![]() |
Rasismul oficial si cultura populara in Romania
"Orice națiune, orice țară, își are începuturile în munca și trăirea poporului. Fără această muncă și trăire nicio națiune nu poate apărea, nicio țară nu se poate întemeia. Desigur, pas cu pas apar și fruntașii poporului și ai țării, mai buni sau mai răi, după cum se pricepe națiunea să și-i formeze și să și-i aleagă. Dar și după cum există sau nu influențe străine ori, în cazuri nefericite, ocupații și oprimare străină. În acest ultim caz fiecare pas înseamnă o luptă, fiecare gest național este o bătălie cu ocupanții. Este un drum foarte greu, foarte primejdios, de-a lungul căruia se pot forma unele deprinderi dureroase și foarte greu de înlăturat. Suferințele din Irlanda sau Indochina țin în foarte mare parte de asemenea împrejurări. Totuși, dincolo de orice astfel de probleme, rămâne ca adevăr fundamental că orice cultură livrescă, orice elită cărtu-rărească, se ridică pe temelia unei culturi populare. Cultura elină veche, de pildă, atât de idolatrizată de europenii apuseni, își are temelia ei populară. Aici intră, în primul rând, obiceiurile, datinile, cântecele, baladele, basmele, legendele și miturile elinilor, tracilor, egiptenilor și altor popoare care se suprapuneau în pături de populație în aria grecească veche. De la tracicii Orfeu și Dionisos la mistica egipteană, sursele de inspirație pentru gânditorii elini au fost nenumărate. Și pe această temelie au putut ei ridica acea cultură ce a uimit și uimește încă Occidentul european. Conservarea, valorificarea și, acolo unde se poate, recuperarea vechilor tradiții, vechilor culturi populare, este o preocupare de primă mână în mai toate țările și națiunile lumii. Peste tot se fac eforturi uriașe, se cheltuie sume gigantice pentru consemnarea fiecărei mărturii folclorice, pentru apărarea fiecărei tradiții naționale încă în viață. Peste tot, cu excepția anumitor (foste) colonii, aflate încă într-o situație extrem de instabilă. Și (uimitor?) cu excepția României.
A vorbi despre cultura veche românească, despre ceea ce etnologia numea înainte folclor, iar astăzi cultură profundă, este foarte, foarte greu. De ce? Pentru că suntem în România, iar în România cea mai disprețuită populație, cea mai disprețuită istorie, cea mai disprețuită cultură este cea română. Mai ales dacă este adevărata, vechea cultură română populară! Există, și suntem obligați de conștiința noastră să o spunem, un sistem complex și complet de persecutare, înlăturare și marginalizare a tot ceea ce este cu adevărat românesc. Exagerăm? Să vedem câteva cazuri!" |
II
Un oarecare și-a exprimat public, repetat, în scris, disprețul profund față de Poporul Român, folosind un limbaj „elevat”-obscen. Ca urmare, a fost numit – de oficialitățile „române”! – președintele… Institutului Cultural Român! În care calitate, a patronat acțiuni și expoziții de cea mai mare mizerie, amestecând nazismul, comunismul și pornografia. Se pare că sunt singurele pe care, în rasismul său, le-a găsit apte de a exprima „românismul” așa cum îl vede el… Și rămâne în funcție! Un politician străin, venit pe la noi la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, declară public: „România este o țară frumoasă, păcat că este locuită”. O asemenea afirmație nu este doar rasistă, ci este o fățișă incitare la genocid, la exterminarea sau deportarea în masă a populației unei țări. Dacă era făcută la adresa Norvegiei sau Israelului, Irlandei sau Japoniei ș.a.m.d., o atare afirmație ar fi dus la reacții extrem de dure, de la expulzare și declararea vorbitorului drept persona non grata până la condamnarea sa pentru incitare la crime împotriva umanității (în lipsa unei protecții diplomatice). Care a fost însă reacția politicienilor și „formatorilor de opinie” din România? Au fost încântați! Au preluat expresia îndată, folosind-o iar și iar pentru a-și exprima și ei disprețul și ura față de „poporul înapoiat”, care nu-i apreciază îndeajuns. Incitația la genocid a devenit zicătoarea unei întregi categorii a elitei oficiale „românești”. Alt caz? Un ideolog al crimelor împotriva umanității comise în epoca de ocupație sovietică (și după) declară, după 1989, că românii sunt „un popor tâmpit” [1]. Bietul popor s-a simțit jignit, a reacționat cu indignare. Au sărit însă „cei mari” în apărarea criminalului politruc, declarându-l „mare gânditor politic” și sprijinindu-l împotriva poporului „neînțelegător”. Expresia a fost reluată de multe ori, ca atare sau în forme oarecum mascate, după caz, devenind, și ea, „clasică”.
|
Iii
Cei care au urmărit cele întâmplate după 1989 au văzut cum toate valorile populare au fost tratate cu un dispreț fățiș, cu dușmănie chiar, de către oficialii români – desigur, cu excepția zilelor de cam-panie electorală. Decența populară a fost declarată „pudibonderie”, „înapoiere”, „prejudecată”, chiar „prostie” ș.a.m.d. Cultura populară? „Superstiție”, „înapoiere” (mereu acest cuvânt rasist!), „primitivism” (desigur!) ș.a.m.d. În toată această perioadă alte popoare își transformă eroii naționali în eroi de film și chiar de jocuri pe calculator, promovându-și mereu viziunea personală asupra lumii și asupra istoriei. La noi, dimpotrivă, „demitizarea”, de fapt demonizarea eroilor naționali este considerată cea mai vrednică îndeletnicire a intelectualilor. S-a recurs la lansarea de nenumărate învinuiri și invective la adresa lui Mircea cel Bătrân sau Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare sau Mihai Eminescu, sau la adresa oricărei personalități ori grupări istorice pe drept intrate în sufletul poporului. S-au promovat în schimb și se promovează cu tărie cei care au luptat împotriva Poporului Român. Conducerea țării nu a inaugurat niciodată un monument cât de cât semnificativ pentru eroii români căzuți în luptele anti-comuniste, pentru cei căzuți pe front împotriva invadatorilor bolșevici, pentru cei uciși în luptele împotriva colectivizării, pentru cei uciși de invadatorii unguri în Ardealul ocupat, pentru cei care au apărat Dobrogea împotriva năvălitorilor bulgari ș.a.m.d. În schimb, au inaugurat cu mare pompă, împreună cu demnitari străini, monumentul generalilor unguri de la 1848-1849, criminali de război vinovați de asasinarea a zeci de mii de români, de raderea de pe fața pământului a zeci de sate românești, de asasinarea a mii de germani și de alți etnici ne-unguri din Transilvania, Crișana și alte regiuni. Un asemenea act de slăvire și promovare a rasismului anti-românesc pare de necrezut, dar s-a întâmplat. Oameni care sunt rușinea istoriei omenirii, care ar fi condamnați alături de Hitler și ciracii lui în orice tribunal democratic, au monument la Arad, monument ridicat cu sprijinul fățiș al autorităților „române”! E ca și când cineva ar ridica în Israel, cu sprijinul autorității de stat, un monument închinat „eroicilor generali germani” Ribbentrop, Goebbels, Heydrich și Göring!! Dar așa ceva este, desigur, imposibil! Evreii știu să-și apere demnitatea națională. Același lucru însă este interzis românilor, după cum se poate vedea, nu doar la Arad, ci în toată țara și în toată istoria ultimilor trei veacuri. Exagerăm? Între 1711-1715 în Muntenia și Moldova se instaurează o conducere străină, formată din așa-numiții fanarioți. Sprijinul ei? Armatele turcești și feluriți trădători din interior. Epoca fanariotă, încheiată în 1821, este prezentată până astăzi, în nenumărate lucrări, ca o epocă bună pentru români, dincolo de „unele probleme sociale”. Se spune de către mulți – promovați de guvernele de ieri și de astăzi – cum că domnitorii fanarioți au adus „reforme sociale” și „reforme culturale”, au deschis „înapoiata” și „închistata” cultură românească „luminilor” din afară. Memoriile lui F. G. de Bauer menționează că, în timpul celui mai lăudat „reformist fanariot” [2], numărul contribuabililor români scade în Muntenia de la 147.000 familii la… 35.000!!! Unde erau