Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.
Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.

Incepand cu ziua a saptea embrionul se implanteaza in peretele uterin. El devine legat direct si dependent absolut de corpul mamei. De aici inainte, daca privim din perspectiva unui Tata ceresc la nevoile vietii copilului, interventia protectoare paterna nu mai este utila la scara si eficienta absoluta, pentru ca trupul matern va oferi pruncului tot ceea ce este necesar pentru dezvoltarea pamanteasca normala si desavarsita. Tatal ceresc si-a incetat lucrarea suprafireasca si isi lasa Fiul sa fie incorporat intr-o faptura. Iata deci odihna Tatalui divin de interventia care, pana aici, era neaparat necesara, pentru a evita accidente care puteau compromite chiar si prin minime defectiuni conceptia Fiului Unul-nascut.

Aceste etape, care descriu specializari pur genetice din celulele oului-embrion inainte de nidare, duc la consolidarea a tot ceea ce este ulterior ciclu de dezvoltare. Embrionul este perfect ca aparat genetic, desi formele vii corespunzatoare specializarilor genetice pot apare numai cu luni de zile mai tarziu, incat ciclii de “recapitulare” a specializarilor lumii vii se reiau de numeroase ori pe numeroase sectoare, in forme din ce in ce mai perfectionate. De la etapa nidarii insa, embrionul dezvolta forme de cooperare cu mama din ce in ce mai complexe si este din ce in ce mai putin susceptibil unor defectiuni de dezvoltare.

Acest text este o teologumena, cu alte cuvinte autorul il considera o parere proprie si nu-i atribuie nici o autoritate teologala absoluta. Consider insa ca argumentele stiintifice ca Facerea reprezinta un monument de cunoastere umana reflectand in adanc detalii ale embriologiei care au devenit cunoscute abia dupa cam 3500 de ani sunt peremptorii asa cum rezulta la o minima exegeza a textului. Desfid pe aceasta cale pe orice materialist vulgar sa produca argumente contrarii stiintei acceptate, exceptand desigur ca pare greu de crezut geneza unui fiu din tata divin si mama pamanteana. In cursul carierei mele medicale am dezbatut aceasta problema cu numerosi embriologi, geneticieni si anatomisti si chiar si cei atei sau agnostici de buna credinta, exceptand obiectia nasterii suprafiresti, nu au putut identifica defectiuni majore. Sunt constient de faptul ca textul in sine este interpretabil in numeroase sensuri. Totusi pasajele peremptoriu absurde daca ar fi interpretate ca referindu-se la geneza universului, devin perfect coerente la nivelul stiintei up to date daca li se atribuie o descriere metaforica (cum putea ea fi altfel cu trei milenii in urma???) a aparitiei unui embrion uman cu paternitate cereasca.