Citat:
În prealabil postat de MariS_
Aici sunt doua planuri: planul omenesc in care Botezul are, intr-adevar,
acest rol de a sterge pacatele noastre, inclusiv cel stramosesc, dar doar
pentru ca el prefigureaza Jertfa Mantuitorului, deci cauza stergerii e tot
Jertfa Mantuitorului si nu Botezul Sau in apa Iordanului, si planul
dumnezeiesc in care Botezul Sau e inceputul lucrarii Sale de mantuire,
dar Jertfa Sa e cea care cu adevarat ne mantuie, pentru ca noi eram
morti din cauza pacatului si invierea noastra se produce nu printr-o
simpla spalare de pacate, ci printr-o Jertfa si Inviere.
Daca Domnul Iisus Hristos ne-ar fi spalat pacatele atunci la Botezul
Sau in apa Iordanului, inseamna ca pe cruce n-a mai fost incarcat cu
ele. Or, tocmai asta e semnificatia majora a crucii, ca a purtat si a
rastignit si pacatele noastre cu El pe cruce.
Har, smerenie si jertfa de sine.
|
Hai sa ne gandim: care este atunci adevaratul sens al Botezului Domnului? Pentru ca nu cred ca este pur simbolic, cum nici impartasirea de la Cina cea de Taina nu este simbolica. Hristos devine prin cuminecare Cap al Bisericii, pe care o face Trup al Sau, de unde si ideea de a ne cumineca si noi la Liturghie, cat mai des, cu Trupul Sau, adica unii cu altii - asta daca vrem sa devenim cu adevarat activi in iubirea la care suntem chemati.
Pe Cruce, Dumnezeu-Omul ne-a luat pacatele asupra-Si in sensul ca le-a trait impreuna cu noi, a constientizat tot raul din lume de la inceput pana la sfarsit, a trait moartea fiecarui om care s-a nascut si se va naste vreodata ca sa anihileze astfel puterea celui rau fara a-i incalca libertatea si fara a ne incalca nici noua libertatea. Cele sase ore de suferinta trebuie deci intelese in acest sens, nu ca durerea si chinurile fizice ne-au salvat pe noi din moarte. Nu, ci iubirea Sa ne-a salvat si nu numai atat, dar ne-a aratat calea spre Viata prin smerenie, ascultare si dragoste infinita.
Deci este posibil ca pacatele sa ne fi fost iertate la Botez, iar pe Cruce sa ne fie luate asupra-I. Ar fi cumva un alt paradox temporal, dar sa nu uitam ca Dumnezeu este in atemporalitate, pentru El este mereu un astazi si un acum continuu, dinainte de veci, in Intrupare, in Botez, in viata traita pe pamant, pe Tabor, pe Cruce, in moarte, in Iad, in Inviere, in Inaltare, acum, la Judecata si in vecii vecilor.