|
Postat 20:36 pe 7.11.2013
|
|
Icoane, Icoane OrtodoxeRUGĂCIUNE CĂTRE TOATE PUTERILE CEREŞTI O, Sfintelor Puteri cereşti, cele ce nevăzut lucraţi la mântuirea lumii şi înfrumuseţarea acesteia cu darurile Cuvântului, daţi-ne mână de ajutor nouă, celor ce ne primejduim în marea ispitelor vieţii. În hora laudelor dumnezeieşti dănţuiţi, contemplând frumuseţea feţei luminate a Stăpânului tuturor. Făcutu-v-aţi oglinzi ale darurilor negrăite ale Treimii şi cu razele rugăciunilor voastre luminaţi şi faţa sufletelor noastre spre vederea tainelor mântuirii. De viforul ispitelor fiind pururea cuprinşi şi de furtuna gândurilor răutăţii biruiţi, cu nădejde cădem înaintea voastră: cu focul rugăciunii voastre mistuiţi toate gândurile deşertăciunii şi din adâncul deznădăjduirii ne ridicaţi pe noi, cei cumplit răniţi de sabia păcatelor. Ca nişte flori sădite în grădina Raiului vă înălţaţi şi cu mireasma laudelor voastre umpleţi toate. Sădiţi şi în inimile noastre întunecate de păcat florile gândurilor dumnezeieşti. Din toate cursele vrăjmaşilor nevăzuţi scoateţi-ne pe noi, cei pururea tulburaţi de valurile înalte ale ispitelor. Cetăţile omeneşti le îngrădiţi cu rugăciunile voastre şi pace Bisericii lui Hristos aduceţi cu osteneala slujirii voastre îngereşti. Pe cei neputincioşi îi întăriţi, pe cei bolnavi ridicaţi-i din amărăciunea bolilor, pe prunci îi păziţi de cursele răutăţii, tinereţile bine povăţuiţi-le spre limanul mântuirii, bătrâneţile luminaţi-le cu gândurile şi faptele pocăinţei, pe monahi îi întăriţi, arătându-i după asemănare îngeri în trup străluciţi de focul rugăciunii neîncetate, pe cei ce vieţuiesc întru feciorie îi păziţi de asupritori, pe cei prigoniţi primiţi-i în sălaşul rugăciunii. Nouă tuturor, rugămu-vă, să ne soliţi iertare păcatelor, îndreptare vieţii şi mers cu pace pe cărarea pocăinţei mântuitoare. Învredniciţi-ne prin rugăciunile voastre şi pe noi a fi rânduiţi împreună cu voi în cămara laudelor îngereşti, ca să aducem cu toţii, suflare îngerească şi omenească, slavă Treimii Celei de viaţă Făcătoare şi nedespărţite în veci. Amin. Icoane, Icoane Ortodoxe

Postat 20:38 pe 7.11.2013
|
|
AL DOILEA PARACLIS AL SFÂNTULUI ARHANGHEL MIHAIL (6 septembrie, 8 noiembrie) Rugăciunile începătoare În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău. Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru!
Psalmul 142 Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă. Bine este cuvântat, Cel Ce vine întru numele Domnului (de 4 ori)
Troparul Mai-marilor voievozi ai oştilor cereşti, rugămu-vă pe voi, noi nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre, cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu dinadinsul şi strigăm: Izvăviți-ne din nevoi, ca niște mai-mari peste cetele puterilor celor de sus.
Slava... Si acum... asemenea: Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.
Psalmul 50 Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta Si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu Duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.
