Citat:
În prealabil postat de AndruscaCIM
Pai cred ca ai dreptate, e ca si cum m-as astepta deja la oboseala, stres, schimbare ( si aici chiar tine de imprevizibil) atat in relatie cat si in fiinta mea...si cumva am impresia ca daca incerc sa ma acomodez cu ele de dinainte imi va veni mai usor, sau poate ca astept sa mai gasesc ceva argumente pro care sa le atenueze pe cele dificile...ceva de genul asta. Problema e ca eu nici nu am fost niciodata genul ala innebunit dupa copii, desi sunt fete care sunt asa dintotdeauna...iar acum cand mi-am luat nepotica in brate si era sa ii pice capul m-am panicat si mai rau si am impresia ca nu stiu cum as putea sa ma descurc cu un copil care nu poate vorbi, nu poate spune ce il doare, ce vrea, care plange mult....  |
Sa stii ca te amagesti, nu ai sa fii niciodata pregatita sa fii mamica, si cu cat despici firul in 4 cu atat o sa ti se pare mai greu, si timpul trece.
Temerile aceastea le are fiecare femeie inainte sa fie mama, dar in momentul cand o sa devii mamica totul va decurge de la sine
.
Acum depinde si de barbati, nu sunt toti croiti dupa acelasi calapod, am vazut, slava Domnului unii dintre ei sunt mult mai receptivi la nevoile copilului decat o mama, altii intr-adevar lasa de dorit.