[Traditie1]

În prealabil postat de Eugen7

Nu am sustinut nicidecum ca omul se trage din animale!!! Dimpotriva am aratat ca stiinta nu poate demonstra ca superitatea omului fara de animale este de natura fizica (trupeasca). A fi inrudinti fiziologic (trupeste) nu inseamna ca ne tragem din ele!

Eu am afirmat conform Sfintilor Parinti ca diferenta intre om si animale nu este nicidecum trupeasca ci de natura sufleteasca spirituala. Doar sufletul omului are spirit. Animalele au suflet dar fara spirit.

"Chipul si asemanarea lui Dumnezeu" se refera exclusiv la spiritul sufletului omului.

Spiritul sau sufletul este același lucru: persoana omului cu facultățile rațiunii, voinței și simțirii. Sufletul este partea veșnică din om, Chipul lui Dumnezeu în el, conștiința lui. O entitate capabilă de viață conștientă se numește suflet. O entitate lipsită de rațiune sau viață conștientă nu este vie. Dacă animalele ar avea suflet ele ar fi după chipul lui Dumnezeu, ar fi ființe de o valoare inestimabilă, asemenea omului.

Sufletul este necompus, ideea că el ar fi compus e o eroare, poate chiar erezie. Ai aici un întreg articol care explică tocmai confuzia unora că omul ar fi compus din trei elemente, suflet, spirit și trup:
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...tul-69087.html

Iată niște citate:

Apolinaristii (o grupare eretică), sprijinindu-se pe filosofia lui Platon si Plotin privind fiinta omului, si incercand sa gaseasca un temei pentru erezia lor, sus­tineau o conceptie trihotomista despre natura omului. Dupa ei, omul s-ar compune din trup, suflet si spirit. Omul ar avea, astfel, un suflet animal si un altul rational, adica principiul imaterial din om ar fi despartit in doua substante : suflet si spirit.
.........
Trebuie observat, in primul rand, ca sfantul apostol Pavel afirma categoric dihotomismul naturii omenesti : "Ci eu, desi de­parte cu trupul, insa de fata cu duhul, am si judecat, ca si cum as fi fost de fata, pe cel ce a facut una ca aceasta" (I Cor,, 5, 3) ; "...si femeia nemaritata si fecioara poarta grija de cele ale Domnului, ca sa fie sfanta si cu trupul si cu duhul..." (I Cor., 7, 34).

O a doua observatie care trebuie facuta este ca in textele citate si in intreaga Sfanta Scriptura, termenii suflet si spirit sau duh se folo­sesc, cum deja am vazut, in mod amestecat, unul pentru altul, denumind acelasi element component al naturii omenesti. Prin urmare, in cele doua texte amintite (I Tes., 5, 23 si Evr., 4, 12), in care se vorbeste despre suflet si duh, nu este vorba de doua principii deosebite, ci nu­mai de doua functii sau puteri ale aceleiasi naturi spirituale a omu­lui, si anume despre puterea vietii organice si puterea vietii spirituale. Prin suflet si duh sau spirit, in cele doua texte, se indica cele doua aspecte ale aceleiasi naturi spirituale : aspectul inferior al vietii vege­tative organice, adica al sufletului, si aspectul superior al cunoasterii si vointei rationale, adica al spiritului. Deci, aceeasi natura spirituala umana se numeste suflet cand se raporteaza la cele ale trupului, indeplinind functiuni organice, si se numeste spirit sau duh, cand se raporteaza la cele strict spirituale, indeplinind functiuni din sfera spiritualului.

Constitutia dihotomica a omului reiese si din implicatiile morale ale cuvintelor suflet si duh sau spirit din textele pauline. Omul legat in mod esential de cele pamantesti nu se poate ridica la o viata spiri­tuala superioara, ramanand om psihic sau trupesc, sau firesc. Despre oa­menii "psihici" sau firesti, sfantul Iuda spune ca nu au Duhul (Iuda, 19). Omul care duce o viata pe plan superior, in duhul lui Hristos, ca unul care are harul dumnezeiesc, este un om duhovnicesc, spiritual. Ca ur­mare, spiritul sau duhul se numeste suflet, intrucat ramane in sfera na­turalului si sufletul se numeste duh sau spirit, intrucat este ridicat in sfera supranaturala a harului dumnezeiesc.

Prin urmare, opozitia paulina si scripturistica in general dintre omul psihic sau trupesc si omul duhovnicesc sau spiritual (I Cor., 2, 14-15;15, 45; Gal., 5, 17) nu este fiintiala, ci morala; ea nu se bazeaza pe existenta unor principii deosebite in componenta spirituala a omului, ci tocmai pe trairea deosebita a aceluiasi principiu de viata, adica a sufletului.

Dupa invatatura crestina, sufletul este o substanta reala, vie, ima­teriala sau spirituala si nemuritoare. El strabate prin trupul material si este legat de el, dar transcende materialitatea trupului. El este "cineva" nu numai "ceva", tocmai datorita sufletului sau. Omul este cineva prin acest sub­strat inzestrat cu constiinta si cu capacitatea de reactii constiente si libere.