Ce public aici provine dintr-un articol al carui sursa e citata mai jos.
este un aort pozitiv si precizez ca nu este propaganda si ca nu inseamna neaparat ca este o idee perfecta, dar fiind de p. Staniloae poate ar fi bine sa fie citita si bagata in seama.
Conceptul lui Staniloae de "sobornicitate deschisa"
Staniloae vede Cincizecimea ca evenimentul care a pecetluit nasterea Bise-ricii. De aceea, de-a lungul traditiei patristice autentice (Pastorul lui Hermas , Grigorie de Nazianz , Ioan Hrisostom ), el crede ca in timpul Cincizecimii, Duhul Sfant infuzeaza "un mod comun de gandire in cei ce au venit la credinta care-i face sa se inteleaga unul cu altul in ciuda diferentelor de expresie care pot exista intre ei" . Aceasta face ca Biserica sa fie opusul Turnului Babel. In acelasi timp, modul comun de gandire simbolizeaza unitatea in diversitate pe care Biserica trebuie sa o arate, pentru ca toti cei care au primit aceeasi intelegere pastreaza limbile lor diferite. Pornind de la aceasta imagine, in 1971 Staniloae a propus un concept care ar putea ajuta la promovarea dialogului ecumenic intre Biserici, numit "sobornicitate deschisa". Pentru a explica acest concept si a arata utilitatea sa pentru dialogul ecumenic, in primul rand trebuie sa clarific ceea ce inseamna "sobornicitate" la Staniloae.
"Sobornicitate" (de la termenul slavon sobornaya care inseamna deopotriva "universal" si "conciliar") este a treia insusire a Bisericii prezenta in Crezul niceo-constantinopolitan si inseamna universalitate sau catolicitate. Totusi in viziunea lui Staniloae si a unor teologi ortodocsi rusi si romani, sobornicitatea are de-a face mai degraba cu viata interioara a Bisericii decat cu extensia sa geografica . Duhul Sfant ca "Duh al comuniunii" tine impreuna toti membrii Bisericii fara a-i topi sa formeze o singura parte. Staniloae adauga:
"In acest sens, sobornicitatea poate fi, de asemenea, exprimata ca si comu-niune. Sobornicitatea nu e unitate pur si simplu; e un anumit fel de unitate. Este unitatea unui intreg in care partile constitutive nu sunt distincte, nu e o unitate a unui grup care e tinut impreuna printr-o comanda exterioara, sau formata dintr-o uniune de entitati uniforme existand una langa alta. Sobornicitatea nu e nimic din toate acestea. Este distincta de-o unire nediferentiata prin faptul ca e o unire de un anumit fel, o unitate a comuniunii... Unitatea comuniunii e singura unitate care e conforma cu demnitatea persoanelor cuprinse in uniune. E singura uniune care nu subordoneaza o persoana alteia sau in care institutia nu e conceputa ca ceva extern sau superior sau represiv pentru persoanele implicate in ea" .
Cred ca cel putin trei factori l-au condus pe Staniloae sa formuleze conceptul numit de el "sobornicitate deschisa": 1) intelegerea sa asupra sobornicitatii; 2) ideea ca darurile in Biserica, in varietatea lor, se completeaza unul pe altul pentru a "satisface orice nevoie spirituala a credinciosilor si a intregii Biserici" si 3) o notiune pe care el a folosit-o pentru prima oara in 1969 sub influenta miscarii ecumenice numita "intercomuniune spirituala" . De vreme ce primul factor a fost explicat mai sus voi prezenta succint ultimele doua.
Ideea varietatii darurilor complementare unul altuia a fost exprimata pentru prima oara de Sf. Ap. Pavel (I Corinteni 12, 19-20) si a fost reiterata de mai multi Parinti ai Bisericii si teologi de-a lungul veacurilor. Staniloae citeaza numai pe Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Grigorie de Nyssa si Sf. Ioan Chrisostom adaugand ca Duhul Sfant "imprima in credinciosi convingerea ca darul fiecaruia exista spre binele altora; Duhul e legatura spirituala dintre oameni, forta integratoare care uneste intregul, puterea de coeziune in comunitate" .
"Intercomuniunea spirituala" e o forma de comuniune care promoveaza ruga-ciunea comuna, studiul si actiunea intre ortodocsi si alti crestini. Aceasta inter-comuniune e necesara "asa incat Sfantul Duh sa multiplice intre Biserici; prin aceste conexiuni viata in Hristos in Bisericile noastre poate fi transmisa de la o Biserica la alta, acestea devenind din ce in ce mai asema-natoare" . Adjectivul "spiritual" denota ceva de natura imateriala avand loc in aceasta intercomuniune. Totusi intercomuniunea spirituala e diferita de interco-muniunea promovata de unii membri ai Consiliului Ecumenic al Bisericilor, adica o comuniune in mijloace ale mantuirii (comunicatio in sacris) si cu atat mai putin o ospitalitate euharistica.
Avand toate aceste remarci preliminare, pot purcede la explicarea concep-tului de "sobornicitate deschisa" . In conceptul de "sobornicitate deschisa" fiecare sistem teologic e binevenit ca oferind anumite perspective teologice valide: "ssobornicitateat trebuie sa fie adunarea (sobor) intregii lumi, unde toti crestinii aduc impreuna intelegerea lor asupra intregii realitati divine revelate si intreaga realitate umana vazuta in lumina revelatiei integrale. Facand asa, ei isi impartasesc intelegerea cu totii si fiecare poate participa la intelegerea tuturor .
Pe de alta parte, crestinii trebuie sa fie constienti ca aceste cai noi de exprimare a realitatii divine sunt posibile si necesare. De aceea, aceste noi cai trebuie sa fie binevenite, daca acestea sunt "transparente ale lui Dumnezeu adica indica ceva din existenta lui Dumnezeu". Prin deschiderea catre altii, intelegerea unuia e imbogatita si astfel se obtine o intelegere mai simfonica desi nu uniforma a realitatii universale si divine . Cu toate acestea, slabiciunea fiecarui sistem trebuie sa fie criticata - continua Staniloae - caci nici un sistem nu e capabil de comprehensiune a intregii realitati divine .
In lumina conceptului de "sobornicitate deschisa", intelegerile diferite ale invataturilor scripturistice apar mai degraba complementare decat contradictorii. De fapt, Staniloae recunoaste ca "Sfanta Scriptura contine o diversitate de sensuri, uneori complementare iar alteori chiar contradictorii, dar Scriptura trebuie sa fie inteleasa ca un intreg" . Cu toate acestea, interpretarea legitima a acestor sensuri trebuie facuta in Biserica prin practica sobornicitatii cu scopul de-a evita ereziile care se nasc dintr-o anumita unilateralitate in interpretare. Erezia (din grecescul heresis) reprezinta actul de alegere a unui anumit aspect apartinand unei realitati complexe in defavoarea tuturor celorlalte aspecte. In viziunea lui Staniloae, "erezia implica o negatie, o ingustare, o saracie a realitatii teologice bogate si complexe" .
Pentru a insuma aceste afirmatii, Staniloae crede ca acest concept de "sobornicitate deschisa" e instrumentul potrivit pentru a stimula un dialog ecumenic autentic fara a cadea in riscul relativismului doctrinar. Daca se ia in considerare bogatia sensurilor continute in acest concept, suntem condusi spre convingerea ca stadiul in care dialogul ecumenic ar intra prin adoptarea acestui concept e un stadiu necesar si deopotriva voit de Duhul Sfant in procesul apropierii pe care crestinii o cauta. O privire asupra miscarii ecumenice arata ca, exceptand cateva Biserici (spre exemplu Anglicanii si Luteranii) intre care impartasirea euharistica reciproca e in crestere, toate celelalte Biserici (Ortodoxa si Romano-Catolica inclusiv) practica doar o "intercomuniune spirituala" si o "sobornicitate deschisa" in incercarea de a se cunoaste mai bine inainte de-a ajunge la o deplina koinonia.
Lucian Turcescu,
Din
http://www.crestinortodox.ro/alte-ar...itate-deschisa