"Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt."

(1 Corinteni 13, 2)

"O inimă veselă înseninează faţa, iar când inima e tristă şi duhul e fără de curaj."

(Solomon 15, 13)

Sfântul Nicolae Velimirovici (din Serbia), este întrebat printr-o scrisoare de către un anume creștin :

“Părinte, cum putem recunoaște o icoană în stil bizantin sau o icoană ortodoxă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ?”. Acesta îi răspunde enumerându-i câteva criterii de bază în ceea ce privește acest aspect.

1. O icoană ortodoxă a Maicii Domnului poate fi recunoscută prin cele trei steluţe cusute, desenate sau afişate (la vedere) pe veșmântul sau acoperământul acesteia – acestea semnificând fecioria înainte de naştere, în naştere şi după naştere.

2. Aceasta este reprezentată aproape întotdeauna cu Pruncul în brațe, alături de Părinți sau în icoana Sfintei Familii (Iosif, Maria și Domnul nostru Iisus Hristos), excepție făcând anumite icoane rusești (cum ar fi „Umilenia” – Supusa) și altele.

3. Nu e neapărat un criteriu, dar consider că trebuie menționat și aici : culoarea (galben, roşu sau albastru; aici depinde de canoane sau rămâne la dorința și alegerea pictorului iconar).

4. Un alt criteriu este poziționarea mâinilor și expresivitatea ochilor.

Un alt criteriu important este notarea sau notația de deasupra aureolei (aurei) aceasta fiind obligatorie într-o icoană căci desemnează prescurtarea numelor Sfinților respectivi (exemplu : MP OV ~ în limba greacă Meter Theou = Maica Domnului).

"Iar după ce L-au răstignit, au împărţit hainele Lui, aruncând sorţi, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de proorocul: "Împărţit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi"."

(Matei 27, 35)

"Cel ce purta armele a răspuns:

"Fă tot ce-ţi spune inima; mergi unde vrei şi iată eu sunt cu tine"."

(1 Regi 14, 7)

"Tot ce ai la inimă, a zis Natan către rege, mergi şi fă,

căci Domnul este cu tine!"

(2 Regi 7, 3)

"Iar Natan a zis către David:

"Fă tot ce ai la inimă, că Dumnezeu este cu tine!""

(1 Paralipomena 17, 2)

"Rugaţi-vă neîncetat."

(1 Tesaloniceni 5, 17)

"Căci şi când ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta:

dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce."

(2 Tesaloniceni 3, 10)

"La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi."

(Matei 10, 30)

"Ci şi perii capului vostru, toţi sunt număraţi.

Nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii."

(Luca 12, 7)

"Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi.

Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel."

(1 Corinteni 7, 7)

"Şi i-a zis Domnul: Treci prin mijlocul cetăţii, prin Ierusalim,

şi însemnează cu semnul crucii (litera "tau" care în alfabetul vechi grec avea forma unei cruci) pe frunte,

pe oamenii care gem şi care plâng din cauza multor ticăloşii care se săvârşesc în mijlocul lui".
(Iezechiel 9, 4)

"Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le

în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,"

(Matei 28, 19)

Maică Sfântă, Preacurată
Creație personală

Maică Sfântă, Preacurată
Tu, la ceruri ești urcată,
De acolo ne privești,
Și de rele ne ferești
Cu iubirea ta cea mare
Noi mereu avem scăpare
Tu, pe noi, mult ne iubești
Și de toate te-ngrijești

