[Traditie1]

Din păcate există moda de a crede că tot ce spune duhovnicul e bun și că el trebuie ascultat orbește. Ascultarea de duhovnic e un un mijloc pe care cei mai mulți îl folosesc greșit, crezând că el reprezintă adevărata ascultare. El reprezintă doar o etapă, având menirea de a-l face pe om conștient de pericolul închipuirii de sine și al rânduielii de sine, etapă ce trebuie să o depășim și să ajungem la cunoașterea directă a voii lui Dumnezeu de la Dumnezeu. Cum ajungem să cunoaștem voia lui Dumnezeu, fiecare trebuie să găsească singur drumul. De aceea am pus citatul cu "cine caută găsește" în subsolul mesajelor mele, ca să subliniez ideea că putem ajunge să cunoaștem ce vrea Dumnezeu cu noi. Ca duhovnicul să cunoască el însuși voia lui Dumnezeu e posibil, dar mai rar, fiindcă din păcate există puțini duhovnici care să înțeleagă necesitatea unei experiențe personale a harului. Cei mai mulți consideră că ascultarea de duhovnic până la moarte constituie adevărata ascultare, ceea ce e o greșeală, obiectivul vieții duhovnicești e cunoașterea lui Dumnezeu prin har. Desigur, există pericolul înșelării și de aceea păstrarea legăturii cu duhovnicul e necesară, dar nu în sensul în care se practică de obicei.

Ceea ce vroiam să spun în legătură cu acel călugăr e că i-au sugerat că "extremismul" ascetic (adică dedicarea totală) e rău când de fapt e ceva bun, dar nu orbește ci direcționat spre rugăciunea permanentă, calea de cunoaștere a lui Dumnezeu. Deci obiectivul e lăuntric, nu exterior. Numai că aceia nu i-au spus probabil asta ci poveștile obișnuite, că are râvnă drăcească, făcându-l să creadă că orice străduință extremă e o greșeală.

Noi suntem chemați să trăim în sfințenie iar sfințenia nu înseamnă viață moderată ci "extreme". Ortodoxia a decăzut din pricina pierderii elanului ascetic inițial (din primele secole ale istoriei ei) inclusiv în mănăstiri unde domnește aceeași ideea greșită despre calea de mijloc. Idealul sfințeniei a dispărut, cei mai mulți credincioși sunt convinși că ducând o viață "moderată" pot ajunge la mântuire, ceea ce e fals.

În concluzie, asceza corectă, înfrânarea de la simțuri, fapte și gânduri ale rolul de a ne permite să ne rugăm permanent, de a ne aduna spre lăuntrul nostru iar rugăciunea are rolul de a atrage harul și de a ne aduce cunoașterea lui Dumnezeu.