"PREOTII INAINTE ,SI POPORUL DUPA EI !"

Părintele Iustin Pârvu despre protestele românilor-

„Ce să spun despre toate mișcările acestea... Rămâi de altfel și îndoielnic, dar poate să fie și o realitate, dar mă gândesc și la o manevră, sau la dedesubturile lucrurilor care se petrec, fiindcă intotdeauna orice mișcare, orice intervenție de ordin politic, sau financiar- economic, are neapărat în spatele ei ceva".

- apel la rațiune:
„Nu incit lumea la scandal, la răzmeriță. Incit lumea să caute un adevăr, să caute un om care să lucreze în spiritul adevarului și dreptății"

    - despre soluția care trebuie găsită-
„Dacă s-ar ivi acum un om al prea sfintei noastre Biserici apoi ar liniști, în 24 de ore nu mai vezi un om pe stradă...dar să iasă acolo. Eu nu mă pot duce acolo, în cârje cum sunt, la București, să fac mare dreptate, pro sau contra"

„Orice acțiune se întreprinde în țara noastră să <> de la Duhul Sfânt... Să se meargă la Patriarhie, să facă acolo rugăciune, și hai, băieți... Preoții înainte, și poporul după ei"

Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu face o analiză a protestelor, și îi atenționează pe români să nu se lase manipulați.
............................................................................................................

Traim momente de mare cumpana,romanii satui de atata umilinta si saracie ,au iesit in strada sa-si strige disperarea si suferinta,indurate de peste 20 de ani .

Se simt singuri,ignorati si abandonati de toti cei care, cand aveau nevoie de voturi ,erau foarte "receptivi"la doleantele sarmanului meu popor bun si ....naiv.

M-am gandit ca - asa-i in politica !-si ca prea mari asteptari nu e bine sa am de la niste ...oportunisti ,insa multa mahnire si tristete mi-a cuprins sufletul cand am vazut ca "turma" nu avea "pastor".

In vremuri de mare tulburare si framantare a sufletului acestui popor ,umilit si obidit, cand de atata suferinta au iesit sa isi strige pasurile cu glas de jale si amaraciune,credeam ca imediat,patriarhul acestei tari,preafericitul DANIEL,va mobiliza degraba preoti vrednici sa iasa in mijlocul oamenilor ,chiar sa iasa personal ,si sa-i sustina moral si spiritual,sa fie alaturi romanilor sarmani care inca mai credeau ca sunt adevarate cuvintele adresate lor cand era nevoie de donatii sau catedrale de mantuire a neamului.Mantuirea carui neam oare !?! A acelui neam care sta in ploaie si ninsoare cu "fatza"la spatele relaxat al pastorului caruia nu-i prea pasa de oile-i hacuite de "lupii" cu ranjet insetat de sange ?!

Cand ma pacaleste la pret un comerciant, ma doare la...buzunar ,dar cand sunt pacalit,mintit si tradat in spatiu spiritual ,ma doare sufletul si imi reprosez,promitand ca nu voi mai acorda girul meu,increderea, fara de -"atentie,garda sus !",nici unui "inalt"care incearca sa storca cat mai mult de la un sarman suflet sau mai multe ,ca mai apoi ,dupa ce scopul a fost atins ,sa intoarca  insensibil,spatele ,la timp de nevoie a sarmanului platitor de.."banut" al vaduvei...!

Adevarat ca dupa o saptamana de tacere sau ...autism , a "aparut" de la guvern o voce cu, nu prea mult curaj si demnitate,ca mai apoi sa urmeze si ceva care se numeste "comunicat de presa"si din partea "fericirilor si inaltilor ",care intr-un mod ambiguu si vadit relaxat ,nu a binevoit sa dea ochii cu cei multi si sarmani,ci prin intermediul presei ne-a vorbit (aburit?).Ei,daca-i asa ,presa sa va "ajute"in planurile marete financiar ,ajutor indispensabil pentru desfatare si infaptuire a ambitiilor proprii,orgolii sausi vanitati,atat de hulite in predicile prelatilor. Cel ce gandeste ca aceste "predici"sunt pentru manipularea credinciosilor sau ca unii "pastori"sunt sub sfatuire de anumite "servicii",s-ar putea sa-si faca pacate mari sau....mici sau.....nici unul?! Nu stiu,sunt sceptica !!

Nu trebuie sa ganditi ca mai marii conducatori ai bisericii sunt aserviti puterii politice actuale,cu beneficiile elevului ascultator si docil ! Dar nici nu trebuie sa ascultati de sfatul meu ,poate eu gresesc sau poate unii dintre voi ,stiti mai multe si mai bine..! Deci,nu va contrazic !

Imi exprim totalul dezacord fata de scandarea unor sloganuri cum ar fi- "Iesi afara j.... o.......!" ,dar bine ca a fost scandata in fata guvernului si nu a patriarhie .Poate ca "nevrednicii" protestatari ar fi fost iertati si s-ar fi inaltat rugaciuni de iertare si grabnic ajutor pentru cei in ratacire ,iar apoi ar fi fost primiti cu multa caldura si dragoste ceea ce nu ar fi facut decat cinste mai inaltilor spirituali ai neamului,ca asa-i crestineste..! Poate sa-mi ia cineva dreptul la un vis frumos ? Sigur,nu !

"PREOTII INAINTE ,SI POPORUL DUPA EI !"-unde?care?cand?

Bine-ar fi dar,din pacate ,cand am privit in fata ,nu era nimeni,la fel si in stanga dar si in dreapta,apoi ne-am uitat in sus si am inteles ca numai bunul Dumnezeu e cu noi si,ce bine !Acum , ne-a ramas ca si noi sa fim cu EL !

Trist ca un preot de peste 90 de ani,cu o prudenta care lasa sa se inteleaga multe despre ce"stapan" nemilos si autoritar excesiv poate exista,vine si ne vorbeste ,noua romanilor,specificand ca o face ca simplu roman si cat de mult regreta ca neputinta varstei inaintate nu-l lasa sa vina in strada,langa noi ,cei sarmani si necajiti.

Totusi ,nu am cum sa-mi ascund bucuria ca sunt contemporana cu astfel de romani cu simtiri si trairi de inalta demnitate si patriotism,de iubire de neam si tara ,exemple vii de care avem mare nevoie pentru a merge mai departe reamintandu-ne, cu multa dragoste ca si el este cu noi dar, mai inainte de toate sa nu uitam nicio secunda ca nu suntem singuri ,chiar daca stapanul turmei e "plecat".
Prezent permanent ,langa fiecare dintre noi si langa tot poporul meu,este MARELE SI BUNUL NOSTRU-DUMNEZEU !

Multumim, Parinte Iustin Parvu ,pentru sustinerea si fluxul pozitiv pe care ni l-ati transmis din sufletul minunat al dvs. catre noi,cei multi si sarmani dar,din ce in ce mai clari si atenti in vederi la "imprejurimile"demagogilor,profitorilor si doritorilor de prea....maretie nemeritata,adica luata cu japca sau,cum bine-i numeati-"fripturisti"!

Sa ne traiti parinte si sa dea bunul Dumnezeu sa ne bucuram cat mai mult de prezenta si folosul dvs.!

Tara are nevoie de "piscuri"in viata spirituala, nu de mlastini sau nisipuri miscatoare !

DOAMNE,OCROTESTE-I PE ROMANI !

AMIN !

p.s.

Chiar daca sunt sub protectia unui drept fundamental-dreptul la libera exprimare-,imi cer scuze daca am deranjat pe cineva !Nu a fost cu intentie.

Cat despre directie ...fiecare sa si-o asume!

PE AN CE TRECE NUMARUL INFRACTIUNILOR DE INCEST IN ROMANIA ,ESTE IN CRESTERE . MAJORITATEA TATILOR VIOLATORI AI PROPIILOR COPII PREZINTA ACEEASI SCUZA -"ERAM BEAT!" ,CHIAR DACA IN UNELE CAZUIRI ,ACESTIA ISI VIOLEAZA COPILELE DE MULTI ANI ,UNELE VICTIME CHIAR RAMANAD GRAVIDE CU TATII LOR ,ACESTIA AVAND CALITATEA SI DE BUNIC SI DE TATA ,IAR ALTELE CHIAR CU ACORDUL MAMELOR CONTINUA RELATIA INCESTUASA CU TATAL EI .

.CUMPLIT !!!

"SE CUTREMURA TRONUL LUI DUMNEZEU!" - AR SPUNE BUNICUL MEU DACA AR MAI FI PRINTRE NOI .

CINEVA MI-A RELATAT O INTAMPLARE REALA( DINTR-O TARA MAI INDEPARTATA) CARE POATE DA DE GANDIT SUB MAI MULTE ASCPECTE .

IATA  CE S-A INTAMPLAT -

INTRO FAMILIE CU MAI MULTI COPII ,TATAL OBSERVA CA ATUNCI CAND ISI SURPRINDEA FIICA ADOLSCENTA ,SUMAR IMBRACATA,SIMTEA O ATRACTIE NEFIREASCA, CARNALA, FATA DE ACEASTA .

CERANDU-SI IERTARE DE LA DUMNEZEU,S- A STRADUIT  SA DUCA O VIATA NORMALA IN FAMILIE DAR,II ERA DIN CE IN CE MAI GREU ASA CA, INTRO ZI SI-A CHEMAT SOTIA INTRO CAMERA ,A INCUIAT USA SI A INTREBAT-O -CINE ESTE TATAL REAL AL ACELEI FETE PENTRU CARE AVEA ATRACTIE FIZICA NEFIREASCA ? DUPA LUNGI DISCUTII ,TIPETE SI LACRIMI ,FEMEIA A RECUNOSCUT CA FATA ARE ALT TATA BIOLOGIC .

"FATA DE COPILUL TAU ,DUMNEZEU A LASAT ,SA AI DRAGOSTE DE PARINTE ,SA SIMTI CA ACEL COPIL ESTE SANGE DIN SANGELE TAU ,FARA SA AI NICI CEL MAI MIC GAND SAU DORINTA PACATOASA"-A SPUS SOTUL INSELAT.

INFIDELITATEA POATE NASTE ....MONSTRUOZITATI..

INFIDELITATEA FEMEII ,VIITOARE MAMA ,II POATE ADUCE PROPIULUI COPIL,CALAULCU SECUREA ASCUTITA CHIAR DE EA .

OARE, LA NOI IN TARA,CATE FIICE ABUZATE SEXUAL DE CATRE TATII LOR ,IN URMA TESTULUI ADN,AR REZULTA CA SUNT CU ADEVARAT COPIII NATURALI SI BIOLOGICI AI ACELOR TATI VIOLATORI ?

DACA UNELE MAME AR STII CA IN ASTFEL DE SITUATII (DE ABUZ SEXUAL AL TATALUI ASUPRA PROPIULUI COPIL),S-AR FACE TESTUL DE PATERNITATE ,NUMARUL RECLAMATIILOR LA POLITIE, AR FI MAI MIC ?

TRAIM VREMURI CUMPLITE .!!

DOAMNE PAZESTE-NE !

CU CATEVA ZILE IN URMA AM VIZITAT MANASTIREA CIOCANU .
MICA BISERICA ,VECHE DE SUTE DE ANI ,ADEVARAT MARTOR PESTE TIMP AL CREDINTEI POPORULUI NOSTRU ,ERA INTRO STARE GREU DE DESCRIS IN CUVINTE ...
STARETUL MANASTIRII ,NE-A DESCUIAT USA BISERICUTII ZAMBIND,SPUNANDU-NE CA ESTE O PROBLEMA .
CAND AM INTRAT INAUNTRU ,AM INTELES  DESPRE CE ESTE VORBA . BISERICA MAI ARE PUTIN SI SE PRABUSESTE. DIN INTERIORUL EI  ,PRIN CRAPATURILE PERETILOR SI A TAVANULUI ,SE VEDE AFARA IAR CAND PLOUA ,APA INTRA IN INTERIOR .
BISERICUTA ESTE PARCA,ABANDONATA ,PLINA DE PRAF SI NU STIU CAND S-A DAT CU MATURA ULTIMA DATA PE PRESURILE TOCITE SI ZDRENTUITE DE PE PARDOSEALA !
MULTA RELAXARE AM GASIT LA STARETUL MANASTIRII ,CAND AM INCERCAT SA DISCUT DESPRE STAREA JALNICA A BISERICUTII DE LA MANASTIREA CIOCANU..!
EU SIMTEAM CA  IMI MOARE CINEVA DRAG DACA PIERDEM ACEASTA MINUNATA BOGATIE-(BISERICA VECHE) ,IAR STARETUL ,PARCA AVEA BUCURIA NASTERII CUIVA DRAG...
NU INTELEGEAM PARADOXUL DAR ,MULT M-A AJUTAT SI M-AM LAMURIT CAND AM VAZUT LA NUMAI DOI-TREI METRII DE BISERICUTA VECHE ,O BISERICA NOUA  ,DE ABIA CONSTRUITA ,CURATA,FRUMOASA SI BINE ARANJATA .
O INTREBARE A APARUT INEVITABIL, IN GANDUL MEU : CUM ESTE POSIBIL CA DOUA BISERICI,UNA LANGA CEALALTA,UNA SA FIE CURATA SI INGRIJITA IAR CEALALTA INTRO STARE DEPLORABILA ,FOARTE APROAPE DE PRABUSIRE !?! CUM DE ,PENTRU O BISERICA NOUA  S-AU GASIT BANI DE CONSTRUCTIE SI DOTARE IAR PENTRU BISERICA VECHE DE SECOLE ,NU SUNT FONDURI ?!
 

I.P.S. CALINIC AL ARGESULUI OARE, CHIAR NU A AUZIT DE STAREA IN CARE SE AFLA BISERICA VECHE DE LA MANASTIREA CIOCANU ? !
 

MERGETI DEGRABA SI VIZITATI-O ,CAT O  MAI AVEM  ! NU STIU DACA VA REZISTA ACESTEI IERNI CARE STA SA VINA ,POATE DRAMATIC PENTRU EA DAR SI PENTRU AVUTIA SPIRITUALA A POPORULUI ROMAN .
 

STARETUL SPUNEA CA -"SA NE RUGAM LUI DUMNEZEU SA NU PLOUA !"
NU I-AM AMINTIT CA LA NOI,IN ROMANIA ,TOAMNA ,MAI SI PLOUA ...
M-AM INTORS ACASA FOARTE TRISTA SI CU UN USOR SENTIMENT DE NEPUTINTA DAR TREBUIE SA FACEM CEVA ,SA SALVAM FRUMOASA BISERICUTA DE LA CIOCANU CARE PARCA,STRIGA-"NU MA LASATI SA PIER ,VETI FI MAI SARACI FARA MINE "!
DOAMNE,NU LASA SA PIARA BISERICUTA DE LA MANASTIREA CIOCANU !

....................................

Va invit sa vedeti imagini cu biserica veche ,in albumul foto -"PELERINAJ - MANASTIREA CIOCANU ".

Manastiri bucovinene excomunicate din religia PHARE

Un program PHARE, inceput in 2003, in valoare de 1,5 milioande de euro, avand ca beneficiar Consiliul Judetean Suceava, trebuia sa modernizeze facilitatile destinate turismului ecumenic la nu mai putin de 13 manastiri si biserici, dintre care unele fac parte din patrimoniul Unesco. Concret, pentru lacasurile de cult de pe lista inaintata de CJ  Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei (MDRL) trebuiau construite parcari dotate cu iluminat public, toalete cu apa calda, statii de tratare a apei menajere si zone de colectare a deseurilor. Firma care a castigat licitatia pentru realizarea proiectului: Cominco SA. Desi MDRL a declarat, prin Biroul de Presa, ca in anul 2008 programul a fost indeplinit 100% si ca nu au existat impedimente pe parcursul derularii sale, situatia din teren este complet diferita si demonstreaza ca exista situatii in care lucrarile prevazute in proiectul initial fie nu au fost efectuate, fie modul in care au fost realizate impiedica atingerea obiectivelor proiectului.

ABANDONAREA UNUI MONUNMENT  UNESCO

Astfel, la Biserica Arbore, ctitorita in 1503 de catre hatmanul Luca Arbore, nu au fost facute nici locuri de parcare, nici toalete, nici iluminat, nici zone de colectare a deseurilor. Din cei 51.000 de euro, cat ar fi costat amenajarea din jurul manastirii, 30.000 au fost redirectionati catre alte manastiri din proiect pentru a efectua “lucrari neprevazute initial, dar necesare unei bune functionari a investitiei”, dupa cum ne-a relatat  Biroul de Presa al MDRL. Preotii care slujesc la biserica nu cunosteau exact obiectivele programului PHARE, nefiind informati oficial, ci stiau doar ca au venit ceva experti de la Bucuresti si de la CJ, cu cativa ani in urma, iar apoi nu s-a mai intamplat nimic. “Eu stiu ca in proiectul initial, figura o locatie pentru parcare ce era prea aproape de zidul bisericii, iar Legea Monumentelor Istorice nu permitea acest lucru. Le-am sugerat celor de la Consiliul Judetean sa faca parcarea peste drum, unde biserica are un teren. Langa cimitir“, spune preotul Constantin Chifan. Despre toaletele ecologice, ne povesteste fiul sau, Alexandru Chifan, si el preot: “Au facut masuratori si au spus ca nu au unde sa le puna, asa ca am ramas cu latrinele vechi din fundul curtii”. Cu toate acestea, parohia Arbore a primit avizele necesare pentru ca la cateva zeci de metri de zidurile vechii biserici, aflata in plin proces de restaurare, sa inalte o biserica noua, din lemn, si un spatiu destinat praznicelor. Spatiu, care pe langa sala de mese si bucatarie contine si un grup sanitar cu toalete moderne, cam ca acelea pentru care Consiliul Judetean Suceava nu a gasit loc. Diferenta esentiala: “Astea le-am facut din banii nostri, din donatii si din contributia credinciosilor si a Arhiepiscopiei”, spune preotul Chifan-tatal.

BISERICA "ARBORE" ASCUNSA

Initial, reprezentantii MDRL au incercat sa ascunda faptul ca biserica Arbore a fost exclusa din program, reporterul Cotidianul fiind  informat ca au fost vizate doar 12 locasuri de cult. Reprezentantii MDRL nu au raspuns la intrebarile referitoare la problemele identificate pe parcursul proiectului decat dupa ce am insistat asupra situatiei de la Arbore. Explicatia Biroului de Presa se bazeaza pe faptul ca in documentatia pe baza careia a fost aprobat proiectul, Consiliul Judetean si Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor au facut o gresala, descoperita dupa ce actele pentru demararea lucrarilor fusesera semnate. Eroarea respectiva consta in faptul ca terenul pe care urma sa fie construita parcarea si restul facilitatilor pentru biserica Arbore era revendicat. CJ Suceava a propus alte locatii, dar in 2007 acestea au fost respinse de Ministerul Culturii, care nu le-a avizat pentru ca apropierea de manastire ar fi dus la deteriorarea picturii murale. Cum nici de la satenii comunei Arbore nu a putut fi cumparat un petec de pamant, CJ a solicitat ca manastirea sa fie scoasa din proiect, dupa cum precizeaza oficialii MDRL.

