Scrisoare către cel ce suferă

Iubitul meu frate în Hristos,

Citeşti acum o scrisoare de la cineva pe care nu îl cunoşti, dar care s-a rugat pentru tine, s-a rugat să treci cu bine prin această încercare pe care a îngăduit-o Dumnezeu.

De ce îţi scriu? Din mai multe motive. În al doilea rând pentru că atunci când am trecut prin anumite încercări, mi-a venit să urlu de durere şi de singurătate. Mi se părea că pe ni­ meni nu interesează suferinţa mea, că fiecare îşi vede de viaţa sa şi că există un zid care îi desparte pe oameni. Mi s-a părut că nu este drept să fie aşa, că dacă ne numim creştini ar tre­ bui nu numai să ne veselim cu cei ce se veselesc, căci aceasta o fac şi păgânii, ci şi să plângem cu cei ce plâng.

În primul rând îţi scriu pentru că mi-aş dori să fiu alături de tine în încercarea prin care treci. Poate ţi se pare ciudat acest lucru, ca un om care nu te cunoaşte să vrea să îţi fie ală­ turi. Dar, după ce am suferit foarte mult în viaţă, în inima mea a apărut un fel de solidaritate cu toţi cei care suferă. Nu e vorba de milă, nici de compasiune. E o formă de dragoste.

M-am bucurat să aflu că această dragoste au avut-o faţă de întreaga lume, dar la măsuri inimaginabil mai mari, toţi sfinţii. Cineva spunea că un călugăr adevărat este cel care se roagă şi suferă pentru întreaga lume. La mine nu e vorba decât de o dorinţă de a fi alături cu cei care suferă, mai mult sau mai puţin decât am suferit eu, şi cărora nimeni nu le spune vreun cuvânt de mângâiere.

Poate că eşti înconjurat de prieteni sau de rude pe care le simţi aproape. Atunci nu mai citi această scisoare. Nu poate decât să pălească în faţa dragostei celor de lângă tine. Scri­ soarea aceasta este pentru cei care suferă în singurătate.

Şi ţie, celui care o citeşti până la capăt, să ştii că îţi scriu cu lacrimi în suflet. Chiar dacă ochii mei sunt uscaţi, inima mea lăcrimează pentru tine. Nu sunt figuri de stil, nu e literatură. Ci e mărturisirea unei dureri, că tu poţi fi singur.

Cine sunt eu să mă amestec în viaţa ta? Nimeni. Şi totuşi sunt un suflet. Pe care îl doare tare faptul că deşi pământul este plin de oameni, totuşi mulţi se simt singuri. Ştii, măcar cu un lucru mi-aş dori să rămâi din scrisoarea mea. Că dacă pe un străin care nu te cunoaşte, care nu ştie frumuseţea care se ascunde în sufletul tău, care nu ştie ce comori se ascund în spatele carapacei în care te ascunzi, îl doare că suferi şi ar vrea să îţi fie alături, deşi fizic aceasta este imposibil, atunci cu atât mai mult Dumnezeu vrea să îţi fie aproape. Dum­ ne­ zeu ne scrie de când ne-am născut că ne iubeşte, numai că une­ ori nu avem ochi să citim cuvintele Sale.

Trăim în deşertul secolului XXI. Oamenii trăiesc fiecare după propriile pofte, fără să mai vadă în ceilalţi decât nişte obiecte de care să se poată folosi. Nu generalizez, sunt şi excep­ ţii, dar despre ele îţi voi scrie mai jos. Vechea con­ sta­ tare – “Cel mai bun prieten al omului este câinele” – se referea la faptul că oamenii, în afara semenilor lor, pot găsi în câine un prieten devotat. Mai bine zis un slujitor devotat. Dar astăzi, pentru mulţi oameni câinele a devenit cel mai bun prieten, mai apropiat decât rudele sau decât ceilalţi semeni.

De ce? Pentru că semenii nu prea mai sunt capabili să în­ tre­ ţină o relaţie dezinteresată, pentru că în zilele noastre în spatele multor prietenii stau ascunse diferite interese. Unii se îm­ prietenesc pentru a obţine anumite lucruri, iar alţii, mai orbiţi de patimă, nu se dau în lături chiar să se căsătorească din interes.

Proverbul “prietenul la nevoie se cunoaşte” s-a trans­ for­ mat în “prietenul la nevoie te cunoaşte”, adică “prietenul când are nevoie de tine îşi aminteşte că te cunoaşte”. Trist, dar adevărat. Pentru mulţi prietenia este un schimb: “ţi-am dat una, dă-mi alta”. Cred că n-ar fi de mirare să asistăm la târgul de prieteni.

Mă doare că eşti singur. Ştii, deşi rana inimii mele s-a vin­ decat, urma ei a rămas. Şi aceasta mă îndeamnă să îţi scriu. Nu am de gând să fiu moralist, să vin cu reţete de fericire ime­ diată. Nu am de unde să îţi procur reţeta fericirii necon­ di­ ţio­ nate, şi nimeni nu o are; ceea ce se prezintă uneori cu aceas­ tă etichetă este doar un drog cu efect trecător.

Am de gând însă să îţi mărturisesc că am descoperit o cale prin care suferinţa capătă sens, prin care roadele suferinţei sunt dulci, o cale pe care, oricât ţi-ar fi de greu să mergi, nu eşti singur. Te rog să primeşti această scrisoare ca şi cum nu ar fi scrisă decât pentru tine. Cum, vei spune, doar o citeşte mai multă lume? Da, dar ceilalţi nu ştiu câtă durere se ascunde în su­ fle­ tul tău. Fiecare îşi ştie propriile dureri, nimeni nu le ştie pe cele ale altora. Nici eu nu am de unde şti prin ce treci tu acum. Dar ştiu un lucru: că dacă ţi-ar fi bine, atunci nu ţi-ai pierde timpul să citeşti această scrisoare.

Încep prin a-ţi spune că Dumnezeu te iubeşte. “Da, vei spune, secretul acesta îl ştie toată lumea”. Tocmai asta încerc eu să îţi spun, că nu îl ştie toată lumea. De fapt, cu gura mulţi spun asta, şi o repetă cu uşurinţă. Dar de crezut o cred numai atunci când au de toate şi le este bine. A crede că Dumnezeu te iubeşte nu e acelaşi lucru cu a constata că ai ceea ce vrei la un moment dat, ci înseamnă a crede că tot ceea ce ţi se în­ tâm­ plă în viaţă ţi se întâmplă cu îngăduinţa Celui care vrea să te mântuieşti.

În momentul în care înţelegem că Dumnezeu ne iubeşte nu mai suntem singuri, scăpăm de această fiară a singurătăţii care vrea să ne doboare sufletul.

Dumnezeu te iubeşte... cuvinte care riscă să te plicti­ seas­ că, pentru că atâtea şi atâtea secte repetă această propoziţie numai ca să câştige prozeliţi. Parcă şi preoţii se sfiesc să le mai re­ pe­ te tocmai pentru a nu se asemăna cu sectanţii. Dar cu­ vin­te­ le acestea, “Dumnezeu te iubeşte”, aparţin Bisericii. Tocmai pentru că Mirele Bisericii, Domnul nostru Iisus Hris­ tos, le-a rostit şi le rosteşte celor care au înţeles că, “în zilele lui Ponţiu Pilat”, El S-a răstignit şi pentru noi. Nu mărturisim aşa când spunem “Crezul”: “Şi S-a răstignit pentru noi”, pentru că ne iubeşte, pentru că vrea să ne mântuim şi să ne bucurăm în vecii vecilor de dragostea Sa?

Ştii, unii oameni au o credinţă bolnavă, adică primesc în­ vă­ ţătura Bisericii pe bucăţele. Adică sunt în stare să primeas­ că toată învăţătura despre Sfânta Treime, despre Sfânta Li­ turghie, dar găsesc tot felul de scuze pentru a justifica faptul că nu merg Duminica la biserică. Sau cred că Dumnezeu îi iubeşte pe oameni, dar nu vor să priceapă că Dumnezeu nu îi iubeşte numai “în general”, ci şi în “particular”. Le este uşor să creadă predaniile despre a doua Venire a Mântuitorului, dar le este greu să înţeleagă că şi pe ei îi iubeşte Dumnezeu.

Sunt gata să vorbească despre cât de mult îi iubeşte Dumnezeu pe oameni, pe alţii adică. Pe vecinii, pe rudele lor, pe prietenii sau chiar pe duşmanii lor. Dar că îi iubeşte pe ei înşişi le este aproape cu neputinţă să înţeleagă. Se consideră prea mici, prea neimportanţi pentru aceasta. Dar Făcătorul nostru are alte criterii după care îi judecă pe oameni şi în faţa Sa nimeni nu este trecut cu vederea. Cineva spunea că este la fel de grav să te îndoieşti de faptul că Dumnezeu te iubeşte ca şi să te îndoieşti de fecioria Maicii Domnului.

Fireşte, cei care tăgăduiesc fecioria Maicii Domnului sunt nu­ miţi eretici şi sunt vrednici de osândă. Dar cei care tăgă­ du­ iesc dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni cum ar trebui să fie numiţi?

Cred că tot un fel de erezie este a nu crede că Dumnezeu te iubeşte, pentru că aceasta înseamnă a te îndoi de faptul că Hristos S-a răstignit din dragoste pentru neamul omenesc. Oricum, chiar dacă nu este vorba de o erezie clasică, este vorba desigur de o înşelare.

Tu spui că Dumnezeu te iubeşte, şi totuşi eşti singur cu necazul tău. Vezi contradicţia? Nu spun că este uşor să simţi dragostea lui Dumnezeu în astfel de momente, ci doar că poţi încerca aceasta. Dumnezeu este alături de tine şi dacă eşti convins de aceasta, şi dacă nu eşti. Tu trebuie să îi deschizi uşa. Şi uşa aceasta are un mâner: rugăciunea. În momentul în care înţelegi că Dumnezeu nu are cum să te părăsească, pentru că te iubeşte, pasul firesc este să Îl chemi în casa ta, în sufletul tău.

Rugăciunea aceasta este esenţială. Nu am cum să îţi dau vreo formulă magică prin care să Îl chemi. Doar Dumnezeu, fiind atotputernic, nu poate fi obligat să vină prin nici o formulă magică. Cei care folosesc astfel de formule primesc vizita musafirului nepoftit, adică a diavolului.

Dumnezeu vine atunci când Îl chemi cu inimă frântă şi smerită, când Îl chemi cu dragoste şi cu convingerea că te ascultă. Tu poate vroiai să îţi “vorbesc” despre izbăvirea de necazuri, şi eu îţi “vorbesc” despre rugăciune. Este normal.

Primul lucru pe care trebuie să îl facem atunci când trecem printr-o încercare este să Îi cerem lui Dumnezeu puterea de a o depăşi. Şi cu cât şovăim să ne rugăm, cu atât ajutorul dumnezeiesc întârzie să se arate. Dumnezeu vrea ca oamenii să fie conştienţi de propria neputinţă şi să îi ceară ajutorul. Dacă Dumnezeu ne-ar ajuta automat, fără ca noi să îi cerem aceasta, atunci care ar mai fi rostul încercărilor? Omul ar trece prin încercări ca un martor exterior al capri­ cii­ lor vieţii, ca un obiect care nu participă la desfăşurarea evenimentelor.

Este extrem de important ca în faţa fiecărei încercări să ne simţim ca pe un câmp de luptă. Putem fugi sau putem lupta până la ultima picătură de sânge. Diavolul vrea să fugim, să pierdem cununa.

