Cred ca am fost putin cam dura mai sus in privinta parohiilor romanesti din strainatate. E posibil sa nu fie toate la fel, e posibil ca eu sa fi fost prea mofturoasa. Si daca stau si ma gandesc, ele sunt importante. Sunt oameni, romani, care efectiv au nevoie sa fie impreuna cu alti romani, altii nu stiu foarte bine sau deloc limba tarii gazda, se simt izolati, altii au plecat la varste mai inaintate, sau la o maturitate mai inaintata, cand e greu sa schimbi sau sa adaptezi ceea ce ai fost toata viata. Apoi sunt destul de multi pentru care daca se roaga in alta limba decat romana, cea in care au invatat primele rugaciuni, cea in care s-au rugat toata viata, nu simt ca se roaga,sau simt ca se roaga fals.
Pe de alta parte poate ca ar fi mai bine, de dragul ortodoxiei universale, ca bisericile ortodoxe sa fie mai putin cluburi romanesti. Poate n-am dreptate totusi, dar cum anume ai sa raspandesti cuvantul Evangheliei daca toate slujbele si predicile sunt in limba romana? Apoi mi se pare destul de anormala suprapunerea diferitelor mitropolii din punct de vedere teritorial: romaneasca, peste ecumenica, peste greaca, peste rusa, mai iese si un pic de cearta cum se intampla in Rep. Moldova...plus ca intareste divizarea si fragmentarea ortodoxiei. Din nou, e foarte posibil sa gresesc.
|