La cativa zeci de kilometri de Arbore, manastirea Voronet a fost si ea afectata de modul in care s-a realizat proiectul Phare. Exista toalete, exista parcare, exista loc de tomberoane. Cateva impedimente insa: toate sunt situate la jumatate de kilometru de poarta manastirii, parcarea este goala, iar toaletele moderne sunt inchise cu lacat. Asa se face ca turistii trag tot in vechea parcare a locasului de cult, aflata pe terenul din proprietatea manastirii. “Daca faceau parcarea si toaletele pe terenul manastirii, atunci maicile nu mai puteau sa pretinda chirie de la cei care vand obiecte de artizanat, icoane si chinezarii, pentru ca in prealabil trebuiau sa treaca terenul in proprietatea Consiliului Judetean, care era Beneficiarul proiectului”, spune discret una din vanzatoarele care varsa o parte din cele 100 de milioane de lei vechi, colectati lunar de catre maicute de la cei aproape 20 de comercianti. Dorind sa o contactam pe maica stareta, ne-am adresat maicutei care colecta taxa de intrare in manastire. Auzind ca suntem de la presa, raspunsul a fost sec: “Nu aveti voie sa vorbiti cu maica stareta, nu aveti voie nici sa intrati in manastire fara aprobarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor”.  Despre problemele de la Voronet, punctul de vedere al MDRL spune doar ca  amplasarea unor cabluri de inalta tensiune pe terenul de la jumatate de kilometru distanta de manastire a impus schimbarea solutiei tehnice si lucrari suplimentare.

ESECUL DIN TEREN,UN SUCCES PE HARTIE

Din partea firmei Cominco, Ciprian Ungureanu a declarat ca in calitate de constructor, Cominco a executat lucrarile in functie de proiectul pe care i l-a dat Beneficiarul, astfel incat nu are nicio legatura cu amplasarea parcarilor si a celorlalte elemente din proiect. “Consiliul  Judetean a cam hotarat unde si ce sa faca... nu toate sunt terminate, nu toate sunt dupa randuiala”, a declarat Gheorghe Bradatanu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor. O opinie diferita are presedintele CJ, Gheorghe Flutur, care considera ca proiectul a fost un real succes, care a stat la baza realizarii programelor turistice din Bucovina, de anul acesta.

 MONITORIZAREA,IN PLATA DOMNULUI

Derularea proiectului Phare sta prost si la capitolul monitorizare. Aceasta nu a fost realizata  de catre MDRL, in calitate de autoritate contractanta, reprezentantii ministerului declarand ca aceasta este responsabilitatatea Consiliului Judetean, in calitate de beneficiar, iar primele raportari in acest sens urmeaza a se face in ianuarie 2010. Numai ca atunci cand l-am intrebat pe Gheorghe Flutur, presedintele CJ, cum anume a fost monitorizata impulsionarea activitatilor turistice in zonele prevazute in program, dansul ne-a declarat ca a lasat “beneficiarii reali” ai programului, adica obstile manastiresti, sa realizeze acest pas. Legislatia in domeniul finantarilor din fonduri PHARE prevede insa ca atat Autoritatea Contractanta, cat si Beneficiarul proiectului trebuie sa realizeze direct monitorizarea lucrarilor si gradul in care au fost indeplinite obiectivele generale si cele specifice.

Ancheta realizata in cadrul proiectului Transparenta fondurilor europene in Romania, derulat de Agentia de Monitorizare a Presei si Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie, si finantat de Uniunea Europeana.

R.V.

IN ANUL 2009 ,MONITORUL DE SUCEAVA PREZENTA UN ARTICOL DESPRE STAREA UNUI IMPORTANT MONUMENT INSCRIS LA UNESCO,DIN TARA NOASTRA. ESTE VORBA DESPRE FRUMOASA MANASTIRE PROBOTA  PE CARE AM VIZITAT-O IN ACEST AN SI,CU PARERE DE RAU ,POT SPUNE CA NU S-A SCHIMBAT NIMIC IN BINE.

IATA ARTICOLUL PUBLICAT IN MONITORUL DE SUCEAVA -

Agresiunile asupra Mănăstirii Probota pot duce la ştergerea de pe lista UNESCO

Construcţiile care se ridică în preajma monumentelor istorice, de cele mai multe ori cu avizul sau sub ochii închişi ai autorităţilor, au efecte la care cei puşi să vegheze la obiectivele de patrimoniu nici nu se gândesc, în graba de a mai încasa nişte bani. Un avertisment de la cel mai înalt nivel a venit la sfârşitul săptămânii trecute, când Comitetul patrimoniului mondial a decis eliminarea de pe Lista Patrimoniului UNESCO a Văii Dresda Elbe, din cauza construcţiei unui pod cu patru benzi. La Probota, mănăstire cu statut UNESCO, însăşi primăria a ridicat mai mult de un nivel dintr-o şcoală exact în faţa zidurilor mănăstirii, la 18 metri de monument.

Mănăstirea Probota, la restaurarea căreia s-au cheltuit peste un milion de dolari, daţi de statul japonez, riscă să fie îngropată chiar de cine ar trebui să o protejeze- administraţia locală. Şi asta în condiţiile în care Comitetul UNESCO a devenit extrem de atent la modul în care este conservat patrimoniul mondial şi, acolo unde reglementările nu sunt respectate, recurge la declasificare.
Semnalul a fost dat la reuniunea Comitetul patrimoniului mondial de la Sevilla, din 22-30 iunie a.c.. În timpul sesiunii, Comisia a analizat starea de conservare a celor 177 de obiective din patrimoniului mondial, din care judeţul Suceava are şapte, şi, pentru a doua oară în istoria Convenţiei privind protecţia patrimoniului cultural şi natural al lumii, adoptată de UNESCO în 1972, un obiectiv a fost declasat. Duminică, Comisia a decis că Valea Dresda Elbe din Germania nu-şi mai poate menţine statutul de obiectiv UNESCO. De asemenea, la reuniune s-a completat şi lista patrimoniului mondial UNESCO în pericol cu încă două obiective, alături de alte 28 din 24 de ţări. Motivele celor mai multe decizii de includere pe lista Pericol o reprezintă „dezvoltarea urbană, în lipsa unor politici de conservare, restaurări dubioase, defrişările ilegale, gestionarea de teren în apropiere de biserici şi pierderi de autenticitate, din cauza activităţii desfăşurate în clădiri înscrise de UNESCO pe Lista Patrimoniului Mondial”.
Regulile extrem de stricte impuse monumentelor din patrimoniul mondial nu interesează, însă, autorităţile locale din Dolhasca, oraş-comună pe raza căreia se află şi mănăstirea Probota. Cu un an înainte de alegerile locale din 2008, administraţia a decis că cel mai bun loc pentru amplasarea unei şcoli noi cu WC în curte este fix în faţa mănăstirii. Fără să anunţe nici o autoritate în domeniul culturii, administraţia a dat rapid drumul la construcţie, care a crescut până a ajuns şi la ochii Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (CNMI), din cadrul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.

Din cauza umezelii, în pivniţa restaurată, a domnitorului Vasile Lupu, au apărut stalactitele

După ce s-au ridicat aproape două niveluri, CNMI a decis demolarea şcolii, sesizând că imobilul, prevăzut în proiect cu parter şi etaj, a fost amplasat la doar 18 metri de ctitoria voievodului Petru Rareş. Construcţia ar fi trebuit să fie demolată şi eliberat amplasamentul din primăvara acestui an, dar asta nu s-a întâmplat nici până acum. CNMI a cerut să se elaboreze un alt proiect, care să aibă în vedere o şcoală doar cu parter amplasată la distanţa prevăzută de lege, faţă de mănăstire. Evident că Primăria Dolhasca nu a făcut nimic şi pereţii ridicaţi până acum sunt în picioare de cealaltă parte a aleii care înconjoară monumentul.
Încălcarea perimetrului de protecţie nu este singura problemă cu care se confruntă această mănăstire de o rară frumuseţe. Beciurile celor două Case Domneşti, a lui Vasile Lupu şi a lui Petru Rareş, din curtea mănăstirii au urgentă nevoie de bani. Primul a fost restaurat de japonezi, odată cu biserica, dar pentru că nu s-a folosit o protecţie a lucrării împotriva infiltraţiilor acum apa face ravagii în zidurile restaurate. Calcarul din apa infiltrată a format deja mici stalactite în pivniţă şi un colţ de perete s-a prăbuşit. O comisie formată din directorul Complexului Muzeal Bucovina, Emil Ursu, directorul Direcţiei pentru Cultură Suceava, Daniel Hrenciuc, şi Viorel Blanaru, specialist în monumente al Direcţiei pentru Cultură, au inspectat, ieri, zidurile pivniţei şi au concluzionat că pentru salvare trebuie intervenit urgent. Potrivit lui Blanaru, sunt necesare excavaţii, izolaţie pentru ziduri şi un înveliş de protecţie, ceea ce ar însemna un necesar de circa un milion de euro. În pivniţa Casei Domneşti a lui Vasile Lupu, administraţia mănăstirii ar fi vrut să amenajeze un lapidarium, deoarece deţine un număr mare de pietre de mormânt, dar din cauza umezelii excesive a renunţat.

Ministerul Culturii e mai preocupat să avizeze mall-uri în centrele istorice decât de protecţia monumentelor

Al doilea beci ar fi trebuit să fie restaurat de Guvernul României, dar lucrările au rămas în acelaşi stadiu din anul 2000, când au plecat japonezii.
De asemenea, are nevoie de conservare şarpanta mănăstirii, şi asta presupune o echipă de alpinişti utilitari, achiziţionarea unei soluţii de ulei de in cu sadochil şi aproximativ 200 de milioane de lei vechi. Umezeala ridicată reprezintă un pericol şi pentru pereţii mănăstirii, mai ales pe timp de iarnă deoarece, deşi la restaurare japonezii au introdus un sistem de încălzire prin pardoseală, acesta nu este folosit pentru că presupune costuri ridicate.
Stareţa mănăstirii, stavrofora Marina Ţurcanu, ne-a spus că, în urmă cu nouă ani, utilizarea sistemului costa 60 de milioane de lei lunar, pentru că alimentarea se face cu butelii mari de gaz, în comună neexistând reţea de gaz metan. La o evaluare a costurilor de astăzi nici nu vrea să se gândească. „Nu ne permitem”, a spus stareţa.
Din păcate, în ciuda declaraţiilor de sprijin a dezvoltării turismului în judeţ, tocmai punctele forte ale acestei zone sunt lăsate de izbelişte. Drumul până la Probota este înfiorător, cu cratere care se unesc între ele şi nu ai ce să ocoleşti, iar pe tot traseul din Suceava, prin Liteni, până la mănăstire nu numai că nu există nici măcar o singură plăcuţă care să indice că ar exista un monument UNESCO, dar dacă vrei să afli drumul spre acest obiectiv turistic nu ai altă şansă decât să opreşti din când în când câte un om pe stradă şi să întrebi cum ajungi la mănăstire.
Autorităţile locale nu intervin decât să facă rău, iar cele centrale sunt mai preocupate de cum se poate declasifica un monument în regim de urgenţă sau de cum să avizeze construcţia unui mall într-un centru istoric.
Cu această problemă se confruntă Sibiul, de exemplu, după ce Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Cultural a avizat, zilele trecute, Planul Urbanistic Zonal pentru un viitor mall în zona centrală a oraşului, fără să ţină cont de specificul şi intenţia autorităţilor locale de a include zona istorică în lista patrimoniului universal UNESCO. La nivel declarativ, autorităţile susţin mereu că doresc să pună centrele istorice sub protecţie mondială, dar în practică aprobă proiecte imobiliare care vin în totală contradicţie cu protecţia monumentelor. ...................................................

Astept parerile voastre .

     MIROS DE RUGINA DE LANT

                                    Adrian Păunescu
                                                    
                                                        22 iunie 2010

Viaţa noastră,
Atât cât se poate,
O păzesc
Temniceri deliranţi,
Mirosim
A cătuşe-ncarnate,
Mirosim
A rugină de lanţ.

Libertatea
Simţirilor treze
E vândută
În bâlciul murdar,
Gardienii
Îi pun paranteze
Şi-o transformă,
Treptat, în coşmar.

Pariem,
Orişicum, pe oricine
Şi când el
Face pasul în sus,
Prima oară
Pe noi ne reţine
Şi ne pune
O graţie-n plus.

Care drepturi?
Puterea şi banul!
Doar atât
S-a schimbat între timp
Când chiar noi
Ne alegem tiranul,
Precum el
Ne omoară în schimb.

Şi miroase-a oxid
Până-n ceruri
Şi la modă
E muzica – za,
În cătuşe
Se pun adevăruri
Şi-nvăţăm,
Umiliţi, a tăcea.

Românie,
Cu oasele frânte,
Românie,
Cu oameni de terci,
Surdomuţii
Învaţă să cânte,
Cultivăm
Pe morminte ciuperci.

Bal mascat,
În dezordinea tristă,
Într-o ţară, mai strâmtă ca ieri,
Niciun semn
Pozitiv nu există
Şi femeile
Nasc temniceri.

Democratic
Purtăm tirania,
Ca pe-o haină
La modă, prin târg,
Struguri putrezi
Acoperă via
Şi oţetul
Transpiră cu sârg.

Dar mai mult
Şi mai rău decât toate,
Noi,
Ca bieţi cerşetori importanţi,
Mirosim
A cătuşe-ncarnate,
Mirosim
A rugină de lanţ.

.....................................................................................

ACEASTA ESTE CEA MAI RECENTA POEZIE A LUI ADRIAN PAUNESCU CARE REFLECTA STAREA ACTUALA A  NEAMULUI ROMANESC.

VA INVIT SA COMENTATI !

Sf. Manastire Caldarusani
 

În nesfârşitul codru al Vlăsiei, prea puţin umblat şi cunoscut la începutul secolului al XVII-lea, se înalţă Mănăstirea Căldăruşani, punct viu de spiritualitate românească.
Monahul Casian Cernicanul, fiul spiritual al acestor locuri şi primul istoriograf al mănăstirii, scria la 1870 că "aşezarea acestei Sfinte Monastiri este în marginea furioaselor pustietăţi ale apei ce se numeşte Căldăroşani".

"Iar locul unde stă această Sfântă şi Dumnezeiască Monastire, este un ostrov cu puţin de nu e ocolit tot de apă, că despre miazănoapte este un gât care intri în Monastire...".
În acest loc împădurit şi mărginit în trei părţi de apa lacului, Matei Basarab a zidit la 1637-1638 ctitoria sa cea mai de seamă, Mănăstirea Căldăruşani. Cu o lungime şi o lăţime de 300 metri, peninsula îndreptată cu vârful spre est, a fost cândva despărţită de mal printr-un canal adânc şi îngust, cu rol de apărare în vremurile tulburi. La pitorescul zonei şi al aşezământului monahal contribuie din plin şi apa lacului, o imensă oglindă mişcătoare, de plumb topit, în zilele melancolice, având el însuşi şi conferind şi locului un uşor aer de nostalgie. Când soarele îl priveşte direct şi razele se pierd în luciul apelor, culoarea se schimbă în verde, albastru sau galben spre roşu-portocaliu la vremea asfinţitului.
Lacul are o lungime de aproape 4,5 km, iar bogăţia apelor sale este asigurată şi de unirea lor cu apele lacurilor Vlăsia şi Cociovaliştea, aflate la vest de mănăstire. Cu o adâncime de 4-5 m spre centru, lacul Căldăruşani este presărat pe alocuri cu insule plutitoare, plauri împletiţi natural din tot felul de ierburi şi din când în când cu minunate flori de nufăr alb sau cu irizaţii roz. În afara faunei microscopice specifice, există şi atrage prin importanţa ei şi o alta, cea piscicolă. Lacul are aşadar un rol însemnat nu numai în creşterea gradului de strategie al fortificaţiei, dar şi prin romantismul său pe care-l oferă în fiecare anotimp într-o haină nouă, inconfundabilă.
Codrul Vlăsiei, întins odinioară pe o mare suprafaţă, numit în prezent codrul Căldăruşanilor, îşi împleteşte strâns viaţa cu activitatea desfăşurată în lăcaşul religios de peste apă. Cândva, în secolele trecute, peninsula a servit şi ca mijloc de apărare a celor mulţi şi năpăstuiţi. Zidurile cetăţii şi turnul clopotniţei grăiesc din plin despre aceste vremuri de bejenie.
Pentru a ajunge la Mănăstirea Căldăruşani, pelerinul se va desprinde de Şoseaua Bucureşti - Ploieşti şi va urma calea spre dreapta, adică spre est, prin Baloteşti, Siliştea Snagovului, Gruiu, spre Lipia. Apoi, dintr-o dată, se profilează pe linia orizontului albul strălucitor al zidurilor de incintă peste care se înalţă turlele bisericii mari.
Minunatul peisaj care înconjoară lăcaşul religios, a fost remarcat şi de istoricul Nicolae Iorga care îl descria în 1916 astfel: "April a zvârlit acum mantia-i de rege tânăr, numai în catifea verde şi în flori albe peste aceste locuri". "Într-un alt loc pădurile par a se atinge, împrejmuind cu totul zările. Câmpia se prăvale la dreapta într-o căldare, o căldăruşă, în care izvoarele puternice au întins o pânză de apă ce se reînnoieşte sorbită deasupra de soare. Lacul se înfundă în malurile înalte, înfige în ele mici golfuri ascuţite; din loc în loc, ostroave mărunte îşi arată ţepii de rogoz şi ierburi înalte, li se zice cociocuri şi în desişurile lor se prind peştii ce fac ici şi colo vârtejuri luminoase când se zbat de bucurie în apa călduţă". Marele istoric, cu pana lui măiastră, consemnează: "frumoasa mănăstire care se desfăşoară mândră în faţă" se profilează "pe fondul de păduri dese, înalte, pe care le-a cruţat până acum vremea noastră... şi spre care se desfac zidurile înălţate de Matei Basarab şi turnurile de lemn de la trei biserici". "... intri prin livada catifelată semănată cu flori galbene răşchirate în raze, cu măciulii de puf înstelat care zboară la fiecare pas şi atârnă scânteietor în aer, cu frunze cărnoase ce se desfac din merii în floare". "O turmă paşte într-o necontenită clătinătură moale a blănilor sure şi negre, pe când măgarii care o întovărăşesc în rătăciri, măgari groşi şi buhoşi foarte neţesălaţi, smulg lacomi iarba vânjoasă".

