HRISTOS a ÎNVIAT!

În dupa-amiaza zilei de 4 mai 2013,,mai spre seară,toate stihiile parcă nu-şi mai găseau starea. Furioase pe ceea ce avea să urmeze mai spre miezul nopţii -ÎNVIEREA lui HRISTOS!-,toate deodată ,ca la o comandă,au declanşat atacul. Furios pe Hristos Domnul,Satan însuşi ,şi-a pus slugile la lucru...

  Si,s-a pornit vînt furtunos,iar ploaia nu s-a lăsat mai prejos,biciuind natura...

  Canalele de ştiri,întreaga mass-media,anunţa vreme...instabilă!...

 Nu m-am îngrijorat.Deloc.

 Dereticam prin casă. Am făcut în cîteva ceasuri,cîte-mi mai rămăseseră de la întoarcerea mea de la servici,lucruri pe care nu le făcusem demult.Nu mai avusesem putere.

 O stare de rău se înscăunase în trupul meu,de ceva vreme,încercînd să-mi asuprească...spiritul,care-i şi aşa şubrezit de multele,şi parcă nesfîrşitele ..bătăi!

 Trebăluiam şi mă rugam (în gînd) lui Dumnezeu,să-mi dea putere,să desăvîrşesc lucrul,ca să-L pot primi pe Hristos,Domnul meu,aşa cum se cuvine a primi ...Un  PRINŢ!

 O problemă de sănătate precară se încăpăţînează,de ceva vreme, să mă asalteze ,asiduu ,cu nişte dureri înfiorătoare (offf,sciaticul ăsta!!),punîndu-mă zilnic în starea de : în genunchi (la propriu;singura formă în care se mai ameliorează durerile atroce...)! De la starea ÎN GENUNCHI,la starea  ORIZONTALĂ,nu sînt prea mulţi paşi.O ştiu dintr-o experienţă anterioară. În urmă cu 7-8 ani am suferit o paralizie temporară (a durat mai mult de un an!!!...O veşnicie!!!...),care m-a trecut prin toate furcile caudine, şi din care m-am ridicat cu multă-multă  trudă...

  Şi fiindcă muncesc mult,nepermis de mult,cînd ajung acasă nu prea mai pot face mare lucru. Aşa că,la mine acasă devenise cam ca la..nebuni!!!...Şi deznădejdea mea capătă proporţii...

 Am lucrat sîmbătă,4 mai,dar încă din timpul săptămînii îmi pusesem în gînd că TREBUIE să ajung,cum-necum,la unul dintre preoţii la care ţin foarte-foarte mult.La cuviosul meu, Gavrilă,de la Ruina Chiajna (Biserica Adormirea Maicii Domnului şi Sfîntul Ioan Hozevitul). Doamne,cît m-am rugat!! Ca nu cumva să treacă Ziua Aceasta şi (eu) să nu ajung la el!

 De vreo 2 ani,de cînd el a plecat la Ruină,vorbim din ce în ce mai rar,iar de văzut ne vedem şi mai puţin. El e mai tot timpul ocupat cu spoveditul şi cu lucrul la Biserică. Cînd era la Radu-vodă,dacă aveam o problemă oarecare,şi/sau o nelămurire,dădeam fuga şi-l chestionam.Acum mi-e prea peste mînă,din multe puncte de vedere,să ajung la Ruină. Şi apoi,mai mereu cînd ajung acolo,el e prins....şi vorbim pe grabă,ceea ce-mi creează un oarecare discomfort sufletesc.  Mai mereu,după ce plec ,m-aş întoarce din drum,să-l mai întreb una-alta,despre lucruri care ne-au scăpat.Dar nu o fac,pentru că  timpul mă presează,iar el e tare ocupat. Uneori mi-e ciudă că nu-i numai al meu! Şi-aş vrea să vină o zi,măcar o singură zi,cînd să putem "sporovăi",în voie,căci "deţine" multe..taine! Cine ar avea  timp să facă pe albinuţa,mult nectar ar culege!!!...

 Nu mă spovedesc la el,dar "ştiu" că-i un duhovnic iscusit,şi un bun psiholog,ca să spun doar atît.Simt asta! Îi om bun. Personal,mi-a intrat la inimă ,şi..n-a mai ieşit! De prin 2009. Pentru el,pentru cuviosul Gavriil,inima mea are :DOAR INTRĂRI!,vorba părintelui Teofil Pârâianu,de la Sâmăta de Sus.Şi nădăjduiesc să rămînă aşa..în veşnicie!

 Datorită împrejurărilor ,aşadar,vorbim şi ne vedem ,din ce în ce mai rar.El cu ale  lui ,eu cu ale mele. Multe,mărunte şi ...grele!!...

Bine-bine!!!,dar măcar o dată-ntr-un an!..

 Am rugat pe cineva să-mi ţină locul la munci,am  încălecat pe "cai" şi ,le-am dat bice pînă la Ruina Chiajna!

 Scumpul de el! Cuviosul meu,părintele Gavriil,era afară,sub şopron.Spovedea!...

Porţile cele mari ale Mănăstirii erau lăcătuite.Ufff!!!...I-am "administrat" o sudalmă părintelui Athanasie -stareţul-( gîndindu-mă că nimeni altul decît el a decis treaba asta,cu închisu' porţilor). Era ceasul 3,30 pm. La ce pune de pe-acum  sechestru'?,mă-ntreb de-a surda. Cine-l fură,ziua în amiaza mare (şi-am mai zis şi altele!!)?!!. Acum,după ce că e cald de mori,tre' să mă mai car şi cu băgăjeturile,atîta cale,pînă la chilii,cu sciaticul meu care mă-ndoaie!!! Doamne..sînt ruptă!! Na,că "ţi-ai luat-o" iar ,tu cel care-ai lăcătuit porţile cele mari,pe unde-aş fi putut intra,civilizat,cu maşina!!!..Să mă ierţi părinte! Dar ..asta e! Ce-am avut de zis ,am zis! N-ai vrea matale să fii în locul meu (cu sciaticul meu! Fiecare pas il faci cu..ochii!!!)! Ei bine,nici că eu mi-aş dori să fiu în locul sfinţiei tale!! "Saraci" ca mine,pe toate drumurile!...

 Încărcată precum un pomuleţ de Crăciun,descind sub şopron,scăpînd teafără de "lighioanele" din cărăruie  (nişte reptile care se sperie,ele, de mine şi-şi ies din culcuş,ca să ma treacă toate transpiraţiile!!! Offf Din pricina lor i-am zis,cuviosului,anul trecut, că nu mai vin pe-aici!! Da' inima nu mă lasă.Ea învinge frica...). Cuviosul Gavriil,ca de obicei luminos -cum ii sta bine unui călugăr!-,şi vesel -cum nu prea  vezi la tot pasul!-.  Bine-dispus. Îmi auzise "sudalmele",şi se amuza copios de "saracia" mea. Bucuros că mă vede,şi ca să mă mîngîie,îmi administreaza o binecuvîntare pe cinste (parol c-a meritat toată "osteneala" mea! Pentru aşa o binecuvîntare aş înfrunta şi tancuri ruseşti!)! 

 Mă debarasez de bagaje şi schimbăm,rapid,telegrafic, cîteva vorbe.Îi "smulg" încă o SFÎNTĂ  binecuvîntare ,dupa care,o iau la picior,pînă la caii putere,pe care-i lăsasem dincolo de poartă.Trebuia să lipsesc cît mai puţin de la muncă,pentru a nu mi se observa lipsa...

 Radiam!! Am avut bucuria misiunii împlinite...

Oraşul era aproape gol. Circulaţia,infernală de obicei în Bucureşti,îmi permitea acum ,să rulez în voie,nestingherit. Am ajuns repede înapoi. Zona era pustie. Nici măcar cucii nu cîntau! Am decis că-i vremea să plec acasă. Aşa că:am plecat! Era ora 5 pm.

 Ajunsă acasă,nu ştiam cu ce să încep. Totul era alan-dala,aşa că nu prea mai era vreme de gîndit.Nici de făcut strategii de "luptă". M-am pus pe treabă."Restul lumii" nu apăruse. Aşa că nu aveam ajutoare. Trebăluiam rugîndu-mă: Doamne,ajută-mă să termin! Vreau să TE primesc în casa mea cum se cuvine! ...

Ajutoare la muncă nu aveam, însă sciaticul îşi făcea simţită prezenţa. Se băga-n seamă,săgetîndu-mă din cînd în cînd,insistînd să ma alicnesc în pat. Dar,l-am refuzat. Şi am tras,cu stoicism ca sa fac ceea ce aveam de făcut. La ora 23,30 totul era gata.Curăţenie  şi bucate (alese,şi din belşug am vrut să spun,dar n-aş vrea să vă povestesc,pentru că o să spuneţi că exagerez; tot ceea ce achiziţionasem în ziua aia de la market,pentru masa de Paşte,cînd am despachetat acasa,ca să pregatesc ,tot,absolut totul era..sticat!!!)! Sciaticul mă gratulase şi el,abandonîndu-mă. Mă uitam în jur şi nu-mi credeam ochilor!! Am facut eu toate asta? În atit de puţin timp?...

-Hai,fugi la Biserică!,mi-a şoptit Ingerul Bun.

-Nu o să mai ai timp să-I duci darul tau lui Hristos,la Altar,dacă nu te grăbeşti!,îmi zice şi "restul lumii" (care ajunsese acasă pe ultima sută),"bagîndu-se-n seamă"...Hai,nu mai pierde vremea cu "admiratul"! Dă-ţi notă altă dat'! Acum ai altceva-n "programă"!!!...

Iau JERTFELE,şi dau fuga,la Biserica din cartier,urmată la cîţiva  paşi ,de "restul lumii",care aborda mai lentisimo,problema. Mergem la Hristos ,fiecare cu structura lui...

Important este să mergem!...

Am luat-o înainte ca  să apuc să duc darurile...uitind că ,de Paşti,nu se dau daruri ,la Altar,decît ceva mai tîrziu...

 Vremea se îmbunase. Era senin,linişte  şi cald. Mirosea ,plăcut, a ploaie...Stihiile intraseră în adîncurile pămîntului,ascunzîndu-se care/unde găsiseră ascunziş.Se-apropia ÎNVIEREA lui HRISTOS! Ele,stihiile,trebuiau să fugă de la faţa CELUI ÎNVIAT! Şi...au fugit! Şi vremea s-a  facut frumoasă-frumoasă!!!...

Lumea se adunase,ciorchine. Apare preotul.Intră în Biserică.Se stinge acum ,şi ultima luminiţă. Strana înalţă cîntari ,iar lumea se adună mai înspre Altar. Aşteptarea se prelungeşte. Parcă nici nu mai respirăm. Deodată,dvera este dată la o parte şi se aude glasul părintelui:

-VENIiiiŢI de luaţi LUMINĂĂĂĂ!!!...

Atîta au aşteptat oamenii.Un semn.Totuşi ,în linişte şi foarte disciplinaţi ,oamenii,au trecut rînd pe rînd,fără să se înghesuie,şi au luat ..LUMINĂ.

Eu ,deşi eram mai în faţă,i-am lăsat pe ceilalţi să treacă înaintea mea. Aşa încît,într-un final,am rămas fără lumină. Lîngă mine mai erau cîteva persoane care aveau lumînările stinse...

Doua secunde mai tîrziu părintele a înaintat prin mulţime,şi ne-a dat..LUMINĂ!

Am participat,cu mic cu mare,în linişte,la Slujba ,şi la LITURGHIA ÎNVIERII. Am cîntat cu toţii,în cor: HRISTOS a ÎNVIAT! A fost ....! Nu ştiu cum să zic,dar,parcă nicio Sfîntă Liturghie,nu este asemenea celei din această  Noapte a...INVIERII! 

Cu-adevărat,simţi că odată cu ceasul ÎNVIERII,ceva se petrece în sufletul tău. Am simţămîntul că,doar acum,în NOAPTEA..ÎNVIERII,noi oamenii,sîntem ,cu-adevărat pioşi. Cu-adevărat cuminţi. E singura ocazie în  care,noi ortodocşii : nu ne îmbrîncim! Ci stăm,cuminţei,ascultînd  cu evlavie cîntările,aşteptînd să primim...LUMINĂ!.Cîntăm toţi ,într-un cor,dimpreună cu strana.TRAIM,cîntind: HRISTOS a ÎNVIAT! După Liturghia Învierii, mergem fiecare la casele noastre ducînd cu noi,LUMINA lui HRISOS!

Purtăm cu noi, şi în noi, Învierea lui Hristos. Învierea noastră!

Hristos a Înviat! Să ne bucurăm,precum odinioră Ucenicii Lui!