|
Postat 12:07 pe 6.11.2013
|
|
RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL
O, Sfinţilor Arhangheli Mihaile şi Gavriile, cei ce sunteţi nebiruiţi apărători creştinilor, cu zidurile rugăciunilor voastre oprind toate loviturile vrăjmaşilor noştri nevăzuţi, daţi-ne nouă mână de ajutor ca să ne ridicăm din groapa patimilor. Ca unii ce vă îndulciţi neîncetat de vederea feţei dumnezeieşti şi pururea înconjuraţi pământul, ca să pliniţi voile Stăpânului, nu ne treceţi cu vederea nici pe noi cei ce am alunecat prin păcat şi cerem prin voi să ni se dea mare milă, ca să biruim toate necazurile acestei vieţi. Cei ce aduceţi neîncetat tămâia laudelor îngereşti Celui Ce este Mireasma Raiului faceţi pomenire şi de noi, cei ce nu mai avrem îndrăzneală a ne ruga Ziditorului pentru mulţimea păcatelor noastre. Ca cei ce staţi înaintea Domnului, gata spre auzirea dumnezeieştilor cuvinte ale voii Sale, plecaţi urechea şi auziţi şi suspinurile inimilor noastre, a celor ce suntem cuprinşi de legăturile durerii. Ca nişte milostivi slujitori ai Celui Milostiv mijlociţi pentru noi mântuirea sufletelor şi împărtăşirea din izvorul dumnezeieştilor daruri. Stingeţi săgeţile ispitelor celor pornite asupra noastră şi sub acoperământul păcii ne primiţi pe noi, cei tulburaţi de viforul necazurilor. Sub aripile rugăciunilor voastre ne ocrotiţi pe noi, cei ce alergăm la mijlocirea voastră şi îndreptaţi paşii gândurilor noastre pe căile înţelepciunii, ca împreună cu voi să aducem Treimii Celei de viaţă Făcătoare cântarea cea întreit sfântă ca pe o jertfă a nimicniciei noastre. Mijlociţi pentru noi adăpare din izvoarele pocăinţei şi din râurile gândurilor smerite, ca trecând fără tulburare marea acestei vieţi să aducem Ziditorului laudă, iar voi mulţumirea cuvenită: Slavă Ţie, Stăpâne Preasfinte, Cel Ce ne trimiţi nouă ocrotitori pe îngerii Tăi, ca să stârpească neghinele patimilor şi să sădească în inimile noastre florile gândurilor luminate !

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL ARHANGHEL MIHAIL
Sfinte și mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintâi între îngeri stai dinaintea Treimii celei negrăite, sprijinul și păzitorul neamului omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oștile tale capul prea-trufașului diavol și rușinezi pururea pe pământ răutatea și viclenia lui, la tine alergăm cu credință și ne rugăm ție cu dragoste: fii pavăza nestricată și coif tare Sfintei Biserici și neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți.
Nu ne lăsa pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără ajutorul și ocrotirea ta, pe cei ce lăudam astăzi sfântul tău nume. Iată că, deși mult gresiți suntem, nu voim să pierim întru fărădelegile noastre, ci să ne întoarcem la Domnul, ca să ne călăuzească spre lucruri bune. Luminează mințile noastre cu lumina feței lui Dumnezeu, care strălucește totdeauna pe fruntea ta ca un fulger la arătare, ca să putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, bună și desăvârșită, în ceea ce ne privește, și să cunoaștem toate câte se cuvine nouă să le facem și câte să le trecem cu vederea și să le părăsim. Întărește-ne cu harul Domnului voința slabă și dorirea lipsită de vlagă, că întărindu-ne în legea Domnului, să încetăm a ne mai primejdui cu cugetele pământești și cu poftele trupești, aplecându-ne, după asemănarea copiilor lipsiți de minte, către frumusețile degrabă pieritoare ale lumii acesteia și uitând în chip nesăbuit cele veșnice și cerești de dragul celor stricăcioase și pământești.
Mai presus de toate acestea, cere de Sus pentru noi duhul adevăratei pocăințe, întristarea cea nefățarnică după Dumnezeu și zdrobirea pentru păcatele noastre, ca zilele ce ne-au mai rămas din această viață trecătoare să le cheltuim nu spre plăcerea simțurilor și hrănirea patimilor noastre, ci întru îndreptarea cu lacrimi de credință și zdrobire a inimii, cu nevoințele curăției și cu bineplăcutele fapte ale milostivirii. Iar când se va apropia ceasul sfârșitului nostru, al slobozirii din legăturile acestui trup pieritor, nu ne lasă pe noi, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără de apărare împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduhuri și obișnuiesc a împiedica urcușul sufletului omenesc la cele de Sus, ca păziți fiind prin tine, fără împiedicare să ajungem în sălașurile prea-slăvite ale Raiului, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit. Și învrednicindu-ne a vedea prealuminatul chip al Preabunului nostru Domn și Stăpân, și căzând cu lacrimi la picioarele Lui, cuprinși de bucurie și umilin a sa strigăm: slava Ție, Preaiubitul nostru Mântuitor, Care pentru preamultă dragoste pe care o ai față de noi, nevrednicii, ai binevoit a trimite pe îngerii Tăi ca să slujească mântuirii noastre! Amin !

Postat 12:08 pe 6.11.2013
|
|
RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL ARHANGHEL GAVRIIL
O, Sfinte Arhanghele Gavriil, desăvârşit lucrătorule, care cu numele şi cu fapta mărturiseşti puterea Celui-Preaînalt, către puţinătatea omenească apleacă-te cu îngăduinţă, şi veghează-ne în ceasul rugăciunii noastre, şi călăuzeşte-ne spre împlinirea a toată dreptatea, cu mulţimea harurilor anume încredinţate ţie, că noi în puternicul tău ajutor cutezăm a nădăjdui şi ascultătoarei tale slujiri următori năzuim a ne face.
Tu pe oameni cercetându-i din neam în neam, cu bunele şi cu relele noastre ne ştii; de aceea te rugăm să fii răbdător cu nedesăvârşirile noastre, sprijinindu-ne ca de rele să ne lepădăm, iar întru cele bune să sporim, căci de îndreptarea omului scris este că şi îngerii se bucură. Deci pricină de bucurie înlesneşte-ne să fim Puterilor cereşti celor fără de trup, peste care Dumnezeu fruntaş te-a rânduit, Voievod între Voievozii cei de sus. Fii bucuria noastră şi învredniceşte-ne să fim bucuria ta, că întru Domnul bucuriei duhovniceşte să ne veselim.
Rugăciunile noastre du-le la Dumnezeu cu iuţimea aripilor tale şi de vestirea ta mântuitoare nu ne lipsi pe noi, Binevestitorule, ca pe unii ce nădăjduim cu râvna duhului să biruim neputinţele cele trupeşti şi îngerilor asemănători să ne facem, că dimpreună cu oştirile cereşti şi cu cetele drepţilor, spre împărăţia luminii celei neînserate cătând, din tot sufletul şi cu tot cugetul nostru să aducem mulţămită, laudă şi închinăciune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL ARHANGHEL MIHAIL ŞI TOATE PUTERILE CEREŞTI
Doamne, Dumnezeul mare, Împărat și fără de început, trimite, Doamne, pe Mihail, Arhanghelul Tău, în ajutorul meu, ca să mă apere de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți. O, Mihaile, mare Arhanghele, întâi stătător și voievod al puterilor cerești, fii mie ajutor în toate: în „boli”, în strâmbătăți, în mâhnire, în pustiu, pe cale, pe apă, în călătorie, căsătorie, serviciu, școală și mă izbăvește de toată înșelăciunea cea diavolească. Iar când mă vei auzi pe mine, robul tău, rugându-mă ție și chemând numele tău, grăbește spre ajutorul meu și auzi rugăciunea mea. Așa, mare arhanghele, biruiește pe toți cei care se împotrivesc mie, mă apără și mă acoperă de cel viclean cu puterea cinstitei Cruci și cu solirile marilor Arhangheli: Gavriil, Rafail, Uriil, Varahiil, Salatiil și Egudiil și ale puterilor cerești, totdeauna, acum și pururi și în veci. Amin!