 

Matei Basarab - ctitorul Manastirii Caldarusanilor
 

Domnitorul Matei Basarab s-a născut în satul Brâncoveni, judetul Romanaţi, astăzi judeţul Olt. Danciu, tatăl său, mare vornic în perioada 1 iunie 1591 - 18 august 1593, era fiul lui Vâlsan din Caracal şi al Mariei, fiica boierului Detco din Brâncoveni. Boierul Danciu a fost nepotul jupâniţei Marga cea bătrână, sora domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521) şi a lui Preda Craioveanu, mare ban şi unul dintre cei mai puternici boieri din Ţara Românească de la începutul secolului al XV-lea. Pentru a sublinia filiaţia domnească, Matei îşi va lua numele de Basarab, în scopul evidenţierii descendenţei sale din marele neam basarabesc, origine care - în accepţiunea sa - îi dădea dreptul să aspire la tronul Ţării Româneşti. După o perioadă furtunoasă în viaţa agăi Matei, cu evenimente între care se numără şi o serie de lupte împotriva domnitorului Leon Tomşa, un exil în Transilvania şi o luptă cu Radu Ilieş, fiul domnitorului Alexandru Ilieş din Moldova, la 20 septembrie 1632 va ocupa tronul Ţării Româneşti.
Domnia lui Matei Vodă va fi tulburată de dese lupte cu Vasile Lupu (1634-1653) pentru apărarea tronului. De prima luptă dintre aceşti voievozi, în jurul anului 1637, se leagă ctitorirea de către Matei Basarab a Mănăstirii Căldăruşani.
Conform tradiţiei consemnate de ieromonahul Casian Cernicanul, primul istoriograf al mănăstirii, domnitorul a făcut toate pregătirile necesare în vederea construirii noului lăcaş monahal, de la însemnarea locului şi dispunerea construcţiilor, până la înzestrarea cu tot ceea ce era necesar pentru hrana şi prosperitatea vieţii mănăstireşti. Pentru supravegherea lucrărilor a fost desemnat Dimitrie Buzinca slugerul, unul dintre boierii săi cei mai credincioşi.
După planurile voievodului, construcţia mănăstirii trebuia să fie impresionantă atât prin dimensiuni, cât şi prin frumuseţe arhitectonică. Era o construcţie impunătoare pentru începutul secolului al XVII-lea şi mai ales pentru pustietăţile în care urma să fiinţeze. Ea trebuia să întruchipeze bogăţia materială şi spirituală a ctitorului, dar şi să corespundă condiţiilor sociale şi politice ale Ţării Româneşti din acea vreme, cu incinte bine întărite, capabile să opună rezistenţă atacurilor armatelor otomane şi bandelor jefuitoare ce plecau uneori din raialele de la Dunăre. Construcţia de tip fortificaţie corespundea planurilor domnitorului de întărire strategică a Ţării Româneşti într-o epocă în care otomanii, cu putere suzerană, nu permiteau Ţărilor Române să-şi construiască cetăţi de apărare. Pentru eludarea acestei interdicţii, lăcaşurile religioase se întăreau cu ziduri înalte de 6-7 metri şi cu turnuri de colţ şi metereze, fapt care arăta limpede intenţia domnitorului de a transforma mănăstirile, la nevoie, în puncte fortificate de apărare, aşa cum se consideră că au fost Sadova, Strehaia, Brâncoveni, Căldăruşani.
Motivele care l-au determinat pe domnitor să ridice această nouă mănăstire, au fost: situaţia de degradare avansată a schitului de lemn pe care l-a descoperit şi care l-a impresionat; frumuseţea locului bine ales pentru construcţia unui sfânt lăcaş; poate că ochiul său de bun militar a descoperit valoarea strategică a locului şi l-a determinat să se hotărască să construiască o mănăstire impunătoare, cu plan de cetate, ceea ce ar confirma ideea de apărare, care ar fi cuprins o centură de mănăstiri întărite, ce porneau din sudul ţării, pe linia Dunării, de la Sadova, apoi Gura Motrului, Plumbuita şi Slobozia, până în inima Munteniei, la Căldăruşani.
Mănăstirea a primit numele unui sat învecinat. Prima menţiune documentară a satului Căldăruşani datează din 4 decembrie 1593 când Mihai Viteazul dă poruncă unui slujitor "Dumitru din Căldăruşani să fie volnic cu această carte să întoarcă grâul de la Sânpetru din Bărbuş". Tot "Dumitru logofătul şi cu fiii săi" primeşte o întărire "peste ocina din Căldăruşanii de Sus" la 31 mai 1597. Este de presupus că au existat două localităţi: Căldăruşanii de Sus şi Căldăruşanii de Jos.
În ceea ce priveşte provenienţa numelui de Căldăruşani pe care îl va purta ctitoria voievodală, Casian Cernicanul - cel care a întocmit prima monografie a Mănăstirii Căldăruşani, notează şi tradiţiile orale care s-au păstrat "din neam în neam, până au ajuns şi la noi". Pentru aura lor de legendă, redau câteva fragmente.
"... tradiţiile deşi nu stau tot într-una, dar îşi au tot acelaşi înţeles, zic că în dreptul Sfintei Monastiri în partea dinspre miază-zi se află nişte ruini de sat şi se zice că după descălecarea românilor aici în această ţară, mai în urmă după trecerea a multe secole s-ar fi statornicit în acest loc, un om ca nume Călin, şi zice că şi-ar fi luat în căsătorie o fată anume Daria şi pentru că avea dobitoace multe după obiceiul românilor, au început a se strânge mai mulţi pe lângă dânşii şi li se zicea satu Călindarianilor, de la care şi-au luat numirea acest loc".
Acelaşi autor spune că după alte tradiţii, "în vremea răzmeriţelor, fugea lumea în toate părţile ca să-şi scape viaţa şi se strângea mai mulţi şi tabăra pe la pustietăţi ca să nu-i găsească vrăjmaşii şi se zice că, pe acest loc ce este spre miazăzi de această Sfântă Monastire, se strângea mai mulţi lucrători de aramă şi-şi făcea sălaşurile pe acest loc unde se află ruinele acestui sat, ...şi se zice că a început a se numi locul său satu Căldărarilor. ... iar unii din bătrâni povestesc într-alt fel zicând că, în satele vecinate împrejurul acestui sat, numit Căldărari, locuia nişte oameni slujbaşi domneşti ce le zicea dorobanţi care umbla călări pe cai şi purta haine roşii şi le zicea Călăroşani şi pentru că le era căpitănia într-acest numit sat, li se zicea satul Călăroşanilor. ... şi pot să fie de crezut pentru că de ostaşi călăreţi cu haine roşii se povesteşte şi în viaţa lui Matei Basarab, reînnoitorul aceştii Sfinte Monastiri".
Marele istoric Nicolae Iorga afirmă că numele de Căldăruşani vine probabil de la forma terenului şi anume de la prăvălirea câmpiei în această regiune, într-o formă de căldare sau căldăruşă. "Câmpia se prăvale la dreapta, într-o căldare, o căldăruşă în care izvoarele puternice au întins o pânză de apă ce se reînnoieşte sorbită deasupra de soare".
Cercetătorul Iorgu Iordan susţine de asemenea că toponimicul Căldăruşani provine de la "căldare", vale hârtopoasă în formă de cerc, mică şi scurtă.

 

Infiintarea manastirii
 

Rămâne încă acoperit de vălul uitării momentul în care liniştea Codrului Vlăsiei a fost despicată de glasul clopotelor care vesteau începutul slujbelor de laudă lui Dumnezeu la Mănăstirea Căldăruşani. Documentele nu ne aduc ştiri despre începutul unei aşezări monahale aici, decât de la începutul secolului al XVII-lea.
Tradiţia aşternută în scris de ieromonahul Casian Cernicanul, aminteşte de existenţa unui schit de lemn, o aşezare pustnicească peste care vremurile îşi puseseră puternic amprenta, înainte ca domnitorul Matei Basarab să fi zidit actuala mănăstire. Voievodul ar fi găsit acest loc cu prilejul unui conflict militar cu Vasile Lupu, domnul Moldovei, în jurul anului 1636. (În realitate confruntarea a avut loc în toamna anului 1637). Aflat în tabără cu oştirea în codrul Vlăsiei, voievodul s-a "înfundat în ostrov şi uitându-se încoace şi încolo, a văzut o bisericuţă mică de lemn şi foarte dărăpănată din pricina vremii, şi tot minunându-se şi privind pe lângă dânsa, a văzut pe un biet bătrân... şi acesta era stareţul acestui schitişor sau mai bine zis al aceştii sihăstrii". Intrând în vorbă cu el, vodă a aflat că se numeşte Partenie şi că mai avea 8 ucenici. Impresionat de buna lor vieţuire şi de frumuseţea locului, Matei Basarab le-a făgăduit că, dacă se va întoarce victorios din luptă, le va înnoi mănăstirea. Lupta nu a mai avut loc deoarece, aflând de puterea sporită a lui Matei Basarab prin ajutorul dat de Gheorghe Rakoczy I, Craiul Ardealului, Vasile Lupu s-a retras în Moldova. Întorcându-se în peninsulă, în mijlocul monahilor, Matei Basarab a hotărât să zidească "o monastire foarte frumoasă în numele Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie" după care "singur măria sa au început a însemna pe unde să fie temelia Bisericii şi a caselor, adecă Biserica în mijloc şi casele împrejur făcute ca un fel de cetate" rânduind ca slugerul Dimitrie Buzinca să se îngrijească de zidire. "... planul Bisericei este după cum s-au însemnat chiar de măria sa, fără numai chiliile nu sunt făcute după cum a poruncit, ci le-au făcut numai cu un cat, iar în partea despre răsărit au făcut numai un zid semplu fără chilii". Sfinţirea s-a desfăşurat cu mare fast şi au luat parte, pe lângă Matei Basarab şi curtenii săi, mitropolitul Teofil al Ungrovlahiei şi episcopii Ignatie al Râmnicului şi Ştefan al Buzăului.
În sprijinul existenţei unui lăcaş sihăstresc de călugări la Căldăruşani, pe lângă tradiţie, monahul Casian Cernicanul menţionează şi "Cartea Prea Sfinţitului Patriarh Partenie pentru întărirea hrisoavelor Sfintei Monastiri Căldoroşani" din decembrie 1643 în care se arată: "... Pravoslavnicul Domn a toată Ungrovlahia Chiru chir Ioan Matei Voevod... au ridicat din temelie la ţara domniei sale, la locul Căldăroşanilor pre Sfânta Monastire... învechită şi de mai mulţi ani fiind uitată". Documentul emis la cererea domnitorului, scris în limba greacă pe piele, se păstrează în original. De asemenea "Cartea Prea Sfinţitului Patriarh Sofronie pentru întărirea hrisoavelor Sfintei Monastiri Căldoroşani care carte întăreşte pe cea de mai înainte, a fericitului Patriarh Partenie, ce aceasta întăreşte hrisoavele măriei sale Matei Basarab, întâiul întemeietor". Datată "Anul 1775, în luna Aprilie", cartea este emisă "ca să se păzească nemişcat cererea numitului ctitor şi înnoitorului credinciosului prea luminatului, prea slăvitului a toată Ungro-Vlahia Chiriu Chir Ioan Alexandru Ipsilant Voevod".
Despre existenţa unui aşezământ călugăresc la Căldăruşani înainte de 1637, înştiinţează şi un fragment de hrisov din 1614-1615 emis de voievodul Radu Mihnea (1611-1616) cu prilejul fixării hotarelor moşiei Jupânesei Ioana, care se învecina cu o moşie a Mănăstirii Căldăruşani. "Semnele despre moşia mănăstirii Căldăruşanu sunt acestea: satul Dulban de la gura lacului de la bulboacă până la moara birarului, până în gorganul tufelor, încă până în gorganul cu piersecul, iar după acestea la trei gorgănele spre moşia Creţului până la lăcurele".
Tot în sprijinul existenţei unui lăcaş monahal, poate o sihăstrie, vin şi descoperirile arheologice făcute cu prilejul restaurării din 1950-1967. În latura de vest, în afara cetăţii, în stânga intrării de sub gang, se află o pivniţă a unei clădiri anterioară anului 1637. Pivniţa este construită din cărămidă de epocă şi are boltă şi arc în dublură. Dimensiunile sunt modeste: 2 m lăţime şi 2 m înălţime. Lungimea nu poate fi precizată din cauza temeliei zidului cetăţii care a întrerupt-o.
Despre existenţa unei aşezări monahale modeste la Căldăruşani înainte de 1637-1638, pomeneşte şi Nicolae Iorga, vorbind despre Mănăstirea Snagov: "Ţepeş a putut fi ctitor aici, ca şi Matei Basarab la Căldăruşani, ducând mai departe ceea ce altul începuse".
Din primele documente de cumpărare de moşii pentru Mănăstirea Căldăruşani, se află intenţia voievodului Matei Basarab de a ridica aici o nouă ctitorie. Înscrisul din 6 mai 1637 menţionează cumpărarea de la Badea din Spăteni, nepotul lui Neagoe logofatul din Căldăruşani, contra sumei de 150 de galbeni, sumă plătită "den punga măriei sale", "ca să facă măria sa domnul nostru sfânta mănăstire şi întru pohală sfântului mucenic şi izvorâtorul de mir Dimitrie". În aceeaşi zi domnitorul mai cumpăra a patra parte de ocină din Căldăruşani, de la Stan, ginerele lui Dumitru din Căldăruşani, tot cu 150 de galbeni din punga sa, urmând să facă mănăstire pe ocină. La 6 iulie 1637 Matei Basarab cumpără de la Loiz clucerul, cu 200 de galbeni, satul Vlădeni - Ilfov pe care apoi îl donează mănăstirii Căldăruşani.

