Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi lume tot odată.
Ortodoxia este acea sinteză minunată dintre dogmă si obiceiuri, dintre teorie şi practică predată de Sfinţi Părinţii duhovniceşti ai Capadociei etc.
Ortdoxia a fost pecetluită cu sânge de mucenici tuturor veacurilor
Cel mai frumos eroism, izbânda împotriva violenţei crude şi a puteri materiale, domnia şi împărăţia Sfăntului Duh.
Ortodoxia a fost în totdeauna calea împărătească a Evangheliei, a păstrat mereu curat şi autentic Duhul Creştinului misticismului întunecat al ereeziilor din Răsărit. Pentru că Părinţii au fost mişcaţi de Duh, au fost călăuziţi de Dumnezeu în chip Sfânt şi Duhovnicesc.
Ortodoxia este marşul către FĂCĂTORUL lui(Dumnezeu), către îndumnezeire. Îl conduce pe om la dezvoltarea lui deplină într-un HRISTOS pentru HRISTOS. Este diamantul care reflectă prin toate laturile adevărului.
Ortodoxia este mândria noastra întru Hristos să o provovăduim cu eroism şi slavă, ca nişte fii adevăraţi ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Cuvântul CRED- Sufleul se înalţă cu Harul Duhului Sfânt la Dumnezeu, care est plinitorul credinţei.
Îngerii- care cred, dar şi văd ceea ce cred.
CREDINŢA ÎNGERILOR, nu este virtute, deoarece ei NU fac un efort a CREDE, căci îl văd pe Dumnezeu, pentru că au       darul vederi lui Dumnezeu.
DIAVOLI- care „ cred în Dumnezeu şi se CUTREMURĂ ” (Iacov 2, 19).
Diavoli nu îl văd pe Dumnezeu şi fac întotdeauna răul, în ei sa înveşnicit răul, iar aceasta duce la pierzarea lor.
Creştinii Ortodocşi, care prin SFÂNTUL BOTEZ                                           (Galateni 3, 17)
         Cred în Dumnezeu, dar nu-l pot vedea cu ochii trupeşti ci numai cu ochii sufleteşti.
Creştinismul Ortodox trebuie să cunoască foarte bine Învăţătura de CREDINŢĂ-ORTODOXĂ, pentru a nu fi amăgit de alte înăţături eretice.
Tu eşti calea cea adevărată (Ioan 14, 6), cine merge pe tine va ajunge negreşit în RAI.
Să ne Spovedim şi să ne împărtăşim în fiecare din cele patru posturi mari de peste an, ori dacă nu în fiecare post nu putem, cel puţin o dată pe an, în POSTUL PAŞTILOR.                    (Poruncile Bisericeşti)

Când eram mic,  nu suportam ticăitul ceasurilor. Şi asta nu pentru că sufeream cu nervi sau de insomnie, ci pentru că ceasul îmi amintea de existenţa timpului. Fiecare tic-tac se asocia pentru mine cu  bătaie în porţile morţii. Cănd mă culcam în pat şi in intuneric se mai vedea numai conturul ferestrei, ticăitul ceasurilor se asemăna cu zgomotul roţilor unui tren care mă ducea spre moarte. Era atăt de scurt un ticăit, dar era destul ca să mă cofunde într-o tristeţe doborâtoare, într-o tristeţe din care nu credeam că voi ieşi vreodată. Era îngrozitor să ştiu că eu nu voi putea întoarce înapoi timpul vieţii mele nici măcar cu un singur ticait, Mă sfăşiam să simt cum dispare în nefiinţă pentru totdeauna şi irecuperabil acel monoton şi trist.
Acest sentiment îl retrăiam mai cu seamă seara, la culcare. Dar adevărata tristeţe şi singurătate mă copleşea în casele străine, chiar şi la bunica, unde mă adormea un ceas mare sovietic. Atunci mă găndeam ce deprimant ar  aş fi să aud astfel de ceasuri toată ziua, dar totodata îmi dădeam seama că ele ticaie chiar şi atunci cănd eu nu le aud. Orice n-aş fi făcut şi oriunde nu m-aş fi dus, timpul trecea.
