Numele Tău, Iisuse

Nu vom ascunde slava Ta cea mare
Pentru nimic, căci mai suntem creștini
Și mai slujim Împărăției Tale,
Celui îmbrăcat în haină de lumini

Nu poate neamul meu acum să tacă,
Când toate le-ai făcut cu înțelepciune-
Vom duce Crucea dârz, chiar dacă
Lupii vor veni să ne sugrume

Și-n față stavile ne-or stingheri,
Semne, ciudățenii ne-or trăda,
De furtunile sălbatic se vor năpusti
Doar mâna Ta de rău ne va salva,

Doar glasul Tău Ceresc va porunci
Și câte sunt vor asculta supuse,
Nu vom tăgădui,nu vom tăgădui
Iubirea,Bunătatea Ta, Iisuse

Daniela Cuibari, studentă

 CUGETĂRI SCURTE

Niciodată duhul nostru
Nu se poate linişti
Dacă nu ne dăm silinţa
"Intru Domnul a trăi".

După cum nu tace pruncul
Când lipseşte maica sa,
Tot asemenea şi duhul
Nu se poate alina.

Întru Domnul este pacea,
Întru el odihna mea,
Calea cea adevărată
Şi acum şi pururea.

Când mintea vrea să zboare
La Bunul Dumnezeu,
Atunci vrăjmasul tainic
Ne bântuie mereu.

Împrăştie gândirea
Ca pulberea în vânt
Şi caută să tragă
Privirea la pământ.

Privelişte deşartă
Ne-arată cel viclean
Ca să pogoare mintea
Din "veşnicul liman".

Piatra nesimţirii mele
S-a facut ca un mormânt
Care veşnic mă apasă
Şi mă trage la pământ.

O, de s-ar mişca odată
Piatra sufletului meu
Ca să facă loc luminii
Sfinte de la Dumnezeu.

Întunerice de patimi
Înlăuntrul meu domnesc,
Iar vlăstarele virtuţii
Toate se îngălbenesc.

 Ofurile inimii

O inimă-mpietrită, ca stânca ești de tare
Și fără simț că moartea lovești unde doare,
Nu vezi, n-auzi sudori ce se prefac în sânge?
Nu-ți pasă că Mesia în locul tău se frânge?

O inimă rebelă, cine să te-mblânzească?
Cohortele de îngeri, ori știința omenească?
Ascultă! Prințul Păcii la tine a venit,
Răspunde azi chemării, da-I loc de locuit!

O inimă bolnavă de ce respingi iubirea?
De e cu surogate adăpi tu omenirea?
Gustă din Pâinea Vieții ce-acoperă pustia,
Adapă-te din vinul Celui ce-a făcut via!

O inimă predată Celui ce ne-a creat
E o nouă zidire, un om regenerat,
Deci privește-n Scriptură și vezi mai ești la fel?
Lăuntrul tău sălbatic s-a transformat în miel?

 Plângerea-n credință

Asear-am plâns cu Mama mea Sfinţită
Ţinând icoana Ei la pieptul meu,
Chiar dacă ştiu că-s fiica Ei iubită,
Să părăsesc păcatul, mi-este greu.

Aşa icoana Mamei mele plânge,
Căci eu covoare de păcat păşesc
Şi Crucea lui Hristos plină de sânge,
Aşteaptă ca măcar să o privesc.

Am început să dărâmăm biserici
Cu necredinţa noastra luptatoare,
Am început să aruncăm în clerici
Cu hule şi cuvinte arzătoare.

Hristos ne stă pe buze când cădem,
Cu semnul Sfintei Cruci pe trup umblăm,
Orfanii şi bătrânii nu-i vedem,
Dar suntem sfinţi, căci seara ne-nchinăm.

Cu pumnu'-n piept mărturisim credinţa,
Cu posturi tot mai aspre ne mândrim,
În suflet nu se vede pocăinţa,
Dar aşteptăm că să ne mântuim.

Aseară Maica mea Sfinţită-a plâns
Şi eu nu am mai stat să plâng cu Ea,
Căci faţa cu păcate iar mi-am uns ...
Doar Ea o să mă ierte, dacă vrea.

Ce fel de christofor poţi fi numit
Când râzi de aşteptarea lui Iisus?
Cu fiecare gând L-ai amăgit,
Cu locuri rău famate L-ai pătruns.

Prin locuri nesfinţite L-ai târât
Cu lucruri de păcat L-ai murdărit 
De Sfânta Liturghie n-ai ştiut
Copilul meu, hai, zi-mi că n-ai pierit!