Postat 12:13 pe 6.11.2013
|
|
ACATISTUL SFINTILOR MIHAIL SI GAVRIIL
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâieto¬rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm¬plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori). Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam¬ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin¬decă neputințele noas¬tre, pentru numele Tău. Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum... Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin¬țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă¬mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș¬tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă¬vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin
Troparul, glasul al -lea Mai-marilor Voievozi ai oștirilor cerești, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupești, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu dinadinsul și strigăm: Izbăviți-ne din nevoi, ca niște Mai-mari peste cetele Puterilor celor de sus.
Condac 1:
Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail și Gavriil, să-i lăudăm noi toți, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu ari¬pile amândurora și din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim, unuia grăind: bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând: bucură-te, îngere al darului!
Icos 1:
Arhanghele Mihaile, mai-marele cetelor îngerilor celor fără de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea, cu bucurie, laude de acest fel aducem ție: Bucură-te, făptură a Minții celei ce a făcut lumea; Bucură-te, revărsarea luminii celei mai înainte de lumină; Bucură-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire; Bucură-te, slujitorule neostenit al Treimii; Bucură-te, Duh înfocat și nematerial după asemănarea lui Dumnezeu; Bucură-te, ființă nemuritoare, lăudătoare de Dumnezeu; Bucură-te, apărătorule de foc al cerului; Bucură-te, căpetenia oștii celei nematerialnice; Bucură-te, luminătorule al cetelor celor bine mulțumitoare; Bucură-te, arzătorule al duhului celui nemulțumitor; Bucură-te, prin care firea îngerilor s-a întărit; Bucură-te, prin care satana s-a surpat; Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condac 2:
Pe îngerii cei nemulțumitori văzându-i trufindu-se și din cerul cel înfocat căzând, o dumnezeiescule Mihaile, ca un rob mulțumitor stând, ai strigat: «Să stăm bine și să luăm aminte», cântând Sfintei Treimi: Aliluia!
Icos 2:
Gavriil, al minților celor ascunse și al tainelor Celui Preaînalt părtaș te-ai arătat, făcând mai înainte cunoscute cele ce aveau să fie și bunele vestiri de bucurie oamenilor spunându-le. Pentru aceasta, cu dorință mă grăbesc a-ți cânta ție: Bucură-te, văzătorule al luminii celei necunoscute; Bucură-te, părtașule al tainelor lui Dumnezeu; Bucură-te, cel ce descoperi cele ascunse ale voinței; Bucură-te, vestitorule de cele negrăite ale lui Dumnezeu; Bucură-te, că strălucești cu mintea în știința cea ascunsă; Bucură-te, că întru această știință înveți pe față pe oameni; Bucură-te, slujitorule al bunelor vestiri dumnezeiești; Bucură-te, vestitorul lucrurilor celor îmbucurătoare; Bucură-te, arătarea multor neștiințe; Bucură-te, că mai înainte ai cunoscut cele ce aveau să fie; Bucură-te, prin care în lume s-a adus bucuria; Bucură-te, prin care întristarea a fost îndepărtată afară; Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!
Condac 3:
Proorocului Daniel mai mult decât tuturor proorocilor ai arătat taina cea străină a venirii celei înfricoșătoare a lui Hristos și a iconomiei, preamare Gavriile; și pe el l-ai înțelepțit a cânta cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 3:
Având numirea de putere de la Dumnezeu, Mihaile, cu dumnezeiască minte puternic în războaie pururea te-ai arătat; și pe Iacov în luptă l-ai întărit ca să biruiască neamurile străine; pentru aceea mărim puterea ta, zicând: Bucură-te, cel ce ești mai puternic decât focul; Bucură-te, cel ce ești mai ascuțit decât văpaia; Bucură-te, cel ce ai înecat oștile egiptenilor; Bucură-te, cel ce ai învins cetele canaanenilor; Bucură-te, că pe Moise și Aaron i-ai întărit; Bucură-te, că pe Isus al lui Navi îndrăzneț l-ai făcut; Bucură-te, cel ce deodată oștirea asirienilor ai tăiat; Bucură-te, cel ce pe Simion al amoreilor l-ai lovit; Bucură-te, pierzarea lui Og, împăratul Vasanului; Bucură-te, pază a marelui Moise; Bucură-te, prin care se pierd cei rău-credincioși; Bucură-te, prin care dreptcredincioșii se înalță; Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condac 4:
Mihaile, căpetenie a îngerilor, roagă, cu solirile tale, pe Dumnezeu pentru noi care prealăudatul tău praznic cu dragoste îl cinstim, ca zilele noastre în fapte bune să le petrecem și ne învrednicește ca, viața cea mai bună dobândind, lui Dumnezeu împreună cu tine să-I cântăm: Aliluia!
Icos 4:
Venit-ai de la Cel Preaînalt, Gavriile, minte dumnezeiască, aducând Anei și lui Ioachim bunele vestiri de bucurie, cu dezlegarea sterpăciunii lor; pentru care, bucurându-ne, ție cu credință îți grăim: Bucură-te, aducătorule al știrilor frumoase; Bucură-te, cel care celor doritoare de prunci le aduci bucurie; Bucură-te, cel ce ești rodire dată de Dumnezeu celor neroditori; Bucură-te, naștere plăcută lui Dumnezeu, a celor fără de copii; Bucură-te, că fericitului strămoș i-ai adus naștere mărită; Bucură-te, că fericitei strămoașe i-ai dat odraslă pântecelui; Bucură-te, cel ce dezlegi legăturile nașterii de prunci; Bucură-te, cel care povățuiești darul celor ce se nasc; Bucură-te, laudă a multor părinți; Bucură-te, mângâierea maicilor celor bune; Bucură-te, prin care crește neamul omenesc; Bucură-te, prin care nașterea mai înainte se vestește; Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!
Condac 5:
Maria, Născătoarea de Dumnezeu și Doamna lumii venind în biserica Domnului, trimis ai fost, o, Gavriile, să-i aduci cu îngrijire hrană cerească și totdeauna ai deșteptat-o spre a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 5:
Pe strămoșii cei de demult, care se rugau lui Dumnezeu, i-ai mântuit din multe rele, o, Mihaile, iar poporului ales pururea i-ai fost înaintemergător; de aceea, într-acest fel grăim ție: Bucură-te, cel ce pe Isaac de junghiere l-ai scăpat; Bucură-te, cel ce pe Avraam de bucurie l-ai umplut; Bucură-te, cel ce pe însetatul Ismail l-ai răcorit; Bucură-te, străină mângâiere a Agarei celei ce plângea; Bucură-te, stâlpul cel în chip de foc care pe Israel l-ai condus; Bucură-te, norul cel aurit, care pe Israel în cale îl acopereai; Bucură-te, că pe cei întâi-născuți ai evreilor i-ai păzit; Bucură-te, că pe cei întâi-născuți ai egiptenilor i-ai omorât; Bucură-te, laudă strălucită a evreilor; Bucură-te, îngrădire tare a Legii; Bucură-te, că pe popor din Egipt ai scos; Bucură-te, că pe el la pământ bun l-ai adus; Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condac 6:
Când S-a pogorât în muntele Sinai Marele Dumnezeu, vrând să dea Lege evreilor, prin slujirea și mijlocirea ta, mare Mihaile, pe aceasta lui Moise o ai descoperit și l-ai învățat să cânte: Aliluia!
Icos 6:
Lui Zaharia celui sfințit care, odinioară, în locașul lui Dumnezeu, cerea scăpare și mântuire pentru popor, i-ai vestit, o, Gavriile, nașterea dumnezeiescului Înaintemergător. De aceea, de bunele tale vestiri spăimântându-ne, grăim ție acestea: Bucură-te, cel ce ai vestit omenirii lucruri preaminunate; Bucură-te, cel ce pe îngerul Tatălui l-ai arătat; Bucură-te, grăire îmbucurătoare către Zaharia; Bucură-te, dulce auzire pentru Elisabeta; Bucură-te, că pe Botezătorul lui Hristos l-ai binevestit; Bucură-te, că pe el, al doilea Ilie, mai înainte l-ai vestit; Bucură-te, cel ce ai prevestit pe predicatorul pocăinței; Bucură-te, trâmbița cea tare răsunătoare a candelabrului luminii; Bucură-te, vestitorul începerii Darului; Bucură-te, vestirea zorilor zilei; Bucură-te, semnul mântuirii oamenilor; Bucură-te, temelia împărăției cerurilor; Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!
Condac 7:
Dumnezeu Cuvântul, vrând mai înainte a Se întrupa pentru noi, taina aceasta numai ție, o, Gavriile, a încredințat-o și slujitor al acesteia te-a ales pe tine; iar tu, cugetând în sineți la minunea aceasta, cântai așa: Aliluia!
Icos 7:
Pe cei trei tineri de demult, din văpaia cuptorului i-ai scăpat, Mihaile arhanghele, arătându-te preamărit și luminat cu chipul și asemănarea lui Dumnezeu, încât de minunea aceasta tiranul s-a înspăimântat; de aceea grăim ție: Bucură-te, stingerea focului celui nepotolit; Bucură-te, ațâțarea văpăii celei pururea vii; Bucură-te, scăparea tinerilor feciori; Bucură-te, păzire a trupurilor celor neîntinate; Bucură-te, că tu, cu înfățișarea ta, pe tiranul ai înfricoșat foarte; Bucură-te, că tu pe Daniel proorocul l-ai împuternicit; Bucură-te, cel ce ai răpit pe Avacum proorocul; Bucură-te, că pe el în grabă l-ai dus la Babilon; Bucură-te, învingerea cea tare a lui Ghedeon; Bucură-te, înfrângerea cea strălucită a lui Madiam; Bucură-te, prin care se întăresc credincioșii; Bucură-te, prin care se înfricoșează tiranii; Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condac 8:
Străină minune, văzându-te pe tine Balaam vrăjitorul, și în urmă, David proorocul, la tine, o, fericite Mihaile, în grabă căzând, s-au închinat: unul de frică încremenind, iar celălalt lui Dumnezeu grăind: Aliluia!
Icos 8:
Ca un purtător de fulger atotstrălucit și atotvoios ai venit către cea plină de dar, Gavriile, aducându-i bunele vestiri de bucurie. Pentru aceasta și noi, bucurându-ne, te fericim pe tine, cântându-ți: Bucură-te, vestitorule al bucuriei celei nesfârșite; Bucură-te, dezlegătorule al blestemului celui de demult; Bucură-te, ridicarea lui Avraam celui căzut; Bucură-te, mângâierea Evei celei întristate; Bucură-te, înalt descoperitorule al întrupării Cuvântului; Bucură-te, mărite cunoscător al pogorârii lui Dumnezeu; Bucură-te, cel ce bucurându-te ai zis celei pline de dar: «Bucură-te»; Bucură-te, cel ce ai dezlegat cu «Bucură-te» toată întristarea; Bucură-te, stea care ai vestit Soarele; Bucură-te, luminătorule, care ne-ai arătat lumina cea neapropiată; Bucură-te, prin care lumea s-a luminat; Bucură-te, prin care întunericul s-a desființat; Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!
Condac 9
Nașterea Mântuitorului o ai vestit cu bucurie păstorilor celor ce privegheau, Gavriile, bucurându-te; și la închinarea Lui pe magi, ca o stea luminoasă, i-ai condus și pe toți i-ai înțelepțit a cânta Celui născut așa: Aliluia!
Icos 9:
Râvnitor și puternic apărător al Tesalonicului celui nou te-ai arătat, Mihaile, purtătorule de lumină și ajutător mare ești pururea popoarelor creștine, de multe nevoi scăpându-le și îndemnându-le a cânta ție: Bucură-te, cetatea poporului celui nou; Bucură-te, tăria neamurilor creștine; Bucură-te, cel ce pe apostoli de multe ori i-ai întărit; Bucură-te, cel ce pe martiri tari i-ai făcut; Bucură-te, că pe Petru din legături și din închisoare l-ai slobozit; Bucură-te, că tu pe Irod îndată l-ai omorât; Bucură-te, al Bisericii păzitor neînvins; Bucură-te, cel ce ești asupra ereticilor secure cu două ascuțișuri; Bucură-te, întărire puternică a cuvioșilor; Bucură-te, sprijin luminat al ierarhilor; Bucură-te, prin care se lățește credința; Bucură-te, prin care se micșorează rătăcirea; Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condac 10:
Sfârșitul a toată lumea când se va face, Mihaile, trâmbița cea mai de pe urmă vei trâmbița, după care morții din pământ, sculându-se, cu frică vor sta înaintea judecătorului nepărtinitor, cântând împreună cu tine cântarea: Aliluia!
Icos 10:
Totdeauna numele tău, o, Gavriile, purtătorule de lumină, arată luminat înălțimea rânduielii tale, căci, după chemarea lui Dumnezeu, te-ai arătat cu cuviință slujitor vrednic al Cuvântului, Dumnezeu-Omului; de aceea, cu laude te fericim, grăind: Bucură-te, prin care logodnicul în taină s-a învățat; Bucură-te, prin care Fecioara de dânsul a fost luată; Bucură-te, cel ce numele lui Iisus mai înainte l-ai spus; Bucură-te, cel ce ai vestit mântuirea lumii; Bucură-te, că logodnicului Iosif i-ai descoperit taina; Bucură-te, că pe Iisus în Egipt L-ai scăpat; Bucură-te, cel ce pe Hristos din Egipt înapoi L-ai chemat; Bucură-te, cel ce ai vestit că El va locui în cetatea Nazaret; Bucură-te, cel ce pe credincioșii magi, taina i-ai învățat; Bucură-te, că pe dânșii de Irod i-ai scăpat; Bucură-te, prin care Iisus a fost păzit; Bucură-te, prin care Irod a fost luat în râs; Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!
Condac 11:
Deasupra pietrei mormântului celui primitor de Viață, șezând îmbrăcat în alb și ca fulgerul strălucind, Gavriile, învie¬rea lui Hristos ai binevestit femeilor, zicând lor «nu plângeți» și cântând cântarea: Aliluia!
Icos 11:
Făclie lumii ești, Mihaile arhanghele, strălucind mințile credincioșilor și povățuindu-le către cunoștința cea dumneze¬iască și către mântuire, luminând și mântuind de răutățile amăgitoare pe toți care grăiesc: Bucură-te, apărătorule al tuturor credincioșilor; Bucură-te, făcătorule al multor feluri de minuni; Bucură-te, neîmpuținată tămăduire a bolnavilor; Bucură-te, grabnică scăpare a celor din robie; Bucură-te, cel ce ai apărat Mănăstirea Dochiarului; Bucură-te, că pe aceasta o ai izbăvit de năvălirea saracinilor; Bucură-te, scăparea tânărului celui afundat; Bucură-te, arătarea aurului celui ascuns; Bucură-te, cel ce ai făcut să izvorască izvor de aghiasmă; Bucură-te, cel ce pe apă faci minuni; Bucură-te, înfrumusețătorul Bisericii creștine; Bucură-te, ajutătorul Bisericii acesteia; Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condac 12:
Dar dumnezeiesc dăruiește celor ce serbează cu dragoste ziua amintirii tale, Mihaile, și celor ce te cheamă pe tine la ieșirea lor din viață arată-te ajutător și mai ales păzește-ne pe noi, cei ce în biserica ta cântăm: Aliluia!
Icos 12:
De la tine, o, îngere al darului, învățându-ne a cânta în psalmi laude de bucurie dumnezeieștii întrupări, ție cele de mulțumire cu dor cântăm și ca unui bun vestitor, mărindu-te, așa-ți grăim: Bucură-te, bucuria celor întristați; Bucură-te, păzitorul celor asupriți; Bucură-te, bogăția nefurată a săracilor; Bucură-te, liman de mântuire al celor ce înoată; Bucură-te, armă prea puternică a credincioșilor; Bucură-te, laudă preamărită a preoților evlavioși; Bucură-te, întăritorule al mănăstirilor; Bucură-te, îngrijitorule minunat al bisericii acesteia; Bucură-te, apărătorule al celor ce pe tine te măresc; Bucură-te, preabunule aducătorule de bucurie al sufletelor; Bucură-te, binecuvântare dumnezeiască a credincioșilor; Bucură-te, bună povățuire a călugărilor; Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!
Condac 13:
O, dumnezeieștilor căpetenii ale îngerilor, Mihaile și Gavriile, care stați aproape de scaunul lui Dumnezeu, laudele acestea ale noastre, ca banul văduvei primindu-le, de gheenă ne izbăviți pe noi, ca împreună cu voi să cântăm: Aliluia! Acest Condac se zice de trei ori.
Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Arhanghele Mihaile, mai-marele... și Condacul întâi: Pe căpeteniile îngerilor...; și se face otpustul.

