Omul are și trup, nu numai spirit, deci nu se poate desprinde de forme și de formalism. Formele îmbracă întotdeauna fondul la om, altminteri credința lui rămâne o simplă ideologie, un exercițiu mental al prețiozităților. Oamenii declară că se iubesc, dar nu se rezumă la cuvinte dulci, ci probează aceasta prin fapte, gesturi și acțiuni de jertfelnicie. Mărturisirea de credință, de exemplu, este un gest formal. Mucenicii care și-au mărturisit aderența la creștinism, fiind convinși că aceasta le va aduce pedeapsa cu moartea, puteau foarte bine să renunțe la manifestarea formală, fiind conștienți de soliditatea credinței lor din inima lor. Oricare dintre ei ar fi putut să gândească așa: "nu voi mărturisi formal pe Hristos în fața prigonitorilor, deoarece credința mea intimă este totul. Dumnezeu vede ce este în inima mea și cât de mult cred în El, iar formalismul exterior este inutil și chiar periculos în aceste condiții".
Dar ei n-au făcut așa. Au preferat să fie formaliști, neascunzând formele care îmbracă fondul, și chiar au riscat să fie greșit judecați chiar de coreligionarii lor, ca niște oameni mândri și infatuați de credința și de superioritatea lor spirituală.
|