View Single Post
  #1  
Vechi 20.09.2010, 19:45:55
Traditie1 Traditie1 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.719
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Bast-et Vezi mesajul
Chiar asa? Unde este scris despre dinozauri? Despre celelalte planete?
Despre dinozauri nu scrie fiindcă nu au existat. Iar despre planete nu e menționat fiindcă Revelația reflectă nivelul de cunoștințe al oamenilor acelei perioade, cei care au primit inspirația de la Dumnezeu să scrie aceste lucruri. Dumnezeu le-a dat acele lucruri pe care ei erau capabili să le înțeleagă (mă refer la cele ce țin de univers) punând totodată și cele folositoare spre călăzuirea duhovnicească și social-culturală a oamenilor. Biblia a fost concepută în așa fel încât să călăuzească poporul iudeu iar mai apoi cel creștin spre ceea ce Dumnezeu rânduise (Întruparea Sa, apariția Bisericii, progresul spre Ziua de Apoi) și Dumnezeu a prevăzut cum va fi ea utilă în fiecare generație și epocă, așa, cu toate "imperfecțiunile" ei.

Citat:
Ah deci Dumnezeul vostru a falsificat datarea creatiilor sale... pentru ce? Se distreaza cumva sa ne minta? Va dati seama, cu tot respectul, cat de ridicole sunt aceste idei?
Am răspuns la asta în mesajele precedente. Dumnezeu are alte căi decât îți imaginezi tu.


Citat:
Si da, vreau dovezi inainte sa cred in ceva, este ceva spontaneu, astfel as ajunge sa cred in orice. Pentru voi nu? De ce nu credeti in Alah?
E problema ta ce alegi să crezi și eu mă simt dator doar să-ți spun cele de folos, restul depinde de tine.


Citat:
Ce legatura are cu argumentul? Ce vrei sa-mi demonstrezi? Sute de oameni au devenit credinciosi? Maine mii vor deveni atei. Deci (gandind ca tine) creationismul este fals.
Era vorba de dovezi științifice împotriva evoluționismului. În capul listei erau frazele la care subscriau respectivii:

We are skeptical of claims for the ability of random mutation and natural selection to account for the complexity of life.

Asta ar trebui să te pună pe gânduri asupra motivelor pentru care oameni de știință mult mai avizați de cât tine au ales să respingă evoluționismul.

Iar cu convertirea la ateism respectiv religie, trendurile pot să prezinte surprize. Și îți spun un secret: cei care trec de la ateism la credință sunt ca cei care trec de la islam la altă doctrină: nu se mai întorc niciodată. Caută să afli de ce.



Citat:
Natura nu creaza nimeni si nimic. Deja ai plecat gresit. Organismul se transforma de la sine, pentru a face fata ambientului circuitor.
Vrei o dovada evolutionistica pe care o putem privi in timpurile noastre? Virusii gripei: fiecare an se schimb vaccinurile pentru ca acesti microbi devin din ce in ce mai resistenti la antibiotice.
Și de ce s-ar adapta organismul la mediu? De ce nu ar rămâne inadaptat și inevoluat? Rumegă cu atenție citatul de pe lista menționată mai sus: selecția naturală e o gogoașă.
__________________
Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide.
Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide
Reply With Quote