Postat 12:15 pe 6.11.2013
|
|
ACATISTUL SFANTULUI ARHANGHEL MIHAIL
(6 septembrie, 8 noiembrie)
Condacul 1
Alesule Voievod al Puterilor ceresti si aparator al neamului omenesc, aceasta cantare de multumire aducem tie noi, cei izbaviti prin tine din necazuri; ci tu, ca unul care stai inaintea Scaunului imparatului Slavei, slobozeste-ne pe noi din toate nevoile, ca laudandu-te sa strigam tie, cu credinta si cu dragoste: Bucura-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile ceresti!
Icosul 1
Cu limbi ingeresti s-ar cadea sa te laudam, Mihaile, dupa cuviinta datorata intai-statatorului cetelor ingeresti cu chip de foc; dar pana cand vom deprinde, inteleptiti de tine, grairea celor netrupesti, auzi din guri multumitoare - desi omenesti - unele ca acestea:
Bucura-te, stea straluminatoare a lumii ceresti;
Bucura-te, faclie cu stralucire de aur a adevarului si a dreptatii;
Bucura-te, care primesti razele luminii de taina;
Bucura-te, Voievoade al ingerilor celor fara de numar;
Bucura-te, in care se descopera cel mai limpede slava dreptei Ziditorului;
Bucura-te, prin care salta soboarele fapturilor netrupesti;
Bucura-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile ceresti!
Condacul 2
Intrevazand cu ochii credintei marirea frumusetii tale duhovnicesti si puterea dreptei tale purtatoare de fulgere, Arhanghele al lui Dumnezeu, ne umplem de uimire, de bucurie si de multumita catre Atoatefacatorul, ca unii ce suntem pamantesti si imbracati in trup, strigand cu toate Puterile ceresti: Aliluia!
Icosul 2
Intelegere curata si nerobita patimilor cere pentru noi, preaminunate Mihaile, alesule al cetelor ingeresti, ca noi, inaltandu-ne cu gandul de la cele pamantesti la cele ceresti, sa-ti cantam tie cantare de lauda precum aceasta:
Bucura-te, ca vezi indeaproape negraita frumusete si buna intocmire dumnezeiasca;
Bucura-te, preacredinciosule tainuitor al preabunelor sfaturi ale Preasfintei Treimi;
Bucura-te, de care se minuneaza cu dragoste ostirile ceresti;
Bucura-te, pe care cu credinta il maresc pamantenii;
Bucura-te, de care se tem puterile iadului;
Bucura-te, fulger duhovnicesc aducator de bucurie;

Condacul 3
Aratand in tine puterea nebiruita a ravnei pentru slava dumnezeiasca ai stat in fruntea cetelor ingeresti, Mihaile, impotriva celui ce sufla rautatea, preatrufasului Luceafar de dimineata, pe care, vazandu-l aruncat impreuna cu cei de aproape ai sai din inaltimea cerului intru cele mai de jos ale pamantului, ostirile ceresti, in chip preaslavit calauzite de tine in lupta, inaintea Scaunului dumnezeirii au strigat cu veselie si cu o singura gura: Aliluia !
Icosul 3
Pe tine, Arhanghele Mihaile, tot neamul crestinesc te are mare aparator si mare ajutator in razboaiele cu cei potrivnici; dorind pentru aceasta a ne invrednici de preaminunatul tau ajutor, in ziua praznuirii tale iti strigam unele ca acestea:
Bucura-te, prin care satana a fost aruncat ca un fulger din Cer;
Bucura-te, prin care neamul omenesc, fiind pazit, se inalta;
Bucura-te, prealuminata podoaba a prealuminatei lumi de Sus;
Bucura-te, preaslavita ocrotire a lumii de jos;
Bucura-te, care niciodata nu ai fost biruit de puterile raului;
Bucura-te, cel intarit pe veci in adevar si dreptate, impreuna cu toti ingerii lui Dumnezeu, prin harul dumnezeiesc;

Condacul 4
Izbaveste-ne de viforul ispitelor si al nevoilor, cela ce esti intre ingeri intai-statator, pe noi care savarsim cu dragoste si bucurie praznicul tau prealuminat, ca tu esti in nevoi mare ajutator si in ceasul mortii aperi si ocrotesti de duhurile rele pe toti cei care striga impreuna cu tine Stapanului si Dumnezeului nostru: Aliluia !
Icosul 4
Vazand indraznirea ta asupra cetelor diavolesti, toate ierarhiile ingeresti s-au avantat cu bucurie, urmandu-te in lupta pentru numele si slava Stapanului lor, strigand: "Cine este ca Dumnezeu?". Iar noi, cunoscand pe satana biruit sub picioarele tale, strigam tie, ca unui biruitor:
Bucura-te, prin care pacea si linistea in cer s-au salasluit;
Bucura-te, prin care duhurile rautatii au fost aruncate in iad;
Bucura-te, care calauzesti ostirile ceresti si puterile lumii nevazute pentru nimicirea raului;
Bucura-te, care imblanzesti in chip nevazut mania si zbuciumul stihiilor lumii;
Bucura-te, minunatiile impreuna-luptator cu cei ce se lupta cu duhurile rautatii;
Bucura-te, tare ajutator al celor ce slabanogesc in ispitele si necazurile veacului acesta;

Condacul 5
Izvor de Dumnezeu daruit cu minuni preamarite te-ai aratat in biserica ta din Hone; caci nu numai balaurul cel mare si infricosat care petrecea in locul acela a fost nimicit cu puterea ta, ci si ape au izvorat, tamaduind toata neputinta trupeasca, pentru ca toti sa strige cu credinta Stapanului ingerilor, Celui ce te-a proslavit pe tine: Aliluia !
Icosul 5
Auzindu-te si cunoscandu-te pe tine, preaminunate Mihaile, ca pe un mare luminator, stralucind in mijlocul cetelor ingeresti, la tine alergam, dupa Dumnezeu si Maica Domnului, rugandu-te cu prisos de nadejde sa ne ajuti cu puterea ta pe toti cei ce-ti strigam unele ca acestea:
Bucura-te, cel ce ai calauzit si ocrotit in pustie poporul ales de Dumnezeu;
Bucura-te, inaltule mijlocitor al Legii date in Sinai prin mana lui Moise;
Bucura-te, la care judecatorii si capeteniile lui Israel au aflat putere si acoperamant;
Bucura-te, prin care proorocii si arhiereii iudeilor au primit darul cunostintei de la Dumnezeu Atotcunoscatorul;
Bucura-te, cel ce ai intrarmat cu tainica intelepciune pe legiuitorii cei tematori de Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce ai pus judecata si dreptate in inima celor ce fac binele;

Condacul 6
Cand te-a vazut Manoe pe tine, inainte-vestitorul judecatilor dumnezeiesti, s-a umplut de mirare si frica, socotind ca pentru aceasta nu va mai trai; ci invatat fiind de femeia sa despre rostul cel bun al aratarii si blandetea cuvintelor tale, bucurandu-se pentru fiul sau Samson, care avea sa se nasca dupa cuvantul tau, multumind a strigat lui Dumnezeu: Aliluia !
Icosul 6
Rasarit-ai intru slava, Mihaile, in chip preaminunat, cand ai statut in chip omenesc inaintea lui Iisus al lui Navi, graind: "Scoate incaltamintea din picioarele tale, ca eu sunt Arhistrategul Puterilor Domnului". Minunandu-ne de o astfel de aratare a ta, cu dragoste strigam tie:
Bucura-te, neadormitule pazitor al capetelor de Dumnezeu incoronate;
Bucura-te, ca degraba umilesti pe cei ce se impotrivesc stapanirilor drepte, ca pe unii ce se impotrivesc poruncii lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca smeresti razvratirile noroadelor;
Bucura-te, ca rusinezi in chip nevazut obiceiurile cele raucredincioase;
Bucura-te, ca tu luminezi in ceasul grelelor framantari pe cei ce se indoiesc;
Bucura-te, ca pe cei incercati ii scapi din ispite pagubitoare;

Condacul 7
Voind Stapanul tuturor sa arate ca trecerea vietii omenesti nu este intamplatoare, ci pururea este tinuta in mana Sa, te-a daruit aparator si ocrotitor imparatilor pamantului, ca sa gatesti neamurile pentru vesnica imparatie a lui Dumnezeu; pentru aceasta, toti care cunosc inalta ta slujire spre mantuirea oamenilor, cu multumire striga lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 7
Facatorul tuturor minunilor si Stapanul a toate prin tine Minune noua ne-a aratat pe pamant, Arhistrategule, cand ai mantuit in chip minunat de potopirea apelor raului biserica inaltata intru cinstirea numelui tau in Colose, poruncind suvoaielor sa se reverse in sanurile pamantului. Si vazand aceasta, fericitul Arhip, cu fiii sai duhovnicesti, multumind, a strigat tie:
Bucura-te, ingradire nestricata a sfintelor biserici ale lui Dumnezeu;
Bucura-te, zid neclintit impotriva vrajmasilor credintei crestinesti;
Bucura-te, la a carui porunca se pleaca stihiile;
Bucura-te, prin care se nimicesc cugetele rele;
Bucura-te, cel ce aduci credinciosilor bucurie de la Scaunul Atottiitorului;
Bucura-te, cel ce-i aduci pe necredinciosi pe calea dreptatii si adevarului;

Condacul 8
Minunea straina a puterii tale, Arhistrategule al lui Dumnezeu, a cunoscut-o asupra sa Avacum atunci cand, potrivit chemarii lui Dumnezeu, l-ai rapit si l-ai dus degraba din Iudeea in Babilon, ca sa-l hraneasca pe Daniil, care era intemnitat in groapa leilor; drept pentru care, minunandu-se de preamarita lucrare a puterii tale, a strigat cu credinta: Aliluia !
Icosul 8
Cu totul esti intru cei de sus, Mihaile, stand inaintea Scaunului imparatului Slavei, iar de cei de jos nu te departezi, luptand pururea cu vrajmasii mantuirii oamenilor; drept care toti cei ce vor sa ajunga in dorita imparatie cereasca iti striga tie intr-un glas:
Bucura-te, incepatorul intreit-sfintei cantari ingeresti;
Bucura-te, cel ce esti pururea gata sa stai inainte, aparand neamurile omenesti;
Bucura-te, ca ai pierdut in chip strain pe faraonul cel prea trufas si pe necredinciosii egipteni;
Bucura-te, ca ai calauzit in chip prea-slavit in pustie pe iudeii cei credinciosi;
Bucura-te, ca i-ai acoperit pe ei cu norul cel dumnezeiesc;
Bucura-te, prin care s-a stins vapaia cuptorului celui din Babilon;

Condacul 9
Toti monahii Sfantului Munte Athos au venit cutremurati de bucurie, vazand cum ai mantuit pe tanarul cel temator de Dumnezeu, pe care necredinciosii iubitori de avutii, cuprinsi de nebunie, il aruncasera legat de o piatra in adancurile marii; pentru aceasta, manastirea care l-a primit pe acela, impodobindu-se cu numele tau, cu multumire striga catre Domnul: Aliluia!
Icosul 9
Graiurile ritoricesti si cugetele inteleptilor nu pot a spune puterea ta, Mihaile, cum ai omorat intr-o singura noapte o suta optzeci si cinci dintre ostasii imparatului asirian Senaherim, ca sa se invete a nu mai huli numele Domnului; iar noi, cinstind sfanta ta ravna pentru slava Dumnezeului celui Adevarat, cu veselie iti strigam unele ca acestea:
Bucura-te, nebiruitule Voievod al ostirilor dreptmaritoare;
Bucura-te, spaima si umilirea ostirilor raucredincioase;
Bucura-te, ca sadesti dreapta credinta a cinstirii lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca dezradacinezi eresurile si schismele pierzatoare de suflet;
Bucura-te, ca de multe ori ai intarit pe campul de lupta pe binecredinciosii Macabei;
Bucura-te, ca ai pierdut chiar in templu pe Iliodor, necredincioasa capetenie a lui Antioh;

Condacul 10
Ajutor tare fii celor ce vor sa se mantuiasca, Arhistrategule al lui Dumnezeu, izbavindu-ne si pazindu-ne de necazuri si de nevoi, inca si de oamenii rai si de pacatele noastre, ca noi, inaintand in credinta, nadejdea si dragostea catre Hristos, cu bucurie pentru ocrotirea ta preaminunata multumind, sa strigam Stapanului ingerilor si al oamenilor: Aliluia!
Icosul 10
Zid esti oamenilor credinciosi, Arhistrategule al lui Dumnezeu, si stalp tare in luptele cu vrajmasii vazuti si nevazuti; pentru aceasta, izbaviti fiind prin tine din cursele diavolilor, cu inima si gura multumitoare iti strigam unele ca acestea:
Bucura-te, nebiruitule luptator impotriva vrajmasilor credintei si a celor ce se impotrivesc Sfintei Biserici;
Bucura-te, neobositule impreuna-luptator cu smeritii inainte-vestitori ai Evangheliei;
Bucura-te, ca pe cei ce stau intru intunericul necredintei ii luminezi cu lumina credintei in Hristos;
Bucura-te, ca povatuiesti pe calea adevarului si a pocaintei pe cei innebuniti de intelepciunea cea mincinoasa;
Bucura-te, infricosatule mustrator al celor ce iau numele lui Dumnezeu in desert;
Bucura-te, purtatorule de fulgere, pedepsitor al celor ce nebuneste batjocoresc tainele sfintei credinte;
Bucurase, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile ceresti!
Condacul 11
Toata cantarea de lauda se biruieste de multimea minunilor tale, Arhistrategule al lui Dumnezeu, ca savarsite sunt de tine nu doar in Ceruri si pe pamant, ci si in beznele celor mai de dedesubt, unde ai legat pe sarpele cel din adancuri cu legaturile puterii Domnului, ca toti cei izbaviti de rautatea lui sa binecuvanteze pe Stapanul Cerurilor si al pamantului, strigand: Aliluia !
Icosul 11
Slujitor minunat al adevarului si curatiei cinstirii lui Dumnezeu te-ai aratat, Arhistrategule, cand, mai inainte vazand mestesugurile duhului intunericului, l-ai oprit cu numele lui Dumnezeu, ca sa nu indrazneasca a scoate la iveala trupul ascuns al raposatului povatuitor al lui Israel, Moise, ca sa nu fie cinstit ca Dumnezeu de fiii lui Israel cei robiti simturilor; pentru aceasta, cinstind acum praznicul tau cel frumos luminat, multumind strigam tie:
Bucura-te, ca ai pazit intre iudei curatia cunoasterii lui Dumnezeu, in zilele Vechiului Legamant;
Bucura-te, ca ai dezradacinat de multe ori neghinele ratacirii in zilele Harului adus de Hristos;
Bucura-te, ca ai pierdut oracolele si idolii neamurilor;
Bucura-te, ca intaresti pe crestinii nevoitori si purtatori de chinuri;
Bucura-te, ca umpli cu puterea harului dumnezeiesc pe cei neputinciosi cu duhul;
Bucura-te, ca imbraci cu armele credintei pe cei slabanogiti cu trupul;

