,,Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau in luna lui Marte.
Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene in creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.
O sa te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.
Si ma-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem in lume odaia.
Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...
Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut sa se sfarseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte."

(Nichita Stanescu)

____________________________


,,Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El , în celula
si-L facea mai inalt si mai trist .

Mainile Lui pareau crini pe morminte ,
ochii adanci ca niste paduri .
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi .

Uimit am sarit de sub patura sura :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
si mi-a facut semn ca sa tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina :
- Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cui si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci .
Luna lumina , dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui , vargi .

Parea celula munte , parea capatzana
si misunau paduchi si guzgani .
Am simtit cum îmi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani ...

Când m-am desteptat din afunda genuna ,
miroseau paiele a trandafiri .
Eram în celula si era luna ,
numai Iisus nu era nicairi ...

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul : nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere ,
cu sulita lor m-au strapuns ...

Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele .
Din luna venea fum de catui ...
M-am pipait ... si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui."

(Radu Gyr)