Părintele Iosif Trifa, întemeietorul Oastei Domnului, sursa: Site-ul oficial al asociaţiei misionare "Oastea Domnului" din cadrul Bisericii Orodoxe Române     (http://www.oasteadomnului.ro/acasa/ )

Cu mult timp în urmă, am descoperit şi m-a emoţionat viaţa de jertfă a unui preot trecut la Domnul cu puţin înainte de începerea celui de-Al II-lea Război Mondial, când oamenii călcau cu faţărnicice pragul unei biserici. Acesta a avut un ideal: însănătoşirea duhovnicească a creştinului, a României, a tuturor oamenilor… Pentru atingerea idealului său, a ars cu o intensitate fantastică, risipind lumina ca nimbul unui sfânt. Uleiul din candela vieţii i s-a sfârşit repede. Flacara ei s-a stins în plină putere creatoare, nu însă înainte de a aprinde alte zeci de mii de candele în jur. Lumina lor a trecut din generatie în generaţie la alte şi alte candele Era părintele Iosif Trifa.

Închipuiţi-vă un preot în noaptea de Înviere. Lumina din mâinile lui, primită de la Hristos Cel Înviat, o dă celor din apropiere. Aceştia, la rândul lor, o dau mai departe... mereu mai departe...

 A aprins, la vremea lui, zeci de mii de candele ale speranţei. Luminile acestora au trecut din generaţie în generaţie pâna astăzi. Acele lumini au luminat în candela speranţei în anii ‘50, anii proletcultismului comunist, atunci când oamenii îngroziţi se temeau să calce pragul unei biserici…

 Acele lumini au luminat în candela speranţei în anii anii ‘80, anii grei ai ceauşismului, când frigul şi întunericul ne cuprinseseră, fiind deopotrivă în afară şi înlauntrul nostru, când oamenii descurajaţi şi resemnaţi se nu se mai osteneau să calce pragul unei biserici.

Acele lumini mai pâlpaie şi astăzi, pentru ca generaţia noastră să nu se rătacească în noaptea confuziei, dar, cu siguranţă, mai intens ca oricând, vor lumina un mâine glorios, când vor aprinde milioane de suflete pentru lucrarea lui Hristos.

Aceasta este lucrarea misionară a Ortodoxiei: Luăm lumina de la Hristos şi o dăm mai departe, mereu mai departe!...

Merg copii prin ţară
să colinde iară,
prin nămeţi şi frig,
pentru un covrig.

E iaraşi Crăciunul,
se naşte Preabunul,
îmi bate-n poartă
omenirea toată.

Nu mai am merinde
să le dau, Părinte,
nu mai am nimic,
nici măcar un pic.

Îmi ceri viaţă mea
să le-o dau de Stea,
câte-o mică parte
în loc de bucate.

Luaţi în loc de pâine
câte-o rugăciune
şi în loc de bani
vă mai dau din ani.

Tot ce am primit
este împărţit -
ei îmi cer, îmi cer
Doamne, lerui ler.

Îmi ceri să Te dau
la cei ce nu au -
Doamne, fără Tine,
nu e mântuire.

Îmi bate-n poartă
omenirea toată.
Ei îmi cer, îmi cer
Doamne, lerui ler...

Doamne Atotputernic, priveşte la turma Ta din Răsărit,
zilele furtunilor cumplite vor veni curând,
nori negri ca smoala se rostogolesc în zare
peste culmile asfinţitului.
Nori negri vestesc zilele urgiei,
zilele când fierul înroşit
va sfârâi în carnea robilor Tăi
însemnându-i cu pecetea proorocită,
zilele în care oamnenii vor fi infieraţi ca vitele,
zilele când ghimpii antihristului se vor înfige adânc
în carnea pruncilor-
până la noi se aude scâncetul lor şi ne astupam urechile.
Tragem în piept aerul fierbinte şi ne arde beregata.
Doamne, Răsăritul a ajuns ca o turma de oi
încolţită de lupi flămânzi.
Bisericile Tale trag clopotele
chemând credincioşii la rugăciune.
Ochii noştri sunt îndreptaţi către Tine, Bunule Păstor,
cântările Dumnezeieşti sunt luate de îngeri
şi purtate spre Tine.
La Tine ne este nădejdea,
întăreşte pe robii Tăi cu tăria mucenicilor,
fă ca glasul aleşilor Tăi care acum strigă în pustie
să pătrundă în inimi şi în suflete
şi să fie ascultat acel cuvios albit de ani
care nu şi-a plecat genunchiul idolilor şi învăţăturilor străine
şi care strigă bătându-şi pieptul
asemenea lui Iona cel ce a stat trei zile şi trei nopţi
în pântecele peştelui.

(Icoana Maicii Domnului cu Pruncul - „Pantanassa - Vindecătoarea de cancer“, sursa: Sfânta Mănăstire "Dervent"   (http://www.dervent.ro)

Nebănuite stihuri, cuvânt de colindă,
îţi vin acum în casă cu blagoslovire…
Deschide, deschide uşa frate creştine,
priveşte cum ard în flăcări de iubire.

Din Scriptura preadulce, silabele calde
în rime coboară, tremură şi sună
când cerul îşi scutură petalele albe
şi ninge prin ţară cu raze de lună.

Când Îngeri păşesc pe căi neumblate
şi heruvimii tămâiază înalt,
când harul sfânt tremură şi arde
şi-n stihuri pogoară mireasma de nard.

Versul cel dulce duios cântă şi-alină,
din ochii Presfintei o lacrimă cade,
mâna smerită la icoane se-nchină,
pe nori albi de stele Părintele şade.

Priveşte cum ard şi pornesc spre tine
nebănuite stihuri de iubire…
Deschide, deschide uşa creştine,
bate în suflet cuvânt de Psaltire.

( Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos. Sursa: Sfânta Mănăstire “Dervent”  (http://www.dervent.ro) 

Deschid Scriptura şi citesc vorba iubire,
Prunc din Fecioară Sfântă şi Dumnezeire.

În astă noapte, gerul muşcă din piatră crunt,
cerul seamănă argint pe brazde de pământ.

Seminţe poleite cad roiuri din stele
Peste naşterea Ta, Doamne, din colindele mele.

De două milenii, peste un colţ de lume,
ninge cu mai bine pentru vremi mai bune.

În astă noapte Te mai naşti o dată,
speranţă pentru o lume disperată.

Biserici, păsări cu piscul în nori,
despică bolta curbată cu rugi şi cântări.

Deschid Scriptura şi citesc vorba iubire,
Prunc din Fecioară, Dumnezeu şi mântuire.

Cetăţeanul extraterestru Iisus Hristos este printre noi. Nu are viză de intrare, mutaţie de pământean, nu e luat în spaţiu de nimeni, nu posedă carte de identitate, card de alegător, cod numeric personal. Vindecă bolnavi, fără să aibă atestat de medic. Foloseşte metode neatestate de noul Cod medical, fiind considerate neştiinţifice, retrograde, obscurantiste. Prin cazurile de boli incurabile pe care le-a rezolvat, slăbeşte încrederea cetăţeanului în medicina convenţională. Ajută pe săraci, fără să aibă personalitate juridică. Hrăneşte miliarde de oameni, fără să declare de unde provin alimentele. Nu ţine o evidenţă contabilă asupra veniturilor şi cheltuielilor şi nu predă vreun bilanţ contabil. La fiecare recensământ, a fost de negăsit, sustrăgându-se astfel de la orice înregistrare. La sfârşitul veacurilor, intenţionează să mântuiască lumea, fără să prezinte vreun proiect, care să fie aprobat de forurile competente.

Concluzii:
1. Se confirmă urmatorul zvon :"Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului";
2. Cetăţeanul Iisus Hristos nu se află în legalitate;
3. Deşi a fost avertizat prin comunicate publicate în mass-media că înalca Legea şi riscă pedeapsa privativă de libertate, continuă să persevereze în aceasta atitudine, ultimă dată fiind văzut în casa unui bolnav contagios şi incurabil, care se afla pe patul de moarte şi pe care l-a îngrijit. Acum, se pare că bolnavul a depăşit boala şi poate depune mărturie scrisă.


Întocmit la data de 25. XII. 2058 de către Agentul cu nr. de cod: 666 - 3427

(Sursa: “Biserica Eroilor Martiri ai Revoluţiei din 1989“)

Tuturor Eroilor Martiri ai  Revoluţiei

În Decembrie, se primenea o lume,
cu dalbă cămaşă, brodată cu nume:

Ştefan, Cosma, Tudor, Dumitru, Matei,
Gheorghe, Radu, Constantin şi alţii ca ei.

Pe străzi, aripi tinereşti se avântau în zbor,
spre cerul lui Hristos, în dans de tricolor.

Când Ţara îşi alegea o spiţă din an,
roua înroşită picura din ram.

Sudoarea ardea pe frunte, pleoape şi buze,
pâinea noastră se cocea la flăcări de-obuze.

Se tulbura cerul şi ningea aprins,
Ţara adormea cu ochiul larg deschis.

Sfintele suflete, la capătul nopţii,
în lumini străluceau, pe pajiştea morţii.

Mărul ionatan, pârjolit şi stingher,
legăna aripi roşii, cu resturi de cer.