Condacul 12
Har din ceruri cere de la Dumnezeu, Mihaile, pentru noi, cei ce cantam intru lauda preacinstitului tau nume, ca umbriti fiind de ocrotirea ta, sa traim in toata evlavia si curatia, pana ce, dezlegati fiind prin moarte din legaturile trupului, sa ne invrednicim sa stam dinaintea Scaunului de foc al imparatului Slavei si sa strigam cu cetele ingeresti: Aliluia !
Icosul 12
Cantand feluritele tale minuni, Mihaile, lucrate spre mantuirea noastra, il rugam pe Domnul si Stapanul tuturor ca duhul ravnei pentru Slava lui Dumnezeu, care este intru tine, sa nu se imputineze vreodata in noi, cei ce strigam tie unele ca acestea:
Bucura-te, cel ce la vremea potrivita asezi in chip preaminunat la locuri de cinste pe robii credinciosi ai lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce arunci in chip nevazut din inaltimea puterii si slavei pe cei nerusinati si nevrednici;
Bucura-te, care vei aduna pe cei alesi din cele patru colturi ale pamantului;
Bucura-te, prin care, la porunca lui Dumnezeu, cei pacatosi vor fi predati focului vesnic;
Bucura-te, prin care satana cu ingerii lui vor fi ferecati pe veci in iad;
Bucura-te, prin care dreptii se salasluiesc in chip preaslavit in locasurile Tatalui Ceresc;

Condacul 13
O, prea minunatule intai-statator al arhanghelilor si al ingerilor, primeste, pentru preaminunata ta slujire spre mantuirea neamului omenesc, glasul de lauda si de multumire pe care il inaltam spre tine, si, ca unul ce esti plin de puterea lui Dumnezeu, acoperane cu aripile tale cele nematerialnice de toti vrajmasii vazuti si nevazuti, ca sa strigam pururea Domnului, Celui ce te-a proslavit si S-a proslavit prin tine: Aliluia !
Acest condac se repeta de 3 ori, apoi se zic din nou Icosul intai si Condacul intai.

Postat 12:16 pe 6.11.2013
|
|
ACATISTUL SFANTULUI ARHANGHEL GAVRIIL
(26 martie, 13 iulie si 8 noiembrie)
Condacul 1
Ca pe un crainic mare al voii Celui-Preainalt si ca pe o calauza binecuvantata a neamului omenesc spre Hristos, Domnul vietii si al invierii, cinstimu-te, Sfinte Voievoade Gavriil, si inchinamu-ne credinciosiei tale ca unei icoane ceresti a slujirii celei fara de preget, strigandu-ti tie cu glasul evlaviei dreptmaritoare: Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!
Icosul 1
Cu cei sapte sfinti ingeri care vad fata lui Dumnezeu si duc rugaciunile dreptilor dinaintea Tronului ceresc tu intru mare cinste te numeri si fara de istov te ostenesti sa ne aduci noua, celor in trup vietuitori, vestile randuielilor si milelor de sus, temeluind nadejdea mantuirii dupa care toata firea suspina, drept care si noi, cunoscand prin tine puterea lui Dumnezeu, ca de un foc al credintei ne aprindem de ingereasca ta lumina si cu grai cucernic te agraim, zicand:
Bucura-te, cel ce-n fata Domnului cu cinste sezi;
Bucura-te, proslavire care nu te-mputinezi;
Bucura-te, glas de taina al ostirilor de sus;
Bucura-te, ca prin tine s-a vestit Hristos Iisus;
Bucura-te, ca Fecioarei dinainte i-ai statut;
Bucura-te, logofatul Celui fara de-nceput;
Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!
Condacul 2
Inaintea celor vazute si cu trup daruite, a fost voia lui Dumnezeu sa le aduca in fiinta pe cele nevazute si slobode de trup, ca pe o ostire slujitoare, sa vegheze cerurile si pamantul, smerite Sfatului de Taina al Sfintei Treimi, Careia si noi ne inchinam si-I aducem slava in tot ceasul, dupa pilda ingerestilor cete, intru cuminecarea duhului cantand: Aliluia!
Icosul 2
Iar ingerului care s-a trufit, voind sa troneze pe norii cerului si asemenea lui Dumnezeu sa imparateasca, osanda i s-a facut razvratirea lui si-n beznele adancului a fost alungat. Si tu martor esti, Gavriile Voievoade, al dreptatii ce s-a facut in cer, prin sabia de foc a lui Mihail, cu care dimpreuna esti cinstit. De aceea si noi, ravnitori a urma tie si ingerescului Sobor, rugamu-te sa ne fii intru toate luminator si sa porti la Domnul rugaciunile celor ce cu inima curata iti graiesc tie unele ca acestea:
Bucura-te, puritate niciodata intinata;
Bucura-te, maretie ce-n smerenie se arata;
Bucura-te, ca prin tine mantuirea s-a vestit;
Bucura-te, cel de turma credinciosilor cinstit;
Bucura-te, Voievoade al Soborului ceresc;
Bucura-te, aripi repezi, care nu mai prididesc;
Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!
Condacul 3
Doamne, Cel ce ai pus pe cele vazute in paza celor nevazute si ne-ai luminat noua, celor cazuti in pacat, calea izbavirii, din vechime si pana la plinirea Legii in har si in adevar, si care pana la sfarsitul veacurilor ne-ai trimis noua Mangaietor, infiindu-ne milei Tale celei bogate, primeste prinosul rugaciunilor noastre si de masura cea ingereasca invredniceste-ne pe noi, cei ce glas inaltam catre Tine, zicand: Aliluia !
Icosul 3
Lui Daniil proorocul vedenie i s-a aratat despre sfarsitul veacurilor si glas de sus a poruncit lui Gavriil, Arhanghelul talmacitor al tainelor dumnezeiesti, sa-i talcuiasca vedenia, spre vesnica pomenire. Iar acela, cu chip de om infatisandu-se, seninele i le-a deslusit, zicand: „Ia aminte, fiul omului!”. Dinaintea aceluia si noi ne cutremuram, ca Daniil odinioara, si cinstire ii aducem ca unui sol ceresc, graind catre dansul, intr-un duh si cu un glas:
Bucura-te, stralucire care nu mai inserezi;
Bucura-te, parga noua a edenicei amiezi;
Bucura-te, cel prin care Daniil vazu departe;
Bucura-te, ca prin tine harul Duhului se-mparte;
Bucura-te, ca vestit-ai calea prin Ioan deschisa;
Bucura-te, ca slujit-ai Evanghelia promisa;
Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!
Condacul 4
Unul si acelasi a descoperit Sfintei Ana ca va naste la batranetele ei. Unul si acelasi a hranit-o in Templu pe Fecioara cea intre toate aleasa. Unul si acelasi l-a incredintat pe Zaharia ca Elisabeta va naste pe Ioan, Inaintemergatorul, care ingerul Pustiei se va numi. Unul si acelasi a binevestit Mariei, zicand: „Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei. Duhul Sfant Se va pogora peste tine si puterea Celui-Preainalt te va umbri. Vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui-Preainalt se va chema”. Iar noi acestea stiindu-le si cu credinta marturisindu-le, pe Dumnezeu il preamarim pentru toate, strigand: Aliluia !
Icosul 4
Si auzind Fecioara cuvantul ingerului Gavriil, si crezand nesmintit ca la Dumnezeu toate sunt cu putinta, s-a smerit voii celei de sus, incuviintandu-se zamislirii fara de samanta si nasterii fara de stricaciune, prin care ne-a venit mantuirea cea dintru inceput fagaduita. Iar noi, cautand a urma in credinta celei ce a zis: „Fie mie dupa cuvantul tau!”, laolalta lui Dumnezeu ne plecam si binevestitorului Sau ii graim, iarasi si iarasi:
Bucura-te, bucuria minunatelor pliniri;
Bucura-te, caier tainic al cucernicei iubiri;
Bucura-te, care noaptea o prefaci in zori de lume;
Bucura-te, care-ntaiul l-ai spus Domnului pe nume;
Bucura-te, ca primita fuse a cerului solie;
Bucura-te ca Maria zise preasmerita:„Fie!”;
Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!
Condacul 5
Preamarit esti, Doamne Dumnezeul parintilor nostri, Cel ce pentru mantuirea noastra Te-ai intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si Te-ai facut om. Si ai indurat pentru noi patima, rastignire si moarte, iar a treia zi ai inviat din morti, facandu-te temei si arvuna dumnezeiasca a invierii celei de obste. De aceea noi, necurmat, dimpreuna cu ingerii si cu sfintii din ceruri, slava iti inaltam si zicem: Aliluia !
Icosul 5
Dupa cuvantul Arhanghelului, Fecioara a zamislit de la Duhul Sfant si a nascut pe Mantuitorul si Lumina lumii, pe Hristos, Rasaritul cel de Sus, intru Care iubirea si puterea Sfintei Treimi ni s-au aratat noua intregi, in veac si in vecii vecilor. Iara noi, pe Dumnezeu cel in Treime slavindu-L, nici pe minunat crainicul Sau nu-l uitam, ci cu cinste il pomenim, graindu-i intru dreptate:
Bucura-te, crainicia Rasaritului cel mare;
Bucura-te, ingereasca voii voilor strigare;
Bucura-te, ca prin tine harul Domnului se-arata;
Bucura-te, vrednicie cu nimic asemanata;
Bucura-te, fulger tainic intre ceruri si pamant;
Bucura-te, partasia plinatatii-ntru Cuvant;
Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!
Condacul 6
Ferice de cei ce, in trup fiind, viata ingereasca duc! Ca Dumnezeu, in purtarea Lui de grija, trimite pe ingerii Sai sa ne ocroteasca si sa ne pilduiasca intru curatie si credinciosie, ca sa ne invrednicim noi, lucrandu-ne desavarsirea, de imparatia cea mai dinainte pregatita noua, unde insine vom fi ca ingerii lui Dumnezeu in cer, si chiar mai presus de ingeri chemati. Deci Ziditorului vazutelor si nevazutelor sa-I aducem prinos fara de prihana inimile noastre si cu rost de sfintenie sa zicem: Aliluia !
Icosul 6
Cel ce pe Fecioara mai dinainte o vestise de nasterea lui Hristos, fericind-o ca pe o lamura a lumii, ce mai presus de ingeri s-a ridicat, acelasi a strigat celei pline de dar: „Preacurata Fecioara, bucura-te, si iarasi zic: bucurate, caci Fiul tau a inviat a treia zi din mormant. Lumineaza-te, lumineaza-te, Noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a rasarit. Salta, salta de-acum si te bucura, Sioane, iar tu, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, veseleste-te intru invierea Celui nascut al tau!”. Acestuia, care bucuria cea mare a vestit-o oarecand, sa-i strigam si noi, cu aceeasi bucurie:
Bucura-te, ca strigat-ai celei doldora de dar;
Bucura-te, indulcitorul feciorescului amar;
Bucura-te, mangaierea Nascatoarei de Hristos;
Bucura-te, purtatorul ingerescului prinos;
Bucura-te, cu intregul nevazutelor alai;
Bucura-te, care-n ceruri intreita slava dai;
Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!
Condacul 7
O, minunat alai ingeresc, care-n ceruri aduci neincetat intreita slavire, zicand: „Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Savaot. Pline-s cerul si pamantul de marirea Sa!", iar asupra lumii, porunca lui Dumnezeu plinind-o, in chip tainic veghezi si de toata dreptatea te bucuri, fii pururea insotitor plin de bunatate al neamului nostru si tot sufletul crestinesc lumineaza-l pe calea rugaciunii, a dragostei si a osardiei slujitoare, ca una sa fim cu totii intru Hristos si rapiti in bucuria Duhului sa zicem: Aliluia!
Icosul 7
Sfantului Arhanghel Gavriil, cu Mihail intaistatator al Soborului Puterilor ceresti celor fara de trup, cuvine-se sa-i aducem cinstire si sa urmam dreptatii lui, asemenea parintilor nostri, pe care din neam in neam i-a calauzit, de la patriarhi si prooroci pana la Maica Domnului si de la Apostoli pana la sfintii cei mai aproape de noi. De aceea, sa nu prididim a ne ruga in tot locul si in toata vremea, iar acum mai cu inflacarare sa glasuim catre el:
Bucura-te, a ingerimii frunte binecuvantata;
Bucura-te, duh ce-n chipul omenimii se arata;
Bucura-te, care ai adus Nascatoarei imn din cer;
Bucura-te, ca si sfintii ajutorul tau il cer;
Bucura-te, ca din piatra bun izvor ai izvodit;
Bucura-te, darnicia crestinescului zenit;
Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!
Condacul 8
Rugaciunile noastre primindu-le, Sfinte Voievoade Gavriil, ca pe o umila ofranda poarta-le dinaintea Dumnezeului celui viu si adauga-le lor puterea ta mijlocitoare, ca noi la tine nadajduim si la tot ajutorul ingeresc pe care Dumnezeu l-a randuit oamenilor, dupa bunatatea si intelepciunea Lui. In genunchi cersind indurare pentru putinatatea si neputintele noastre, dumnezeiestii Pronii ne incredintam intregi, cu sufletele si cu trupurile deopotriva, si, laolalta cu cetele ceresti, Dumnezeului Ostirilor celor de sus indelung ii cantam: Aliluia!
Icosul 8
Preafericit esti tu, Gavriile, slujitorule al Dreptatii si Milei prisositoare, care faci cunoscute oamenilor hotararile vointei dumnezeiesti si stai pururea gata, cu tot Soborul cel intraripat, sa plinesti poruncile Celui Vechi de Zile! Pentru aceasta, crestinii te cinstesc si te lauda, si binenadajduiesc in sprijinul tau, iar noi, nevrednicii, in ceasul acesta numele tau cel plin de putere il chemam, strigandu-ti din tot sufletul si din tot cugetul nostru unele ca acestea:
Bucura-te, ducatorul rugaciunilor la cer;
Bucura-te, incredintare despre cele ce nu pier;
Bucura-te, ca cetit-ai in vedenii de profet;
Bucura-te, stralumina pogorata-n Nazaret;
Bucura-te, ca lui Iosif deslusire i-ai adus;
Bucura-te, ca Maria zamislit-a pe Iisus;
Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!
Condacul 9
Hristos, Domnul si Mantuitorul nostru, in fel si chip a fost vestit oamenilor inca din vechime, prin ingeri si prooroci. Iar Gavriil, ingerescul Voievod, fruntea vestitorilor a fost, si pavaza cereasca Fecioarei din Nazaret, si straja dumnezeiescului Mire. Si toate intocmai au fost precum le-a grait, la vremea de Dumnezeu harazita, ca sa se intareasca credinta cea ravnitoare si nadejdea celor ce au strigat si striga: Aliluia!
Icosul 9
Intru totul vrednic de lauda esti, Sfinte Voievoade Gavriil, ca tie ti-au fost incredintate mai inainte tainele Sfatului dumnezeiesc si crainic ales ai fost dintre miriade de ingeri, dara de lumina facand intre cer si pamant, ca si prin aceasta sa se preamareasca Treimea cea Sfanta si de grija purtatoare, caci slava Stapanului si in ravna slugii straluceste. Drept care si noi, cu infiorata cucernicie, cuvinte precum acestea din darul Cuvantului iti graim:
Bucura-te, maiestatea cerului inflacarata;
Bucura-te, care-n slava precum vulturul dai roata;
Bucura-te, stralucire care soarele-l intreci;
Bucura-te, destainarea tainuitelor poteci;
Bucura-te, ascultare fara preget si clintire;
Bucura-te, ca prieten esti al vesnicului Mire;
Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!
Condacul 10
O, Doamne Dumnezeule, Atottiitorule, Facatorul tuturor celor vazute si nevazute, Cel ce vesnicesti intre ostiri fara de numar si dupa Care toate se cer, de la rasarit pana la apus si de pe pamant pana in tarii, ca Tu esti viata si rostul si plinatatea lor, da-ne si noua duh sarguitor si limbi ca de foc, sa preamarim acum si pururea numele Tau cel sfant, si randuielile Tale fara gres sa le pazim, si cu ingerii sa-ti cantam inmiit: Aliluia!
Icosul 10
Ce fericire si cinste poate fi mai mare decat aceea de a contempla fara de vreme slava cea neapropiata a Sfintei Treimi si de a sluji Vointei dumnezeiesti celei una si atoateoranduitoare, din care cele de sus si cele de jos isi au fiinta lor? In fericirea si in cinstea aceasta aflandu-te, Gavriile Voievoade, cum nu te-am ferici si nu te-am cinsti noi, cei ce ne ostenim in trup spre imparatia cea fara de sfarsit a lui Dumnezeu si nadajduim la tine cu nadejde mare, ca sa ne fii noua tainic sprijinitor pe calea cea stramta a mantuirii? Drept care iara si iara cuvios iti graim:
Bucura-te, sarguinta de cand lumea lucratoare;
Bucura-te, ca iubirea din adancuri te dogoare;
Bucura-te, marturia hotaratelor soroace;
Bucura-te, ca prin tine voia Domnului se face;
Bucura-te, ca Treimea o contempli indeaproape;
Bucura-te, bucurie care nu ne mai incape;
Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!
Condacul 11
Dumnezeu cel Unul si intreit, cu intelepciunea Lui cea neajunsa, ostire slujitoare a randuit in cer, miriade de miriade, si toate cele vazute prin cele nevazute tainic se pazesc. Cutremura-te, omule, si masura ingereasca agoniseste-ti tie, ca Dumnezeu, in bunatatea Sa fara de seaman si in nemarginita Lui darnicie, la desavarsirea fapturii dintru inceput te-a chemat, ca inger nefiind, cu ingerii sa te intreci, intru smerita ascultare, si cu ei laolalta sa canti Celui de trei ori Sfant: Aliluia!
Icosul 11
Aducand noi multamita si slava Celui ce ingerii Si-i trimite din inalt, pe tine, trimisule fara de trup care in chip de om te-ai aratat odinioara, ca un de mai inainte crainic al lui Hristos, vestind celor alesi mantuirea ce avea sa vie si pazindu-i pe ei de toata urgia potrivnicului, cu bucurie te cinstim, putere sfanta si sfintitoare, si-i fericim pe cei laolalta cu tine, iar gurile noastre se umplu de lauda ta, zicand:
Bucura-te, care-n ceruri intreita-nalti cantare;
Bucura-te, a celor sfinte straja marturisitoare;
Bucura-te, cel ce-n cinste esti cu Mihail de-o seama;
Bucura-te, leac angelic de-ndoiala si de teama;
Bucura-te, care-n nume porti a cerului tarie;
Bucura-te, bogoslovul veacului ce va sa vie;
Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!
Condacul 12
Neinserata este slava si fara de margini mila Domnului si Dumnezeului nostru, iubirea Lui peste toti si peste toate ca un cort se intinde, iar caile cele ascunse ale lucrarii Lui ce minte ingereasca sau omeneasca poate in de tot sa le cuprinda? De cine ne vom teme, dara, cand cu noi este Dumnezeu? Ascultati, neamuri, si preamariti Preasfanta Treime cea deofiinta si nedespartita, pe Tatal si pe Fiul si pe Duhul Sfant, cu fara de numarul ostirilor celor de sus laolalta cantand: Aliluia !
Icosul 12
In minunata si infricosata vedenie a celor de pe urma, la ruperea celei de-a saptea peceti, vazut-a Sfantul Ioan Bogoslovul pe cei sapte ingeri care stau dinaintea Celui-Preainalt si care au sa sufle pe rand in trambitele Dreptatii, vestind plinirea celor ce trebuie sa fie. Deci si noi, nevrednicii, infricosandu-ne pana mai este vreme si pocaindu-ne de atata intuneric de pacate, celui desavarsit intru slujire, glas inaltand, sa-i cantam cu inmultita nadejde:
Bucura-te, proslavire a treimicului Sfat;
Bucura-te, al voii sfinte mesager intraripat;
Bucura-te, ajutorul celor ce spre ceruri striga;
Bucura-te, ca-ntre ingeri si-ntre oameni esti veriga;
Bucura-te, infricosata beznelor de jos certare;
Bucura-te, ca masura esti a ravnei slujitoare;
Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!
Condacul 13
O, Gavriile, Arhanghel al luminii line, care celor de demult le-ai deslusit calea si le-ai vestit soroacele, care neincetat veghezi peste fata pamantului prin dumnezeiasca randuiala, care la sfarsitul veacurilor cu Dreptul Judecator vei fi la innoirea lumii, cerceteaza-ne si pe noi, nevrednicii veacului acestuia, si pazeste-ne de vrajmasii nostri vazuti si nevazuti, de tagma lui Irod si de tagma Satanei, ca sa nu ne smintim si sa nu ne pierdem, ci sa dobandim si noi cetatenia Ierusalimului ceresc, unde laolalta cu ingerii si cu sfintii sa vesnicim cantand: Aliluia!
Condacul acesta se repeta de trei ori, dupa care se zic iarasi Icosul intai si Condacul intai.