Canonul Sf. Arhanghel Mihail Cântarea I Să ne curăţim sufletul de toată stricăciunea, ca să putem, cu buze pământeşti, cânta, cu frică, lauda netrupeştilor puteri, care sunt ca focul, ca văpaia, ca lumina. Stih: Sfinte Arhanghel Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind eu de cât toţi oamenii de pe faţa pământului mai păcătos şi neputincios şi zăcând în pământul nepriceperii, cum voi îndrăzni Sfinte Arhanghele Mihaile, a aduce la praznicul tău vreo floare cuvioasă a cinstirii ? numai tu, plecându-te legii milostivirii dumnezeieşti, umbreşte-mă cu darul tău, ca să-ţi aduc cântare de laudă. Stih: Sfinte Arhanghel Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind rază călătoare a Treimii, risipeşti întunericul din multe suflete şi însuţi aprinzi făclia rugăciunii în inimile celor ce cu evlavie te cinstesc pe tine, ca toţi să se bucure şi să tresalte duhovniceşte întru lumina darului tău. Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Plinitor al voii dumnezeieşti fiind în toată vremea şi cel ce ai pus capăt căderii îngerilor, cu mâna ta cea tare opreşte-mă pe mine din căderea în prăpastia păcatelor şi mă sprijineşte a face voia Mântuitorului meu. Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail, roagă-Te Preacurată, ca să se depărteze de la noi toate uneltirile celui viclean, ca în pace să petreacă robii Tăi vremea acestei vieţi trecătoare. Cântarea a III-a,,Focul Dumnezeirii celei neapropiate, neîncetat cântând cu buze de văpaie cântarea Sfintei Treimi: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru." Stih: Sfinte Arhanghel Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Strălucind cu frumuseţea nematerialnică mai presus de multe cete îngereşti, înconjori pământul şi cu sabia ta cea de foc tai toate mrejele ispitelor de la cei ce te pomenesc în rugăciune cu credinţă şi evlavie. Stih: Sfinte Arhanghel Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Căpetenia a oştilor Domnului fiind, totodeauna dai mână de ajutor armatei creştineşti care se luptă cu puterile potrivnice, spre a intra toţi biruitori pe uşa mântuirii. Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. La sfârşitul veacurilor te vei arăta întru slavă, plinind întru totul rânduiala dumnezeiască, însă adu-ţi aminte şi de noi, solindu-ne iertare şi lăcaşul Vieţii. Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Mulţimea păcatelor mele apasă cumplit asupra mea, dar cu mâna Ta cea tare trage-mă din groapa căderii mele şi mă aşează pe piatra pocăinţei. Apoi aceste stihiri: Pe tânărul cel aruncat în mare l-ai izbăvit de cumplita moarte şi ai ruşinat pe cei biruiţi de iubirea de argint, deci din valurile păcatelor scoate-mă pe mine cel ce am alunecat prin împovărarea cu patimile lăcomiei. Maica Vieţii, sufletul meu cel aprins de flăcările ispitelor îl răcoreşte şi dă-mi putere ca fără de cârtire să port Crucea mea. SedealnaBiserica ta din Colose o ai păzit de uneltirea celor rău credincioşi şi izvor de tămăduiri ai dăruit celor credincioşi, ca să slăvească pe Dumnezeu cinstind şi numele tău.
Cântarea a IV-a Sfinţilor arhangheli, îngeri, începătorii, tronuri, domnii, serafimi, cei cu câte şase aripi şi heruvimi, cei cu ochi mulţi, purtători ai înţelepciunii, puteri şi dumnezeieştilor stăpânii, stând neîncetat înaintea scaunului stăpânesc, rugaţi-vă către Domnul, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă Stih: Sfinte Arhanghel Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Căderea îngerilor ai oprit numai prin cuvânt şi ai fost pus mai mare peste oştile cereşti, fiind şi celor de pe pământ ajutător nebiruit în războaiele cu duhurile răutăţii. Stih: Sfinte Arhanghel Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Arhistrateg al puterilor cereşti mărturisindu-te, ai nimicit pe cei ce se ridicau împotriva drepţilor lui Dumnezeu, dar grăbeşte şi vino în ajutorul nostru, alungând toată tulburarea ispitelor. Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Pe Isus al lui Navi l-ai întărit în luptă, făcându-te întru totul plinitor poruncilor Domnului, iar acum întăreşte şi paşii noştri pe căile poruncilor Cuvântului. Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Numai Tu, Fecioară Preacurată, Te-ai aflat a avea în braţe pe Împăratul slavei, pe Care ca o Maică cuprinzându-L, L-ai arătat lumii ca pe Izbăvitorul din blestemul lui Adam .
