Citat:
În prealabil postat de iustin10
e prima oara cand scrii mai putin,cristi ,e mai usor de inteles asa :)
As vrea sa te intreb:Oare a zice ca il urasti pe Dumnezeu,sau iubesti cpacatul,nu e o ispita?
Adica nu zic ca nu e reala,dar chiar trebuie sa o subliniem,si nu sa o alungam?Ispitele nu trebuiesc alungate?De ce sa le iubim?Sunt rau,o stiu,dar trebuie sa ma impac cu asta?
Asa cum imi recunosc hula fara sa o vreau,imi recunosc si dragostea de Dumnezeu,fara sa o pot atinge.
|
Asta spuneam si eu aseara, dar m-ai contrazis, spunand ca e vorba doar de smerenie... Eu ma consider prea mica si plina de pacate, ca sa am taria de a ma juca cu asa ceva... Probabil ca as cadea in extrema opusa...
Pe de alta parte, vreau sa subliniez, ca omul acesta a fost pentru mine ca un mesager al Domnului... Nu vreau sa spun prea multe, sa va plictisesc(sau sa-l ispitesc pe el spre sentimente de mandrie), dar am reusit pentru prima data sa ma vad eu, in mod sincer, inauntrul fiintei mele... fara menajamente, fara minciuni, fara autosugestii... Si nu mi-a placut ce am vazut. Si am meditat mult la spusele lui si i-am dat dreptate, dar consider ca pentru a avea o astfel de atitudine cu tine insati e un lucru cu doua taisuri. Si totusi a avea incredere deplina in Dumnezeu si convingerea ca El te va ridica de fiecare data, ramane pentru mine etica de-a fi si de a merge mai departe. Nu pot inlatura dragostea mea, asa plapanda si poate uneori falsa, pentru Dumnezeu si Domnul Isus si s-o inlocuiesc cu ce? Cand sunt la pamant pe cine sa strig sa-mi vina in ajutor?....