În Decembrie, se primenea o lume,
cu dalba cămaşă, brodată cu nume:

Petru, Constantin… plecaţi spre odihnă,
la loc cu verdeaţă, la loc cu lumină.

***

Iată ce am văzut în acele cumplite zile:

Candela

din noi

Atunci când ai primit un dar spiritual ziditor de suflet, împarte-l cu ceilalţi. Darul va creşte şi va deveni inepuizabil. Darul meu este un mesaj de Sfintele sărbători de Iarnă, care  va face lumea ta mai bună. Efectele lui benefice vor fi simţite imediat şi îţi vor umple sufletul de bucurie si armonie. Mesjaul foloseşte cuvinte care te vor conecta la resursele tale interioare nebănuite şi inepuizabile.Lumea ta va fi mai bună şi o vei face şi pe a celorlalţi mai bună.

Iată Mesajul :

O minune este în fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare clipă.
Există o înţelepciune a fiecărei zile, a fiecarui ceas, a fiecărei clipe.
O minune este în fiecare copac, în fiecare pasăre, în fiecare floare.
Există un sens în fiecare copac, în fiecare pasăre, în fiecare floare.
O minune este în fiecare rugăciune gândită, spusă sau scrisă.
Există o sfinţenie  în fiecare rugăciune gândită, spusă sau scrisă.
O minune există în fiecare stih care prinde aripi spre Nemărginit.
Există o desăvârşire în fiecare stih înaripat.
Lucrând rugăciunea cu răbdarea şi migala unui bijutier, descoperi minunile din stihuri.
Liniştit şi dulce, numele lui Iisus din rugăciune copleşeşte lumea învălunind-o într-un nimb de bucurie.
Şi lumea devine minune.
Sfâşietor şi melancolic, dorul dupa Iisus din rugăciune copleşeşte  nopţile de priveghere.
Şi nopţile devin minune.
Dureroase şi amare, lacrimile din rugăciune copleşesc sufletul şi  clipele de întrebări.
Şi acestea devin minune.
Ostenit de minuni, sufletul se întoarece spre Tine, Doamne, şi Îţi cere o clipă obişnuită, să se poată odihni , aşa cum Tu te-ai odihnit în ziua a şaptea de toată lucrarea.
“Acest lucru - zise Dumnezeu - va fi binemeritata  răsplată  în Rai, după  osteneala de aici. ”

*

Cu ocazia Crăciunului, citeşte-l şi-l trimite şi prietenilor tăi !

Sărbători fericite !

Închinare

1. Sfinte Cipriane, pururea slăvit,
izbăvitorul sufletului îmbolnăvit,
de lucrarea vrăjmaşului îmbolnăvit.

2. Fă să tălmăcesc pe stihuri potrivite
rugăciunea ta şi focul din cuvinte,
spre a creştinului folos, focul din cuvinte

3. Ajutor să fie celor încercaţi,
de ispita diavolească dezlegaţi,
de lucrarea satanicească dezlegaţi

Rugăciunea Sfântului Ciprian

1. Stăpâne Doamne al nostru Iisuse Hristoase,
Ziditorul tuturor celor frumoase,
Chivernisitorul celor frumoase…

2. Împăratul împăraţilor nemărginit,
Tu, Doamne al domnilor, fii pururea slăvit,
slavă Ţie mare, fii pururea slăvit.

3. Tu, Ce în lumina nepătrunsă locuieşti,
Tu, Care slăvit şi vrednic dăinuieşti,
în lumina neapropiată dăinuieşti…

4. Acum, pentru rugăciunile robului Tău,
îndepărtează lucrările celui rău,
depărtează viclenia demonului rău.

5. Revarsă ploaie bună peste tot pământul,
fă să rodească la bună vreme câmpul,
cu ploaie bună fă să rodească câmpul.

6. Copacii şi viile să dea rodul bun,
dezleagă pântecele femeilor acum,
de nerodire pântecele femeilor acum.

7. Când dezlegate vor fi acestea toate
de legăturile cele fermecate,
dezleagă şi celelalte de cele fermecate.

8. Pe robul Tău ce cu credinţa se roagă
cu toţi cei ai casei, Tu îl dezleagă ,
de legăturile satanei Tu îl dezleagă:

9. De cele ale potrivnicilor puteri,
de legăturile vrăjmaşilor dureri,
de legăturile farmecelor dureri.

10. Doamne al părinţilor noştri Dumnezeu,
împiedică toată lucrarea celui rău,
lucrarea vrăjmaşă a demonului rău.

11. Tu la farmece şi vrăji dai dezlegare,
Tu, ce dezlegi de satanicească lucrare
şi distrugi toată a vicleanului lucrare…

12. Ce, prin pomenirea Sfântului Tău Nume,
dezlegi satanicească lucrare în lume,
distrugi a lui vicleană lucrare în lume…

13. Pe robul Tău ce cu credinţa se roagă
de legăturile satanei îl dezleagă,
de legăturile celui rău îl dezleagă.

14. Dezleagă-l de e legat în cer sau pe pământ,
cu piele de animale fără de cuvânt,
sălbăticiunile cele fără de cuvânt.

15. Dezleagă de e legat cu fier, piatră sau lemn,
cu scriere, sânge de om sau cu alt semn,
cu sânge de pasăre, peşte sau alt semn.

16. Dezleagă de e legat prin necurăţie
sau în alt chip prin vreo blestemăţie,
din altă parte prin vreo blestemăţie.

17. Dezleagă de-au venit din mări sau furtuni,
din morminte sau alt loc sau din genuni
sau în alt chip s-au abătut de prin genuni.

18. Dezleagă de au venit prin unghii sau gheare,
prin păsări, prin şerpi sau din locuri murdare,
din pământ al morţilor sau din locuri murdare.

19. Dezleagă de-au venit prin bolduri şi ace,
dezleagă pentru totdeauna şi desface,
acum cu puterea Ta, Doamne, desface.

20. Dumnezeule, Care le cunoşti pe toate,
dezleagă şi sfarmă cele blestemate,
lucrările magiei cele blestemate.

21. Pe robul Tău ce cu credinţă Te cinsteşte
cu toţi cei ai casei ai lui Tu îl păzeşte
de vrăjmaşul ce pururi unelteşte.

22. Păzeşte această casă de vrăji şi de năluci,
fă-i cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci
loc în această casă, cinstitei Tale cruci.

23. Zdrobeşte cu însemnarea ei pe cel viclean,
depărtează lucrarea celui duşman
de la robul Tău, lucrarea celui duşman.

24. Pe robul Tău ce cu credinţa se roagă,
cu toţi cei ai casei ai lui Tu îl dezleagă
de toate farmecele, Tu îl dezleagă:

25. De demonul de amiază şi de mânia,
de tot blestemul, boală şi lăcomia,
de invidia şi de nemilostivirea…

26. De farmece, clevetire şi mândrie,
de neputinţă neînduplecare şi prostie,
de cruzime, nedreptate şi trufie…

27. De rătăciri şi greşalele ştiute,
de lucrări şi greşalele neştiute,
de păcate şi greşalele neştiute.

28. Iată, Numelui Tău Sfânt eu mă închin,
că binecuvântat eşti acum şi în veci, amin.
Binecuvântat eşti, Doamne, în veci, amin.

Epistolia Domnului nostru Iisus Hristos ce a trimis-o Dumnezeu din cer, care mai poartă şi denumirea de "Epistolie din Cer pentru respectarea Zilei Domnului (sau a Duminicii)", "Epistolia lui Hristos pentru paza Duminicii" sau "Legenda Duminicii", este un text apocrif, ce face parte din categoria aşa-numitelor "Scrisori trimise de Dumnezeu din cer".