Cântarea a V-a ,, Căutând cu ochiul Tău cel neadormit , milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, şi care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ţi-ai plecat capul pe Cruce şi Te-ai trezit de bunăvoie, micşorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce eşti lumina dreptăţii”. Stih: Sfinte Arhanghel Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Prin pustie călăuzit-ai pe poporul cel ales, fiind lui făclie călăuzitoare către pământul mântuirii, însă şi sufletele noastre le călăuzeşte prin pământul cel plin de ispite al acestei vieţi, cu sabia ta de foc păzindu-ne de toate uneltirile vrăjmaşilor nevăzuţi. Stih: Sfinte Arhanghel Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca un mai mare peste cetele îngereşti, străluceşti cu frumuseţea cea mai presus de minte şi pe toţi îi întraripezi spre zborul neîncetat către culmile Luminii. Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Ca un mijlocitor al legii date în Sinai, veghezi pururea ca legile Domnului să fie păzite în poporul său şi eşti fulger al mâniei dumnezeieşti asupra celor ce săvârşesc fărădelege. Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Curăţeşte sufletul meu cel împovărat cu multe păcate, Preafericită, ca Una Ce ai născut nouă pe Slobozitorul lui Adam din temniţele iadului. Cântarea a VI-a Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă. Stih: Sfinte Arhanghel Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Uimire şi bucurie s-a zămislit în inima lui Manoe, văzându-te pe tine, vestitorul naşterii de prunc, iar noi de rugăciunile tale bucurându-ne, săltăm cu duhul, avându-te nădejde tare a mântuirii noastre şi apărător nebiruit la judecata lui Hristos. Stih: Sfinte Arhanghel Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Trâmbiţă a voii dumnezeieşti fiind, trezeşti din somnul păcatului pe cei biruiţi de patimi şi către cămara pocăinţei călăuzeşti pe cei ce vor să se îndrepteze înaintea Domnului. Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Pe mine, cel ţinut în legăturile multor patimi, slobozeşte-mă Sfinte Mihaile, cu sabia de foc a rugăciunii tale şi ridică de la mine povara necazurilor pe care pururea o port ca semn al neascultării mele. Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. În pântecele Tău pururea fecioresc ai purtat pe Împăratul oştilor cereşti, Cel Ce Te-a arătat pe Tine mai presus de heruvimi şi serafimi, ca să Te rogi şi pentru sufletele noastre. Apoi aceste stihiri: Apărător nebiruit eşti împăraţilor şi celor ce se nevoiesc a păzi poruncile Domnului, dar caută Sfinte Arhanghele Mihaile, şi spre neputinţa noastră şi ridică mintea noastră de la cugetarea deşertăciunilor lumeşti la vederea darurilor cereşti. Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca Una Ce ai îndrăznire de Maică.
Condacul Mai-marilor voievozi ai lui Dumnezeu, slujitori ai dumnezeieștii slave, căpetenii ale îngerilor și povățuitorii oamenilor, cele de folos cereți nouă și mare milă, ca unii care sunteți Mai-marii Voievozi ai celor fără de trup. Prochimenul : Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Său. Stih: Fericit barbatul cel ce se teme de Domnul...
Evanghelia Zis-a Domnul ucenicilor Sai: Toate Mi-au fost date de catre Tatal Meu si nimeni nu cunoaste pe Fiul, decat numai Tatal, nici pe Tatal nu-L cunoaste nimeni, decat numai Fiul si cel caruia va voi Fiul sa-i descopere. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna sufletelor voastre caci jugul Meu e bun si povara Mea e usoara.
Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule... Slavă... glas 2: Pentru rugăciunile Arhanghelului Tău, Milostive, curaţeşte mulţimea greşelilor noastre. Şi acum... Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre. Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre. Biserica ta din Colose o ai păzit nevătămată de valurile mâniei celor rău credincioşi, iar acum Biserica lui Hristos o păzeşte cu sabia ta cea de foc de valurile eresurilor de multe feluri, ca să se păzească până la sfârşitul veacurilor nebiruită de porţile iadului, după cuvântul Mântuitorului Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale Sfântului Arhanghel Mihail, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi. Doamne, miluieste (de 12 ori).