ceilalți? Fuseseră uciși ori fugiseră din țară, ca să scape cu viață! Iar unele manuale școlare și multe cărți „de prestigiu” îl laudă pe acest domnitor fanariot… Deci, un tiran de o asemenea bestialitate încât ucide sau izgonește peste 75% din populația unei țări românești este considerat de conducătorii României contemporane ca personaj pozitiv! Pare pur și simplu ireal, imposibil, de necrezut. Nici o națiune de pe fața pământului nu a fost supusă unei asemenea îndoctrinări ultra-rasiste de către propria conducere, fără presiunea unor armate străine. La noi, însă, nu a fost nevoie de nici o ocupație efectivă. Însăși conducerea „românească” a practicat de bună voie politica respectivă. Exagerăm? Păi nu erau fanarioții „conducerea românească”? Nu erau boierii și ciocoii din jurul lor „patrioții țării”? Nu erau ei aceia care, disprețuind poporul de care, teoretic, țineau, își trimiteau fiii la îndoctrinare fie în mâinile „educatorilor greci”, fie în pensioane și școli străine, romano-catolice ori protestante, franțuzești și germane mai ales, austriece sau ungurești câteodată, uneori italienești? [3] Și se întorceau de acolo cu cel mai adânc dispreț față de popor și cultura sa… Sigur, sentimentele naționale au existat, mai ales că făceau parte din educația apuseană. Doar că aceste sentimente naționale erau deja deturnate, nu mai țineau seama de gândirea, simțirea și trăirea națiunii, ci de concepte străine, de cele mai multe ori cu totul nepotrivite Poporului Român. S-a ajuns până acolo încât, chiar după 1821, când regimul fanariot este formal înlăturat [4], lupta „intelectualilor români” – și, alăturat, a politicienilor români – nu este aceea de a forma o Românie și o Românime puternică, dezvoltată firesc din tradiția populară. Dimpotrivă, pe lângă lupta cu unele sau altele din forțele străine – dar în favoarea altora, văzute ca „prietene” –, marea bătălie, neîncetatul război, a fost chiar cu felul de a fi al românilor, cu trăirea și gândirea lor, cu vechea lor cultură. Celebrul „vizir” al sfârșitului de secol XIX, mare politician și prim-ministru, vestită personalitate, declara în Parlament, pe față și cu multă mândrie, că a luptat o viață pentru „distrugerea superstițiilor populare românești”, pentru ca astfel românii să devină o „națiune modernă”. Modernă, poate, dar sigur nu românească, pentru că ceea ce acel politician rasist numea „superstiții populare românești” era tocmai ceea ce-i definea pe români: credință, gândire, tradiție, fel de a fi. Dar din punctul lui de vedere acestea nu aveau nici o valoare, ceea ce arată că, departe de a fi un patriot, „marele politician” habar nu avea ce înseamnă națiune, prin ce se definește. Sau, poate știa… ceea ce e și mai rău. Pentru că o națiune se definește în primul rând prin cultura sa, și doar apoi prin limbă. Sunt multe națiuni ce vorbesc aceeași limbă, dar formează state separate [5], așa cum sunt națiuni ce nu vorbesc o singură limbă, dar sunt unite, sunt o națiune [6]. Deci, adevărata definire a unei națiuni se face prin cultura sa naturală, prin ceea ce constituie firea acelui neam, felul de a trăi, de a gândi, de a se exprima al poporului. Atacând exact aceste lucruri, fanarioții, pașoptișii și urmașii lor au atacat însăși ființa Poporului Român. Au atacat-o repetat și sistematic, tratând-o cu un dispreț puternic, neîncetat. Mereu au proclamat, pe toate căile care le-au stat la dispoziție – și câte nu au avut, având puterea în Țară! – că românii nu pot avea un viitor decât renunțând la cultura lor veche, adoptând o cultură nouă, străină, „superioară”.
|
IV
De aici au izvorât acei „intelectualiști” care, într-un snobism apropiat de rasism până la confundare, negau (și neagă!) orice valoare reală și practică folclorului – culturii populare românești. Aceștia nu văd absolut nici o șansă pentru o cultură românească, pentru un stat românesc, pentru o dezvoltare românească, decât prin renunțarea la ceea ce este românesc, prin adoptarea civilizației străine. O parte din intelectualitatea interbelică, dar mai ales cea a secolului XIX, s-a caracterizat la noi prin această gândire anti-românească. Pentru cei care încă mai cred că termenii folosiți de noi sunt prea duri sau exagerați, îi rugăm să aplice această gândire la alte popoare. Dacă cineva zice că rușii n-au nici o șansă de a avea o adevărată cultură, civilizație, istorie etc., decât prin renunțarea la tot ce înseamnă cultură populară și tradiție rusească, nu este rasist? Dacă cineva zice că evreii n-au nici o șansă de a avea o adevărată cultură, civilizație, istorie etc., decât prin renunțarea la tot ce înseamnă cultură populară și tradiție evreiască, nu este rasist? Ba da, este rasist și, totodată, ridicol. Pentru că esența culturii rusești izvorăște din trăirea și exprimarea trăirii populare, adunate în secole de creștere istorică, mai mult sau mai puțin zbuciumată. Același lucru este valabil, desigur, și pentru evrei: cultura populară evreiască și tradițiile evreiești sunt fundamentul pe care se clădește cultura evreiască de astăzi. La fel este la greci, la bulgari, la finlandezi ori la chinezi. Iar dacă cineva ar încerca să conteste rușilor, evreilor, chinezilor sau oricărei alte națiuni dreptul unei asemenea dezvoltări, ar intra îndată, firesc, în rândul rasiștilor. Doar la noi persistă mentalitatea coloni-alistă de secol XVI-XIX, de „civilizație inferioară a băștinași-lor” (românii, la noi), de „civilizație superioară a străini-lor” (indiferent, la noi, de originea lor). De ce persistă? Sunt multe pricini, iar prezentarea lor depășește, cu siguranță, cadrul prezentului articol. Limpede este însă că această gândire de sclavi, inoculată românilor pe multe căi, se manifestă în toată cultura livrescă. Peste tot intelectualul român oscilează între frica și uimirea „primitivului” care accede la sălile nobiliare și revolta semi-rațională împotriva inferiorității în care cel revoltat crede (totuși) că se află. Lipsește, în cea mai mare parte, firescul dezvoltării culturii naționale, abordarea naturală a provocărilor contemporane fiecărei epoci într-o manieră proprie.
|
V
Nu se poate așa ceva? Nu poate exista o dezvoltare firească a culturii naționale, o abordare naturală și de o manieră proprie națiunii respective a provocărilor aduse de fiecare epocă istorică? Să vedem! Olandezii au putut trece de la activitățile țărănesc-meșteșugărești la o economie (ultra)modernă, fără a-și nega trecutul. Saboții și lalele, morile de vânt, arhitectura tradițională, canalele și barajele îi însoțesc și astăzi, alături de multe alte elemente populare definitorii, sublimate într-o cultură modernă, dar nu mai puțin olandeză. Morile de apă și de vânt ale românilor, moara cu făcaie și vagonetul cu șine, uriașul tezaur paremiologic românesc, vistieria nesecată a muzicii populare sau a basmului, iazurile și stupinele, vinul și grâul, crucerii și olarii, și nenumărate alte „mărci” ale vechii civilizații românești sunt însă doar o amintire – adesea disprețuită – într-o Românie care poate că este modernă, dar sigur nu prea mai este românească. Este vorba de o ruptură foarte adâncă și foarte primejdioasă între azi și ieri (sau alaltăieri). O asemenea ruptură este cu atât mai gravă cu cât nu are absolut nici o cauză naturală. După cum am arătat mai sus, ea se datorează unei mentalități colonialiste, rasiste, la modă în anumite medii apusene ale secolului XIX, dar cu totul depășită astăzi; și, mai grav decât orice, dovedită de întreaga istorie a umanității ca profund negativă. Aceasta este mentalitatea care a determinat de-a lungul timpului disprețul și chiar ura față de alte popoare, națiuni, culturi și civilizații. Aceasta este mentalitatea care stă la baza a nenumărate atitudini de înjosire, izolaționism, excludere. Aceasta este mentalitatea care a provocat nenumărate conflicte, de la cele între persoane particulare până la războaie coloniale, crime de război, genocid.
Această mentalitate a imperiilor coloniale și sclavagismului a fost impregnată gândirii românești oficiale și livrești în epoca fanariotă și rafinată în vremurile următoare. Ca urmare, chiar și iubitorii culturii populare, admiratorii vechimii, precum Alecsandri, Sadoveanu ori Noica, ajung a oscila între această admirație și „retușul” cerut de conștiința „inferiorității”. Un Eminescu sau Simion Mehedinți rămân, până la urmă, voci aproape singulare în încercarea lor de încurajare a unei linii proprii de dezvoltare a culturii românești. |
VI
Așa cum era de așteptat, ocupația sovietică a accentuat disprețul – subtil sau brutal – pentru ceea ce este cu adevărat românesc. Plin de durere, Ernest Bernea observa, la începutul anilor ’50, că „vechea cultură populară a dispărut”. De ce? Pentru că dispăruse modul de viață, felul de a fi, de a trăi, al „românului natural”, al țăranului, ciobanului sau meșterului popular român. Nu cu totul. Pe alocuri mai erau sate de olari și de cruceri, de ciobani și zarzavagii, de țărani adevărați. Dar Ernest Bernea vedea scăderea accelerată a numărului lor, demolarea sistematică a culturii populare, începând cu insuportabila – pentru comuniști – credință ortodoxă, înlocuirea tradițiilor vii cu „festivale folclorice” și altele asemenea. Și a fost sigur că, prin distrugerea firelor ce țineau poporul în străvechea sa cultură, aceasta va dispărea. Va dispărea o dată cu dispariția târgurilor și a horelor, cu dispariția mânăstirilor și drumurilor vechi, cu noile legi privind pământul și pădurile, apele și morile. Va dispărea o dată cu odioasa colectivizare forțată, cu închiderea în pușcărie a mii și mii de preoți ortodocși, cu închiderea celor mai însemnați oameni cu adevărat din popor – gospodari harnici, oameni ai credinței, iubitori ai adevărului.
|
Vii
Redescoperit de nevoie, naționalismul comunist a mers și el pe o linie străină culturii populare românești. A încercat să elimine sau să marginalizeze orice element legat de Biserică, de Dumnezeu, de Iisus Hristos, cu toate că întreaga cultură profundă românească de aici pornește și aici se întoarce. A încercat să facă uitate legăturile cu românii de peste hotare, dar mai ales cu românii din sud, cedați asimilării unor țări „prietene”. De altfel, aceasta nu era o politică nouă: prea puțin și prea temător s-au interesat totdeauna conducătorii României de românii de peste hotare, dacă s-au interesat. A încercat naționalismul comunist să anuleze legătura dintre Neam și Biserică, sprijinind toate eforturile de inventare a unei „mitologii populare românești”, oricât de absurde și contradictorii. Și a mai încercat naționalismul comunist, pentru o adevărată rupere de trecutul recent sau mediu, o răsturnare totală a gândirii începuturilor Neamului Românesc. Dacă un academician bolșevic mai avea puțin și îi făcea pe români popor slav, mai târziu alții s-au străduit să îi transforme în „daci puri” sau „traci puri”, ignorând cele mai elementare mărturii istorice și compunând cărți glorioase conjunctural, dar pline de contradicții flagrante, falsuri și erori de logică. Din perspectiva Istoriei Românilor ca disciplină, este cel puțin ciudat, dacă nu pur și simplu dureros, să vezi cum sunt lăudați savanți ca Nicolae Iorga sau Theodor Capidan, P. P. Panaitescu ori Silviu Dragomir, dar poziția lor nu este niciodată prezentată. Formarea românilor prin latinizarea traco-ilirilor, poziția acestor mari nume, dar și a multor altora, nici măcar nu este amintită în manualele școlare și în cărțile „de popularizare” a istoriei noastre. Faptul că românii s-au format ca neam între Carpații Beschizi și Peloponez și de la Marea Adriatică la Marea Neagră, argumentat strălucit de Nicolae Iorga în ultima sa mare lucrare, Istoria românilor, de asemenea nu este amintit. Faptul că romanizarea simultană a traco-ilirilor, petrecută în secolele I-III, s-a realizat prin creștinarea lor și a dus la o unitate lingvistică unică în lume, este de asemenea trecut cu vederea. Faptul că începuturile istoriei românești propriu-zise sunt în Sf. Scriptură, unde se găsesc mărturii fundamentale ale începutului formării Poporului Român și scrieri adresate strămoșilor noștri, este aproape unanim necunoscut. Și aceasta cu toate că Părintele Dumitru Stăniloae, în primul rând, dar și alții, au vorbit despre acest lucru în mod repetat. Faptul că Imperiul Roman de Răsărit, creat practic de daco-romanul Constantin cel Mare, se numea în popor, dar și în documentele oficiale, Romania – de unde vine și numele de România – este cu totul necunoscut, astăzi, românilor. Și asemenea ignorări crunte, asemenea înlăturări ale adevărului istoric, pentru a se așeza în loc sfruntate minciuni, sunt nenumărate.
|
Viii
Ce legătură au însă ele cu folclorul adevărat, cu vechea cultură profundă românească? Ființială! Legătura este pur și simplu ființială. Căci din felul și locul în care s-a format un popor izvorăște și cultura lui fundamentală. Exprimările folclorice se schimbă o dată cu schimbările tehnologice și sociale. În loc de arc apar sâneața ori pușca, în loc de poteră apar jandarmul sau polițistul ș.a.m.d. Există însă o mulțime de principii fundamentale care nu se schimbă, care formează sufletul culturii profunde, care definesc un popor. Acestea izvorăsc din locul și vremea în care a apărut acel popor, rafinate și înnobilate de trecerea timpului, dar mereu aceleași, definitorii. O dată ruptă legătura cu începuturile, o dată alterată ori distrusă conștiința națională, dispare și adevărata cultură populară a acelei nații. Este ceea ce s-a făcut și se face în România.
În chip firesc, „românul” de astăzi se rușinează a fi român. Și, chiar dacă încearcă să nu o facă, ci să fie într-adevăr român, nu știe cum să o facă. Luptele pentru păstrarea conștiinței naționale – sau, mai bine zis, pentru regăsirea ei – sunt cu atât mai grele și mai dureroase cu cât se dau personal, însingurat, fără nici un sprijin din afară. Se cade, foarte ușor, în alunecări, umflări și bosumflări, dezamăgiri și deznădăjduiri, asprime sau ușurătate. Cum să vorbești astăzi despre vechea cultură românească? Și cui? Cine mai ascultă, când „folclorul contra-atacă” astăzi în emisiuni de o vulgaritate și josnicie fără nici o asemănare sau legătură cu adevăratul și vechiul folclor românesc? Cine își mai aduce aminte că o cultură nu atât se învață, cât mai ales se trăiește? Deci o cultură națională este o cultură trăită, nu o cultură învățată în școală, vizionată la televizor ori urmărită în spectacole „folclorice”! Prins între rasismul oficial și neoficial, între nevoile vieții și îndoctrinarea sistematică spre înstrăinare, românul nu-și mai găsește priceperea și puterea de a simți și, în primul rând, de a trăi românește. Fără aceasta, însă, cultura profundă românească și, implicit, Neamul Românesc nu au nici un viitor. |
IX
Să încheiem în această notă sumbră? Ori să îndrăznim a îndemna la rezistență? Căci, într-adevăr, rezistența este singura poziție pe care o putem accepta în fața acestor forțe profund rasiste, anti-românești. Trebuie să învățăm că mai de rușine este să fii mahalagiu, sexos ori vip decât țăran. Trebuie să învățăm că eroii noștri sunt eroi, indiferent de ce spun „intelectualiștii” vânduți, ce vor să ne lipsească de istoria noastră. Trebuie să învățăm a trăi românește, pas cu pas, oricât de greu ni s-ar părea. Pentru a-și dovedi și mărturisi identitatea, cultura, alte neamuri folosesc măcar părți din portul popular, distingându-se astfel de ceilalți. Putem face și noi același lucru, sau am putea, dacă nu ne-ar fi rușine. Căci, într-adevăr, nu e greu, fizic, să porți un cojocel sau o vestă populară, să-ți pui o ie sau o căciulă, ori altceva de acest fel, care să strige: „Sunt român și punctum!”. Dar e foarte greu din pricina „rușinii” de a fi român, cu care suntem sistematic îndoctrinați. Ne dăm nonconformiști și rebeli, însă nu avem curajul să fim noi înșine, nici măcar în parte. Nu este greu, fizic, să cumpărăm și să folosim în loc de farfurii de faianță modernă (zisă „porțelan”) ceramică românească, fie ea de Bucovina, Horezu sau de alt fel. Dar aceeași „rușine”, același snobism rasist, aceeași lașitate de a fi noi înșine, ne oprește. Nu este greu ca, asemenea bunicilor și străbunicilor noștri, să mergem duminica la Sfânta Biserică, pentru a ne încărca de puterea lui Dumnezeu pentru săptămâna ce ne stă înainte. Dar frica de a fi considerați „bisericoși” ori „habotnici” ne oprește, chiar dacă avem, uneori, pretenția că suntem creștini. Nu este greu a cumpăra pentru copiii noștri întâi CD-urile cu desene animate și filmulețe bazate pe basme românești, în loc de a ne înfige din prima la ceea ce este străin. Să mai spun ce ne împiedică să facem asta? Și câte asemenea sute și mii de gesturi, de alegeri mărunte, dar atât de puternice, putem face, pentru a mărturisi cine suntem, ce suntem și ce vrem să fim și mai departe! Dincolo de tot ceea ce ne bagă pe gât „conducătorii noștri iubiți” și „intelectualii de curte”, este în puterea noastră să le anulăm eforturile: nebăgându-i în seamă, ținându-ne cu demnitate și curaj de cultura și istoria noastră, învingându-ne „rușinea” lașă de a fi români. Și prin aceasta, aproape fără să ne dăm seama, vom face să renască o cultură cu adevărat românească și, totodată, potrivită vremurilor pe care le trăim.
În lipsa acestei trăiri, pe fundalul disprețului anti-românesc ce emană din toată vorbirea și gândirea politicienilor sau intelectualilor ideologizați, a vorbi despre vechea cultură românească este, în România de azi, foarte, foarte greu. Și, la o primă vedere, fără rost. Dar o vom face mereu, cât vom trăi, pentru ca măcar mărturia să rămână, pentru cei care vor și au curajul să fie ce au fost și strămoșii lor: Români pe pământul României. ****** Note: 1 Expresia lui a fost stupid people. Unii au încercat să o traducă prin popor prost. Dar „popor prost” în limba română nu are aceeași conotație ca în engleză, păstrând încă răsunetul străvechi al înțelesului de simplu sau de rând, pe care cuvântul prost îl avea cândva. Doar traduceri mai libere, ca popor tâmpit sau popor de proști sunt în măsură să redea radicalismul expresiei englezești. 2 Nu îi dăm numele, așa cum nu am dat nici numele altor rasiști anti-români, pentru că le-am face o cinste prea mare amintindu-le. 3 Desigur, nu-i rău să studiezi și în străinătate, să înveți și cele ale străinilor. Dar este cu totul nesănătos, perfect distructiv, să înveți doar cele ale străinilor, să studiezi doar în străinătate. Or, de la bona grecoaică, franțuzoaică, nemțoaică ori unguroaică până la pensioane, colegii și facultăți, tot ce învățau și studiau fiii „elitei” era străin. Excepțiile doar confirmau regula, iar despre rezultatele eforturilor acelor excepții vorbește realitatea de astăzi. 4 Spunem „formal”, deoarece până la 1830 și chiar 1848 multe din formele și principiile sale – și mai ales grecismul – continuă să paraziteze viața românească. 5 A se vedea SUA și Canada, ori Argentina, Chile, Ecuador etc. 6 Desigur, cel mai binecunoscut exemplu este cel al Elveției, dar mai sunt și altele, precum Brazilia sau Mexic. http://foaienationala.ro/rasismul-of...html#more-2890 |
ÎNCEPUTURILE NEAMULUI CA TEOLOGIE
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/istoria-neamului.htm |
Daca tot vorbim de folclor, haideti sa stabilim ce este acela folclorul. Dictionarul explicativ ne spune ca folclorul reprezinta totalitatea traditiilor, a obiceiurilor si a creatiilor artistice populare ale unei tari sau ale unei regiuni.
Folclorul romanesc, asadar, reprezinta expresia artistica populara a locuitorilor de pe meleagurile tarii noastre. Fie ca avem de-aface cu muzica populara, incondeierea oualor, confectionarea de vestminte populare, ori transmiterea orala de literatura populara - de fiecare data vorbim despre oameni si modul in care ei au inteles sa se exprime artistic de-a lungul timpului. Arta populara - si cred ca definitia asta multumeste pe toata lumea. Acum c-am stabilit ce-i folclorul, sa tratam si subiectul deschis aici. Este deplansa soarta folclorului "autentic" romanesc. Acesta este din ce in ce mai putin popular, fiind inlocuit de manele si divertisment de proasta calitate - in cazul muzicii, sau uitat de-a dreptul in cazul altor forme de exprimare artistica. Ce intelegem de aici? Ca exista un folclor "autentic" - ce ne parvine din vechime - si unul nou - o copie proasta, pervertita, alterata de diverse interese, curente, atitudini - care incearca sa-i ia locul. Daca deschidem televizorul, observam ca multe din remarcile de mai sus se adeveresc. Tineretul nu e interesat de ascultat doine si basme populare, de olarit si de tesut la razboi, de dansat calusarii sau de ascultat colinde. Si vorbesc de tineret pentru ca el e oglinda viitorului, ocupatiile sale trebuie sa intereseze pe toata lumea. Cum se exprima artistic, asadar, tineretul actual? Pai, sa vedem. Poate se apuca de invatat un instrument. Chitara electrica este destul de populara printre cei de conditie medie, care se hotarasc sa puna mana pe un instrument. Manelele reprezinta genul de muzica preferat pentru cei de conditie joasa si multi tineri de conditie medie apreciaza si ei manelele, dar si muzica de la posturile muzicale TV. Unii tineri, ce-i drept foarte putini, aleg sa se exprime in scris. Poate scriu poezii, sau poate proza - pe care le pun pe Facebook sau pe blogurile lor, de multe ori anonime. Altii au ca hobby graffittiul, multi din ei avand un veritabil talent pentru aceasta indeletnicire. Ce constatam, asadar? Ca: 1) Tineretul este viu se exprima in continuare artistic. 2) O face in multe moduri care nu existau in trecut; are preocupari care nu existau pana recent; 3) Esenta este in mare aceeasi. Arta are aceeasi definitie ca si acum o suta sau o mie de ani, anume transpunerea realitatii in concepte abstracte, pe care doar mintea umana le poate intelege si aprecia. Folclorul, asadar, este un organism viu, in perpetua schimbare, asa cum este si limba, de exemplu. Limba romana ce-o vorbim astazi este rezultatul schimbarilor sociale si politice de peste veacuri, al imprumuturilor din alte limbi si al presiunii vorbitorilor sai. Folclorul romanesc nu este, asadar, imuabil. Peste o suta de ani, un veritabil etnograf romana va studia videoclipuri cu Florin Salam salvate de pe YouTube cu cateva decade inainte si stocate in vreun institut de cercetare. Vrei sa intelegi un popor? Studiaza-i muzica, literatura, emisiunile TV, arta. Daca o civilizatie extraterestra ar vrea sa stie cine suntem inainte sa ne contacteze, nu trebuie decat sa urmareasca programele de radio si televisiune pe care de zeci de ani le transmitem in spatiu. Tot asa si etnologii viitorului, ne vor cunoaste prin ce arta producem acum. Ca nu va convine ce este Romania acum, e alta poveste. Dar a incerca sa schimbati directia in care a luat-o folclorul e o lupta cu morile de vant si arata o lipsa acuta de intelegere asupra a ce este de fapt folclorul. Luptati-va cu lipsa de educatie, cu aroganta, cu parvenitismul, cu ce vreti dumneavoastra, dar atacati problema la radacina, nu la rod. Si nu mai deplangeti pierderea unor obiceiuri. Este un proces natural. Cate obiceiuri nu s-au pierdut irecuperabil in negura vremurilor? Macar in ziua de azi avem multe din ele pe pelicula, iar generatiile viitoare vor stii de ele. Ceea ce nu se poate spune despre nenumaratele obiceiuri pe care nu mai are nimeni de unde sa le ia. |
Citat:
Ce uimiți vor fi cercetătorii culturii de peste vreo cinci mii de ani când vor găsi această perlă magnifică salvată pe vreun ciob de memorie, cumva... Dragă Horațiu, ai scris o postare bună, după gustul meu, adică ai expus onest, sistematic, argumentat și cu ton optimist poziția personală despre folclor și dinamica artei românești în condițiile societății de azi. Felicitări pentru aceasta, toată stima! Totuși, să trântești asemena bazaconie, în plină compoziție lăudabilă... cum oare se poate întâmpla? Pentru a brodi o definiție cât de cât acceptabilă a artei, așadar deloc străină față de ființa ei, îți sugerez prietenește să renunți pentru început la dicționar. Avem în România o mulțime de oameni de cultură care s-au întrecut în studiul și practicarea artei, definind-o uneori, frontal sau prin cercuri concentrice de sugestii și limpeziri semantice. Poți răsfoi, așadar, pe (zic și eu la întâmplare, din memorie): Titu Maiorescu, Tudor Vianu, Simion Bărnuțiu, Barbu Fundoianu, Lucian Blaga, Liviu Rusu, Gherea, Arghezi, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Nicolae Labiș, Marin Preda, Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, Constantin Brâncuși, Grigore Leșe și mulți, mulți alții. Cât despre fenomenul Kitsch, căruia tu îi găsești se pare justificarea (ai mai făcut asta, în multe rânduri, confundînd se pare dinamica stenică a culturii cu dinamica patologică a tulburărilor ei), iarăși te rog să cauți prin Lucian Blaga, primul în istoria culturii care a abordat fenomenul (înaintea, chiar, a părintelui conceptului de Kitch - Abraham Moles). Mă bucur că am prilejul să atrag atenția că arta românească damblagește de pe urma Kitsch-ului, sau mai bine zis damblagește sub forma acestei maladii, dintr-un motiv mult mai profund decât multiplicarea decibelilor în boxele maneliștilor de pretutindeni. În "Trilogia valorilor", prin legea "nontransponibilității" filosoful nostru Lucian Blaga observa că "structurile obiective ale esteticului natural nu pot fi transpuse întocmai în artă fără de a-și pierde aici calitatea lor inițială, și nici invers: structurile obiective ale esteticului artistic nu pot fi transpuse aidoma în natură, fără a-și pierde aici calitatea inițială". Avem aici prima explicație oferită de un gânditor european, o explicație teoretică originală, pentru Kitsch, conferându-i statut de concept în aria meditației filosofice și mai ales în aria esteticii. Numite de filosof "para-estetice" («para-kalie»), aceste fenomene constituie tentative de "despecificizare" a unui anume "sine esențial", punând în loc de ceva străin, altceva nespecific . Blaga surprinde astfel o inadecvare la estetic a unora dintre (sub)producțiile artistice…. Subliniind autonomia frumosului artistic, Blaga a dezavuat încercările de "autonomism" sau "estetism" ale unor teoreticieni, văzând în acestea excese deviante. În imediata vecinătate, autorul se referă și la ortodoxismul promovat de Nichifor Crainic la "Gândirea", pe motivul că acesta ar constitui unul din pilonii spiritualității și specificității noastre (Frumosul sofianic și caracterul său restrictiv). În ce mă privește, eu definesc arta foarte simplu: sensibilitate (simțuri și simțăminte) / frumos condusă / de un prieten al Adevărului (artistul). |
Citat:
Dumnezeu să vă ocrotească și să vă dea puterea să mai aduceți la cunoștința noastră și alte pagini ca acestea. Fiți binecuvântată, soră în Hristos Domnul! |
Teza asa-numitelor dovezi scripturistice ale formarii poporului roman sunt sublime dar lipsesc cu desavarsire iar Paraschiva continua seria de mistificari crancene,pe stil ,,dacii i-au invins pe romani"culminand mai nou cu aberatia originii ,,daco-romane"a lui Constantin,o aberatie istorica greu de digerat de orice individ care a studiat un minim de informatie.Iar aberatia finala cu ,,Romania"ca denumire pt Imperiul Bizantin,cu tinta de identificare pt tara noastra actuala,este din podul logicii.Mai avem putin sa spunem Decebalus per Scorilo per Constantin.
Ioane sincer sunt uimit cum poti aproba asemenea aberatii,la fata asta nu am pretentii la cat nationalism mistificat respira,in trecut vroia gloante pt tradatori,pe vechea denumire de Laura,acum si-a mai cosmetizat putin abordarea.Sincer cu ce va incalzesc asemnea minciuni?Ne este jena de realitate si ne pansam orgoliul ranit cu povesti?Ne este frica sa ne infruntam istoria cum a fost,avem ambitia de provinciali care vor sa para cu origini nobile la oras? Vrem sa fim mai cu mot la periferia asta?Si daca totusi suntem un popor normal,cu bune si rele,cu eroi si tradatori,cu lasitati si fapte de vitejie,ca atatea alte popoare,cu partea lui unica dar si cu lucrurile lui comune.Nationalism si dragoste de tara nu inseamna rescrierea istoriei pt zanateci care nu pot dormi noapte de frustrari istorice,inseamna acceptarea cu realism a ceea ce suntem.Altfel ne vom minti mereu,crezandu-ne altceva decat suntem,negasind niciodata sursa bolilor noastre pt a ne lecui ci doar ne drogam cu mituri pe sistem cantec de sirena.Rezultatul unei asemnea mentalitatii falimentare ne duce exact unde suntem azi,un popor dezaxat si nesigur,osciland intre iluzii si realitati,timizi si imbatati cu povesti dar regele este gol.De ce nu avem curaj unei operatii chirurgicale dure cu istoria noastra,sa stam in fata cu imaginea noastra reala,fara frica si carje false de sustinere,curajosi si determinati,invatand din greseli si nu ascunzandu-le sub pres. Stiti ceva?Daca chiar am avea curaj atunci ar trebui sa ne iubim istoria cum a fost,sa nu o schimbam cum ne convine ci sa o purtam in suflet cu bune si rele ca a noastra,cum suntem si noi,niciodata perfecti dar cu frumusetea noastra.De de avem nevoie de false propagande precum acestea?Parem niste frustrati mereu dorinci sa para altceva.De ce sa ne acceptam pe noi si pe stramosii nostrii in lumina realitatii,o dovezilor istorice si ratiunii,daca nu au fist atat de speciali pe cat am vrea noi ar insemna ca merita mai putina dragoste?Parem ca vrem sa-i punem sus pe un soclu unde sa corespunda pretentiilor noastra,sa fie cum vrem noi,nu le dam dreptul sa greseasca sau sa fie mai putin decat am hotarat noi.Pai mai oameni buni atunci sa spunem ca istoria lumii incepe si se termina cu noi,nu suntem prea departe in ritmul asta,apoi punem lacat pe mustarie si plecam fericiti la balamucul istoriei.Nebuni dar fericiti. |
Citat:
- in foarte multe cazuri este foarte greu, daca nu imposibil, de delimitat kitschul de "arta veritabila", a carei apologie faceti. One man's trash is another man's treasure; - in foarte multe cazuri eticheta de kitsch este pusa gresit, din alte considerente decat cele estetice; - kitschul este, de fapt, arta; excesiva, vulgara, lipsita de substanta, dar arta; - nu voi discredita niciun fel de arta pe considerente de popularitate si nu o voi discrimina pe baza efortului intelectual necesar pentru gratificare, pentru ca ar insemna sa ma sui intr-un turn de fildes si sa ma transform intr-o caricatura; de aceea pentru mine tot ce este produs prin incercarea de a transpune realitatea in concepte abstracte, intru stimularea mintii si a inimii, se numeste arta. Exista, asadar, doar arta pe care o apreciez si arta pe care nu o apreciez. Dupa cum vedeti, am completat definitia cu ce lipsea. Am gresit in mesajul precedent omitand acea ultima parte, cu rezultate intr-adevar comice. Acum poate ca n-o sa ma credeti ca a fost o simpla - dar foarte importanta - omisiune, caz in care accept judecata oricui a citit mesajul si a inteles ca am dat grav cu oistea-n gard. Arta si cultura romaneasca nu damblageste, ci evolueaza. Se transforma in altceva. Este alegerea dumneavoastra sa credeti ca se damblageste. Si americanii credeau candva ca jazzul e un gunoi, o pesta care roade la establishmentul artistic al vremii. Arta este, daca-mi permiteti, un animal ce se hraneste cu de toate, inclusiv cu propriile dejectii, pe care uneori le recicleaza in minunate reusite ale spiritului uman. Ceea ce dumneavoastra credeti ca e patologic, e de fapt stenic, intocmai cum genomul uman contine secvente ADN de la diversi virusi care ne-au atacat specia in trecut, dar pe care i-am invins inglobandu-i si capatand imunitate. Eu nu vad kitsch, nici maladii culturale, ci doar piese de LEGO pe care le folosim, le imprumutam constant unii de la altii, din care construim si daramam intr-un continuu proces brownian de creatie. Restul e opinie. |
Citat:
|
Citat:
Istoria este istorie, prezentul este altceva...Nu putem trai intr-o lume a trecutului, sa ne raportam frecvent la trecut (fara a fi "rupti de realitate") , oricat de frumos ar fi el. Respectul se castiga nu se impune (cu disertatii, eseuri, expuneri, etc.). Nu suportam criticile? Nici nu e de mirare la ce orgolii avem. Mai bine nu imi spun parerea despre nivelul de inteligenta al romanilor...nu cumva sa fiu catalogata rasista...nu ma refer la IQ...ma refer la ansambulul de cutume care degenereaza din zi in zi (la puterea Celui Rau care creste asupra unor oameni)... |
Putina destindere...
De la Times New Roman citire:
Ipoteză șocantă a unui controversat istoric de 6 ani: “Românii se trag din ștrumfi” Scris de Vasile | Marți, 16 Iulie 2013 12:26 Trimite unui prieten:http://www.timesnewroman.ro/template...mailButton.png Trimite pe yahoo messenger:http://www.timesnewroman.ro/template...yahoo_icon.gif | http://www.timesnewroman.ro/images/s...papastrumf.jpgÎn totală contradicție cu teoriile emise de istorici precum Neagu Djuvara, o ipoteză fascinantă privind originea poporului român a fost lansată recent de un cercetător aflat tocmai la celălalt capăt al vieții! Potrivit tânărului Robert Acrișor, proaspăt absolvent al unei grădinițe prestigioase, românii s-ar trage nu din daci și romani, nici din pecenegi sau cumani, ci chiar din ștrumfi. “Unora li s-ar putea părea deplasată această teorie”, a declarat educatoarea savantului, care i-a și coordonat lucrarea. “Însă dovezile în favoarea ei sunt covârșitoare. Priviți această pagină a cărții de colorat care îl înfățișează pe Decebal. Alături, tânărul domn Acrișor l-a desenat - cu stângăcie, ce-i drept - pe Papa Ștrumf. Căciulile lor sunt absolut identice! Cât despre bărbi, cred că imaginea este foarte grăitoare. E clar că Papa Ștrumf, din miturile fondatoare ale ștrumfilor, e una și aceeași persoană cu ultimul rege al Daciei.” Mai mult decât atât, simpla vizionare a desenului animat cu ștrumfii, au arătat alți cercetători din grupă, relevă forma circulară a satului ștrumfilor, foarte asemănătoare cu ansamblul de la Sarmizegetusa Regia. "Abia aștept să învăț să scriu, ca să-mi pun ipoteza pe hârtie", a adăugat istoricul. http://www.timesnewroman.ro/life-dea...ag-din-strumfi Pe de alta parte, pe internet mai circula un raspuns la scrisoarea fetei din Anglia. Nu stiu ce sa faci, daca sa razi sau sa plangi: "După “Scrisoarea unui student român în străinătate”, o nouă epistolă pasionantă face furori pe întreg Internetul! Descris de cititori ca fiind de o sensibilitate ieșită din comun, dar puternic ancorat în realitate, răvașul intitulat “Scrisoarea unui student român în România” se rezumă la trei cuvinte tăioase și disperate: “Mai trimiteți zacuscă”. Mii de studenți căminiști, aflați în aceeași situație dramatică, au propagat scrisoarea pe site-urile de socializare. “Nu mă interesează ce scrie pipița aia din Londra.”, spune unul dintre aceștia. “În schimb, noua scrisoare reflectă atât de bine ceea ce simțim noi, studenții români din România, în fiecare zi. E ca un bocet ancestral, ca țipătul expresionist din tablourile lui Munch. Zacusca nu înseamnă neapărat zacuscă. E un simbol. Poate semnifica și o oală cu sarmale, niște murături sau măcar un șirag de covrigi.” “Aș prefera și eu să stau pe banii părinților în Occidentul care l-a ucis pe dumnezeu”, comentează autorul scrisorii, care a preferat să rămână anonim, de frică că cineva i-ar fura puțina zacuscă pe care o mai deține. “Dar n-am încotro și studiez aici, în Orientul care tocmai mi-a ucis bursa.” http://www.timesnewroman.ro/politic/...miteti-zacusca |
Totuși articolul părintelui Aldea nici nu este îndreptat înspre promovarea unei istorii mincinoase, ci împotriva valurilor de rasism anti-românesc, atât la nivel cultural, spiritual și chiar biologic revărsate în ultimele sute de ani asupra românilor. Despre faptul că și felul cum se încearcă (și se și reușește într-o oarecare măsură) de către propagandiștii anti-românismului, care au pus mâna pe frâiele puterii și calcă în picioare această țară și acest popor, că noi nu trebuie să ne continuăm o linie a noastră, una autentică românească, altoită pe vița creștină, ci că suntem și trebuie să fim un "stupid people", un popor de fraieri manevrați de alții în interesele lor anti-românești. Faptul că părintele Aldea ar avea anumite interpretări exagerate ale istoriei românilor nu anulează problema fundamentală a anti-românismului, de aceea pledoaria Pelerinului nu se susține. Articolul vorbește deci despre profanarea sistematică a valorilor autentice românești, despre tentativele sistematice de a ni se șterge urmele în istorie, precum și de a fi noi românii șterși din istorie, și asta cu direcționarea evidentă dată de factorii politici străini de poporul român.
|
Mărturisesc că n-am citit tot, iar răspunsul meu n-are legătură nici cu ce a postat Parascheva, nici cu răspunsul lui Cezar, ci doar cu fraza citată din mesajul Pelerinului. Aș fi putut, la fel de (sau mai) bine, să mă abțin.
|
Decebal exagerarile se numesc mistificari si cand construiesti o casa pe nisipul acesta,chiar manat de intentii aparent bune,te duci direct la dracu-n brate.Esti la un pas,desi ai o inteligenta peste medie,sa faci aceiasi eroare de intelegere ca si evreii,daca ti-as spune cat de bine semeni cu unii dintre ei prin ceea ce sustii,in alta forma,nu m-ai crede.Am auzit la ei exact acelasi discurs,cu subiect si predicat,in alta forma.Nu sunt romanii cei mai napastuti din istorie si nici nu s-a coalizat tot universul contra lor,oricat ne place sa ne credem miezul problemei.Sunt unii care vor sa le faca rau?Sigur ca da dar nu numai noua,nu suntem atat de importanti pe cat ne place sa credem.
|
Citat:
Singurele care mai rezistă sunt obiceiurile populare cu haloul lor artistic, probabil prea vechi și prea autonome acolo, în inima românului, ca să mai poată fi mistificate și "înnoite". Eu sunt adeptul coexistenței valorilor perene cu inovațiile periodice, care își fac veacul și pier. Ceea ce se întâmplă, însă, la noi este că valorile tradiționale sunt tot mai mult marginalizate și defăimate, batjocorite și luate în răspăr de așazișii artiști moderni. Aceștia, de fapt, sunt așa cum bine a zis un prieten regizor (bătrân profesor de regie teatru, căruia îi datorăm nume mari din teatrul și chiar cinematografia noastră): "generații spontanee; fără trecut și fără viitor". Arta românească de azi, asta de credem noi că ține pasul cu istoria, e produsul unor oameni care își închipuie că dacă amestecă: - una spoială de cultură - marijuana, vodka și gagici - ifose și aere de vedetă gata, a ieșit tabloul și muzichia. Și bănuțul, desigur, mult bănuț, cât mai mult, nesimțit de mult. În contrast, artistul român (de nivel european și chiar de geniu) avea rădăcini puternice în istoria culturii țării sale și a lumii, meșteșugise ani buni pe lângă unul sau mai mulți maeștri, era modest și pus pe muncă, avea un țel mai înalt decât propria lui căpătuială și, nu în ultimul rând, era un bun creștin. Eu cred că degradarea socială generală a României, pe care doar nenăscuții și morții o mai pun la îndoială, nu avea cum să lase arta autohtonă neatinsă. Arta românească devine tot mai superficială, histrionică și minoră. Cum e turcul și pistolul. |
Citat:
Pelerinule, ai dreptate, sunt un tip naiv, ușor de sedus. Dar știi care-i poanta? Am totală încredere în proverbul "minciuna are picioare scurte", ceea ce înseamnă că, după ce am avut încredere deplină într-un om, pe care l-am creditat cu toată omenia posibilă, iar acesta m-a înșelat: sunt crunt de dur în revanșă. Mila o las pe mai târziu (și nu o uit niciodată, că nu pot). Deocamdată sunt cu adevărat dornic să aprofundez textele oferite de Parascheva (voi cerceta nițel pe firul celor avansate), texte care sună foarte frumos și în acord cu dragostea mea pentru poporul și țara mea. Cât despre propaganda mincinoasă, știi bine poziția mea: o detest. |
Uite Ioane,ca sa nu bat campii si sa fiu cat de corect pot eu iti las o opinie cu privire la ideea unui Constantin ,,daco-roman".Tu verifici tot ce crezi de cuviinta si nu am nici o problema sa nu am eu dreptate,ce bine ar fi.O sa updatez postarea aceasta.
Constantin se naste in orasul Naissus,la 100 de mile sud de Dunare,in provincia romana numita Moesia Superior.Orasul nasterii sale este astazi orasul Nis(Serbia).Dupa ce Imperiul Roman pierde provinciile de la nord de Dunare,reorganizeaza partea vestica a Moesiei dpdv militar,ca provincie romana de frontiera numita Dacia Ripensis.Aflata pe ruta unui important drum militar,la confluenta raurilor Nisava si Morava,afluenti ai Dunarii,Naissus s-a aflat intr-o pozitie strategica a provinciilor europene rasaritene a Imperiului Roman.Origo 2:2 ,,Constantinus natus..in oppido Naisso"a dat viitorului imparat locul de nastere.Tatal lui Constantin a fost un tanar numit Flavius Constantinus,nascut in regiunea rasariteana a centurii imperiale de provincii situate la sud de Dunarea Centrala,numiite Illyricum.Despre aceasta locatie Aurelius Victor,in ,,De Caesaribus" spunea ca:,,Illyricum era tinutul de origine a acestor barbati si cu toate ca nu erau prea invatati erau atat de preocupati de problemele tarii si de viata militara incat puteau fi considerati cei mai buni barbati ai statului".Illyricum,la sfarsitul veacului al-III-lea asigura Romei un numar de soldati excelenti dar si comandanti.La acel moment guvernarea imperiului nu mai era apanajul exclusiv al aristocratiei,barbati chiar modesti ca origine putand avansa prin pricepere militara si administrativa.Pentru Constantinus exact asta a fost sansa,el era deja membru in protectores,unitatea pt pregatirea ofiterilor si a serviciului de paza a imparatului in timpul campaniei victorioase a lui Aurelian pt recucerirea teritoriilor din Siria de est(271-273).La scurt timp devine ofiter cu rangul de tribunus in armata romana si in zece ani,ascensiune exceptionala,urca pana la pozitia de praeses,guvernator al Dalmatiei in zona vestica a provinciei Illyricum. Mama lui Constantin era o tanara frumoasa pe nume Elena.S-a nascut intr-o familie de origine umila la Drepanum,in nordul Bithyniei-Yalova din Turcia de azi.Era stabularia,adica hangita,intr-unul din hanurile presarate de-a lungul drumului romane din provinciile de est,unde,cel mai probabil,a intalnit-o Constantinus la inceputul carierei lui militare(cca 268-272).Socrates,istoricul Bisericii de la jumatatea sec V,Hist.Eccl 1.17 si Philostorgios Hist.Eccl II.12 mentioneaza legatura dintre Elena si localitatea Drepanum,pe care mai tarziu Constantin a numit-o Helenopolis in cinstea ei.Procopius,istoricul bizantin din sec VI,De Aedificiis V.2 mentioneaza ca Elena a fost o stabularia.Origo 2.2 si Zos.Hist.Nova II.8 vorbesc de conditia ei sociala modesta iar primul o numeste ,,vilissima"(foarte umila).Surse demne de incredere o numesc o numesc uxor sau conixus,,sotia"lui Constantinus.Casatoria s-a produs inainte de promovarea lui ca tribun si schimbarea semnificativa a statutului social.Cred ca a fost o casatorie din dragoste. La 20 de ani dupa nasterea fiului lor Constantinus este ales Caesar,imparat de rang secund in Apus.O abandoneaza pe sotia lui de origine modesta si o accepta drept sotie pe fiica lui Augustus,o sotie mai potrivita cu noul sau statut social.S-a pus problema daca cei doi au divortat sau a fost doar un abandon trecut in umbra si sub tacere.In orice caz acest compromis al tatalui,fara de care nu ar fi putut avansa,va fi sansa,paradoxal,a fiului sau.Timp de 12 ani Constantinus desi departe de fiul sau face toate demersurile ca acesta sa fie educat pt o pozitie imperiala iar apoi il aduce aproape de el pt a-l pregati pt succesiunea la tron.Elena ramine retrasa multi ani dar mereu alaturi de fiul ei si dedicata lui,iar cand acesta devine imparat o aduce inapoi in viata publica,act normal de reparatie morala,si o ridica in final la rangul de Augusta.Exista putine informatii despre casnicia parintilor lui Constantin,tatal era,se pare,un om curajos,cu talent administrativ si o fire blajina.Elena era o femeie cu multa demnitate,pioasa si multa pasiune emotionala,care a rezistat unei drame in viata personala prin dedicare pt fiul ei care,din fericire,a mostenit tot ce au avut mai bun cei doi.Parintii lui Constantin au crescut in prima parte a perioadei de 50 de ani (aprox 235-285)care a fost descrisa de autorii antici ca o perioada de criza majora,in care Imperiul Roman parea sa se prabuseasca datorita convulsiilor politice,invaziilor externe,declinului economic si dezbinarii culturale. Am folosit,punctual pt acest subiect,drept sursa principala un studiu al lui Charles Matson Odahl. |
Totuși articolul părintelui Aldea nici nu este îndreptat înspre promovarea unei istorii mincinoase, ci împotriva valurilor de rasism anti-românesc, atât la nivel cultural, spiritual și chiar biologic revărsate în ultimele sute de ani asupra românilor. Despre faptul că și felul cum se încearcă (și se și reușește într-o oarecare măsură) de către propagandiștii anti-românismului, care au pus mâna pe frâiele puterii și calcă în picioare această țară și acest popor, că noi nu trebuie să ne continuăm o linie a noastră, una autentică românească, altoită pe vița creștină, ci că suntem și trebuie să fim un "stupid people", un popor de fraieri manevrați de alții în interesele lor anti-românești. Faptul că părintele Aldea ar avea anumite interpretări exagerate ale istoriei românilor nu anulează problema fundamentală a anti-românismului, de aceea pledoaria Pelerinului nu se susține. Articolul vorbește deci despre profanarea sistematică a valorilor autentice românești, despre tentativele sistematice de a ni se șterge urmele în istorie, precum și de a fi noi românii șterși din istorie, și asta cu direcționarea evidentă dată de factorii politici străini de poporul român.
|
Citat:
Cam așa cunoșteam și eu. Mai cercetez, totuși, pentru liniștea mea...:) În rest, sunt de acord cu accentul pe care l-a pus Decebal în ultima postare, nu fie cu supărare... Ca unul care, printre altele, am încasat vuietul gloanțelor pe la urechi și la tot pasul pe caldarâmul unde călcam, în decembrie 89, sper că îmi îngădui oarecare aplecare către țara și oamenii pe care i-am reprezentat în tinerețile mele și de care îmi pasă și acum. |
Citat:
|
Pelerinule, eu sunt de acord cu tine, in principiu, dar nu e bine sa aruncam cu pietre in Parascheva, care sunt sigura ca e o tanara inimoasa, cu intentii bune, dar care s-a lasat inselata de mistificarile astea care circula pe net. Nici istoricii nostri nu fac nimic ca sa stopeze flagelul asta al tracomaniei in care cad prada si persoane cultivate. Boia are niste carti despre identitatea nationala, dar e putin citit. Oricum, aceasta ideologizare nationalista a crestinismului mi se pare extrem de nociva.