Dumitru Stăniloae și Ioan Kristiankin

Cuviosul Iacov Tsalikis și Părintele Ioanichie Bălan

Familia Sfinților Brâncoveni și Familia Romanov

Sursă foto : Internet

• În aceasta, Dumnezeu voind să arate şi mai mult, moştenitorilor făgăduinţei, nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul: Ca prin două fapte nestrămutate – făgăduinţa şi jurământul – în care e cu neputinţă ca Dumnezeu să fi minţit, noi, cei ce căutăm scăpare, să avem îndemn puternic ca să ţinem nădejdea pusă înainte, (Evrei 6, 17-18)
• Dumnezeu nu este ca omul, ca să-L minţi, nici ca fiul omului, ca să-I pară rău. Au zice-va El şi nu va face? Sau va grăi şi nu va împlini? (Numeri 23, 19)
• Şi nu va spune neadevăr Cel ce este tăria lui Israel şi nu Se va căi, căci El nu este om ca să Se căiască». (1 Regi 15, 29)
• Căci ce este dacă unii n-au crezut? Oare necredinţa lor va nimici credincioşia lui Dumnezeu? Nicidecum! Ci Dumnezeu se vădeşte în adevărul Său, pe când tot omul întru minciună, precum este scris: «Drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu». (Romani 3, 3-4)
• Pavel, robul lui Dumnezeu şi apostol al lui Iisus Hristos, după credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi după cunoştinţa adevărului cel întocmai cu dreapta credinţă, – Întru nădejdea vieţii veşnice, pe care a făgăduit-o mai înainte de anii veacurilor Dumnezeu, Care nu minte, Şi Care, la timpul cuvenit, Şi-a făcut cunoscut cuvântul Său, prin propovăduirea încredinţată mie, după porunca Mântuitorului nostru Dumnezeu – (Tit 1, 1-3)

Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. (Ioan 14, 6)

 Sinaxar - Viețile sfinților pe fiecare lună

Copy + Paste

>> https://forum.softpedia.com/topic/1089650-vieile-sfinilor-sinaxar/ <<

Dreapta învățătură creștină despre mântuire

     Termenul "mântuire" este folosit de multe ori în Noul Testament, înțelesul lui fiind redat printr-o serie de alți termeni care arată treptele lucrării mântuirii, cum se va vedea la vremea cuvenită. Lucrarea de mântuire a omului de către Dumnezeu a fost săvârșită prin cinci acte de însemnătate fundamentală pentru omenire: Întruparea, Răstignirea, Învierea și Înălțarea Fiului lui Dumnezeu la Cer, la care se adaugă Întemeierea Bisericii, așezământul divin care ajută la însușirea acțiunii mântuitoare, prin lucrarea Duhului Sfânt. În Biserică, toți cei care cred sunt conduși prin har spre sfințenie și întărirea bunelor lor însușiri și prin lupta contra puterilor rele. La această acțiune colaborează atât puterile omului, cât și harul primit în Sfintele Taine.
     Mântuirea noastră se înfăptuiește prin sălășluirea în noi a lui Hristos la botez și apoi prin asimilarea roadelor mântuirii acordate de Hristos, care se face sub lucrarea Sfântului Duh în Biserică. Scopul acestei lucrări este ca în om să Se sălășluiască tot mai mult cu Hristos. "M-am răstignit cu Iisus Hritos - spune Sfântul Apostol Pavel - și eu nu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine" (Gal. 2, 10).
     Când Duhul Sfânt S-a pogorât la Cincizecime asupra Apostolilor a întemeiat Biserica - această primă comunitate de credincioși - și El rămâne în Biserică neîncetat. El o susține, o întărește și aduce noi mădulare în ea, sădind în acestea harul și darurile lui Hristos, care ajută formării noului om.
     Mântuirea se realizează numai în Biserică și anume, prin trei lucrări: harul divin, credința omului și faptele bune. Harul dumnezeiesc este energia divină sau lucrarea care izvorăște din ființa dumnezeiască a celor trei Ipostasuri, fiind nedespărțită de Dumnezeu, persoana care o activează. Însuși Mântuitorul ne spune: "Fără de Mine nu puteți face nimic" (Ioan 15, 5); iar Sfântul Apostol Pavel, care simțea în toată ființa sa fericirea mântuirii, mărturisește: "Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt" (I Cor. 5, 10).
     Credința creștinului este de neapărată trebuință pentru mântuire, fiindcă "fără de credință nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu" (Evr. 11. 6); numai cel care "va crede și se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi" (Marcu 16, 16).
     Faptele bune sunt de asemenea de neapărată trebuință pentru mântuire. Sfânta Scriptură ne învață că harul credinței în Dumnezeu se dovedește prin faptele bune săvârșite de către credincioși (Iacov 2, 18). "Precum trupul fără suflet, mort este, astfel și credința fără de fapte moartă este" (Iacov 2, 26).
Mântuirea este un act divin, dar Dumnezeu o realizează cu colaborareaomului (1 Cor., 3, 9). Pentru aceasta omul a fost înzestrat de Dumnezeu cu liberatea de a se decide și de a acționa. Cele două valori ale creștinului, credința și faptele bune, sunt deopotrivă de importante și necesare, sunt contribuțiile directe ale omului în actul mântuirii.
     Pentru dobândirea mântuirii avem nevoie de învățătura creștină care ne descoperă calea și adevărurile sfințitoare. Adevărurile care ne duc la mântuire sunt păstrate deplin și total de Biserica Ortodoxă, care este "stâlp și temelie a adevărului" (1 Tim. 3, 15). Biserica Ortodoxă este singura care păstrează, propovăduiește și practică fără nici o schimbare, așa cum le-a propovăduit lumii și le-a întemeiat Domnul nostru Iisus Hristos, cum le-au răspândit în lume Sfinții Apostoli, cum le-au tâlcuit Sfinții Părinți și cum le-au formulat Sfintele Sinoade a-toată-lumea, numite Sinoade Ecumenice.