Biserica din cetate
 

În pisania originală, din piatră, aşezată deasupra uşilor de intrare în impunătorul lăcaş, se poate citi: " ... s-a început a se zidi în luna iulie în 14 şi s-a săvârşit în luna octombrie 20, leatul 1638".
Este de presupus că în intervalul de timp specificat s-au efectuat numai lucrările de zidărie, nu şi cele de finisare şi pictură.
Planul bisericii Mănăstirii Căldăruşani este specific secolului al XVII-lea, în formă de treflă cu abside laterale şi trei turle.De mari dimensiuni (33,65 m lungime, 12,65 m lăţime),  prin modul de construcţie şi elaborare a planului (formă de treflă cu trei turle, cea mare deasupra naosului, celelalte două mai mici deasupra pro-naosului), biserica se aseamănă cu cea a Mănăstirii Dealu, ctitorie a domnitorului Radu cel Mare (1495-1508) şi prin anumite elemente cu cea a Mănăstirii Curtea de Argeş ctitorită în 1517 de domnitorul Neagoe Basarab (1512-1521) din a cărei construcţie s-a preluat pronaosul supralărgit. Datorită mărimii şi dispunerii, biserica Mănăstirii Căldăruşani face trecerea spre o altă grupă de monumente arhitectonice bisericeşti, caracterizate şi prin plan treflat, înzestrate cu patru turle şi cu un pronaos mult lărgit. Această grupă a rezultat prin preluarea elementelor de arhitectură autohtonă, prelucrate într-un nou mod artistic, din care au rezultat Mitropolia din Bucureşti, ctitorie a domnitorului Constantin Şerban (1654-1658) şi fosta biserică a Mănăstirii Cotroceni, ctitorie a domnitorului Şerban Cantacuzino (1678-1688), demolată în anii comunismului.
Aşadar, biserica Mănăstirii Căldăruşani marchează o anumită etapă în evoluţia elementelor arhitectonice autohtone, însă, din cauza deselor reparaţii şi a restaurărilor succesive, unele elemente ale aspectului său original interior şi exterior s-au mai schimbat. Spre exemplu, la restaurarea din 1915, zidul bisericii a fost înălţat cu o jumătate de metru şi s-a adăugat o cornişă zimţată pentru a da bisericii o linie mai zveltă.
Pridvor.  Adăugat în 1778, pridvorul bisericii a fost conceput prin planul de construcţie, mare, larg şi deschis. Mai târziu, din motive de conservare a monumentului, a fost închis cu geamuri. El avea trei frontoane şi se sprijinea pe coloane masive de zidărie şi două arcade laterale, în stânga şi dreapta intrării, constituind un element nou în construcţiile religioase din Ţara Românească. Pridvorul mare şi larg dă impresia de spaţiu vast, de bogăţie, chiar de la intrarea în monument. Arcadele laterale deschise în stilul original al constructiei, servind şi ca intrare suplimentară, invitau nerostit spre reculegere întru credinţă, în pace şi linişte. Astăzi, zidurile pridvorului se continuă la aceeaşi înălţime cu cel al bisericii şi întăreşte impresia de continuitate a constructiei. Aceasta cu atât mai mult cu cât, pe laturile sale de sud şi de nord se continuă decoraţia exterioară ce înconjoară biserica cu o bandă lată de pictură. Stâlpii din faţă sunt din piatră şi spaţiul dintre ei este deschis. Soclul este împodobit cu piatră, lucrarea datând de la reparaţiile din 1943.
Pronaos. Din pridvor se pătrunde în pronaos printr-o uşă masivă, în două canate, din lemn sculptat cu mare rafinament artistic şi cu o mare bogăţie de elemente forale, mărturisind şi unele influenţe orientale, datând din secolul al XIX-lea.
Ancadramentul uşii a fost puţin lărgit la restaurarea din 1908-1915 şi este din piatră. Deasupra se află un arc în formă de acoladă joasă cu vârf, cu următoarea inscripţie săpată în piatră cu litere chirilice, continuată chiar şi pe stâlpii verticali: "Cu strălucirea celei sfinte şi începătoare de viaţă şi cei neîmpărţite şi pururea cântată şi închinatei Troiţe, şi noi cu această putere de lumină umbrindu-ne şi luminându-ne. Luat-am aminte la cele grăite de dumnezeieştile scripturi când zic că 'înfricoşat iaste a cădea în mâna lui Dumnezeu viu cine îşi ascunde în pământ talantul bogăţiei lui'. Şi iar grăieşte Domnul: 'Nu vă ascundeţi voi visteriile în pământ, unde viermii şi putreziciunile o putrezesc şi furii o sapă, ci vă ascundeţi visteriile la cer, de unde nici una dintre acestea nu le poate strica'. Şi iar mă întristez de ce grăieşte Pavel, vasul cel ales, care zice că 'nimic n-am adus pe lumea aceasta, de aceea nici a duce nu vom putea' şi iar zice: 'Celor bogaţi se opreşte să nu se înalţe cu mintea înţelepciunei, nici să năzuiască spre bogăţia cea pieritoare, ci spre Dumnezeul cel viu, celui ce a dat nouă toate din destul întru îndulcire a lucra cele bune şi să îmbogăţească întru lucrurile cele bune şi să-şi ascundă evanghelia zice şi temeile cele bune în veacul cela ce va să fie proorocirea'.
Drept aceia şi eu, întru Hristos Domnul, bun creştin, singur ţiitor, Io Matei Basarab, voievod şi domn a toată Ţara Românească şi de cea parte de munte şi altele domnind, auzind acestea, repezitu-m-am cu poftă şi cu gândul cel dumnezeiesc carele este către sântele biserici a le zidi şi a le urzi şi a le înfrumuseţa cu cheltuială din avuţia ce s-a dat nouă de la Dumnezeu, întocmind aceasta, vrut-am şi aici, în locul acesta carele se chiamă Căldăruşani a zidi casa Domnului, carele loc singur domnia mea gândul l-am găsit, întru mărirea şi lauda sfântului, marelui Mucenic Dimitrie, ca să ne fie domniei mele şi părinţilor mei întru vecinică pomană, iar împăratului de veci celui neputred, celui nevăzut, celui înţelept unul Dumnezeu, aceluia să-i fie cinste şi mărire întru vecii de veac. Amin."
Pisania restaurată în totalitate la 23 mai 1915 de către I.P.S. Mitropolit Ghenadie Petrescu, fost primat al României, este încadrată într-un cebuc în relief, de forma unei funii răsucite.
Pe arcul zidului, deasupra uşilor de la intrarea în biserică, se mai află o pisanie care n-a putut fi descifrată în întregime din cauza unor reparaţii care s-au făcut în mijlocul său:"Acest sfânt şi dumnezeiesc lăcaş s-a zidit din temelie de răposatul întru fericire blagocestivul domn Matei Basarab voievod, la leat 1638, iar în anul 1778 s-au meremetisit ... de noi prea sfinţitul episcop Kiriu Kir Filaret şi s-au hărezit de ... stareţul şi arhim. Kir Gheorghie Cernicanul obştejitelu la anul 1792, care din multe sudori şi osteneli dimpreună cu diadohii săi şi cu ajutorul ctitorilor a sporit şi a înzestrat Sf. mănăstire cu cele dinafară mişcătoare şi nemişcătoare cât şi cu orânduelele cele duhovniceşti, iar mai ales acum la 1817 de cuvioşia sa stareţul şi arhimandritul Kir Dositei pre lângă alte lăcaşuri s-au făcut prin osârdia sfinţiei sale au luat săvârşire sf. biserică cu podoaba zugrăvelei precum se vede în zilele prea lum. domn Ioan Alexandru (Caragea) voievod, arhiepiscop şi mitropolit fiind preasfinţia sa Kiriu Kir Nectarie, iulie 7, anul 1817".
Pronaosul are formă dreptunghiulară, cu axa perpendiculară pe cea a bisericii, ceea ce constituie un element unic în arhitectura începutului de secol XVII, făcându-se trecerea de la dreptunghi aşezat pe lat, fără depăşirea lăţimii naosului. Din acest punct de vedere monumentul prezintă o formă de construcţie cu totul particulară, nemaiîntâlnită în ţara noastră la nici o altă biserică. Această formă a pronaosului se regăseşte în construcţia bisericilor mănăstirilor Hilandar, Dionisiu şi Ivir de la muntele Athos. Pronaosul se constituie aşadar într-o navă longitudinală, boltită printr-un semicilindru ale cărui arcuri se reazemă pe doi stâlpi octogonali situaţi în centru. Cei doi stâlpi interiori împart spaţiul de boltitură în şase pătrate egale, ceea ce uşurează construcţia bolţilor. Bolta semicilindrică centrală longitudinală este ceva mai înaltă decât calotele laterale. Două turle mici, de formă octogonală, se ridică pe pătratele laterale, în dreapta şi în stânga. Din pronaos se poate vedea cu uşurinţă naosul şi altarul cu iconostasul datorită celor trei treceri existente în zidul despărţitor. Una dintre aceste deschideri se află în axul bisericii şi este în formă de arc. Au mai existat două deschideri circulare cu diametrul de 1,50 metri care, la restaurarea din 1943, au fost desfăcute până la pardoseală pentru sporirea spaţiului şi o mai bună difuzare a slujbei. Acest mod de comunicare dintre naos şi pronaos constituia un element nou, singular, făcând trecerea de la peretele masiv despărţitor, străpuns doar de o simplă arcadă, la şirul coloanelor de zidărie, piatră sau marmură, ceea ce permitea circulaţia nestânjenită între naos şi pronaos.
Naos. De forma unui pătrat cu latura de 5 m, naosul este încoronat de turla cea mare a pantocratorului, care se sprijină pe patru picioare puternice de zidărie, împărţind greutatea cu arcurile laterale semicilindrice. Forma şi dispunerea în plan a naosului şi turlei centrale, este o formulă mult răspândită la noi în secolul al XVI-lea.
Absidele laterale sunt largi şi adânci, depăşind planul pronaosului. În dreptul lor, lăţimea bisericii este de 16,50 m. Zidurile absidelor au formă cilindrică în interior şi poligonală în exterior.
Altar. De formă dreptunghiulară, în continuarea zidurilor naosului, altarul este foarte spaţios şi are nişe mari. În partea de răsărit se închide printr-un semicerc asemănător absidelor şi situat în ax. Rezultă astfel o importantă mărire a spaţiului realizată şi prin existenţa a două nişe profunde plasate în pereţii de nord şi de sud. Foma bolţii este a planului complet cu o parte cilindrică mai ridicată, ca la unele biserici din secolul al XVI-lea.
Tâmpla originală a bisericii mari s-a deteriorat, iar la jumătatea veacului al XIX-lea stareţul Eftimie a executat o alta, din lemn de tei. Pictura a fost realizată de monahul Evghenie Lazar în anul 1853. Din 50 de icoane, acesta a executat 47, celelalte fiind executate de Nicolea Grigorescu. Tâmpla actuală datează de la restaurarea făcută de mitropolitul Ghenadie în perioada 1908-1915. Icoanele vechii catapetesme se află în prezent în tâmpla bisericii paraclis din cimitir şi în muzeu.
Strănile şi uşile diaconeşti de la altar din biserica mare au fost depozitate cu prilejul restaurării din 1941 în camerele din incinta mănăstirii. În 1945, la devastatorul incendiu care a distrus incinta, au ars şi strănile, şi uşile de la tâmplă, iar sfeşnicele împărăteşti şi alte obiecte din bronz s-au topit. Actualele uşi diaconeşti şi împărăteşti sunt de la tâmpla din biserica Cocioc şi sunt pictate de Nicolae zugravul la 1827. Stareţul Irineu Iuraşcu a confecţionat pentru biserică străni noi din lemn de stejar.
Pictura bisericii mari a fost executată în timpul lui Matei Basarab şi reînnoită la 1778 sub stareţul Filaret şi la 1817 sub stareţul Dositei. În 1914, sub mitropolitul Ghenadie, pictorul Dimitrie Belizare din Bucureşti reface din nou zugrăveala. Din pictura originală s-a păstrat reprezentarea ctitorilor Matei Basarab şi doamna sa Elena. În exterior biserica este împodobită cu pictură numai în registrul de firide superior. Maestrul executant a fost tot Dimitrie Belizare.
Ferestrele sunt dispuse astfel: câte două pe fiecare latură a pronaosului, în naos câte una pe fiecare latură, iar în altar una singură în semicercul ce închide altarul spre răsărit. Ferestrele au fost modificate în cursul diferitelor renovări. În 1941 au fost îngustate prin adăugarea unui chenar de piatră sculptată. În 1943 soclul a fost placat cu piatră şi s-a pus o bordură tot din piatră în jurul bisericii.
Exteriorul este tencuit şi împărţit în două printr-un brâu median. Faţadele sunt decorate cu două registre de firide delimitate prin cebuce de cărămidă profilată.
În partea superioară, firidele exterioare sunt pictate realizându-se un adevărat panteon religios, dar în care se observă şi uşoare influenţe laice. Pe lângă proorocii Avdie, Avacum şi alţii, sunt înfăţişate şi personalităţi din istoria culturii universale: filozoful Platon, înţeleptul Tehidide, sibila Delfina, etc... În partea de nord pictura firidelor este deteriorată.
Hramul mănăstirii adoptat la sfinţirea bisericii la 26 octombrie 1638 a fost şi a rămas Sfântul Mare Mucenic Dimitrie izvorâtorul de Mir, care a fost tribun al Tesalonicului. Mărturisind pe Hristos în anul 286, la 26 octombrie, a fost ucis cu suliţele din porunca împăratului Diocletian (284-305).
Tradiţia consemnată în scris de monahul Casian Cernicanul la 1870 arată că vechiul schit, pe locul căruia Matei Basarab a ridicat mănăstirea, avea ca hram pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie izvorâtorul de Mir. De altfel domnitorul avea toate motivele să păstreze acest hram şi pentru noua sa ctitorie, pentru că de ziua prăznuirii acestui martir se leagă unul din momentele de seamă din viaţa sa ca domn: izbânda asupra oştirii lui Radu Ilieş, pretendent la tronul Ţării Româneşti. Astfel se explică şi faptul că Mănăstirea Căldăruşani este cea mai mare şi cea mai înzestrată dintre toate ctitoriile sale.

 

Bisericuta din cimitirul monahal
 

În afara incintei mănăstirii, la mică distanţă de latura de nord, se află biserica din cimitir. De mici proporţii, biserica din cimitir a început a se zidi la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Încă neterminată, ea a fost dărâmată la cutremurul din 1802.
Începută sub egumenia stareţului Gheorghe, biserica din cimitir va fi terminată în jurul anului 1817, stareţ fiind Dositei arhimandritul (1807-1837). La ridicarea bisericii au contribuit biv vel banul Constantin Creţulescu şi fratele său biv vel logofătul Toma Creţulescu, ambii zugrăviţi în tabloul votiv, precum şi daniile credincioşilor primite de monahii Galaction şi Ioanichie.
Biserica din cimitir este o mică podoabă arhitectonică în formă de treflă, cu o singură turlă pe naos. Pereţii din zid sunt zugrăviţi în interior de părinţii monahi de la şcoala de pictură a mănăstirii. În exterior este decorată cu stucatură şi un rând de firide înalte, pictate. În biserică se intră printr-un pridvor cu coloane de cărămidă, închis cu geamlâc. Împărţirea locaşului este clasică: altar, naos şi pronaos. Pictura a fost spălată de monahul Rafael din Căldăruşani şi pictorul Tecuci Păltineanu în anul 1979, stareţ fiind Irineu Juraşcu.
Tâmpla bisericii din cimitir este din lemn. Icoanele împărăteşti sunt lucrate tot de monahii zugravi din obşte. Frizele cu praznicele împărăteşti, apostoli şi prooroci, au fost pictate pe pânză, cu rame lungi cât tâmpla. Ele au fost înlocuite în anul 1968 cu icoane din tămpla de la biserica mare. Uşile împărăteşti sunt sculptate cu motive florale, gen secolul al XIX-lea.
Sub biserică se află gropniţa unde se păstrau craniile părinţilor monahi adormiţi în Domnul. Printre ele se aflau şi craniile mitropolitului Filaret al II-lea şi al episcopului Gherasim al Buzăului. În prezent toate sunt puse într-un mormânt comun.
În faţa bisericii bolniţei, în cimitir, se află o cruce mare din piatră datând din jurul anului 1835. Ea a fost adusă în 1956 din "ceair", în partea de nord-est a terenului de lângă grajduri. Tradiţia spune că ea a fost ridicată pe locul unui vechi stejar în care, după tăiere, s-a găsit o icoană pusă de călugării care oficiau aici Vecernia şi Utrenia aşteptând pe Matei Vodă să vină de la lupta cu Vasile Lupu în 1637.
Chemat la Domnul la 14 IX 2002, părintele Arhimandrit Sofian Boghiu stareţul Mănăstirii Antim, a fost înmormântat la Căldăruşani. “Părintele Sofian a plecat la Cer” scria Mitropolitul Olteniei, Teofan. “Împărăţia cea de sus se îmbogăţeşte cu un pământean. Pământul, în logica lumii, este mai sărac cu un om ceresc. Omenirea, în logica credinţei, devine mai bogată, căci, acolo sus, un rod al ei, găsindu-şi odihna, se osteneşte în rugăciune pentru oameni”. I se mai spunea şi “duhovnicul Bucureştilor”. Pământul Căldăruşanilor şi-a deschis braţele primind trupul celui ce-a izvodit minunate icoane, dar mai cu seamă dragoste şi mângâiere în suflete.

Incinta cetatii manastiresti
 

Intrarea în incinta mănăstirii se face prin latura de vest pe sub turnul-clopotniţă construit din cărămidă, cu ziduri masive şi înalte. Pe laturile exterioare turnul este decorat cu firide delimitate prin cebucuri de cărămidă. Iniţial, între bolta de intrare şi clopote, a existat o cameră-tainiţă. Bolta fiind înălţată, camera-tainiţă a dispărut, rămânând doar două ferestre mici, spre intreriorul incintei. Turnul a avut şi o funcţie strategică în vremea lui Matei Basarab.
În prezent, la turnul-clopotniţă de la Căldăruşani se mai păstrează o gură de crenel pe latura dinspre apus, astupată numai la suprafaţă.
Degradat şi ruinat din cauza cutremurelor, căzându-i o treime din înălţime, turnul a fost înălţat cu 15 m la restaurarea din 1775-1778 când stareţul Filaret a adăugat în vârf o încăpere din lemn de stejar pentru strajă. La reparaţiile din 1908-1915 această parte a fost dată jos, turnul rămânând la înalţimea incintei şi pierzând din aspectul monumental. O placă de piatră înştiinţează că: "Această cetate din jurul bisericii mănăstirii Căldăruşani, ridicată de voievodul Matei Basarab la 1638, fiind parjolită de foc la anul 1945, a ajuns în stare de ruină până în anul 1950, când Prea Fericitul părinte Justinian, în grija sa pentru dumnezeieştile mănăstiri, ca să ferească sfântul lăcaş de pustiire, purces-a la preînnoirea cetăţii, împlinindu-i toate stricăciunile pricinuite de foc, cu cheltuiala Departamentului Cultelor şi a Mitropoliei Ungro-Vlahiei, mântuindu-se lucrul în 6 iunie 1958 când se împlineau 10 ani de la urcarea Prea Fericirii Sale în scaunul de patriarh al României".
În clopotniţă se află două clopote. Clopotul mare, cu diametrul şi înălţimea de 1,5 m, are o greutate de 2 tone şi poartă inscripţia: "Acest clopot s-a turnat cu cheltuiala Sfintei Mănăstiri Căldăruşani în zilele Măriei Sale Domnitor al Valahiei şi Moldovei Alexandru Ioan I şi ale Prea Sfinţiei Sale Părintelui Mitropolit D. D. Nifon, stareţ fiind sfinţia sa Părintele Arhimandrit Kir Eftimie în anul 1860, august. Cei ce au ajutat robilor lui Dumnezeu Chesarie iconom, Timotei Eclesiarh, Răducanu Constantin ..... Ioniţă Ioan, Chiriac diacon, Petre, Nicolae, Luca, Costache, Ştefan Dobre, Dumitru, Tănase Petre, Teodoru, Dincă". Clopotul a fost turnat la fabrica lui Gustav Blank în Bucureşti.
Cel de-al doilea clopot, cu diametrul şi înălţimea de 1,15 m, în greutate de 800 kg, poartă inscripţia: "Acest clopot s-a făcut prin osârdia Arhim. Kir Dositei abştejitul în cinstea Sf. Mucenic Dimitrie 1815. Acum spărgându-se s-a turnat în cinstea aceluiaşi Sfânt, în zilele P. F. Patriarh Iustinian, stareţ fiind din mila Domnului Arhim. Gherasim 1956". "Turnătoria C. G. Dumitrescu Oituz, Bucureşti".
Dreptunghiulară, cu lungimea de 93 m, lăţimea de 67 m şi înălţimea de 6-7 m, cu grosimea zidurilor de 1 m, incinta este alcătuită din cărămidă de epocă. Iniţial avea chilii numai pe trei laturi, partea dinspre răsărit, ca mai toate mănăstirile cu incintă, fiind un simplu zid. Tavanul chiliilor era sub formă de semicilindru, din cărămidă, aşezat perpendicular pe zidul din afară, cum se mai păstrează şi astăzi la una din camerele aflate la capătul din latura de nord-est. Acoperişul chiliilor a fost într-o singură apă cu partea mai joasă spre exterior, dând astfel posibilitatea ca zidul exterior înzestrat cu crenele de apărare să se înalţe până la 6-7 m.
Stareţul Filaret (1772-1780) a dărâmat tavanul chiliilor şi a înălţat zidurile pe cele trei laturi formând chiliile de la etaj, cu cerdac pe stâlpi de lemn, imagine imortalizată într-un tablou de marele pictor Nicolae Grigorescu. La reparaţia din 1908-1915, stâlpii de lemn au fost înlocuiţi cu stâlpi de zidărie şi arcade, aşa cum sunt şi în prezent.
"Arhondaria cea de sus", o sală mare aflată la etaj, pe latura de sud-vest, construită în timpul stareţului Filaret, la restaurările din 1951-1964 a fost transformată în chilii.
În locul zidului de incintă de la est, stareţul Meletie (1841-1850) a ridicat o trapeză şi un mic paraclis, iar dedesubt o pivniţă mare, cu bolţi de cărămidă aparentă. Incendiul din 1945 a distrus nu numai cetatea ci şi sala de mese, trapeza cea mare şi paraclisul. La reparaţiile din 1964, pe locul trapezei şi paraclisului, s-a construit o sală cu bolţi, cea mai frumoasă din mănăstire, care adăposteşte în prezent o bogată colectie de obiecte bisericesti.
Pe lângă liniştea pe care o oferea monahilor, incinta Mănăstirii Căldăruşani a fost adesea loc de refugiu pentru populaţie, în vremuri tulburi, de frământări sociale şi politice.

 

Cladiri din peninsula Caldarusanilor
 

În peninsulă, în afară de cele două biserici şi incintă, pe latura de nord se află stăreţia cu parter şi etaj. Iniţial stăreţia a avut numai parter şi demisol. După incendiul din 1991, sub stareţia Arhimandritului Lavrentie Gâţă, s-a construit şi etajul care a fost finalizat în 1995. În dreapta stăreţiei se află clădirea cancelariei, cu demisol şi parter, iar în stânga casa, denumită a Mitropolitului Ghenadie, care adăposteşte una din cele trei colecţii de artă. În continuare se află arhondaricul tot cu demisol şi etaj. Pe latura sudică se află trei clădiri cu demisol şi parter. În prima a locuit Arhimandrit Martinian Stoenescu, în a doua Mitropolitul Ghenadie, iar a treia este casa Parintelui Patriarh Teoctist, restaurată de Prea Fericirea Sa în anul 1964. Toate aceste clădiri datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea, perioadă în care au existat în peninsulă şi multe alte case, mai modeste, ulterior demolate sau distruse de incendiu.
La a doua poartă a mănăstirii se află un turn prin gangul căruia se pătrunde în incintă. La cutremurul din 1940 acest turn a căzut, iar în 1956 a fost restaurat dându-i-se înfăţişarea de astăzi. În dreapta sunt chilii şi garaje, în stânga atelierul de tâmplărie şi alte dependinţe.
În latura de nord-est se află o clădire impunătoare construită la începutul secolului, cu parter şi demisol, în care a fost mai întâi spital (bolniţă), apoi, până la cel de-al II-lea război mondial, şcoală de cântăreţi bisericeşti. Afectată puternic de cutremurul din 1940 şi numai parţial restaurată din lipsă de fonduri, după desfiinţarea şcolii de cântareţi bisericeşti, clădirea s-a ruinat, astfel încât la sfârşitul anilor 1950 acoperişul din ţiglă şi o parte din plafoane erau distruse. La începutul anilor 1960, în cadrul unei înţelegeri cu Academia Româna, au fost începute lucrări de conservare a clădirii, iar în 1961 au fost efectuate în subsol primele înregistrari ale mareelor gravimetrice din România.
Reuşita experimentului a motivat Academia Româna să propună Sfintei Mănăstiri Căldăruşani preluarea integrală a sarcinilor legate de restaurarea clădirii în vederea amenajării primului Observator Geodinamic din România. În cadrul acestui perimentru este urmărită în prezent evoluţia în timp a fenomenelor fizice legate cauzal de cumularea în zona seismogenă Vrancea a tensiunilor responsabile de producerea cutremurelor de pământ. Contractul de comodat încheiat între Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi Academia Română, iniţial pentru o perioadă de 25 de ani, a fost prelungit cu încă 50 de ani.
Devenit punct de observaţie cunoscut în întreaga lume, Observatorul şi implicit Mănăstirea Căldăruşani, au fost vizitate de oameni de ştiinţă de pe mai toate meridianele: Franţa, Anglia, Germania, Belgia, Italia, SUA, Japonia, China, Rusia, Ucraina, Polonia, Cehia, Ungaria, etc...
Colaborarea stabilită între Credinţă şi Ştiinţă pe acest teritoriu, legătura directă stabilită între Biserica Ortodoxă Română şi Academia Română, prima de acest fel pentru biserica noastră strămoşească, a fost evidenţiată de Prof. Helmut Böhme, Preşedintele Rectorilor din R.F.Germania care, vizitând pentru prima dată Observatorul şi Mănăstitrea Căldăruşani în anul 1976, a afirmat că nu va trece niciodată prin ţara noastră fără a vizita Căldăruşanii, locul unde Cerul se uneşte cu Pământul, locul unde Credinţa se uneşte cu Cercetarea.

 

Succesiunea conducatorilor obstii lavrei monahale
 

Sfânta Mănăstire Căldăruşani, una dintre cele mai mari din ţară, monument istoric de seamă, înzestrată cu multe posibilităţi materiale şi spirituale, aşezată în apropierea Bucureştiului, a avut în decursul istoriei pe scaunul egumenesc figuri deosebite ale Bisericii Ortodoxe Române.
Este foarte greu de spus cine a fost primul egumen al Mănăstirii Căldăruşani, începuturile sale pierzându-se în negura vremii. Părerile cercetătorilor sunt împărţite. Ierominahul Casian Cernicanul, primul istoriograf al mănăstirii, cel care a consemnat tradiţiile orale legate de sfântul lăcaş, socoteşte drept prim stareţ pe Partenie. D. Furtună în lucrarea sa "Ucenicii stareţului Paisie în mănăstirile Cernica şi Căldăruşani", pune drept prim egumen al mănăstirii pe Varlaam, negând a exista "vreun Partenie". Arhimandritul Veniamin Nicolae în "Monografia Mănăstirii Căldăruşani", îl consideră ca prim stareţ tot pe Varlaam.
Este cunoscut că aşezămintele monahale voievodale au fost întotdeauna ridicate pe locul altora mai vechi. În cazul Căldăruşanilor, pe lângă tradiţie, " Cartea prea sfintitului patriarh Partenie" al Constantinopolului din decembrie 1643 consemnează ridicarea mănăstirii pe locul uneia "învechită şi de mulţi ani uitată". Documentul emis în 1614-1615 de voievodul Radu Mihnea cu prilejul stabilirii hotarelor moşiei Jupânesei Ioana care se învecina cu moşia Căldăruşanilor, de asemenea stă mărturie că schitul Căldăruşani a existat cu mult înainte de Matei Vodă, deci în fruntea obştii ar fi putut fi şi alţi stareţi înainte de Partenie.
În lucrarea sa “Istoricul Sfintei Mănăsriri Căldăruşani” apărută în 1996 la Râmnicu Vâlcea, Editura Sf. Episcopii a Râmnicului, Episcop Gherasim Cristea, fost stareţ la Căldăruşani (1 octombrie 1952 - 15 decembrie 1969), realizează o amplă prezentare a celor mai reprezentativi stereţi ai mănăstirii. Păstrând ordinea cronologică, cu citate, se menţionează documente care fac referire la activitatea fiecăruia din cei 54 de stareţi, evidenţiindu-se personalitatea şi importanţa fiecăruia:
1. PARTENIE arhimandritul  1637
2. VARLAAM ieromonahul  1639 mai 16 - 1658 iunie 2
3. IOANICHIE ieromonahul  1661 august 5 - 1677
4. NICODIM ieromonahul  1677 mai 30 - 1679
5. DANIIL ieromonahul  1679 - 1683
6. NICOLAE ieromonahul  1683 - 1684
7. VARLAAM ieromonahul  1684 - 1685
8. EFREM ieromonahul  1685 - 1691
9. GHENADIE ieromonahul  1691 - 1696
10. NICODIM ieromonahul  1696 - 1703
11. TEOFIL ieromonahul  1704 - 1734
12. NICODIM ieromonahul  1734 - 1739
13. NEOFIT ieromonahul  1739 - 1741
14. TEOFIL ieromonahul  1741 - 1742
15. GHERASIM ieromonahul  1742 - 1745
16. DANIIL ieromonahul  1745 martie 27 - 1759 octombrie 5
17. IOSAF ieromonahul  1759 - 1760
18. PARTENIE ieromonahul  1760 septembrie 12 - 1766
19. IOSIF ieromonahul  1766 - 1767
20. RAFAIL ieromonahul  1767 - 1772
21. FILARET protosinghelul  1772 - 1794
22. GHEORGHE ARDELEANU arhimandritul  1794 - 1806 decembrie 3
23. DOROTEI ieromonahul  1806 decembrie 1 - 1807 septembrie 20
24. DOSITEI ieromonahul  1807 august 30 - 1837 ianuarie 20
25. DANIIL ieromonahul  1837 ianuarie 29 - 1841 martie 6
26. MELETIE ieromonahul  1841 - 1850
27. EFTIMIE ieromonahul  1850 ianuarie 10 - 1863 martie 4
28. ATANASIE STOENESCU   1864 iulie 19 - cu titlu provizoriu
29. CHIRIL ieromonahul  1863 - 1865
30. TIMOTEI ieromonahul  1865 - 1866
31. IEZECHIL ieromonahul  1866 - 1868
32. TIMOTEI ieromonahul  1868 - 1870
33. PROCOPIE ieromonahul  1870 - 1878
34. TEOFIL DINU ieromonahul  1878 - 1879
35. GHERASIM ieromonahul  1879 - 1886
36. PROCOPIE ieromonahul  1886 - 1895
37. PAFNUTIE ieromonahul  1895 - 1896
38. PROCOPIE ieromonahul  1896 - 1901
39. DOMETIAN ieromonahul  1901 - 1905
40. GHENADIE PETRESCU (fost mitropolit)  1905 - 1918
41. MARTINIAN STOENESCU arhimandritul  1918  - 1920
42. ANTIPA DINESCU arhimandritul   1920 - 1924
43. IUSTIN SAVULESCU arhimandritul   1924 ianuarie 1 - 1926
44. FILARET PAMFIL protosinghelul   1926 - 1939
45. ATANASIE DINCA arhimandritul  1939 - 1943
46. ILARION MARIN arhimandritul  1943 - 1948
47. EUGEN VOICU arhiereu  1948 - 1949
48. IPOLIT CIOBOTARU protosinghelul  1949 - 1950
49. ILARION MARIN arhimandritul  1951 - 1952
50. GHERASIM CRISTEA arhimandritul  1952 oct. 1 - 1969 dec. 15
51. VENIAMIN NICOLAE arhimandritul  1970 - 1975
52. MAXIM MEREANU protosinghelul  1975 - 1978
53. IRINEU IURASCU arhimandritul  1978 - 1987
54. LAVRENTIE GATA arhimandritul  1987 - prezent

Obstea Manastirii
 

Din multiple cauze, viaţa monahală în ţara noastră a cunoscut perioade de creştere şi descreştere. Mănăstirea Căldăruşani nu constituie o excepţie. Din datele păstrate, în pofida unor mari modificări numerice, mănăstirea nu a fost niciodată pustiită, aşa cum s-a întâmplat cu alte lăcaşuri (printre care şi Cernica în secolul al XVIII-lea).
"Să zice că în vremea măriei sale cât a fost Domn, adică în curs de 21 de ani, să strânsese până la 250 părinţi chinoviarhi, după mărturia a mai multor bătrâni vrednici de credinţă". În perioada 1738-1750 şi mai ales după aceea, până în 1772, în Ţara Românească, datorită unei boli contagioase numite în documentele vremii "o boală leproasă ce-i zic lunguarea neagră", obştea a scăzut numeric "s-au împuţinat părinţii..., în cât nu mai era nici unul de slujbă". Alte motive ar fi "răsmiriţele cele dese şi morţile cele grabnice mai pustiise biata ţară de tot", precum şi desele schimbări de egumeni. Mitropolia Ungrovlahiei a numit la 1761 epitropi pentru o mai bună gospodărire a averilor mănăstireşti, care însă nu au adus o schimbare pozitivă în situaţia materială a lăcaşului.
O înviorare a vieţii monahale a avut loc începând cu anul 1772, odată cu venirea în scaunul egumenesc a protosinghelului Filaret, care va fi considerat al doilea ctitor. Bun gospodar şi iubitor de cultură, ajutat şi de domnitorul Alexandru Ipsilanti (1774-1782), Filaret va înscrie o nouă epocă în viaţa Mănăstirii Căldăruşani. Din acea perioadă datează mai multe traduceri şi manuscrise din sfinţii părinţi.
Cea mai frumoasă perioadă din istoria Mănăstirii Căldăruşani, sub toate aspectele, deci şi a personalului monahal, a fost aceea din timpul staretiei lui Gheorghe Ardeleanu (1794-1806) şi a ucenicilor lui, Dorotei şi Dositei. În 1819 obştea mănăstirii număra 200 de monahi şi fraţi veniţi din toate provinciile ţării, ba chiar şi de peste Dunăre.
Între obştile de la Căldăruşani şi Cernica era o strânsă legătură spirituală. De asemenea şi cu mănăstirile din Sfântul Munte Athos. Monahii celor două mănăstiri mergeau în pelerinaj atât de des, încât stareţul de la Căldăruşani formulase o foaie de învoire tip, în care se adăuga numai numele. "Aceşti părinţi anume.... de aici din sfănta mănăstire Căldăruşani având dorinţa să meargă la Sfeta-Agora şi pentru încredinţare li s-au dat slobozenie să meargă". Iscălea Meletie, arhi(mandrit) st(areţ) C(ăldăruşani).
În 1831 mănăstirile au fost împărţite în mai multe categorii, dintre care unele au trecut sub controlul direct al statului. Pe lângă Departamentul Credinţei se înfiinţează "Casa Centrală" cu scopul de a centraliza veniturile acestor mănăstiri şi a le repartiza fondurile necesare reparaţiilor. Mănăstirea Căldăruşani, fiind cu viaţă de obşte, a rămas să aibă conducere de sine, să-şi aleagă singură stareţii şi nu a fost afectată decât indirect. Epitropia sub care fusese rânduită încă din 1760 nu a ajutat mănăstirea, dar nici nu a stânjenit-o.
Ctitoria voievodală de la Căldăruşani a avut multe proprietăţi, pământuri, moşii, sate, vii, livezi, case, prăvălii, iazuri. A beneficiat de scutiri de dări, dijme de vinuri, bulgări de sare şi alte bunuri materiale. Pentru înzestrarea ei, domnitorul însuşi a cumpărat proprietăţi "den punga măriei sale" după cum atestă mai multe înscrisuri ale vremii. La aceste danii se adaugă cele făcute de boieri, monahi şi alte persoane, proprietăţile Mănăstirii Căldăruşani întinzându-se pe şapte judeţe, cele mai multe în Ilfov. Cele peste 100 de moşii, mai mari sau mai mici, dobândite în diferite perioade, asigurau îngrijirea mănăstirii, hrana pentru obstea monahală, îngrijirea operelor culturale, funcţionarea spitalelor si efectuarea de binefaceri. În 1862 în mănăstire erau 181 monahi şi 65 de fraţi.
Prin legea din 13 decembrie 1863, a secularizării, averile mănăstireşti au fost declarate ale statului. Mănăstirile închinate precum şi unele pământene au fost închise şi transformate în ospicii, închisori sau biserici de parohii. Din toată averea, Mănăstirii Căldăruşani i-au mai rămas 100 de hectare teren arabil, o livadă şi o vie de 12 hectare la Ceptura. În 1949-1950, regimul comunist ateu a luat toate aceste terenuri, mănăstirea rămânând doar cu vatra de 50 hectare teren arabil.
După secularizarea averilor mănăstireşti (1863-1864) numărul vieţuitorilor se va împuţina tot mai mult. La 1878 erau 140 monahi şi fraţi, în 1913 erau numai 82, iar în 1919 doar 62. În anul 1924 obştea număra 51 de călugări şi fraţi, în 1952 ajungând la 25. În perioada următoare se inregistrează o creştere, astfel că în 1969 erau 65 monahi şi fraţi, pentru ca în 1995 obştea Mănăstirii Căldăruşani să fie de 38.

Stradanii culturale
 

Fastul cu care a fost sfinţită ctitoria de la Căldăruşani, alaiul domnesc întregit de trei ierarhi ai Ţării Româneşti mitropolitul Teofil şi episcopii Ignatie al Râmnicului şi Ştefan al Buzăului, clerici şi mireni, sfinţeau nu numai un sfânt jertfelnic pentru pomenirea voievodului, dar şi o vatră de cultură.
Monahii de la Căldăruşani vor realiza una dintre cele mai bogate colecţii de manuscrise bisericesti,  contribuind din plin la modelarea limbii româneşti.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea mănăstirile Neamţ, Căldăruşani şi Cernica, unite în spiritualitate creştinească şi românească, au fost un far nestins pentru vremea în care cele trei provincii româneşti erau despărţite de hotare nedrepte. În timpul vieţii ctitorului Matei Basarab, mănăstirea a crescut nu numai sub aspect economic ci şi cultural. În afara obligaţiilor zilnice, monahii citeau şi transcriau vieţi de cuvioşi şi dumnezeieştile scripturi.
Multe dintre aceste manuscrise s-au pierdut, mănăstirea ajungând la o "proastă şi rea stare" pe la 1760.Semnele renaşterii culturale şi a bunei chivernisiri a mănăstirii vor apare odată cu venirea la conducere a protosinghelului Filaret, mare iubitor de cultură care a tradus din limba greacă şi a pus monahii să transcrie "Cuvintele Sfântului Teodor Studitul", reguli pentru viaţa mănăstirească. Filaret, ajuns episcop, aduce la Căldăruşani pe Gheorghe Cernicanul, cel mai de seamă reprezentant al renaşterii cultural-spirituale în Ţara Românească. Sub oblăduirea lui, mănăstirile Cernica şi Căldăruşani vor deveni curând focare de cultură. "Cuvintele Sfântului Teodor Studitul" rod al ostenelilor culturale din chiliile căldăruşenene, vor vedea lumina tiparului la Râmnic, în 1784, prin grija episcopului Filaret. Chiar în formă de manuscris, aceste învăţături pentru viaţa de obşte erau mult căutate, de aceea au fost transcrise la 1777 de ucenicul Eremie şi Serafim ieromonahul, ambii din Căldăruşani, apoi de Pătraşcu logofatul.
Este de subliniat faptul că monahii care au scris manuscrisele de la Căldăruşani nu erau simpli copişti, ei erau în acelaşi timp şi dăltuitori de limbă românească. Ieromonahul Teofan, copiind manuscrisul "Ava Isaia şi Sf. Simion Noul Teolog" la 1797, cere iertare cititorilor pentru "nenumăratele greşeli ... unele din neputinţă, iar altele şi vrând să mai tocmesc cuvântul pentru oarece după obişnuitul grai al ţării noastre ceşti româneşti că izvodul avea aşezământ cuvintelor cam după cea slavonească stare".
Între preocupările egumenilor din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea de la Căldăruşani, a fost înfiinţarea unei colectii de obiecte, urmare a şcolii de zugravi "de subţire" a Mitropoliei Ungrovlahiei înfiinţată prin hrisovul emis în anul 1778 de domnitorul Alexandru Ipsilanti (1778-1782).
Mitropolitul Grigorie Dascalul care făcuse ucenicie la Mănăstirea Neamţ şi văzuse binefacerile spirituale ale tipografiei care funcţiona acolo, a dorit să instaleze o tipografie la Caldarusani, mănăstirea de unde fusese chemat în scaunul mitropoliei de la Bucureşti. La 1834, tipografia Ungrovlahiei din Bucureşti a fost mutată în casele bâţcovenilor din Cocioc.
După secolul al XVII-lea activitatea cultural-spirituală la Mănăstirea Căldăruşani a mers în regres, rămânând doar citirea cărţilor bisericeşti de slujbă la strănile de cântăreţi. Revigorarea ei va începe odată cu venirea la scaunul egumenesc a protosinghelului Filaret (1772-1794). Cea mai frumoasă perioadă din istoria de până acum a Mănăstirii Căldăruşani sub aspect cultural-spiritual rămâne însă cea din vremea stareţului Gheorghe Ardeleanu (1794-1806) şi a urmaşilor săi, până la jumătatea secolului al XIX-lea. În primele decenii ale acestui secol Mănăstirea Căldăruşani deţinea una dintre cele mai de seamă biblioteci din ţară, cu peste 1300 de cărţi, fără a socoti şi ceea ce aveau monahii în chilii. Din 1807, anul venirii la egumenie a arhimandritului Dositei, datează o listă cu cărţile existente în biblioteca mănăstirii, document care a servit cercetătorilor în perioadele următoare. Nicolae Iorga în "Studii şi documente" redă această impresionantă listă cu numeroase titluri de cărţi greceşti, româneşti, slavoneşti, latino-greceşti, franceze, italiene şi italiano-franceze.
Mănăstirile ortodoxe româneşti au fost şi sunt păstrătoarele unui bogat patrimoniu national: icoane, veşminte, sfinte vase, sculpturi, covoare, tablouri religioase şi istorice. Mănăstirea Căldăruşani se înscrie cu deosebită cinste printre acestea.

