Schingiuit pina dincolo de limitele umane, batut in cuie pe cruce, cu singele siroind din rani, Iisus Hristos a mai avut puterea sa lase testamentul Sau oamenilor, prin viu grai. In cele citeva ore de agonie pe cruce, Mintuitorul a rezumat invatatura si misiunea Sa in lume, in sapte cuvinte :

   ,,Parinte, iarta-le lor, caci nu stiu ce fac" (Luca23,24) = cu ochii umbriti de durere, Hristos priveste lumea pe care venise s-o mintuiasca, aratindu-si si in acest ceas greu grija pentru oameni. El nu ii condamna pe ucigasi. Primul lui cuvint de pe cruce este unul de iertare fata de cei care IL rastigneau, aducind aminte de porunca iubirii, care se extinde si asupra vrajmasilor. Totodata Hristos a subliniat un adevar : ca facatorii de rele nu constientizeaza adevaratele consecinte ale faptelor lor. ,,Omorindu-l pe cel drept, ei se omoara in fapt pe sine, in vreme ce pe drept il proslavesc. Calcind legea lui Dumnezeu, ei nu vad piatra de moara ce se pogoara nevazut asupra lor ca sa ii macine", spune Sf. Nicolae Velimirovici.

   ,,Adevarat zic tie : astazi vei fi cu Mine in Rai " = in acelasi duh al iubirii iertatoare este si a doua rostire a lui Iisus Hristos. El binecuvinteaza pocainta si dreapta marturisire a tilharului, aratind ca Raiul poate fi cistigat si in ceasul al doisprezecelea, de cel care crede cu adevarat. Astfel se implineste profetia ca multi pacatosi(vamesi) vor dobindi Imparatia Cerurilor, inaintea celor care s-au socotit drepti. Cu alte cuvinte, nimeni nu este pierdut in mod irecuperabil pina la sfirsit, iar judecata lui Dumnezeu ramine in sine o taina, pentru ca nu poate fi anticipata. Dumnezeu asteapta de la noi si cea mai mica dovada de credinta, si cea mai firava intentie de mintuire, pentru a ne putea salva.

   ,,Femeie, iata fiul tau !... Iata mama ta ! " (Ioan19,26-27) = Hristos le-a vorbit intii pacatosilor, care au mai grabnica nevoie de grija si mila. Apoi celor curati si drepti, Maicii Sale si lui Ioan, ucenicul cel mai iubit, incredintindu-i pe unul altuia, ca temelie a Bisericii Sale, instituite atunci, la picioarele crucii. Maica Domnului este astfel consfintita ca Mama ocrotitoare a intregului neam crestinesc, care la rindu-i este chemat sa vagheze asupra Bisericii materiale, masura vie a dragostei lucratoare si a comuniunii in Duhul Sfint.

   ,,Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit ? (Matei27,46; Marcu15,34) = Este strigatul omului Iisus, care marcheaza cele doua naturi ale Mintuitorului : umana si divina. Iisus, care se rugase cu sudori de singe in Gradina Ghetsimani si ceruse, infricosat, sa se treaca paharul patimirii de la El, dar care, in cele din urma, se incredintase voii Tatalui ceresc, striga acum ca un om doborit de durere. Natura divina nu-L proteja, El suferea ca un om. Si asa trebuia sa se intimple, caci vesnicul Fiu al Lui Dumnezeu S-a intrupat ca om, tocmai pentru a putea sa sufere si sa moara, cu trup si suflet de om, ispasind pentru pacatele omenirii. Atit de mult il iubeste Dumnezeu pe om incit L-a dat pe insusi fiul Sau mortii, pentru ca numai prin singele Lui puteau fi ridicate pacatele omului si deschise portile Raiului.

   ,,Mi-e sete " (Ioan19,28) = Rastignitului i se scursese singele. Moartea ii dadea tircoale cu febra ei. Iar soarele ii apunea pe fata arzator. Sigur ca ii era sete, dar gura de apa care i se da oricui, I-a fost refuzata Lui, fiul lui Dumnezeu. Omul I-a dat otet Celui care avea sa-i daruiasca viata si mintuire. Setea Domnului insa este mai mult decit setea de apa a omului, este setea Fiului lui Dumnezeu, de dragostea omului, si setea Fiului Omului, dupa Dumnezeu.                          Prin acest cuvint, Hristos incearca mila omului, iar soldatul roman care ii intinde  buretele inmuiat in otet dovedeste o picatura de mila, chiar daca acoperita de rautate -dupa cum talmaceste Sf. Nicolae Velimirovici.

   ,, Parinte, in miinile Tale imi dau duhul " (Luca23,46) = Fiul isi incredinteaza sufletul in miinile Tatalui Sau. Sufletul omului se intoarce in sinul lui Dumnezeu, de unde a fost dat, iar Fiul este gata de intoarcerea in slava din care a venit, caci ,,Eu si Tatal una suntem"(Ioan10,30). Fiul vesteste ca de la Tatal a venit, nu cu de la Sine putere, si tot la El se intoarce. Sf. Nicolae Velimirovici crede ca aceste cuvinte au fost rostite ,,si ca sa auda si sa priceapa budistii, pitagoreii, ocultistii si toti acei filosofi care basmuiesc despre salasluirea sufletelor celor morti in alti oameni, sau in animale, sau in plante, sau in stele si minerale.

   ,,Savirsitu-s-a " (Ioan19,30) = Rostind aceasta, Iisus nu spune ca s-a sfirsit viata, ci dimpotriva, ca s-a implinit misiunea rascumpararii si mintuirii neamului omenesc. S-a pecetluit cu singe si moarte pe pamint lucrarea cea dumnezeiasca a lui Mesia. ,,Savirsitu-s-a" nu este vestea mortii, ci a plinatatii care va sa vie si pe care nici diavolul si nici altcineva nu o mai poate impiedica. Omul din El este gata sa se sfirseasca, dar Dumnezeuul din El are con-stiinta biruintei divine de a treia zi, care va straluci, mingiia, marturisi si intari pentru vecie : Invierea !