Postat 12:20 pe 6.11.2013
|
|
PARACLISUL SFÂNTULUI ARHANGHEL GAVRIIL
Rugăciunile începătoare
Troparul
Mare voievod al oştilor cereşti, rugămu-te pe tine, noi nevrednicii, ca prin rugăciunile tale să ne acoperi pe noi, cu acoperământul aripilor măririi tale celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: scapă-ne din nevoi, ca un mai-mare peste cetele puterilor celor de sus.
Slava... Si acum... asemenea:
Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.
Psalmul 50
Canonul Sf. Arh. Gavriil Cântarea I Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui ,,Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel fugăritul şi mergătorul pedestru la izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu”.
Stih: Sfinte Arhanghele Gavriile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu minte pururea luminată de făclia Duhului fiind, tainele Luminii ţi s-au descoperit ţie, Sfinte Arhanghele Gavriile, ca să aduci pace neamului omenesc şi mare milă sufletelor noastre.

Adus-ai Celei pline de dar vestea mântuirii neamului omenesc prin înfricoţătoarea întruparea a Cuvântului, iar acum aduci sufletelor noastre mari daruri prin revărsarea rugăciunilor tale.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Ca unul ce eşti oglindă a Minţii Celei Dintâi, arătând luminat tainele cele mai presus de minte, dă-ne şi nouă a ne vedea în oglinda rugăciunii tale starea cea căzută a sufletului, spre a aprinde în noi dorirea îndreptării.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Primit-ai de la Sfântul Gavriil înfricoşătoarea taină şi pe noi, cei ţinuţi în înfricoşătoare păcate ne-ai îndreptat la calea mântuirii.
Cântarea a III-a
,, Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, iubitorule de oameni.”

Proorocului Daniel ai descoperit înfricoşătoarea taină a întrupării lui Hristos, însă întăreşte-ne cu rugăciunea ta, ca lucrând faptele cele bune, să ne izbăvim de sabia osândei veşnice.

Stând înaintea Celui fără de materie şi aducând jertfe de rugăciuni, nu ne uita nici pe noi, cei cufundaţi în întunericul păcatului.

Dezlegarea nerodirii dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana ai vestit, iar acum vesteşti inimilor noastre rod de mântuire celor ce se ostenesc să semene cuvintele cele dumnezeieşti în ţarina sufletului.

Toată suflarea Îţi aduce Ţie buchetul laudelor dumnezeieşti, iar noi cu smerite cuvinte ne ascundem sub acoperământul Tău cel puternic.
Apoi aceste stihiri: Sfinte Gavriile, ca cel ce străluceşti ca o făclie de Dumnezeu sădită şi cu focul rugăciunii tale alungi de la noi duhurile răutăţii, învredniceşte-ne de răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos.
Maica Luminii, cu razele rugăciunii Tale luminează întunericul sufletului meu, ca şi de întunericul cel veşnic să mă izbăvesc.
Sedealna glas 2, podobie: Ceea ce esti rugatoare calda... Ca un Arhanghel strălucind în ceata cea cerească aduci pururea cântare de laudă Celui mai presus decât toată lauda şi din adâncul necazurilor scoţi pe cei ce strigă către tine cu credinţă.
Cântarea a IV-a
,, Nepăzind poruncile Tale Stăpâne, cu mintea mea intrând în patimile desfătărilor, am fost golit de har şi pentru răni zac gol; ci mă rog Ţie, Mântuitorule, mântuieşte-mă !”. Stih: Sfinte Arhanghele Gavriile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind minte văzătoare de Dumnezeu, limpede ai văzut tainele cele nevăzute şi acum te rogi să ne vedem păcatele şi să ne curăţim de ele prin pocăinţă.

Ca suliţa rugăciunii tale alungă de la noi duhurile răutăţii şi cu săltarea îngerească bucură sufletele celor ce ţi-au încredinţat ţie ajutorul în nevoi .

Ca unul ce străluceşti cu frumuseţea cea ascunsă şi pe toţi îi luminezi cu razele înţelepciunii, îmbracă şi sufletul meu în veşmântul cel luminat al curăţiei.