Singurul rost pe care îl mai vedeam era să urmaresc căt mai atent trecerea timpului, să o înregistrez, să o explic. A fost cea mai dureroasă ocupaţie din copilăria mea, dar n-a fost făra rost.
Am inceput sa văd trecerea timpului în orice : în frunze care cad sau doar se mişca, în orice schimbare, în orice cuvănt sau gest care erau înghiţite imediat de trecut ca de un stol de piranii. Eu însumi rămaneam nemişcat şi neputincios în faţa trecutului care mă înghiţea încetul cu încetul.
Trecerea timpului se poate măsura cu orice. O măsuram cu hainele din care creşteam, cu oamenii care mureau sau se căsătoreau. Nimic nu opreşte trecerea timpului. Şi cei îndrăgostiţi pot spune: iată, suntem cu o atingere mai aproape de moarte, suntem cu o îmbrăţişare, cu un sarut mai aproape de moarte.
Suntem întotdeauna mai aproape, De multe ori mă surprind asupara aceluiaşi gănd în timpul Liturghiei, cănd preoţii şi diaconii işi dau sărutul iertării şi al dragostei înainte de a se împărtăşi cu Trupul şi Săngele Lui Hristos. Atunci ei se cuprind si, sarutandu-se pe umăr, zic : » HRISTOS ÎN MIJLOCUL NOSTRU  « , iar celălalt răspunde : » ESTE ŞI VA FI  « .
Ce minunat ! atunci sunt cu adevărat cu un sărut mai aproape de moarte, dar şi mai aproape de Viaţa. Pentru un singur lucru mă rog atunci, ca sărutul acesta să ne apropie anume de VIAŢA şi nu de MOARTE.

Cuvant despre infricosata judecata
de Arh. Arsenie Papacioc

Ziua judecaţii: o zi straşnica şi înspăimântătoare. Nu mai avem de-a face cu Mielul Acela blând, Care a venit pentru iertare şi răscumpărare, ci cu un plin de mărire Judecator, înconjurat de îngeri. Care va da sentinţa cea grozava: "Duceţi-vă de la Mine!"
O, dar pentru ce îi goneşti Mântuitorule, Tu Care eşti lumina şi acoperamantul oamenilor? Şi unde îi trimţi, Tu, Care ai venit să îi chemi la Tine pe toţi?
"Duceţi-vă, blestemaţilor, în focul cel de veci, care este gătit diavolului şi îngerilor lui."
A trecut vremea milei şi a îndurării. Acum nu mai au trecere nici lacrimile, acum este judecata nepăsătorilor la pocainţă. Desparţire de Dumnezeiasca slava, foc veşnic.
Nici cu mintea nu mai înteleg, nici cuvinte pe limba pământească nu pot descrie sau înfaţişa deznădejdea celor ce merg acolo. O, Dumnezeule, Dumnezeule, de atatea ori am auzit de munci, de viermele neadormit şi gheena, de foc neadormit, şi numai una din ele înspăimântă şi pe cel mai nesimţitor şi de rea credinţă. Dar căt de înfricoşate vor fi toate la un loc şi vor fi veşnice, veşnice! Foc care nu lumineaza. Căinţ. că uşor puteai să fii în rai.
Lumina în rai, va fi, nu soarele acesta material ci, lumina Sfintei Treimi, şi cei care vor fi desparţiţi de Dumnezeu, vor fi in adânc de întuneric.
Amarul ce îl vei avea fiind departat de cei mântuiţi, aceasta mare cainţa, este viermele neadormit. Dorinţa arzătoare de a scapa este setea.
Se produce un amar si o furie pe ei insisi, si aceasta va fi scrasnirea dintilor.
