Citat:
În prealabil postat de AndruscaCIM
Doar un zambet semi-ironic...si nu, nu esti o ispita deloc pentru mine deoarece ai spus lucruri foarte adevarate...iar sensul de care vorbeai tu il stiam si eu, insa eu faceam referire la complacerea si cautarea ispitei, a o cauta, a gasi tot felul de pretexte si a aduce acuze prin jur cand ar trebui sa ne vedem de creierul nostru... deci am detasat sensul de care vorbeai tu 
Edit: Concluzia ar fi ca nu prea aud pe nimeni care sa spuna: sunt slab, imi umbla mintea aiurea si nu ma pot autoeduca...dar aud in schimb "Ispita, femeia, parfumul, hainele mulate, fusta mai scurta sunt vinovatele principale pentru faptul ca eu am ajuns sa fiu ispitit"...si aici simt eu o nuanta care nu prea are de-a face cu smerenia si cu recunoasterea vinei personale  ) |
Bun, reversul ar fi sa ma imbrac cum vreau si sa-l judec pe cel de alaturi ca este impatimit daca ma vede altfel decat ca o sora.
Cred ca Rebelul are dreptate.. ispita este o realitate, nu este bine sa o minimizam.
Pai eu port fuste lungi, batic... dar daca dupa slujba vine o domnisoara si-mi spune ca pantofii mei sunt absolut superbi.. mi-am facut pacat sau nu? Eu am fost atenta la slujba, dar daca am starnit invidii degeaba merg la biserica.. etc. Crezi ca este mai util sa pretind altora sa se simta "slabi, pacatosi etc"? Sau sa cred ca e problema lor?
(Asta ca sa nu vorbesc despre pacatul ispitirii barbatilor.. un subiect prea sensibil).