Copisti de manuscrise
Serafim ieromonahul şi ucenicul său Eremia scriu "Cuvinte din Pateric, din tâlcuirea Psalmilor şi Cuvinte ale Sf. Teodor Studitul" - 1777, "Cuvinte şi învăţături ale Sf. Efrem Sirul" - 1781, "Cuvinte din Sf. Ioan Gură de Aur şi Sf. Chiril".
Acachie ieromonahul, un bun caligraf şi un artist cu gust, imaginaţie şi prospeţime, armonizând bine nuanţele cernelurilor. Din lucrările lui se păstrează 10 manuscrise. Acachie a fost şi un compozitor de cântări, a contribuit la schimbarea notaţiei muzicale şi a scris o Gramatică de muzică.
Meletie ierodiaconul, care va ajunge stareţ, alcătuieşte o "pre cuvântare" la Mântuirea păcătoşilor "pentru iubirea ce am către oameni... dorind mântuirea fraţilor mei creştini şi pizmuind pre diavolul, vrăjmaşul cel rău al oamenilor".
Ghimnazie schimonahul, cântăreţ, pune pe note şi "îndreptează" cuvintele la  "Prohodul Maicii Domnului". Până la el cântăreţii noştri învăţaseră să cânte Prohodul pe de rost, după greci. Ghimnazie, el însuşi un bun cântăreţ, spune "acum văzând că alţii o cântă prea slut, m-am apucat şi am îndreptat-o... nu numai cântarea, ci şi cuvinte minunate".  Chiril, fostul stareţ, a făcut o prefaţă acestui Prohod.
Efraim Ilarion cântător, "la cererea şi îndrumarea părinţilor monahi" Ezechie, Mitrofan şi Ghimnazie din Căldăruşani, alcătuieşte în 1893 Acatistul Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur.
De-a lungul vremii, la Căldăruşani s-au îndeletinicit cu transcrirea de lucrări religioase, folositoare pentru suflet, Mercurie ierodiaconul, Teodosie ieromonahul, Antonie, Natanail, Neofit monahul, Rafail, Nicodim Greceanu, Atanasie duhovnicul, Daniil ieromonahul, Pandeleimon, Ioanichie, Chesarie, Nicodim şi mulţi alţi copişti de manuscrise pe care modestia i-a oprit de a-şi semna lucrările.
În ctitoria voievodală de la Căldăruşani, pe lângă traduceri şi transcrieri, au existat şi licăriri scriitoriceşti originale:
-Viaţa părintelui nostru stareţ Gheorghe consemnată de  Protasie ieromonahul.
-Diata Stareţului Gheorghe, amplu testament spiritual, text celebru de asceză şi mistică românească, tipărit pentru prima dată de "smeritul" Casian.
-Istoriile sfintelor monastiri Cernica şi Căldăroşani de Monahul Casian Cernicanul. Scrisă în 1870 cu mult duh monahicesc, lucrarea este prima monografie a mănăstirii.
-Carte dohtoricească, mic tratat cuprinzând îndrumări pentru tratarea diferitelor suferinţe, pe care monahul Nicanor, fost ucenic al monahului Ghelasie bolnicerul, îl folosea în 1854.

Pictori de icoane
Între preocupările egumenilor din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea de la Căldăruşani, a fost înfiinţarea unei şcoli de pictură, urmare a şcolii de zugravi "de subţire" a Mitropoliei Ungrovlahiei înfiinţată prin hrisovul emis în anul 1778 de domnitorul Alexandru Ipsilanti (1778-1782). Şcoala de pictură a fiinţat sub conducerea meşterului Ivan Rusu până la cutremurul din 1802 când meşterul moare sub dărâmăturile unei biserici la care lucra. Conducerea este preluată de Matei Polcovnicul care va avea ucenici, între alţii,  pe Nicolae Teodorescu, Costache Focşăneanu şi Ilie Ploeşteanu.
Arhimandritul Macarie a tradus din greceşte, la 1805, pentru uzul şcolii de pictură, "Cartea numită Gramatica ori Osav sau Erminia, adică închipuirea şi tâlcuirea ori alcătuirea a tot meşteşugul zugrăviei. Acum scoasă şi tălmăcită de pe elenogrecească întru cea românească, întru Sfânta mănăstire Căldăruşani la anul Mântuirii 1805 ianuarie 15".
Ierodiaconul Nectarie este printre primii zugravi de icoane din secolul al XIX-lea ale cărui lucrări au ajuns în vremea noastră. A lăsat scris în spatele unei icoane crezul său artistic, de mare sensibilitate: "Ştiu că nu se săvârşesc icoane frumoase de mâini păcătoase". Dintre cele şapte icoane rămase de la el, trei sunt datate şi semnate, a patra este numai datată, iar celelte trei sunt fără datare şi semnătură. Icoana care o înfăţişează pe Maica Domnului avându-l de o parte pe Sfântul Teodosie, iar în cealaltă pe Sfântul Antonie Pecerski, este lucrată pe lemn, cu dimensiuni de 42 x 29 cm, este semnată "Nectarie ierodiaconul Căldăruşanul" şi datată 20 august 1804. Icoana care o înfăţişează pe Maica Domnului cu Pruncul avâdu-l în stânga pe Sfântul Teodosie, este lucrată pe lemn, cu dimensiuni de 34 x 29 cm, semnată în acelaşi mod, se află în pinacoteca mănăstirii. Icoana închinată Mântuitorului Iisus Hristos înfăţişat cu Sfânta Evanghelie deschisă, are pe verso următoarele: "Din Sfânta mănăstire Căldăruşani sau zugrăvit de Nectarie, mai micul ieromonah 1812 aprilie 20". Lucrată pe pânză, cu dimensiuni de 1,50 x 1,20 m, o altă icoană înfăţişează pe Maica Domnului avându-l în dreapta pe Sfântul Dimitrie, iar în stânga pe Sfântul Gheorghe îmbrăcaţi în stihare diaconeşti şi este datată 20 ianuarie 1813.
Ieromonahul Ghelasie un foarte bun portretist, a pictat chipul arhimandritului Paisie, stareţul Mănăstirii Neamţ. Lucrarea este realizată pe pânză, cu dimensiuni de 60 x 40 cm, este datată 18 noiembrie 1836 şi poartă însemnarea: "zugrăvit în sfânta mănăstire Căldăruşani". Portretul stareţului Dorotei, lucrare pe pânză cu dimensiuni de 60 x 47 cm, este datată 20 noiembrie 1836. De la acelaşi autor au rămas două icoane ce reprezintă pe Domnul Iisus Hristos şi punerea în mormânt, una aflată la Cernica, cealaltă în pinacoteca mănăstirii Căldăruşani. Încă se poate descifra pe spatele icoanei că a fost făcută la "porunca răposatului părintelui nostru kir Dositei". "Şi s-au zugrăvit de mine cel mai prost între zugrafi şi mai nevrednic între ieromonahi Ghelasie, spre aducere aminte slujitorilor acestui sfânt jertfelnic, 1837, iulie 8".
Ghermano ierodiacon şi "zograf", a lucrat pe pânză, cu dimensiuni de 74 x 57cm, portretul episcopului de Argeş, Prea Sfinţitul Iosif.
Ipifanie monahul a pictat o icoană pe lemn reprezentându-l pe Sfântul mucenic Dimitrie, datată 1844.
Gherontie "zograf" apreciat ca cel mai talentat din întreaga galerie de monahi-pictori de icoane de la Căldăruşani, a realizat o icoană pe lemn reprezentându-i pe Sfântul Atanasie al Alexandriei, Sfântul Ioan Botezatorul şi Chiril al Alexandriei, cu însemnarea: "1853 de Gherontie zograf".
Elisei monahul a pictat între anii 1852-1866. Cea mai mare parte dintre lucrarile sale se găsesc la Mănăstirea Ţigăneşti. 15 icoane se află în casele maicilor. Biserica Mănăstirii Ţigăneşti se pare că este pictată de el.
Nectarie monah şi Anghel "zograf", fratele lui, au lucrat fiecare câte o icoană. Nectarie a semnat la 12 februarie 1859 icoana Maicii Domnului unde se observă uşoare influenţe ale lui Nicolae Grigorescu, iar Anghel a pictat o icoană a celor şapte Sfinţi Vievozi. Nectarie şi Anghel sunt cei care încheie activitatea şcolii de zugravi de la Căldăruşani.

Tipografia
Mitropolitul Grigorie Dascalul care făcuse ucenicie la Mănăstirea Neamţ şi văzuse binefacerile spirituale ale tipografiei care funcţiona acolo, a dorit să instaleze o tipografie şi la Căldăruşani, mănăstirea de unde fusese chemat în scaunul mitropoliei de la Bucureşti. La 1834, tipografia Ungrovlahiei din Bucureşti a fost mutată în casele bâţcovenilor din Cocioc. Lucrând până în 1836, ea a dat la lumină Vieţile Sfinţilor pe 12 luni, 600 de exemplare din fiecare şi Oglinda omului celui din lăuntru.
Primul conducator al tipografiei a fost cuviosul Inochentie Moldoveanul, venit de la Mănăstirea Neamt. La 13 septembrie 1834 Mitropolia încredintează ieromonahului Macarie "direcţia tipografii". Ca un "patriot râvnitor", el promite că va lucra "cu toată osârdia, fără a cere plată". Macarie a fost ajutat de monahul Meletie venit de la Muntele Athos, de Gherontie de la Neamţ şi de Ioan de la Căldăruşani. "Vieţile Sfinţilor" au folosit textul celor tipărite la Neamţ în 1807-1815. Pe foaia de titlu nu apare numele mănăstirii ci doar că s-a tipărit "cu blagoslovenie şi cu toată cheltuiala sfintei mitropolii de Meletie monahul tipograful". Lucrarea "Oglinda omului celui din lăuntru" a fost tradusă din limba rusă şi tipărită la Mănăstirea Neamţ, la 1833. Fraţii Ioniţă şi Nicolae Bâţcoveanu, găsind-o foarte folositoare pentru suflet, au retipărit-o la Căldăruşani, cu cheltuiala lor şi cu o prefaţă de Macarie ieromonahul. În 1836 Macarie se îmbolnăveşte grav, moare şi este înmormântat la Mănăstirea Viforata. Astfel activitatea tipografică la Căldăruşani încetează.
O încercare timidă de reluare a activităţii editoriale aparţine arhimandritului Teofilact Dinu care, în 1878, aduce la Căldăruşani o tiparniţă şi scoate la lumină "Rugăciuni de suflet folositoare pentru evlavioşii creştini tipărită ... cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului mitropolit primat al României, D. D. Calinic Miclescu, Căldăruşani, tipografia arhimandritului Teofil Dinu, 1878". Din motive necunoscute, după această dată activitatea tipografiei a încetat cu totul.
Chiar dacă nu s-a impus prea mult prin activitatea sa editorială, tipografia de la Căldăruşani şi-a adus obolul la dezvoltarea culturii româneşti alături de marile tipografii de la Mitropolia Ungrovlahiei, de la Neamţ, Govora, Râmnic şi de cele de peste munţi.

Patrimoniul Manastirii
Mănăstirile ortodoxe româneşti au fost şi sunt păstrătoarele unui bogat patrimoniu naţional: icoane, veşminte, sfinte vase, sculpturi, covoare, tablouri religioase şi istorice. Mănăstirea Căldăruşani se înscrie cu deosebită cinste printre acestea. Iniţial voievodul ctitor a împodobit-o conform descrierii Patriarhului Partenie al Constantinopolului în 1642 "cu multă cheltuială cu afioresiri de sfinte vase şi cu lucruri multe". Frumosul Tetraevangheliar scris de Mardarie şi împodobit de Popa Vlaicu la 1643 a fost dăruit Mănăstirii Căldăruşani de Matei Basarab. Tot din donaţiile voievodului se păstrează un epitrahil cu mulţi sfinţi în broderie, descoperit în 1994 la veşmintăria Patriarhiei Române unde se află depozitat. Datorită folosirii în cult a veşmintelor şi a sfintelor vase, precum şi a nestatorniciei vremurilor, multe dintre piesele de tezaur s-au pierdut. Mitropolitul Ghenadie a fost primul care a făcut o colecţie de obiecte vechi bisericeşti, dăruind cele mai multe piese personale. Cutremurul din 1940 şi devastatorul incendiu din 1946 au distrus unele exponate.
Colecţia de obiecte bisericeşti de la Căldăruşani este găzduită în trei săli. Prima, cu piesele cele mai de seamă, se află pe latura de răsărit a cetăţii, în fosta trapeză refăcută cu bolţi şi picioare de susţinere din cărămidă, în 1957-1961. Mănăstirea Căldăruşani păstrează câteva icoane datând din anii 1739 şi 1796-1799. Majoritatea acestor vechi icoane sunt realizate în afara mănăstirii.
Deosebit de valoroase sunt cele zece icoane pictate de Nicolae Grigorescu, dintre care şapte sunt realizate în anii 1854-1855 în Mănăstirea Căldăruşani. Două dintre ele sunt semnate, celelalte sunt identificate prin afinităţi de compoziţie, manieră tehnică, etc., de către George Oprescu, I. D. Ştefănescu şi Valentin Ciucă.
În marea sală a trapezei mai sunt expuse icoane datând din secolul al XVIII-lea: Maica Domnului cu Pruncul în braţe, Iisus Hristos în jeţ, Cuvioasa Parascheva (1797), Iisus Hristos în templu şi o icoană din 1822 făcută cu cheltuiala căminarului Grigore Bujoreanu.Din 1837 datează un epitaf realizat în culori sumbre de către Ghelasie de la Mănăstirea Căldăruşani. În muzeu sunt expuse icoanele catapetesmei bisericii mănăstirii pictate la 1853 de Evghenie Lazar.
O parte din icoanele şi pânzele aflate în colecţie au fost donate de mitropolitul Ghenadie Petrescu.
Sfânta Treime, icoană cu dimensiuni de 74 x 58 cm, executată de Mincu Zugravul la 1796, are inscripţia: ''Această sfântă icoană dimpreună cu cele 11 praznice ale tâmplei s-au făcut cu cheltuiala prea sfinţitului părinte kiriu kir Iosif Argeşiu, de ucenicul dascălului Ioan Zograful Mincu, la leat 1796". Tot cu cheltuiala episcopului Iosif s-a executat şi icoana Sfântului Haralambie, Sf. Visarion şi Sf. Atanasie, care poartă inscripţia: "s-au făcut cu osârdia şi cheltuiala smeritului episcop Iosif, leat 1799". Deisis, Dumnezeu Tatăl şi Sf. Duh, datând din 1796, Maica Domnului în faţa lui Iisus pe cruce, una dintre cele mai vechi icoane (1739), sunt alte două exemplare valoroase ale colecţiei de la Căldăruşani.
În aceeaşi sală sunt expuse feloane din damasc, din plisă neagră, de stambă, stihare din mătase şi plisă, epitrahile, paftale (unele din argint, poleite cu aur), stihare diaconeşti, mânecuţe, care fac mai vie colecţia prin prezenţa lor. Numeroase cărţi de cult, în frumoase legături şi ferecături de argint şi uneori poleite cu aur, pun în evidenţă viaţa monahală care a pulsat în mănăstire de-a lungul celor aproape patru secole de existenţă.
O altă încăpere, numită sala tezaurului sau a lui Matei Basarab, deoarece se crede că aici domnitorul ctitor îşi ţinea sfaturile cu marii dregători, amplasată în dreapta intrării în incintă, adăposteşte argintărie în filigran, cu pietre preţioase şi semipreţioase, cruci, sfinte vase, veşminte arhiereşti, broderii de mare fineţe şi rafinament al execuţiei, unele cu ornamente orientale din secolul al XVIII-lea. De asemenea sunt expuse potiruri, discuri, steluţe, cruci, pocale, un vas pentru aghiazmă, candele şi cădelniţe din argint din secolul al XIX-lea, Evanghelia tipărită în 1794 şi îmbrăcată în argint în 1827.
În afara incintei, în stânga stăreţiei, se află un edificiu zidit în perioada 1841-1850 în vremea stareţului Meletie. Între anii 1896-1918 clădirea a servit ca stareţie fostului mitropolit Primat al României, devenit egumen al mănăstirii (1905-1918). Fiind un mare iubitor de artă, acesta a adunat aici multe icoane şi tablouri de mare valoare executate de Sava Henţia, Gheorghe Tăttărăscu, etc... Pinacoteca cuprinde şi 25 de portrete de ierarhi şi călugări care au vieţuit în mănăstire: stareţul Gheorghe, urmaşii Dositei, Dorotei, Meletie, Efimie, mitropolitul Grigore Dascălul. Portretul fostului mitropolit Ghenadie Petrescu, realizat de Sava Henţia, are dimensiuni de 60 x 75 cm şi datează din 1894. Acelaşi autor semnează Iisus grădinar, lucrare cu dimensiuni de 2,50 x 1,50 m şi Intrarea triumfală a lui Traian în Sarmizegetuza, una din cele mai mari pânze expuse în muzeu, având dimensiuni de 3,80 x 2,80 metri (cu o suprafaţă de aproape 11 m2).
Gheorghe Tăttărăscu este prezent cu multe pânze cu teme religioase între care se evidenţiază Răstignirea lui Iisus, cu dimensiuni de 1,50 x 0,95 m.
În completarea colecţiei de obiecte bisericeşti, trebuie amintite şi odoare care au aparţinut Mănăstirii Căldăruşani, în prezent aflate în alte colecţii. La Palatul Patriarhal din Bucureşti se află un tablou zugrăvit de Gheorghe Tăttărăscu reprezentând fuga lui Cain după ce a omorât pe fratele său Abel. Tabloul a fost transferat la Bucureşti pentru o expozitie comemorativă a pictorului (1951-1952), după care a fost reţinut de Patriarhie.

 

Oaspeti de seama ai manastirii
 

Ctitoria voievodală de la Căldăruşani care se numără printre cele mai mari din ţară, impresionantă prin arhitectură, viaţă spirituală şi culturală, precum şi prin pitorescul aşezării, a fost vizitată de înalte personalităţi bisericeşti, de stat, artişti, scriitori, binecredincioşi creştini din ţară şi de peste hotare, din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre.
Multe dintre aceste vizite nu au fost consemnate. Dintre consemnările vizitelor la Căldăruşani, unele s-au păstrat, iar altele s-au pierdut din cauza vitregiei vremurilor. Amintim câteva dintre cele care se păstrază încă:
-Diaconul Paul de Alep, însoţitorul Patriarhului Macarie al Antiohiei, face în 1653 următoarea minunată descriere a mănăstirii: "Este înconjurată de o apă fără sfârşit şi fără fund, are hramul Sf. Dumitru şi se numeşte Căldăruşani. Este vestită în această ţară, fiind clădită tot de răposatul Matei Vodă. Clădirea este întinsă şi cu totul nouă din temelie, cu o biserică de o nespusă frumuseţe, cu chilii şi încăperi de o măreţie domnească. Un lac imens o înconjoară. Afară de un drum de ţară, nu este alt mijloc de pătrundere. Aici se află moaştele într-o raclă Sf. Mitrofan, patriarhul Alexandriei şi noi am primit binecuvântarea de la preacinstita sa ţeastă".
-Sofronie patriarhul Constantinopolului vizitează mănăstirea în timpul stăreţiei lui Filaret şi al domniei Voievodului Ion Alexandru Ipsilanti. Cartea "pentru întărirea hrisoavelor Sfintei Mănăstiri Căldăroşani" datată "Anul 1775, în luna aprilie", este o mărturie în acest sens.
-Francezul Jean Vaillant, în 1841, o descrie astfel: "C'est une ville tout entière moins les femmes; c'est un phalanstère, vieux de deux cent six ans, peuplé de cinq cents moines, parfaitement situé sur un plateau qui domine un beau lac et qu'entourent de sombres forêts vieilles comme la terre qui les porte".
-Pr. Constantin Musceleanu, în 1866, admirând "poziţiunea cea mai încântătoare", notează: "Biserica este în mijlocul cetăţii, care este cvadrată cu case cu două etaje, dar pentru că părinţii au construit case moderne pe care le-au împodobit cu zugrăveli pe afară şi pe dinlăuntru şi cu grădini, au lăsat cetatea lui Matei Basarab în ruină, locuind întrânsa numai părinţii cei săraci".
-Scriitorii Ion Slavici şi C. Mandrea împreună cu o comisie, vizitând mănăstirea în 1882, menţinează: "Astăzi, una din puţinele mănăstiri în care părinţii nu-şi petrec vremea în nelucrare, cu încetul, cu încetul se surpă, deoarece cheltuielile de întreţinere a unui complex de zidiri ca cel de la Căldăruşani sunt cu mult mai mari decât ca ele să poată fi acoperite pe deplin şi la timp". Reparaţii necesitau şi "casele ce se află în cetate, destinate ca locuinţe pentru părinţi, infirmerie, fabrică de potcapuri, conac pentru vizitatori şi altele".
-I. L. Caragiale, în 1896, face "o plimbare la Căldăruşani" să viziteze mănăstirea şi pe mitropolitul Ghenadie. "Clădirea mănăstirii e pătrată. Spre-nafară ziduri înalte de două caturi şi groase d-abia să le apuci în braţe, cu ferestre mici numai la rândul de sus. Pe dinăuntru la catul de jos arcade pe coloane scurte şi puternice de jur împrejur. În mijlocul curţii, biserica cu hramul Sf. Dimitrie". Primit de mitropolitul Ghenadie, încă păzit de doi agenţi de poliţie, marele dramaturg remarcă următoarele: agenţii "citesc vieţile sfinţilor cu multă osârdie, se îndeletnicesc la cântări bisericeşti şi n-ar fi de mirare ca sfânta mănăstire Căldăruşani.... să-i răpească de-a binele din serviciul profan al poliţiei", iar "Înaltul prelat deşi atât de amar încercat de atâta prigonire fără seamăn, face o impresie excelentă: ţine capul sus şi mândru, e vesel şi sănătos, un om pătruns de cea mai sinceră şi mai adâncă încredere în dreptatea şi voinţa lui Dumnezeu".
-Nicolae Iorga, în 1916, face o frumoasă descriere a monumentului şi locului, dar nu se împacă cu stilul picturii de la biserica din cimitir "sfinţi simandicoşi, cum nu-i ştia vechea zugrăveală religioasă dreasă după gustul timpurilor noastre". În acelaşi timp admiră "o pânză de Nicolae Grigorescu" aflată "supt acoperişul de tablă al unei fântâni... când el era un tinerel zugrav de icoane de şaptesprezece ani - scena Izvorul Tămăduirii". De aceeaşi pânză aminteşte şi Alexandru Vlahuţă, biograful pictorului, relatând despre o călătorie pe care o face Nicolae Grigorescu, după ce revine de la Paris. "La Căldăruşani îşi revede Izvorul Tămăduirii care împodobeşte tavanul agheazmatarului de lângă biserică - o icoană din copilărie".
-Pr. Prof. Univ. şi marele prozator Gala Galaction, însoţit de Tudor Arghezi, revăzând mănăstirea după 30 de ani de la prima vizită, cu nostalgia stâlpişorilor de lemn de la etaj din vremea stareţului Filaret înlocuiţi cu stâlpi masivi de cărămidă la restaurarea din vremea mitropolitului Ghenadie, remarcă trist: "Poate chiar fără onestitate profesională, dacă te uiţi la aceste tencuieli bolnave de cari, pridvoarele de odinioară, înnodate între ele de la chilie la chilie, au fost înlocuite cu aceste arcuri şi prin aceşti stâlpi care nu vor învia şi nu se vor călugări niciodată". Nici starea bisericii nu-l mulţumeşte. "Însăşi biserica a fost convertită de la fosta-i austeritate monahală la o înfăţişare pretenţioasă şi încărcată, care mărturiseşte proasta creştere bisericească şi artistică a restauratorilor noştri de până mai alatăieri. Mai găsim, pe alocuri, câte-o linie rămasă te miri cum, câte-o icoană socotită prea barbară şi pusă la loc dosnic, câte un obiect scăpat de furia ignoranţilor inovatori. Mănăstirea Căldăruşani a fost, în aceşti treizeci de ani, de când n-am văzut-o, mai nefericită decât toate mănăstirile din Ţara Românească, îndeobşte destul de nefericite. Cine se va ocupa în viitor de această mănăstire, va spune şi va dovedi excepţionala ei dizgraţie. Aşa se face că, pe când la mănăstirile vecine vechea frumuseţe n-a pierit cu totul, aici o cauţi zădarnic... Au rămas frumoase, întregi şi fără vârstă: zarea, lacul, papura, plopii şi cucii trubaduri !... Intrăm în stăreţie, cea cu faţa  întoarsă spre lac şi miazăzi şi din geamlâcul bătrân privim eterna tinereţe a zilei care se deslipeşte spre culcare. Pentru noi orăşenii nenorociti, bolnavi de urletul străzilor şi de ţipetele automobilelor, acest lăcaş tihnit ne învăluie mai întâi cu pacea lui. O pace clară, punctată cu rare puncte sonore şi care dăinuieşte între cele două oglinzi, cu apă şi cu fantasme gemene. Geamlâcul de unde privim se reazimă parcă pe creştetul unei dumbrăvi de copăcei cu roadă, crescuţi între tălpile stăreţiei şi sânul lacului. Câţiva plopi răzbesc, din trestiile dese şi rumenesc în soarele, pe care noi nu-l mai vedem, sălbile lor tremurătoare. Depărtatele zări de codri, stufişurile şi ostroavele plutitoare, câteva luntri scobite în câte un singur trunchi de copac, sfâşie zăbranicul roşu al amurgului şi-i lasă fâşiile să se înece în adânc. Dincolo de trestiile muiate în sânge şi dincolo de două-trei bare de argint, trec încet, în barca largă, năvodarii care se pregătesc pentru lucrul de noapte. Noaptea vine... dar cu sumedenie de muzicanţi, ascunşi în papură, cu străjeri care se cheamă la intervale, din coşurile şi din turla mănăstirii şi cu luna în creştere pe brâul cerului. ... Farul de altădată ridicat pe această colină, o colină de lacuri, astăzi dărăpănat şi stins... Mănăstirea doarme. Mai dormi, mai dormi!... Mult însă nu vei mai dormi. Va trebui să te deştepţi sau să mori". Strigătul de alarmă al preotului-scriitor Gala Galaction a fost auzit şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, obştea de la Căldăruşani se va reface, viaţa spiritual-gospodărească revenind la normal.

Nicolae Grigorescu, în popasul la vechea ctitorie voievodală de la Căldăruşani, "până să scapete soarele spre asfinţit, veşniceşte pe pânză Scara de la arhondaric, o pictură sobră, liniştită, puternică, plină de religie, pătrunsă de atmosfera sfântă în care a văzut lumina. Jos, în stânga, lângă iscălitură, pictorul a însemnat şi data: 1867, ceea ce nu făcea de obicei".
După ce făcuse ucenicie pe lângă Anton Chladek şi pe lângă fratele său mai mare, Gheorghe, după ce pictase la Băicoi, dar înainte de a pleca să realizeze ansamblurile de la Zamfira şi Agapia, încă foarte tânăr (născut la 15 mai 1838), Nicolae Grigorescu a ucenicit la Mănăstirea Căldăruşani.
Perioada 1854-1855 în care Grigorescu a locuit şi a lucrat la Căldăruşani alături de unul din dascălii săi, monahul Evghenie Lazăr, este cea în care tehnica lui s-a rafinat, desenul devenind mai sigur şi mai sugestiv.
În anul 1934 Nicolae Iorga a avut prilejul să vadă aceste creaţii şi să le aprecieze în frumoase cuvinte remarcând draparea opulentă, expresivitatea figurilor, luminozitatea care dă viaţă chipurilor.
În perioada de ucenicie pictorul s-a preocupat în mare măsură de portret, pe care l-a cultivat cu eleganţă şi rafinament în cele 10 icoane expuse în pinacoteca Muzeului Mănăstirii Căldăruşani.

Două dintre aceste lucrări sunt semnate, celelalte sunt identificate prin afinităţi de compoziţie, manieră tehnică, etc., de către George Oprescu, I. D. Ştefănescu şi Valentin Ciucă.
Ceea ce uimeşte este risipa de imaginaţie în jurul figurilor centrale, înconjurate de nu mai puţin de "zece compoziţii evocatoare şi semnificative pentru viaţa şi minunile săvârşite" de sfinţii înfăţişaţi. Conturarea volumelor în spaţiu prin folosirea exactă a perspectivei, valoarea expresivă şi caracterizantă a personajului, efectul elementelor de cadru, utilizarea corectă a luminii, sunt doar câteva dintre ţelurile urmărite de pictorul de numai şaptesprezece, optsprezece ani.
Perioada uceniciei la Căldăruşani şi ambianţa mănăstirii au rămas pentru marele Grigorescu o plăcută şi duioasă amintire, fapt ce l-a îndemnat să lucreze, mai târziu, pânza intitulată "Scară la Căldăruşani". Profesorul I. D. Ştefănescu spunea că "a lăsat un rămas bun înduioşat Căldăruşanilor", sau "el a pictat în atmosfera de amurg, la vremea toacei de vecernie, ograda mănăstirii cu zidurile ei bătrâne şi chiliile singuratice. În ungherul de miază-zi-răsărit o scară înaltă de lemn duce la adăpostul călugărilor. Atmosfera plină de amintiri, de pace şi tăcere, reflex al vremii bătrâneţii locului şi sufletului adânc sensibil al celui ce nu putea să uite o Scară la Căldăruşani".
Suita de 10 icoane create de Nicolae Grigorescu la începutul tinereţii sale, reprezintă demonstraţii vii ale înaltului său geniu asupra căruia a coborât harul divin. Frumuseţea şi perfecţiunea lor nu pot fi redate în cuvinte. Dacă adăugăm la aceasta faptul că picturile din muzeu nu pot fi fotografiate şi nici nu pot fi văzute în reproduceri în pliante sau broşuri, este de înţeles îndemnul meu de a vizita muzeul Mănăstirii Căldăruşani şi de a aprecia personal Colecţia de picturi.
Sfânta Treime şi Încoronarea Sfintei Fecioare cu dimensiuni de 60 x 42 cm, pictată în tonuri calde, pastelate, icoana datează din 1855. În muzeu, lucrarea este aşezată în apropierea alteia mai mari, cu aceeaşi temă, care se crede că s-ar datora talentului lui Evghenie Lazăr, maestrul lui Nicolae Grigorescu în timpul uceniciei de la Căldăruşani. Prin comparaţie, se observă că ucenicul şi-a întrecut maestrul.
Iisus Hristos Învăţător Icoana cu dimensiuni de 80 x 60 cm, poartă semnatura Nicu Grigorescu şi este realizată în Mănăstirea Căldăruşani în 1854-1855. Mântuitorul este înfăţişat "cu chipul blând şi ochii luminoşi", stând pe tron, cu Evanghelia deschisă în mâna stângă, iar cu dreapta binecuvântând.
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena cu dimensiuni de 85 x 62 cm este zugravită pe lemn. Profesorul I. D. Ştefănescu afirma că lucrarea este din vremea uceniciei pictorului prin "proporţionarea siluetelor", ca şi prin "bogăţia şi moliciunea stofelor, alături de distincţia chipurilor".
Izvorul Tămăduirii cu dimensiuni de 65 x 30 cm. După opinia lui G. Oprescu, această lucrare iese în evidenţă în seria de lucrări realizate la Căldăruşani, prin "ceva arbitrar în concepţia şi în felul de tratare în colorit chiar". Ea reprezintă un izvor ce tâşneşte şi se revarsă într-un bazin închis, purtând mai multe chipuri şi siluete în jurul acestui izvor.
Sfinţii Mucenici Gheorghe şi Dumitrie lucrare cu dimensiuni de 85 x 62 cm, pictată în 1854. Cei doi sfinţi sunt înfăţişaţi stând în picioare, în costume de lăncieri, drapaţi cu stofe scumpe, elegante. Figurile sunt fine, iar nimburi luminoase le încadrează chipurile.
Iisus şi femeia Samarineancă are dimensiuni de 65 x 36 cm. După opinia lui G. Oprescu, lucrarea a fost realizată cu scopul de a fi aşezată la tâmplă, sub icoana Mântuitorului, fiind inspirată de o compoziţie a pictorului Anibale Caracci aflată la Muzeul din Viena. G. Oprescu afirma că "cele două personaje poartă pecetea personalităţii lui Grigorescu, a coloritului şi a felului său particular de a purta pensula".
Sfântul Cuvios Eftimie, Sfântul Arhidiacon Ştefan şi Sfântul Mucenic Pantelimon este o icoană de mari proporţii, "pictată cu sensibilitate şi vervă" de Grigorescu în perioada 1854-1855 în Mănăstirea Căldăruşani.
Duminica Tuturor Sfinţilor, icoana care poartă semnatura Nicu Grigorescu 1856, februarie 25, a fost primită de Mănăstirea Căldăruşani în anul 1995 de la Biserica Bradu-Staicu.
Îngerul păzitor sufletului realizată în afara mănăstirii în 1856 şi alăturată în muzeu celorlalte lucrări din anii de ucenicie ai pictorului.
O altă lucrare semnată Nicu Grigorescu zugrav, datată 1854.
La jumătatea secolului trecut, între 1854-1855, Nicolae Grigorescu a fost angajat de stareţul Eftimie "pentru a decora aghiazmatarul din curtea mănăstirii, a unor icoane şi, se pare, chiar a unui sfânt de pe bolta pronaosului".
După cercetările întreprinse de academicianul G. Oprescu, se pare că Grigorescu n-ar fi pictat la acea dată (şi nici mai târziu) Izvorul Tămăduirii pe bolta aghiazmatarului, ci o icoană omonimă şi probabil şi alte picturi.

 

 

P.C.

Cuviosul Paisie Aghioritul

“- Parinte, pana la ce punct se poate impodobi o biserica?

- In epoca noastra, cu cat este ceva mai simplu, chiar si intr-o biserica, cu atat mai mult ajuta, pentru ca acum nu traim in Bizant.

- In catapeteasma, de pilda ce model este bine sa facem?

- Un model… “calugaresc”! Pe cat va sta in putinta, toate sa va fie modeste, simple. Cuviosul Pahomie* a strambat coloanele bisericii ca oamenii sa nu se minuneze de lucrarea lui. Va aduceti aminte de aceasta? In manastire a facut cu multa sarguinta o biserica ale carei coloane erau impodobite cu placi de piatra. Privea la ea si se bucura de frumusetea ei, insa dupa aceea s-a gandit ca a te bucura de lucrarea frumoasa pe care ai facut-o nu este dupa Dumnezeu. Drept aceea, a legat coloanele bisericii cu funii si dupa ce s-a rugat, a spus fratilor sa traga pana ce se vor stramba.

Acolo, la chilie, tai in fiecare an bucati de tabla si le pun pe acoperis, la ferestre, fiindca toate sunt stricate si intra vantul. Pun si scanduri, nylon, si le inchid. Poate ca imi vei spune: “De ce nu-ti faci ferestre duble?”. Stiu si eu aceasta, ca sunt tamplar. Daca voiam, imi puteam face ferestre si cu trei randuri, insa dupa aceea calugaria pleaca. Peretii sunt cu desavarsire stricati. As fi putut sa cer si de la altii ajutor sa aranjez chilia, dar ma simt bine si asa. Sa fac atata cheltuiala pentru pereti, cand in alta parte este atata nevoie? Aceasta nu ma ajuta. Daca am vreo cinci sute de drahme, prefer sa iau cruciulite, iconite si sa le dau la vreun om indurerat, ca sa fie ajutat. Eu ma bucur sa dau. Chiar nevoie sa am, nu cheltuiesc banii pentru mine.

Cand incepe cineva sa traiasca pentru cele duhovnicesti, nu se mai satura niciodata; asisderea si cand incepe sa traiasca pentru lucrurile frumoase, nu se mai satura vreodata. Acum, stii ce trebuie sa faci? Sa nu te ingrijesti de cladiri bine facute, ci sa faci cele absolut trebuincioase si sa te intorci spre nefericirea lumii cu rugaciunea ta cand nu ai ce sa dai, iar cu milostenia, atunci cand ai. Sa faceti rugaciune si treburile cele mai necesare. Toate acestea pe care le facem nu au viata lunga. Oare merita sa ne cheltuim viata pentru ele, in timp ce altii se chinuiesc si mor de foame? Cladirile simple si obiectele smerite ii transpun mental pe monahi in pesterile si sihastriile simple ale Sfintilor nostri Parinti, si astfel se folosesc duhovniceste. In timp ce lucrurile lumesti amintesc de lume si ii fac pe monahi lumesti cu sufletul.

De curand** s-au facut sapaturi in pustia Nitriei si s-au aflat primele “chilii” ale monahilor. In continuarea s-au aflat cele construite ceva mai tarziu, care erau putin cam lumesti, iar in cele din urma s-au descoperit ultimele, care semanau cu saloanele bogatilor de pe atunci, cu zugraveli pe pereti etc. Acestea au adus urgia lui Dumnezeu; de aceea au fost pradate si distruse de facatorii de rele.

Hristos S-a nascut in iesle. Daca ne vom odihni in cele lumesti, ne va scuipa Hristos, Care nu a scuipat pe nimeni, si ne va spune: “Eu n-am avut nimic”. “Toate acestea le-ati aflat scrise in Evanghelie? Le-ati vazut la Mine? Nu sunteti nici mireni, nici calugari. Ce sa va fac? Unde sa va pun ?"

Cele frumoase si desavarsite sunt lumesti, dar pe oamenii duhovnicesti acestea nu-i odihnesc. Zidurile se vor darama toate candva. Sufletul… Un suflet pretuieste mai mult decat toata lumea. Dar noi ce facem pentru suflet? Sa incepem lucrarea duhovniceasca. Sa intre inlauntru nelinistea cea buna.