Despre Descoperirea dumnezeiască (Revelația)

     Prin Descoperirea sau Revelația dumnezeiască se înțelege acea lucrare a lui Dumnezeu prin care El Se face cunoscut oamenilor, împărtășindu-le acestora adevărul despre existența Sa, despre voia și lucrările Sale. Scopul pentru Dumnezeu Se descoperă oamenilor este ca ei să ajungă la desăvârșire, unindu-se cu El într-o viață dusă "în Duh și în adevăr" (Ioan 4, 24).  Fără dumnezeiasca Descoperire, numai cu simțurile și cu mintea sa, omul nu ar fi putut ajunge niciodată la cunoașterea lui Dumnezeu; nici ochiul, nici sensibilitatea omului nu au puterea de "a-L vedea" pe Dumnezeu. "Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată" (Ioan 1, 18). Descoperirea dumnezeiască trebuie primită cu credință neclintită, sub îndrumarea Bisericii celei adevărate, căreia Dumnezeu i-a încredințat păstrarea, tâlcuirea și aplicarea ei. Fără călăuzirea Bisericii și fără deplina noastră ascultare față de ea suntem în primejdie de a înțelege greșit adevărurile descoperite și de a apuca pe căi rătăcite, potrivnice dreptei credințe, și de a ne lipsi de lucrarea mântuitoare a lui Hristos prin Duhul Sfânt. Descoperirea dumnezeiască, păstrată de Biserică se curpinde în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, care se numesc: "Izvoare ale Descoperirii dumnezeiești" sau "Izvoare ale credinței".
     a) Sfânta Scriptură - este cartea care cuprinde cuvântul și lucrarea lui Dumnezeu descoperite oamenilor de către El Însuși. Ea este alcătuită din mai multe cărți tratând despre unica și cea mai vastă temă: istoria mântuirii neamului omenesc, sau, altfel spus, istoria manifestării dragostei lui Dumnezeu față de om în toate etapele existenței lui. Sfânta Scriptură mai poartă și numele de Biblie sau Sfintele Scripturi, sau Dumnezeieștile Scripturi.
     Sfânta Scriptură se împarte în două mari părți, care se deosebește atât din punct de vedere tematic, cât și cronologic, și anume: Legea Veche sau Vechiul Testament - care cuprinde cuvântul și lucrarea lui Dumnezeu către oameni înainte de venirea pe pământ a Domnului Hristos - și Legea Nouă sau Noul Testament - care cuprinde Revelația dumnezeiască atătată lumii direct de Dumnezeu prin întruparea Sa.
     Vechiul Testament cuprinde următoarele cărți: Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul, Cartea lui Iosua Navi, Cartea Judecătorilor, Cartea Rut, Cartea întâi a Regilor, Cartea a doua a Regilor, Cartea a treia a Regilor, Cartea a patra a Regilor, Cartea 1 Paralipomena (sau cea dintâi a Cronicilor), Cartea a doua Paaralipomena (sau a doua a Cronicilor), Cartea întâi a lui Ezdra, Cartea lui Neemia (sau a doua a lui Ezdra), Cartea Esterei, Cartea lui Iov, Psalmii, Pildele lui Solomon, Eclesiastul, Cântarea Cântărilor, Isaia, Ieremia, Plângerile lui Ieremia, Iezechiel, Daniel, Osea, Amos, Miheia, Ioel, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia, Maleahi, Cartea lui Tobit, Cartea Iudita, Cartea lui Baruh, Epistola lui Ieremia, Cântarea celor trei tineri, Cartea a treia a lui Ezdra, Cartea înțelepciunii lui Solomon, Cartea înțelpciunii lui Iisus, fiul lui Sirah, Istoria Susanei, Istoria omorârii balaurului și sfărâmării lui Bel, Cartea întâi a Macabeilor, Cartea a doua a Macabeilor, Cartea a treia a Macabeilor, Rugăciunea regelui Manase.
     Noul Testament cuprinde: Sfânta Evanghelie după Matei, Sfânta Evanghelie după Marcu, Sfânta Evanghelia după Luca, Sfânta Evanghelie după Ioan; Faptele Apostolilor; Epistolele Sfântului Apostol Pavel și anume: Epistola către Romani, Epistola întâi către Corinteni, Epistola către Glateni, Epistola către Efeseni, Epistola către Filipeni, Epistola către Coloseni, Epistola întâi către Tesaloniceni, Epistola a două către Tesaloniceni, Epistola întăi către Timotei, Epistola a doua către Timotei, Epistola a doua către Timotei, Epistola către Tit, Epistola către Filimon și Epistola către Evrei; Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov; întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru; a doua Epistolă Sobornicească Petru; Epistolele Sobornicești - întâia, a doua și a treia - ale Sfântului Apostol Ioan; Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iuda; Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul.
