Category:
Poezie
Vai, ce luptă se dă-n mine
când trupul este pe moarte!…
Să-l miluiască … n-are cine…
Vai, cât plânge şi se zbate! …
Irmosul ecou bate-n veac,
mi se vesteşte-n parastas…
Un gol străin şi fără leac
se adânceşte ceas de ceas.
Ca frunza toamna coborî-voi
în goliciunea de-început,
fără straie scumpe, moi,
şi podoabe de-mprumut.
Dar eu ştiu că, într-o zi sfinţită,
lumina se va-ntoarce-n pleoape,
porumbiţă împodobită,
ram de măslin pe ape.
Voi trage puteri din slava curată,
sorbi-voi puhoaie de zări,
ochiul mirat va creşte roată,
îmbrăţişat de mii de culori.
Atingerea pleoapei, uşoară,
în ritmul zborului rar,
vesti-va în lumea reală
curcubeul Tău de har.
Eu … ridicat din beznă şi somn
la viaţa plămădită sus!
Eu ridicat … dincolo de om,
prin jertfa Ta, Bunule Iisus!
Mai ştiu că, -n ziua cea mare,
împodobi-mă-vei din neştiut
cu straie sfinte, cu slavă mare…
Unde e, moarte, goliciunea din mormant?
Aforism:
Cei nenăscuţi nu înviază la Înviere. Dă-le o şansă.