"O, Doamne, fă să sporească în noi simţământul prieteniei faţă de toate făpturile, fraţii noştri mai mici, cărora Tu le-ai dăruit acest pământ pentru a le sluji drept cămin în care să trăiască alături de noi. Fie ca noi să înţelegem că acestea nu trăiesc numai pentru noi, ci şi pentru ele şi pentru Tine, şi că se bucură de minunea vieţii la fel ca şi noi şi Îţi slujesc după puterea lor mai bine decât o facem noi după puterea noastră". Deoarece toate vieţuitoarele sunt zidirea lui Dumnezeu, ele sunt legate una de cealaltă şi de Dumnezeu, al Cărui Duh le menţine viaţa. Această energie, pătrunde în toate lucrurile. Totul a fost creat de Dumnezeu cu o natură, o putere, un scop şi o viaţă proprie; fiecare parte a zidirii are propria valoare intrinsecă, independentă de aprecierile umane. Animalele, care se conduc mai ales prin instinct, sunt mult mai consecvente firii lor decât oamenii. Fiecare specie este strâns legată de propria ei natură, binecuvântată de Dumnezeu. Toate vietăţile au un scop dumnezeiesc şi un progres duhovnicesc, pentru că Dumnezeu a creat toate lucrurile bune. Noi datorăm întregii creaţii slujire plină de devotament şi admiraţie. În Grădina Raiului, animalele puteau să exprime gânduri şi simţăminte. Toate vieţuitoarele erau în comuniune şi toate trăiau şi se mişcau în armonie şi în deplină înţelegere. Cât de mare este înţelepciunea pe care Dumnezeu a insuflat-o micilor creaturi ! Turturica îşi ascunde cuibul în foi de ceapă pentru a împiedica lupii să-i atace puii. Omul însă nu ştie să se apere de vicleşugurile diavolului. Fiecare animal are o înţelepciune înnăscută pe care-o poate împărtăşi, dacă avem răbdarea să colaborăm cu el şi să-l putem înţelege. Animalele rămân înlăuntrul hotarelor impuse de firea lor, neschimbând în nici un fel cele hotărâte de Dumnezeu; dar noi care am fost cinstiţi cu puterea înţelegerii,am abandonat întru totul poruncile Sale. Dumnezeu a hotărât o viaţă simplă, naturală, pentru oameni şi animale. Animalele ştiu cine le-a zidit, omul este cel ce vrea să uite. În purtarea faţă de animale, fiinţele umane încearcă astăzi să exercite o putere tiranică în locul căutării paşnice, pline de iubire, cu conştiinţa că acestea sunt vrednice de respect, viaţa şi libertate. Animalele răspund mai bine comunicării lipsite de cuvinte, iar prin ascultarea lor răbdătoare noi putem înţelege ceea ea încearcă ele să spună. Animalele sunt apropiate de Ziditor şi sunt o răsfrângere a bunătăţii Sale. Animalele nu au luat parte la îndărătnicia şi apostozia omului. Ele nu s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, fiindcă toate făpturile erau lipsite de libertatea de alegere. "Dacă spun că există alte făpturi ale lui Dumnezeu, unele sunt mai puţin minunate decât sufletul, iar altele la fel ca sufletul. Sufletul unui animal, spre exemplu, este mai puţin minunat decât al omului, iar acela al unui înger este la fel de minunat; dar nimic nu este mai bun decât sufletul. Şi dacă într-un anumit moment, nici unul dintre acestea nu este mai bun, acest lucru este urmarea păcatului săvârşit de suflet şi nu ţine de natura sa. Totuşi păcatul nu-l scade pe om atât de mult încât sufletul unui animal să fie preferat acestuia sau chiar asemuit cu acesta". În celebrul Hexaimeron, Marele Vasile al Cezareei nota că pământul nu a scos la iveală sufletele dobitoacelor ascunse în el, ci acestea au fost chemate la existenţă în momentul în care a poruncit Dumnezeu, Cel care "ţine în mâna Lui viaţa a tot ce trăieşte şi suflarea întregii omeniri" (Iov 12, 10). Nuanţări interesante întâlnim în lucrările Părinţilor filocalici. Sfântul Antonie cel Mare confirmă existenţa sufletului la