     Sfânta Scriptură a fost scrisă sub insuflarea Duhului Sfânt, Care a luminat mintea unor bărbați aleși ca să priceapă cuvântul lui Dumnezeu și i-a păzit ca să nu greșească în scrierea lor, când înfățișau dumnezeieștile învățături. Sfântul Apostol Pavel spune: "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură"(II Tim. 3, 16). Credinciosul poate și este bine să citească Sfânta Scriptură, dar nu toți pot s-o înțeleagă și s-o tâlcuiască fără greșeală, fiindcă în Sfânta Scriptură sunt multe părți greu de înțeles, "pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc... spre a lor pierzare" (II Petru 3, 16). Numai Biserica poate să tâlcuiască Sf. Scriptură fără greșeală, pentru că numai Bisericii i-a dat Mântuitorul făgăduința Sa sfântă, prin Sfinții Apostoli, că va rămâne în ea până la sfârșitul veacurilor, iar Duhul Sfânt, Carele "de la Tatăl purcede" (Ioan 15, 26) și Care a fost trimis de Mântuitorul în Biserică, a păzit-o și o va păzi de orice abatere.
     Cei care nu ascuștă învățătura Bisericii sunt osândiți chiar cu cuvintele Sf. Scripturi, care spune că "nici o proorocie (învățătură) a Scripturii nu se tâlcuiește după socotința fiecăruia" (II Petru 1, 20).  Predicatorii aceștia s-au abătut de la dreapta credință și nu sunt invetiți cu darul dreptei învățături. Căci: "Oare toți sunt apostoli ? Oare, toți sunt prooroci ? Oare toți sunt învățători ? Oare toți pot să tălmăcească ?" (I Cor. 12, 29-30; Vezi și I Tim. 4, 1; 1; II Petru 2, 1; 3, 3).
     b) Sfânta Tradiție. Sfânta Tradiție sau Predania cuăprinde învățăturile de credință, descoperite, de Dumnezeu și propovăduite de Sfinții Apostoli prin viu grai. Din aceste învățături, unele nu au fost lăsate în scris de Sfinții Apostoli, sau au fost scrise de alții din urmașii lor când aceștia le-au propovăduit, și s-au păstrat în Biserică din generație în generație. Aceste învățături au fost preluate și scrise de unii Sfinți Părinți ai Bisericii și, datorită legăturii lor apropiate cu izvorul Revelației și al adevărului recunoscut de Biserică în ele, s-au păstrat și se păstrează neschimbate în scrierile lor, acestea devenind autoritate în Biserica noastră alături de hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice. Astfel, Sfânta Tradiție întregește și lămurește Sf. Scriptură. Sfânta Tradiție are o valoare egală pentru credință ca și Sf. Scriptură, pentru că amândouă cuprind acelșai adevăr al lui Dumnezeu. De altfel, cuvântul lui Dumnezeu s-a răspândit în lume mai întâi prin viu grai și mai apoi prin scris. Sfânta Tradiție este, de fapt mai veche și mai dezvoltată în unele puncte decât Sf. Scriptură. Însuși Mântuitorul a dat învățăturile și lucrările Sale prin viu grai și prin faptele Sale în mod direct. Mai târziu, când din diferite motive nu puteau să predice, Sfinții Apostoli au transmis și în scris o mare parte din învățăturile Domnului Iisus Hristos. Chiar Sfânta Scriptură vorbește lămurit despre existența și valoarea Sfintei Tradiții. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan spune: "Dar sunt și multe alte lucruri pe care le-a făcut Iisus, și care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărțile ce s-ar fi scris" (Ioan 21. 25); iar Sfântul Apostol Pavel se referă la valoarea de exemplu a Sfintei Tradiții: "Cele ce ați văzut și ați primit și ați auzit și ați văzut la mine, acestea să le faceți" (Filip. 4, 9); Deci fraților, stați neclintiți și țineți cele pe care le-ați învățat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră" (II Tes. 2, 15).

