Citat:
În prealabil postat de MihaiFloarea
[SIZE=3]Domnule Adrian Cocoșilă,[/SIZE]
[SIZE=3]Am scris, încă de prin 1991-1992 cîteva articole pe tema... jignirii lemnului - așa cum și d-ta faci aici...[/SIZE]
[SIZE=3]Lemnul este un material viu, sfînt chiar. A folosi expresii de tipul acesta, după acel franțuz sfertodoct, care a introdus sintagma, fără a fi trăit însă comunismul, fără a fi fost vreodată terorizat de ședințele de sindicat ori de acelea, tot obligatorii, destinate învățămîntului ideologic constituie o simplă pălăvrăgeală... [/SIZE]
[SIZE=3]Am propus, așadar, prin acele intervenții - o propun din nou, nu numai d-tale, ci și cititorilor acestor rînduri - dacă tot ar fi nevoie de o sintagmă referitoare la încremenire stilistică, la împietrire sufletească și sterilitate ideatică - LIMBA DE PLASTIC.[/SIZE]
[SIZE=3]À bon entendeur salut![/SIZE]
|
Problema aceasta a numelui folosit, mi se pare una secundara si irelevanta. Fie ea limba "de lemn", "de plastic", sau oricum am numi-o, in esenta ramane aceeasi, o trista realitate.
Cheia rezolvarii problemei o avem fiecare dintre noi, deoarece cuvantul poate via sau muri prin noi. Nu stim oare ca la Judecata vom da seama pentru orice cuvant rostit in desert? Daca prin "desert" intelegem lipsit de miez, de consistenta, de esenta, atunci cuvintele Scripturii se refera si la asa numita "limba de lemn".
Ar fi absurd sa afirm ca limba de lemn in Biserica este inexistenta. Mai mult, traim vremea cand in Biserica, "limba de lemn" pare ca a luat locul "cuvantului cu putere multa".