Citat:
În prealabil postat de OmuBun
Vad ca subiectul tinde catre superficial, acea judecata de suprafata pentru gestul in sine al lui Iuda sau a oricarui om pacatos la urma urmei. Nedumerirea mea nu in asta consta, ci in faptul ca Planul lui Dumnezeu are in calcul oameni care sunt certati cu toate legile lumii. Iar acesti oameni se nasc "meniti" sa savarseasca un mare pacat, pentru ca Planul lui Dumnezeu sa se poata infaptui.
|
Am sa incerc si eu sa-ti raspund, pe cat ma pricep. Si am sa incep prin a compara doua stari: starea lui Adam dinainte de cadere si starea omului mantuit. Diferenta intre cele doua este evidenta, dupa parerea mea: starea lui Adam din rai era o stare a omului neincercat - cu alte cuvinte sfintenia lui nu avea niciun aport personal, in timp ce oamenii ce se mantuiesc se mantuiesc si cu aportul vointei lor, printr-un act asadar personal.
Eu cred ca starea de preferat a omului este cea in care izbandeste dupa ce este incercat, cu alte cuvinte omul este alaturi de Creatorul sau nu doar prin faptul ca este creat, ci mai ales pentru ca doreste sa se alipeasca Lui.
In acest context, toate actele noastre se misca intre departarea si apropierea de Dumnezeu si prin tot ce ni se intampla ne putem apropia sau departa de Dumnezeu.
Nimeni nu se naste "menit" sa faca un anumit pacat. Adam putea alege sa asculte de Dumnezeu, Iuda putea alege sa nu-l vanda pe Hristos, Pilat putea alege sa aiba curaj si sa-L elibereze, Faraon putea alege sa ii elibereze pe evrei etc.
Un bun exemplu este pacatul originar. Ai putea spune ca daca Adam nu ar fi cazut in pacat, Hristos nu S-ar fi intrupat. Insa Hristos ar fi venit oricum, dar, asa cum arata Parintele Staniloae, existenta Lui nu ar fi luat chipul torturii, crucii, mortii si invierii. Avem aici un exemplu despre Planul lui Dumnezeu: planul este sa intram in comuniune cu El, restul este pedagogie si metoda.