Cuviosul Ilie Makeyevsky (Ganga)

       În anii dificili ai ateismului și ai persecuțiilor teribile ale Bisericii Ortodoxe în orașul Makiivka din regiunea Donețk a apărut schimonahul Ilie. Nimeni nu a plecat de la cuvios fără consolare și ajutor. Cu rugăciunile sale a făcut miracole, nu numai scăpând oamenii de boli și din cazuri, dar în principal - i-a întors către Dumnezeu, aducând roadele pocăinței.

       17 aprilie - o zi mare pentru orașul ortodox Makiivka. În 2012, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a decis trecerea schimonahului Ilie în rândul sfinților. Este născut pe 17 aprilie și decedat pe 28 mai - ziua cinstirii sfântului și a sfintelor sale moaște.

       Cuviosul Ilie (în lume Ilia Y. Ganja) s-a născut în 1837 în orașul Makiivka Miussky (astăzi - Makiivka). Există foarte puține informații cu privire la acest sfânt, ultimele apărând acum două decenii. La 15 ani Ilie a plecat de acasă și, după cum el însuși a spus odată - „am plecat în căutarea locurilor sfinte.“

       Mulți ani a lucrat cu duhovnicul său la Schitul Sf. Ilie din Sf. Munte Athos. Apoi, probabil la începutul secolului al XX-lea, el s-a mutat la Lavra Peșterilor din Kiev. Revoluția din 1917 a schimbat radical modul obișnuit de viață al ascetismului pios; 1930 Lavra a fost închisă.

