Ory, obiectivul ascezei nu este golirea de sine ci umplerea de Dumnezeu. Pentru aceasta, ascetul cauta sa renunte la orice se pune între el si Dumnezeu.
Nici urmarea propriilor dorinte nici asceza în sine nu sunt sanatoase.
Daca îti traiesti viata, asa cum îndemni, treptat sufletul se goleste de capacitatea de a fi fericit, poate ca si facultatile sufletesti, ratiunea si simturile, slabesc în acuitatea lor pentru ca spiritul se transforma în lucrurile pe care le consuma. Consumi materie, te materializezi.
Evanghelia vorbeste de lepadarea de sine, de luarea crucii, umblarea pe calea strâmta si atrage atentia ca alternativa este pierzarea. Dar toate acestea nu trebuie facute oricum. Daca renuntam la ceva fara a înlocui cu nimic, se întâmpla ce spui tu. Dar daca renunti numai la lucrurile care te împiedica sa fii în rugaciune, atunci viata ta îsi gaseste un echilibru mai bun pentru ca scapi de oscilatiile între bucurie si angoasa specifice vietii de urmare a propriilor placeri.
Citat:
|
Lipsindu-ne de micile placeri ale vietii, de micile carari spre care alergam zilnic, ca bezmeticii, carari banale ce par a nu duce nicaieri, riscam sa devenim mult prea constienti de propriile temeri, astfel incat sa ajungem imuni la acele placeri, dar foarte activi la autodistrugere si denigrarea propriului sens lumesc.
|
Iata ca ai intuit ceva adevarat: oprirea din zburdarea lumeasca aduce o adunare a mintii, a regasire de sine care e mai de pret ca orice, dupa cuvântul Mântuitorului (Ce-i va folosi omului sa câstige lumea daca-si pierde sufletul?).
În aceasta stare de trezvie, de control al propriei fiinte, Duhul Sfânt poate aduce în memorie pacatele din trecut, nu doar sub forma fizica sub care s-au petrecut ci mai ales în sensul gândurilor si deciziilor, sensul miscarilor inimii, calcarea de constiinta prin care sufletul nostru a murit putin câte putin cu fiecare pacat. Pocainta nu e lucrata de om ci de Duhul Sfânt în cei ce petrec în trezvie si El nu poate lucra în cei ce zburda fiindca mintea acelora e mereu plina de gânduri si preocupari lumesti.
Îndemnurile la a fi fericiti din evanghelii si epistole nu sunt niste porunci. Sfântul Pavel vorbea de fericirea pe care o simte cel care împlineste poruncile Domnului si care este aceeasi cu fericirea din vesnicie, fiindca viata de acum este începutul vesniciei.