[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de adiandrea6

Care este scopul ecumenismului? Cine il doreste de fapt?

Termenii conceptuali cu multiple înţelesuri duc de multe ori la dispute, din cauza confuziei semantice. Termeni ca "liberal" sau "naţionalist" sau chiar "libertate" sunt primii care îmi vin în minte. Tot din această categorie de termeni cu sens multiplu, adică diferit pentru oameni cu agende diferite, este şi "ecumenism". Există un ecumenism bun şi un ecumenism rău. Tot aşa cum există un naţionalism bun şi un naţionalism rău, un liberalism bun şi un liberalism rău, etc.

Ecumenismul cel bun pleacă de la rugăciunea lui Isus din Grădina Ghetsimani, ca "toate să fie una". El nu se îndoieşte nici o clipă că există o singură Biserică a lui Cristos, întemeiată în mod tainic în Vinerea Crucificării şi care operează în mod public, ca instituţie vizibilă, începând cu ziua de Pentecoste. În această Biserică a lui Cristos, ecumenismul cel bun încearcă să încorporeze pe toţi cei care îşi spun "creştini" şi se vor lui Cristos următori. Care ar fi deosebirea dintre ecumenismul cel bun, aşa cum se cere practicat în special după Sinodul al II-lea de la Vatican şi simpla pastoraţie pe care Biserica a practicat-o mereu ? Diferenţa este de atitudine faţă de celălalt, cel care îşi spune "creştin", deşi nu este integrat în Trupul Mistic al lui Cristos, care este Biserica. Acolo unde până atunci se punea accent pe jumătatea goală a paharului, acum se pune pe jumătatea plină: pe ce are celălalt în comun cu noi. Şi are destule. Nu am nici o îndoială că un asemenea ecumenism este pe placul Domnului nostru.

Şi ecumenismul cel rău afirmă că pleacă de la rugăciunea Mântuitorului. Dar el Îl socoteşte mincinos pe Domnul nostru. Ecumenismul cel rău crede că Biserica întemeiată de El s-a spart în cioburile pe care le vedem azi, astfel încât Domnul a fost incapabil să apere Biserica de orgoliile oamenilor, necum de porţile iadului, după cum i-a promis lui Petru. Ecumenismul cel rău este de părere că Biserica va fi recreată când actualele cioburi se vor alătura, modul concret fiind cel al negocierii credinţei: mai dă române, mai lasă jupâne, până ce se ajunge la o "religie" făcută de oameni. Rudele ecumenismului cel rău sunt: relativismul, care spune că adevărul nu e prea important sau nu este obiectiv (dumneata ai adevărul dumitale, eu am adevărul meu şi amândoi suntem îndreptăţiţi) şi irenismul (eirenismul), care spune că diferenţele sunt aşa de mici că nici nu prea există.
O variantă de ecumenism rău, susţinută de unele denominaţii neoprotestante şi, în mod deosebit, de penticostalism aduce o inginerie originală: nu este vorba că Biserica lui Cristos s-a spart, ci, de fapt, nu a existat de la început. Ei contestă caracterul instituţional (sau vizibil) al Bisericii, ei contestă că de la început Biserica a fost o alcătuire având ierarhie, reguli, canoane, preoţie, transmisiune apostolică. Pentru aceştia, Biserica e o stare de spirit. E suficient să doreşti să duci o viaţă potrivit Legii ca să faci parte din Biserică. Ei confundă "a şti franceza" cu "a fi francez".

Sper că am reuşit să mai clarific câte ceva despre acest termen ajuns un pic ambiguu de "ecumenism". Nu trebuie să îl respingem aprioric, dar e bine să ciulim urechea şi să cerem câteva detalii pentru a şti ce anume înţelege eventualul nostru interlocutor prin "ecumenism". Abia în funcţie de detaliile pe care ni le dă vom putea şti dacă e vorba de un ecumenism care vine de la Dumnezeu sau este vorba de un ecumenism care vine de la Adversarul Său şi al nostru. Fiindcă noi ştim că acest redutabil adversar, pe care singuri nu îl putem înfrânge, a avut de la început aceeaşi tactică, schimbând doar denumirile conceptelor de-a lungul veacurilor. Iar tactica sa favorită este aceea de a mima cele bune. Cu adevărat, este maimuţa lui Dumnezeu.