Important este să încercăm să ieşim biruitori din fiecare încercare prin care trecem cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Dacă refuzăm lupta, nimeni, niciodată, nu ne va putea da înapoi cu­ nuna de care ne lipsim. Trebuie să fim propriii noştri eroi, şi să avem curajul de a ne lupta cu greutăţile.

Să ştii că Dumnezeu are eroi care sunt mult mai vrednici de laudă decât cei din cărţile de istorie. Dumnezeu are eroi care se luptă cu propriile patimi, care se luptă cu legiuni de diavoli şi pe care lumea nu îi cunoaşte. Şi mai are Dumnezeu eroi care, mergând tot pe calea sfinţeniei, se luptă cu încercările vieţii.

Creştinii adevăraţi sunt astfel de eroi. Să ştii că nimic nu este mai străin unui suflet creştin decât lipsa de eroism. Să nu exagerez. Puţine însuşiri îi sunt atât de fireşti creştinului cât îi este curajul. Sfântul Apostol Pavel prezenta lupta duhovnicească pentru dobândirea raiului ca pe o luptă clasică, în care luptătorii au arme, scuturi şi tot ceea ce le mai trebuie.

Împărăţia Cerurilor nu se dobândeşte cu uşurinţă. Hristos nu i-a fericit pe cei comozi sau pe cei ghiftuiţi. Hristos i-a fericit pe cei ce plâng, pe cei ce rabdă tot felul de necazuri pentru a ajunge la odihna veşnică. Doar ştii şi tu asta. Şi dacă nu toţi oamenii sunt frumoşi, dacă nu toţi oamenii sunt genii, în schimb toţi creştinii sunt eroi. Mai exact devin eroi în războiul duhovnicesc, fiind întăriţi de puterea dumnezeiască. Poate vei spune: “Da, dar eu sunt o fire mai slabă, Dumnezeu nu ne-a făcut pe toţi la fel de puternici”.

Dar chiar dacă nu ne-a făcut la fel de puternici, ne-a dat şi ne dă fiecăruia dintre noi puterea de a face faţă greutăţilor. Întotdeauna încercările sunt cu o picătură mai uşoare decât limita maximă pe care o putem suporta fiecare. Şi, vorbind simplu, când cineva care are limita maximă de 40 de “kilograme” de suferinţă rabdă fără să crâcnească o încercare de 39,9 “kilograme” atunci este mult mai “erou” decât cel care are limita maximă de 45 de “kilograme”, dar duce crâcnind o încercare de 40 de “kilograme”.

Eroismul se stabileşte în funcţie de puterea de rezistenţă a fiecăruia, pe care numai Dumnezeu o ştie. Şi în momentul în care ne plângem că încercările ne-au copleşit afirmăm fără să ne dăm seama că Dumnezeu a greşit îngăduind să fim ispitiţi peste puterile noastre.

Ai grijă să nu cazi în aceeaşi cursă. Pe mulţi diavolul i-a aruncat în deznădejde cu această cugetare: că Dumnezeu nu ţine cont de neputinţele noastre. Nu aş vrea să te smintesc dacă ţi-aş spune că, în urmă cu ani de zile, am fost ispitit de gândul sinuciderii. Eu sunt orfan de mamă de la paisprezece ani şi am avut o copilărie marcată de acest lucru. Când m-am apropiat de Biserică, pe la 18 ani, am avut nădejdea că voi intra într-un spaţiu deosebit, într-o comunitate ai cărei membri sunt plini de dragoste unul pentru celălalt. Într-un interval de timp în care îmi era rău de foame (pentru că acasă nu primeam destulă hrană), am început să slăbesc din ce în ce mai mult. Toată lumea, la biserică: “Vai, ce ai slăbit! Ce e cu tine?”. Fiindu-mi din ce în ce mai rău, ameţelile fiind din ce în ce mai dese, m-am hotărât să le spun care este situaţia. Nu am cerut nimănui nimic, dar speram că se va găsi un suflet de creştin care să mă ajute. Mă cunoştea multă lume, din moment ce vindeam cărţi religioase după slujbă (aveam o tarabă în curtea bisericii, dar nu aveam nici un venit, căci nu puneam adaosuri la cărţi; vindeam cărţi pur şi simplu pentru că simţeam nevoia de a-i ajuta pe alţii, o nevoie asemănătoare cu cea de a-ţi scrie ţie).

Am aşteptat multă vreme să mă ajute cinva, dar degeaba. Când, spunându-i părintelui paroh de tulburarea prin care trec, am primit sfatul de a mânca pâine cu apă, ca să îmi treacă foamea, am simţit că înnebunesc.

Eu de-abia mă ţineam pe picioare, şi părintele îmi spunea să rezist cu pâine şi apă (în condiţiile în care organismul meu nu îşi revenise din starea de slăbiciune provocată de o asceză foarte aspră din perioada în care credeam că aurul spiritual este aurul Orientului Îndepărtat). Mi s-a părut că toată cre­ din­ ţa creştinilor din parohie era o mascaradă. Ştiu, nu trebuia să judec pe nimeni, dar îmi era foarte greu să nu judec. Unii veneau cu maşini foarte scumpe, căci aveau o situaţie ma­ te­ rială bună. Şi totuşi, dacă erau creştini, de ce nu mă ajutau? Mai ales că îmi trebuia foarte puţin.

Mi s-a făcut la un moment dat atât de scârbă de făţărnicia lor încât m-am gândit să mă sinucid. Nu mai voiam să trăiesc într-o lume cu astfel de oameni. Voiam să las ca ultim me­ saj cuvintele: “E vina voastră, a celor care vă consideraţi creştini...”.

Bine că m-a ferit Dumnezeu de aşa o prostie. Mi-am dat seama că scăpam de răutatea oamenilor şi intram pe mâna dracilor care m-ar fi chinuit veşnic pentru păcatul sinuciderii. Mi-am dat seama că necazul prin care treceam avea un rost, şi m-am rugat Domnului să îmi dea puterea să îl îndur şi să nu îngăduie să fiu covârşit de slăbiciune.

Încercarea aceea a trecut. Din ea am înţeles că nu merită să cad în deznădejde atunci când ceilalţi nu se poartă creştineşte. Şi mai ales că ispita, oricât ar fi de grea, nu este mai grea decât poţi duce.

Pentru mine a fost un mare semn de întrebare: cum au pu­ tut unii creştini să fie atât de nepăsători faţă de suferinţa unui frate de-al lor? Din citirea Vieţilor Sfinţilor îmi formasem o cu totul altă imagine despre comunitatea creştină. Şi totuşi, realitatea era foarte tristă. Mi-am dat seama că mulţi oameni se îndepărtează de Biserică tocmai din cauza comporta­ men­ tului smintitor al unora dintre creştini. Şi în situaţia în care m-am aflat nu putea nimeni să spună că nu ştie că îmi este rău. Din moment ce mă întrebau mulţi dintre ei de ce sunt atât de gălbejit la faţă, dacă nu cumva sunt bolnav, de ce nu mă hrănesc mai bine, este evident că aspectul meu fizic exprima starea în care mă aflam.

Am sărit puţin de la rugăciune la dragostea semenilor. Te rog să mă ierţi. Acum, după ani de zile, privesc încercarea aceea cu bucuria unui examen pe care l-am câştigat. Cu toate momentele de slăbiciune prin care am trecut, singurul la care am aflat alinare a fost Dumnezeu. Uneori mă gândesc că dacă nu aş fi trecut prin încercarea respectivă şi aş fi avut parte numai de momente frumoase, aş fi pierdut tocmai ceea ce consider că am mai de preţ: dragostea faţă de Dumnezeu. De fapt nu aş fi pierdut-o, ci s-ar fi împuţinat. Aşa, ştiind că e trecută prin focul încercărilor, o păstrez ca pe o comoară şi încerc să o tot înmulţesc.

Privind în urmă, caut parcă să găsesc explicaţii indiferen­ ţei celor care nu m-au ajutat. Poate că erau prea prinşi cu problemele lor. Poate că le era greu să creadă că acasă nu primeam destulă hrană. Poate că aşteptau să le cer mai insistent ajutorul. Nu ştiu. Dar un lucru îmi este clar: creştinii de astăzi nu mai sunt cei din vechime.

Şi atunci, ce este de făcut? Să părăsim credinţa creştină? Să trăim în patimi? Nu. Oricât de mare ar fi apostazia unora, oricât de puţin ar ţine alţii seama de poruncile Evangheliei, ni­ meni nu ne poate împiedica să mergem pe calea mântuirii. Cu poticniri, cu căderi, cu ridicări. Cât despre ceilalţi, nu avem de unde şti când vor pune început bun. Dacă nu au pus deja. Dumnezeu vrea să ne mântuiască pe toţi, nu numai pe unii.

Oricum, nu susţin că toţi creştinii zilelor noastre sunt reci la inimă. Am cunoscut mai apoi creştini care ştiau ce înseamnă dragostea de aproapele. Am locuit o vreme la nişte prieteni, soţ şi soţie. Eu eram bolnav, sufeream de o boală la plămâni. Ei mi-au fost alături cu multă dragoste. La un moment dat, pentru masă nu mai era decât un singur ou. M-am gândit că într-o asemenea situaţie, cu trei guri şi un singur ou, situaţia era de plâns.

Dar soţia prietenului meu, foarte natural, a împărţit oul în trei şi am început să mâncăm. A fost unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa mea. Nu avea oul vreun gust aparte, dar dragostea prietenilor m-a făcut fericit. Am simţit că şi în zilele noastre porunca evanghelică de a-ţi iubi semenul mai este luată în serios.

De ce îţi vorbesc despre oul acela? Pentru că este unul dintre argumentele cele mai simple pe care ţi le pot aduce ca să înţelegi că specia creştină rezistă încă, deşi pare pe cale de dispariţie. Mi s-a întâmplat să mai cunosc mulţi oameni deo­ se­ biţi, creştini adevăraţi, care m-au convins de acest lucru. Dacă atunci când nimeni de la biserica aceea nu m-a ajutat aş fi cunoscut câţiva dintre creştinii pe care îi cunosc astăzi, aş fi depăşit foarte uşor acel moment. Cu siguranţă ei m-ar fi ajutat.

Revin acum la rugăciune. Ne aflăm deci pe câmpul de luptă. Duşmanul ne-a atacat, încercarea ne stă înainte. Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să cerem întăriri. Adică, să ne rugăm.

De rugat, mulţi se roagă în astfel de momente. Dar rugă­ ciu­ nile multora par a nu fi ascultate. Pentru că mulţi se roagă cu formalism. Prea puţini îşi dau seama ce lucru extraordinar este rugăciunea. Te pune în dialog cu Dumnezeu. Dacă în faţa celor care se roagă ar sta un rege, atunci atenţia lor ar fi solicitată la maxim. Rare sunt momentele în viaţă când poţi vedea de aproape un rege. Dacă înaintea lor ar sta cine ştie ce mare actor, ar sta ca hipnotizaţi. Dar când stau la rugăciune şi înaintea lor stă Însuşi Dumnezeu, oamenii se plicitisesc repe­ de şi vor să termine cât mai repede rugăciunea. O astfel de rugăciune are însă puţine şanse să fie ascultată.

Gândeşte-te la semnificaţia cuvintelor “cu inimă zdro­ bi­ tă”. Câţi se mai roagă aşa? Mulţi parcă dau comanda unui chelner atunci când se roagă. “Doamne, fă aşa şi aşa”. Dar când zicem “Tatăl nostru” nu ne rugăm “facă-se voia noas­ tră”, ci “facă-se voia Ta”! Asta este important atunci când ne rugăm: să cerem puterea de a face voia lui Dumnezeu, de a trece cu bine prin toate încercările pe care le-a îngăduit El. Şi, la vremea cuvenită, vom afla uşurare.