animale: "Fiindcă anumiţi oameni lipsiţi de cucernicie îndrăznesc să spună că plantele şi legumele au suflet, voi scrie pe scurt despre aceasta pentru călăuzirea celui simplu. Plantele au o viaţă naturală, dar nu au suflet. Omul este numit animal raţional pentru că are raţiune şi poate să dobândească cunoştinţe. Celelalte animale şi păsări pot produce sunete fiindcă au răsuflare şi suflet. Toate lucrurile care sunt supuse creşterii şi descreşterii sunt vii; dar faptul că trăiesc şi cresc nu înseamnă neapărat că toate au suflete" (Filocalia Vol. I, pag. 61). În viziunea "Patriarhului călugărilor singuratici" există patru categorii de vietăţi: primele, fiinţele îngereşti, înzestrate cu suflet şi nemuritoare; a doua categorie sunt cele cu raţiune, suflet şi răsuflare - oamenii; din cea de-a treia fac parte animalele, care au răsuflare şi suflet; a patra categorie cuprinde plantele care au numai viaţă, lipsite de suflet, răsuflare, raţiune sau nemurire. Pe de altă parte, aceste patru atribute presupun ideea de posesie a vieţii. Şi Mărturisitorul de vârf al secolului VII, Sfântul Maxim, diferenţia în volumul II al Filocaliei puterile de care se împărtăşesc plantele, animalele şi fiinţele umane. "Sufletul are trei puteri: prima este puterea prin care se hrăneşte şi creşte; a doua, aceea a imaginaţiei şi a instinctelor; a treia, a inteligenţei şi a raţiunii. Plantele se împărtăşesc numai de prima din aceste puteri, animalele de primele două, iar oamenii de toate trei" (Filocalia, Vol. II, pag. 88). Într-o perspectivă psiho-teologică se situează cele şapte niveluri ale sufletului, parafrazate din lucrarea augustiniană "Măreţia sufletului tău". La nivelul primar (întâlnit la om, animale şi plante), sufletul, puterea de viaţă a trupului care îl ţine în unitate şi armonie, susţine hrănirea, creşterea şi reproducerea. La nivelul al doilea (regăsit la om şi animale), sufletul caută orice se potriveşte cu firea trupului, are memorie, amintindu-şi de cele trăite prin simţuri şi ceea ce a învăţat prin obişnuinţă. La nivelul superior, sufletul învaţă şi îşi aminteşte prin observaţie (limbă, citire, scriere etc.) şi nu numai prin obişnuinţă. Este nivelul raţiunii şi al gândirii logice, al muzicii, poeziei şi elocinţei, caracteristic oamenilor. Nivelurile IV-VII corespund treptelor urcuşului duhovnicesc specific uman: purificare, iluminare, îndumnezeire. Şi dacă raţiunea este facultatea logică a omului prin care observarea şi analizarea datelor conduc la concluzii raţionale, animalelor nu li s-a dat această capacitate, fiindcă ele nu au voinţă liberă. În schimb, ele posedă înalte reacţii instinctuale. Creatorul le-a învăţat pe animale anumite lucruri pe care oamenii de abia şi le însuşesc într-o viaţă. El a compensat lipsa de raţiune la animale înzestrându-le cu simţuri superioare. În acelaşi ton glasul aniversatului zilei de 30 martie, Sfântul Ioan Scărarul: "Nimic nu este fără ordine şi scop în împărăţia animalelor, fiecare poartă înţelepciunea Ziditorului şi Îl mărturiseşte. Dumnezeu a dăruit omului şi animalelor multe însuşiri fireşti, cum ar fi mila, iubirea, sensibilitatea . căci până şi dobitoacele necuvântătoare se tânguiesc când pierd pe vreunul de-al lor" Fără insinuări zoolatre, putem compara dragostea şi recunoştinţa unui câine faţă de stăpânul său cu nerecunoştinţa pe care unii oameni o arată Creatorului lor? Celor dintre noi care se conduc instinctual după legea lui Plant "Homo homini lupus" le adresăm spre meditaţie cuvântul neobositului analist Vasile cel Sfânt: "Nu vă temeţi mai mult de fiarele sălbatice decât de propria voastră lipsă de credinţă".

Voteaza | Vizualizare Rezultate

Optiuni