Cultul Epistoliei în spatiul creştin

Odată cu generalizarea creştinismului în Imperiul Roman, ziua de Duminică, ca zi sfânta şi de odihnă, ajunge sa ia locul sâmbetei. Cu toate acestea, sâmbăta nu a fost întru totul abandonată de către unii creştini, care motivau cum că Duminica nu a fost poruncita de Dumnezeu. Astfel, oamenii simpli din Friaul, nordul Italiei, continuau sa tină sâmbata. De asemenea, începând din secolul al II-lea, Biserica Culdee din Scoţia, precum şi alţii. Epistolia a fost redactată după anul 313, întâi în limba latină, apoi a fost tradusă în elineşte, precum şi în celelalte limbi europene din acea vreme, şi a început să circule cu succes. Primele atestări privind "Epistolia" le avem din secolul al V-lea. Astfel, se spune că, în anul 583, în Ibiza (în limba autohtonă Eivissa), o insulă care aparţine Spaniei, situată în vestul Mării Mediterane, fâcand parte din insulele Baleare, Epistolia ar fi căzut din cer şi îndemna pe creştini la respectarea zilei de Duminica. Episcopul de Ibiza, Vincent, a declarat scrisoarea ca autentică şi a acceptat-o. În schimb, episcopul de Cartagina, examinand-o, s-a declarat uimit cum “cineva poate accepta profeţii noi”. Din aceasta cauză, episcopul de Ibiza a fost destituit. În Evul Mediu a circulat o legendă conform căreia Theodoton, adjunctul papei, a văzut deasupra mulţimii adunate în Bazilica Sfântul Petru din Roma o epistolă suspendată in aer. Atunci, 47. 000 de oameni s-au pocăit. În anul 1846, în Boemia, o apariţie similară a curemurat o mulţime de oameni, iar multi preoţi au crezut în ea.
În secolul al XIII-lea, au loc o serie de evenimente, care vor da un puternic avânt cultului Epistoliei. O serie de calamităţi şi flageluri cosmice, precum epidemii ucigătoare de molime, culminând cu groaznica Moarte Neagră (Ciuma bubonică) din anul 1347, eclipse, secetă prelungită, invazie de lăcuste, grindină, au creat o atmosferă de disperare colectivă. Ca să ispăşească păcatele lumii, grupuri de laici parcurg satele şi oraşele, biciuindu-se cu asemenea violenţă incât trupul lor devenea o masă umflată de carne vânată. Aceştia au fost numiţi biciuitorii (flagelanţii). Ei îşi fac apariţia pe la anul 1260, anul când, dupa profeţia lui Gioacchino Fiore, trebuia să înceapă a şaptea epocă a Bisericii, şi se prezentau ca o mişcare reformatoare, care a îmbrăcat haina căinţei. Primii flagelanţi pornesc din Perugia şi se răspândesc apoi în Polonia şi Ungaria. Flagelanţii au fost cei care au pus în circulaţie teoria conform căreia Dumnezeu îi pedepseşte pe oameni cu Moartea Neagră din cauza nerespectării Duminicii ca zi de odihnă şi pledau pentru repaus absolut în această zi. Apocriful a cunoscut o larga circulaţie după aparitia tiparului.
Mişcarea a fost considerata eretică. Biserica Romano-Catolica nu a încurajat odihna absolută în timpul Duminicii, ci numai oprea de la muncile grele. Papa Clement al VI-lea, printr-o bula emisa pe data de 20 octombrie 1349, a condamnat mişcarea şi a interzis-o.
În realitate, flagelanţii nu fac altceva decât să se folosească de “Epistolie…” şi să o repună în circulaţie.
Va vedea lumina tiparului pentru prima dată în anul 1795, în Anglia.

Traducerea şi circulaţia Epistoliei în limba română

După unii cercetători, "Legenda Duminicii", este cel mai vechi text scris în limba româna. Acesta a fost tradus în anul 1391 de către călugării copişti de la Mănăstirea Săpânţa-Peri din Maramureş.
Începând din secolul al XVI-lea, Biserica Ortodoxă din Transilvania se confruntă cu tendinţa de prozelitism a unor biserici reformate. Acest fapt face ca să apară o reacţie din partea ierarhiei ortodoxe, atât în Transilavania, cât şi in Moldova şi Ţara Românească. Astfel, Sfântul Ierarh Varlaam (n. 1580, 1585? - d. 1657), Mitropolit al Moldovei, redactează lucrare de 339 de pagini intitulată "Şapte Taine ale Bisericii", care era menită să apere temelia credinţei ortodoxe împotriva calvinilor din Transilvania, care nu recunoşteau cele şapte Taine, şi o tipareşte la Iaşi, în anul 1644.
În anul 1642, conducătorii calvini ai Transilvaniei au publicat un catehism la Alba Iulia. Sfântul Ierarh Varlaam convoacă un sobor al ierarhilor din Moldova şi Ţara Românească, pentru a lua atitudine împotriva acestui Catehism. Soborul s-a întrunit în anul 1644, la Iaşi sau, probabil, la Suceava. El a avut misiunea de a aproba răspunsul întocmit de mitropolitul Varlaam la catehismul din 1642. Lucrarea, care se va numi “Răspunsul împotriva Catehismusului calvinesc”, se adresa, în primul rând, credincioşilor din Transilvania. În lucrare, sunt combătute principalele învăţături calvine, dezvoltând învăţătura ortodoxă despre Sfânta Scriptură, credinţa şi faptele bune, Biserică, Taine, cinstirea sfinţilor şi a icoanelor etc.
Din Unitarianism se desprine o mişcarea pentru ţinerea sabatului, numita mişcarea sabatariană (sâmbetistă. Autorul ei a fost Andreas Eossi de Szent-Ersebet, nobil unitarian bogat, care a deţinut trei sate şi un număr mare de moşii în Odorheiul Secuiesc. Pierzându-şi soţia şi trei fii, el insuşi fiind suferind, a căutat consolare în Biblie. Ajungând la concluzia că trebuie ţinut sabatul, a întemeiat mişcarea sabateriană/ sabatariană. În ciuda persecuţiilor oficiale, mişcarea, care s-a transformat ulterior în sectă, s-a răspăndit foarte repede, făcând numeroşi prozeliţi. Autorităţile de atunci au reacţionat neadecvat, agresiv şi disproporţionat, luând măsuri cu totul nepopulare, deci ineficiente. Amintim doar anul 1595, când sabaterienii au fost persecutaţi sever. La fel anul 1618, când 300 de soldaţi au arestat pe capii sabaterienilor şi le-au confiscat averile. Mulţi dintre membrii mişcării au fost închişi, iar unii au murit în închisoare. Probabil, ca o reacţie împotriva acestei mişcări, preotul ortodox din Mihaciu (azi Mihăceni, judeţul Alba realizează o serie de traduceri din limba slavonă ale unor apocrife, printe care şi Epistolia. Preotul din Mihaciu, care se va numi el însuşi “Popa Grigore din Măhaci”, vede probabil în aceasta un manifest misionar pentru respectarea Duminicii, ca sfântă zi de odihnă, conform învăţăturii dreptei credinţe.
În Ţările Române şi în Ardeal, versiunile în limba slavonă au stat la baza multor traduceri. În secolul al XVI-lea, alături de “Epistolie…” se mai traduc si alte apocrife, precum “Rugăciunea de scoaterea dracului”, “Legenda Sfintei Vineri”, “Legenda lui Avram”, “Apocalipsul Apostolului Pavel”, “Apocalipsul Maicii Domnului”, “Cugetări în ora morţii”, “Legenda Sântului Sisoe”, “Să neştire buru creştiru”. Epistolia vede, la noi, lumina tiparului relativ târziu, abia în anul 1852. Toate aceste apocrife, care fac parte din “Codex Sturdzanus”, vor fi tipărite în anul 1879 de către B. P. Hasdeu în volumul II din “Cuvinte den bătrâni”.
Istoria literaturii a reţinut în special versiunea din “Manuscrisul de la Ieud” sau “Sbornicul de la Ieud”. “Epistolia…” inserată aici a atras atenţia prin ingenuitatea şi prosperitatea expresiei de tip viu popular în forme vechi.
“Nu ştiţi răilor şi făcători răi că sfînta dumenecă bineveasti arhanghel Gavriil cu bucurie a Domnului născatoare întru Nazaret? Nu ştiţi că sfînta dumeneca luiu botedzu întru Iordan? Nu ştiţi că sfînta dumeneca învis den morţi, ca morţii să învie cu mene? Cum voi nu înţeleasetu legei mele şi scripturile mele, că sfînta dumenecă voi judeca şi vii şi morţi ?”
Astăzi, deşi Epistolia este condamnată ferm de unii, mai cu seamă călugari, ea continuă să circule, circulaţia ei fiind tolerată chiar de unele feţe bisericeşti.