Potoleşte valurile ispitelor ca Una Ce pacea lui Hristos ai statornicit în inimile tulburate de multe păcate.
Cântarea a V-a
,, Căutând cu ochiul Tău cel neadormit , milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, şi care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ţi-ai plecat capul pe Cruce şi Te-ai trezit de bunăvoie, micşorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce eşti lumina dreptăţii”. Stih: Sfinte Arhanghele Gavriile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Naşterea Înaintemergătorului Domnului ai vestit, fiind tu luceafăr printre stelele îngereşti, care noaptea mâhnirii pentru nerodirea de prunci o risipeşti şi străluceşti tuturor lumina bucuriei.

Stând înaintea Celui mai presus de minte, minţile noastre împovărate de păcat le luminează spre a urma căile smeritei cugetări .

Naşterea lui Hristos o ai vestit păstorilor, iar acum turma lui Hristos o călăuzeşti către limanul binecuvântat al pocăinţei.

Păzeşte-mă sub acoperământul rugăciunilor Tale de toată tulburarea vrăjmaşului, ca să îmi odihnesc mintea la limanul păcii lui Hristos .
Cântarea a VI-a
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Cele neroditoare să se veselească pentru că au ca scut al rugăciunii pe marele Arhanghel Gavriil, care şi mijloceşte rod pântecelor neroditoare.

În hora îngerească dănţuind şi slavă neîncetată Treimii aducând, adu-ţi aminte şi de noi, cei ce alergăm la acoperământul rugăciunii tale.

Cu săgeţile rugăciunilor tale doboară pe vrăjmaşii noştri nevăzuţi, ca întru pace să petrecem noaptea acestei vieţi.

Inima mea cea tulburată de multe păcate o luminează cu raza rugăciunii Tale, ca să Îţi aduc Ţie cântare de laudă.
Apoi aceste stihiri: Cu strălucirile rugăciunilor tale izgoneşte tot întunericul patimilor din sufletele noastre şi ne povăţuieşte pe cărările mântuirii . Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca Una Ce ai îndrăznire de Maică.
Condacul
Tu, voievodule al îngerilor, eşti preamărit slujitor al prealuminoasei, cinstitei, înfricoşătoarei şi Atotfăcătoarei Treimi. Pentru aceasta, roagă-te acum neîncetat, mijlocitorule al nostru, ca să fim mântuiţi din toate nevoile şi chinurile. Ca să strigăm ţie: Bucură-te, acoperământul robilor tăi!
Prochimenul, glas 4: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Său. Stih: Fericit barbatul cel ce se teme de Domnul...
Evanghelia dupa Matei:
Zis-a Domnul ucenicilor Sai: Toate Mi-au fost date de ca¬tre Tatal Meu si nimeni nu cu¬noaste pe Fiul, decat numai Tatal, nici pe Tatal nu-L cunoaste nimeni, decat numai Fiul si cel caruia va voi Fiul sa-i desopere. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna sufletelor voastre caci jugul Meu e bun si povara Mea e usoara.
Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule...
Slavă... glas 2:
Pentru rugăciunile Arhanghelului Tău, Milostive, curaţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Şi acum...
Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.
Stihira, glas 6 (forma glasului 2), podobie: "Toata nadejdea..." Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre. Stând în ceata sfinţilor arhangheli şi aducând laudă neîncetată Treimii, revarsă şi asupra noastră lumina înţelepciunii, ca să te lăudăm pe tine ca pe un mijlocitor al nostru.
Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale Sfântului Arhanghel Gavriil, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi. Doamne, miluieste (de 12 ori).
Cântarea a VII-a
Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri ! ”.

Veseleşte-te şi saltă Arhanghele al darului, căci tu bucurie ai adus pe pământ şi te rogi neîncetat pentru pacea Bisericii lui Hristos.

Mintea mea cea pământească o ridică acum către tainele mai înalte, ca să nu fiu eu prin în cursele păcatului.

Nu ştiu a te lăuda pe tine şi port povara neputinţelor trupului, dar dă-mi mie să pun început bun de pocăinţă.

Sfarmă cursele vrăjmaşilor cele îndreptate asupra noastră şi trezeşte-ne pe noi la lumina pocăinţei.
Cântarea a VIII-a
,, Văzându-Te soarele întins pe Cruce, şi-a strând razele şi tot pământul s-a clătinat cu cutremur, Împărate al tuturor, văzându-Te de voie pătimind, Cel Ce eşti din fire nepătimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tămăduieşte ca un doctor patimile sufletului meu !”.

Pe pajiştea inimii mele sădeşte gânduri dumnezeieşti, ca să mă învrednicesc a culege florile laudelor îngereşti împreună cu tine, Arhanghele.

Nu te depărta de inimile noastre cele neputincioase, ci însemnează şi pe tăbliţa inimii mele cuvânt de mântuire.

Ca unul ce ai primit cununa slavei veşnice şi eşti grabnic ajutător celor de pe pământ, adu-ţi aminte şi de cei ce te cinstesc pe tine.

Maică Preacurată, strălucirea fecioriei, ajută-mă pe mine a-mi păzi fecioria minţii prin cugetarea neîncetată la cele dumnezeieşti.
Cântarea a IX-a
Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar Tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi Te slăvim. Stih: Sfinte Arhanghele Gavriile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mintea mea o înţelepţeşte ca să pornesc cu tot avântul pe calea poruncilor lui Dumnezeu, avându-te pe tine sprijinitor de nădejde.

Ca unul ce eşti stea cerească, trimitând tuturor razele păcii lui Hristos, izgoneşte toată tulburarea eresurilor cu rugăciunile tale.

Doboară pe vrăjmaşii noştri nevăzuţi şi întăreşte mintea noastră pe piatra poruncilor dumnezeieşti, ca să te mărim pe tine totdeauna cu mulţumire.

Inima mea cea biruită de norul gândurilor rele o luminează cu razele darurilor soarelui dreptăţii.
Cuvine-se cu adevărat să Te fericim pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.
Apoi aceste stihiri, glas 8, podobie: "Ceea ce esti mai cinstita...". Bucură-te, luceafăr al Arhanghelilor, vistieria bunelor vestiri dumnezeieşti, bucuria maicilor celor iubitoare de prunci, apărătorul nebiruit al ortodocşilor, nu uita a face pomenire de cei ce te cinstesc pe tine cu evlavie . Ca un fulger înconjori pământul şi toată întristarea o risipeşti din casa sufletelor, întărind pe toţi cu legătura bucuriei. Prin cuvântul tău taină înfricoşătoare s-a lucrat şi blestemul osândirii s-a dezlegat, toţi aşteptând mântuirea lui Israel. Ca un soare străbaţi pământul cu razele rugăciunii tale şi alungi din suflete tot întunericul mâhnirii cu vestirea darurilor lui Hristos. Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail roagă-te să dobândim noi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a Stăpânului Hristos, ca să vă mărim cu credinţă. Mintea ţi-a fost scară a Înţelepciunii pe care au suit paşii tainelor dumnezeieşti, iar acum urmele paşilor rugăciunii tale întipăreşte-i şi pe mahrama minţii noastre . Cetele puterilor netrupeşti, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos şi cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim.
Sfinte Dumnezeule...Preasfanta Treime...Tatal nostru...
si dupa ecfonis cantam Troparul, glas 4, podobie: Degrab ne intampina...
Cu îngerii veselindu-te întru slava Treimii, adu-ţi aminte de cei din primejdii şi tuturor întinde frânghia rugăciunilor tale spre izbăvire din groapa întristării.
Apoi cantam aceasta stihira glas 2, podobie: "Cand de pe lemn...", vreme în care ne închinăm icoanei Sfântului:
Ca unul ce străluceşti cu minte luminată în cetele cele de sus ale Arhanghelilor, priveşte cu bunăvoinţă şi spre noi, cei de jos, care avem trebuinţă de acoperământul rugăciunii tale.
Stăpână, primeşte rugăciunile robilor Tăi şi ne izbaveşte pe noi de toată nevoia şi necazul. Toata nădejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-mă sub sfânt acoperământul Tău.

PARACLISUL SFÂNTULUI ARHANGHEL MIHAIL
Rugăciunile începătoare
Troparul
Mai-marilor voievodule al oştilor cereşti, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii, cu rugăciunile voastre să ne acoperiţi pe noi, cu acoperământul aripilor slavei voastre celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu dinadinsul şi strigăm:Izbăviţi-ne din nevoi, ca nişte mai-mare peste cetele puterilor celor de sus.

Psalmul 50: Miluieste-ma, Dumnezeule...
Canonul Sfântului Arhanghel Mihail
Cântarea I
Apa trecându-o ca pe uscat şi de răutatea egiptenilor izbăvit, israeliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfinte Arhanghele Mihaile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca unul ce eşti mai marele cetei îngerilor şi eşti împodobit cu frumuseţea cea mai presus de minte dăruită de Mintea Cea Dintâi, luminează şi mintea mea cea urâţită de păcat, făcându-o oglindă a cuvintelor dumnezeieşti.

Cuvântul tău izvorât din înţelepciunea Duhului Sfânt a oprit cetele cele ce alunecau în adânc, iar acum cuvintele rugăciunii tale opreşte căderea noastră în păcat, ca să te mărim pe tine după dreptate.

Zdrobit-ai trufia îngerului căzut sub picioarele tale, fiind tu conducător al oştilor cereşti, iar acum, pe noi, cei biruiţi de trufie şi de multă răutate, ne arată stăpâni peste patimile cele de ocară.

Împărăteasă a puterilor cereşti eşti şi scut nebiruit al mântuirii oamenilor, păzindu-ne pe noi de toată primejdia.
Cântarea a III-a
,, Tu eşti tăria celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi; şi pe Tine Te laudă duhul meu ”. Stih: Sfinte Arhanghele Mihaile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luceafărul cel căzut nu suferă strălucirea ta, Sfinte Mihail, căci întărit fiind în dreptate, orbeşti duhurile răutăţii care s-au robit înşelăciunii şi scoţi din mrejele lor pe oamanii care se încredinţează rugăciunilor tale .

Cu sabia ta cea de foc taie spinii gândurilor mele celor rele şi semniţele gândurilor dumnezeieşti aruncând în pământul inimii, ajută-mă a aduce la vremea rânduită roadele cuvintelor de Duhul insuflate.

Mare apărător eşti în necazuri celor prigoniţi şi scoţi din prăpastia deznădăjuirii pe cei de oameni defăimaţi, ca toţi să te cinstească cu evlavie, aducându-ţi ofranda laudelor cereşti.

Valurile ispitelor mele le opreşte cu starea Ta înainte, ca Una Ce din multe primejdii ai izbăvit pe cei ce Te cinstesc pe Tine.
Apoi aceste stihiri: Ca un soare străluceşti în mijlocul cetelor îngereşti, cu razele frumuseţii tale îndulcind inimile tuturor, care împreună cu tine aduc Stăpânului cântarea întreit sfântă.
Maica Luminii, vălul întunecat al răutăţii ia-l de la mine şi îmi dăruieşte veşmântul luminat al pocăinţei mai înainte de a fi înghiţit de prăpastia morţii .
Sedealna
Ca un stâlp de foc ai povăţuit pe popor prin pustiu, iar acum şi în pustiurile inimilor sterpe de roade duhovniceşti luminează, ca toţi să ne îndreptăm gândurile către Lumina Cea Dintâi.
Cântarea a IV-a
,, Sfatul cel neurmat şi dumnezeiesc al întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, proorocul Avacum socotindu-l a strigat: Slavă puterii Tale, Doamne ! ”. Stih: Sfinte Arhanghele Mihaile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Iacov în luptă l-ai întărit împotriva neamurilor străine, iar acum în lupta cu vrăjmaşii nevăzuţi dă-mi şi mie ajutor, ca să nu fiu eu robit de răutatea lor.

De junghiere ai scăpat pe Isaac, plinind cu totul voile cele dumnezeieşti, însă de sfâşierea patimilor grăbeşte a ne izbăvi, fericite Arhanghele, pe noi, cei ce ne punem nădejdea în puterea ta dobândită de la Dumnezeu .

Astăzi cetele îngereşti s-au adunat în jurul tău, cântându-ţi cântare de biruinţă, iar noi înălţăm din cămările inimilor noastre tămâia cuvintelor de laudă, pe care primindu-o, Sfinte, trimite-ne nouă acoperământul Duhului lui Hristos.

De strălucirea fecioriei tale toate cetele îngereşti s-au mirat, iar noi cu netăcute glasuri lăudăm desăvârşirea Ta în toată virtutea.
Cântarea a V-a
,, Negura sufletului meu, Mântuitorule, risipeşte-o cu lumina poruncilor Tale şi mă luminează ca un singur Împărat al păcii ”. Stih: Sfinte Arhanghele Mihaile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din Egiptul patimilor scoate-mă pe mine prin luceafărul rugăciunii tale, ca unul ce pe poporul ales l-ai călăuzit spre pământul mântuirii .

Dulceaţa cuvintelor tale şi mângâierea ca neapropiată au veselit sufletul întristat al agarei celei ce plângea, însă nu uita a mă cerceta şi pe mine, cel cufundat în adâncul multor necazuri.