De multe ori nouă ni se pare că am suferit destul. Dar suntem noi în măsură să cântărim aceasta? Avem noi balanţa care să Îl vădească pe Dumnezeu că a greşit, amânând prea multă vreme ajutorul? Nu.

Asta trebuie să faci acum. Să te rogi plin de nădejde. O ru­ găciune făcută cu necredinţă, cu senzaţia inutilităţii, nu poate fi primită de Dumnezeu. Ar suna cam aşa: “Doamne, eu acum am nevoie de ajutor. Dar mă îndoiesc că Tu vezi asta sau, chiar dacă vezi, mă îndoiesc că mă vei ajuta”. Aceste cuvinte sunt mai degrabă de hulă decât de rugăciune.

Roagă-te, roagă-te, roagă-te. Şi Dumnezeu te va întări. Dacă ai evlavie la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, roa­ gă-te ei şi te va acoperi cu preasfântul ei Acoperământ. De multe ori mă rugam ei şi îi spuneam: “Vezi că eu nu am o mamă pe pământ care să îmi aline sufletul. Ajută-mă tu, că îmi este tare greu”. Şi răspunsul nu întârzia să apară. Chiar dacă mie mi se părea uneori că întârzie.

Sunt mii şi mii de oameni pe care i-a ajutat. Pe unii i-a ajutat făcând minuni mari, care au uimit lumea, şi care sunt scrise în cărţi. Dar a făcut mult mai multe minuni despre care nu scrie nicăieri. I-a ajutat pe unii să îşi găsească loc de muncă, pe alţii să aibă linişte în familii, pe alţii i-a izbăvit de grele boli. Şi a făcut-o în aşa fel încât cei necredincioşi pot spune că au fost banale întâmplări, că s-au datorat norocului. Dar noi ştim că nu există noroc. Că tot binele din viaţa noastră este rânduit de Dumnezeu.

Nu numai Maicii Domnului să te rogi. Ci mai ales sfin­ ţi­ lor la care ai evlavie şi îngerului tău păzitor. Roagă-te, şi vei simţi că toată Biserica Cerească este alături de tine.

Totuşi, nu vreau să crezi că rugăciunea anulează încer­ că­ ri­ le. Sfinţii care se rugau neîncetat lui Dumnezeu nu au avut o viaţă lipsită de încercări. Ci dimpotrivă. Dar în fiecare dintre aceste încercări ei se rugau să primească de la Dumnezeu răbdare şi putere. Ba uneori chiar cei ajunşi pe înalte culmi duhovniceşti aveau de înfruntat ispite foarte mari, în care nu mai simţeau prezenţa harului dumnezeiesc şi lupta le era foar­ te grea. Prin astfel de războaie au dobândit cununi de mare preţ, pentru astfel de încercări au primit daruri peste daruri.

Mare este răbdarea... Pentru că Dumnezeu nu trimite aju­ to­ rul imediat după ce i se cere aceasta. Rugăciunea nu lucrea­ ză magic, “hocus-pocus” şi vine uşurarea. De multe ori Dum­ ne­ zeu, văzând că oamenii nu se lasă pradă deznădejdii, că sunt creştini adevăraţi, îngăduie ca ispitele să îi mai încerce o vreme. De aceea este importantă nu numai rugăciunea. Ci şi răbdarea, care lucrează ca o rugăciune tăcută. Formularea aceasta mi se pare foarte potrivită: răbdarea este o rugăciune fără cuvinte.

Omul aflat în necazuri este permanent ispitit de vrăjmaş în diverse feluri, doar-doar o renunţa la suferinţă. Şi omul care rabdă fără să crâcnească se roagă tainic: “Doamne, Tu vezi neputinţa mea. Eu nu mai am putere să mă mai lupt. Spriji­ neş­ te-mă până la capăt şi întăreşte-mă ca să nu mă las înşelat de cursele vrăjmaşului”.

Nu vreau să las impresia că îţi scriu ca şi cum aş fi iscusit în lupta cu necazurile şi ţi-aş da sfaturi “de sus”. Deloc, ba chiar îmi cunosc neputinţele şi mă întreb dacă este firesc ca un om atât de slab ca mine să îţi scrie. Dar îţi scriu din nevoia sufletească de a fi alături de tine. Încercarea în care te afli va trece şi vei avea timp să citeşti mai mult despre răbdare şi despre lupta împotriva vrăjmaşului în cărţile Sfinţilor Părinţi. Acolo este aurul. Acolo găseşti tot ce îţi trebuie şi poate că după ce vei citi scrierile lor rândurile mele o să ţi se pară stu­ pi­ de şi fără folos. Primeşte-le ca pe nişte flori, chiar dacă se ofi­ lesc repede. Măcar câteva clipe le poţi simţi parfumul. Iar când vei avea flori puse în ghiveci, flori care rezistă vreme în­ delungată, într-adevăr nu va mai avea rost să îţi aduci amin­ te de ceea ce ţi-am scris.

Eu cred m-aş fi bucurat să primesc o astfel de scrisoare. Uneori, citind din scrierile Părinţilor despre răbdare, mi se părea că aş avea nevoie ca cineva să îmi spună: “Da, astăzi sunt perfect actuale. În lumea modernă în care nimeni nu mai are răbdare în faţa necazurilor, în care atât de des oamenii ridică pumnii încleştaţi spre cer, trebuie să Îl rugăm stăruitor pe Dumnezeu să ne dea acest dar”.

Îţi voi scrie acum puţin despre aceste atacuri ale vrăj­ ma­ şu­ lui care se asociază diferitelor necazuri. În momentul în care cineva suferă, are un echilibru interior uşor de zdrun­ ci­ nat, parcă nu mai este stăpân pe el însuşi. Fără o credinţă puter­ ni­ că îi este foarte greu să reziste curselor diavolului.

Un tânăr care a picat examenul de admitere la facultate este uşor de atras pe drumul beţiei. O fată rămasă orfană de părinţi este uşor de atras în patima desfrâului. Este singură, are nevoie de înţelegere, şi în numele unei îndoielnice prie­ te­ nii se găseşte uşor câte un tânăr care să îi ofere consolare nu numai sufletească, ci şi trupească.

Vrăjmaşul nu atacă direct cu patima, ca să nu îi dea celui ispitit posibilitatea de a observa lanţurile patimii şi de a în­ cer­ ca să scape de ele. El atacă treptat, astfel încât cel ispitit să aibe impresia că îşi manifestă liber pornirile lăuntrice. Pe fecioară nu o ispiteşte direct cu cine ştie ce orgii sexuale, ci o ia încetul cu încetul. Mai întâi nişte îmbrăţişări pătimaşe, apoi sărutări “nevinovate” şi apoi manifestarea “dragostei adevă­ ra­ te”: pierderea fecioriei. Multe fete şi-au pierdut fecioria tocmai datorită faptului că ispita trupească a coincis cu un moment de dezechilibru interior. După ce momentul respectiv a trecut şi dezechilibrul a fost depăşit, fata a rămas femeie. Şi nu mai poate da timpul înapoi.

Cei prinşi în astfel de curse încearcă uneori să mascheze faptul că au conştientizat înfrângerea. Aceasta este a doua victorie a diavolului. Pentru că după ce i-a atras pe oameni în păcat face tot ce îi stă în putinţă pentru a-i ţine departe de pocăinţă. În loc ca omul să aibă tăria să îi ceară lui Dum­ ne­ zeu iertare pentru căderea sa, preferă să persiste în greşeală. Şi aşa se leagă din ce în ce mai tare cu lanţurile vrăjmaşului.

Desfrâul sau beţia sau consumul de droguri sunt nişte pa­ timi uşor de observat. De multe ori însă diavolul se mulţu­ meş­ te ca celor aflaţi în necazuri să le inspire gânduri de mân­ drie, care sunt mult mai greu de observat (“Ia uite cât de grele sunt necazurile şi ce bine rezist”), sau gânduri de supe­ rio­ ritate faţă de ceilalţi. Mândria se oferă a fi un bun suport moral împotriva deznădejdii.

Voi trece acum la unul dintre cele mai fierbinţi puncte ale discuţiei despre suferinţă. Ştii de ce consideră că suferă mare parte dintre cei care dau acatiste peste acatiste la biserică? Din pricina farmecelor. Un părinte mi-a spus că acatistele pe care le primeşte cel mai des sunt cele pentru dezlegarea de farmece. Neştiind cum vezi tu acest subiect, şi considerând că este extrem de important pentru viaţa ta să nu cazi în cap­ ca­ na în care cade multă lume, îţi scriu câteva rânduri.

Mulţi vin la biserică să li se facă dezlegări de farmece de­ oarece “le merge rău”. Nu vor să se spovedească, dar vor să li se citească acatiste. Să ne referim la un caz general: un om căruia i s-au făcut farmece vine la preot să i se citească acatiste. Dar acatistele nu au nici o putere, sau aproape nici o putere, câtă vreme omul respectiv trăieşte în patimi. Din moment ce el însuşi devine rob diavolului prin patimi, până nu îşi curăţeşte sufletul prin spovedanie nu are cum să afle izbăvire. Diavolul ştie aceasta şi de aceea nu se teme. Pentru că după ce i se citeşte acatistul la biserică omul revine la patimile sale şi e din nou în puterea întunericului.

Abia după ce omul se spovedeşte acatistele îl pot ajuta. Dar şi atunci cel mai mult îl pot ajuta Moliftele Sfântului Vasile sau Sfântul Maslu.

Abia acum te va interesa ceea ce scriu despre farmece. Pentru că mă voi referi la cei care numai îşi imaginează că suferă din acest motiv. Datorită apostaziei contemporane, vedem că răsar o sumedenie de vrăjitoare, cele mai multe spu­ nând că fac magie albă. Dar dracii nu sunt de două feluri, sunt negri. Aşa şi vrăjitoarele. Oricine merge la ele merge la dia­ vol. De când aceste diavoliţe apar tot mai des pe posturile de televiziune, de când presa le acordă atenţie, a apărut psihoza farmecelor. Mulţi oameni, cum trec printr-un necaz, dau fuga la preot să li se citească un acatist pentru izbăvire de farmece.

Puţini dintre ei vor să se şi spovedească. De parcă preotul ar avea puterea să le schimbe viaţa în bine indiferent dacă ei trăiesc sau nu în păcat.

Ei păcătuiesc, vin să li se citească un acatist, iar păcătu­ iesc, iar vin la acatist. “Ei, părinte, de câte ori mi-aţi citit şi tot nu îmi este bine. Am draci mari pe mine, nu-i aşa?”. Aşa e, dar sunt draci rugaţi să vină. Pentru că păcatul este o formă prin care îi ceri diavolului să te lege.

Foarte des se întâlnesc pe la bisericile în care se află sfinte moaşte mame care vin cu fetele lor ca să le citească preotul rugăciuni pentru dezlegarea cununiilor. Taina: fetele nu mai sunt fete, au preferat să facă dragoste cu prietenii care le-au părăsit şi acum le este mai greu să îşi găsească soţ. Astăzi a te culca cu prietenul tău nu se mai cheamă desfrâu; “desfrâ­ na­ tă” este numită numai cea care o face pentru bani. Dar oricât ar încerca oamenii să coafeze adevărul, patimile sunt patimi. Oricât ar “evolua” această societate care decade du­ hov­ ni­ ceş­ te, ceea ce învaţă Scriptura este valabil: desfrâul tot desfrâu este, oricât de multe măşti şi-ar pune.