La omenire Maica se închină
Şi moare pentru tot ce-i omenesc,
Iar Fiul ei ne ceartă când suspină:
O, mama mea, ce mult eu te iubesc!

Creştinilor de pretutindeni
Cu luare-aminte să păşim,
Să ne-ndreptăm spre vindecare,
Caci doar aşa ne mântuim!

RamonaBV

 Cântare de laudă la Sfânta Evdochia

 Iartă-mă!

Inima mi s-a-mpietrit
Foame mi-e de rugăciune
Crede-mă că te-am iubit,
Dar nu-i felul meu de-a spune.

Fapte bune dă-mi în gânduri,
Mâinile le-mpreunează
Şi genunchii m-i îndoaie,
Să spun după cum urmeză:

Aş vrea să mă rog Ţie ca să mă pot ruga,
Aş vrea să plâng cu jale şi să te pot chema,
Şi poate-aş face asta, dar nu cred că-mi doresc,
Păcatului mă-nchin spunând că Te iubesc.

Aştept ca să mă ierţi, deşi nu te-am rugat
Şi vreau să Te întorci, deşi eu am plecat
Cuvinte seci pe foaie mă chinui să le-adun,
Dar gura mi se-ndoaie, când vrei să Ţi le spun.

Când plâng să nu mă crezi, sau când Te chem la mine,
Căci dacă dor mi-ar fi, aş sta mereu cu Tine.
Privirea-mi s-a uscat, iar gura-mi este stâncă
Şi oricât ai săpa nu poate fi adâncă.

Treimea Ta cea Sfântă în mâini ne-mpreunate
Iar degetele-mi trei ţin loc pentru păcate
Doresc să mă întorc să fiu din nou cu Tine
Mai iartă-mă o dată şi ai milă de mine!

În Sfânta Ta grădină promit că voi rămâne 
Promit c-am să mă rog de astăzi, nu de mâine 
Căci sufletul meu plânge şi cere mântuire 
La Tine să se-ntoarcă şi să îi dai iubire..

Cu fiască supunere întru Domnul
RamonaBV

 Ştergarul

La Cina cea de Paşte, în camera de sus,
Înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Iisus.
Se revărsă din sfeşnic o galbenă lumină
pe pâinile calde, pe mielul fără vină...
Era plăcut prilejul şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,
să le aline talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnici oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?
O, dar iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, cu şoapta Lui uşoară:
- N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
- Chiar eu?... Nu şade bine. - Eu doar sunt mai bătrân.
- Dar tu? Tu cel mai tânăr? - Eu stau lângă Stăpân...
- Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu?... Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
- Dar tu cel ce ţii punga? - Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns...
- Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
- Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială...
- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu...?
Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.
Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer
Şi-a-nfăşurat ştergarul, S-a aplecat uşor
Să-şi spele ucenicii, ca rob al tuturor!
De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum a câta oară? - Se-aşează iar Iisus
Prin Duhul Sfânt să-ntrebe pe cei ce-L înconjoară:
- N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?...
Tu, soră Mărioara? Tu, Radu? Tu, Mihai?...
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!
Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
Batiste-n care lacrimi în taină se preling,
Sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
Sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
Sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
Sunt suferinzi ce-aşteaptă al Cerului semnal.
Se cere osteneală si jertfă uneori.
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
Cât mătura şi acul şi rufa de spălat,
Cât cratiţa, toporul şi roata la fântână,
Ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
Să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
Să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.
Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?
- Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
- Chiar eu?... Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân...
- Chiar eu?... Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
- Chiar eu? - Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.
Atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
Iubirea fără margini trăindu-şi iarăşi taina,
Încet - a câta oară? - S-a ridicat Iisus
Şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar şi-a pus.
Aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Iisus din nou Se-njugă!
El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă!
Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână!
Iisus vă spală astăzi cu propria Sa mână!
Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Iisus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!...
*
Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi nu uitaţi pe cale, orice lucrare-i bună,
Dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!

(de Costache Ioanid)

 Plângerile sufletului

Doamne, lasă-mă, să vin în gradina casei Tale,
Să culeg la Înviere de pe haina Ta petale.
Să le-arunc jos, pe pământ, mirul să îl parfumeze,
Crucea să le fie semn după care să Te-urmeze.

Te rog, braţele deschide, când genunchii mi îndoi,
Fiindcă nu ştiu să mă rog şi Te fac să plângi cu ploi.
Spune-mi, că mă mai iubeşti; din pământ capu'-mi ridică,
Spune-mi, că mă mai aştepţi, de păcat să-mi fie frică.