Hristos ne va intreba cu ce am ajutat duhovniceste lumea si ce lucrare duhovniceasca am facut, nu ce ziduri am inaltat. Despre acestea nici nu aduce vorba. Ni se va cere sa dam seama pentru sporirea noastra duhovniceasca. Vreau sa intelegeti duhul meu. Nu spun sa nu se faca si acestea, constructii etc., sau sa nu se faca bine, dar pe primul loc sa fie cele duhovnicesti si dupa aceea toate celelalte sa le facem cu discernamant duhovnicesc“.

(CUV. PAISIE AGHIORITUL – “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan“)

"

Doi ani de cand Israel a cumparat Romania !

O tara subjugata economic si politic de concernele evreiesti

In timp ce la Bucuresti se pregateste Cabinetul marioneta Boc IV, romanii se considera in fata unei crize economice si politice fara iesire, generata de acest guvern, prin imprumuturile la FMI, Banca Mondiala si UE * In 10.10.2007, proaspatul presedinte Shimon Peres declara: "Israel cumpara Romania..." * Si s-a tinut de cuvant * Romanii au o datorie de aproape 70 de miliarde €

Pe 10 octombrie 2007, la trei luni dupa ce a devenit presedinte al statului Israel, Shimon Peres producea o afirmatie naucitoare, la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, in fata a sute de reprezentanti ai cercurilor diplomatice evreiesti: "Israel cumpara Manhattan, cumpara Ungaria, cumpara Romania, cumpara Polonia..." (vezi video).

La mai bine de doi ani putem constata ca Ungaria, Romania si Polonia sunt subjugate concernelor financiare israeliene, cele care au si produs criza financiara internationala.

LA CATE SE PETREC IN LUME NIMIC NU NE MAI POATE SURPRINDE , TOTUL PARE A FI PLAUZIBIL

Scandalurile provocate de gripa aviara si de gripa porcina nu sunt singulare
Aceasta este marturia unui cercetator roman care a lucrat in marile laboratoare din strainatate * Gigantii farmaceutici si-au dat mana si banii pentru a musamaliza un urias scandal * Doctorul Mihai Alecu pune sub un semn de intrebare maladia secolului 20
In conditiile in care in Romania s-a demonstrat ca nu a existat gripa aviara, iar marturie stau inclusiv dosarele aflate in lucru la Departamentul National Anticoruptie (DNA) si in conditiile in care sefii aceluiasi DNA refuza sa ancheteze isteria gripei asa-zis porcine, AIM a descoperit o marturie spectaculoasa a doctorului Mihai Alecu, cercetator in laboaratoare din strainatate, care arata ca nici macar SIDA nu exista in realitate, ci a fost inventata pentru a inabusi un scandal urias provocat de marile companii farmaceutice. Redam in continuare depozitia doctorului Mihai Alecu, cu mentiunea ca intertitlurile apartin redactiei AIM.
Fantastica sarlatanie
SIDA nu exista si nu a existat niciodata. Nu exista pt ca nu exista nici un virus HIV, deci daca nu exista pretinsa cauza nu poate exista nici pretinsa maladie; acestea sunt afirmatiile pe care le-am facut in cele mai importante asezaminte medicale incepand din anul 1987, data la care presupusa SIDA si-a facut aparitia in Europa. Dar sa facem putina istorie pentru a intelege mai bine toata aceasta absurda inventie si s-o luam cu inceputul. Terorismul mass-media in fantastica sarlatanie a SIDA incepe in a doua jumatate a anului 1986, dar a functionat la cote maxime de la inceputul lui 1987. Un mic grup de medici, intre care ma numar si eu, a inceput sa protesteze, sa spuna ca nu este adevarat, ca toate afirmatiile presei erau in afara oricarei logici clinice. Eram un mic grup, unii fara o mare experienta in biologie si cu atat mai putin in virusologie. Subsemnatul, de exemplu, lucram la acea epoca in calitate de consultant in psihopatologie clinica la Clinica de maladii nervoase si mentale a Universitatii din Milano, condusa de regretatul Prof. Gildo Gastaldi. Nu ne cunosteam intre noi; poate greseam sau ajungeam la rezultate demne de luat in seama urmand cai gresite. Totusi ne-am dat seama ca se intamplau lucruri prea stranii ca sa fie vorba de un caz simplu. Am incercat sa iau legatura cu jurnalisti dintre cei mai seriosi si influenti la acea epoca, cu televiziunea de stat, reviste stiintifice: nimic. Mi-am dat seama ca informatia specializata e complet manipulata de puteri oculte internationale.
O problema controlabila prin tehnici simple
La acea epoca nu stiam, nici nu intuiam ca toata lumea este manipulata de cativa potenti care care trag sforile si decid soarta locuitorilor intregii planete, inclusiv a guvernelor. Poate unii m-au considerat naiv, dar din fericire, nu incompetent stiintific.
Este suficient sa ne gandim la faptul ca in acea perioada reusisem sa-l conving pe directorul Clinicii Medicale a Universitatii din Milano, prof. Luigi Villa sa organizeze un curs oficial de medicina Ayurvedica si indo-asiatica, care, odata obtinute autorizatiile ministeriale obligatorii, ar fi fost incluse in programele oficiale ale facultatii.
Desi supraexpus - pentru ca nu ma pricepeam deloc la medicina traditionala si etnoantropologica si inselat de ideea ca SIDA ar putea fi o problema exclusiv medicala, am incercat sa demonstrez ca aceasta problema - care la acea epoca se afirma ca este foarte grava, necunoscuta, aparent incurabila - ar putea fi controlata sau vindecata cu tehnici simple. Asadar am inceput sa aplic metodele mele holistice care, cu zece ani in urma, imi permisesera sa pun la punct „Nucleele celulare energetice" si „Alimentatia psiho-neuro-ortomoleculara”.
Tinta a patru atentate intr-un singur an
In acelasi timp, in alta parte a lumii, un coleg a adoptat sugestiile mele terapeutice care nu sunt foarte diferite de cele pe care le folosesc acum: controlul conditiilor biologice cu bio-electronica, plante africane, terapii personalizate apte sa regenereze ficatul, substante purinice homeopatizate. Si erau probabil si altii, cu siguranta mai buni ca mine. Dar toti redusi la tacere, amenintati si marginalizati cu orice mijloace. De cine? De ce? In ce scop?

Persoana care va vorbeste a fost tinta a patru atentate intr-un singur an. Dar s-o luam in ordine. Toate acestea va vor demonstra ca sforaria se vedea clar inca din 1987. Au trebuit sa treaca ani pentru ca altii sa confirme ceea ce afirmam noi, de aceasta data insa, sunt nume mari, inclusiv nume de Premiul Nobel, care beneficiau de laboratoare moderne, supradotate si care au demonstrat ca nu exista nici un virus responsabil de pretinsa SIDA.
Negustorii mortii au incasat miliarde.

Dupa ce au trecut anii, mii de nefericiti au trecut in alta viata numai pentru a fi acordat incredere informatiilor ultramanipulate de sistem. Dar atatia si-au incasat cei 30 de dinari: vanzatori de palavre tiparite sau difuzate pe calea undelor au facut afaceri infloritoare, mii de speculanti si profitori au acumulat sume ametitoare cu aceasta isterie colectiva, prezentatori de programe celebre si dezbateri televizate menite sa induca in eroare, au fost toti avansati si negustorii mortii (marile companii farmaceutice) au incasat cifre astronomice de miliarde - premiu binemeritat pentru nobila lor munca bine facuta. Acum iese la iveala micul detaliu ca totul este un fals de neimaginat, pur si simplu pentru ca un virus SIDA NU EXISTA. Dar sa ne intoarcem la miezul problemei. La inceputul anilor 70, mai intai in America si apoi in Europa, se introduce un nou medicament bazat pe doua substante: sulfonamida si trimetoprim, vandut in multe tari sub numele de „Bactrim” (in alte tari ca „Septrim”). Acest medicament a avut succes pentru actiunea sa bactericida. In tarile occidentale, bolnavii care au folosit cel mai mult acest medicament au fost homosexualii, datorita frecventelor pneumonii si infectii ale cailor urinare.
Ce omoara bacteriile, omoara si celulele sanatoase
Dar necazul este ca Bactrim loveste mortal si componente importante ale celulelor umane, care sunt mitocondriile - unul din multele lucruri pe care in graba si rapacitatea lor, producatorii de medicamente prefera sa le ignore. Mitocondriile au fost la origine bacterii independente care, in cursul milioanelor de ani de evolutie, s-au integrat in interiorul celulelor, pastrandu-si o parte din specific. De aceasta, ceea ce este toxic pentru bacterii este la fel de toxic si pentru mitocondriile celulelor organismului uman.
Absorbind si integrand aceste bacterii, celula le hraneste, le sustine, le protejeaza, dar in schimb le-a delegat sa devina plamanii sai: ceea ce inseamna ca practic, mitocondriile ajuta celula sa respire. Apoi, la sfarsitul tuturor reactiilor chimice implicate in procesul schimbului de oxigen, tot mitocondriile sunt cele care formeaza moleculele de ATP (adenozin trifosfat), care sunt moleculele energetice de baza pentru celulele noastre. Aproximativ 90% din energia de care are nevoie organismul nostru este obtinuta prin intermediul adenozin trifosfatului.
Leziuni la nivelul ADN-ului
Evident, mitocondriile otravite si ele de Bactrim incep sa sufere leziuni la nivelul ADN-ului lor, care nu are acele mecanisme de regenerare pe care le are ADN-ul mai complex al nucleului celulei. Si atunci, interferenta medicamentelor bactericide (sulfamide, antibiotice etc), in functionarea mitocondriilor produce o consecinta grava, alterand mecanismele de oxigenare. Anumiti microbi straini sunt avantajati pentru a prolifera si atunci apar acele boli oportuniste pe care „medicina oficiala” le numeste SIDA. Toate acestea sunt esentiale pentru a intelege cum a fost inventata SIDA in 1981 in America .
Operatiunea SIDA si inventarea HIV
Medicii au prescris unui numar mare de homosexuali, afectati de patologii ale aparatului uro-genital, Bactrim in doze adecvate masei corporale si pentru perioade lungi de timp (ani intregi). Dar la sfarsit, iata ca apar rezultatele tratamentului gresit: distrugerea mitocondriilor celulare, provocata de consumul indelungat de sulfonamide.. Ceva ce nu se mai vazuse niciodata in istoria medicinei si caruia nimeni nu-i evaluase riscurile. Si cum medicii care prescrisesera Bactrim si producatorii medicamentului se temeau ca vor trebui sa suporte un lung sir de anchete, daune evaluate la milioane si milioane de dolari, au inventat operatiunea SIDA, care nu intamplator a fost la inceput legata de miscarea gay.
Homosexualii care trebuiau sa moara datorita distrugerii mitocondriilor celulare, trebuiau convinsi ca erau victimele a ceva nou si acest ceva nou era teribil de mortal (chiar daca nu existau probe ca asa era). Inventasera in graba SIDA, dupa care au fost obligati sa inventeze si o pretinsa cauza: virusul "HIV”.
Si in acest caz ce ar putea fi acel ceva care se masoara cu faimosul test al seropozitivitatii? Iata raspunsul, chiar daca partial: drogurile, - in special cocaina, provoaca o puternica crestere a hormonilor de stres ai inimii si aceasta crestere produce o crestere de anticorpi in sange. In acest moment, testul releva o pozitivitate. Acest lucru este usor de verificat in grupurile de risc, asa cum a admis in final Gallo&coll. Toti cei care fac uz de cocaina risca sa aiba un nivel crescut de anticorpi iar testul HIV nu releva decat nivelul de anticorpi.
Un virus relationat cu "orientarea sexuala"
Cei care sunt supusi diferitelor terapii de dezintoxicare cu cresterea nivelului de metadona, se pare ca sunt supusi aceluiasi fel de risc: ca si cazurile pacientilor hemofilici carora li s-au administrat derivati hematici puternic contaminati cu virusi hepatici si de alte feluri.
La intrebarea legitima daca pretinsa SIDA este mai mult un factor politic decat unul medical, raspundem, fara nici o umbra de indoiala, DA.. Exista o cenzura stiintifica, pentru ca hatisul de interese care a impins inainte SIDA nu este suspectat de nimeni. De exemplu, in Clinica Universitatii din Frankfurt sunt 24 de persoane care muncesc in sectorul dedicat SIDA. Ei bine, 23 dintre acestea isi primesc salariul de la industria farmaceutica si numai una de la Universitate. Veti intelege atunci care este terapia pe care o vor administra bolnavilor. Deci, daca mecanismul de oxidare a mitocondriilor (fara de care nimeni nu poate respira), este lezat, atunci nu este surprinzator ca pacientilor le lipseste aerul. Nu intamplator pacientii bolnavi de pretinsa SIDA sufera continuu de maladii pulmonare. Investigarea mitocondriilor este foarte importanta, dar din nefericire a fost ignorata pana acum de clasa medicala. In schimb a fost, cu multa arta, incriminat un pretins virus, a carui substanta genetica si ale carui proteine nimeni n-a fost capabil sa le izoleze pana acum.
Si totusi toata lumea vorbeste de un virus relationat cu orientarea sexuala, ceea ce constituie o arma politica. De fapt contestarea care a inceput in anii saizeci a fost inlocuita in anii optzeci in buna parte cu sperietoarea “SIDA”.

Dr. Cercetator Mihai Alecu


SURSA :http://www.agentia.org/teoria-conspiratiei/SIDA-nu-a-existat-442.html

Eminescu-Veronica-Creangă este un film documentar românesc produs în 1914 de către filiala din Bucureşti a casei „Pathé”. Regia documentarului a fost semnată de către Octav Minar, ajutat în realizare de către directorul revistei „Cele Trei Crişuri” din Oradea, Alexandru Bacaloglu. Filmul a fost prezentat pentru prima oară la 31 ianuarie 1915 la Ateneul Român din Bucureşti.

Filmul prezintă documente, fotografii, şi imagini din locurile în care au trăit sau prin care au trecut Mihai Eminescu, Veronica Micle şi Ion Creangă. Din cei circa 1500 de metri de peliculă, cât avea iniţial documentarul, la ANF se mai păstrează doar o copie de 570 de metri a materialului filmat, şi o alta de 650 de metri (cam 20 de minute), care conţine şi inserturi. Tot aici se păstrează afişul şi programul de sală al acestui film. Alte afişe se regăsesc la Biblioteca Academiei Române, la Arhivele Statului din Iaşi şi la Muzeul de Istorie şi Artă din acelaşi municipiu. Unele dintre ele poartă titlul „Eminescu-Veronica-Creangă (film comemorativ) de Octav Minar”, iar altele „Eminescu-Veronica-Creangă. Film comemorativ organizat de revista de cultură şi propagandă naţională «Cele Trei Crişuri»”. Cu toate sunt cromolitografiate şi — potrivit mărturiilor unor contemporani — au avut un tiraj de circa 1000 de exemplare.

Producţia

Pentru documentar, operatorul casei „Pathé” din Bucureşti — Victor Debon sau un anume Svoboda — a realizat filmări în vara anului 1914 la mănăstirile Agapia, Neamţ şi Văratec, la Ipoteşti, Iaşi, Bucureşti, Humuleşti, Târgu Neamţ, Dumbrăveni şi în alte locuri. Aceste imagini au fost completate cu documente şi fotografii ale protagoniştilor, rudelor şi cunoscuţilor acestora, precum şi a altor locuri de care s-a legat numele lor. Toate aceste completări au fost realizate iniţial, după cum îşi aminteşte chiar autorul lor, A. Menglide, sub formă de diapozitive destinate proiectării în conferinţe. Menglide a fost proiecţionistul documentarului în noiembrie 1915, la cinema „Palace”, şi tot el a oferit ANF spre achiziţie un afiş al producţiei, în anul 1965.

Filmul conţine câteva părţi dramatice, menite a ilustra versuri din lirica eminesciană. Aceste fragmente, interpretate de către actori profesionişti precum Stacia Napierkowska şi Aldo Fini, au fost copiate din filme de ficţiune străine. În acelaşi sens au mai fost folosite şi filmări din Veneţia şi din Egipt, probabil preluate din „vederile” vremii.

Se pare că montajul documentarului a fost terminat abia la începutul anului 1915.

Despre realizarea acestui documentar, soţia lui Octav Minar îşi amintea prin anii '60:

Premiera

Premiera filmului a avut loc pe 31 ianuarie 1915 în sala Ateneului Român, în cadrul unei serate eminesciene la care au luat cuvântul personalităţi ale culturii româneşti: Barbu Ştefănescu Delavrancea, George Enescu, M. Bârsan, Maria Ventura şi Victor Eftimiu. Documentarul a fost prezentat apoi la Casa Şcoalelor, pe 14 februarie 1915, şi la cinema „Palace”, din 9 noiembrie 1915. Aceste evenimente au fost consemnate în epocă de către ziarele „Dimineaţa”, „Adevărul”, „Viitorul”, „Universul”, „Rampa” şi „Cronica Moldovei”. Filmul a fost readus în atenţia publicului în ziarul brăilean „Cuvântul” din săptămâna 15-22 februarie 1924, iar apoi în revista „Cinema”, numărul 11 din noiembrie 1966. În 2009 jurnalistul Miron Manega a popularizat documentarul din nou în presa românească.

Variante păstrate

În 1964, un anume inginer Nicolau din Bucureşti a oferit spre achiziţie Arhivei Naţionale de Filme o copie în lungime de peste 500 de metri a acestui documentar, care cuprindea 89 de scene şi care era lipsită de generic sau inserturi. Potrivit mărturiilor proprii, tatăl său folosise aceste imagini în cadrul unor conferinţe susţinute în perioada 1919-1920 în diverse şcoli din ţară. De menţionat că, în acea perioadă, Nicolau-tatăl lucra ca ziarist la revista „Cele Trei Crişuri” din Oradea. O vreme s-a crezut că materialul ar fi fost filmat în 1918-1919, de către un operator necunoscut, şi a fost botezat provizoriu „Pe locurile unde au trăit Eminescu şi Creangă”. Însă, identitatea imaginilor filmate cu materialul iconografic publicat numai în cărţile lui Octav Minar, precum şi prezenţa acestuia în unele fragmentele surprinse la Dumbrăveni, Ipoteşti şi Humuleşti, au dus la identificarea fragmentului de peliculă cu documentarul „Eminescu-Veronica-Creangă”. O altă copie, de data aceasta cu inserturi, a fost vândută de către soţia lui Octav Minar Muzeului Ion Creangă din Iaşi, în aceeaşi perioadă.

În a doua jumătate a anilor 2000, Ion C. Rogojanu şi Dan Toma Dulciu au regăsit aceste fragmente de film în arhiva ANF. Ele au fost recuperate şi restaurate pe suport neinflamabil.

http://www.youtube.com/watch?v=33mFZmpXKQ4&feature=player_embedded

sursa-enciclopediaromaniei.ro