Ei bine, unele dintre fetele care nu mai sunt fete îşi găsesc mai greu soţi. Este uşor să dai vina pe fantomatice farmece când de fapt cauza este alta: pedeapsa lui Dumnezeu. Şi dacă s-ar pocăi, dacă ar regreta căderea, nu numai că Dumnezeu le-ar ierta, ci le-ar şi ajuta să îşi întemeieze o familie. Dar aşa, fără pocăinţă, nu se poate. Vrem toţi un Dumnezeu bun şi iubitor, dar un Dumnezeu care este şi drept nu ne trebuie.

De ce am făcut referirea la fetele care cad în desfrâu fără să considere că greşesc? Pentru că aici se află încă o cheie a suferinţei. Oamenii consideră că este păcat numai ceea ce fac alţii, şi fiecare caută să îşi ascundă propriile păcate. Sau, dacă nu le poate ascunde, încearcă măcar să le justifice. Dumne­ zeu însă trimite încercările asupra noastră şi ca pedeapsă pen­ tru unele păcate. Şi aşteaptă întoarcerea noastră.

Încearcă să fii sincer cu tine şi gândeşte-te ce i-ai răs­ pun­ de lui Dumnezeu dacă ar fi în faţa ta şi te-ar întreba: “Ştii cu ce îmi greşeşti?”.

Ar fi bine dacă glasul conştiinţei se mai face auzit. Sunt mulţi care vin să se spovedească şi nu îşi dau seama că pleacă fără să spună tot. Uită de exemplu să spună că îi apasă păcatul clevetirii. Nu îşi dau seama de el. Ca să nu mai vor­ bim despre cei care ascund cu bună-ştiinţă unele păcate. Ei cred că pot primi iertare fix pentru cele spovedite, pentru ce­ le­ lalte urmând să primească iertare mai târziu. Se aseamănă unor grajduri care au luat foc şi cel care aruncă apă, fiind orb, aruncă numai în locurile în care i se spune că arde. Dar dacă nu arunci apă peste tot, nu rezolvi nimic. Mai ales că în rugă­ ciu­ nea de dinaintea spovedaniei preotul spune că “orice pă­ ca­ te vei ascunde, îndoite le vei avea”. Şi cu cât ascunzi o pa­ ti­ mă la spovedanie, cu atât osânda pentru ea va fi mai mare. Deci ai grijă ca nu cumva să fii biruit de patimi pe care omul zilelor noastre nu vrea să le mai considere ca atare, pentru că pe Dumnezeu nu ai cum să Îl păcăleşti.

Poate că nici de această dată scrisoarea mea nu te atinge. Poate că tu duci lupta cea bună şi te spovedeşti sincer după fiecare cădere. Şi apoi te ridici. Ar fi bine să fie aşa. Toţi cădem. Dar numai cei care se ridică merg pe calea mântuirii. Şi căderile lor sunt din ce în ce mai rare şi mai puţin grave. De mare importanţă este găsirea unui duhovnic iscusit. Du­ hov­ nic care să te ţină de mână, care să te înveţe cu multă dragoste să lupţi împotriva patimilor şi cum să urci pe scara duhovnicească.

Ultimul lucru pe care vreau să ţi-l spun este despre prieteni. Am atins şi mai sus acest subiect. Pentru cei care trăiesc în lume şi nu în pustie este foarte important să îşi găsească prieteni cu care să împărtăşească toate bucuriile şi necazurile. Măcar câţiva. Este adevărat că în jurul nostru sunt destui oameni plini de iubire de sine, oameni care caută prietenie numai din interese lumeşti. Dar nu au murit toţi oamenii buni. Un părinte zicea că sfârşitul lumii va veni când nu va mai fi potecă de la un om la altul. Or, sfârşitul lumii nu a venit încă. Semn bun, înseamnă că mai ai timp să îţi faci prieteni.

E cât se poate de firesc să ai prieteni cu care să ştii că duci aceeaşi luptă. Este anormal să vorbim de dragoste creştină şi în jurul nostru să nu avem decât străini pe care să ne ima­ gi­ năm că îi iubim. Înainte de a plini porunca iubirii vrăjma­ şi­ lor, înainte de a ajunge la această măsură înaltă, trebuie să cu­ noaştem iubirea creştină, frăţească.

Ai grijă că sub pretextul iubirii creştine mulţi şi-au făcut prieteni care s-au arătat vicleni şi pătimaşi. În numele unei prietenii curate, mulţi au ajuns pe drumuri greşite. Eu atât am vrut să îţi mai spun: că este tare bine să ai alături de tine prie­ teni adevăraţi. “Ce au necazurile cu prietenii?”, poate că în­ trebi, fiindu-ţi greu. Dacă ai avea prieteni buni, orice încer­ ca­ re a ta ar fi dusă mult mai uşor.

Şi să nu crezi că prietenii sunt perfecţi. Toţi vrem să avem prieteni perfecţi, dar nimeni nu vrea să fie el aşa cum le pre­ tin­ de celorlalţi. Şi nici să nu crezi că prietenii adevăraţi se găsesc la tot pasul. Nu am auzit de vreo epidemie de prieteni până acum. Dar când găseşti oameni care îţi pot fi prieteni, pre­ ţuieşte-i cum se cuvine. Şi mai ales mulţumeşte-i lui Dum­ nezeu că ţi i-a dat.

Gata, am terminat. Nu îţi mai scriu. Parcă mi s-a luat pu­ ţin din piatra pe care o aveam pe inimă. De luni de zile aştep­ tam să îţi scriu, dar nu ştiam cum să o fac. Poate că puteam să scriu mai bine, şi te-aş fi ajutat mai mult.

Nădăjduiesc că vei înţelege măcar un lucru: dacă eu, care îţi sunt străin, am “pierdut” atâta timp la masa de scris încer­ când să fiu aproape de tine, dă-ţi seama cât de mult vrea Dum­ nezeu să simţi că este aproape de tine. Şi să nu crezi că acum am satisfacţia unei probleme rezolvate. Dimpotrivă. Poa­ te îţi voi mai scrie şi altădată. De un lucru să fii sigur: că mă voi mai ruga pentru tine şi pentru toţi cei care suferă ştiuţi numai de Dumnezeu.

Şi chiar dacă rugăciunea mea este slabă, am nădejde că nu va fi trecută cu vederea. Cred că rugăciunile sunt scrisorile care ajung cel mai repede la destinaţie.

Îţi doresc toate cele bune.

Cu dragoste în Hristos,

 Danion

Rugaciunile incepatoare :

Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, ca, nepricepandu-ne de nici un raspuns, aceasta rugaciune aducem Tie, noi nevrednicii robii Tai, miluieste-ne pre noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh

Doamne, miluieste-ne pre noi, ca intru Tine am nadajduit, nu Te mania pe noi foarte, nici pomeni faradelegile noastre, ci cauta si acum ca un milostiv si ne izbaveste pre noi de vrajmasii nostri, ca Tu esti Dumnezeul nostru si noi suntem poporul Tau, toti lucrul mainilor Tale si numele Tau chemam.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Usa milostivirii deschide-o noua binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, ca sa nu pierim cei ce nadajduim in tine, ci sa ne mantuim prin tine din nevoi, ca tu esti mantuirea neamului crestinesc.

Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.
Si intru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut, mai inainte de toti vecii. Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iar nu facut, Cel ce este de o fiinta cu Tatal, prin Carele toate s-au facut. Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat din cer si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara S-a facut Om. Si S-a rastignit pentru noi in vremea lui Pilat din Pont, si a patimit si S-a ingropat. Si a inviat a treia zi dupa Scripturi si S-a suit la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui. Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a carui Imparatie nu va avea sfarsit.
Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul, Care din Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, Carele a grait prin prooroci.
Intru una Sfanta Soborniceasca si apostoleasca Biserica. Marturisesc un botez intru iertarea pacatelor. Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie.
Amin !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu,
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru Dumnezeu,
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru

PSALMUL 142 :

1. Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea, întru credinciosia Ta, auzi-ma, întru dreptatea Ta. 
2. Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. 
3. Vrajmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calca în picioare; facutu-m-a sa locuiesc în întuneric ca mortii cei din veacuri. 
4. Mâhnit e duhul în mine si inima mea încremenita înlauntrul meu. 
5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. 
6. Întins-am catre Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pamânt însetosat. 
7. Degrab auzi-ma, Doamne, ca a slabit duhul meu. Nu-ti întoarce fala Ta de la mine, ca sa nu ma aseman celor ce se coboara în mormânt. 
8. Fa sa aud dimineata mila Ta, ca la Tine îmi este nadejdea. Arata-mi calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu. 
9. Scapa-ma de vrajmasii mei, ca la Tine alerg, Doamne. 
10. Învata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun sa ma povatuiasca la pamântul dreptatii. 
11. Pentru numele Tau, Doamne, daruieste-mi viata. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. 
12. Fa bunatate de stârpeste pe vrajmasii mei si pierde pe toti cei ce necajesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tau. 
Dumnezeu este Domnul si s-a aratat noua, bine este cunantat, cel ce vine intru numele Domnului
Dumnezeu este Domnul si s-a aratat noua, bine este cunantat, cel ce vine intru numele Domnului
Dumnezeu este Domnul si s-a aratat noua, bine este cunantat, cel ce vine intru numele Domnului
Ca cela ce esti impreuna vorbitor cu cei fara de trupuri si cu purtatorii de nevointa impreuna petrecator, adunindu-ne cu credinta, te laudam pre tine Mina, cersind pace lumii, si sufletelor mare mila.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Taina cea din veac ascunsa, si de Ingeri nestiuta, pre tine Nascatoare de Dumnezeu, celor de pre pamant s-a aratat Dumnezeu intrupandu-se in unirea neamestecata, si crucea de buna voie pentru noi primind, prin care inviind pre cel intai zidit, au mantuit de moarte sufletele noastre.

Psalmul 50 :

1. Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta 
2. Si dupa multimea îndurarilor Tale, sterge faradelegea mea. 
3. Mai vârtos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. 
4. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu înaintea mea este pururea. 
5. Tie unuia am gresit si rau înaintea Ta am facut, asa încât drept esti Tu întru cuvintele Tale si biruitor când vei judeca Tu. 
6. Ca iata întru faradelegi m-am zamislit si în pacate m-a nascut maica mea. 
7. Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale întelepciunii Tale, mi-ai aratat mie. 
8. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vârtos decât zapada ma voi albi. 
9. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. 
10. Întoarce fata Ta de la pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. 
11. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept înnoieste întru cele dinlauntru ale mele. 
12. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel sfânt nu-l lua de la mine. 
13. Da-mi mie bucuria mântuirii Tale si cu duh stapânitor ma întareste. 
14. Învata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor întoarce. 
15. Izbaveste-ma de varsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. 
16. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. 
17. Ca de ai fi voit jertfa, ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. 
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrânta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. 
19. Fa bine, Doamne, întru buna voirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. 
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei. 


Condacul 1

Folositor si ajutator mare te-ai aratat lumii in primejdii, Mucenice, ca pe multi ai izbavit de pagube: pe furii urmarind, pierderile departandu-le si celor ce alearga la tine cu credinta implinind cererea lor; pentru aceasta te rugam , fii milostiv si noua care iti cantam: Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-patimitorule!