Cântarea a VII-a Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri ! ”. Stih: Sfinte Arhanghel Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. De puterea ta s-a minunat Avacum, pe care, răpindu-l, l-ai dus din Iudeea în Babilon, însă din mâna celui rău răpeşte-ne pe noi şi ne aşează la limanul pocăinţei. Stih: Sfinte Arhanghel Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe faraonul cel trufaş l-ai pierdut cu sabia mâniei dumnezeieşti şi împreună cu el şi pe egipteni, ca unul ce eşti mână nevăzută a dreptăţii Tatălui. Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Poporul dreptcredincios pe tine te are pecete a izbăvirii din tulburarea celui rău, de a căror uneltiri păzeşte în toată vremea pe robii tăi, Sfinte Arhistrategule al Domnului Mihaile. Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Toată suflarea îngerească s-a minunat de curăţia sufletului Tău, căci cu adevărat Te-ai făcut vrednic sălaş al slavei Stăpânului. Cântarea a VIII-a ,, Văzându-Te soarele întins pe Cruce, şi-a strând razele şi tot pământul s-a clătinat cu cutremur, Împărate al tuturor, văzându-Te de voie pătimind, Cel Ce eşti din fire nepătimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tămăduieşte ca un doctor patimile sufletului meu !”. Stih: Sfinte Arhanghel Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe ostaşii cei hulitori de Dumnezeu i-ai nimicit, nesuferind a lor fărădelege, însă din căile păcatelor scoate-ne şi pe noi şi ne arată vrednici ostaşi ai Împăratului Celui Mare prin faptele cele bune. Stih: Sfinte Arhanghel Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Trupul marelui Moise ai ascuns, izbăvind pe popor de căderea în păcat, însă păzeşte şi trupurile şi sufletele noastre de păcatul cel cumplit, făcându-ne vestitori ai minunilor tale. Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Te-ai arătat minunată rază de mângâiere Agarei celei ce plânge şi cuibul întristării îl strici din sufletele cele rănite de nedreptate, strălucind tuturor nădejdea bucuriei celei veşnice . Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Caută cu milostivire spre robul Tău, ca Una Ce ai putere către Stăpânul, pe Care în braţele Tale L-ai purtat, spre ridicarea jugului păcatului de la poporul asuprit de răutate. Cântarea a IX-a Unde umbrează darul tău, Arhanghele, de acolo se goneşte puterea diavolului. Că nu suferă să rabde lumina ta luceafărul cel ce a căzut. Pentru aceasta ne rugăm ţie:Săgeţile lui purtătoare de foc, cele slobozite împotriva noastră, stinge-le cu solirea ta, izbăvindu-ne pe noi de smintelile lui..." Stih: Sfinte Arhanghel Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Precum ai izbăvit pe cei trei tineri din cuptorul cel de foc, aşa mă izbăveşte şi pe mine din focul patimilor, ca să aduc smerită închinare Treimii Celei de viaţă făcătoare. Stih: Sfinte Arhanghel Mihail, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind dar de putere dăruit proorocului Daniel, întăreşte-mă şi pe mine în lupta cu duhurile răutăţii, ca să biruiesc toate vicleşugurile lor şi să mă sălăşluiesc la limanul păcii lui Hristos. Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Caută cu milostivire spre cei ce te cinstesc pe tine şi din căile păcatelor ne scoate, păzind inima noastră cu sabia de foc a rugăciunii tale de toate urzelile celui rău. Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Fiind Scaun al Împăratului slavei, din scaunul patimilor mă ridică pe mine la lucrarea poruncilor lui Hristos. Cuvine-se cu adevărat să Te fericim pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.
Bucură-te, zid nebiruit al Bisericii lui Hristos, călăuzitorul cetelor îngereşti spre înălţimile neapropiate ale Treimii, fulger al dreptăţii dumnezeieşti, scutul mântuirii credincioşilor, cel mai întâi între cetele puterilor celor de sus, păzeşte pe poporul bine credincios de toată asuprirea celui rău. Apărător al mănăstirii Dochiarului fiind, păzeşte şi cetatea inimii noastre de tulburarea vrăjmaşilor nevăzuţi şi zidurile minţii noastre le întăreşte spre a rămâne nedărâmate de săgeţile cugetelor deşarte. Fiind slujitor al tainelor Cuvântului, din vistieriile darurilor dumnezeieşti aduci pe pământ înţelepciunea şi priceperea, dându-le cu prisosinţă călăuzitorilor puşi peste cetele omeneşti, ca să slujească dreptăţii Domnului. Unde luminează darul tău se izgoneşte toată înşelăciunea celui rău şi pacea lui Hristos se sălăşluieşte, ca toţi într-un glas să-L slăvească pe Cel Ce a dăruit lumii apărători şi călăuzitori în căile mântuirii pe Sfinţii Săi îngeri. Cu sabia de foc a rugăciunii tale nimiceşte pe vrăjmaşii nevăzuţi care păzesc călcâiul nostru, spre a trece neîmpiedicaţi marea cea sărată a acestei vieţi şi a ne sălăşlui întru bucuria dulceţii celei veşnice a privii frumuseţii Luminii. Întrecând în frumuseţe multe cete îngereşti, eşti toiag nerăpit al dreptăţii dumnezeieşti şi pahar de mângâiere celor ce străbat calea cea anevoioasă a acestei vieţi, rugându-te pentru mântuirea lor. Cetele puterilor netrupeşti, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos, cu Sfântul Arhanghel Mihail şi cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim. Sfinte Dumnezeule...Preasfanta Treime...Tatal nostru...
