[windorin]

În prealabil postat de cred_cu_adevarat

Multa frica ma incearca, frica de mine sa nu mai cad. Fiecare intalnire sau apropiere de semeni e imprejmuita de gandul: daca voi gresi iar, cum ma duc din nou la spovedanie cu aceleasi mizerii, cum ma prezint in fata oamenilor cu aceeasi fata? Singura nadejde imi este in curajul ce poate veni din cer.

Aceasta este "nelinistea cea buna", spre care ne indeamna Parintele Paisie Aghioritul. Sa o dobandim si sa o pastram !

Dumnezeu priveste la inima noastra, iar nu la cantitatea de fapte bune sau rele. Un om care face numai bine, caci il face usor, poate fi adesea mai prejos decat unul care face putin bine si mai mult rau, insa cade neincetat in genunchi de durerea ca nu poate face mai mult bine si ca adesea cade in rele.

Ma gandesc la Apostolul Petru. Cum o fi putut sa priveasca Petru in ochi pe Hristos, dupa Invierea Sa, dupa ce se lepadase de El si inca de trei ori, cu cateva zile mai in urma ?!