Icosul 1

Intrupandu-se cuvantul lui Dumnezeu s-a luminat faptura, si printr-Insul a izvorat multimea mucenicilor, care au patimit pana la sange, facandu-se aparatori celor neputinciosi; pentru aceasta iti cantam:

Bucura-te, stea neapusa.
Bucura-te, raza de nematerialnic foc.
Bucura-te, lumina celor pagubiti.
Bucura-te, caderea celor rapitori.
Bucura-te, taina care destainuiesti nelegiuirea.
Bucura-te, stavila care opresti ratacirea.
Bucura-te, stalp care impiedici necuviinta.
Bucura-te, adanc care pierzi lacomia.
Bucura-te, suflare care intaresti inimile celor suferinzi.
Bucura-te, mana care descoperi pradaciunile.
Bucura-te, lant care fereci pe faptuitorul celor rele.
Bucura-te, negura care intuneci gandurile necurate.
Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-patimitorule!

Condacul al 2-lea

Biruitor grabnic te-ai facut prigonitorilor celor care voiesc a rapi munca saracului amarat de soarta si a stinge fiinta lui , amenintandu-se de intamplari; pentru aceasta strigam slava tie Mucenice, a lui Dumnezeu lauda Aliluia!

Icosul al 2-lea

Sa nu se invredniceasca nelegiuitii a ne supune sub picioarele lor, Sfinte, cand se pornesc asupra noastra ca valurile marii ce vin spumegand pe aripile vanturilor turbate; ci sa cada ca spicele tarinii de fata ta si noi sa te binecuvantam, zicand:

Bucura-te, nadejdea noastra cea tare.
Bucura-te, caderea nelegiuitilor vrajmasi.
Bucura-te, ingradirea nesatioaselor fiare.
Bucura-te, infranarea mandrilor rapitori.
Bucura-te, ca se cutremura cei ce calca poruncile tale.
Bucura-te, ca se chinuiesc cei ce nu cheama intr-ajutor numele tau.
Bucura-te, ca se ticalosesc cei ce nu cinstesc minunile tale.
Bucura-te, ca se tulbura cei ce te amarasc.
Bucura-te, ca se lauda cei ce iti multumesc tie.
Bucura-te, ca de mila ta toata faptura se veseleste.
Bucura-te, ca de ingrozirea ta toti cei ce au gresit se pocaiesc.
Bucura-te, al umilintelor izbavitorule.
Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-patimitorule!

Condacul al 3-lea

Dreptatea si pacea avand in cugetul tau, ai parasit tabara Frigiei, nemaiputand suferi ca sa vezi inchinaciunea idoleasca; pentru aceasta, suindu-te la munta, cu post si rugaciuni ti-ai curatit sufletul de pacat si te-ai intarit in credinta Domnului nostru Iisus Hristos, cantand: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Paganii, nemairabdand urmarile tale cele sfinte, prin care se defaima inselaciunea lor cea idoleasca, caci propovaduiai credinta lui Hristos poporului si dovedeai ca El este Dumnezeu, Carele face minuni, iar nu pietrele si arama, te-au supus muncilor ce le-ai primit cu dragoste:

Bucura-te, cel ce ai fost frecat peste tot trupul cu tarsane.
Bucura-te, cel ce ai fost ars pe urma cu foc.
Bucura-te, cel ce ai rabdat usturimea ciulinilor.
Bucura-te, ca ai fost strapuns peste tot cu sulite.
Bucura-te, ca ai suferit pe tamplele tale ciocane de fier.
Bucura-te, ca si alte munci ai suferit cu rabdare.
Bucura-te, ca n-ai imputat vointei lui Dumnezeu pentru patimirea ta.
Bucura-te, mai ales, ca te-ai luptat cu bucurie impotriva trupului si a sangelui.
Bucura-te, ca Alexandria s-a ingrozit de credinta ta cea tare.
Bucura-te, ca tiranii erau mustrati de cutezarea ta.
Bucura-te, ca, nemaiavand cu ce te mai spaimanta, au poruncit de te-au taiat cu sabia.
Bucura-te, ca multi din privitori te binecuvantam zicand:

Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-patimitorule!

Condacul al 4-lea

Fericita credinta a Rasaritului ridicand in sfarsit crucea intre popoarele pagane, dupa caderea tiranilor monarhi vrajmasi ai crestinatatii, s-a zidit in Alexandria biserica ta, Sfinte, de catre un iubitor de Hristos cetatean, in vremea lui Constantin imparatul; si acolo au fost aduse ramasitele moastelor tale, carora ne inchinam cantand: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Glas ridicand catre tine strigam: Grabeste-te, Sfinte, a ne apara; nu ne dezlipi nadejdile de catre mila ta cea mare; ca unde vom nazui afara de tine sa ne linistim, dupa noianul pacatelor noastre, decat dupa Mantuitorul si preacurata lui Maica, decat la tine cel ce ai patimit cu dragoste pentru Hristos si pentru a noastra mantuire; tinde-ti mana ta spre noi, Mucenice, ca sa te binecuvantam cantand:

Bucura-te, aflatorul lucrurilor pierdute.
Bucura-te, aducatorul lor in starea in care au fost.
Bucura-te, lauda cetatenilor cinstiti cu fapta.
Bucura-te, fericirea negutatorilor cu bune masuri.
Bucura-te, pazitorul nedormit al satelor si al oraselor certate de pagube.
Bucura-te, mantuirea amenintatilor de vapaie si de vifor.
Bucura-te, usurarea popoarelor ce se amarasc de navalirile grozave si de asuprelile nedrepte.
Bucura-te, povatuitorul drumetilor ce te cer in ajutor.
Bucura-te, izbavirea oamenilor de moartea naprasnica.
Bucura-te, scaparea corabiilor cuprinse de vijelie si de furturi.
Bucura-te, mangaierea a tot sufletul asuprit si amarat.
Bucura-te, si al nostru aparator grabnic in suferinte.
Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-patimitorule!

Condacul al 5-lea
Hrana de mantuire vietii noastre trimite-ne noua, Sfinte, de la Dumnezeu, ca sa nu pierim de multimea patimilor ce se indesesc in noi cu prisosinta, ca pacatosi suntem; dar care pacat sau ce multime de greseli poate covarsi vreodata nemarginita milostivire a lui Dumnezeu, avand rugatori cetele mucenicilor? Cu care dimpreuna cantam: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi, zice imparatul si Proorocul David. Pentru aceasta, smerindu-ne pana la moarte, cadem catre tine, Mare Mucenice Mina, sa te rogi lui Dumnezeu pentru noi pacatosii ca sa ne linisteasca durerile, biruind pe vrajmasii care se lupta impotriva legilor Lui. Apropie-te, dar, Sfinte, apropie-te de noi cei ce patimim ca sa slavim minunile tale, cantand:

Bucura-te, mijlocitor fierbinte al celor suferinzi catre Dumnezeu.
Bucura-te, staruitor grabnic catre Dansul.
Bucura-te, ajutor puternic pentru cei ce pazesc poruncile Lui.
Bucura-te, nadejde nerusinata a crestinilor.
Bucura-te, tamaie bineprimita la cer in rugaciune.
Bucura-te, vas ales al Sfintei Treimi.
Bucura-te, care nu voiesti rautatile oamenilor.
Bucura-te, cela cei jelesti de nepriceperea lor.
Bucura-te, cel ce pururea ii indemni la fapte bune.
Bucura-te, ca ii povatuiesti a vietui in unire si dragoste.
Bucura-te, ca pe multi i-ai adus la pocainta.
Bucura-te, ca pentru toti te rogi pururea.
Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-patimitorule!

Condacul al-6-lea

Evreul, care se asuprea de crestin, prin tainuirea banilor ce ii lasase spre pastrare la el pana la intoarcerea sa, s-a botezat vazand minunea, precum I-ai descoperit adevarul; iar crestinul, ingrozindu-se de fapta ce facuse spre vatamarea sufletului pentru iubirea de argint, s-a pocait, strigand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al-6-lea

Pe calcatorul de juramant crestin si vicleanul prieten al iudeului, iesind din biserica ta, unde marturisise neadevarul, ca nu are stiinta de acei bani, l-a rapit calul; si pierzand in cale inelul si o cheita, cu acelea tu te-ai aratat femeii lui acasa, cerand ca sa trimita barbatului ei aurul iudeului, precum a si urmat si indata s-a descoperit viclesugul :

Bucura-te, vadirea viclesugului tainuit.
Bucura-te, aflarea aurului rapit.
Bucura-te, rusinarea faptelor rele.
Bucura-te, amaraciunea urmarii lor.
Bucura-te, implinirea datoriilor credintei.
Bucura-te, crestinatorul iudeului ratacit.
Bucura-te, pocainta crestinului pierdut.
Bucura-te, lauda Bisericii Rasaritului.
Bucura-te, ca prin a ta minune s-a aratat puterea darului.
Bucura-te, ca prin a ei lucrare doua suflete s-au izbavit.
Bucura-te, al lui Hristos vrednic laudatorule.
Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-patimitorule!

Condacul al-7-lea

Lanturile fermecatoare ale diavolului cu care infasura sufletele cele slabe spre a le trage la el, cum s-ar putea sfarama, de nu am avea cugetul lucratori spre mantuire? Acesta dar, intarindu-se de catre puterile Sfintilor Mucenici alesi de Dumnezeu, risipeste negura inselaciunii si dezleaga legaturile vicleanului prin pocainta, cantand: Aliluia!

Icosul al-7-lea

Slava Tie, Imparate Sfinte, Dumnezeule atotputernice, Care dintre noi oamenii si pentru noi ai ales pe Sfintii Tai Mucenici si Apostoli, ca sa ne impartaseasca de bunatatile Sale cele nemarginite; ca asa sa se preaslaveasca numele Tau cel intru tot Sfant:

Bucura-te, Mina de Dumnezeu iubit.
Bucura-te, Mucenic preafericit.
Bucura-te, luptator neostenit.
Bucura-te, viteaz neobosit.
Bucura-te, cuget neprihanit.
Bucura-te, privighetor neadormit.
Bucura-te, doctor ispitit.
Bucura-te, judecator nemituit.
Bucura-te, sprijinitor nepartinitor.
Bucura-te, dar nesfarsit.
Bucura-te, de daruri datatorule.
Bucurate de multe minuni facatorule.
Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-patimitorule!

Condacul al-8-lea

Numele tau, mai mult decat oricare altul dintre sfinti, s-a facut crestinilor mai dorit, Mina, pentru aflarea grabnica si indestulatoare a orice pagubiri suferite de dansii. Pentru care si astazi patimind cei ce stau fata icoanei Tale cu credinta se roaga a te milostivi spre ei, mangaindu-i si indeplinind cererea lor, ca sa-ti aduca lauda, cantand: Aliluia!

Icosul al-8-lea

Obositi de valurile intamplarilor ce vin asupra noastra, nu ne putem lupta si nici nu suntem vrednici de milostivire, pentru ca pocainta nu avem, adancindu-ne in ganduri si fapte urate; pentru aceasta cadem inaintea ta, sa ne izbavestide ispitele ce ne apasa si sa ne intarestiin dragostea lui Dumnezeu, ca sa scapam de vrajmasi si sa-ti cantam:

Bucura-te, turn de tarie.
Bucura-te, raza de bucurie.
Bucura-te, anghira tare.
Bucura-te, zid de scapare.
Bucura-te, gand intaritor.
Bucura-te, liman izbavitor.
Bucura-te, lumina sfanta.
Bucura-te, arma nebiruita.
Bucura-te, inger ceresc.
Bucura-te, dar Dumnezeiesc.
Bucura-te, al crestinilor aparatorule.
Bucura-te, al saracilor miluitorule.
Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-patimitorule!

