| Descriere | Constantin Galeriu (* 21 noiembrie 1918, Răcătău, Bacău - † 10 august 2003, Bucureşti) a fost unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei române, preot şi profesor de teologie.
S-a născut la 21 noiembrie 1918, în satul Răcătău-Răzeşi, comuna Răcătău, judeţul Bacău, în familia unor ţărani. Urmează şcoala primară în comuna natală, seminarul teologic „Sf. Gheorghe” din Roman (1930-1938), Facultatea de Teologie din Bucureşti (1942), doctorand la Institutul de Teologie Universitar (1960), doctor în teologie (1973).
Între anii 1943-1947 este preot în satul Podu Văleni, judeţul Prahova, apoi preot la Parohia „Sf. Vasile” din Ploieşti (1947-1973), transferat ca „spiritual” la Institutul Teologic Universitar, Bucureşti (1973-1974), lector (1974-1977) şi profesor titular (1977-1991) la acelaşi institut.
Din 1992 este profesor consultant şi conducător de doctorat la Universitatea Bucureşti. De la 1 ianuarie 1990 este numit vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
În 1999 în data de 13 august a primit titlul de „Cetăţean de onoare al Municipiului Bacău”, prin hotărârea Consiliului Local nr. 134. Părintele Constantin Galeriu a fost unul dintre cei mai importanţi învăţaţi şi rugători ai Bisericii Ortodoxe Române.
Din 1974 este preot paroh al bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti. Din cauza convingerilor sale religioase şi umanitare, a fost întemniţat de mai multe ori în anii 1950 şi 1952-1953.
În vara lui 1989, este atacat pe la miezul nopţii de 8 spre 9 iulie, legat şi bătut întreaga noapte. Pretextul ar fi fost - chipurile - banii, dar de fapt se căutau manuscrise recente de-ale părintelui, scrieri subversive împotriva guvernului (deşi spiritualitatea şi teologia dansului nu au prea multe în comun cu ordinea socială şi politică). „Am fost martorul personal, alături de întreaga Biserică Sf. Silvestru, a modului exemplar în care părintele s-a raportat ulterior, cu milă şi înţelegere infinită faţă de agresorii săi. «Sărmanii de ei... îmi era milă de ei că îşi fac păcate...». Mi se pare o datorie de suflet să reamintesc, chiar în puţine cuvinte purtarea părintelui, care se cheltuia pe sine însuşi, până târziu în noapte, pentru binele celor care apelau la ajutorul său. Nu de puţine ori se descălţa pe străzile Bucureştiului şi venea desculţ acasă, pentru a-şi dărui pantofii sărmanilor. Am cunoscut un sfânt în viaţă care, desigur, cu cea mai sinceră modestie ar fi refuzat acest calificativ, pe care însă Dumnezeu îl oferă cu bucurie casnicilor Săi.
„...pornim în căutarea Luminii. Ea trebuie să existe, ea trebuie să fie pe undeva, altminteri nu am tânji după ea! Suntem făcuţi pentru ea!
O să fac cuvântul scurt, aşa cu mi-a spus-o cândva, de mult, omul lui Dumnezeu: „Sfinţii îşi simt nemurirea!” Am vrut să urlu: „Sfinţii? Ei, da! Dar eu?” El m-a privit, a înţeles viforul din sufletul meu şi a lăsat să-i cadă de pe buze cu greutatea veşniciei: „Iisus e cheia!”. L-am privit dezamăgit, scandalizat: „Dacă mergeam la un psihiatru, îmi dădea un diazepam. Dacă mergeam la un savant, îmi vorbea despre atomi. Aşa, că am mers la un popă, ce altceva să fi auzit de la el?” Galeriu… cel dătător de pantofi săracilor, care se descălţa pe stradă şi, potrivindu-şi pantofii în picioarele semenului desculţ sau cu încălţările scâlciate, pornea mai departe spre casă, ascunzându-şi cu grijă picioarele sub sutană, ca să nu ştie nimeni, nimeni altul în afară de El (poate l-a mai văzut câteodată, câte unul, care nu şi-a putut ţine gura…) Galeriu… dătătorul de speranţă – „problema capitală nu este nici suferinţa, nici chiar moartea… ci a nu fi despărţit de El, Cel care a biruit şi suferinţa şi moartea prin cruce şi înviere; cu Tine, Doamne!” Galeriu… de bine grăitorul, de Lumină mărturisitorul. S-a consumat pe sine pentru Tine. Şi asta i-a dat credibilitate. Infinită. Aşa am auzit despre Tine.”
|
Momentan, nicio fotografie nu a fost adaugata acestui grup.
;){kind=spacer}
Raporteaza acest Grup
