[Mihnea Dragomir]

Să nu deviem discuţia pe chestii materiale. Deşi, şi aici, puterea de cumpărare a scăzut dramatic. Azi, deşi sunt nevoite să muncească şi femeile, nu putem să cumpărăm nici un sfert din ce se putea cumpăra în secolul al XIX-lea, ca să nu merg mai adânc în istorie.

Ceea ce mi-ar fi plăcut mie din timpurile trecute e bogăţia de altă natură. Este bogăţia unei lumi în care cultura creştină era cultură dominantă. A unei lumi în care, pe locul cel mai înalt din sat, era biserica şi nu benzinăria sau banca. A unei lumi în care legile lui Dumnezeu erau legile Cetăţii. A unei lumi în care oamenii erau orientaţi unii către alţii, şi toţi către Dumnezeu.

Un exemplu va lămuri lucrurile. În satele săseşti din Ardeal (unele, înfiinţate în secolul al XII-lea) exista instituţia vecinătăţii. O vecinătate reunea cam 50 de familii care locuiau în apropiere şi care aveau anumite scule în comun. Satele mai prăpădite aveau 2 sau 3 vecinătăţi, cele mai puternice 8 vecinătăţi. Când cineva nu venea la biserică duminica, primea o amendă din partea vecinătăţii, iar banii din amenzi se puneau în lada vecinătăţii (lăzi săseşti, frumos împodobite şi făcute cu tehnică nemţească, se află bine-mersi şi azi). Când se strângea o anumită sumă, se punea de o mare petrecere câmpenească, la care veneau toţi cei din vecinătate. Locul unde se desfăşura petrecerea era, de regulă, locul (înalt) din faţa bisericii, în jurul unui brad.
Astăzi, nu mai ştim nici măcar cum se numesc vecinii noştri de la bloc, pe numele lor de botez. Universul lui Hans nu-l preocupă pe Fritz. Lumea este mult mai "atomizată", cum spun sociologii. Dar omul este fiinţă socială, de aceea simţim că în "Era Comunicaţiilor" nu comunicăm, adică nu ne mai cunoaştem de fapt, că de vorbit mai vorbim. Suntem mult mai singuri aşa.
Un vechi "basm grecesc" spune că Zeus i-a pedepsit pe oameni, fiindcă o luaseră razna. Dar a aflat un om drept, care a supravieţuit, că pe acela nu l-a nimicit. "Tu ai fost drept. Spune-mi, ce să-ţi dăruiesc ?" "O, Zeus!" răspunse dreptul supravieţuitor, "dăruieşte-mi alţi oameni, că singur eu nu pot să trăiesc şi sunt copleşit de urâtul vieţii !". Atunci, Zeus i-a dat aceluia o găletuşă cu pietricele şi l-a învăţat să meargă pe drum şi să arunce câte o pietricică în spatele lui. Din fiecare pietricică avea să se facă un om.