Condacul al-9-lea
Patimile cu care tu ai patimit sa ne fie in ajutorul patimilor noastre si ranile trupului tau acoperamant durerilor ce ne tulbura toata odihna. Da-ne dar, in primejdii, rabdarea ta Sfinte, ca printr-insa sa dobandim maintuirea sufletului si intarirea neputintelor noastre spre a canta: Aliluia!

Icosul al-9-lea
Cu sangele tau cel curs pentru dragostea lui Hristos, spala intinaciunea pacatelor noastre, Preafericite, si cu multimea minunilor schimba cugetele celor ce ne prigonesc, spre a nu fi osanditi pe nedreptate nici sa nu intunece adevarul pricinilor, ce avem dupa a lor placere, ca tu esti cel care descoperi toate nelegiuirile si tie se cuvine a canta:

Bucura-te, mangaierea celor asupriti in judecati,
Bucura-te, biruinta ostasilor ce se lupta pentru credinta.
Bucura-te, pamant roditor de fapte bune.
Bucura-te, floare frumoasa din partile Siriei.
Bucura-te, margaritar ales de Dumnezeu.
Bucura-te, trandafir mirositor intre spinii idolesti.
Bucura-te, piatra scumpa din comorile Egiptului.
Bucura-te, dar prin care s-a implinit menirea magilor de la Rasarit.
Bucura-te, cedru crescut intre cedrii Libanului.
Bucura-te, camp adapat de apele Iordanului.
Bucura-te, straja neadormita a manastirilor din Muntele Sfant.
Bucura-te, povatuitor osardnic celora ce merg la mormantul Mantuitorului.
Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-patimitorule!

Condacul al 10-lea

Ramasitele calatorului omorat de facatorul de rau gazda, spre a-i lua aurul cu care mergea la biserica ta, taindu-l bucati si ingropandu-l in gradina sa, tu le-ai dezgropat a doua zi, intrupandu-l precum a fost si dandu-i viata. De aceasta minune ingrozindu-se ucigasul, a cazut la picioarele tale cu lacrimi, rugandu-se sa nu-l pierzi. Iar calatorul desteptat ca din vis dupa moarte. a dat lui Dumnezeu lauda, cantand: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zadarnica a fost sarguinta vinovatului de a ascunde uciderea acelui strain, care innoptand la dansul, l-a gazduit; ca tu urmandu-i nevazut, pentru dragostea ce avea catre tine, te-ai aratat a doua zi ca un ostas imparatesc, cerand sa-ti dea pe calator; despre care, tagaduind ca ar avea stiinta, i-ai descoperit fapta si l-ai mustrat cumplit:

Bucura-te, minunemai presus de toate minunile.
Bucura-te, care ti s-a dat dar de a intrupa si a da viata trupului taiat in bucati.
Bucura-te, ca vinovatul s-a ingrozit de puterea ta.
Bucura-te, ca ucisul nu cunostea de ce se mustra el spaimantandu-se.
Bucura-te, ca fapta aceasta n-ai voit sa o descoperi indata.
Bucura-te, ca prin iconomia ta amandoi se gaseau uimiti.
Bucura-te, cel prin care calatorul si-a indeplinit vointa, inchinandu-se tie.
Bucura-te, ca si fagaduintei lui a urmat, aducand in biserica ta mari daruri.
Bucura-te, al tuturor celor ce alearga la tine mantuitorule.
Bucura-te, al celor ce te cinstesc slavite mantuitorule.
Bucura-te, al fetelor sarace inzestratorule.
Bucura-te, al celor cazuti in datorii grele usuratorule.
Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-patimitorule!

Condacul al 11-lea

Taina aceasta a sfintei pronii, care prin tine s-a savarsit, Mina, putandu-se infiinta trupul cel taiat in bucati al calatorului ucis si a se aduce iarasi la viata, este nestrabatuta; pentru care, minunandu-ne de darul ce ti s-a dat tie de la Dumnezeu, cu credinta cantam: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Iubitorul de sine Eutropie, fagaduind un vas de argint pentru biserica ta, si facand doua deopotriva, acel cu numele tau I s-a parut mai frumos decat acel pentru dansul; drept care a hotarat sa-l opreasca pentru sine. Tu insa nesuferind asuprirea aceasta, ai luat vasul de la sluga lui cand se spala in corabie si cu dansul impreunal-ai tinut in mare pana cand s-a mustrat Eutropie insusi de lacomia sa:

Bucura-te, ca indata ai scos pe sluga cu vasul din mare.
Bucura-te, ca sluga intreg si nevatamat s-a infatisat stapanului sau.
Bucura-te, ca el, multumind lui Dumnezeu, a si dus vasul la biserica.
Bucura-te, mustratorul lui Eutropie pentru indrazneala ce facuse.
Bucura-te, indreptatorul purtarii sale celei lacome.
Bucura-te, scaparea slugii de la moarte pentru nevinovatia sa.
Bucura-te, ca prin aceasta ai vrut sa arati puterea adevaratei credinte.
Bucura-te, ca pentru fapta iar nu pentru lucru ai infrant vointa cea rea.
Bucura-te, ca lui Dumnezeu s-a adus prin aceasta lauda.
Bucura-te, ca numele Lui s-a preaslavit prin facerea minunilor tale.
Bucura-te, ca pentru dansul ai patimit ca sa si biruiesti cu Dansul.
Bucura-te, Mucenice prea folositorule.
Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-patimitorule!

Condacul al 12-lea

Vazandu-se Sofia, o femeie oarecare din partile Fecozalieie, care venea la biserica ta sa se inchine, amenintata pre cale de catre un osteana fi batjocorita, a cerut de la tine ajutor cu glas, si indata ai mantuit-o de navalirea aceluia, vadindu-l cu rusine catre mai multi; dupa care femeia a dat lui Dumnezeu lauda, cantand: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Schiopul si o femeie muta, care de mult timp stateau langa biserica ta cu alti bolnavi , asteptand vindecarea, te-au vazut la miezul noptii, zicand: Schiopule, scoala pe femeia aceea si mergi de aici; la care cuvinte, mahnindu-se schiopul, pentru ca s-a crezut departat de la tine, nu facea nici o miscare; tu insa mai adaugand porunca, a trebuit sa asculte si indata s-au vazut amandoi vindecati:

Bucura-te, ca schiopul spaimantandu-se a fugit.
Bucura-te, ca muta, spaimantandu-se, a vorbit.
Bucura-te, ca si alti bolnavi ai tamaduit.
Bucura-te, ca pe necredinciosi i-ai smerit.
Bucura-te, ca pe iubitorii de Hristos i-ai veselit.
Bucura-te, ca pe straini i-ai adapostit.
Bucura-te, ca pe flamanzi i-ai hranit.
Bucura-te, ca pe vaduve le-ai miluit.
Bucura-te, al celor din primejdii aparatorule.
Bucura-te, al Sofiei izbavitorule.
Bucura-te, al asupritilor mangaietorule.
Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-patimitorule!

Condacul al 13-lea

(acest condac se zice de trei ori)

O, preafericite Mucenice Mina, asculta rugaciunea noastra ce-ti aducem din toata inima, ca sa ne izbavesti pre noi de boale si de primejdii, spre a cinsti pomenirea ta si a marturisi minunile, pe care cu puterea darului Sfantului Duh le faci noua celor ce cu credinta cantam: Aliluia !

O, preafericite Mucenice Mina, asculta rugaciunea noastra ce-ti aducem din toata inima, ca sa ne izbavesti pre noi de boale si de primejdii, spre a cinsti pomenirea ta si a marturisi minunile, pe care cu puterea darului Sfantului Duh le faci noua celor ce cu credinta cantam: Aliluia !

O, preafericite Mucenice Mina, asculta rugaciunea noastra ce-ti aducem din toata inima, ca sa ne izbavesti pre noi de boale si de primejdii, spre a cinsti pomenirea ta si a marturisi minunile, pe care cu puterea darului Sfantului Duh le faci noua celor ce cu credinta cantam: Aliluia !

Apoi iarasi se zice Icosul intai:

Intrupandu-se cuvantul lui Dumnezeu s-a luminat faptura, si printr-Insul a izvorat multimea mucenicilor, care au patimit pana la sange, facandu-se aparatori celor neputinciosi; pentru aceasta iti cantam:

Bucura-te, stea neapusa.
Bucura-te, raza de nematerialnic foc.
Bucura-te, lumina celor pagubiti.
Bucura-te, caderea celor rapitori.
Bucura-te, taina care destainuiesti nelegiuirea.
Bucura-te, stavila care opresti ratacirea.
Bucura-te, stalp care impiedici necuviinta.
Bucura-te, adanc care pierzi lacomia.
Bucura-te, suflare care intaresti inimile celor suferinzi.
Bucura-te, mana care descoperi pradaciunile.
Bucura-te, lant care fereci pe faptuitorul celor rele.
Bucura-te, negura care intuneci gandurile necurate.
Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-patimitorule!

si Condacul intai:


Condacul 1

Folositor si ajutator mare te-ai aratat lumii im primejdii, Mucenice, ca pe multi ai izbavit de pagube: pe furi urmarind, pierderile departandu-le si celor ce alearga la tine cu credinta implinind cererea lor; pentru aceasta te rugam , fii milostiv si noua care iti cantam: Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!

si apoi se face otpustul.

Dupa aceasta se zice aceasta rugaciune :

Rugaciune foarte folositoare si grabnic ajutatoare catre Sfantul Mare Mucenic Mina

Acatistul Maicii Domnului - Bucuria tuturor celor necajiti

Mareste imaginea.

Acatistul Maicii Domnului 

Maica Domnului - Bucuria tuturor celor necajiti !

 
Slava Tie Dumnezeul nostru... Imparate ceresc... Sfinte Dumnezeule... Preasfanta Treime... Tatal nostru... Ca a Ta este imparatia... Miluieste-ne pe noi... Slava... Doamne, miluieste-ne pe noi... Si acum... Usa milostivirii...

Aparatoare Doamna, pentru biruinta multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu noi robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, slobozeste-ne din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu

O, Preasfanta Stapana, Preacurata Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, Maica Domnului Dumnezeului meu Iisus Hristos, cad inaintea ta si ma rog tie, Maicii Imparatului, mai inainte indreptand catre tine aceasta nevrednica a mea rugaciune, pe care si primind-o Maica Imparatului Aceluia ce imparateste cerul si pamantul, o du la Imparatul imparatilor, Domnul tuturor, la Fiul si Dumnezeul tau, si cere mie iertare de toate pacatele mele. Vietii mele da-i indreptare si la sfarsitul meu trecere neingrozita de vrajmasii cei din vazduh; fii mie povatuitoare, sa-mi deschizi dumnezeiasca intrare a Imparatiei si acolo sa ma indulcesc de dulceata raiului si de veselia acelei cetati inalte, a Ierusalimului de sus cel preafrumos si de frumusetile lui cele nespuse; de stralucirea luminii Treimii celei cu trei straluciri si de dulcele glas al cantarilor ingeresti. Carei slave si bucurii ma fa mostean si partas cu toti sfintii, ca toate le poti ca Maica Imparatului celui atotputernic. Si acum, dar mai ales in acest ceas, ma auzi pe mine, cel ce stau inaintea ta, Stapana cu totul milostiva. Ia aminte, Doamna Imparateasa, spre mine, care aduc tie cantare de rugaciune asa:

Condacul 1

Aparatoare Doamna, pentru biruinta multumiri, izbavindu-ne din vesnica moarte, prin darul Celui ce S-a nascut din tine, Hristos Dumnezeul nostru si prin mijlocirea ta cea de maica inaintea Lui, aducem tie, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi robii tai din toate nevoile si suferintele, care strigam tie: Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Icosul 1

Ingerul cel mai inainte statator din cer a fost trimis sa zica tie, Nascatoare de Dumnezeu, bucura-te; vestind, prin Dumnezeiasca intrupare a lui Hristos, bucuria ce avea sa se nasca din tine la toata lumea, care pierea in necazuri. Pentru aceasta si noi cei impovarati cu pacate, nadejde de mantuire prin tine dobandim, pentru care cu umilinta strigam tie:

Bucura-te, bunavointa a lui Dumnezeu catre noi cei pacatosi.

