Citat:
Īn prealabil postat de antoradoi
Ori ca te "abtii" citeva zile pe luna ori ca utilizezi anticonceptionale sau mai stiu eu ce metode,pina la urma ,tot acelasi lucru inseamna:faptul ca unul sau altul dintre soti sau amindoi nu doresc procrearea.Caci cineva a stabilit limpede ca impreunarea dintre barbat si femeie ar trebui sa aiba loc doar in acest scop: PROCREAREA.Cel putin eu asa am inteles din tot ce-am citit...
|
Am gasit urmatorul raspuns postat de Andrei Razvan pe "Comunitate", care mi se pare f explicit:
''TRATAREA'' PATIMEI DESFRANARII
Desfranarea consta intr-o intrebuintare nelegiuita si patologica a sexului. Multi dintre Parinti considera ca inainte de cadere omul traia in feciorie, iar relatia sexuala este una din urmarile caderii: "Spunem ca fecioria este de la inceput si ca dintru inceput a fost sadita in firea oamenilor. Omul a fost plasmuit din pamant virgin. Din Adam numai a fost facuta Eva. In paradis domnea fecioria. Dumnezeiasca Scriptura spune ca atat Adam cat si Eva erau goi si nu se rusinau. Cand insa au calcat porunca, au cunoscut ca erau goi si rusinandu-se, si-au cusut lor invelitori. Si dupa calcarea poruncii, cand au auzit: "Pamant esti si in pamant te vei intoarce", cand prin calcarea poruncii a intrat moartea in lume, atunci a cunoscut Adam pe Eva, femeia lui si a zamislit si a nascuf. Aceeasi parere o impartasesc si sfintii Ioan Gura de Aur si Maxim Marturisitorul.
Chiar daca relatia sexuala nu-i urmarea caderii, protoparintilor, fecioria ramane norma perfectiunii. In acelasi timp, insa, pentru ca permite dainuirea umanitatii, unirea dintre barbat v si femeie este binecuvantata de Dumnezeu (Facere 9, 7), iar relatia sexuala in cadrul casatoriei nu-i deloc condamnabila si Parintii, urmand Mantuitorului, care a binecuvantat prin prezenta Sa nunta din Cana Galileii, precum si invataturii data de catre Sfantul Pavel (1 Cor. 7, 28; Evrei 13, 4), ii recunosc totala legitimitate si considera ca aceasta este chemata la aceeasi sfintenie ca si alte functiuni ale naturii umane.
In cadrul casatoriei desfraul nu consta in folosirea sexului, ci intr-o practicare a lui abuziva sau perversa. Notiunea de abuz intalnita adesea in invatatura Parintilor, n-are un inteles cantitativ ci calitativ: intr-o practicare nefireasca si fara finalitate. Bineinteles ca desfranare este relatia cu o persoana straina, a unuia dintre soti, sau a tinerilor inaintea casatoriei.
Abuz este atunci cand omul uzeaza de sexul sau avand in vedere numai placerea, atunci cand isi face din placere un scop in acest domeniu. O asemenea intelegere a legaturii sexuale este patima, din mai multe puncte de vedere. Intai de toate pentru ca este negata una dintre finalitatile principale ale relatiei sexuale: procreerea.
In acest sens Sfantul Maxim scrie: "Pacatosenia este o judecata gresita cu privire la intelesurile lucrurilor, careia ii urmeaza reaua intrebuintare a lucrurilor. De pilda cand este vorba de femeie, judecata dreapta cu privire la impreunare trebuie sa vada scopul ei in nasterea de prunci. Deci cel ce urmareste placerea, greseste in judecata, socotind ceea ce nu e bine, ca bine. Asadar unul ca acesta face rea intrebuintare de femeie, impreunandu-se cu ea. Tot asa este cu celelalte lucruri si intelesuri."
Totusi aceasta finalitate logica a relatiei sexuale, procreerea, nu-i singura ratiune a comuniunii trupesti dintre soti, ci este si un mod de unire a barbatului cu femeia, este un mod de manifestare a dragostei reciproce, dragoste ce se rasfrange si pe plan trupesc. Dragostea conjugala, din perspectiva crestina, este conceputa ca o unire integrala a celor doua persoane, unire pecetluita de harul Duhului Sfant, conferit la cununie.
In acest sens relatia sexuala este subordonata, ca si toate celelalte moduri de unitate dintre miri, dimensiunii spirituale a dragostei lor. Unirea sexuala trebuie, in mod ontologic, sa fie precedata de unirea duhovniceasca care-i confera un sens si o valoare. Atunci cand legatura trupeasca este traita independent de contextul sau spiritual, cautand doar placerea, il mutileaza pe om si perverteste raportul normal cu Dumnezeu si cu semenii.
Dorinta exclusiva de placere, care caracterizeaza desfranarea, mobilizeaza simtirea sufletului in aceasta directie si o deturneaza de la Dumnezeu, care ar trebui sa fie tinta sa esentiala. Intunecandu-i-se sufletul de placerea pe care i-o procura patima, omul este lipsit de bucuria duhovniceasca, cu mult superioara, ce i-o poate oferi comuniunea cu Dumnezeu.
Desfranarea, ca si alte patimi, duce la o rasturnare de valori: Dumnezeu trece pe al doilea plan, sau chiar e uitat si negat, iar pe primul plan trece placerea trupeasca. Ca si orice alta patima, ea distruge virtutea, nascand in suflet tot felul de atitudini pacatoase si alunga frica de Dumnezeu.
Desfranatul are oroare de rugaciune, este iubitor de sine, insensibil, legat de lumea aceasta si lipsit de nadejde. Rezumand, vom spune ca desfranarea este pricinuita si favorizata indeosebi, de alte trei patimi: mandria si slava desarta; judecarea semenilor; imbuibarea cu mancare si bautura precum si somnul.
http://www.crestinortodox.ro/comunit...ptopic_id=2085
|