[Catisma]

Am s-o numesc X., ca să nu dau nume.

Am să încerc să concentrez cât mai mult... nu stiu dacă o să reusesc.
Acum multi ani, lucram într-un proiect cu niste străini si ca multi care au făcut asa ceva, mi se întâmpla des să fac si organizare, nu numai traducere (căutat săli pentru seminarii, aranjamente cazare etc). Cu ocazia unui astfel de seminar, a trebuit să angajăm si doi interpreti. Am angajat două fete - una din ele era o fostă colegă de facultate, o cunosteam bine - iar cealaltă e această persoană de care spun.

Înainte de seminarul efectiv, a trebuit să ne întâlnim de câteva ori, noi trei, pentru că erau materiale de tradus (pentru prezentări etc). Ne-am înteles fără probleme si ne-am cunoscut un pic mai bine cu X.

În fine. A venit si vremea seminarului, care s-a tinut în altă localitate, nu în Bucuresti. La hotel, X. a stat în cameră cu fosta mea colegă de facultate.

După ce terminam lucrul, ne mai adunam la ele în cameră si mai trăncăneam, ca fetele. Până aici, toate bune si nimic deosebit. Desi, cu ocazia asta am constatat că X. avea un interes excesiv în ciudătenii si fenomenele paranormale, tot ce era misterios si ciudat; nu concepea să scape vreun episod din „Dosarele X.”, care rula pe vremea aceea, etc etc. Nu mai retin amănunte, însă stiu că mi-a făcut o impresie foarte puternică în sensul ăsta; avea ceva straniu si subtil ...întunecat. Si nu sunt chiar pe dinafară cu genul ăsta de literatură, citeam cărti de tipul ăsta pe vremea lui Ceausescu, gen OZN, etc, însă X. mi se părea deja prea mult. Cumva, nu era total „cu noi”.

Într-una din seri, fiind la masă, în hotel, cu toată lumea... eu eram la capătul mesei, vizavi de X. Practic, după fiecare din noi două nu mai stătea nimeni - fusese pusă o masă super-lungă pentru toti, iar după noi continua un spatiu bunicel, de vreo 5-6 scaune libere. În timp ce vorbeam si râdeam si etc, o văd pe X. că nu participa deloc (de fapt, mai întotdeauna părea un pic „altfel”, un pic plecată), nu gusta deloc ce se petrecea si parcă ceva era în neregulă. La un moment dat, o văd că-mi face semn si m-a rugat să ies un pic, că vrea să vorbească ceva cu mine.

Ne-am dus în cofetăria hotelului si ne-am asezat. Acolo, cu chiu cu vai, am reusit să pun cap la cap următoarea chestiune care, bineînteles, mi-a ridicat un pic părul măciucă (nu mai retin cum a curs exact dialogul, replică cu replică, dar asta e ideea): că cineva îi spusese lui X. să mă scoată afară din sală si să mă întrebe (ce avea ea de gând să mă întrebe, n-a mai apucat si sincer, nici nu vroiam să aflu!). Că din toate persoanele de la masă, cineva-ul ăla mă indicase pe mine. Practic, X. îmi sugera că acea „chestie” (vorbesc ca atunci, reactia mea de atunci) stătuse lângă mine, la acel capăt gol al mesei, unde ultimul scaun ocupat era al meu si mă arătase pe mine. „Cu mine” trebuia vorbit.

Bineînteles, eu am început să fac piruete si să o întreb, ti-a murit cineva, esti îndurerată după cineva... etc, etc. Nici nu vroiam să aud de vreo conversatie serioasă! X. era extrem de fermă si tot încerca să mă facă să înteleg că era vorba de cu totul altceva (desi n-a vorbit prea mult, însă era extrem de concentrată si decisă si cred stilul ei laconic era din cauză că nu reusea să-si dea seama cum să mă abordeze mai bine)... Când am început eu să o iau pe „arătură” si să încerc să abat discutia, reactia a fost foarte promptă: „Si tu mă crezi nebună!” Si am văzut că s-a supărat. Oricum, am refuzat orice „colaborare” si am văzut că nu mai îndrăzneste să insiste, indiferent ce-o fi fost. Si aici s-a încheiat toată discutia; ne-am întors înapoi la ceilalti.

