Citat:
În prealabil postat de I.Calin
Poate fi, într-adevăr, cam puțin din perspectiva unor dovezi irefutabile care țin de "toate teoriile tale, toate gandurile tale, toate cercetarile si descoperirile pe care le-ai studiat, toate dovezile pe care iti bazezi convingerile, sunt false, trebuie sa steargi totul cu buretele si sa creazi in Dumnezeu".
Eu tocmai asta spun: tot ce am asimilat pe calea științei trebuie reconsiderat pornind de la o altă axiomă: credința în Dumnezeu.
Eu nu cred că "masa plina de dovezi" te duc necondiționat spre negarea existenței lui Dumnezeu. Și nu am negat că "nimic nu este real" din ceea ce crezi. Poate fi totul cât se poate de real. Adevărul sau falsitatea convingerilor noastre țin până la urmă de reacția afectivă și valorizatoare pe care o avem la cunoștințele pe care le deținem.
"trebuie sa crezi" nu este un argument. Acel "trebuie" ne spune că este vorba de o judecată imperativă. Și vine tot din credință. Și cred că da: trebuie să crezi, dacă vrei să știi. Dacă mi se pare puțin? E foarte dificil să admiți (vorbesc de mine) că ești un nimic și miile de pagini citite și toate informațiile pe care le deții sunt zero și nu reprezinți nimic mai mult nici măcar față de cel din urmă ticălos. Să admit că sunt un zero barat în raport cu oricine? Să admit că o băbuță oarecare și de aiurea care se închină în biserică este deasupra mea? E foarte greu de admis asta! Sunt pe deplin de acord cu tine că acel "trebuie să crezi" e foarte puțin și nu se supune rigorilor noastre cognitive și etice.
E foarte puțin să "trebuie să crezi"! Și e foarte mult să poți să o faci.
|
Ai si tu dreptate.
Dar eu ma duc in varf de munte, iau o piatra si piatra aceea imi spune ca nu exista Dumnezeu.
Sper ca ai inteles ce vreau sa spun, nu vreau sa zica cineva ca vorbesc cu pietrele