|
Citat:
O simpla cautare pe net gaseste in marea majoritate articole negative despre cartea lui Boia. Aici este o carte scrisa de un specialist, care critica toata cartea lui Boia. In articolul acesta se gaseste si trimiterea la acea carte: http://www.george-damian.ro/cazul-lu...ului-2727.html Citez din articol: "Altă chestiune suspectă: dintre lăudători sunt foarte puțini istorici serioși, majoritatea sunt neo-propagandiști sau jurnaliști. La fel și denigratorii violenți, au o minimă pregătire care să le permită să se pronunțe asupra cărții lui Lucian Boia. În tot acest cor lipsit de sens a trecut (aproape) neobservată cartea profesorului Ioan-Aurel Pop „Istoria, adevărul și miturile”, apărută într-o singură ediție la Editura Enciclopedică în anul 2002. Ioan-Aurel Pop aplică o critică necruțătoare aproape fiecărui rând din cartea lui Lucian Boia. Citind volumul profesorului Pop de multe ori nu mi-am putut stăpâni hohotele de râs: Lucian Boia este demascat ca un autor inconsecvent și paradoxal în chiar cadrul raționamentului său. În plus, profesorul Pop aduce în discuție un aspect extrem de interesant: în 1976 Lucian Boia a scris un amplu articol în care afirmă exact opusul celor spuse în cartea „Istorie și mit în conștiința românească”! Apare astfel întrebarea când a spus ceea ce credea cu adevărat Lucian Boia: în 1976 sau în 1997? În sfârșit, cartea lui Lucian Boia a lansat în societatea românească o teză teribil de nocivă: „istoria românilor? nu există dom’le! am fost niște pădureți călcați pe cap de primii veniți, n-au existat nici un fel de victorii, au fost toate inventate de comuniști!” Celor care au căzut în capcana acestei teze le recomand să citească volumul profesorului Ioan-Aurel Pop „Istoria, adevărul și miturile” pentru a se lămuri asupra adevăratei valori a cărții lui Lucian Boia „Istorie și mit în conștiința românească”. " |
Sa stii Glykys ca ideile au o viata a lor,un mecanism intern al transmiterii, nasterii si mortii lor,sau a renasterii intr-o forma grandioasa sau mutilata,ca un duh intunecat al unei stele stralucitoare demult moarte.Ele lumineaza si transforma,influenteaza si inspira,strabat secole dincolo de clipa cand drumul nostru prin aceasta lume se termina.Ele pot parea produsul unor circumstante sau a puterii vizionare a unui om unic,pot parea a veni din neantul istoriei si par a calatori undeva spre o destinatie necunoscuta noua.Ele schimba oameni si timpuri intr-un mod care adeseori ne pare greu de inteles si localizat,insa ele traiesc,au un fel de scanteie a vietii in ele,ne reprezinta si fac parte din noi.Plecand din sperantele si temerile noastre,din visele si eforturile cu care ne modelam viata sunt un fel de imagine in oglinda pe care o punem in mainile celor ce traiesc in timpurile noastre sperand ca ele sa ne supravietuiasca,sa continuie drumul dincolo de timp,dandu-ne curajul sa infruntam si noi aceea granita inevitabila.Ideile au insotit omul din zorii civilizatiei,de la primele intrebari si ne vor insoti pana la capat,unele bune,altele rele,unele aducatoare de binecuvantari si altele de nenorociri,la fel cum am evoluat si noi prin istorie.Ideile au o mare putere si influenta pt ca ele dau nastere cunoasterii iar cunoasterea elibereaza.Incercam sa le modelam,modificam,manipulam si de multe ori este greu de spus daca nu cumva ele ne conduc pe noi,eliberate de sursa care le-a generat.
Ideile influenteaza profund,ascund o mare forta in strafundurile lor si de multe ori,analizand o idee am sentimentul ca stau alaturi de un stramos din negura timpului,care imi zambeste si imi arata o silueta de undeva de viitor care ne face cu mana aratand spre micul punct de lumina al ideii care strabate timpul si istoria.Ideile ne leaga sau ne dezleaga,ne instraineaza sau ne unesc,dau viata sau ucid.Imaginatia este doar una dintre delicatele piese ale ceasornicului ideilor,un ceasornic al timpului in care limbile sunt idei.Constiinta este vointa transformata iar intuitia este intelect transformat si astfel mai privim la doua piese ale minunatului mecanism al unei idei si mai sunt si altele.Sunt oameni care prin profunzimea gandirii lor,al ideilor,ajung la radacinile spirituale ale omenirii si avand dezvoltata o constiinta a individualitatii inteleg interactiunea ideilor cu lumea dincolo de limitele noastre.Constiinta noastra este diferita de a inaintasilor nostrii,si ea,prin idei se proiecteaza cu o viteza ametitoare inainte in timp,legand totul.Este infricosatoare puterea unei idei asupra mintii omenesti care o primeste sau genereaza si asta arata ca ceva se intimpla mereu inainte sa existe ceva.Istoria gandirii omenesti arata ca ideile duc oamenii pana la actiuni la limitele granitelor stiute si chiar dincolo de ele,ele pot servi binele sau raul,undeva la raspantia celor doua cai din Didahia.Ideile noastre asteapta,dupa cum spunea Lucian Blaga,dupa ce le nastem sa mai si murim pentru ele si mereu m-am intrebat daca oamenii au mari idei sau ideile mari sunt cele care ii gasesc pe oameni.Forta ideii este uriasa pt ca ea poarta pruncul cunoasterii,o sa inteleaga candva asta si mai tanara ta prietena.Ideile nu vor disparea niciodata cat timp va exista un segment spatiu-timp numit istorie,sunt parte a sufletului omului si il vor insoti,in bine sau rau,pana la capat.Numai bine. |
Cred că nu conștiința noastră e diferită, ci ideile care o traversează luminos, atunci când ea doarme sau moțăie somnolentă, sunt schimbătoare de la epocă la epocă.
În ultimă instanță însă, atunci când văzduhul conștiinței primește străpungerea Duhului, omul se regăsește pe sine în tării, același ca în timpurile imemoriale. Tocmai de aceea este și posibil să ne întrezărim unii pe alții, peste epoci, în ciuda unor diferențe care mai de care. Vibrăm și azi la povestea lui Ulise, la Tristan și Isolda, la gustul dintâi al mărului, la căutarea primului om spre cer... Cerul este același, văzduhurile conștiinței sunt aceleași. Doar cometele diferă. Și vulcanii...:) |
Citat:
|
Ba este, pentru că Florin Salam stă pe alți vulcani (noroioși foc) și privește spre alte comete...
Că el are un dispreț tipic printre cei ca el pentru conștiința proprie, e altă mâncare de pește. Uite, dacă vrei să îți analizezi singur afirmațiile pe linia "progresului" artei, începe prin a-l compara pe Salam cu Bach. Dacă găsești criterii...:) |
Citat:
Pelerinule, ai scris o bucata tare frumoasa... Noi, crestinii, mereu cadem vrajiti in capcanele din lumea Ideilor, uitand de persoane si de Persoane. |
Citat:
|
N-am citit postarile care dau titlul topicului, dar daca tot se discuta despre originea poporului roman o sa scriu ceva despre asta.
Se pare ca studiile genetice arata ca la baza suntem de fapt tot daci, cu putina influenta slava si extrem de putina latina. E firesc ca nu aveam cu sa fim daco-latini, dupa o atat de scurta dominatie romana. La retragerea romanilor s-au retras si familiile si copiii lor, doar nu si-au lasat nevestele si copiii in Dacia. La fel cum francezii sunt tot galii din trecut, cu putine influente ale francilor (un trib germanic), dar la ei francii au ramas in Galia. |
Citat:
Eu stiu ca s-au gasit extrem de putine morminte de daci in Romania. De unde au luat ADN-ul de dac?! De aia ne merge noua, crestinilor, numele de creduli si nestiutori, pentru ca sfera noastra de lecturi se margineste la net. Poate iti faci, totusi, timp sa citesti ambele carti, daca ai acest interes. |
Citat:
Macar din punct de vedere istoric daca ar avea dreptate... dar nu are. |
Patriotism
N-am citit chiar tot de pe topic, dar mi-a placut intentia de a trage un semnal de alarma impotriva manipularii anti-romanesti. Sunt inca tanar, insa recent mi-a tras constiinta un semnal de alarma: cine sunt? m-am nascut accidental aici? oare nu ma privesc multi dintre stramosii mei din Ceruri? nu sunt dator oare in primul rand sa pun talantul daruit de Dumnezeu in slujba neamului meu?
Uneori in serile melancolice cand ma plimb prin locurile unde am copilarit si care m-au privit cum am crescut, simt un sentiment foarte subtil si profund. Simt un legamant fata de tot ce ma inconjoara, simt cum tot decorul se intrupeaza intr-un spirit matern care ma priveste duios. E un sentiment abstract, intradevar, poate nu am gasit cele mai potrivite cuvinte pentru a-l exprima. Am realizat ca imi iubesc tara, o dragoste care cred ca e sadita in noi de la nastere, ca o revelatie naturala. Si intradevar, neamul romanesc e prins intr-o tragedie continua. Doar Dumnezeu stie de ce ne-a purtat in atata zbucium istoric si am fost mereu smeriti de soarta. Ca sa imi dau cu parerea despre starea actuala a Romaniei, consider ca prima necesitate a oricarui popor o reprezinta arta si educatia. Educatie, pentru a ne cunoaste istoria si arta pentru a mentine vie legatura dintre cei ce au fost, cei ce sunt si cei ce vor fi. Ca o ultima mentiune, am observat ca s-au dat mai multe definitii pentru arta. Eu as rezuma asa: arta este intruparea rationala a frumosului, iar frumosul genereaza fericire. Toate cele bune! P.S: Mi se pare derizoriu sa ai pretentii la sentimente patriotice daca esti stabilit in alta tara. Nu poti vorbi despre jugul pe care ai refuzat sa il porti (voluntar sau involuntar). |
Citat:
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 15:26:44. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.