O hotărâre crucială şi miracolul ce i-a urmat

Închipuiţi-vă noaptea de la cumpăna anilor.Toată lumea se dezlănţuie într-o risipa de energie şi voie bună, de-o frenezie sălbatică, disperată, ca şi cum, doar peste câteva ore, ar urma să treacă la cele veşnice, iar acum se grăbesc să se mai bucure puţin de viaţă. Este o noapte în care nimeni nu are voie să fie trist, abătut, îngândurat, chiar de ar avea mortul pe masă. Toţi trebuie să fie bine dispuşi, veseli, chiar mitocani şi vulgari, căci altfel le va mege rău tot anul. Fost-au pregătite din vreme multe şi diverse aperitive, precum măsline cu brănză telemea sau caşcaval, acadele cu parmezan, acadelele cu piept de pui, antreu cu vinete, apoi artileria grea : ciorbe şi borşuri de tot felul, precum bogras la ceaun, borş de fasole uscată cu mânătarci, ciorbă de pui şi ciuperci à la grecque, bulion de pui, ciorbă de potroace acrită cu varză mâncăruri copioase cum ar fi sarmale, curcan la cuptor, marinată de stacoj, icre negre de morun, sardele muiate în untdelemn. Apoi prăjiturile, smochine, curmalele, ananasul. A fost de asemenea pregatită şi udătura, precum ţuica bătrână, lăzile cu şampania, vinul de pays d’oc sau de Mutflatar, Valea Călugarească, apa gazoasă, sifonul, cafeaua turcească. Tot aşa şi gramofonul cu discurile ce conţin ultimele cântece la modă : “Zaraza”, “Terente şi Didina”, “Maria neichii, Marie”, “Foaie verde de trei sfanţi”. De asemenea, au mai fost pregătite şi petardele, răvaşele de prost gust, glumele fără perdea şi, pentru cei mai simandicoşi, anecdotele intelectualiste cu poante răsuflate.
Nimic din toate acestea în odaia de o austeritate ascetică a unui modest preot, care îşi luase slujba prea în serios, aceea de a scrie aproape în intregime o gazetă de credinţă. O odaie de lucru sărăcăcioasă, o masă de lemn simplă pe care se afla o Sfânta Scriptură, un dulap plin cu literatură religioasă. Pe peretele de la răsărit, o candelă veşnic aprinsă. Un şomoiog de busuioc spânzurând de un perete umple odaia de o mireasmă sfântă. Întreaga ambianţă amintea de chilia unui pustnic, care se nevoia mistuit de dorul pentru Hristos. Acum, pustnicul se află în criză de idei. Primul număr pe anul II al gazetei trebuie să apară doar peste câteva zile, iar materialul nu este încă gata. Părintele se frământa, căci o grea responsabilitate apăsa pe umerii lui firavi. Unde să găsească un subiect pentru un articol cu totul deosebit, care să aducă ceva deosebit în noul an ce va veni ? Nu ştie ce să facă şi, epuizat cade în genunchi şi se roagă. Până la el în odaie pătrunde muzica lăutărească, atât de vulgara şi enervantă, chiote de beţivi şi înjurăturile… Deodată… o luminiţă suprafirească. Părintele cade în extaz. Rămâne un timp aşa. Revine schimbat. Acum ştie. Să invite pe oameni sa semnze o.. Hotărâre. Să publice, aşadar, Hotărârea. Cum să fie ? Ce cuvinte să pună în ea ? Cuvintele îi vin pe buze ca de la sine. Se apucă să le scrie. Nu scapă nimic. Credincioasă, mâna îi urmeaza gândul. În faţa ochilor lui, ca de la sine, se plăsmuieşte Hotărârea :

HOTĂRÂRE

“Subsemnatul……………………………………………. gândindu-mă cum aş putea intra în anul cel nou cu folos şi mântuire sufletească, mă hotărăsc prin aceasta cu începere de la Anul Nou să scot din traiul meu sudalma şi beţia. Mă leapăd cu ură şi scârbă de aceste păcate. Intru prin această hotărâre în rândul acelora care se vor hotărî ca şi mine ca astfel toţi împreună ca nişte buni ostaşi ai lui Hristos să începem lupta cea sfântă a curăţirii vieţii noastre de păcatele noastre cele multe şi grele.
În fruntea Oştirii noastre stă Mântuitorul Hristos şi El ne va duce la biruinţă.
Pe Mântuitorul meu Isus Hristos rugându-L să mă ajute şi pe mine ca să lupt în Oastea Lui, iscălesc această hotărâre ce s-a făcut pentru binele şi mântuirea mea sufletească.

Dat în………. la Anul Nou 1923

N.N. ……………

Abonat al gazetei “Lumina Satelor” Nr. 8

Hotărarea a văzut lumina tiparului în primul număr pe anul 1923 al foii "Lumina Satelor". Tot acolo, se făcea şi un apel de suflet, prin care cerea fiecăruia să se hotărească şi s-o semneze, apoi să o pune pe un perete al casei, pentru a fi văzută tot timpul.
Chemarea a avut un efect miraculos, căci a fost semnată de un numar incredibil de mare de oameni. Aşa se face că, în numarul de Paşti din 8 aprilie 1923 al periodicului “Lumina satelor”, s-a putut publica lista primilor semnatari, care se vor numi de-acum înainte “ostaşi”.
Negreşit, s-a săvârşit o minune fără precedent. A luat fiinţă cea mai mare mişcare misionară ortodoxă de pe aceste plaiuri, numită "Oastea Domnului". Peste doar câţiva ani, "Oastea Domnului" avea sa atinga un număr impresionant de membri şi simpatizanţi. Sunt publicate cărti, broşuri, calendare, reviste, toate într-un tiraj năucitor, căci cererea era fantastic de mare. De pildă, în răstimp de numai 15 ani au ieşit de sub teascurile tiparului 7 publicaţii, într-un tiraj total de peste 13. 160. 000 de exemplare, 44 de cărţi, într-un tiraj de peste 550. 000 de exemplare, 12 calendare anuale, în peste 330. 000 de exemplare. Se scrie un număr impresionant de articole, poezii, cântări. Se dezvoltă o adevarată literatură religioasă de misionarism. O literatură inedită se naşte şi creează un nou curent literar, nebăgat însă de seamă de istoricii literaturii române. Poezia populară creştină, slab reprezentată până atunci, îşi ia o amploare fără precedent. Numai un singur om, poetul popular Traian Dorz, încredintează tiparului peste 15.000. de poezii, unele dintre ele neegalate culmi de lirism. Niciodată nu a existat la noi o trezire de o asemenea amploare şi intensitate. Niciodată nu a existat la noi o asemenea descătuşare de energii creatore. O asemenea mişcare duhovnicească de o asemenea efervescenţă. Şi toate acestea au pornit de la un umil preot, un om firav, delicat, sensibil, foarte bolnav şi de la hotărârea lui providenţială iscalită într-o noapte…
Atunci când a semnat hotărârea, părintele Iosif Trifa se găsea în faţa unei generaţii pierdute, o generaţie de sacrificiu, “generaţia tranşeelor” primului război mondial, dezorientată şi nervoasă, care nu mai credea în nimeni şi nimic. O generaţie schilodită fizic şi sufleteşte de ororile razboiului, o generatie care purta în ea schijele obuzelor si srapnelelor. Numai dupa 15 ani, atunci când a părăsit aceasta viaţă, la numai 50 de ani, părintele Trifa lăsa în urmă o lume mai bună! Adusese vindecarea în sufletele multora. Aceştia nu mai erau lipsiţi de curaj civic, fără iniţiativă, sceptici şi resemnaţi. Le dăduse un ţel, un ideal, o luptă. Le readusese zâmbetul şi speranţa.
Fără doar şi poate, părintele Trifa redescoperise metoda contractului, a zapisului cu Dumnezeu, o metodă care astazi a fost aproape uitată. Cineva, un înţelept bineîţeles, a spus : "Atunci când ai hotărât un lucru, ai mereu tendinţa să-l schimbi, dar odată ce l-ai scris este imposibil să-l mai schimbi. Este ca şi cum l-am scrie în Destin".
Hotărârea pe care a semnat-o părintele Trifa în noaptea de 31decembrie/1 ianuarie a fost un zapis între el şi Dumnezeu pe care l-a scris în Destin. A fost un înscris valid, bazat pe consimţământul liber al parţilor contractante, în baza promisiunilor făcute, prin Biblie, de către Dumnezeu. Prin încheiera acelui zapis, promisiunile lui Dumnezeu au început să fie simţite imediat. Fără îndoială, Dumnezeu aşteaptă de la noi o hotărâre scrisă, căci numai aceasta poate fi irevocabilă.

Contractul are putere de lege şi bază biblică

Contractul este un acord de voinţă intervenit între două sau mai multe persoane. Contractul legal încheiat are putere de lege între parţile care le încheie. Aşa spune legiuitorul. Aşadar, respectarea lui este obligatorie. Că un contract cu Dumnezeu este legal încheiat, ne-o dovedeşte Biblia. Dumnezeu şi-a respectat totdeauna promisiunile faţă de poporul ales. Mai puţin omul. În întreaga Scriptură găsim legăminte (contracte) făcute de Dumnezeu cu oamenii.
Cuvântul legămant este omniprezent în Biblie. Un legământ legalizat. Aceasta înseamnă că, din punct de vedere juridic, un contract are petere de lege pentru parţi.
Exista în Sfânta Scriptură un legamant vechi, care se mai numeşte şi Vechiul Testament şi un legămant nou, care este Noul Testament. Dumnezeu pare a face risipă de legaminte. Face un legământ solemn cu Noe (“Iată Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri”). Dumnezeu face un legământ solemn cu vieţuitoarele care se aflau pe Arca lui Noe ("cu tot sufletul viu… cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului… cu toate vietăţile pământului câte au ieşit din corabie “).
Dumnezeu încheie un legământ solemn cu Avraam, Isaac, Iacov. Relaţia acestora cu Dumnezeu devine una contractuală. Ultimul contract al lui Dumnezeu făcut nu numai cu poporul ales, ci cu toţi oamenii, a fost acela prin care a dat dreptul la mântuirea tuturor oamenilor. L-a pecetluit cu Cuvântul veşnic şi l-a semnat cu sângele Său. Este definitiv, inatacabil, veşnic.

Metoda contractului funcţionează pretutindeni

Nici pe departe, părintele Trifa nu a fost primul care a folosit metoda contractului, după cum limpede se vede din urmatoarea rugăciune-consfinţire către inima neprihănită a preacuratei Fecioare Maria :
„Fecioară puternică şi Mamă milostivă, regina cerului şi scăparea păcătoşilor, noi ne consfinţim Inimii tale neprihănite. Îţi închinăm făptura şi viaţa noastră întreagă, tot ce avem, tot ce iubim şi tot ce suntem. Ale tale să fie trupurile şi locuinţele noastre, familiile şi patria noastră. Voim ca tot ceea ce este în noi şi în jurul nostru să-ţi aparţină şi să se împărtăşească de binecuvântările tale de Mamă.
Şi pentru ca această consfinţire a noastră să aibă într-adevăr tărie şi durată, reînnoim azi la picioarele tale, Marie, făgăduinţele noastre de la Botez şi de la prima sfântă Împărtăşanie. Ne obligăm să mărturisim oricând şi fără frică adevărurile de credinţă, să trăim ca adevăraţi catolici, în desăvârşită supunere faţă de toate îndemnurile Sfântului Părinte papa şi ale episcopilor uniţi cu el.
Ne obligăm să ţinem poruncile lui Dumnezeu şi ale Bisericii, mai ales sfinţirea Duminicii. Ne obligăm să practicăm în viaţa de toate zilele, pe cât ne va fi cu putinţă, devoţiunile pline de mângâiere ale religiei creştine, mai ales sfânta Împărtăşanie.
În sfârşit, îţi promitem, slăvită Maică a lui Dumnezeu şi Mamă iubitoare a oamenilor, să punem toată inima noastră în slujba cinstirii tale binecuvântate, pentru ca, prin stăpânirea Inimii tale neprihănite, să grăbim şi să asigurăm domnia Inimii Fiului tău, vrednic de închinare, în inimile noastre şi în toate celelalte inimi, în scumpa noastră ţară şi în lumea întreagă, precum în cer, aşa şi pe pământ. Amin.”
Vedem deci cum că expresii de genul „Ne obligăm să mărturisim oricând şi fără frică adevărurile de credinţă…”, „ne obligăm să ţinem poruncile lui Dumnezeu şi ale Bisericii…”, „Ne obligăm să practicăm în viaţa de toate zilele…” sunt expresii care fac parte din limbajul uzual al unui contract. Rugăciune-consfinţire către inima neprihănită a preacuratei Fecioare Maria este aşadar un contract. Verbal şi, uneori, scris.

Metoda contractului rămâne permanent valabilă

Metoda contractului nu a funcţionat, ca o excepţie, doar în cazul părintleui Trifa. Ea functionează în cazul tuturor oamenilor. Condiţia sine qua non este aceea ca omul sa fie sincer si sa creadă în ceea ce s-a angajat. Ca este aşa, ne-a dovedeşte şi faptul că, publicată in primul numar al foii “Lumina satelor” pe anul 1923, Hotararea care a fost semnata de cei ce au crezut in ea, a dat naştere la efecte nebanuite, miraculoase. Cei ce cu sinceritate au semnat-o, s-au alaturat noii mişcari misionare, rămânându-i fideli până la moarte.
Amintiti-vă : “Atunci când ai hotărât un lucru, ai mereu tendinţa să-l schimbi, dar odată ce l-ai scris este imposibil să-l mai schimbi. Este ca si cum l-am scrie în Destin”.

Să ne personalizăm hotărârea

Fiecare dintre noi ar putea să-şi personalizeze hotărârea şi să-şi redacteze propriul zapis cu Dumnezeu, fără să fie nevoit să-şi schimbe Biserica sau să adere neapărat la o mişcare bine definită. Am arătat cum că actul de Consfinţire către inima neprihănită a preacuratei Fecioare Maria foloseşte metoda zapisului. Psihoterapeutica modernă foloseşte aşijderea metoda contractului, cu rezultate uneori remarcabile. Literatura motivaţională laică face apel la aceeaşi metodă. Nu există, aşadar, nici un impediment confesional pentru a beneficia de aceasta metoda dumnezeiască spre folosul nostru sufletesc. În plus, cum relaţia noastă cu Dumnezeu este – sau ar trebui să fie – una personală, fiecare este liber să-şi personalizeze contractul cum crede de cuviinţă.

Iată, de pildă, zapisul meu personalizat, care se prezintă astfel:

ANGAJAMENT

Eu, Pelerinul GAVRIIL, mă angajez ca, după porunca Mântuitorului, să iubesc pe Domnul Dumnezeu din toata inima mea, din tot sufletul meu, din toata puterea mea şi din tot cugetul meu şi pe aproapele meu ca pe mine însumi. Mă angajez să accept jertfa lui Iisus Hristos care s-a săvârşit pentru mine, ca de altfel, pentru întreg neamul omenesc şi să-L primesc pe Iisus Hristos ca Mântuitor, Domn şi Dumnezeu. Mă angajez să-mi schimb felul de viaţă şi să fac din viaţa mea păcătoasă una cu adevărat creştinească. Mă angajez să mă lepăd de omul cel vechi împreună cu toate obiceiurile lui pierzătoare de suflet şi să devin un om nou, după învăţătura şi îndemnul Mântuitorului. Mă angajez să-L mărturisesc pe Hristos şi să împărtăşesc şi altora Cuvântul Lui. Mă angajez să fac din ziua de azi o zi mai buna ca ziua de ieri, atât pentru mine, cât şi pentru semenii mei, şi, prin aceasta, lumea să devină mai bună.

Martori……. ……………………………………………………………..

Datez si iscălesc acest angajament……………………………………

Martorii pot fi oricine. Odinioara Dumnezeu a luat ca martori cerul şi pământul : “Cerul şi pământul le iau astăzi ca martori împotriva voastră: v’am pus în faţă viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti… ” (Deut.30:19). Să alegem şi noi tot cerul, pământul…Viaţa.
Dacă ai fost convins de cele citite, scrie şi semnează şi tu un contract asemanator şi spune-le şi prietenilor.

Notă:
Citatul biblic a fost luat din "Sfânta Scriptură", versiunea Anania, cu respectarea întocmai a ortografiei şi a punctuaţiei. Versiunea e redactată în ortografia clasică a limbii române (abolită în 1953 şi restaurată parţial în 1991 de Academia Română).

Auzit-aţi de povestea minunata a lui Tom? Dacă n-aţi citit-o încă, e bine să o citiţi. Eu am citit-o demult, demult, într-o broşura de colportaj, care m-a impresionat profund.
Un băieţel cu suflet de înger bun, însă orfan şi olog din naştere, locuia singur la o mansardă, prin mila unei rude nevoiaşe, căreia îi zicea mam-mare. Învăţase să scrie şi să citeasca de la raposata lui mamă, iar, când aceasta trăia, îl mai ducea şi la biserică din cartierul sărac, unde locuiau, dar mai mult să se încălzească la soba care ardea acolo, căci acasă nu aveau cu ce. Amintindu-şi de zilele acelea, ar fi dorit să aibă acum măcar o Biblie, pentru ca versetele ei să-i mai mângaie singuratatea şi suferinţa. Providenţa a făcut ca Iacob, singurul lui prieten, un baiat cu sufeltul tot atât de bun, să-l ajute să i se împlinească dorinţa, cumpărând o Biblie şi dăruindu-i-o. Sfânta Scriptură îi ţinea acum tovărăşie şi el a pătruns mai adânc dragostea lui Dumnezeu, jerfa răscumparatoare a lui Iisus Hristos, care, prin sângele Lui preţios, i-a spălat greşala şi i-a dăruit viaţă veşnică. Astfel, în el s-a născut dorinţa să vorbească şi altora despre ceea ce citise şi s-a apucat să scrie bilete cu câte un verset din Biblie, pe care le arunca pe fereastră, în speranţa că vor fi citite de câte vreun trecător. Stăruinţele lui au dat roade, căci un bileţel a fost citit de un domn, care şi-a schimbat complet felul de viaţă şi, devenind predicator, a continuat lucrarea misionară a micuţului orfan. Acesta s-a săvârşit la puţină vreme de la această întâlnire, trecâd la cele veşnice, fericit că a îndeplinit lucrarea lui Dumnezeu.
Realitate sau ficţiune, povestea ilustrează foarte bine o trăsătură definitorie a creştinismului, şi anume chemarea la lucrarea misionară a fiecăruia dintre noi :
Apoi le-a zis: “Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură » (Marc.16:15).
Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim (Luc.24:47).
Povestea micuţului Tom arată că fiecare din noi poate schimba viaţa celorlalţi, că fiecare din noi poate lăsa, la plecarea din acesta viaţă, o lume mai bună. Lucrarea misionară o poate face oricine. Nu se cere neapărat o sănatate de fier, plămâni puternici, voce sonoră şi darul oratoriei. Nu există practic misionari de profesie, iar în lucrarea misionară creştina vocabula "profesionalism" nu are ce căuta. Micuţul Tom n-avea cunoştinte teologice de specialitate, nici istorice. N-avea nici măcar o cultură generală. Poate că înţelesese şi greşit unele pasje biblice. Dar a lucrat cu inima lui mare şi aceasta a făcut să rodească cel mai bine lucrarea lui Dumnezeu. El i-a descoperit o formulă prin care să Îl poată sluji, în ciuda cumplitului său handicap. Vedem că a reuşit mai bine decât au făcut-o poate multi preoţi, călugări, pastori şi predicatori, sănatoşi şi fără vreun handicap.
Tom nu avea talent oratoric. Un verset, un simplu verset, copiat din Biblie, a mers de-a dreptul la inimă.
Închipuiţi-vă că cineva este în necaz. Aşa cum nu exista două amprente identice şi necazul este trăit diferit. În plus, nu există necaz, ci necazuri. Dintr-o dată, ar primi un mesaj cu cuvintele potrivite. Cu vesetul potrivit. Nu credeţi că le-ar sorbi ca şi cum ar fi unse cu miere ? Daţi versetul potrivit pentru persoana potrivită. Versetul care să vorbească despre problema lui, să fie o rezolvare tainică la problema lui. Dacă i-aţi trimis versetul potrivit, la momentul potrivit, întregul univers pentu el este acolo, în cele câteva slove. Cuvânatul lui Dumnezeu este prezent într-un verset, ca şi în întreaga Sfântă Scriptură.
Într-o zi, un misionar se ruga :
- Doamne, am vorbit la o asistenţă de mii de oameni, am scris mii de scrisori, le-am vorbit despre dragostea Ta cea mare, despre jertfa Ta dumnezeiască…
- Bine, răspunde Dumnezeu, dar nu tu trebuie să le vorbeşti, tu trebuie să le faci cunoscut ceea ce le-am vorbit Eu.
Micuţul Tom a înţeles mai bine decât oricine. Nu le vorbi tu oamenilor, lasă-L pe Dumnezeu să le vorbească. Prin tine. Tu trimite-le un bilet, un singur bilet . Un verset. Biletul lui de intrare în lumea minunată a Scripturii.
Iată, reiau cele câteva bilete de intrare destinate fiecaruia în parte :

• Pentru a înfrunta boala:
„Iată că boala mea se schimbă în sănătate. Tu ai păzit viaţa mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!” (Is.38:17);
• Pentru a recăpăta pofta de mâncare:
„Du-te şi mănâncă cu bucurie pâinea ta şi bea cu inimă bună vinul tău, pentru că Dumnezeu este îndurător pentru faptele tale.” (Ecl.9:7)”;
Pentru a scăpa de necaz:
„Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi” (Ps.91:15);
• Pentru a scăpa de griji:
„Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?" (Mat.6:31);
• Pentru a-ţi regăsi buna dispoziţie:
„Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă” (Ioan.15:7);
• Pentru a scăpa de sentimentul de nesiguranţă:
„Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!" (Mat.9:2);
• Pentru a depăşi disperarea:
„Popor din Sion, care locuieşti în Ierusalim, nu plânge! El se va milostivi la glasul strigătului tău şi te va auzi degrabă!” (Isa.30:19);
• Pentru a suporta sărăcia:
„Dar pe sărac l-a izbăvit de sărăcie şi i-a pus pe ei ca pe nişte oi de moştenire”(Ps.106:41);
• Pentru a avea spor în tot ce faci:
„Domnul Dumnezeul tău îţi va da cu prisosinţă spor la tot lucrul mâinilor tale, la rodul pântecelui tău, la rodul dobitoacelor tale, la rodul pământului tău, că se va bucura Domnul Dumnezeul tău din nou de tine, cum S-a bucurat de părinţi tăi, şi-ţi va face bine” (Deut.30:9);
• Pentru a depăşi tracul la examene:
„Nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt” (Marc.13:11);
• Pentru a căpăta curaj:
„Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma ” (Luc.10:19);
• Pentru a suporta singurătatea:
„Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Mat.28:20);
• Pentru a redobândi starea de calm:
„Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” (Ioan.14:27).
Fiecare din noi poate găsi şi alte bilete de întrare, căci Sfânta Scriptură e inepuizabilă. Condiţia ar fi să Îl rugăm pe Dumnezeu sa ne dea o inimă mare, tot atât de mare ca a micuţului Tom.

Fiecare zi...

Fiecare zi e un prilej minunat să descoperi bucurii noi. Fiecare zi e un prilej minunat să le vorbeşti şi altora despre aceste bucurii. Fiecare zi e un prilej minunat să faci lumea mai bună. Descopera în fiecare zi bucurii noi, vorbeşte şi altora şi vei face lumea mai bună.

Rugăciune

Doamne Dumnezeule, fie ca, ajutat de Tine, să pot face din ziua de astăzi o zi minunată pentru mine şi pentru cei din jurul meu, mai ales pentru cei care nu au cunoscut niciodată bucuria Cuvântului Tău.

1. Sfântă mare muceniţă a lui Hristos,
Sfântă Filoftee, ruga cu folos
să ne fie fie nouă. Ruga cu folos.

2. Pomeneşte a noastră suferinţă,
genunchii ni-s plecaţi. Cu umilinţă
ne rugăm ţie.Cu tăcută umilinţă.

3. Pomeneşte a noastră suferinţă de-amar,
pomeneşte neputinţa şi zbaterea-n zadar,
a firii omeneşti zbatere-n zadar.

4. Ca într-o mreajă firea ne este prinsă,
fără scăpare şi de-ntristare cuprinsă,
firea noastră omenească de-ntristare cuprinsă.

5. Fără Dumnezeu şi a lui milostivire
sufletul ni-i osândit şi nu-i mântuire,
pe veci osândit şi fără mântuire.

6. Te rugăm pe tine,mijloceşte pentru noi
ca Cel Preaputernic să ne scape din nevoi,
din boli,neputinţă şi crâncene nevoi.

7. El însuşi te-a trimis prin aceste părţi,
preamărindu-te să ne aperi de răutăţi,
să ne păzeşti de toate cele răutăţi.

8. Sfântă Filoftee, muceniţă a lui Hristos,
priveşte la al bătrânilor plâns dureros,
la cele lacrimi de plâns dureros.

9. Ia aminte la suspinele maicilor,
apleacă-te spre cererea pruncilor,
spre cererea nevinovată a pruncilor.

10. Ştim, Sfântă muceniţă, că pentru păcate
pătimim toate cele necurmate,
durerile şi lacrimile necurmate.

11. Boli, sărăcie, de la vrăjmaşi prigoniri,
neploaie la vreme şi atâtea ispitiri,
atâtea necurmate rele şi ispitiri.

12. Pentru toate cădem la a ta milă,
fă să nu pătimească şi cei fără de vină,
din pricina noastră cei fără de vină.

13. Milostiveşte-te şi roagă-te lui Dumnezeu,
roagă-te pentru noi ca să-ţi strigăm mereu :
Bucură-te fecioară! Să-ţi strigăm mereu.

14. Căci, Sfântă Filoftee, noi te fericim,
mare muceniţă, bucură-te,amin.
Acum şi pururea, bucură-te,amin.

Se cunoaşte încă prea puţin despre acest apocrif. Pentru mulţi, este eretic şi atâta tot. Dar mai multe nu se ştie. Originea lui nu e “bogomilică “, deşi, pe parcurs, au fost interpolate elemente de doctrina bogomilică. Să-i vedem însă originea şi scopul.

Originea

Se pare ca apocriful îşi are originea în secolul al III-a. Versiunea în limba latină s-a păstrat până în ziua de azi. Aceasta datează din secolul al VI-lea şi poartă numele de “Scrisoare din cer pentru respectarea zilei Domnului”. Sfântul Bonifaciu a condamnat, la acea vreme, aceasta scrisoare. Nu se ştie de când a început să circule şi în spaţiul răsăritean. Cert este că, versiunea în limba slavonă, a cunoscut o răspândire şi o popularitate foarte mare. În româneşte este tradusă în secolul al XVI-lea de Popa Grigorie din Măhaci. Versiunea românească a fost inserată în “Sbornicul românesc”. O varianta, numita " redacţiunea lungă" se găseşte în “Codex Sturdzanus” (colectie de texte din secolul al XVI-lea, copiate între 1580 şi 1619, în special, de popa Grigorie din Măhaci. Cuprinde legende apocrife, hagiografice şi apocaliptice, precum Legenda Duminicii, Rugăciunea de scoaterea dracului, Legenda Sfintei Vineri, Legenda lui Avram, Apocalipsul Apostolului Pavel, Apocalipsul Maicii Domnului, Cugetări în ora morţii, Legenda Sântului . Sisoe, Să neştire buru creştiru ). Epistolia vede, la noi, lumina tiparului relativ târziu, abia în anul 1852 ( În Occident, se va tipări pentru prima dată în anul 1795, în Anglia).

Scopul

Epistolia, care poarta titlul complet : “Epistolia Domnului nostru Iisus Hristos ce a trimis-o Dumnezeu din cer” face parte din aşa-zisele cărţi de pietate populară. Apocriful reprezintă o materializare a misionarismului laic. A avut un rol pozitiv în denunţarea moravurilor care contravin învăţăturii creştine, în special, nerespectarea zilei de duminică, ca zi de odihnă şi rugăciune. Stilul este apocaliptic. Denunţă, mustră, condamnă. Nu încape îndoială că apocriful a jucat un rol important în trezirea duhovnicească a credincioşilor de-a lungul veacurilor şi corectarea moravurilor rele. Această practica, a mesajelor venite din cer, a fost şi este larg răspândită, mai ales, în Biserica Romano - Catolică. Amintim aici “mesajele mariane”, precum mesajele de la Lourdes, Fatima, Međugorje.