Pe cei trei tineri i-ai păzit de mânia focului în cuptor şi te rogi acum neîncetat ca să se izbăvească din focul cel veşnic cei ce te cinstesc pe tine cu evlavie.

Toată suflarea se împodobeşte cu frumuseţea laudelor Tale, căci Te-ai arătat vrednică de toată mărirea noastră.

Ca unul ce străluceşti în chip minunat cu frumuseţea cea netrecătoare a slavei dumnezeieşti, luminează şi mintea noastră, făcându-i scaun al Minţii Celei Dintâi.

Pe Avacum proorocul l-ai răpit şi pe Daniil în groapa leilor l-ai întărit, fiind tu întru totul ajutător celor din primejdii şi următor al poruncilor lui Dumnezeu .

Pe Irod îndată l-ai omorât cu sabia dreptăţii lui Dumnezeu, cu care taie gândurile noastre cele rele şi ne învaţă a lucra cele dumnezeieşti.

Cine nu se va minuna de taina ascunsă întru Tine, căci Fecioară fiind ai născut pe Cel Ce cheamă pe toţi la limnaurile desăvârşirii.
Apoi aceste stihiri: Ca un mare apărător al creştinilor în toată vremea, păzeşte şi cetatea inimilor noastre, cu sabia ta de foc nimicind gândurile cele necurate . Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca Una Ce ai îndrăznire de Maică.
Condacul glas 2, podobie : Cu sângiurile tale... Mai-marilor voievozi ai lui Dumnezeu, slujitorilor dumnezeieştii slave, povăţuitorii oamenilor şi căpeteniile îngerilor, cereţi pentru noi ceea ce este de folos şi mare milă, ca nişte mai mari voievozi ai celor fără de trup.

Evanghelia

Stihira, glas 6 (forma glasului 2), podobie: "Toata nadejdea..." Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre. Când sufletul meu se va înfăţişa înaintea judecăţii lui Hristos, să-mi alături, Sfinte, rugându-te să fiu eu izbăvit de focul cel veşnic şi să fiu sălăşluit la limanul Luminii.
Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale Sfântului Arhanghel Mihail, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi. Doamne, miluieste (de 12 ori).

Fiind tu icoană a frumuseţii celei mai presus de fire, în izvorul rugăciunii tale spală chipul sufletului meu, ca să mă arăt iarăşi după asemănarea Ziditorului meu.

Mănăstirea Dochiarului o ai apărat de năvălirea saracinilor, iar acum păzeşte şi biserica sufletelor noastre cu sabia de foc a rugăciunii tale .

Nu ştiu eu a te lăuda după vrednicie, fiind om cu neputinţe şi multe păcate, dar dă-mi din destul darul tău, ca să cinstesc purtarea ta de grijă.

Poarta mântuirii deschide-mi mie, ca Una Ce eşti Poartă înţelegătoare a mântuirii pentru cei aleşi.
Cântarea a VIII-a
În văpaie de foc stau Ţie înainte heruvimii şi serafimii, Doamne, şi toată zidirea cântare frumoasă cântă Ţie: Lăudaţi-L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii !

Pe tânărul cel afundat l-ai izbăvit din moarte şi ai ruşinat pe cei iubitori de bogăţii pământeşti, de a căror ocară izbăveşte-mă şi pe mine, dăruindu-mi sărăcia cugetului.

Păzit-ai biserica ta din Colose de mânia celor rău credincioşi şi păzeşti acum neîncetat toate lăcaşurile Domnului de toată stricăciunea .

Spinii eresurilor îi arde cu focul rugăciunii tale, ca să se păzească Biserica lui Hristos nevătămată de înşelăciune şi până la sfârşit nebiruită şi slujitoare numai a Adevărului.

Podul inimii mele îl arată purtător al paşilor rugăciunii Tale, mai înainte de a cădea eu ăn prăpastia deznădăjuirii.
Cântarea a IX-a
Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar Tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi Te slăvim. Stih: Sfinte Arhanghele Mihaile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca unul ce eşti turn neclintit credincioşilor, păzeşte-ne şi pe noi de săgeţile celui viclean şi ne povăţuieşte pe calea mântuirii.

În ceasul sfârşitului meu să fii de faţă şi sub aripile milostivirii tale să mă acoperi de toată mânia vrăjmaşilor nevăzuţi când va fi să străbat vămile văzduhului.

Pe mine, cel ce cu nevrednicie cinstesc de minuni izvorâtoarea prăznuirea ta, mă păzeşte de dreapta mânie a Stăpânului şi povăţuieşte-mă a urma poruncilor pricinuitoare de mântuire.

Casa sufletului meu o îngrădeşte cu stâlpii rugăciunilor Tale şi o luminează mai ales în ceasul grelelor frământări.
Apoi: Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru¬rea fe¬ricită și prea nevinovată şi Maica Dumne¬zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase¬mănare decât serafimii, ca¬re fără stri¬că¬ciune pe Dumnezeu Cu¬vântul ai născut, pe tine, cea cu ade¬vărat Năs¬cătoare de Dumnezeu, te mărim.
Apoi aceste stihiri, glas 8, podobie: "Ceea ce esti mai cinstita...". Bucură-te, trâmbiţă vestitoare a sfârşitului lumii, călăuzitorul cetelor îngereşti ce povăţuieşti şi pe ostaşii pământeşti ai lui Hristos, cununa puterilor îngereşti, fulger ce alungă tot întunericul gândurilor rele, cu venirea ta de faţă în biserica ta umple de credinţă, nădejde şi dragoste pe cei care se gătesc de judecata cea înfricoşătoare a Stăpânului Hristos. Ca un soare strălucind pe cerul Bisericii cu razele minunilor tale veseleşti cerul multor inimi şi întuneci duhurile răutăţii, cele care caută să ne depărteze pe noi de pe calea mântuirii. În mijlocul cetei îngereşti ce dănţuieşte stai întru slavă şi nu te scârbeşti a primi din gurile nevrednice ale pământenilor cântare de laudă, deci nu lepăda nici smerita noastră rugăciune. Ca un fulger tot cerul ai brăzdat şi ai făcut să se cutremure duhurile răutăţii, de a căror cumplită tiranie izbăveşte pe robii Tăi, sfinte Mihaile. Prin mijlocirea ta Moise a primit tablele legii, iar noi prin îndrăzneala ta către Hristos primim cuvântul iertării în cartea inimii şi aruncarea zapiselor păcatelor celor multe. Stând înaintea Împăratului slavei şi aducând cântarea cea întreit sfântă, adu-Ţi aminte şi de noi, cei ce ne primejduim pe pământ, tânjind după slava moştenitorilor Împărăşiei cerurilor. Cetele puterilor netrupeşti, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos, cu Sfântul Arhanghel Mihail şi cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim.

Fiind tu lumină din cununa Soarelui dreptăţii, din întunericul păcatelor mele mă scoate şi mă sălăşluieşte întru lumina pocăinţei.

Cu săgeata rugăciunii tale doboară pe vrăjmaşii nevăzuţi şi cu dulcea săgeată a dragostei dumnezeieşti răneşte inima mea, ca să mă izbăvesc de cugetarea la cele lumeşti.