Să visez la întâlnire ... Hai, deschide-mi poarta, Doamne!
Nu degeaba Ţi-au bătut în sfinţenie piroane!
M-am întors acum la Tine de păcate biciuit
Şi din patimi am coroană, dar cu Tine le-am zdrobit.

Varsă-Ţi harul peste mine, Săptămână Luminată,
Să nu ştiu ce-i rătăcirea, să se lase căutată.
Doamne, dă-mi sute de îngeri să mă apere de trup,
Să Îţi dau sufletul veşnic şi din rai să mă înfrupt!

Cu fiască supunere întru Domnul
RamonaBV

 Prostie omenească să spui că din maimuță

O dată o maimută din evul anecdotic,
Venind la sfat pe creangă de arbore exotic,
A zis: Atenţie! Sunt foarte ofensată...
Circulă-n lume vorba, deloc adevărată,
Că omul ar descinde din buna noastră rasă...
Însăşi ideea asta îmi pare odioasă...
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi,
Copii lăsaţi pe drumuri sau imnuri de război?
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogaţi, lacomi de cărnuri şi homosexuali,
Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie.
Noi nu avem mafii crude în stirpea noastră aleasă,
Nici terorişti, manele, nici luptele de clasă!
Cât am bătut eu jungle, scuzaţi, n-am observat
În obştea de maimuţe, cocotier privat,
Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâţi în taină de aşa-zise "mame"...
Nu veţi vedea vreodată cât soarele și luna
O minte de maimută dospind în ea minciuna!
Chiar de aş fi silită de vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator.
Şi iată încă una din lumea cea de jos:
La noi nu se întâlnește razboi religios
Nici "sfinte inchiziții", nici libertate-n lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm în şanţuri
Şi nici o îndoială ce duce la ateism,
Nici ordini materiale, nici materialism...
E adevărat că omul a coborât ca soi,
Dar să fim rezonabili: n-a coborât din noi.

 Străinătate, nu mă ucide-atât de rău

Anii au trecut peste hotare,
Sufletul e-n mare suferinţă,
Mama mea se-nchină cu dulceaţă,
La păcate are pocăinţă.

Am ieşit de mult din al său pântec;
De pe buze numele i l-am furat,
Ochii i-am tocit prin cărţi cu Domnul
Pan'-am luat bagajul şi-am plecat.

Uitând de tot ce-i scump în satul meu
Cinci ani pământuri reci am netezit,
Sunt fără de copii, dar am nevastă
Sau ... 
Mai bine-aş fi din nou al ei iubit...?

Ai mei pereţi mă scutură de dor,
Mi-a spus mereu că „fără tine am să mor"
Până-ntr-o zi când cerul s-a înnourat,
S-a supărat și-n taină ai plecat
Luând și cel din urmă dulce-amor.

În care colţ al lumii să mă duc
Şi ce femeie să îmbrăţisez?
Pe mama ce în chinuri m-a născut,
Sau „cea ce nu mai e ... " 
Și-acum doar numai o visez?

Mă mustră gândul neputinţei
Şi inima mă muşc-acum din piept,
Ar fi în stare să mă facă franjuri, 
Să zboare pan' la mam'-acolo drept.

Dar totul pare-a fi un imposibil, 
Deaceea Doamne, doar la Tine mă închin.
Pentru-a mea iertare, nu mă rog...
Ci eu te rog ca și un muritor de rând
Ușureaz-al mamei mele chin 
Și ajut-o să se bucure divin
Șoptindu-i la ureche c-am să vin.

Și restul rugăciunii eu o las
Să fie pentru cei ce au nevoie
Și iartă Doamne tuturor ce-n ultim ceas
Vor striga la Tine cu-al lor glas.

Voi încerca să mă retrag subtil, încet
Pentru-a lăsa deschisă rugăciunea, 
Ca mâine seară să nu mă mai repet
Ci doar să îți aduc închinăciunea.

 RUGĂCIUNE DE SEARĂ

Cu de lacrimi gene ude, înalţ rugă Domnului:
Sufletul păzeşte-mi, Doamne, în tot ceasul somnului;
Gînduri ce mă tulbur, cu al Tău Duh înfrânge-le;
Trupului meu dă-i odihnă; răcoreşte-mi sângele;

Somn uşor să mă suprindă, să dorm lin ca florile,
Şi cu inimă curată să mă scoale zorile;
Rugăciune să-nalţ spre Tine şi să-Ţi cânt poruncile,
Precum cânta ciocârlia peste toate luncile;
Să pornesc la muncă sfântă cum pornesc albinele,
Să pot umple, ca şi ele, fagurii cu binele,
Si să te slăvesc pe Tine, de pe valea plângerii,
Dumnezeule din slavă, ce-L slăvesc toţi îngerii!

de Vasile Militaru

 Suflet chinuit de trup!