Ferice, de mii de ori ferice, de cei care, prin o mica venire in fire, se pregatesc, dupa cum spune Biserica, prin Evanghelii, pentru mantuirea lor.
Ferice deci de cel care cunoaste lucrul si-si mantuie sufletul, caci atunci amar mare va fi. Fiul lui Dumnezeu, rupt de pacatele oamenilor, plin de sange, rastignit, alungat, scuipat, insultat, lovit cu bice cu plumb, batut in cuie pe cruce intre talhari, impuns in coasta. Cine le-a facut altcineva decat pacatele tale?
Ce va zice Dumnezeu Tatal, pacatosule, care nu ai facut o cat de mica cainta la o spovedanie ferma si curata si plina de bunavointa din partea unui duhovnic care te-ar fi inteles?
Va zice Tatal: "Nemultumitilor, viata Fiului Meu este mai de pret decat toate vietile intregii omeniri si a ingerilor, si Eu am jertfit-o. Sangele Fiului Meu era cel mai scump margaritar al raiului, si l-am varsat tot pe pamant. Tu M-ai silit sa-ti sterg pacatele si tu nu ai vrut sa intelegi cata ura am fata de pacat.
Sunt Judecator, sunt Tata. Ca Judecator, te judec dupa dreptatea Mea, si ca Tata te judec pentru moartea Fiului Meu."
Daca nu ai vrut cu nici un chip sa-ti randuiesti viata dupa invatatura sigura a Bisericii, mai poti nadajdui atunci mila de la un Judecator si Tata ca Acesta?
Fara hotar este dragostea pentru Fiul Lui, dar tot fara hotar este ura pentru pacatul de care omul nu s-a pocait.
Ni se cutremura sufletele, ne sta vorbirea pe loc. O, suflete pacatoase! O, judecata viitoare! Greselile pentru care vom fi judecati, se impart in patru feluri:
1.    Rautatile pe care le facem noi;
2.    Rautatile pe care le fac altii din cauza noastra;
3.    Bunatatile pe care nu le-am facut;
4.    Bunatatile pe care nu le-au , facut altii, impiedicati de noi.
Toate, toate cu tot amanuntul vor fi cercetate.
Sfantul Grigorie de Nissa spune: "toate cate am gandit cu gandul, fie mici, si cu vorba." Sfantul Grigorie de Nazianz spune: "De orice cuvant in plus vom da raspuns, cu atat mat mult de orice cuvant rusinos, si cu atat mai grozav, de orice cuvant care a ranit pe cineva, chiar daca acela este pacatos, ca si pentru el s-a rastignit Domnul Hristos".
Acolo, atunci nu se va putea ascunde nimic, asa cum se pacaleste aici lumea cu fel si fel de fete, adica de infatisari. Sfantul Vasile cel mare spune: "Le vom vedea toate deodata, asa cum s-au facut".
A vorbit cineva impotriva cuiva? Cine ? Nu stim. Este lauda adevarata sau fatamicie? Nu stim. Acolo, atunci se stiu toate, toate se stiu, ca este Dumnezeu Care cunoaste ascunsurile inimii fiecaruia.
O, infricosata judecata a lui Dumnezeu!
O, si mai infricosata hotarare: "Mergi in focul cel de veci. Du-te de la Mine, blestematule! Ce nu am facut sa te scap de aceasta osanda si cat de vinovat esti, de chiar pe Mine Ma pui in situatia sa te blestem si sa te lipsesc de fata Mea?"
Acum ascultati: pentru toate pacatele omului, Dumnezeu a randuit doua judecati. Ori aici, cu lacrimi, la duhovnic, care te intelege, si pacatele de care te pocaiesti nu se mai au in vedere la judecata, ca mila Domnului te iarta; ori ramai la judecata cea mare unde nu te va mai judeca mila Lui ci dreptatea Lui.
Deci va pun inainte apa si foc; alegeti pe care voiti! Amin.