Bucura-te, tare aparatoare a celor ce se caiesc inaintea lui Dumnezeu pentru pacatele lor.

Bucura-te, chemarea lui Adam celui cazut.

Bucura-te, izbavirea lacrimilor Evei.

Bucura-te, ceea ce ne curatesti de intinaciunea pacatelor.

Bucura-te, baie, care speli cugetul nostru.

Bucura-te, ceea ce ai nascut pe Izbavitorul, Care in dar curata faradelegile noastre.

Bucura-te, cea cu totul minunata, impacarea tuturor catre Dumnezeu.

Bucura-te, pod, care cu adevarat ne treci pe noi de la moarte la viata.

Bucura-te, ceea ce ai mantuit lumea din potopul pacatului.

Bucura-te, scara cereasca, pe care s-a pogorat la noi Domnul.

Bucura-te, mijlocitoarea tuturor catre Dumnezeu.

Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Condacul al 2-lea

Vad izvoare de minuni revarsandu-se de la sfanta ta icoana, Nascatoare de Dumnezeu, asupra celor care in genunchi stau si cu credinta se roaga tie, ca tu, fiind buna, esti grabnic ajutatoare tuturor; aparatoarea celor asupriti, nadejdea celor deznadajduiti, mangaierea celor intristati, hranitoarea celor flamanzi; celor goi imbracaminte, celor feciorelnici curatie, celor straini buna povatuitoare, celor osteniti sprijinitoare, orbilor vedere; celor surzi buna auzire, celor bolnavi grabnica vindecare. Pentru aceasta dupa cuviinta, cu multumire cantam pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Pricina cea neinteleasa a chinurilor cumplite, care vin asupra noastra, cautand noi sa o intelegem, catre tine alergam, o, Maica si Fecioara, mangaiere si mantuire cerand. Iar tu, ca ceea ce esti buna, invata-ne pre noi a alege dintr-insele, purtarea de grija, cea cu milostivire a Fiului tau si Dumnezeului nostru Celui bun, spre mantuirea sufletelor noastre si spre curatirea pacatelor noastre cele de multe feluri si cu bucurie strigam tie:

Bucura-te, adapostire buna a celor inviforati.

Bucura-te, intarire a celor ce slabesc in credinta.

Bucura-te, ceea ce esti singura maica a milostivirii.

Bucura-te, grabnica ajutatoare a celor ce sunt in nevoi si in necazuri.

Bucura-te, ceea ce prin necazuri curatesti pacatele noastre.

Bucura-te, ceea ce prin intristari vindeci neputintele noastre cele sufletesti si trupesti.

Bucura-te, ceea ce ne inveti pe noi a nu iubi bunatatile acestei lumi desarte si trecatoare.

Bucura-te, ceea ce ridici mintea noastra din lumea cea desarta, la cele mai presus de lume.

Bucura-te, ceea ce ne tragi pe noi de la dragostea pamanteasca, catre dragostea lui Dumnezeu cea cereasca.

Bucura-te, ceea ce, chiar si in suferintele noastre, ne dai noua mangaiere si viata plina de dar.

Bucura-te, fagaduinta bunatatilor celor ceresti.

Bucura-te, mijlocitoarea bucuriei celei vesnice.

Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Condacul al 3-lea

Cu putere de sus ma intareste Stapana preabuna, pe mine robul tau care sunt neputincios sufleteste si trupeste si ma invredniceste de cercetarea si de purtarea ta de grija, alungand negura mahnirii si a intristarii de care sunt cuprins, ca prin tine, fiind mantuit, pururea sa cant lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Avand nespusa bogatie de milostivire, tuturor celor necajiti le intinzi mana de ajutor, tamaduind neputintele, vindecand bolile si patimile. Pentru aceasta, Stapana preabuna, nu trece cu vederea pe robii tai, care zac pe patul durerii si striga tie:

Bucura-te, comoara de mult pret al milei tale.

Bucura-te, ceea ce esti nadejdea celor deznadajduiti.

Bucura-te, tamaduirea trupurilor noastre.

Bucura-te, puternica ajutatoare a celor neputinciosi.

Bucura-te, aparatoare si intarire a celor ce slabesc in credinta.

Bucura-te, ceea ce mania lui Dumnezeu, cu rugaciunile tale, degrab o potolesti.

Bucura-te, ceea ce, cu puterea rugaciunilor tale, patimile noastre le potolesti.

Bucura-te, vedere a orbilor si auzire a surzilor.

Bucura-te, umblare a schiopilor si vorbire a mutilor.

Bucura-te, vindecare prin credinta a celor bolnavi.

Bucura-te, ca prin tine, dupa masura credintei, se dau vindecarile.

Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Condacul al 4-lea

De felurite necazuri, de ispite si de nevoi sunt cuprinsi robii tai, ale caror greutati nu le mai pot rabda; dar tu, fiind Maica milostiva a Mantuitorului si Dumnezeului nostru, ridica mainile tale catre Fiul tau, rugandu-L sa caute spre intristarea inimii robilor tai si din adancul deznadejdii sa ne ridice pe noi, care cu credinta cantam Lui: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind Preasfanta Fecioara si Maica cele spuse mai inainte de Dreptul Simion, ca "prin insuti sufletul tau va patrunde sabia", ai pazit aceste cuvinte intru inima ta, stiind ca bucuria de maica pentru fiu este impletita cu multe necazuri in lumea aceasta. De aceea tu, ca ceea ce sti necazul si suferinta intru toate, cunosti si intristarea noastra; si ca ceea ce esti singura Maica a tuturor, auzi-ne si pe noi care cu credinta strigam tie:

Bucura-te, ceea ce ai nascut lumii bucurie, pe Hristos Mantuitorul nostru.

Bucura-te, ceea ce izbavesti lumea din necazuri cu mijlocirile tale.

Bucura-te, ceea ce ai rabdat ocarile si clevetirile asupra Fiului tau.

Bucura-te, ceea ce, cu patimile Lui, dimpreuna ai patimit.

Bucura-te, mangaierea maicilor celor intristate.

Bucura-te, ceea ce ne pazesti, cu darul Fiului tau.

Bucura-te, a noastra grabnica ajutatoare intru toate nevoile.

Bucura-te, indreptarea si povatuitoarea celor rataciti.

Bucura-te, hrana si pazitoarea pruncilor.

Bucura-te, povatuitoarea tinerilor.

Bucura-te, Maica celor sarmani.

Bucura-te, sprijinul si mangaierea vaduvelor.

Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Condacul al 5-lea

Vazand sangele cel dumnezeiesc al Fiului tau varsandu-se pe cruce pentru mantuirea noastra, ca o sluga a Domnului, cu smerenie plecandu-te voii Tatalui Care este in ceruri, ne-ai aratat noua chipul patimirii si al rabdarii, ca si noi cand suntem in cuptorul ispitelor si al nevoilor, cu smerenie sa ne rugam lui Dumnezeu, cantand: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Vazandu-te pe tine Fiul tau si Dumnezeul nostru stand langa Cruce cu ucenicul Lui cel iubit si cu inima sfasiata de durere si suferind asemenea Lui, a zis: "Femeie, iata fiul tau" si ucenicului: "Iata mama ta", facandu-ti tie fii pe toti cei ce cred in El. Noi ca niste partasi ai necazurilor si ai patimilor Fiului tau, spre tine, mijlocitoare Maica, toata nadejdea avand-o, cu credinta strigam tie:

Bucura-te, Maica neamului crestinesc.

Bucura-te, ceea ce ai impreunat pe Dumnezeu cu oamenii.

Bucura-te, ceea ce ai adus Domnului pe cei credinciosi.

Bucura-te, Mieluseaua, care ai nascut pe Mielul cel ce a ridicat pacatele lumii.

Bucura-te, vas, care ne scoti noua bucurie din izvorul nemuririi.

Bucura-te, rugatoarea pentru mantuirea celor pacatosi.

Bucura-te, scularea celor cazuti in pacate.

Bucura-te, ceea ce esti vindecarea tuturor neputinciosilor.

Bucura-te, ca esti cautarea celor pierduti.

Bucura-te, bucuria cea fara de veste a pacatosilor.

Bucura-te, potolirea a toata intristarea.

Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Condacul al 6-lea

Propovaduiesc milele tale, Maica lui Dumnezeu, toate marginile lumii, caci cu cinstitul tau acoperamant acoperi pe tot neamul crestinesc; pentru care totdeauna te rogi lui Hristos Mantuitorul lumii, si izbavesti din toate nevoile pe robii tai, cei tematori de Dumnezeu, care cu credinta canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Stralucind darul cu raze luminoase de la sfanta icoana ta, Maica lui Dumnezeu, noi cu credinta plecam genunchii inaintea ei, si cu lacrimi ne rugam tie: alunga norul ispitelor ce vin asupra robilor tai, si cu bucurie sa strigam tie:

Bucura-te, ceea ce duci rugaciunile credinciosilor Fiului tau si Dumnezeului nostru.

Bucura-te, ceea ce stai inaintea scaunului Dumnezeirii si te rogi pentru noi.

Bucura-te, mijlocitoare intre Dumnezeu si om, care ne izbavesti pe noi din nevoi.

Bucura-te, aparatoarea neamului crestinesc, de la Dumnezeu daruita noua.

Bucura-te, pom infrumusetat, cu care se acopar multi.

Bucura-te, pom cu luminoasa roada, din care se hranesc credinciosii.

Bucura-te, acoperamantul lumii, cel mai lat decat norii.

Bucura-te, pamantul fagaduintei din care ne izvorasc toate bunatatile ceresti si pamantesti.

Bucura-te, soare luminos, care neincetat luminezi pe cei credinciosi.

Bucura-te, stalp de foc, care povatuiesti pe cei alesi catre cereasca Imparatie.

Bucura-te, brazda, care cresti multimea indurarilor.

Bucura-te, ceea ce ne daruiesti toate bunatatile.

Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Condacul al 7-lea

Vrand sa arati izvoare de minuni de la sfanta icoana ta, bucuria tuturor celor necajiti, ai poruncit, Stapana, bolnavei Eftimia sa savarseasca inaintea sfintei tale icoane cantari de rugaciune; si primind vindecare sa vesteasca tuturor milele tale, pe care le-ai daruit prin sfanta ta icoana, pentru ca sa nu fie tainuit izvorul vindecarilor ce le dai in dar, tuturor celor ce au nevoie de ele. Pentru aceasta si noi nu tainuim minunile si facerile tale de bine catre noi robii tai, ci cu multumire, preaslavim pe Dumnezeu si cantam lui: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Scaldatoarea Siloamului vindeca bolile, insa mai presus s-a aratat, Preasfanta Stapana, biserica ta, in care ne inchinam icoanei tale celei facatoare de minuni. Fiindca aceasta, nu numai odata intr-un an, si nu numai cei ce intra mai intai dobandesc sanatate, ci de-a pururea vindeca toata rana sufleteasca si trupeasca a celor ce, cu buna credinta si cu dragoste vin catre tine. Pentru aceasta strigam tie:

Bucura-te, scaldatoare, in care se afunda toate durerile noastre cele sufletesti si trupesti.

