Citat:
În prealabil postat de Anna
As vrea sa continui discutia punand o problema care mi-a rasarit acum in minte. Tocmai acu 2 zile am fost la un curs de literatura a unui profesor strain si fiind vorba de sexualitate in cartea tratata a spus ceva interesant "Problema eterna a barbatului de a conecta, de a imbina sexualitatea cu sentimentul". Este ceva care ma intereseaza foarte mult. Citind in Milan Kundera am dat peste acest lucru, nu am citatul, dar din cate tin minte personajul principal, un barbat care isi insela iubita cu o groaza de femei, desi o iubea spunea atunci cand isi dadea seama cat isi raneste iubita prin comportamentul lui, dar nu putea fi altfel: "Cea mai nastrusnica idee a Creatorului a fost sa lege sexualitatea de dragoste. Daca ne-am excita la vederea unei randunici in zbor cat de simplu ar fi..." Ceva de genul. Mi-a placut foarte mult acest fragment. Pentru mine e o continua problema. Ma doare foarte tare ca este posibil ca barbatul sa doreasca fara sa iubeasca. Si intr-adevar, daca n-ar exista aceasta legatura pusa dintru inceput intre sexualitate si iubire, nu m-ar durea sfasierea ei. Daca ar fi existat sfasierea dintru inceput, de exemplu barbatul sa iubeasca femeia dar sa "se excite" la vederea unei randunici in zbor pentru mine n-ar mai exista nici gelozie, nici scarba nici nimic. Ar fi ceva pur si simplu mecanic. Si intr-adevar ar fi mai simplu.
Revenind la subiect, oare "necuratia sotilor" nu este o consecinta a "eternei probleme a barbatului de a impaca, conecta sexualitatea cu sentimentul"? In momentul in care in mintea ta pofta e mereu separata de iubire, bineinteles ca orice act sexual iti va parea murdar. Dar daca ti-ai putea imagina macar o singura situatie in care sa nu mai existe aceasta sciziune, ci doar dragoste, relatiile dintre soti n-ar mai fi necurate.
Vorbesc din dorinta mea ca sotul sa nu mai doreasca niciodata alta femeie si nici femeia sa nu mai doreasca alt barbat. Dar datorita "ideii nastrusnice" totul devine asa de complicat. Cand reusesti sa separi sexualitatea de dragoste nu e bine, dar nici cand o lasi asa nu e bine (de exemplu sa zicem ca incepi sa iubesti un barbat altul decat sotul, s-ar putea sa ajungi si sa-l doresti)
Fani, tu ce zici? Sincera sa fiu scriu pe forum acum doar fiindca stiu ca raspunzi si tu.
|
Anna, m-am tot gandit de ieri la ce scrii tu. Si nu prea stiu ce sa zic. Imi amintesc ca ai mai postat ceva asemanator acum doua sau trei saptamani cand ziceai de cartea in care se spune 'cum sunt barbatii'.
Mai citisem si eu ca majoritatea barbatilor vad sexualitatea altfel decat noi, oarecum despartita de sentiment. Daca zic atatia, asa o fi, desi in experienta mea nu e deloc asa.
Cred ca mai bie ar scrie despre asta aici o femeie al carui barbat sa fie asa, dar sa o iubeasca. Cum gereaza el atunci tendintele astea de a considera sexul ca pe ceva oarecum mecanic? Cum se impaca ea cu ispitele lui? este un domeniu foarte intim, dar poate cineva ar vrea sa te ajute.
Poate adevarul sa fie undeva pe la mijloc. Un barbat care iubeste si doreste sa ii ramana fidel sotiei are tendinta sa se uite dupa alte femei care ii atata simturile si se lupta cu ispitele si gandurile asa cum scrie prin traditia ascetica ortodoxa (in cartea de care ziceai, mi s-a parut ca era vorba despre asta). Asta inseamna ca incearca sa-si aminteasca mereu ca sexul este mlegat de dragoste si nu este un sport sau un amuzament. Si incercand, se si schimlba. Asa sa fie? sunt presupuneri...
Ma gandesc ca sa ai o ispita din asta si sa lupti impotriva ei e mai bine decat sa ai alte ispite si pacate, cum ar fi de dominare sau de cruzime sau mai ztiu eu ce.
Am scris cam repede si acum bebelusul ma trage de pantaloni... Poate imi mai vin alte ganduri...