Citat:
În prealabil postat de costel
Sunt putine lucruri care imi aduc copilaria intr-un mod fulgerator in minte. La loc de frunte, printre aceste lucruri, este ninsoarea. Cand ninge, ma simt copil. Aud glasul fratelui. Aud tainic cum imi spune ca e vremea sa plecam sa colindam. Simt frigul pe fata. Vad chipurile celor colindati, ii vad cum ne daruiesc nuci, mere, covrigi, ... si pe ici pe colo cate un banut. Imi place sa am acel simtamant de mers greoi din cauza zapezii si a varstei mici...
Am crescut, nu mai colind, nu-mi mai vad vecinii, nu mai sunt zilnic langa fratele meu, ... Nu stiu unde a vazut copilaria mea batranetea, ca e asa de indragostita de ea, ca-mi daruieste pana si peri albi. Multumesc Doamne ca ma faci copil atunci cand ninge.
|
Te rog Costele sa ma lasi sa adaug la frumoasele ganduri si trairi ale tale, un mic fragment din Acatistul "Slava lui Dumnezeu pentru toate": "Iarna contemplam in linistea deplina, cum intregul pamant Te ruga in tacere, invesmantat in mantie alba, stralucind de scanteierea nestematelor de nea. Vedeam cum se bucura de Tine soarele rasarind, auzeam corul pasarilor slavoslovind. Ascultam padurea tainic frematand pentru Tine, vantul cantand, apele murmurand, alaiurile stelelor propovaduindu-Te in mersul lor armonios la sanul imensitatii nesfarsite. Cat de saraca este lauda mea! Natura este ascultatoare, eu nu sunt. Dar atat cat traiesc, vad dragostea Ta, ravnesc sa-Ti multumesc, sa ma rog si sa cant. . . . "