Citat:
În prealabil postat de Traditie1
Deci, Mihai, faci o confuzie gravă între două tipuri de manifestare cu aspirații radical diferite: tendința atomistă de ignoare a bunăstării comune și tendința atingerii absolutului, perfecțiunii, ultima fiind motorul progresului.
|
Nu-i exclus să fac și confuzii și poate m-am poziționat greșit față de tema destul de abstractă a topicului. Eu doream să exprim observația că orice loc din lumea asta reflectă disponibilitatea locuitorilor lui de a alcătui un trup, cum e Biserica de exemplu, dar și solidaritatea strict socială cum vedem în cea ce numim în mod generic "occident":felul cum locuiesc ei lumea și cum o organizează estetic arată ceva din calitatea lor umană și de absorția și producția de civilizație de care sunt capabili. E un paradox care răstoarnă prejudecățile conform cărora răsăritenii ar fi mai detașați de egoism, prin urmare mai comunianți. Ce se întâmplă acum la noi arată exact contrariul, și asta se vede cel mai ușor în felul cum arată orașele și satele românești (cu excepții neglijabile).
Însă nici unele experimentele arhitectonice pe care le-am observat în lumea largă nu mă conving că ar fi rezultatul unui "progres" sau propensiuni spre absolut. În mod straniu, civilizația parcă e invers proporțională cu gradul de cultură vie agonisită de indivizi dar există totuși o adeziune largă la un set de reguli ce fac societatea să funcționeze. Și apoi, în societatea postrenascentistă, cultul progresului prin export de civilizație este puternic inoculat încă de la vârste fragede, printr-o educație care nu prea lasă spațiu de mișcare creativității dar dezvoltă niște convingeri etice care rivalizează cu credo-urile religioase.
M-ar interesa foarte tare ce credeți voi despre frumosul viu și frumosul mort!