Auzi şi suspinurile noastre întru necazuri şi cu acoperământul aripilor tale păzeşte-ne Sfinte Mihaile, de toată mânia vrăjmaşilor noştri, spulberând cu fulgerul rugăciunii tale toată întunecimea întristării. Stând împreună cu cetele îngereşti şi aducând Ziditorului cântarea cea întrit sfântă, adu-ţi aminte şi de cei de pe pământ care cinstesc sfinţit numele tău, dându-le uşurare în necazuri şi izbăvindu-i din toată primejdia, ca să te mărească pe tine în veci ca pe un ocrotitor nebiruit. Stăpână, primeşte rugăciunile robilor Tăi şi ne izbaveşte pe noi de toată nevoia şi necazul. Toata nădejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-mă sub sfânt acoperământul Tău.

Postat 20:40 pe 7.11.2013
|
|
Rugaciune catre Sfantul Arhanghel Rafail
Cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, cu Soborul cel ingeresc si cu ceata dreptmaritoare a Sfintilor, auzind glasurile noastre indelung rugatoare, indupleca-te spre noi, Rafaile, Sfant si Inaripat Voievod, si cercetandu-ne indeaproape, cu multimea harurilor anume incredintate tie, nu ne lipsi pe noi, nevrednicii, de puternicul tau ajutor, intru care cutezam a nadajdui; si purtand lamura rugaciunilor noastre dinaintea lui Hristos, Domnul vietii si al invierii, mijloceste pentru noi, ca mila Lui asupra-ne sa se pogoare in tot ceasul, plinind trebuintele noastre sufletesti si trupesti dupa voia intelepciunii Lui, iar nu dupa cugetul nostru cel intinat. Fie ca tot sufletul crestinesc aflat in boala sau in neputinta, tulburat in casa sau in patul lui, calator pe uscat, pe apa sau prin vazduh, fiecare dupa nevoia pe care o poarta, sa capete, prin ingereasca ta mijlocire, indreptarea si ocrotirea Domnului Dumnezeu, in ceasul de fata si in toata vremea vietii lui, precum si raspuns bun la Judecata cea infricosatoare, cand si tu de fata vei fi, cu ostirile cele ceresti. Nu ne masura cu asprime, Sfinte Arhanghele Rafail, putinatatea credintei si nedesavarsirea cuvintelor, ci plineste tu, dinaintea Tronului Slavei, cele de lipsa noua, ca un ales intre alesi si neamului oamenilor pururea sprijinitor. Si pe milostivul Dumnezeu roaga-L, cu intreg Soborul Puterilor Ceresti celor fara de trup, ca mai presus de toate sa ne dea noua harul iubirii atotcuminecatoare si buze vrednice a proslavi, dimpreuna cu corurile cele ingeresti, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de-o-fiinta si nedespartita, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Alta rugaciune catre paznicul cununiilor Sfinte Arhanghel Rafail, biruitorul lui Asmodeu si paznicul cununiilor, aripa ta ocrotitoare intinde-o peste mine si peste casa mea, pune pe fuga raul care-mi da tarcoale, iar pe cele bune inlesneste-mi-le mie, ca unul ce ai putere dinaintea lui Dumnezeu si iubitoare mila pentru tot sufletul aflat in nevoie. Cela ce rugaciunile le porti dinaintea Tronului Slavei, poarta si rugaciunea aceasta a mea si mijloceste pentru mine la Hristos, Domnul indurarilor, ca sa ma scape de necaz, de tulburare, de indoiala, de deznadejde, de toata slabiciunea si de toata neputinta cea dinlauntru sau cea din afara, sa ma uneasca intr-un duh de iubire si de pace cu toti cei apropiati mie, si binecuvantarea Lui sa fie peste casa mea, in ceasul acesta si in toate zilele vietii mele. Asa, Voievoade al Puterilor Ceresti, de veghea ta nu ma lipsi, si de la mine nu te departa, si fii intelegator nevredniciei mele, calauzindu-ma spre indreptare, dimpreuna cu toti ai mei, ca bucurandu-se inima mea intru cele de sus, cu ingerii sa cante: Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Dumnezeul nostru; pline-s cerul si pamantul de marirea Sa. Amin. Sfantul Arhanghel Rafail este, conform traditiei, vindecatorul celor bolnavi si calauzitorul tainic al celor ce calatoresc cu treburi si cu griji, precum si ocrotitorul nuntii si al dragostei conjugale.