Negreşit, la multi călugari ortodocşi, unii chiar canonizaţi, se simte influenţa apocrifelor. Ne place sau nu, înrâurirea apocrifelor a fost enorma asupra literaturii populare si chiar monastice.
Istoriceşte vorbind, apocrifele au contribuit la biruinţa scrisului în limba româna. Ele au stimulat nevoia de traducere din limba slavonă şi generalizarea limbii române. Taducea Bibliei şi a cărţilor de cult din limba slavona în limba româna s-a făcut mai tarziu, drumul fiind defrişat de aceste modeste apocrife, cărţi populare, dar si literatura religioasa precum textele rotacizante ale psalmilor. Poate că fară ele, Biblia lui Şerban n-ar fi văzut lumina tiparului in 1688, ci mult mai târziu.

Concluzie

Toate aceste apocrife, contin mai mult sau mai puţin erori teologice şi multa fabulaţie. Trebuie facută o distincţie între valoarea teologica şi cea literară.
"Mioriţa" şi "Meşterul Manole" contin teme si motive păgâne, incompatibile cu creştinismul. Astfel cităm "motivul jertfei zidirii",  jertfa de sânge, motiv evident păgân. Totuşi, din punct de vedere literar, ele constituie piesele de rezistenţă ale literaturii noastra populare.

Nebănuite sunt conexiunile noastre lăuntrice. Totdeauna oferă câte o surpriză. Sfânta Scriptură lucrează nevăzut. După teologi, Sfânta Scriptură are un sens literal şi un sens spiritual, acesta din urmă fiind subîmpărţit în sens alegoric, moral şi anagogic. Concordanţa profundă a celor patru sensuri asigură întreaga bogăţie pe parcursul citirii vii a Scripturii în Biserică: Dar în Sfânta Scriptuă, există pasaje care lucrează nebănuit, tainic, ascuns, nevăzut. Lucrează adânc. Lucreaza minunat. Lucrează pur şi simplu. Iată o listă, care a funcţionat:


• Pentru a înfrunta boala:
„Iată că boala mea se schimbă în sănătate. Tu ai păzit viaţa mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!” (Is.38:17);

• Pentru a recăpăta pofta de mâncare:
„Du-te şi mănâncă cu bucurie pâinea ta şi bea cu inimă bună vinul tău, pentru că Dumnezeu este îndurător pentru faptele tale.” (Ecl.9:7)”;

• Pentru a scăpa de necaz:
„Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi” (Ps.91:15);

• Pentru a scăpa de griji:
„Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?" (Mat.6:31);

• Pentru a-ţi regăsi buna dispoziţie:
„Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă” (Ioan.15:7);

• Pentru a scăpa de sentimentul de nesiguranţă:
„Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!" (Mat.9:2);

• Pentru a depăşi disperarea:
„Popor din Sion, care locuieşti în Ierusalim, nu plânge! El se va milostivi la glasul strigătului tău şi te va auzi degrabă!” (Isa.30:19);

• Pentru a suporta sărăcia:
„Dar pe sărac l-a izbăvit de sărăcie şi i-a pus pe ei ca pe nişte oi de moştenire”(Ps.106:41);

• Pentru a avea spor în tot ce faci:
„Domnul Dumnezeul tău îţi va da cu prisosinţă spor la tot lucrul mâinilor tale, la rodul pântecelui tău, la rodul dobitoacelor tale, la rodul pământului tău, că se va bucura Domnul Dumnezeul tău din nou de tine, cum S-a bucurat de părinţi tăi, şi-ţi va face bine” (Deut.30:9);

• Pentru a depăşi tracul la examene:
„Nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt” (Marc.13:11);

• Pentru a căpăta curaj:
„Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma ” (Luc.10:19);

• Pentru a suporta singurătatea:
„şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Mat.28:20);

• Pentru a redobândi starea de calm:
„Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” (Ioan.14:27).

Un caz …

Iată un caz care s-a întâmplat demult. G., pe care îl ştiu personal, căzuse grav bolnav. În ciuda tratamentului cu antibiotice, starea lui se înrăutăţea. Căzuse într-o depresie adâncă şi aceasta făcea ca organismul lui să nu mai poată face faţă microbilor. Într-una din zile, aude la radio versul : “şi dacă ramuri bat în geam “. Era un vers din Eminescu. Fără să ştie de ce, închise ochii şi simţi o imensă bucurie. Simţea o atât de mare fericire … încât îl repetă în ziua aceea de sute de ori. În urmatoarele zile, ca prin minune, doctorul constată că starea lui s-a îmbunătăţit şi că răspunde bine la tratamentul cu antibiotice. Ce avusese acel vers atât de deosebit, încât sa-l vindece ? După însănătoşirea lui deplină, avea să descopere. Atunci când era mic, mic de tot, îşi dorea atât de mult soldăţeii pe care îi văuse intr-un raion de jucării. Tatăl sau refuzase atunci să îi cumpere. Într-o zi, micuţul se îmbolnăvi. O infecţie a cailor respiratorii. Tratamentul nu progresa. Într-o seară, vântul se pornise. O ramură de gutui, care era mai lungă, lovea periodic în fereastra dormitorului său. O privea melancolic. Avea febră. Tatăl său intra în cameră şi scoate dintr-un pachet soldaţeii mult doriţi. Era tot ce-şi dorise. Era fericit. A doua zi, doctorul constată o ameliorare netă. Bucuria darului îl vindecase. Sentimentul pe care îl simţise atunci, se asociase cu ramura de gutui ce îi batea în fereastă, şi se întipărise adânc în subconştientul lui. Când, după ani de zile, a auzit versul care îi amintea de ramura de gutui, sentimentul de fericire l-a copleşit. Dacă ne gândim ce importantă este peroada copilariei pentru noi şi cum ne marchează pe toată viaţa, înţelegem ce putere a avut acest vers. Cazul face parte din experienţa mea şi m-a marcat adânc.

Cuvintele Scripturii lucreaza minunat

Dacă toate cuvintele care mişuna în jur sunt receptate de sufletul nostru şi nebănuit intrăm în rezonanţă cu unele, aşa cum, prin legea rezonanţei, o vioară începe să cânte singură doar fiind în imediata vecinătate a alteia, condiţia fiind ca amândoua să fie corect acordate, cu atât mai mult cuvintele Sfintei Scripturi vor intra totdeauna în nebănuita rezonanţă cu sufletele noaste. Condiţia ar fi ca Biblia să se găsească totdeauna în imediata noastră vecinatate, iar sufletul nostru să fie corect acordat.

( Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos, sursa: Sfânta Mănăstire “Dervent” )

Deschid Scriptura şi citesc vorba iubire,
Prunc din Fecioară Sfântă şi Dumnezeire.

În astă noapte, gerul muşcă din piatră crunt,
cerul seamănă argint pe brazde de pământ.

Seminţe poleite cad roiuri din stele
Peste naşterea Ta, Doamne, din colindele mele.

De două milenii, peste un colţ de lume,
ninge cu mai bine pentru vremi mai bune.

În astă noapte Te mai naşti o dată,
speranţă pentru o lume disperată.

Biserici, păsări cu piscul în nori,
despică bolta curbată cu rugi şi cântări.

Deschid Scriptura şi citesc vorba iubire,
Prunc din Fecioară, Dumnezeu şi mântuire.

În aceste vremuri de adâncă îngrijorare faţă de agresiunea  tehnologiei electronice şi biologice actuale asupra omului, care  ameninţă  nu numai libertatea de gândire şi acţiune, garantată de Dumnezeu încă de la crearea protopărinţilor noştri, Adam si Eva, ci şi întraga lui fiinţă ca entitate biologică, îndemnăm pe  oamenii de cultură, în special pe scriitori, poeţi, ziarişti, artişti plastici, să se integreze noii direcţii literare şi artistice  prin angajarea  creaţiei lor în sprijinul susţinerii  mişcării de opoziţie iniţiate de dreptmăritorii creştini, care au sacrificat din liniştea cotidiană şi din stilul de viaţă duhovnicesc  pentru a  se implica intr-un proces de trezire a conştiinţelor, printr-un  demers legal, civilizat  şi paşnic, pentru ca noi şi urmaşii noştri să nu cădem victime maşinilor, dictaturii electronice, consecinţelor unor aventuri biologice, care constau în clonări, mutaţii genetice ale speciilor existente, inserări de gene umane în genotipul plantelor şi animalelor, crearea de specii animale şi vegetale noi, de  fiinţe umanoide.
De asemenea, mai îndemnăm pe scriitorii şi pe artişitii, care cu bună credinţă, dar îndrumaţi greşit,  şi-au pus talentul şi energia în cauze care sunt exterioare  învăţăturii Sfinţilor Părinţi ai Răsăritului, să se reorienteze spre această nobilă şi binecuvântată cauză a zilelor noastre, singura demnă de a-i sluji în aceste vremuri apocaliptice.
Îngrijorarea omului in faţa imprevizibilităţii creaţiei omeneşti a existat întotdeauna, dar s-a accentuat în epoca modernă. Progresul ştiinţei şi a tehnicii a provocat de-a lungul timpului optimism, dar a stârnit şi o legitimă îngrijorare. Semnalul de alarmă tras de  o serie de scriitori  în faţa utopiei conform căreia  omul, folosindu-se de cuceririle ştiinţei şi tehnicii, ajunge sa-l concureze pe Dumnezeu,  dovedeşte ca aceştia nu au rămas pasivi, ci s-au implicat într-o problemă care ne priveşte pe noi toţi. Astfel, scriitoarea Mary Shelley ( 1797- 1851) atragea atenţia asupra pericolului ca la un moment dat savanţii să izbutească să creeze artificial un om şi să-l însufleţească. Scriitoarea  vorbeşte, în romanul ei ” Frankenstein sau Prometeul modern ” (Frankenstein; or, the Modern Prometheus, 1831), despre visul lui Victor Frankenstein, un savant anormal, acela  de a crea un om, asemenea lui Dumnezeu. Proiectat iniţial ca un colaborator al omului, devine, printr-o eroare,  un monstru  care terorizează omenirea. Semnificativ este faptul că acest savant a existat în realitate şi se pare că a fost un ilustru alchimist.
Aceeaşi temă, având motivul   mitului  umanizării artificiale a animalelor, a stat la baza  sinistrei nuvele  ” Insula doctorului Moreau ” (The Island of Doctor Moreau) de H.G. Wells ( 1866-1946). Doctorul Moreau, chirurg celebru, face pe demiurgul  şi, prin transplantarea şi modificarea unor organisme, creează noi specii de animale, convins fiind că le poate în mod artificial umaniza. În realitate, creează o colonie de monşti cu instincte animalice,  de-o bestialitate ieşita din comun.
Mihail Bulgakov ( 1981-1940)  reia acest motiv şi scrie piesa de teatru de mare succes ” Inimă de câine ” (Собачье сердце, 1925).
Savantul Preobrajenski, asemănator  doctorul Moreau,  face concureţă lui Dumnezeu, jucâdu-se de-a creaţia şi umanizează un câine, grefându-i hipofiză de om. Operaţia reuşeste, dar savantul  ajunge  victima propriei sale creaţii.
O altă temă este aceea a creării artificiale a unor indivizi umanoizi din materia neînsufleţită. Amintim aici despre  mitul Olympiei, frumoasa femeie automat a lui Ernst Hoffman ( 1776 -1822), care a stat la baza operei „Povestirile lui Hoffman” de Jacques Offenbach, precum şi mitul robotului din romanul lui ‘Karel Čapek ( 1890-1938).
O  temă mult speculată este aceea în care  omul, imitând pe Dumnezeu, creează inteligenţă artificială  şi îşi încredinţează destinele acestor  circuite elctornice, oferindu-le toate datele despre el. Căpătând  conştiinţa de sine şi  devenind atât de inteligente încât nu mai au nevoie sa fie programate de om, folosindu-se de  toată informaţia stocată, conexiunile electronice  se răzvrătesc împotiva acestuia. Numeroşi autori contemporani au dezvoltat aceasta temă.
Pe lângă aceste voci singuratice,  atitudinea civică s-a manifestat şi sub alte forme. Atunci când scriitorii şi artiştii au aderat la programme, au luat naştere mişcările, curentele şi direcţiile estetic-literare şi artistice. Este cazul să amintim aici  semănătorismul , un important curent, care a fost un adevărat străjer al Ortodoxiei şi tradiţiei spirituale româneşti. Constituit la începutul veacului al XX-lea, când Ortodoxia avea de înfruntat puternice presiuni ideologice, străine neamului nostru, care se voiau surogate ale Creştinismului, precum religia liber-cugetătorului, a ştiinţei, a evolutionismului, a proletarului, a coducătorului, a solidaritaţii, a muncii, a naturismului, a frumosului etc.,  sămănatorismul  a fost o trâmbiţă profetică care, din păcate, nu a fost ascultată. Aşa se face ca nici peste o jumatate de secol, acest politeism de  “religii”  moderne avea să ajungă singura religie de stat în timpul dictaturlor, care nu vor ocoli nici ţara noastră. Amintim că la programul semănătorist au aderat nume de rezonanţă din cultura noastră : Nicolae Iorga (1871-1940), Mihail Sadoveanu (1880-1961), B.Şt. Delavrancea (1858-1918), Alexandru Vlahuţă (1858-1918), Ovid Densusianu (1873-1938)  George Coşbuc (1866-1918).
Gândirismul  a fost un curent interbelic a carui direcţie continua  de fapt  semănatorismul . În faţa noilor agresiuni ideologice, în special cele comuniste,  gândirismul  a fost un al doilea străjer al tradiţiei spirituale româneşti. A fost, de fapt, un neosemănătorism adaptat situatiei geo-politice interbelice : “Peste pămantul pe care am învăţat să-l iubim din Semănătorul, noi vedem arcuindu-se coviltirul de azur al Bisericii ortodoxe “.
Iniţiatorul şi animatorul lui a fost Nichifor Crainic (1889-1972), teolog, eseist, scriitor, ziarist si poet de marcă, profesorul de teologie al lui Constantin Galeriu, pentru  care acesta din urma avea un adevărat cult. Dintre gândirişti  mai putem aminti pe Lucian Blaga (1895-1961), Adrian Maniu (1891-1968), Ion Pillat (1891-1945), Mateiu Caragiale (1885-1936), Mircea Eliade, precum şi pe ziaristul vizionar Pamfil Şeicaru (1894-1980), cel care a prevăzut cu o exactitate aproape mistică evenimentele politice care vor urma. Din păcăte, revista ” Gândirea” a sfârşit prin a se pleca sub vremi, lăsându-se prea uşor folosită de unele cercuri politice. Desigur, a fost o greşeală, căci politica însemnă  compromis, iar Ortodoxia  nu poate face compromisuri. Oricum, greşeala a fost plătită scump de gândirişti, unii dintre ei făcând ani grei de închisoare. Cu toate luminile şi umbrele lui, gândirismul rămâne un reper important în cultura romanească.
Un curent şi totodată o mişcare duhovnicească de rezistenţă în faţa agresiunii comunismului  a fost şi  “Rugul Aprins “. Acesta a fost  iniţiat intre anii 1945-1948 de  un grup spiritual care a funcţionat la mănăstirea Antim. Aici, se întâlneau periodic teologi, dar şi oameni de litere  care  îşi propuneau să regăsească adevărata trăire a Ortodoxiei prin meditarea asupra scrierilor Sfinţilor Părinţi şi practicarea “Rugăciunii inimii “.  Grupului era format din nume grele, precum intelectualul de marca Sandu Tudor, cunoscut si sub numele ieroschimonahul Daniil de la Rarău ( 1896-1962), părintele arhim. Benedict Ghius, părintele arhim. Vasile Vasilachi, stareţul de atunci al Mănastirii Antim, părintele prof. univ. Dumitru Staniloae, prof. univ. Alexandru Elian, prof. univ. Alexandru Mironescu, scriiorul Paul Sterian, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, poetul Vasile Voiculescu. Convorbirile din cadrul ” Rugului Aprins ” au continuat până pe la jumătatea anului 1948, când au fost interzise. S-a declanşat o anchetă, care s-a soldat cu arestări şi întemniţări. Ca lider al grupului, părintele Daniil Sandu Tudor a fost condamnat la 25 ani de temniţă grea şi 10 ani degradare civică. După Revoluţia din 1989, asistăm la  încercări de reinviere a  mişcării . ”Rugul Aprins” nu a fost o mişcare  politică şi ar putea fi un posibil model pentru o viitoare literatură  angajată, care să militeze pentru o lume mai morală, mai ortodox – creştină şi mai bună.
Nu putem încheia mai bine acest apel decât  cu cuvintele teologului de vrednică pomenire, părintele Constantin Galeriu :
« Ce a făcut ştiinţa atunci cînd s-a despărtit de religie ? Omul era pe cale să fie distrus de propria lui creaţie, de propriile lui cunoştinte. Numai religia şi morala pot direcţiona ştiinta spre folosul omului şi da un sens creator, o finalitate pozitivă. “Somnul raţiunii zămisleşte monşti ” este titlul unui tablou de Goya. Fără raţiune, nimic pozitiv nu se poate realiza. De aceea şi Sfîntul Ioan Evanghelistul identifică pe Dumnezeu cu Raţiunea Supremă : “La începult era Cuvîntul (Logos) şi Cuvîntul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvîntul.” (Ioan 1,1). De aceea, e aproape ridicol cum ştiinţa despre Raţiunea lumiii, a cărei expresie este ordinea, armonia şi măsura, a fost considerată de unii  “iraţională “. Iraţiunea a zămislit monştri ca Hitler, Stalin, Ceauşescu şi toţi aceşti monştri au fost produşii ateismului. Fără raţiune, pe ce temei constuieşti lumea? Pe forţă oarbă şi hazard. Pe aceste temeiuri, nimic nu durează şi, în final, se va merge inevitabil spre haos. Pentru a zidi ceva durabil, este nevoie de un model. Modelul nostru este Hristos. Pe temeiul acestui model vrem sa construim lumea de mîine, viitorul ţării noastre. Viziunea Ortodoxiei este viziunea unui realism integral. Ea vede toate disciplinele într-o perfectă armonie cu ele însele şi intr-o perfecta armonie cu omul (…) »
(Cuvîntul liber –
Periodic independent al judetului Giurgiu, anul II, nr. 28, joi 5 aprilie 1990 )