Titlul suna foarte anost si desincronizat dar cred ca pana la urma veti intelege despre ce e vorba.

Am citit mai recent din invataturile Mariei Skobtova, un foarte bun text legat despre iubirea de aproapele. Acest uzat subiect din pacate nu mai este la moda, in primul rand pentru ca suntem invatati sa traim prin depersonalizarea partenerului de dialog prin internet. Cei carora acum va scriu habar nu am cine sunteti si ce faceti. In ce fel de credinta sunteti sau cum pot eu si ce limbaj sa folosesc ca sa va pot comunica ceva. Dar o sa inerc.

In textul mai sus amintit vorbea chiar despre rugaciunea domneasca "Tatal nostru" si in ce mod am ajuns sa il zicem, ca sa nu zic recitam. In mare parte m-am regasit printre cei care spun Tatal nostru dar il spun ca si cum ar zice Tatal meu, gandind foarte mult la persoana intaia singular. Nu o sa parcurg mai departe textul, va invit daca aveti posibilitatea sa o faceti d-voastra, spunandu-va doar, ca daca vreodata v-au placut actiunile caritabile a Maicii Tereza de Calcuta, atunci regasiti un Ortho Praxis foarte bun in persoana Maicii Maria Skobtova.

Ceea ce vreau sa spun este ca totul facem pentru noi. Am uitat ca sufletul prin felul de a fi poate cuprinde in rugaciune pe toti oamenii de pe planeta, sau cel putin pe cei apropiati. Totdeauna am fost de parere ca nu trebuie sa ne "imprastiem" foarte mult in ziua de azi cu misiuni caritabile, cat trebuie sa ne insusim o parte de saracie, adica sa "infiem" o persoana sau doua cu neputinte materiale si duhovnicesti, si fara sa fim grozavi de ortodocsi sa ii ajutam.

Una dintre cauzele saraciei noastre materiale este si folosirea tuturor resurselor noastre doar pentru uz personal. Am uitat sa folosim aceste resurse si pentru cel de langa noi. Slujba sau job-ul nostru este doar al nostru, uitand ca Dumnezeu ni l-a daruit pentru capacitatea noastra de a munci intelectual si fizic, capacitate pe care tot Dumnezeu ne-a daruit-o. Cati dintre noi zicem un Tatal nostru la intrare in birou sau la vestiar? Rugaciune pentru Tatal NOSTRU nu Tatal meu , care sa ne tina slujba sau job-ul pentru a putea ajuta pe cel mai putin dotat. Nu ma mir ca multi dintre noi pierdem aceste slujbe. Hristos a venit pe pamant pentru bunul Lui plac? Pentru noi, iar urmarea noastra a caii Lui trebuie sa fie in acelasi mod: pentru binele celui de langa mine si odihna celui obosit de neputintele lui.

Dumnezeu sa ne dea intelegerea cuvintelor Lui: ... si iubiti pe apropele vostru ca pe VOI insiva.

Intrebare: oare stim cum sa ne iubim pe noi insine?

Ca orice crestin, incerc si eu sa ma indulcesc din cuvintele celor care le stiu rosti. Si cum cuvintele cele mai folositoare sunt cele duhovnicesti, nu ma feresc sa spun ca nu am mai citit altceva de 3 ani decat astfel de lecturi. Cu ce am ramas? La vedere cu mai nimic. Pentru ca nu imi amintesc si habar nu mai am ce am citit si ce nu. Si totusi, cu fiecare zi care trece stiu sa ma comport din ce in ce mai crestineste. Sa fac diferenta intre bine si rau mult mai profund decat inainte. Pe zi ce trece simtul corectitudinii, ca sa nu folosesc alte cuvinte mai pompoase, se dezvolta din ce in ce mai mult si sa prind curaj in punerea adevarului intre cei din jurul meu.

Tot ceea ce am facut pana acum a folosit timp, timp pe care noi nu il stim gestiona.

M-a preocupat problema timpului si ajunsesem la astfel de ganduri despre timp incat am realizat ca daca te preocupa un lucru Dumnezeu te ajuta sa sti mai multe despre el. Extrapoland acel celebru film despre ganduri, nu spun care sa nu smintesc cu el, am atras incet spre mine problema timpului.

Si m-am trezit intro zi spunandu-i unui prieten care se grabea spre mine: NU TE GRABI CA PIERZI TIMPUL.

De multe ori ma distram spunandu-le prietenilor: Mai, unde e timpul ala ca se spune despre el ca le rezolva pe toate?

Insa revelatia asupra timpului a fost atunci cand Dumnezeu, in mareata lui iconomie, mi-a pus in mana cartea Pr. Sofronie "Rugaciunea, experienta vietii vesnice". Si fara sa citesc nimic din interiorul ei am gandit ca trebuie sa ne luptam sa castigam netimpul. Iar daca vrei sa castigi netimp trebuie sa dai timp. Asa a venit intrebarea cui sa ii dau timpul meu ca sa castig acel netimp tradus in gandirea mea din cuvantul vesnicie? Singura solutie a fost si este Dumnezeu. Lui trebuie sa ii dau timpul meu. Am realizat ca rugaciunea rostita de fiecare este facuta in netimp. Ea aloca timpul de pe pamant, dat rugaciunii, vesniciei. Prin rugaciune ne pregatim pentru a avea parte de rugaciunea vesnica, ce vi-o doresc tuturor. Atata timp cat dam timpul nostru lui Dumnezeu, nu cred ca vom avea parte de altceva decat de vesnicie. Timpul dat lui Dumnezeu este si atunci cand il dai slujind celor din jurul tau asa cum Iisus Hristos si-a dedicat timpul de pe pamant celor care aveau nevoie de ajutor.

Sa ne rugam Duhului Sfant sa vindece neputintele noastre si sa ridice valul de ceata care ne acopera intelepciunea si sa ne lumineze sa vedem calea spre vesnicie.

Dumnezeu sa ne ajute.

Daca razi inseamna ca ai invatat sa razi. Daca vorbesti inseamna ca ai invatat sa rostesti. Daca multumesti inseamna ca ai invatat ca nimic nu e de la tine.