[kesarion_breb]

Tema împărăţiei lui Dumnezeu este una destul de dificilă şi are multe referinţe în Sfânta Scriptură, iar pentru a mă referi doar la două evanghelii duminicale citite în ultima vreme, fără ca aceste evanghelii să epuizeze subiectul, concluzia lor este că iertarea greşelilor pe care le-a făcut aproapele nostru nouă şi lucrarea cu vrednicie în via Domnului sunt două dintre metodele, dar nu singurele, prin care aplicăm efectiv căutarea împărăţiei lui Dumnezeu şi a dreptăţii sau neprihănirii Lui. Iertarea aproapelui nu este un lucru foarte uşor, mai ales atunci când el ne-a greşit grav, însă Mântuitorul nostru ne cere nu doar să iertăm, ci să iertăm din toată inima aşa încât respectiva greşeală pentru noi nici să nu mai existe. Tot Mântuitorul ne spune că pentru a fi asemenea lui Dumnezeu trebuie să fim egal de buni faţă de cei răi şi faţă de cei buni, ceea ce iarăşi nu este un lucru foarte simplu. Pe de altă parte, noi trebuie să aducem roade plăcute lui Dumnezeu din lucrarea în via Domnului. Bineînţeles că de această lucrare sunt mai responsabili oamenii mai luminaţi şi pe poziţii mai înalte, clericii, teologii, însă în virtutea Botezului prin care am murit împreună cu Hristos pentru ca să înviem împreună cu El la o viaţă nouă, duhovnicească, toţi suntem sau ar trebui să fim, măcar într-o anumită măsură, înzestraţi cu preoţia împărătească, laică, în virtutea căreia suntem responsabili de roadele atât din jurul nostru cât şi de roadele noastre personale. Pentru că via Domnului este atât ceva exterior nouă cât şi interior nouă; chiar propriul nostru suflet este o vie a Domnului şi noi trebuie să ne îngrijim prin lucrarea tuturor poruncilor lui Dumnezeu în viaţa noastră de propriile noastre roade pe care Dumnezeu le va cere de la noi ca rod şi recunoaştere a tuturor darurilor materiale şi spirituale pe care ni le-a făcut.