Seminarul era de o săptămână. Către sfârsit, colega mea a trebuit să plece cu o zi mai devreme, asa că am rămas X. si cu mine să asigurăm traducerea pentru ziua de vineri. Deci X. a rămas singură în cameră.

Cu o seară înainte, stând si „socializând” cu totii, pe hol, chiar lângă camere - care asezati pe cele 2-3 fotolii (cele care sunt de obicei la fiecare etaj, lângă o măsută etc, lângă camere, la fiecare etaj, stiti cum e), care pe jos, care cu o bere etc, o vedem pe X. că iese din cameră, cu perna în brate si în pijamale - vroia să se ducă să doarmă în cameră cu o doamnă, una din participantele la seminar, pentru că după ce plecase colega mea, era clar că ceva nu era în regulă - îi era frică să stea singură în cameră. Avea un aer absolut bântuit. Stiu că mă uitam la ea - cum eram noi asezati în holul acela, pe jos etc, si ne uitam la X. ca la spectacol - cum iese si se duce în camera doamnei respective, iar apoi se întoarce, tot cu perna în brate; ceva nu îi convenise, probabil.

Vineri, a doua zi, ne-am văzut de muncă în ultima zi de seminar. X. avea aerul că traduce cumva „în aer”, fără legătură cu ceea ce se spunea, de fapt, iar în ziua aia chiar a prestat extrem de slab. Mă uitam la ea si nu-mi venea să cred. Vorbea de parcă însira niste cuvinte, ca în vis, fără noimă. Adică, aveau noimă, însă frazele pe care le însira ea nu aveau nici o legătură cu ce se spunea, „pluteau” pe deasupra mesajelor concrete. Pentru cei care nu stiu limba străină (cum erau multi români atunci, si mai sunt si acum), nu era sesizabil si „păcăleala” poate merge. Am stat ce-am stat si apoi n-am mai putut să o las, pur si simplu m-am gândit că-mi face praf seminarul si că nu puteam să stau cu mâinile încrucisate. Asa că m-am dus la organizatori si le-am spus, iar ei au oprit-o si m-au pus pe mine să traduc, evident...

În tren, spre casă, era foarte bosumflată - explicabil. Am încercat eu să mai fac conversatie cu ea si să-i arăt că nu e nimic personal (chiar am întrebat-o dacă mai e disponibilă altă dată; m-am gândit si eu, poate s-o fi simtit rău de data asta; data viitoare o merge mai bine! - si eu nebună; că era evident că ceva era în neregulă), dar nu era prea dispusă să stea de vorbă.

În fine. Seminarul ăsta avusese loc în martie. Prestatia ei mi-a lăsat o impresie foarte proastă si asa sustin si la ora actuală. De ce, de ne ce, îmi pare rău, dar n-a fost bine deloc. Stiu că am si comentat mai târziu, cu colega care plecase atunci mai devreme. De atât îmi aduc aminte. O singură dată. (Să-i fi spus ea ceva lui X.? Dar erau cunostinte noi, ele două, fată de noi, foste colege, care ne cunosteam de câtiva ani bunicei... În fine.) În iulie, mă trezesc cu un telefon si o voce foarte dură (as zice paranoiacă de-a binelea):

- Bună, sunt X.
- Care X.? (Nici nu mai stiam cine e...)
- X. Cutare. Si apoi a început direct: cât ai de gând să mă mai harasezi? etc etc... Am rămas interzisă si după ce am văzut că ridica tonul si era convinsă că eu o vorbesc pe ea de rău în fata lumii întregi - nu exista absolut nici un pic de loc pentru dialog - , pur si simplu i-am spus să nu mă mai sune si i-am închis telefonul.

Iarăsi, nu mai retin fiecare cuvânt, însă conversatia asta a fost foarte scurtă si pur si simplu înfricosătoare. Am sperat din tot sufletul să nu mă mai sune (si nu m-a mai sunat), iar apoi am lăsat povestea asta urâtă, în spate.

(continui în postarea următoare)