Zi şi noapte al meu suflet stă să iasă
Din mocirla aşternută-n a sa casă
Plânge, se alungă şi-apoi strigă:
De ce, Doamne, vrei să-ndur atâta frică?!

Acest trup domneşte-n murdărie,
N-a aflat de sfinţi, de curăţie
Nu m-ascultă când îi spun să te iubescă
Desfrânarea şi mândria e firească!

"Dumnezeu nu are loc în astă lume"
Astfel de cuvinte seara-mi spune
Nu mai vreau avorturi, necredinţă,
Scapă-mă, de-această suferinţă!

Ce e rău nu pot să mai privesc,
Nu mai vreau s-aud, să mai vorbesc, 
Trumpul meu murdar strigă-n pământ,
Eu vreau să mă-nalţ, dar nu sunt sfânt.

Varsă mila Ta şi Duhul Tău
Peste mine, păcătosul cel mai rău;
Crucea o apasă pe-al meu spate
Ca să-mi plâng păcatul pân' la moarte!

Fă-mă vrednic să mă-npartăşesc
Şi să-i iert pe cei ce îmi greşesc
Casei Tale fă-mă-ngrijitor
Iar când voi fi vrednic, pot să mor.

Şi-n final mai am o rugăminte:
Răul ce-am făcut, nu-l ţine minte.
Braţe-le deschide-Ţi şi mă iartă,
Vreau să înviez, nu să fiu moartă!

RamonaBV

 Patimile Tale, Doamne!

Vineri seara lacrimi grele genele îmi zugrăvesc, 
Ale Tale patimi, Doamne simt că parcă mă orbesc.
Spinii Tăi de pe coroană inima mi-o-nsângerează,
Cuie-ţi traversează trupul, îngerii ţi-l tămâiază.

De-aş fi fost ‘n-acele timpuri, oare ce aş fi făcut ... ?
Aş fi plâns cu Maica Sfântă, sau cu ei te-aş fi bătut?
Lasă-mi mantia durerii să o port în locul Tău
Şi să fiu scuipat în faţă c-am uitat de Dumnezeu!

Decât coasta să-ţi străpungă, mâinile să mi le taie,
C-am uitat să-ţi mulţumesc că nu m-am născut în paie.
Înaintea feţei Tale a privi nu îndrăznesc
"Răstigneşte-L!", se aude pe Golgota când păşesc.

Când te-am pironit Iisuse, nu ai scos nici un cuvânt;
Deşi Te-ai rugat la ceruri, nu ne-ai spus că eşti Cel Sfânt,
Tu doar ai avut credinţă, în smerenie dulceaţă,
Chiar şi când te chinuiai vărsând sângele pe faţă.

Toate spre zidirea noastră şi spre-a Ta împărăţie
Pe pământ ai coborât ca să fim asemeni Ţie.
Înviat-ai din mormânt, iadul ai cutremurat,
Doamne, Ţie-ţi mulţumim, fiindcă astăzi ne-ai iertat!

Cu fiască supunere întru Domnul
RamonaBV

 Îmi arde sufletul în rugăciune!

Iisus Hristos stă-n fața mea și-ascultă 
Cum fiecare rugăciune îi închin,
Dar gândul meu cu alte lumi se luptă 
Și ruga mi se-ntoarce în suspin.

Maica Sfântă plânge lângă mine
Și îl roagă pe Iisus a mă ierta.
Spune-mi Doamne, ce n-am făcut bine?!
Dă-mi, te rog putere-a mă ruga!

Nu ai vrut să mai auzi de Mine
Pe Golgota sus M-ai răstignit
Acum vrei să am milă de tine
Sufletul se cere mântuit.

Ți-am dat până și înger păzitor,
Cu apa și cu foc te-am botezat,
Copilul meu, de tine-mi este dor,
Iar tu te rogi știind că m-ai uitat!

Ce rugăciuni pot eu ca să mai cred?
Eu îți ofer și nu îmi mulțumești.
Măicuța mea mă roagă să îndur,
Iar tu mă minți spunând că mă iubești.

Totuși aștept și vreau să te îndrepți,
Comoara mea în cer cu îngeri ți-am gătit 
Da, vreau să locuiești și tu doar cu cei drepți
Nu vreau să te găsesc nepregătit.

Acum când tu ai drumul îndreptat
Să ști că Alfa și Omega mă numesc
Cu trup și sânge iadul am sfărmat
Prin toate sa-nțelegi cât te iubesc.