"Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci, drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică."

În duminica a treia din perioada Triodului, Biserica a rânduit, cu multă înţelepciune, să se citească Evanghelia Înfricoşătoarei Judecăţi. Aceasta, pentru a nu nesocoti milostivirea lui Dumnezeu arătată în Evanghelia din Duminica Fiului risipitor şi pentru a nu o considera motiv de delăsare spirituală, crezând că pocăinţa fără fapte bune ar fi desăvârşită. Prin urmare, Evanghelia Înfricoşătoarei Judecăţi este Evanghelia faptelor bune izvorâte din iubire milostivă faţă de semenii noştri aflaţi în nevoi şi prin care Hristos Se apropie de noi şi ne cheamă să fim milostivi asemenea lui Dumnezeu Cel milostiv.

Evanghelia acestei duminici ne descoperă adevărul esenţial al mântuirii, şi anume că Dumnezeu este iubire smerită şi milostivă, iar criteriul ultim al judecăţii tuturor oamenilor, indiferent de etnie, poziţie socială sau vârstă, este iubirea milostivă. Câtă iubire milostivă a arătat un om în timpul vieţii sale pe pământ, atâta binecuvântare primeşte el ca să participe la bucuria iubirii veşnice a Preasfintei Treimi din Împărăţia cerurilor.

În Sfânta Scriptură a Noului Testament, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că cea mai mare poruncă este iubirea de Dumnezeu şi de aproapele: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău." (…) Iar a doua (poruncă), la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Proorocii" (Matei 22, 36-40). Sau: "Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul" (Ioan 13, 34; vezi şi Luca 10, 27; Galateni 6, 2; Efeseni 5, 2; Tesaloniceni 4, 9 etc.). Despre iubirea de aproapele şi despre modul ei de manifestare ne vorbeşte pe larg Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia după Sfântul Luca (în capitolul 6, 27-36), încheind cu îndemnul: "Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv".

Porunca iubirii de Dumnezeu o împlinim mai ales prin rugăciunea smerită unită cu postul, ca fiind o jertfă liber acceptată sau o dăruire de sine lui Hristos, Cel ce, din iubire milostivă, S-a jertfit pentru mântuirea oamenilor. Această iubire a omului faţă de Dumnezeu se completează cu iubirea omului faţă de aproapele, manifestată prin milostenie, ca răspuns la darurile pe care omul le primeşte de la Dumnezeu, începând cu însuşi darul vieţii. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că: "Roadele iubirii sunt: a face bine aproapelui din toată inima, a răbda îndelung, a fi cu îngăduinţă şi a folosi lucrurile cu dreaptă judecată" (Sf. Maxim Mărturisitorul).

Dumnezeu a creat omul dupa chipul si asemanarea Sa. Prin cuvantul chip trebuie inteles ca insasi fiinta umana este o copie din fiinta lui Dumnezeu; iar prin asemanare este exprimata coincidenta nuantelor chipului sau a calitatilor lui. Probabil ca chipul si asemanarea, unite impreuna, constituie o deplina asemanare si - contrar cu aceasta - pierzand sau denaturand asemanarea, se incalca intreaga demnitate a chipului. Dumnezeu a creat omul dupa chipul si asemanarea Sa, l-a creat cu perfectiunea chipului Sau. Omul a fost amprenta lui Dumnezue, nu numai dupa fiinta sa dar si dupa calitatile launtrice - dupa intelepciune, dupa noblete, dupa curatia sacra, dupa statornicie in bunatate. Indiferent de faptul ca era limitat, raul sau lipsa nu aveau loc in om, era perfect pentru ca avea deplina asemanare cu Dumnezeu.
             Plinatatea asemanarii era necesara pentru ca omul sa corespunda destinatiei sale - aceea de a fi Biserica a atotperfectiunii dumnezeiesti. Mintea omului trebuie sa fie asemenea cu cea a lui Dumnezeu (I Cor. 2,16), vorbele lui - asemenea Cuvantului lui Dumnezeu (II Cor. 13,3), duhul lui sa fie unit cu Duhul lui Dumnezeu (I Cor. 6, 17), calitatile lui sa fie asemenea cu cele ale lui Dumnezeu (Mt. 5,48). Salasluirea lui Dumnezeu in om este o stransa unire a omului cu Dumnezeu: omul - creatura - se face partas firii dumnezeiesti (II Petru 1,4). Omul ce a atins aceasta stare se numeste dumnezeu dupa har. Catre aceasta stare suntem chemati cu totii de catre Creator din momentul facerii, prin stramosii nostri, precum a zis Insusi Creatorul: "Eu am zis «Dumnezei sunteti»" (Ps. 81,6). In aceasta stare s-a aflat si stramosul nostru, imediat dupa crarea lui, asa incat, cuvintele spuse despre femeie de catre Mantuitorul, sunt cu adevarat dumnezeiesti (Fac. 2, 24; Mt 19, 4-5). Sfanta Scriptura il prezinta pe Dumnezeu, sfatuindu-se cu Sine Insusi, inainte de a-l crea pe om. "Sa facem om dupa chipul nostru si dupa asemanare si sa stapaneasca pestii marii si pasarile cerului si dobitoacele si tot pamantul si toate vietatile cele ce se tarasc pe pamant... si tot pamantul" (Fac. 1, 26-29).
             In aceste cuvinte, premergatoare minunatului chip al lui Dumnezeu, adica omului, se descopera Sfanta Treime. Dumnezeiasca sfatuire a premers atat crearii omului - barbat, cat si crearii omului - femeie. "Si au zis Domnul Dumnezeu: nu este bine sa fie omul singur, sa-i facem ajutor asemenea lui" (Fac. 2,18). Femeia, asemenea barbatului, este facuta dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu; crearea ei, ca si a barbatului, a fost consfintita de sfatuire, sfat in care apar Trei Fete ale Unui singur Dumnezeu, care proclama vestitul sa facem. Aici se arata unica vointa si egalitatea Fetelor Preafintei Treimi care lucreaza nedespartit. Trinitatea Sfintei Treimi, prin Unitatea Fiintei Dumnezeiesti si-a pus amprenta pe chipul lui Dumnezeu - omul - cu o claritate uluitoare.

Sfantul Ignatie Briancianinov