Bucura-te, pahar, cu care se primeste bucuria si mantuirea.

Bucura-te, piatra, care ai adapat pe cei insetati de viata.

Bucura-te, lemn, care indulcesti apele cele amare ale marii lumesti.

Bucura-te, izvor nesecat al apei celei datatoare de viata.

Bucura-te, ceea ce indulcesti necazurile noastre cele amare.

Bucura-te, baie, care speli intinaciunea pacatului.

Bucura-te, potolirea intristarilor noastre.

Bucura-te, vindecarea bolilor noastre.

Bucura-te, ceea ce ne izbavesti din nevoi.

Bucura-te, ceea ce calci puterea demonilor.

Bucura-te, ceea ce rusinezi pe vrajmasii nostri.

Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Condacul al 8-lea

Nemernici si straini de credinta crestineasca sunt acei care nu se inchina chipului tau, celui intru tot sfant, caci tu, Stapana, ca o Maica a Unuia din Sfanta Treime, ai trimis darul facerii de minuni asupra sfintei tale icoane. Pentru aceasta, pe cei care sunt chinuiti de duhurile cele necurate si se inchina cu credinta sfintei tale icoane, ii vindeci si sanatosi ii faci pe ei. Pe toti cei bolnavi sufleteste si trupeste care se roaga tie, ii tamaduiesti si cele de folos pentru dansii le randuiesti. Pentru aceste multe ale tale faceri de bine, cu multumire strigam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Toata viata noastra pe pamant, este plina de durere si de intristare. Sufletul, bolnav de pacate, trupul de dureri se chinuieste, pentru ca mania lui Dumnezeu pentru pacatele noastre ne pedepseste. Catre tine dar alergam, Maica lui Dumnezeu, si inaintea preacinstitei tale icoane cazand, ne rugam: Umple de bucurie si de veselie inima noastra cea intristata si cu bucurie sa strigam tie:

Bucura-te, povatuitoarea care ne duci pe noi in patria cereasca.

Bucura-te, Imparateasa cerului si a pamantului, cere ne deschizi noua usile raiului.

Bucura-te, cea preamilostiva, care ne miluiesti pe noi.

Bucura-te, chivernisitoarea casei, care bine randuiesti viata noastra.

Bucura-te, cea preafericita, care de prooroci ai fost vestita.

Bucura-te, fericit pantece, care ai nascut pe Fiul lui Dumnezeu.

Bucura-te, rugul cel nears.

Bucura-te, zid nestricat.

Bucura-te, izvor purtator de viata.

Bucura-te, floarea cea pururea nevestejita.

Bucura-te, imblanzirea inimilor celor rai.

Bucura-te, neincetata bucurie a credinciosilor.

Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Condacul al 9-lea

Toata dulceata cea lumeasca in lumea aceasta este amestecata cu intristare. Marirea si bogatia trec. Frumusetea si sanatatea se vestejesc. Prietenii cei de aproape se rapesc de moarte. Indulceste dar, necazurile robilor tai, Pricinuitoarea bunatatilor si bucuria ta cea nestricata da-ne-o noua celor ce strigam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep cu ce cuvinte sa mangaie pe cei necajiti. Ci tu singura, Stapana, daruieste inimii noastre mangaiere, cu razele darului tau. Alunga norul necazurilor noastre si negura mahnirii ca sa strigam tie:

Bucura-te, ca esti nadejde de bucurie pentru toti crestinii.

Bucura-te, bucuria si impacarea lumii.

Bucura-te, datatoarea bunatatilor ceresti si pamantesti.

Bucura-te, nadejdea mantuirii noastre.

Bucura-te, corabia celor ce vor sa se mantuiasca.

Bucura-te, limanul celor ce inoata pe marea vietii acesteia.

Bucura-te, singura pazitoare a celor ce dupa Dumnezeu spre tine nadajduiesc.

Bucura-te, imbracamintea celor goi de indrazneala pentru multimea pacatelor.

Bucura-te, pazitoarea si intarirea tuturor.

Bucura-te, ocrotitoare si sfanta adapostire a tuturor credinciosilor.

Bucura-te, ajutatoarea tuturor celor ce cu credinta se roaga tie.

Bucura-te, luminoasa constiinta a darului.

Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu fecioara, bucuria tuturor celor necajiti!

Condacul al 10-lea

Domnul Cel iubitor de oameni, vrand sa mantuiasca lumea din chinul vesnic si din neincetata suferinta S-a salasluit in pantecele tau cel pururea fecioresc si pe tine, Maica Sa, te-a daruit celor pieritori spre ajutor, spre acoperamant si aparare, ca sa fii celor mahniti mangaiere, celor necajiti bucurie, celor deznadajduiti nadejde, ceea ce ne izbavesti de chinul cel vesnic, prin mijlocirea ta si catre vesnica ta veselie aduci pe toti care cu credinta striga Fiului tau si Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid esti fecioarelor, Nascatoare de Dumnezeu si tuturor celor ce alearga catre acoperamantul tau. Pentru aceasta ne rugam tie. Apara, acopera si pazeste pe toti cei saraci si fara de ajutor si izbaveste din ispite, din necazuri si din nevoi pe cei care cu credinta striga tie:

Bucura-te, stalpul fecioriei.

Bucura-te, vas ales al curatiei si al intregii feciorii.

Bucura-te, cununa cea marita a celor care cu nevointa se lupta impotriva poftelor.

Bucura-te, ceea ce dai vesnica bucurie celor ce se ostenesc in viata calugareasca.

Bucura-te, ceea ce ne izbavesti de vapaia patimilor.

Bucura-te, ceea ce gonesti negura ispitelor.

Bucura-te, povatuitoarea intregii feciorii.

Bucura-te, sprijinitoarea curatiei.

Bucura-te, indreptarea oamenilor.

Bucura-te, cea prin care din cadere ne-am sculat.

Bucura-te, intarirea cea tare a credintei.

Bucura-te, tamaia cea placuta a rugaciunii.

Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu fecioara, bucuria celor necajiti.

Condacul al 11-lea

Cantarea cea cu totul de umilinta aducem tie, noi robii tai, Nascatoare de Dumnezeu, aparatoarea cea atotputernica a neamului crestinesc. potoleste bolile robilor tai celor ce suspina. Imblanzeste mania lui Dumnezeu care cu dreptate vine asupra noastra pentru pacatele noastre. Izbaveste-ne din toate necazurile pe noi, robii tai, care strigam pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Faclie primitoare de lumina din carbunele darului lui Dumnezeu aprinsa s-a aratat noua preacinstita icoana ta, Stapana, spre sfintirea si mangaierea noastra. Iar noi, cu dragoste cinstind-o si cu credinta ingenunchind inaintea ei strigam tie:

Bucura-te, ceea ce cu puternica ta aparare din toate nevoile ne scoti pe noi.

Bucura-te, ceea ce din foamete sufleteasca si trupeasca ne izbavesti pe noi.

Bucura-te, ceea ce cu rugaciunile tale stingi focul patimilor noastre.

Bucura-te, ceea ce ne scapi pe noi de moartea cea vesnica.

Bucura-te, tare ajutatoare in razboaie.

Bucura-te, ceea ce ne acoperi pe noi de navalirea altor neamuri.

Bucura-te, ceea ce ne izbavesti de razboiul cel dintre noi.

Bucura-te, ceea ce pazesti pe cei ce calatoresc pe pamant si pe ape.

Bucura-te, ceea ce izbavesti pe cei robiti.

Bucura-te, grabnica izbavire de ingrozirea lui Dumnezeu care cu dreptate vine asupra noastra.

Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti.

Condacul al 12-lea

Zalog din darurile tale voind sa dai neamului crestinesc icoana ta cea facatoare de minuni, ai daruit-o noua, Maica lui Dumnezeu, de la care celor ce vin cu credinta, izvoare de minuni se revarsa; neputintele se vindeca si necazurile se potolesc. Pentru aceasta cu bucurie strigam pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cantand milele si minunile tale, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, toti te laudam ca pe o tare statatoare a noastra si cu umilinta venim la tine ceea ce te rogi pentru noi. Si cerem ca sa inalti mainile catre Fiul tau rugandu-l ca pururea in viata aceasta si dupa moartea noastra sa nu se departeze milostivirea Lui de la noi, cei ce strigam tie:

Bucura-te, nadejdea noastra in viata aceasta si dupa moartea noastra.

Bucura-te, ceea ce randuiesti sfarsit dulce si cu pace din viata aceasta tuturor celor ce nadajduiesc spre tine.

Bucura-te, ceea ce esti nadejdea si apararea noastra in ziua judecatii.

Bucura-te, imblanzirea Dreptului Judecator.

Bucura-te, ceea ce ne izbavesti din gheena cea vesnica.

Bucura-te, nadejdea de mantuire a tuturor.

Bucura-te, cheia imparatiei lui Hristos.

Bucura-te, usa raiului.

Bucura-te, pod care duci la ceruri.

Bucura-te, adapostire si buna aparare a tuturor pacatosilor care se caiesc de pacatele lor.

Bucura-te, bucuria ingerilor.

Bucura-te, marirea si mangaierea tuturor dreptilor.

Bucura-te, cea plina de dar, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucuria tuturor celor necajiti.

Condacul al 13-lea

O, intru tot laudata, de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce spre bucuria cerului si a pamantului ai nascut pe Imparatul Hristos, Dumnezeul nostru, auzi glasul smeritilor robilor tai. Primeste aceasta putina rugaciune a noastra si ne izbaveste pe noi din toate nevoile. Vindeca neputintele noastre cele sufletesti si trupesti. Alunga de la noi toata rautatea si intristarea. Daruieste-ne sanatate si cu rugaciunile tale ne izbaveste din munca cea vesnica pe cei ce cantam pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Acest condac se zice de trei ori.

Apoi se citeste iarasi Icosul intai: Ingerul cel mai intai... si Condacul intai: Aparatoare Doamna... si se face otpustul. Iar apoi se citeste aceasta:

Rugaciune

O, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce esti mai presus decat heruvimii si mai cinstita decat serafimii, Fecioara de Dumnezeu aleasa, bucuria tuturor celor necajiti; da-ne mangaiere si noua celor ce suntem in necazuri ca afara de tine alta scapare si ajutor nu avem. Tu singura esti mijlocitoarea bucuriei noastre si ca Maica lui Dumnezeu si Maica milostivirii, stand inaintea prestolului Preasfintei Treimi, poti sa ne ajuti noua. Ca nimeni din cei ce se roaga tie cu credinta nu este rusinat.

Auzi-ne si acum in ziua necazului nostru pe noi cei ce cadem inaintea icoanei tale si cu lacrimi ne rugam tie. Alunga de la noi toate necazurile si nevoile ce vin asupra noastra, intru aceasta vremelnica viata si prin atotputernica ta mijlocire nu ne lipsi pe noi nici de vesnica si nesfarsita bucurie intru imparatia Fiului tau si Dumnezeului nostru. Amin.

Imparateasa mea cea preabuna, nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, prietena sarmanilor, folositoarea celor neputinciosi si ocrotirea celor necajiti; vezi nevoia si necazul meu. Ajuta-ma ca sunt neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Stii nevoia mea, usureaza-ma de ea precum voiesti caci nu am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta buna mangaiere decat numai pe tine, o, Maica a lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin.