În aprilie 326 i.Hr., Alexandru Macedon (20 iulie 356 î.Hr.–10 iunie 323 î.Hr.) capturează zece asceţi în apropiere de Taxila, capitala unui regat din Punjab, azi Rawalpindi. Şocaţi de faptul ca umblau cu desăvarşire goi, greco-macedonenii i-au numit gimnosofişti. Vor fi fost yoghini brahmani sau saddhu (sfinţi), cel mai probabil yoghini naga sadhu sau poate jainişti digambara, de vreme ce şi astăzi aceştia din urmă se preumblă pretutindeni “înveşmântaţi în spaţiu” (ambar dig). Alexandru Macedon a încercat să-i pună în dificultate, punându-le intrebari de logică, dar aceştia au făcut faţă, fapt pentru care i-a asociat cu sofiştii din Grecia [1]. Referitor la acest episod, Mihai Eminescu notează “Alexandru merge în Indii, unde resed în Himalaia zeii daci: acolo el întâlneşte pe Dochia si de la Zamolx învaţă întelepciune” [2].
Cine erau sofiştii (Σοφιστής) elini? Marele filozof Platon (427-347 i.d. Hr.) îi descrie ca fiind indivizi care vânează un onorariu cât mai mare, iar Xenofon îi considera negustori de înţelpciune, pe care nu-i interesează adevărul, ci umblau ahtiaţi după bani şi glorie.
“Sofiştii- zice Xenofon- vorbesc ca să înşele, pentru a câştiga bani şi nu produc nimic folositor “. Aristotel, arată că sofistica este o inţelepciune părută, iar sofiştii niste negustori care vând o astfel de înţelepciune :
“În acest sens, sofistica nu este o doctrină, ci o atitudine vicioasă a spiritului uman. În aparenţă, sofiştii sunt continuatorii filozofilor din epoca precedenta, dar în realitate, ei se deosebesc de aceştia, prin aceea ca pe ei nu-i interesează obiectul cunoaşterii, care este adevărul, ci numai interesele subiectului care cunoaşte [3]. Mai mult, sofiştii denaturau adevărul printr-o logică falsă. Astăzi, judecăţile lor sunt cunoscute sub numele de sofisme. Iată, de pilda, câteva:
”Ai ce n-ai pierdut. Nu ai pierdut coarne, deci ai coarne” sau ”Dacă este adevărat ca niciodată nu ai prea mult din ceea ce este bun, atunci trebuie ca bolnavul să ia un car de medicamente”[4].
Alexandru îi invită totuşi să se alăture lui, probabil văzând prestigiul de care se bucurau printre compatrioţi, dar Dandamis, liderul lor, refuza. Surprinzător, unul dintre ei, Calanus, acceptă Acesta îi însoţeşte pe greco-macedoneni până în Persia, dar se îmbolnăveşte de pneumonie şi se hotărăşte să-si ia zilele prin ardere pe rug. Învaţătura lui şi mai ales liniştea lui interioară de care a dat dovadă în faţa morţii va fi impresionat pe Pyrrhon din Elis (cca. 360 I.Hr. – cca. 270 I. Hr.), unui dintre soldaţii [5] lui Alexandru. Revenit în Grecia, Pyrrhon va strânge câţiva discipoli şi va întemeia o şcoală etico-religioasă de mare succes în epoca, numită de posteritate Şcoala filozofică sceptică. Învăţăturile ei sunt calchiate după filozofia Sanmkya, Yoga şi mai ales budism. Pentru budisti, totul este suferinţă şi omul poate să se autoelibereze printr-o asceză dură, care constă în stigerea dorinţei de viaţă. Asemănător, Pyrrhon arată că eliberarea de dorinţe duce la obţinerea ataraxiei( ἀταραξία), acea linişte interioară, care te face senin în faţa morţii asemenea lui Calanus. La prima vedere, se pare ca acest ideal al scepticilor va influenţa isihasmul creştin. La fel ca scepticii, isihaştii preţuiesc în mod deosebit liniştea pe care însă o văd ca un dar divin; “Liniştea, isihia în limba greacă, sau sihăstria în graiul nostru românesc este un dar divin cu care Dumnezeu a înzestrat întreaga creatură, de la îngeri şi oameni până la păsarile cerului şi florile câmpului [...] Liniştea precum o numesc toţi Sfinţii Părinţi, este maica rugăciunii şi a multor fapte bune [...] arată arhimanditul Ioanichie Bălan [6]. Dar în isihasm, mijloacele de atingere a acestui ideal sunt diferite faţă de cele propuse de filozoful elin. Totuşi, scepticismul lui Pyrrhon va influenţa pe filozofii moderni, în special pe David Hume.

Informatii despre yoghini pătrund si în ţările române

În sec. al III-lea î. Hr., un scriitor anonim (Posibil Calisthenes/ Καλλισθένης/ cca. 360-328 î.Hr.) din Alexandria scrie romanul Alexandria unde se narează faptele de vitejie a lui Alexandru. Mai târziu, romanul va pătrunde în imperiul bizantin, capătând o puternica nuanţă creştină. De aici, este tradus în latineşte si ajunge în Apus.
În sec. al XlII-lea, se traducere în sârbo-croată. Aceasta versiune va sta la baza traducerii în limba slavonă si în limba română, eveniment care va avea loc în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. După acest din urmă manuscris, care nu s-a păstrat, existând doar mărturii, se vor face numeroase copii, cea mai veche fiind făcută între anii 1619 şi 1629 de preotului Ion Românul din satul Sânpetru (Hunedoara). Va fi tipărit în tiparniţa lui Antim Ivirenu în anul 1713. În versiunea românească găsim un pasaj unde se descrie întâlnirea lui Alexandru Macedon cu nagomudrii, acei asceţi pe care acesta i-a întâlnit, pe o insula numita “Ostrovul Blajinilor”:
Şi mai merse înainte cincisprezece zile şi ajunse la o apa mare şi de ceea parte era ţară cu oameni, şi ziseră filosofii (…) Si se întâmpina cu un om gol şi zise Alexandru:
— Pace ţie, frate (…) Şi merse Alexandru înainte, şi găsi pe Ivant sezând în scaun de aur, cu cununa de aur în cap, şi gol, subt un pom înalt (…)
— O, fericite Ivantie! Spune-mi dară, voi de unde aţi venit întracest
ostrov?
Ivant zise:
— Când a zidit Dumnezeu pe moşul nostru Adam, l-a aşezat în rai; şi a greşit el lui Dumnezeu şi l-a scos din rai; şi ieşi Adam şi cu moaşa Eva; şi au venit întâi aicea şi făcură doi feciori. Adam căuta pururea spre rai şi plângea cu jale de lipsirea raiului; iara feciorii lor Cain si Abel se invrăjbiră, si ucise Cain pe Abel, şi plangeau Adam şi Eva cu mare jale. Şi după aceea facură şi un alt fecior, om bun şi drept, pe nume Sit; şi sezu Adam aici cinci sute de ani, şi însură pe Sit, şi făcura şi feciori, iară apoi trimese Dumnezeu pe înger de-i zise lui Adam să iasă de aici şi să meargă la lume, acolo unde locuiţi voi. Şi iesi Adam şi Eva, şi cu alţi feciori şi nepoţi ai lui, cincisprezece mii de oameni, iară Sit rămase aici, şi noi din Sit ne tragem.
Alexandru zise:
— O, fericite Ivantie! Dara voi în ce Dumnezeu credeţi, si cui vă închinaţi?
Ivant zise:
— Noi credem în Savaot Dumnezeu, şi nouă ne este cugetul tot la Dumnezeu, şi dacă murim, noi mergem într-alt loc mai bun decât aici!
Alexandru apoi se mira mult de viata lor, şi zise:
— O, fericite Ivantie! Toate îmi spuseşi şi bune, şi dulci, încă voi să-mi mai spui cum vă rodiţi, ca muieri nu văd la voi?
Ivant zise:
— Noi avem muieri, dar nu locuiesc cu noi, ci locuiesc într-alt ostrov, şi sunt îngradite cu zid de aramă: şi vin ele la noi într-un an o data; vieţuim atunci cu ele treizeci de zile, atunci ne însurăm feciorii şi ne măritam fetele, şi după aceea iară se duc la ostrovul lor; şi dacă face femeia cocon, îl ţin trei ani şi apoi îl aduc la noi, şi dacă moare bărbatul, muierea nu se mărita, nici se însoară bărbatul, dacă-i moare femeia” [7].
Traducătorul îi va identifica pe gimnosofişti cu blajinii:
Denumirea de “gymnosofist” din textele bizantine a fost redată cu fidelitate de copistul sârb (nag=gymnos=gol şi moudr=sofistis=înţelept), apoi a fost preluat de copistul român care l-a tradus prin “blajini”[8]. Dar şi traducătorul în limba slavonă a procedat greşit când a tradus cuvântul “sofist”( Σοφιστής) prin “înţelept”, deoarece de la Pitagora (după alţii de la Socrate), primul care s-a numit pe sine doar “prieten al Înţelpciunii”, adică “filozof” ( φιλόσοφος), cuvântul “înţelept” capătă, atunci când i se atribuie omului, nuanţă peiorativa, deoarece conceptul ar fi un atribut divin. Alexandru, un socratic desăvârşit nu putea să-i numească pe cei zece yoghini “întelepţi”, să-i pună mai presus decât maestrul sau Aristotel, care se numea pe sine doar “filozof”. În mitologia română, blajinii mai sunt cunoscuţi si sub denumirea de rohmani. După I. J. Hanus şi Nicolae Cartojan, mitonimul rohman provine de la cuvântul sanscrit brahman. Cu privire la acest două mitonime, poporul nostru a dezvoltat încă de timpuriu o adevărată religie. Blajinii sunt meniţi să înlocuiască pe pământ spiţa actuală a oamenilor.
Ipoteza tracă a lui Constantin Daniel identifică pe blajin cu abioii de care vorbea Homer în Iliada. Istoricii greci îi considera pe abioi drept hiperboreeni. C. Daniel considera că abioii sunt traci nord dunăreni.
Vedem că pentru traducătorul Alexandriei, yoghinii pe care i-a intâlnit Alexandu Macedon în Ostrovul Blajinilor nu puteau fi alţii decât rohmanii din folclorul nostru mitic. Totuşi, românii vor mai fi avut un contact anterior cu asceţii hinduşi, altfel nu se explica preexistenţa cuvântului brahman. Când ? Unde ? Nu se ştie.

Yoghinii obţin într-adevăr ataraxia ?

Dacă ar fi sa ne ghidăm după ceea ce se spunea despre Pyrrhon, cum că acesta a rămas senin în faţa tuturor evenimentelor vieţii, s-ar părea că da. Dar, cu toate acestea, şcoala lui etico-filozofică nu a avut viaţă lungă. Se pare ca metoda oferită de el era una dacă nu utopică, cel puţin inaccesibilă pentru omul obişnuit. Ecoul pe care l-au avut primele informaţii despre yoghini în lumea mediteraneeană a fost unul modest. De abia începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după ce Sri Ramakrishna Paramahamsa (1836 – 1886) se decide pentru un misonarism yoga în Occident si trimite pe primul sau emisar, Swami Vivekananda (1863– 1902), yoga va avea o nebănuita priza la mulţi occidentali, devenind o adevărată modă, mai ales printre tineri.
__________________________________________________________________
4. Plutarh-, Viaţa lui Alexandru, “Vieţi paralele,
2. Ms. 2290, Biblioteca Academiei
3. Diac. Prof. Dr. Nicolae Balca, Istoria filozofiei antice, Editura Institutului Biblic de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti – 1982.
4. Anton Dumitriu, Istoria logicii, Ed. Didactică şi Pedagocică, Bucuresti 1975.
5. V. Diogenes Laertios: ” Pictor mai la început, dar sărac şi necunoscut. La filozofie ar fi ajuns ascultând pe un indian, căci participând intre 334 si 323 la expediţia în Orient a lui Alexandru Macedon, va fi ajuns să intre în legătură cu înţelepţi ai Indiei”.
6. Ieromonah Ioanichie Bălan, Vetre de sihăstrie românească, Editura Institulului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1982.
7. (Pseudo Calisthenes), Alexandria, ediţie revăzută si îngrijită de Mihail Sadoveanu, E.S.P.L.A. Bucureşti 1960.
8. Alexandru Duţu, Alexandria ilustrată de Nastase Negrule, Editura Meridiane, Bucuresti 1984. 

Sensul tigonometric şi efectul Coriolis

Vă invit să faceţi o experientă clasică de fizică. Umpleti cada cu apă, apoi scoateţi dopul. Veţi vedea că apa se va scurge turbionar, spirala care se formează va avea sensul invers acelor de ceasornic, nunit şi sens antiorar sau sens trigonometric. Este efectul Coriolis, numit aşa în cinstea matematicianul francez Gaspard de Coriolis (1792-1843), care l-a descoperit. Din cauza cantităţii mici de apă, experienţa s-ar putea să nu reusească totdeauna. Dar în natură, efectul Coriolis este puternic vizibul. Bunăoara, curentii atmosferici şi maritimi sunt deviaţi spre dreapta. În cazul apelor curgatoare, se poate vedea clar că malul drept este totdeauna erodat, faţă de malul stâng, care rămâne abrupt. În cazul uraganelor, spiralarea aerului determină formarea unor inele de furtuni cu descărcări electrice, precum şi vânturi circulare. Dar acest lucru se întâmpla numai în emisfera nordică, căci in emisfera sudica lucrurile vor sta exact invers. Efectul Coriolis este o consecinţa a mişcării de rotaţie a Pământului şi este nul la ecuator. Aşadar, până în 5 grade latitudine, furtunile tropicale şi uraganele nu se formează.

Sensul trigonometric în spiritualitate

Coincidenţă sau nu, Biserica Ortodoxă, în toate actele şi riturile sale respectă cu sfinţenie sensul aniorar pe care îl considera pozitiv, sacru, benefic. Aşa se face că înconjurarea mesei, sub chipul horei, când se cântă "Isaie, dănţuieşte! Fecioara a avut în pântece...", rânduiala Vohodului, când preotul urmăreşte traseul unui semicerc de la uşa de miazănoapte a altarului până la usile împărăteşti, precum si ritualul de ocolire a biserici cu Sfântul Epitaf (cusătură sau pictură de mare frumuseţe, care reprezintă scena punerii în mormânt) în timpul deniei de vineri seară, după cântarea Prohodului, care se face de trei ori, nu se abat de la regulă. Închinăciunile pe care le face dreptmăritorul creştin sunt de la dreapta la stânga. Catolicii au inversat acest sens, desigur, numai din dorinţa nejustificată de a se diferenţia de ortodocşi.
Atunci când Moise primeşte de la Dumnezeu Decalogul, a primit şi un nou tip de scriere, Scrierea alfabetica sau Scriere sinaitică, acel tip de scriere care are la baza sunetele şi nu simbolurile. Aceasta a fost preluata de vecinii iudeilor, filistenii, cunoscuti si sub numele de fenicieni, apoi de greci şi de romani. Scrierea cu care venise Moise din Egipt era o scriere idolatră, bazată pe ideograme, cum de fapt erau toate tipurile de scriere până la Moise, şi nu era adecvată pentru a grava în piatră Cele zece Porunci ale lui Dumnezeu. Alfabetul din Sinai avea la baza 22 de litere, iar scrierea urma cursul antiorar, de la drepta spre stânga. Grecii şi romanii au păstrat ordinea literelor, precum şi denumirea lor, dar în mod arbitrar, i-a inversat sensul. Mai târziu, evreii au aplicat acest sens şi la orologiile din sinagogi, căci, spre deosebire de ceasurile laice, limbile indicatoare ale lor se roteau spre stânga. La prima vedere, pare o ciudăţenie. Şi totuşi…
S-ar fi putut ca Sfinţii Părinţi sa fi preluat din Vechiul Testament şi din tradiţia iudaica aceasta reguli de care s-a ţinut totdeauna seama in Ortodoxie.
Hora românească, care cunoaşte mai multe variante, cum ar fi hora circulară şi hora deschisa respectă şi ea sensul de rotire benefic. Nicolae Iorga a arătat ca hora are la bază kolo-ul trac, care era un ritual magico-mitic şi ezoteric de de urcare la Cerul Tată.
Nu e lipsit de interes nici faptul că răvaşele de întors boala, care s-au bucurat de o popularitate deosebită la români, respecta acelaşi principiu. De pilda, propoziţia: Sfintilor şi doctorilor fără de arginţi – Cosma şi Damian – Pantelimon şi Ermodae – Samson şi Diomid - Chir şi Ioan să ne fie intr’ajutor! este înscrisă intr-o frumoasa spirală, având bineînţeles sensul trigonometric.

Universalitatea legii

Legea sensului antiorar, ca sens benefic, este universală. Psihologia modernă a dovedit ca, în timpul unei conversaţii, vorbitorii îşi arunca din când în când privirea spre stânga. Numai oamenii vicleni, cu gânduri ascunse sau necurate, privesc spre dreapta. Chimia a demonstrat că substanţele organice, care au aceeaşi compoziţie chimică, aceeaşi formulă moleculare, deci aceeaşi masă moleculară, au proprietăţi fizice şi biochimice diferite, prezentând fenomenul de izomerie. Cele care deviază planul luminii polarizate spre stânga se numesc levogire, cele care îl deviază spre dreapta se numesc dextrogire. Numai vitaminele, alcaloizii, antioxidanţii, aminoacizii etc. care sunt levogire au efecte terapeutice dovedite. Ele se recunosc uşor după litera L pusă înaintea denumirii substanţei. Bunăoară, L-glutationa, L- cisteina, L- Tirozina, L-Taurina, L-arginina, L-Ascorbic Acid etc. De pilda acidul ascorbic se prezintă sub doua forme: levogiră, L(+)-Ascorbic Acid, şi dextrogira, D(-)- Ascorbic Acid. Numai L(+)-Ascorbic Acid este forma activă, pe care organismul o recunoaşte şi o utilizează, cealaltă este respinsă de acesta. În aceasta constă deosebirea între vitamina C naturală şi cea sintetică. Producătorii sunt obligaţi să menţioneze pe care din cele două forme le comercializează.

Excepţia făcută de magia neagra şi de hipnoză

În schimb, dintotdeauna şi pretutindeni, magia neagra s-a folosit de sensul antagonic, care este cel al rotirii acelor de ceasornic, numit şi sens orar sau antitrigonometric.
Sabatul vrajitoarelor din Evul Mediu sau riturile sataniste actuale se desfăşoare în sens antitrigonometric.
Hipnoza, care este o forma de magie moderna, apelează şi ea la sensul orar pentru inducerea transelor. Unii hipnotizatori se folosesc de un dispozitiv numit hipnoscop. Aceasta este format dintr-un disc pe care se afla imprimată o spirală. Discul este conectat la un motoraş electic ce îl roteşte. Subiectul priveşte discul şi intră destul de repede în transa adâncă. Deoarece medicii au avertizat ca hipnoscopul este foarte periculos, acesta poate declanşa crize de epilepsie la bolnavii epileptici, mulţi hipnoterapeuţi au fost nevoiţi să renunţe la el.

Paradoxul

Rituri benefice, fie că sunt religioase sau mitico-magice, par că ar fi fost astfel concepute încât să fie în armonie cu efectului Coriolis pentru emisfera nordică. Dar, totodată, s-ar putea sa fie doar o simplă coincidenţă. Căci, altfel, în emisfera sudica închinăciunile ar trebui să se facă de la stânga la dreapta şi tot în acelaşi sens şi celelalte ritualuri. Hora ar trebui să-si schime sensul de rotaţie, iar scrierea ebraică să-şi schimbe radical cursul. Cum nu se întâmpla aceasta, nu putem să mergem mai departe cu speculaţiile. Dar sa nu uitam totuşi că Dumnezeu a aşezat pe Adam si Eva în Raiul care se afla în emisfera nordică, că Moise a primit Decalogul tot aici şi că nu s-a putut vorbi de o Biserică Ortodoxă în emisfera sudică decât după Marile Descoperiri Geografice, care au avut loc în secolul al XVI-lea.

Bibliografie

1. Liturghier, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1980.
2. Pr. Profesor Dr. Ene Braniste, Liturgică specială, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1980.
3. Frédéric Le Cren, Vitamine si minerale pentru sănătate şi longevitate. Antoixidanţii. Editura Polirom 2006.
4. Lect. univ. dr. I. Bunget (coordonator) Compediu de fizică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucuresti 1988.
5. Iosif Rişavi, Ion Ionescu, Chimie, Editura tehnica, Bucureşti 1974.
6. Costin D. Neniţescu, Chimie organică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
7. Mihai Ielenicz, Laura Comănescu, Geografie fizică generală - Bazele geografiei fizice, Editura Universitara,Bucuresti 2005.
8. Mihai Ielenicz, Geomorfologie,Editura Universitara,Bucuresti 2007

” …În fiecare zi, o persoană normală rosteşte în medie cam 25.000 de cuvinte. Într-un singur an, asta inseamnă, puse laolalta, peste o sută de cărţi a câte 500 de pagini… “
Acestea fu ultimele fraze pe care Ion le citi dintr-o revista frumos colorată. Articolul nu putu să-l parcurgă până la capăt. Ochii îl usturau grozav şi îi lăcrimau. Vedera nu-l mai ajuta ca altădată. Doar avea şaptezeci de ani. O viaţă de om. Puse revista pe noptiera şi încerca să adoarmă. Nu prea avea somn. Se perpelea în aşternut. Era o noapte senina de august, luna plina îi bătea în fereastră, ţesând în odaia lui mica o dantelărie vrăjită. Îl supara ţârâitul greierilor, care pătrundea până la el. Un lătrat de câine venea dinspre curtea vecinilor. Privirea o tot muta de de la pendula care îl ticăia în creier, la tabloul înfaţişând natura moartă. În sfrşit, şi-o fixă pe flacăra candelei ce pâlpâia dedesubtul icoanei. Stătu un timp aşa, apoi inchise ochii. I se păru că-l încearcă somnul. Deodată, tresări. ICOANA VORBEŞTE. O voce limpede şi plăcută îl strigă pe nume : Ioane ! Ioane !… Îşi aduce aminte de Eli şi de proorocul Samuel. Fericit că ştie cum să răspundă, zice hotărât : Porunceşte, Doamne, că robul Tău Te ascultă !
- Ioane, de ce nu dormi ?
- De-aş putea Doamne. Era cât pe-aci, dar uite că m-ai strigat şi m-am trezit, zise el ca şi cum i-ar face un reproş.
- Dar de ce nu M-ai rugat să-ţi trimit binecuvântatul somn ?
Iată că la acest lucru nu se gândise. Nu înţelegea de ce nu i-a dat prin minte aşa ceva. Glasul continuă :
- Ioane, te-ai rugat astăzi, veni neaşteptat întrebarea ?
- Nu Doamne, făcu el încurcat şi ruşinat. Nu m-am gândit să mă rog.
- Tu ştii câte cuvinte are rugăciunea Tatăl nostru ?
Altă întrebare care îl derutează. Nu se gândise să le numere niciodată.
- Ştiu şi eu Doamne ? Poate douazeci… treizeci…
- Hai să le numărăm. Ştii s-o spui ? Spune-o !
- Ion începu să o spuna rar, iar pe degete socoteste numărul cuvintelor.
- Tatal nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tau; vie împărăţia Ta ; Facă-se voia Ta, precum în cer aşa si pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi ; şi ne iartă nouă gresalele noastre, precum şi noi iertam greşiţilor noştri ; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Ca a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin !…Şaizeci şi nouă de cuvinte, Doamne.
- Aşadar, numai şaizeci şi nouă de cuvinte. Dar tu ştii câte cuvinte ai rostit astăzi ?
Întrebarea îl dădu iaraşi peste cap. Cum să-i dea in gând să le numere. Îşi aduse aminte de revista. Răspunde hotărât :
- Douăzeci şi cinci de mii de cuvinte, Doamne.
- Eşti pe aproape. Dar sunt mai multe. În clipa când ai pus ziarul pe noptieră, erau exact douăzeci şi şapte de mii o sută patruzeci de cuvinte.
Rămase cu gura căscată. Atât de mult vorbise ! Niciodată nu ar fi crezut că rostise atâtea.
- Doamne, izbucni el, lovit de o idee. Ai pus la socoteală şi cuvintele citire din revistă ?
- Desigur, nu le rosteai cu voce tare, dar le pronunţai impeceptibil
Glasul continuă :
- Înmulţeşte douăzeci şi şapte de mii o sută patruzeci de cuvinte cu trei sute şaizeci şi cinci de zile şi vezi cât îţi dă.
Ion se apuca sa socotească. Era bun la calcul mental. Doar fusese contabil o viaţă. De data aceasta se sperie :
- Doamne… Vai de mine ! Nouă milioane nouă sute şase mii o sută !
- Îţi aminteşti de parabola talanţilor ?
Desigur, Doamne, zise Ion cu siguranţă. Matei 25, 14-30.
- Spune-o!
- Un om, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a încredinţat avuţia sa:unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui, şi a plecat. Îndată plecând cel ce primise cinci talanţi, a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea, şi cel cu doi a câştigat încă doi. Iar cel care primise un talant s-a dus, a săpat în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. Şi după multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi s-a socotit cu ele. Şi apropiindu-se cel care primise cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat; iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei.. Zisu-i-a stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel care primise doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat; iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei..Zisu-i-a stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n’ai răspândit şi, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său, i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am răspândit? Se cuvenea deci să dai argintul meu la zarafi şi eu, venind, aş fi luat ceea ce este al meu cu dobândă. Aşadar, luaţi de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. Că tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce i se pare că are. Iar pe sluga cea netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
- Iată, îţi voi tălmăci, zise glasul. Stăpânul este Dumnezeu. Talanţii sunt cuvintele. Într-o viaţă de om, Dumnezeu i-a dat fiecăruia atâtea cuvinte câte a crezut de cuviinţă că îi trebuie sa se mântuiască. Numai că unii le-au dus la zarafi, adică le-au pus în lucrarea rugăciunii, alţii le-au irosit. Tu, Ioane, ai irosit pe ziua de azi douăzeci şi şapte de mii o sută patruzeci de cuvinte. Şi nu-ţi trebuiau pentru lucrarea rugăciunii decât minimum şaizeci şi nouă.
- Stai puţin, Doamne, îşi aminti deodată Ion. E adevărat că nu le-am pus în lucrarea rugăciunii, dar am dus război, am dus război aprig întru cuvânt pentru apărarea Bisericii Tale, încheie Ion triumfător.
- Şi ai biruit?
- Am câştigat o bătălie, dar încă nu războiul, se lăudă el. Războiul e lung. Ehei!
- La Muntele cel sfânt al maicii Mele, nevoitorii de acolo se roagă, se roagă şi iar se roagă. Vorbesc puţin. Scot 10…15 cuvinte pe zi. Şi ei duc război intru cuvânt pentru apărarea Bisericii Mele. Numai că ei duc război cu duşmanii nevăzuţi şi nu cu semenii lor. Ce ar fi fost dacă şi tu ai fi dus un astfel de război cu cele … douăzeci şi şapte de mii o sută patruzeci de cuvinte…
Iarăşi Ion era în încurcătură. Ce răspuns să mai dea ? Încetă să mai caute unul şi se dădu bătut. În clipa următoare, ceva dulce îl cuprisese şi se lăsa purtat. Era somnul. În sfârşit, venise.
A doua zi, Ion se trezi vioi. Era ca un nou născut. Dormise bine. Se dădu jos din pat şi ochii îi căzu peste revistă. Tresări. Îşi aminteşte: douăzeci şi şapte de mii o sută patruzeci de cuvinte... nouă milioane nouă sute şase mii o sută de  talanţi… de cuvinte ! se corecta el. Repede începu să spună Tatăl nostru. Şaizeci şi nouă de talanţi… de cuvinte! se corecta el. Ce bine ! O mai spune o dată. Sa fie mai sigur. O sută treizeci şi opt de talanţi…de cuvinte. O, de-ar putea să ajungă măcar la 300. Voi să o mai spună. Se răzgândi. Trebuia sa ajungă la magazinul sătesc. Se îmbracă repede. Va mai spune una pe drum. Şi înca una. Câte va putea.
Pe uliţa satului nu se afla nimeni la acea oră. Era o dimineaţă frumoasă. Magazinul sătesc era chiar la capătul ei. Dar avea de mers. Cam un kilometru. Deodată, în spatele lui pocni un glas cunoscut.
- Bună dimineaţa Ioane, ce te grăbeşti aşa ?
- Era vecinul cu care ieri îşi cheltuise talanţii.
- Amin, zise Ion concentrat.
- Ce amin ? Încă mai dormi şi vorbeşti în somn?
- Ion se face că nu-l bagă de seamă. Părea preocupat de ceva mult mai important.
- Ai auzit Ioane ? continua glasul. Se zice că ne-ar mări şi nouă pensiile… Ne-ar mai da un 10 lei acolo.
- Două sute şapte, făcu în sfârşit Ion.
- Două sute şapte lei? se holba vecinul.
- De talanţi… de cuvinte ! se corecta el.
- Mda ! S-ar putea să ai dreptate. De cuvinte, da. Chiar mai multe.
- Douăzeci şi şapte de mii o sută patruzeci pe zi, nouă milioane nouă sute şase mii o sută pe an, veni prompt răspunsul.
- Vecinul îl privi lung, ca si cum l-ar vedea pentru prima oară. În sfârşit, se hotărî.
- Pari cam obosit. De ce nu te duci la doctor sa vezi ce ai? Şi mai lasă-i încolo de bani. Omul cât are, tot nu se ajunge. Banul scoate pe om din minţi. La revedere !

(I)

Motto:

„Şi atunci va porni de pe culmile acestei ţări o acţiune de încreştinare a tuturor neamurilor“.

(Agatanghel, 1298)

fakeFCKRemove
fakeFCKRemove

Ieromonahul Agatanghel a avut în anul 1298 o înfricoşătoare vedenie profetică pe care a scris-o. În aceasta se arată cum că Grecia va fi cucerită de către turci pe vremea împăratului Constantin (Paleologul): "Constantin a început, Constantin va pierde împărăţia Bizanţului". Se indică şi anul :"Acestea se vor împlini în anul 1452 până în 1453, când va cădea cea mai mare împăraţie în mâna agarenilor (musulmanilor). Aceştia se vor deda la jafuri şi distrugeri:"Vor fi casele distruse şi sfintele biserici profanate. De asemenea şi credincioşii persecutaţi până la a opta suta hotărât (1821)". A mai proorocit şi despre ascensiunea şi căderea lui Napoleon Bonaparte. În mare, proorocia lui coincide cu cea a Sfântului Cosma Etolianul, Sfântului Metodie şi a Cuviosului Anonim.
Despre „Ţara Lupului” (După Mircea Eliade, marele istoric al religiilor, dacii se numeau ei însisi “lupi” sau “cei care sunt asemeni lupilor") a spus:
„Şi atunci va porni de pe culmile acestei ţări o acţiune de încreştinare a tuturor neamurilor“.
Aceasta ultima profeţie, care ne priveşte atât de mult, a început să se împlinească vizibil încă din anul 1742. De ce anul 1742 ? Ce s-a întâmplat atunci ?
Sa ne reamintim:
- La 1742 vine in Moldova călugarul ucrainean Platon, viitorul Paisie (1722-1794);
- El a prins dorul să vina în Moldova de la mitropolitul moldovean Antonie, refugiat în Rusia în urma razboiului ruso-turc (1735-1739);
- La acea vreme, Moldova se prezenta ca unul dintre cele mai înfloritoare colţisoare ale lumii ortodoxe;
- Aici, Paisie a întalnit multi sihaştri însemnati, pe unii dintre ei se aşezau păsarile si îi însoţeau oriunde se duceau (Nu este o legenda. Una din roadele Rugăciunii lăuntrice este aceea că sălbaticiunile „văd” sfinţenia nevoitiorului şi nu se mai tem, căci ştiu că nu le poate face rău. Impostorii Rugăciunii lăuntrice sau năluciţii de diavol pot însela pe oamnei, dar pe animale nu);
- La manastirea Neamţ, traduce în limba slavonă "FILOCALIA";
- La vremea aceea, nu exista în limba rusă o traducere a "FILOCALIEI";
- Sub titlul de "DOBROTOLUBIYE" , o tipăreşte la Moscova in anul 1793;
-Este retipărită î n anul 1822;
- Prin ea, s-a deschis seria traducerilor ulterioare, fiind continuata în limba rusă de către Tihon de Zadonsk (1724-1783), canonizat in 1861,Serafim de Sarov (1759-1833), canonizat în 1903, episcopul Ignatie Briancianinov (1807-1867), canonizat in 1988, preotul Ioan de Kronstadt (1829-1808) şi de călugarii de la mănăstirea Optina, sub îndrumarea Sfântului Teofan Eremitul (1815-1894);
- Urmările acestui început făcut de Paisie au fost că în Rusia renaşte viaţa monastică şi ia fiinţă mişcarea slavofilă "DOBROTOLUBIE", care se voia o întoarcere la cultura nativa rusă;
- Rugăciunea lui Iisus/ Rugăciunea lăuntrică devine foarte populară, cu aceasta îndelednicindu-se atât monahii, cât si mirenii;
- Rugăciunea lui Iisus devine o adevărată moda printre intelectuali, mulţi liber-cugetatori se reîntorc la Ortodoxie;
- Îşi fac aparitia PELERINII, nebunii pentru Hristos, care renunţau la toate bunurile lumesti, îndelednicindu-se numai cu Rugăciunea lui Iisus;
- Ia fiinţă un curent literar care a dat naştere la o serie de eseuri, studii şi mai ales romane, cel mai cunoscut fiind "MARTURISIRILE UNUI PELERIN";
- Acesta a cunoscut o popularitate imensă, fiind tradus imediat în limbile de largă circulaţie. La noi, a fost tradus sub denumirea de "PELERINUL RUS";
- Se presupune ca autorul lui a fost un ţăran din Urali;
- S-a scris un nou capitol în hagiografia populara rusă;
- Ortodoxia rusă a fost salvată de tendinţa ei de atunci pro catolic-unionistă şi pro luterană;
- În Rusia, Rugăciunea lui Iisus e atât de importantă încât "ea poate să înlocuiască chiar slujble si toate celelalte rugaciuni, căci valoarea ei este universală ..."(Serghie Bulgakov, 1871-1944);
- Practic, a luat fiinţă "Marea ISIHIADĂ din Rusia", având consecinţe nebănuite pentru Ortodoxia Rusă şi de altfel pentru Pan-Ortodoxie.
Negreşit, tot aici mai trebuie adăugat şi Vasile de la Poiana Mărului.
Toate aceste proorociri împlinite sunt uşor de verificat şi sunt confirmare de marii teologi de la noi şi din alta parte.
România, loc binecuvântat, se regăseşte într-o forma sau alta în profeţiile Sfântului Lavrentie al Cernigovului (1868-1950), Sfântului Tihon din Zadonsk (1724-1783), Sfântului Ignatie Briancianinov (1807-1867), Sfântului Ioan de Kronştadt (18241908), Sfântului Nectarie de la Optina (1853-1928), Sfântului Inochentie al Odessei (secolul al XIX-lea), Sfântului Iona de la Odessa (1855-1924), Sfântului Tihon, patriarhul Moscovei (1865-1925), Sfântului Serafim de Viriţa (1866-1949), Sfântului Matrona (1881-1952), Sfântului Ioan Iacob Românul (Hozevitul) (1913-11960), Sfântului Ioan Maximovici (1896-1966), schimonahiei Macaria (1926-1993) şi ale altora.
Aşadar, vedem cum de-a lungul vremurilor s-au strâns numeroase proorociri, dar foarte puţine au rezistat probei aspre a timpului. Acestea din urmă uimesc prin precizia cu care s-au împlinit. Ele aparţin unor Sfinţi Părinţi, care au avut dintru început harul proorocirii, fiind singurele care rămân valabile pentru viitor şi merită o cercetare amănunţită.
Proorocirile făcute de către Sfinţii Părinţi Răsăriteni prezintă deci o importanţă deosebită, deoarece au fost validate de istorie, împlinindu-se aproape în totalitate. În plus, ele particularizează evenimentele care vor avea loc în spaţiul răsăritean, deci şi în ţara noastra, unde populaţia este majoritar ortodoxă.

Motto:

Noi suntem chemaţi să fim apostoli pentru vremurile de-acum.

Doamne Atotputernic, priveşte la turma Ta din Răsărit,
zilele furtunilor cumplite vor veni curând,
nori negri ca smoala se rostogolesc în zare
peste culmile asfinţitului.
Nori negri vestesc zilele urgiei,
zilele când fierul înroşit
va sfârâi în carnea robilor Tăi
însemnându-i cu pecetea proorocită,
zilele în care oamnenii vor fi infieraţi ca vitele,
zilele când ghimpii antihristului se vor înfige adânc
în carnea pruncilor-
până la noi se aude scâncetul lor şi ne astupam urechile.
Tragem în piept aerul fierbinte şi ne arde beregata.
Doamne, Răsăritul a ajuns ca o turma de oi
încolţită de lupi flămânzi.
Bisericile Tale trag clopotele
chemând credincioşii la rugăciune.
Ochii noştri sunt îndreptaţi către Tine, Bunule Păstor,
cântările Dumnezeieşti sunt luate de îngeri
şi purtate spre Tine.
La Tine ne este nădejdea,
întăreşte pe robii Tăi cu tăria mucenicilor,
fă ca glasul aleşilor Tăi care acum strigă în pustie
să pătrundă în inimi şi în suflete
şi să fie ascultat acel cuvios albit de ani
care nu şi-a plecat genunchiul idolilor şi învăţăturilor străine
şi care strigă bătându-şi pieptul
asemenea lui Iona cel ce a stat trei zile şi trei nopţi
în pântecele chitului.

Motto:
“ Nu suntem noi cei care facem proorocirile acestea,
căci suntem nevrednici, noi vă înfăţişăm cele scrise
şi arătam numai semnele.”
Sfântul Chiril al Ierusalimului (313-386 d.Hr.)

Cuvântul I
1. Se deschide cerul în astă noapte,
mielul rupe peceţile de carte,
vrednic să rupă peceţile de carte.

2. Văd semnele timpului ca desluşite,
vad cele ce vor veni ca proorocite,
peste creştini vor veni ca proorocite.

3. Vad proorocii acestui veac întors,
pe cel în duh văzător, pe cel cuvios,
Andrei pentru Hristos nebun, dar cuvios.

4. Văd pe Sfântul Chiril şi Sava cel sfinţit,
pe Nifon al Constanţianei cel Smerit,
ierarh al lui Hristos, văzător, dar smerit.

5. Pe Efrem Sirul cel Sfânt şi Cuvios,
pe Cosma Etolianul cel ortodox,
pe Sfântul Nil Athonitul şi el ortodox.

6. Pe Sfantul ierarh Calinic Cernicanul,
pe Sfântul Ipolit, papa, Romanul,
tăiat pentru Hristos, Ipolit Romanul.

7. Vad alţi prooroci ce vor vădi păcatul,
cu vorbe de foc vor vădi păcatul,
vor fi tăiaţi că vor vădi păcatul.

8. Cum vor veni barbari ţinând în mâini
cupe pline cu lacrimi limpezi de creştini,
se vor îmbată cu lacrimi limpezi de creştini.

9. vremurile cele de pe urmă,
vad pe antihrist turnând vorbe de hulă,
pecetea pierzării şi vorbe de hulă.

10. Văd un odios şi desfrânat împărat,
pe păcătosul ce indemna la păcat,
pe tatăl cu fiica lui silea la păcat.

Cuvantul II

1.Iată ce cuvioşii ne-au mai descoperit,
despre semnele timpului ne-au proorocit,
iar noi, nevrednicii, în stihuri le-am tâlcuit:

2. Preotesele unui idol împărat
vor sili pe oameni s-aducă în păcat,
jertfa acelui idol s-aducă în păcat.

3. Dintre ele, una cea mai desfrânată,
să nască pe fiul pierzării fu chemată,
s-aducă pe antihrist fu chemata.

4. Va naşte acel copil de parte bărbătească,
îi va da mult sân ca să-l preahrănească,
pe fiul pierzării să-l preahrănească.

5. Când de doisprezece ani apoi va ajunge,
adânc în carne satana îl va împunge,
şi îl va însemna ca fiu când îl va împunge.

6.Va creşte în vârstă şi va fi vestit,
va purta cu sine chip de om smerit,
sa înşele pe oameni cu chip de om smerit.

7. Prin farmece şi vrăji va dobândi împărăţii,
va cunoaşte taina ascunsei bogăţii,
de la diavol taina ascunsei bogăţii.

8. Va fi ales ca un mare împărat,
având sigiliu şi cu laur încoronat,
va părea smerit cu laur încoronat.

9. Îl va urma mulţimea amăgită,
de nefireasca lui putere ademenită,
ca pe Hristos îl va slăvi amăgită.

10. Risipa va fi de aur şi bucate
risipa va fi de aur şi păcate,
risipa de aur, bucate şi păcate.

11. Apoi, ca în zilele lui Ilie cel Sfânt,
cerul se va închide şi foame pe pământ,
de bucate şi Scriptura foame pe pământ.

12. Aurul pe drumuri va fi ca bolovanii,
nu vor mai însemna nimica banii,
nimic nu vor mai putea cumpăra banii.

13. Va plânge mama lângă pruncul de lapte,
pieptul i se va zbate în tânguiri deşarte,
dureri amare în tânguiri deşarte.

14. Îngeri de lumină le toarnă in potire,
spre Domnul porneşte lunga tânguire,
potire de lacrimi în lunga tânguire.

15. Va pune satana semn de nepătruns,
pe frunte şi braţe semnul lui ascuns,
lepădarea de cruce, semnul lui ascuns.

16. Oprita-i de pecetea vrăjitorească
mâna să lucreze crucea cea cerească,
moarta-i mâna pentru crucea cea cerească.

17. Va trimite Domnul pe cei trei sfinţi ai Lui,
să vădească pecetea, să spună orişicui,
Enoh, Ilie si Ioan să spună orişicui.

18. Îi vor tăia pe proorocii Domnului,
trupurile lor vor fi de-a lungul drumului,
în batjocoră de-a lungul drumului.

19. În piaţa din Ierusalim vor fi duse,
mulţimea să vadă trupurile răpuse,
să se îngrozească de trupurile răpuse.

20.Toţi pământenii de la distanţă mare,
vor privi din case trup fără suflare,
se vor îngrozi de trup fără suflare.

21. După trei zile vor veni la viaţă,
trupurile lor din Ierusalim, din piaţă,
minune mare în Ierusalim, în piaţă.

22. Toţi pământenii de la distanta mare,
vor vedea din case trupuri cu suflare,
se vor minuna de trupuri cu suflare.

23. Domnul îi va înaltă în ceruri printre nori,
le va răsplăti cu nestricate comori,
din vistieria sa cu nestricate comori.

Cuvântul III

1.Iată ce cuvioşii ne-au mai descoperit,
despre semnele timpului ne-au proorocit,
iar noi, nevrednicii, în stihuri le-am tălmăcit:

2. Va ajunge la neamuri Dreapta Scriptura,
vor veni neamuri la dreapta învăţătură,
eretici întorşi la dreapta învăţătură.

3. Va umbla dreptmăritor cuvânt printre latini,
despre dreptcredincioşii lui Hristos creştini,
despre pravoslavnicii lui Hristos creştini.

4. Vor veni la dreapta credinţă mulţi latini,
cu bucurie drept măritorii creştini
ii vor primi ca fraţi dreptmăritorii creştini.

5. Femei smintite vor cere dezlegare
de pravila de-oprire de la intrare
la sfinte mănastiri pusă la intrare

6. Femei smintite vor intra prin viclenie
în haine bărbăteşti şi în prihanie
la mănăstiri oprite în prihănie.

7. Păcate multe vor fi la Sfântul Munte,
nimeni nu va mai voi sa îl ajute,
fecioara nu va mai voi sa îl ajute.

8. Îşi va întoarce faţa de la el o vreme,
călugării nu vor înceta s-o cheme,
cu lacrimi în ochi nu vor înceta s-o cheme.

Cuvantul IV

1.Iată ce cuvioşii ne-au mai descoperit,
despre semnele timpului ne-au proorocit,
iar noi, nevrednicii,în stihuri le-am tâlcuit:

2. A hotărât Domnul din slava de sus,
Chivotul Legământului să-l ţină ascuns,
într-o fântână adâncă să-l ţină ascuns.

3. A hotărât Domnul locul dumnezeiesc,
nepătruns să fie de ochiul omenesc,
locul sfânt nepătruns de ochiul omenesc.

4. A descoperit sfântului Său credincios,
proorocului Ieremia planul Său preţios,
sfântului Său Ieremia planul Său preţios.

5. Chivotul dus a fost în locul cel tainic,
îl vor căuta, îl vor căuta zadarnic,
vrăjmaşii lui Dumnezeu îl vor căuta zadarnic.

6. S-au răzbunat cumplit vrăjmaşii pe cetate,
zidurile le-au surpat cu răutate,
pentru chivot le-au surpat cu răutate.

7. Când antihrist va cădea ca fulgerat
Chivotul Legii va ieşi în chip minunat,
din locul lui tainic în chip minunat.

8. Va fi în ziua când cei trei vor învia,
lovit, antihristul în ţărână va cădea,
de Duhul lovit în ţărâna va cădea.

9. Va fi bucurie mare printre popoare,
sfinţii îl vor purta cu psalmi şi cântare,
pe umeri îl vor purta cu psalmi şi cântare.

Un înger mi-a proptit de cer o scară,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din depărtare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.

 Am început să urc şi să-i dau deoparte,
cu fiecare treaptă ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.

 N-am mai răbdat ţipătul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
“Te cheamă veşnicia, urcă mai departe,
ţi-e milă acum de porumbeii călători?”

 M-am oprit şi m-am prăbuşit în iad,
simţeam pământul alergând spre mine,
apoi un foc şi-am început să ard
şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.

 Târziu, eu am deschis ochii pentru o clipă
şi-uimit m-am pomenit dincolo de nori,
Hristos era acolo, cu mâna-i sfântă,
ţinea în palme porumbeii călători.

Zburaţi! Zburaţi acum! Omul este vultur! Vulturilor le este dat să zboare! Dacă nu aveţi contiinţa de vultur este pentru ca aşa vi s-a spus. Înlăturaţi această prejudecată! Vă dau acum o veste bună: Sunteţi vulturi. Spuneţi-vă că puteţi să fiţi vulturi şi veţi fi vulturi! Chiar nu simţiţi cum vă cresc aripile?...
Astfel de frumoase vorbe au încântat milioane de oameni, atunci când ele au fost citite prin Cărţile Iluziilor Care Prind Viaţă! Cărţi iubite în taină de milioane de oameni, care aveau nevoie de astfel de cuvinte, să le ungă sufletul cu mierea speranţei.
Frumoasă şi dulce era cuvântarea şi frumoasă era speranţa trezită! Obstacolul este întotdeauna în mintea noastră! Să-l depăşim! Obsatacolul sunt vorbele atât de urâte şi nesănătoase NU POT pe care tot le repetăm printr-o o proastă deprindere. Stergeţi-l pe NU din aceasta expresie şi va rămâne doar P-O-T. Vorbele magice aprind speranţa fiecăruia. Hotărâţi ne repezim şi îl stergem pe NU. Cuvântul POT dă aripi Icar-ului din noi să se avânte intr-un zbor nebunesc spre soare. Chiar funcţionează! Zburăm! Zburăm într-adevar! Dar soarele, invidios ne topeşte ceara de la aripi.
Nu bagăm de seamă. Nu avem vreme. Suntem prinşi în magia cuvintelor, suntem vrăjiti. Suntem vulturi ce se ridica în văzduh. Mai sus, tot mai sus. Şi soarele pripeşte tot mai tare! Tot mai tare! Soarele ne-a înconjurat cu un nimb de aur, care ne îmbată tot mai mult. Tot mai mult. Dar ce este aceasta? Aripile se desprind ! Nu are importanţă ! Totuşi zburăm. Pământul ne trage înapoi, dar mintea noastră zboară!…zboară!…zboară! Ne prăbuşim, dar mintea noastră zboară fără încetare. Mai suntem oare oameni? Fireste că nu. Suntem vulturi! Suntem semizei. Trântiţi la pământ…zburam…neîncetat.
Cu ultima suflare de viaţă, privim cerul şi zicem :
“Am spus că putem şi am putut. Acum murim fericiţi. Şi epuizaţi, ne întindem pentru odihna veşnică”.
Cineva, Care ţinea o carte în mână, se apropie de noi, se apleacă la ureche, căci nu mai auzim bine, şi ne şopteşte :
- Nu aţi zburat, v-aţi închipuit doar. Totul s-a petrecut în mintea voastră.
- Cine eşti Tu? îl intreabă cineva uimit, vorbind în numele tuturor.
- Eu sunt Cel care poate să zboare.
Şi în acea clipă de graţie, Cel cu cartea îl ridică şi îl poartă prin văzduh. Se apropie de soare, dar, lucru ciudat, soarele nu-l arde. Trece prin soare şi zboară mai departe. Omul se lasă în seama Celui care îl purta şi văzu că pământul nu mai are nicio putere. Se face mic, mic că abia îl mai zăreşte. Ajunseră într-un loc frumos cu multa verdeaţă. Minunându-se, omul se adresează Aceluia şi îi zice.
- Cum se face că, deşi nu am zburat, sunt aici?
- Omul nu este vultur, veni răspunsul. Nu-i este dat sa zboare singur. De aceea trebuie să zburăm împreună.
- Bine, dar eu nu am niciun merit, decât acela că Te-am întrebat cine eşti şi m-am lăsat purtat de Tine.
- A te lăsa purtat de Mine e cel mai mare merit.Ascultă, mai zise Acela, să-ţi spun povestea cuiva care şi-a dat seama că nu poate să zboare:
A fost odat un fugar, care era urmărit de autorităţi pentru că săvârşise un omor. Odată, un străin rău îl bătea fără mila pe un fiu al poporului său. Nemaiputând să rabde nedreptatea, s-a repezit şi la omorât. A fugit din ţara aceea şi a trăit mulţi ani departe de casă. Într-o zi, pe când păştea oile, aude glasul Meu care îi spune să se întoarcă în ţara unde poporul lui este încă rob, căci îl trimit să-l dezrobească. A primit cu bucurie vestea, dar când şi-a adus aminte cât de neputincios este, s-a întristat, căci nu se simţea în stare pentru asemenea misiune. Se temea că nu va reuşi să-i convinga pe ceilalţi şi că nici măcar nu le va putea vorbi, fiind gângav. I-am spus că nu are niciun fel de importanţă, căci Eu sunt Cel care pot şi voi face prin el semne şi minuni atât de mari, încât toţi vor vedea în el un înger care a luat chip de om si nu o fiinţă omenească. I-am mai spus că fratele lui, care vorbeşte atât de frumos, va vorbi pentru el, iar el îi va pune în gură cuvintele Mele. Convins, s-a lăsat purtat de Mine, aşa cum te-ai lăsat tu. Şi el va rămâne singurul de la întemeierea lumii care a fost în stare să facă ceea ce nimeni nu va fi în strare să mai facă ce a făcut el.
- Dar, de fapt cine eşti Tu? întrebă pentru a doua oară omul.
- Ţi-am spus o dată, veni prompt răspunsul. Sunt Cel care fără de Mine nu puteţi să zburaţi. Şi îi întinde cartea ce o avea în mână.
Uimit, citi :
“Eu sunt viţa; voi, mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic”.

În “Sbornicul” de la anul 1787, găsim o carte populară în care se vorbeşte de cele 72 de Nume ale lui Dumnezeu. Cartea conţine promisiuni incredibile, bunăoară, cum că dacă cineva va purta cu sine lista de Nume sacre, va fi ferit de atacuri malefice sau primejdii. De pildă, versiunea publicată de Bogdan Petriceicu Hasdeu în “Cuvinte den bătrâni”, volumul II, promite că “cel care îl va purta cu sine se izbăveşte de tot răul ce i se poate întâmpla” (Sbornicul, redacţiunea de la 1787, apud M. Gaster, Literatura populară română, Ed. Minerva, Bucureşti 1983). Iată textul :
"Cele 72 de Nume a[le] domnunui nostru Isus Hristos
1. Dumnezeu
2. Savaotul (Domnul oştirilor, n.m)
3.Tatăl
4. Fiul
5. Duhul sfânt
6. Troiţă (Treimea, n.m) nedespărţită
7. Iisus Hristos
8. Nica
9. Mesia
10. Putere
11. Cuvânt
12. Viaţă
13.  Milă
14.  Libov (Iubire, n.m.)
15. Înţălepciune
16. Pace
17. Atotţiitori
18. Întocmitoru de lumină
19. Masă.
20. Păstoriu
21. Oaia,
22. Piiatra
23. Cale.
24. Împărat
25. Urzire.
26. Cap.
27. Cinste.
28. Mire.
29. Biruitor
30. Adivăr
31. Fiîul ominesc.
32. Cu noi Dumnezău
33. Incepătorlu
34. Întâi-născut
35. Viitor
36. Împărat
37. Înălţime
38. Pâine cerească
39. Părintele fără de moarte
40. Îndurătoriu
41. Hristos
42. Vindecătoriul
43. Bun din pântece
44. Milostiv
45. Mai înainie de veci
46. Atanatos.
47. Făcătorul
48. Mielu blând
49. Viţăl
50. Chipul măririi
51. Eu sânt carile am fost
52. Dreptate
53. Izvor
54. Rost
55. Bucuria
56. Munte
57. Preot
58. Mărturisitoriu
59. Uşe
60. Veşnică Îndreptare
61. Adonoaea (Adonai, n.m.)
62. Iloea (Eloi, n.m.)
63. Alfa
64. Omega
65. În trăi feţe
66. Neîmpărţit
67. Împărat peste împăraţi
Se dă robilor, sau robului [lui] Dumnezău Cutare".
(Ibid)
Deşi lista trebuie să cuprindă 72 de Nume, în realitate găsim 67. Probabil că textul original, redactat în limba slavonă, a fost corupt şi copistul nu a putut înţelege ultimele cinci nume. Din alte surse, aflăm că astfel de texte au fost foarte căutate, bucurându-se de o popularitate deosebită.
Aceasta s-a datorat poate faptului ca atât în Creştinism, cât şi în Iudaism, Numele propriu al lui Dumnezeu este considerat ca având o putere nimicitoare.
“Atât de teribilă era resimţită măreţia Numelui lui Dumnezeu în iudaismul târziu încât tetragrammaton-ul nu era pronunţat cu glas tare la slujba din sinagogă. Numele celui Preaînalt era considerat prea devastator pentru a fi pronunţat”, arată Episcopul Kallistos Ware în cartea sa “The Power of Name :The Jesus Prayer in Orthodox Spirituality ” (Puterea Numelui/ Rugăciunea lui Iisus în spiritualitatea ortodoxă). Amintim ca tetragrammaton-ul (de la elinescul τετραγράμματον = patru litere ) nu este altceva decât numele lui Dumnezeu, care I-a fost revelat lui Moise pe muntele Horeb: “Zisu-i-a Dumnezeu lui Moise: Eu sunt Cel ce este“(Fac. 3,14). El este format din patru litere ale alfabetul iudaic יהוה, care, prin transliterare, ne dau YHWH (Sunt Cel Ce Sunt). Nu numai ca nu era pronunţat cu glas tare, dar, de obicei, era înlocuit cu alte patru litere Adni, pronuntate Adonai ( Domnul meu).
Creştinismul, în special creştinismul primar, a avut aceeaşi atitudine pioasă faţă de Numele Lui Dumnezeu, respectiv al lui Iisus Hristos.
Pentru Sfântul Varsanufie :”Pomenirea Numelui lui Dumnezeu distruge tot răul”, iar pentru Sfântul Ioan Scărarul, Numele lui Iisus este cea mai mare putere cunoscuta vreodată, care îi înfricoşează pe demoni.
“Biciuieşte-ţi vrăşmaşii (diavolii) cu numele lui Iisus, căci nu este armă mai puternică în cer şi pe pământ”,
(Sfântul Ioan Scărarul, Scara Sfântului Ioan Scărarul, în Filocalia vol. IX, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Buc. 1980)
Pentru Sfântul Ioan Teologul, Numele de taina a lui Iisus Hristos este  nepătruns şi nu-l ştie  decat El Însuşi:
“Iar ochii Lui, ca para focului; şi pe capul Său, numeroase steme; având un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie decât numai El” ⁽Apocalipsa 19, 12 )
Cu siguranţă că s-a avut în vedere şi Shemhamphorasch-ul cabalistic, care reprezinta o lista cu cele 72 de nume de îngeri, aşa cu se crede că i-a văzut patriarhul Iacov în visul său:
“Şi a avut un vis. Iată, o scară era sprijinită pe pământ, al cărei vârf atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea” ( Fac. 28, 12).
În creştinism, 72 este de asemenea un număr sfânt, datorita faptului ca Iisus Hristos trimite în misiune, după unele versiuni, 72 de apostoli.
În realitate, Sfânta Scriptură nu dă numai 72 de nume ale lui Iisus Hristos, ci este mult mai generoasă :
Leul din tribul lui Iuda
“Şi unul din bătrâni zice mine, nu plângeţi: iată, leul a tribul lui Iuda, rădăcina lui David, căci a prevalat pentru a deschide cartea, şi de a pierde cele şapte sigilii cu privire la aceasta” (Apoc. 5:5).
(Ne amintim că femeia sărmană, care voia să-şi pună capăt zilelor, înecându-se în râul Tajo din Portugalia, a primit de la Sfântul Anton de Padova un bilet, unde i se descoperea acest nume.
Nazarinean
“Şi a venit şi a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se plinească ceea ce s’a spus prin profeţi, că Nazarinean Se va chema” (Mat. 2,23).
Prooroc
“Pentru că Moise a zis către părinţi:Prooroc ca mine vă va ridica Domnul, Dumnezeul vostru, dintre fraţii voştri; pe El să-L ascultaţi în toate câte vă va grăi”(Faptele Apostolilor 3:22) .
Preot
“Aşa cum în alt loc El zice: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec.” (Evrei 5:6).
Luceafăr de Dimineaţă
“Eu, Iisus, l-am trimis pe îngerul Meu să vă mărturisească vouă acestea cu privire la Biserici. Eu sunt rădăcina şi odrasla lui David, Steaua strălucitoare a Dimineţii“(Apoc. 22,16).
Piatră
“Şi toţi aceeaşi băutură duhovnicească au băut – pentru că beau din duhovniceasca piatră care-i urma, iar piatra era Hristos” (1 Cor.10,4).
Păstorul Cel Bun
“Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun, sufletul său şi-l pune pentru oi” (Ioan 10, 11).
Bogăţia Slavei
“A vrut Dumnezeu să le arate care este bogăţia slavei acestei taine între neamuri, adică Hristos Cel dintru voi, nădejdea slavei!” (Col.1,27)
Pâinea lui Dumnezeu
“Că pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer şi dă viaţă lumii“ (In. 6,33).
Începătorul Vieţii
“Iar pe Începătorul vieţii L-aţi omorât, pe Care însă Dumnezeu L-a înviat din morţi şi ai Cărui martori suntem noi” (Fapte 3,15).
Mijlocitor
“Copilaşii mei, pe acestea vi le scriu ca să nu păcătuiţi. Şi dacă a păcătuit cineva, noi avem Mijlocitor a către Tatăl, pe Iisus Hristos, Cel-Drept” (1 Ioan 2,1).
Sfinţirea noastră
“Din El dar sunteţi voi întru Hristos Iisus, Cel ce de la Dumnezeu S’a făcut pentru noi înţelepciune, dreptate şi sfinţire şi răscumpărare” (1 Cor. 1,30)
Amin
“Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Aşa grăieşte Amin-ul , Martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu” (Apocalipsa 3, 14).
Ş. a. m. d.
Poate că acest apocrif, care a încântat pe străbunii noştri şi i-a făcut să-l iubească atât de mult, nu ne-a obţinut chiar miracolele spectaculoase promise, dar ne-a călăuzit să pătrundem mai adânc taina mântuirii, taina puterii Numelui dumnezeiesc, taina cererii  din rugăciunea domnească "Tatăl nostru" “Sfinţească-se Numele Tău”. Căci, după cum se vede, cuvântul “iubire” era un substantiv comun, care denumea un sentiment de afecțiune față de o persoană de sex opus. Înseamna dragoste, amor, atașament sufletesc (simpatie, prietenie, afecțiune) puternic față de cineva sau ceva etc. Dar după ce am aflat ca Iubire este şi un nume propriu, unul din numele lui Dumnezeu, Nume puternic şi înfricoşător prin care biciuim pe vrăşmaşi, acest cuvânt negreşit l-am sfinţit, căci a devenit altfel pentru noi şi altfel îl vom privi de acum înainte.
Nu este şi aceasta un miracol?

Sfăntă Cruce de la Mănăstirea "Schimbarea la Faţă", Botiza, Maramureş.  Sursa: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi a Sătmarulu"   (http://www.episcopiammsm.ro/)

Preasfântă Treime, protopărinţii noştri, Adam şi Eva, precum şi noi, urmaşii lor, ne închinăm Ţie şi cu smerenie Te rugăm luminează cugetarea noastră pentru a Te mărturisi pururea, curăţă inima noastră de toată întinăciunea şi sădeşte în ea dragostea pentru Hristos, Fiul Tău, şi pentru aproapele. Dă-ne putere sa lucrăm poruncile Tale spre mântuirea noastră. Amin.
Aşa se prezintă aceasta frumoasă rugăciune atunci când ea este spusă prin mijlocirea cuvintelor articulate. Dar rugăciunea poate fi spusă şi altfel, prin limbajul semnelor. Nu numai că nu se schimbă nimic, dar, prin limbajul semnelor, rugăciunea este mai intuitivă, mai expresivă, mai emoţionantă.
V-aţi întrebat vreodată cum se roagă surdo-muţii? Semnele făcute cu mâna, gesturile lor, atât de deosebite faţă de cele ale noastre, iau locul cuvintelor. Nu numai că se pot ruga în acest mod, dar pot şi cânta. Credeţi ca Dumnezeu nu-i înţelege? El cunoaşte şi limbajul semnelor aşa cum cunoaşte toate limbile omeneşti şi îngereşti. Surdo-muţii nu-şi pot folosi vocea. Corzile vocale şi-au pierdut elasticitatea şi s-au atrofiat. Dar mâinile ! Mâinile spun totul. Închipuiţi-vă cum spune un copil « Tatăl nostru » prin limbajul semneleor. Închipuiţi-vă gesturile lui ca bătăile unor aripi de înger crescute din suflet. Fără să ne dăm seama, aşa procedam noi toţi atunci când ne facem semnul cinstitei şi de viaţă făcatorei Cruci. Căci trei degete împreunate închipuie tainic Sfânta Treime, Dumnezeul nostru, Care se află în cer. Cele două degete strânse în palma mâinii pe Adam şi Eva, care smeriţi, în genunchi şi cu capetele plecate, se închină Sfintei Treimi aici, pe pământ, restabilind legătura dintre firea umană şi cea dumnezeiască. Ducem dreapta la frunte, căci aceasta închipuie cerul, la pântecele, căci acesta închipuie pământul, la umeri căci aceştia închipuie locul şi semnul puterii. Aşa ne-au tălmăcit Sfinţii Părinţi.
Spererăm ca acest articol să fie o veste bună pentru toţi aceia  care greşit cred că  semnul crucii este idolatrie. Cei care refuză să-şi face semnul crucii, refuză rugăciunea iconică, refuză să folosească acest mijloc minunat de comunicare, dat de Dumnezeu de la începutul lumii. Acela care refuză să-şi facă semnul crucii, nu este solidar cu  semenul său care, din binecuvântate pricini, nu se poate ruga cu sunete articulate.   Este căzut sub stăpânirea diavolului, căci pilduitor  spunea Sfântul Sfinţit Mucenic Ipolit: “Atunci le va zice înşelătorul: veniţi să vă punem pecetea (666) pe mâna dreaptă şi pe frunte şi vă voi da oricâte voiţi. Pentru aceasta va pecetlui dreapta omului, ca să nu mai poată face cu mâna semnul cinstitei Cruci şi să fie a lui desăvârşit”.

Aforism:
Rugăciunea nu se spune; rugăciunea se spune, se scrie şi se desenează. Nu numai limba trebuie să se roage, ci şi mâna.  Nu numai mâna, ci toate mădularele trupului.

Poate că dintre toate limbile pământului, negreşit limba elină este cea mai privilegiată în ceea ce priveşte “Rugăciunea lui Iisus”. În limba elină ” Rugăciunea lui Iisus” are o rezonanţă deosebită. Este un poem, o poezie rimată, asemănătore unei cântari creştine, unei doine tărăneşti, unui descântec, care vibrează şi se strecoară dulce şi duios în suflet, într-un suflet sfâşiat de doruri. Iat-o :
Pentru credincioşii rugători:
Κύριε Ἰησοῦ Χριστέ, Υἱέ τοῦ Θεοῦ, ἐλέησόν με τὸν ἁμαρτωλόν (Kýrie Iēsoú Christé, Yié tou Theoú, eléēsón me ton amartōlón/ Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul).
Pentru credincioasele rugătoare:
Κύριε Ἰησοῦ Χριστέ, Υἱέ τοῦ Θεοῦ, ἐλέησόν με τὴν ἁμαρτωλόν / Kýrie Iēsoû Christé, Yié tou Theoû, eléēsón me tḕn amartōlón (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa).
O, minune ! O asemenea concentrare fantastică de cuvinte care să rimeze nu ar fi lesne la îndemâna unui pământean!
Negreşit, “Rugăciunea Inimii” în elineşte este un dar dumnezeiesc, căci , omeneşte vorbind, ar fi fost imposibil pentru un muritor să găsească atâtea cuvinte care să rimeze într-o propoziţie de numai 10 cuvinte.
Astfel, rimează cuvintele : Κύριε (Kýrie) cu Υἱέ (Yié). De asemenea, Ἰησοῦ (Iēsoû) cu τοῦ (toû) şi Θεοῦ (Theoû), precum şi ἐλέησόν (eléēsón) cu τὸν (tòn) şi cu ἁμαρτωλόν (amartōlón).

Slavona bisericească a fost si ea o limba sfântă pentru Ortodoxie, aşadar şi pentru Ortodoxia românească. Cu toate acestea, Rugăciunea lui Iisus nu cunoaşte o asemenea  densitatea de rime ca cea din limba elină: "Господи Ісусе Христе Сыне Божїй помилѹй мѧ грѣшнаго/ Gospodi Іsuse Hriste Sîne Bojїi pomilui mia greaşnago ”.
După tradiţie, cel care, inspirat în mod supranatural, a actualizat ” Rugăciunea vameşului ” şi a introdus-o a în asceza creştină a fost monahul egiptean Sfântul Pahomie cel Mare (292-346).Totodată, aceasta a folosit pentru prima dată şiragul de mătănii pentru a ajuta mintea în ” Rugăciunea lui Iisus “. Siragul avea 33 de noduri şi s-a numit ”κομποσκοίνι" (komposkoini) sau "kομβοσχοίνι" (komboshoini).  Din el a evoluat sofisticatul rozariu catolic. Sfântul Pahomie nu a vorbit decât limba coptă. Aşadar, şi mai uimitor rămâne faptul cum, în limba elina, a căpătat o astfel de rezonanţă .
De ce este nevoie de rimă? Rima este un ajutor firesc pentru psalmi şi rugăciune Stihul parcă se lipeşte atunci de suflet şi e de la sine lucrător. El pătrunde firesc în minte şi în inimă şi se spune chiar fără voia noastră. E ca un cântec de leagăn al cărui refren revine permanent. Pentru o rugăciune care se cere neîntreruptă şi de la sine lucrătoare, rima este un dar. "Rugăciunea lui Iisus" este unica în lume, cum unică este versiunea în limba elină.
Ce putem face pentru limba română? Pentru neputinţa minţii noastre, nu putem renunţa la acest ajutor de nepreţuit, la acest dar dumnezeiesc, care este rima. Dar nu este o soluţie fericită să modificăm textul rugăciunilor. Trebuie să-l respectăm ca atare. Dar putem să-l tălmăcim în stihuri, aşa cum, bunăoara, a făcut-o Sfântul Ierarh Dosoftei, atunci când a versificat "Psaltirea".

Notă:

Există două modalităţi de citire a textului elin, respectiv de transliterare în alfabetul latin. Cel adoptat de occidentali, numit şi sistemul lui Erasmus, după numele marelui  erudit şi umanist Erasmus din Rotterdam (1467-1563), care l-a propus, şi cel al lui  Reuchlin, după numele umanistului Johann Reuchlin (1445-1523). În greaca modernă, precum şi în liturgica ortodoxă se foloseşte sistemul de citire reuchlinian. Eu am folosit totuşi transliterarea erasmică, deoarece este mai cunoscută.

(Sfântul Ioan Scărarul. Sursa: "Război întru Cuvânt"  - http://www.razbointrucuvant.net)

Cuviosul Ioan Climax sau Scărarul (579-649) a fost egumen al mănăstirii Sinai şi poate cel mai de seamă Părinte duhovnicesc, nevoitor al rugăciunii lăuntrice. A parcurs dumnezeiescul urcuş treaptă cu treaptă, dobândind rând pe rând virtuţile duhovniceşti. A primit de la Dumnezeu darul rugăciunii neîncetate, al trezviei, al smeritei cugetări, al lacrimilor şi al contemplaţiei divine. Fiind rugat de călugări să le lase un îndreptar, a alcătuit scriere Scara dumnezeiescului urcuş. La noi , a fost cunoscută şi sub denumirea de Leastviţa. Atât de mult a pătruns în sufletul românului, încât motivul ei apare zugrăvit pe pereţii mănăstirilor Suceviţa şi Râşca. De asemenea este prezent în sculptura stâlpilor de la case sau în ouăle încondeiate. Coloana Infinitului de Constantin Brâncuşi este o replică modernă a Leastviţei. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 30 martie. Capitolul 28 al lucrării îl dedică sfintei şi fericitei rugăciuni. Tot ce a scris Cuviosul Ioan acolo constituie cheia de boltă a rugăciunii neîncetate şi a fost reluat într-o formă sau alta de către alţi autori.

Rugăciunea lăuntrică e simplă, cântă suspină şi plânge. Cântă şi varsă lacrimi de bucurie pentru preadulcele Iisus, varsă lacrimi amare pentru greşelile sufletului. Este o neîncetata simfonie a dorului după Iisus şi, în acelaşi timp, un nesfârşit bocet după paradisul pierdut. Bucuria se îngemănează cu tristeţea şi amândouă ţâşnesc din aceeaşi ochi. Cuviosul Ioan Scărarul le-a avut pe amândouă şi de aceea ne-a lăsat taina lui… să ne bucurăm acum de dulceaţa negrăită a rugăciunii.

O cunoştinţă i-a spus lui Socrate:
- Socrate, să-ţi spun ce-am auzit despre unul dintre discipolii tăi?
- Ai supus-o celor trei probe?
- Cum aşa? .
- Prima probă : Ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?
- Nu ştiu, doar am auzit...
- Aşadar, doar ai auzit, dar nu ştii sigur dacă este adevărat sau nu.Cu toate acestea vrei să-mi spui.
- A doua probă: Ceea ce vrei să-mi spui despre discipolul meu este un cuvânt de bine?
- Nu, nu pot spune ca e un cuvânt de bine, dimpotrivă…
- Deci, vrei să-mi spui ca nu e un cuvânt de bine, deşi nu ești nici sigur că este adevărat?
- A treia probă: Ceea ce vrei să-mi spui despre discipolul  meu îmi este de folos?
- Nu chiar…
- Ei bine, dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici adevărat, nici de bine, nici măcar de folos, atunci de ce să-mi mai spui?
Şi astfel Socrate a refuzat să  asculte mai departe.
Marele Socrate a trăit într-o vreme când încă se mai punea preţ pe  Adevăr. A trăit într-o vreme când oamenii se ruşinau să vorbească de rău pe semenii lor. A trăit într-o vreme când oamenii voiau să audă lucruri de folos. Astăzi, ce a mai rămas din aceste nobile obiceiuri?
Marele Socrate a trăit într-o vreme când oamenii voiau sa facă lumea mai bună. Ce a mai rămas din această nobilă intenţie?
Să-i urmăm pe marii bărbaţi ai Antichitătii care ne-au lăsat pilde de înţelepciune!  Fie să rostim un cuvânt adevărat, de bine şi de folos! Fie ca prin cuvântul nostru, lumea să devină mai  bună!

Aforism:
Numai cei care vor să facă lumea mai bună primesc lauri. Criticii şi detractorii nu primesc nimic. Nici măcar atenţie.

(Biserica Mănăstirii Voroneţ, sursa: "Resurse ortodoxe"-  http://www.resurse-ortodoxe.ro)

Fericită, dreapta mea merge spre închinăciune,
Vai! Îmi aduc aminte...
trandafiri roşii-purpurii au înflorit pe piepturile copiilor
când ai fost sfâşiată, Românie.
Trandafiri roşii-purpurii
pe mâinile, picioarele şi coasta lui Christ
când ai fost batjocorită...
Vai! îi aud încă pe bătrâni
cum plâng pe dinlăuntru cu chipurile schimonosite de durere...
Sfinţii noştri îşi amintesc...
Vor trebui multe bătăi de pleoape
până la tămăduirea luminii din altar.
Oh! Moldovă! Moldovă! altar al cuvântului celui mai trist.

Sub copitele cailor grânele s-au frânt,
în genunchi nu au căzut decât mărăcinii...
Zimbrilor le-au fost luaţi codrii,
rătăcesc şi acum prin jalea cuvintelor nemairostite.
Răni adânci se deschid în trupurile copacilor
picurând mir peste morţii noştri.
Moldovă! Zimbrii tăi ne privesc doar din steme,
ochiul lor înlăcrimat a ajuns gigantic
ca un gol în cele trei culori.

Moldovă!...
Tu, mamă,
în fiecare noapte îţi chemi copiii strigându-i
pe numele lor de taina şi moarte.
Te vor auzi odată,
din adâncul pământului sau al cuvintelor nemairostite,
într-o noapte de Înviere,
când Mântuitorul va sparge porţile întunericului
şi va prăda iadul.

Moldovă! Zăpada se împleteşte cu gândurile triste
şi se aşterne peste trupul tău ca o linişte...
Întoarcerea zimbrilor tăi
va fi Dumnezeiasca noastră Schimbare la Faţă.

 (Răstignirea, sursa :"Resurse-ortodoxe"  -  http://www.resurse-ortodoxe.ro)

 

Escaladez muntele zilei de azi.
În rucsac am pus speranta, bucuria şi visul.
Înapoia mea se casca prăpastii ameninţătoare, dar eu privesc totdeauna spre culmi.
Picioarele grele ma trag înapoi, dar inima uşoara îmi spune să o urmez.
Sigur voi ajunge în vârf, căci inima este deja acolo şi mă aşteaptă.

Voroneţ, biserica mănăstirii, scenă din Judecata de Apoi, sursa: "Resurse ortodoxe"  (http://www.resurse-ortodoxe.ro )
 

CAP.1

Ioan trimite urări de bine la şapte Biserici.
În Patmos are cereasca arătare. El vede
pe Fiul Omului între şapte sfeşnice, având în
mâna dreapta şapte stele.

1.Tatăl a descoperit cele ce vor să vină,

 Fiul le-a trimis trimis prin înger de lumină

 robului Său Ioan prin înger de lumină…

2. Dumnezeu le-a descoperit la vremea potrivită

 lui Iisus Hristos în dragostea nemărginită

 Fiului iubit al Său în dragostea nemărginită…

3. Fericit cel ce citeşte şi cel ce ascultă,

 cuvintele proorociei căci vremea este scurtă,

 cel ce le păstrează, căci vremea este scurtă.

4. Ioan, urare celor şapte Biserici creştine,

 har vouă şi pace de la Cel ce vine,

 de la Cel ce era şi de la Cel ce vine.

5. De la cele şapte duhuri nepământeşti,

 har şi pace de la cele şapte duhuri cereşti,

 dinaintea tronului, cele şapte duhuri cereşti…

6. Şi de la Cel dintâi născut în veci Iisus Hristos,

 Domn al împăraţilor şi martor credincios,

 Domnul nostru Iisus, martorul Cel credincios…

7. Domnul cel Care ne iubeşte şi ne-a dezlegat,

 prin scump sângele Său ne-a mântuit de păcat,

 Care ne iubeşte şi ne-a mântuit de păcat…

8. Şi Care ne-a făcut pe noi împărăţie,

 preoţi ai Domnului pentru veşnicie

 şi de la Tatăl Său, Dumnezeu din veşnicie.

9. Iată, El vine pe nori cu slavă mare,

 toate seminţile cu lacrimi amare,

 Îl vor vedea şi-L vor jeli cu lacrimi amare.

10. El vine cu slavă şi putere, amin,

fie slava şi puterea pe veşnicie, amin,

 slava şi puterea în vecii vecilor , amin.

11. Atunci cei ce L-au străpuns Îl vor vedea din plin,

 căci El vine cu norii şi cu slavă, amin,

 orice ochi Îl va vedea venind cu slavă, amin.

12. Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul,

 iată, zice Domnul, tot ce este, Nemărginitul,

 Cel ce era şi Cel ce vine, Nemărginitul.

13. Pentru Dumnezeiescul cuvânt şi pentru Hristos,

 eu, Ioan, părtaş la suferinţă în Patmos,

 pentru mărturia în Iisus eram în Patmos.

14. Fost-am în duh în zi de duminica sfântă,

 un glas vui în urmă mea care înspăimântă,

 un glas ca de trâmbiţă care înspăimântă.

15. Ce vezi acum scrie cu mâna ta în carte,

 trimite celor şapte Biserici de departe,

la Efes, Smirna şi Tiatira de departe.

16. Trimite la Pergam, Sardes şi Filadelfia,

 timite carte până la Laodiceea,

 s-ajungă cuvântul până la Laodiceea.

17. Glasul ce vorbea să-L aflu, am căutat,

 şapte sfeşnice de aur mi s-au arătat,

 Cineva era în mijloc când mi s-au arătat.

18. Se asemănă cu Fiul Omului în toate,

 înveşmântat era în haine luminate,

 haine lungi pân’ la călcâie şi luminate.

19. Un brâu de aur strălucea în a Lui lumină,

 încins pe sub piept şi cu slavă deplină,

 strălucea în lumină şi cu slavă deplină…

20. Părul alb ca lâna şi al zăpezii covor,

 ochii Lui ardeau ca focul cel mistuitor,

 când mă priveau, ardeau ca focul cel mistuitor.

21. Avea picioarele ca arama înroşită,

 glasul Lui ca vuiet de apă nesfârşită,

 ce vuieşte în cascadă, apă nesfârşită.

22. Şapte stele sclipeau în mâna Domnului,

 în mâna dreaptă şi-o sabie în gura Lui,

 cu doua tăişuri strălucea în gura Lui.

23. Faţa Îi era ca soarele la amiază,

ce în toata puterea pământul luminează,

 ca soarele cel aprins ce pământul luminează.

24. Am căzut precum un mort la picioarele Lui,

 de înfricoşata măreţie a Domnului,

 precum un mort fost-am de măreţia Domnului.

25. El mâna dreapta asupra mea şi-a coborât:

 N-ai teamă! Cel dintâi şi Cel de pe urmă sunt,

 Ce-s viu! Cel dintâi şi de pe urmă sunt.

26. Mort am fost şi am înviat pentru veşnicie:

 N-ai teamă! Cheile morţii fost-au date Mie.

 N-ai teamă! Cheile iadului fost-au date Mie.

27. Scrie acestea ce ai văzut pentru crezământ,

 cele ce sunt şi vor veni în cer şi pe pământ,

 după acestea vor veni în cer şi pe pământ.

28. Taina celor şapte stele vei cunoaşte, iată,

 sunt îngerii mei slujitori, taină minunată,

 ai celor şapte biserici, taină minunată.

29. Sfeşnicele de aur, ale mele Biserici,

 cele şapte sfeşnice sunt Biserici pe veci,

 sfeşnicele arătate sunt Biserici pe veci.

Părintele Iosif Trifa, întemeietorul Oastei Domnului. Sursa: Site-ul oficial al asociaţiei misionare "Oastea Domnului" din cadrul Bisericii Orodoxe Române   (http://www.oasteadomnului.ro/acasa/)

Pe-un picior de plai de dor,
pe-o gura de Psaltire,
alt Manole Ziditor
zidit-a o mănăstire.

Pentru al lui popor smerit,
în alt veac, cu-acelaşi rost,
mănăstirea de granit
fu iubirii adăpost.

Pe lucrarea de-nceput,
tălpile şi-a ostenit,
căci desculţ a străbatut
treptele spre infinit.

Pe-un picior de plai de dor,
pe-o gura de psaltire,
alt Manole ziditor
fu zidit în nemurire.

Tu, ostaşule neînfrânt,
voi, fecioare înţelepte,
care îl urmaţi pe trepte
descălţaţi-vă, locu-i sfânt.