Citat:
În prealabil postat de zaharia_2009
Revenind la chestiunea pusa de tine : cunosti preactica bisericii ortodoxe privind conditiile ce se cer a fi facute de cel ce greseste dar si de cel caruia i se cere iertarea atunci cind se isca un diferend? Eu cred ca nu pt. ca altfel nu ai fi abordat asa chestiunea !
Dar daca chiar te intereseaza subiectul ,adica nu este numai fronda te rog sa-mi raspunzi si apoi vom mai vorbi !
|
Draga Zaharia, eu nu stiu incotro tintesti cu aceasta intrebare, probabil ca vrei sa imi testezi cunostintele in materie de religie ortodoxa
Practica bisericii ortodoxe nu o cunosc la fel de bine ca tine, insa din putina mea educatie religioasa, voi incerca sa raspund simplu si direct ceea ce am inteles eu din citirea
Sfintei Biblii, Bibilie ce sta deasupra tuturor "practicilor"!
Conditia iertarii pacatelor este:
,
,De veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal vostru cel ceresc, iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va ierta greselile voastre".
Imi este foarte clar ca nu putem trece peste aceste cuvinte ale Mantuitorului!!!
Bibilia este plina de raspunsuri cu privire la IERTARE.
Daca ai vrajba cu cineva, intai sa te impaci imediat, caci altfel nici o rugaciune sau fapta buna, sau vreun prinos adus la altar nu e primit inaintea lui Dumnezeu.
Totodata, nu te poti impartasi cu Sfintele Taine si nici rugaciunea Tatal nostru nu o poti spune, caci atunci cand zici ,,si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri", iti ceri singur osanda de la Dumnezeu, fiindca ceri sa-ti ierte precum si tu ierti, iar daca tu nu ierti si tii dusmanie, ura, nici Dumnezeu nu te va ierta.
Domnul spune sa iertam de 70 de ori cate 7 intr-o zi celor ce ne gresesc....asta inseamna sa iertam la infinit, asa cum Dumnezeu ne iarta noua cand ne intoarcem cu adevarata cainta si hotarare de a nu mai gresi. Suntem datori si noi sa iertam la infinit tuturor acelora care ne gresesc...
si mai ales atunci cand ei vin sinceri si cu durere in suflet si ne cer iertare.
Daca ei nu inteleg ca atunci cand ne gresesc trebuie sa vina cu parere de rau sa ne ceara iertare, noi, care suntem crestini si cunoastem mai mult, trebuie totusi sa-i iertam din toata inima, caci ei nu stiu ce fac...nu numai sa-i iertam, dar noi sa le cerem lor iertare... in felul acesta ei se umilesc si se imblanzesc.
Daca ei nu inteleg lucrul acesta si ne iau in ras sau, si mai rau ne tulbura, desi ei sunt vinovati, datoria noastra de buni crestini cere ca noi sa le facem bine si sa ne rugam lui Dumnezeu pentru iertarea si indreptarea lor ,,Sa iubiti pe vrajmasii vostri si sa faceti bine celor ce va urasc pe voi! asa cum si Domnul Iisus s-a rugat pentru cei ce L-au pironit pe Cruce,,Parintele Meu, iarta-le lor ca nu stiu ce fac!".
Acum, ca m-am straduit sa raspund la ceea ce m-ai intrebat, sa revenim la oile noastre
Noi oamenii suntem departe de a fi perfecti, multi dintre noi, printre care cea dintai sunt eu
nu putem aplica cu succes(in proportie de 100%) in viata de zi cu zi, invataturile ortodoxe.. asudam din greu daaaaaaar ... practica ne omoara
In acest context as dori sa privesti intrebarea ce ti-am pus-o....
Sperand ca nu te plictisesc prea tare, iti mai dau un mic exemplu din viata mea personala.
Pentru unii poate parea "mic", pentru mine este insa de o mare importanta.
Cu ceva timp in urma, un cuplu casatorit, persoane care se numeau "prietenii mei" au gresit fata de mine.
Am avut indrazneala sa le spun in fata ceea ce gadesc despre ei.Nu i-am insultat, nu am folosit un ton ridicat.. doar plangeam si incercam sa le explic cat de mult m-a durut comportamentul lor.Atat.Reactia lor, a fost foarte agresiva, au spus ca efectiv nu ii intereseaza ceea ce simt(adica durerea pe care ei mi-au cauzat-o) .. au mai spus ca din acel moment nu mai doresc sa"socializeze" cu mine si familia mea...mi-au intors spatele si au plecat!!!!
Coincidenta (sau nu?) dar din acea zi nici macar la biserica (unde obisnuiau sa vina in fiecare duminica)nu am mai dat ochii cu ei.
De curand, sotia din acel cuplu mi-a iesit intamplator in cale.
Am intampinat-o zambind, ba chiar eu am facut pasul de apropiere catre ea, am imbratisat-o si am sarutat-o pe obraz (recunosc ca gestul nu a venit100% din inima, dar precum spuneam mai sus, sunt doar un biet omulet ce ma nevoiesc din greu sa inving mandria)
Crede-ma ca am simtit o usoara rezistenta fizica din partea ei in momentul gestului de imbratisare(de parca situatia nu era destul de dificila si ptr mine!)
Dupa cateva schimburi de replici pur formale, pe care nu mi le-a adresat mie ci persoanelor care ma insoteau (timp in care nu a privit o secunda in ochii mei), a gasit scuza unei necesitati fiziologice, repezindu-se ca spre colacul de salvare, in toaleta publica care se afla la 1 m distanta de noi.
Evident ca am asteptat cateva minute bune sa iasa, aceasta nu s-a intamplat, astfel incat, dorind sa evitam penibilul situatiei, am parasit locatia respectiva.
In acest caz concret, pentru mine este limpede ca lumina zilei ca acea persoana se considera victima...In acceptiunea ei eu am fost cea care am jignit si nu invers!!!! Asadar, departe de ea de a-mi acorda iertarea ptr ceva ce tot ea a gresit.
Nu imi ramane decat sa fac precum spuneam mai sus, sa ma rog ptr ea si sotul ei.