Postat 12:22 pe 6.11.2013
|
|
ACATISTUL TUTUROR SFINŢILOR ARHANGHELI
CONDACUL 1 :
Minte pământească având eu şi de valurile întunericului neştiinţei fiind acoperit, cum voi îndrăzni a aduce laudă vrednică minţilor celor strălucite de lumina neapropiată a Treimii? Dar, ştiind mărturia Stăpânului, că bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte, şi cunoscând că prin legătura iubirii vă apropiaţi şi de vasele cele pământeşti, Sfinţilor Arhangheli, îndrăznim a vă ruga pe voi ca să cereţi de la Împăratul slavei să ne dăruiască nouă iertarea păcatelor şi ridicarea minţii din adâncul deşertăciunii la vederea tainelor îngereşti, iar noi sa zicem: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Arhangheli, călăuzitori ai noştri spre Împărăţia cerurilor !
ICOSUL 1:
Cu aripile voastre nematerialnice închipuind mişcările line ale Duhului, păziţi-ne pe noi cei împovăraţi de greutatea trupului sub acoperământul rugăciunilor voastre, ca văzând taine străine minţii pământeşti să vă cinstim aşa :
Bucuraţi-vă, raze ale milostivirii dumnezeieşti; Bucuraţi-vă, ocrotitori ai noştri pe calea împărătească; Bucuraţi-vă, acoperământ tare împotriva ispitelor; Bucuraţi-vă, aripi ale ocrotirii dumnezeieşti; Bucuraţi-vă, îndemnători spre zborul rugăciunii; Bucuraţi-vă, curăţitori ai minţii noastre de patimile firii; Bucuraţi-vă, povăţuitori în călătoria mântuirii; Bucuraţi-vă, descoperitori ai tainelor Luminii; Bucuraţi-vă, păzitori de toată răutatea celui viclean; Bucuraţi-vă, Sfinţilor Arhangheli, călăuzitori ai noştri spre Împărăţia cerurilor !
CONDACUL al 2-lea :
Cetele cele fără de trup ale Arhanghelilor laudă neîncetat pe Tatăl Cel fără de început, pe Fiul, Care a îmbrăcat haina trupului nostru şi pe Duhul Cel Ce dă tuturor suflarea vieţii, iar noi cu buze de lut aducem Treimii cântarea : Aliluia!
ICOSUL al 2-lea :
De privirea luminii ce izvorăşte din faţa dumnezeiască vă îndulciţi Sfinţilor Arhangheli, şi cu imnele dumnezeieştii iubiri căutaţi să veseliţi auzul Celui Ce trimite în urechile inimilor noastre şoaptele Duhului. Acoperindu-ne noi cu aripile rugăciunilor voastre, săltăm cu gândurile în cămara inimii, împletindu-vă laude cu o cucernicie vrednică de Dumnezeu, şi cu mulţumiri pricinuitoare de desăvârşire către voi grăim :
Bucură-te, Arhistrategule Mihaile, apărător nebiruit al dreptei credinţe; Bucură-te, preadumnezeiescule Gavriile, vestitorul şi descoperitorul tainelor Stăpânului ; Bucură-te, luminatule Rafaile, cel ce dăruieşti izvoare de tămăduiri ; Bucură-te, măritule Uriile, cel ce aprinzi inimile cu focul doririi celor cereşti ; Bucură-te, mijlocitorule Salatiile, cel ce te-ai făcut nouă pod al înâlnirilor dumnezeieşti ; Bucură-te, mult lăudatule Iegudiile, cel ce cu înţelepciune urci scara laudelor cereşti ; Bucură-te, înţeleptule Varahiile, cel ce reverşi pe pământ izvoare de binecuvântare ; Bucuraţi-vă, Sfinţilor Arhangheli, călăuzitori ai noştri spre Împărăţia cerurilor ! CONDACUL al 3-lea :
Cel Ce faci pe îngerii Tăi duhuri, precum este scris, şi pe slugile Tale pară de foc, Stăpâne, cu lumina rugăciunilor Sfinţilor Tăi Arhangheli străluceşte şi întunericul inimii noastre. Întru acest chip, privi-vom cu ochii minţii în icoana inimii priveliştea Împărăţiei Celei ascunse înlăuntrul nostru, aducându-Ţi mulţumire zicem: Aliluia!
ICOSUL al 3-lea :
Mare apărător al neamului creştinesc ştiindu-te pe tine, Arhanghele Mihaile, te rugăm a păzi cetatea inimii noastre de toate loviturile gândurilor răutăţii, ca umbriţi de lumina rugăciunilor tale să facem pomenire de minunile dăruite prin tine celor credincioşi şi să te lăudăm după cuviinţă aşa:
Bucură-te, Arhistrategule Mihaile, ostaşule al lui Hristos; Bucură-te, stâlpul cel de foc ce a călăuzit pe Israel; Bucură-te, cel ce ai ascuns trupul lui Moise proorocul; Bucură-te, înaintemergător al poporului spre pământul mântuirii; Bucură-te, tainic învăţător al lui Isus al lui Navi; Bucură-te, aducătorul biruinţei lui Ghedeon; Bucură-te, pierderea vrăjmaşilor credinţei; Bucură-te, Sfinte Mihaile, apărător nebiruit al dreptei credinţe ! Bucură-te, protectorul şi îndrumătorul călugărilor; Bucuraţi-vă, Sfinţilor Arhangheli, călăuzitori ai noştri spre Împărăţia cerurilor !
CONDACUL al 4-lea :
Surpat-ai trufia celui potrivnic dreptei slaviri a lui Dumnezeu Sfinte Mihaile, şi cetele îngereşti le-ai oprit din căderea cea cumplită, pentru aceasta şi Biserica lui Hristos o întăreşti a rămâne până la sfârşitul veacurilor pe temelia Adevărului, ca toţi fiii ei să cânte într-un glas Celui Preaînalt: Aliluia !
ICOSUL al 4-lea :
De frumuseţea Templului dumnezeiesc ascuns în templul cel pământesc uimindu-te, şi nepricepându-te a-I aduce cuvânt de laudă pe măsura vredniciei, ai grăit precum ţi s-a poruncit: ,, Bucură-Te, Ceea Ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu Tine ! ”, care cântare, răsunând şi în lăcaşurile inimilor noastre, ţie cu mulţumire îţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, Gavriile, vestitorul tainelor dumnezeieşti ! Bucură-te, dumnezeiesc slujitor al tainelor înfricoşătoare; Bucură-te, glasul ce a slujit minunii întrupării Cuvântului; Bucură-te, cel vrednic a sta înaintea Fecioarei Celei fără prihană; Bucură-te, luminarea tainei naşterii Cuvântului; Bucură-te, cel ce ai vestit bucurie dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana; Bucură-te, cel ce veseleşti inimile credincioşilor cu vestirile bucuriei; Bucură-te, dezlegarea neputinţei minţii omeneşti; Bucură-te, mângâierea maicilor celor credincioase; Bucuraţi-vă, Sfinţilor Arhangheli, călăuzitori ai noştri spre Împărăţia cerurilor !
CONDACUL al 5-lea :
Ales fiind de Cel Preaînalt să vesteşti taina cea ascunsă din veac, veselindu-te, către Fecioara ai alergat, voind a dezlega suspinul întregii făpturi prin cuvântul bucuriei, ca să strige tot pământul iubirii de oameni a Stăpânului: Aliluia !
ICOSUL al 5-lea :
Glasurile umilite ale inimii celor încercaţi de boală şi neputinţă intrat-au în auzul dumnezeiesc, iar tu ai fost grabnic trimis Sfinte Rafaile, ca să ridici povara bolii trupeşti şi să alungi valurile întristării din suflete, pentru care te lăudăm aşa:
Bucură-te, Rafaile, tămăduitorul bolilor şi neputinţelor omeneşti ! Bucură-te, vindecătorul bolnavilor şi mângâietorul suferinzilor; Bucură-te, bucuria tuturor copiilor celor credincioşi; Bucură-te, sfărâmarea legăturilor nedreptăţii; Bucură-te, binecuvântarea iubirii celei arătate; Bucură-te, ocrotitorul celor aflaţi în călătorie; Bucură-te, îndreptătorul nostru pe calea mântuirii; Bucură-te, străjuitorul cărărilor tinereţii; Bucură-te, întărirea bătrâneţilor neputincioase; Bucuraţi-vă, Sfinţilor Arhangheli, călăuzitori ai noştri spre Împărăţia cerurilor !
CONDACUL al 6-lea :
Sub aripile purtării tale de grijă ai luat pe Tobie, făcându-te lucrător al sfatului dumnezeiesc, Sfinte Arhanghele Rafaile, şi ai dăruit Saarei binecuvântarea bucuriei şi a iubirii plinite, iar lui Tobie lumina tămăduirii, ca să cânte ei Atotţiitorului cu mulţumire: Aliluia !
ICOSUL al 6-lea :
Păzitor pururea veghetor al Bisericii lui Hristos fiind, şi neîncetat luminând pe preoţii Celui Preaînalt cu strălucirile înţelepciunii, te rogi pentru toţi ca să ne izbăvim din întunericul patimilor, iar noi îţi cântăm aşa:
Bucură-te, Sfinte Uriile, foc care aprinde făclia gândurilor dumnezeieşti; Bucură-te, foc al înţelepciunii lui Dumnezeu; Bucură-te, lumină neumbrită a darurilor cereşti; Bucură-te, mistuirea vrăjmaşilor nevăzuţi; Bucură-te, sabie a dreptăţii dumnezeieşti; Bucură-te, glas minunat al laudelor cereşti; Bucură-te, nimicirea celor rău credincioşi; Bucură-te, rază a Luminii Celei fără de început; Bucură-te, povăţuitorul celor ce caută lumina înţelepciunii; Bucuraţi-vă, Sfinţilor Arhangheli, călăuzitori ai noştri spre Împărăţia cerurilor !
CONDACUL al 7-lea :
Flacără a Focului nemistuit fiind, Arhanghele Uriile, tu luminezi minţile credincioşilor, ca să privească adâncul tainelor dumnezeieşti şi de mânia focului chinurilor veşnice păzeşti pe toţi cei ce cântă Preasfintei Treimi: Aliluia!
ICOSUL al 7-lea :
Celor ce pleacă genunchii gândurilor smerite în cămara tainică a inimii, urmând îndemnul Duhului Sfânt, tu le mijloceşti de la Hristos darul rugăciunii curate şi primeşti de la dânşii laude ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Salatiil, pururea rugător către Dumnezeu şi îndemnător spre rugăciune! Bucură-te, mijlocitorul nostru către Dumnezeu; Bucură-te, îndemnător fierbinte spre rugăciune; Bucură-te, trezirea gândurilor credincioşilor; Bucură-te, păzitorul altarului inimii; Bucură-te, jertfă curată de rugăciune; Bucură-te, alungarea gândurilor răutăţii din inimă; Bucură-te, povăţuitor neîncetat spre umilinţă; Bucură-te, stingerea văpăii patimilor cu roua rugăciunii; Bucuraţi-vă, Sfinţilor Arhangheli, călăuzitori ai noştri spre Împărăţia cerurilor !
CONDACUL al 8-lea :
Ca icoană a rugăciunii ai fost dăruit Bisericii, Sfinte Salatiil, aşezând pe bolta minţii credincioşilor stelele gândurilor înţelepciunii, pentru care noi cei amorţiţi de patimi săltăm cu gândurile în cămara inimii şi aducem Ziditorului darul de mulţumire: Aliluia !
ICOSUL al 8-lea :
Din viforul patimilor ne răpeşti pe noi, Iegudiile, şi tainele slavoslovirii ne descoperi spre înţelepţire, ca odihnindu-ne noi la umbra laudelor dumnezeieşti, să ne depărtăm de slujirea păcatelor şi să te mărim pe tine cu cântări ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Arhanghele Iegudiil, cel ce pururea pe Dumnezeu slăveşti! Bucură-te, vistierie a laudelor dumnezeieşti; Bucură-te, văzătorul slavei dumnezeieşti; Bucură-te, cunună a laudelor cereşti; Bucură-te, îndulcirea inimilor curate; Bucură-te, ridicarea privirii minţii la cele înalte; Bucură-te, glas al cuvintelor Duhului; Bucură-te, ocrotitor de mânia celui rău; Bucură-te, povăţuitor în lucrarea duhovnicească; Bucuraţi-vă, Sfinţilor Arhangheli, călăuzitori ai noştri spre Împărăţia cerurilor !
CONDACUL al 9-lea :
Sfinte Iegudiile, fiind tu încununat cu aripile Duhului, pururea urci pe scara laudelor dumnezeieşti, aducând dreaptă cinstire Ziditorului, şi ne înveţi şi pe noi, nepricepuţii, a cânta cu tine lui Dumnezeu cântarea îngerească: Aliluia !
ICOSUL al 9-lea :
Blestemul nerodirii inimilor noastre îl dezleagă Arhanghele Varahiile, cu suflarea gândurilor dumnezeieşti, pe care plinindu-le noi cu putere de sus, să aducem Stăpânului roadele dreptăţii şi să-ţi cântăm ţie:
Bucură-te, Sfinte Varahiil, dătătorule al binecuvântărilor dumnezeieşti; Bucură-te, dezlegarea blestemului nerodirii duhovniceşti; Bucură-te, râu îmbelşugat al Vieţii; Bucură-te, ancoră tare a dumnezeieştii dreptăţi; Bucură-te, rază sfinţitoare a gândurilor omeneşti; Bucură-te, alungarea lucrătorilor răutăţii; Bucură-te, vestirea biruinţei asupra celui viclean; Bucură-te, întărirea celor neputincioşi; Bucură-te, dezlegarea întristării sufletelor noastre; Bucuraţi-vă, Sfinţilor Arhangheli, călăuzitori ai noştri spre Împărăţia cerurilor !
CONDACUL al 10-lea :
Sfinte Varahiil, ca cel reverşi ploaia binecuvântărilor dumnezeieşti după rânduiala Stăpânului şi spre facerea de bine ocârmuieşti gândul nostru, învaţă-ne pe noi a cânta pururea lui Dumnezeu : Aliluia!
ICOSUL al 10-lea :
Cu neîncetate glasuri aduceţi cântarea întreit-sfântă Celui Ce este mai presus de cuvânt şi primiţi de la Dânsul razele cunoştiinţei voilor Sale dumnezeieşti. Înaintând pe scara luminărilor cereşti, nu încetaţi a vă coborî la măsura neputinţelor celor ce vă laudă pe voi cu credinţă curată:
Bucuraţi-vă, slujitori ai voilor dumnezeieşti; Bucuraţi-vă, păzitori ai noştri nebiruiţi; Bucuraţi-vă, făclii ale cântării iubitoare; Bucuraţi-vă, lucratori ai tainelor Treimii; Bucuraţi-vă, vestitorii bucuriei celei dumnezeieşti; Bucuraţi-vă, raze mărturisitoare ale iubirii Soarelui dreptăţii; Bucuraţi-vă, lucrători la înnoirea sufletelor noastre; Bucuraţi-vă, ridicarea noastră grabnică din adâncul neputinţelor; Bucuraţi-vă, săgeţi nimicitoare ale vrăjmaşilor mântuirii; Bucuraţi-vă, înfrumuseţarea minţii cu gânduri dumnezeieşti; Bucuraţi-vă, Sfinţilor Arhangheli, călăuzitori ai noştri spre Împărăţia cerurilor !
CONDACUL al 11-lea :
Jugul trupului trăgându-ne pe noi spre cele pământeşti, Sfinţilor Arhangheli, cu grabnica voastră mijlocire daţi-ne nouă mână de ajutor, ca lepădând povara patimilor, să ne pregătim pentru vieţuirea îngerească din Împărăţia luminii, învăţând de la voi cântarea: Aliluia !
ICOSUL al 11-lea
Ca cei ce vedeţi Faţa nevăzută a Celui Ce S-a arătat nouă pe Tabor întru slavă, descoperindu-ne taina iubirii dumnezeieşti, luminaţi Sfinţilor Arhangheli, şi privirea întunecată a sufletelor noastre şi păziţi chipul Bisericii de negura ereziilor, ca să vă lăudăm, după datorie :
Bucuraţi-vă, zugrăvirea în suflete a amintirii de Dumnezeu; Bucuraţi-vă, risipitori ai întunericului necredinţei; Bucuraţi-vă, insuflarea gândurilor de rugăciune; Bucuraţi-vă, văzători ai slavei dumnezeieşti; Bucuraţi-vă, icoanae a bunătăţii Stăpânului; Bucuraţi-vă, luminarea minţilor nepricepute; Bucuraţi-vă, alungarea întunericului ereziilor; Bucuraţi-vă, podoabele mărturisitoare ale frumuseţii dumnezeieşti; Bucuraţi-vă, apărători ai adevărurilor dreptei credinţe; Bucuraţi-vă, Sfinţilor Arhangheli, călăuzitori ai noştri spre Împărăţia cerurilor !
CONDACUL al 12-lea
Sfinţilor Arhangheli, ca cei ce staţi înaintea Preasfintei Treimi, aşteptând mişcarea glasului dumnezeiesc, şi pliniţi voinţa Stăpânului tuturor, povăţuiţi-ne pe noi a cânta neîncetat împreună cu voi Stăpânului a toate: Aliluia!
ICOSUL al 12-lea
Ca cei ce sunteţi vestitori ai tainelor celor mari şi preamărite, luminând minţile oamenilor cu Lumina înţelegerii, primiţi de la noi laude de mulţumire ca acestea:
Bucuraţi-vă, lumini călăuzitoare a celor întunecaţi; Bucuraţi-vă, chimvale ale laudelor cereşti; Bucuraţi-vă, izvoare nesecate de rugăciune; Bucuraţi-vă, aducătorii binecuvântării dumnezeieşti; Bucuraţi-vă, ajutători în lupta cea duhovnicească; Bucuraţi-vă, cei ce ajutaţi să se înălţe mintea noastră la Dumnezeu; Bucuraţi-vă, făclii nestinse ale înţelepciunii dumnezeieşti; Bucuraţi-vă, vestitori ai voinţei dumnezeieşti; Bucuraţi-vă, nimicirea vrăjmaşilor nevăzuţi; Bucuraţi-vă, Sfinţilor Arhangheli, călăuzitori ai noştri spre Împărăţia cerurilor !
CONDACUL al 13-lea :
O, Sfinţilor Arhangheli, ca cei ce pe temelia binelui sunteţi întăriţi şi neîncetat împliniţi voile cele dumnezeieşti, cu rugăciunile voastre pururea către Izvorul bunătăţii celei adevărate, ajutaţi-ne a ne face noi, păcătoşii, plinitori ai gândului de pocăinţă spre bucuria Stăpânului îngerilor şi izbăvirea de chinurile cele veşnice, ca astfel, împreună cu voi să cântăm Preasfintei Treimi acum şi în veacul viitor cântarea îngerească: Aliluia!