       Aproape până la sfârșitul vieții sale, el nu a avut propriul domiciliu, a trăit în diferite adăposturi oferite lui de către credincioși. Toate bunurile sale erau icoanele și Sfânta Scriptură. Mulți veneau la bătrân pentru ajutor și mângâiere.

       În timpul războiului, cuviosul Ilie a fost un sprijin spiritual pentru multe suflete neliniștite. Mireni, credincioși și necredincioși, din diferite medii sociale veneau la acesta pentru binecuvântare. Oferea cuvinte mângăietoare sufletului iar alteori prezicea evenimentele ce aveau să vină.

       În timpul războiului, în condiții de foame, de frig, distrugere și moarte, oamenii erau temători în privința vieților lor și a sorții copiilor lor. Acesta îi îmbărbăta pe oameni: „Nu vă temeți, în Makiivka distrugere și război nu vor fi.". Și, într-adevăr, de-a lungul războiului în oraș nu a avut loc nici un bombardament, nu au fost nici foamete și nici pagube.

       Miercuri, 28 mai 1946, la vârsta de 109 de ani, Reverendul Ilie a adormit în pace întru Domnul. Bătrânul a fost îngropat într-o vineri. Și-au luat rămas bun de la sfânt o mulțime de oameni cu prapuri și cruci în mâini.

Pentru rugăciunile preacuviosului Ilie, doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii !

Fotografii : 

Sursă foto : Internet, 

https://dobro-vera.dn.ua/novosti-sayta/378-prepodobnyy-iliya-makeevskiy.html

Părintele Iosif a vindecat-o pe sora mea: ea avea un picior mai scurt decât celălalt. Și a mai spus că ea va ajunge călugăriță. Prorocia s-a împlinit.

Monahul Adrian

Acestea s-au întâmplat la sfârșitul lui noiembrie-începutul lui decembrie 2002. Mătușii mele din Volâni i-au găsit tumoare la sân. Ea se pregătea pentru operație, însă înainte de aceasta s-a hotârât să-și pună în partea bolnavă niște nisip luat de la mormântul schiigumenului Amfilohie. Ea era credincioasă, cânta din copilărie în corul bisericii; acum vreo patruzeci de ani. S-a dus la operație, și când a făcut mamografia finală, mare minune! Nu se mai vedea nicio tumoare.

Fratele Gheorghe

Venind la Lavra Poceaevului, m-am îmbolnăvit de angină purulentă. Vroiam să mă duc la doctori, însă m-a atras ceva la mormântul părintelui Amfilohie. Am mers la mormânt. Acolo un monah îi citea acatistul. După acatist, acesta mi-a uns cu untdelemn de la candela mormântului gâtul bolnav și eu mi-am pus țărână de la același mormânt. După o zi toate durerile au dispărut.

Păcătoasa Xenia

Pe când aveam patru ani eram bolnavă: tot trupul îmi era acoperit de râni pline cu puroi. Mama s-a adresat medicilor, însă fără vreun rezultat. Am simțit o ușurare când m-au uns de două ori pe zi cu un fel de unguent. Însă puterea bolii se întărea tot mai mult. Au sfătuit-o pe mama să se adreseze părintelui Iosif. Starețul s-a uitat la răni și a zis că o astfel de boală nu a mai întâlnit niciodată. A poruncit să venim după două zile după medicament. Alifia lui am folosit-o trei zile după cum am primit binecuvântare și trupul s-a curățit definitiv. Boala nu a mai revenit niciodată.

Poceaev, Belinskaia L. A.

În anul 1946 m-am adresat părintelui Iosif după ajutor: la moara la care lucram îmi zdrobisem mâna dreaptă. Părintele mi-a pus-o la loc și, în scurt timp, rana și-a revenit și mâna mea este sănătoasă ca mai înainte.

Starâi Taraj, Kravciuk I. T.

Sfântul Amfilohie de la Poceaev - Viața și minunile, Editura Sophia

Sursă : https://forum.softpedia.com/topic/1121474-parintele-iosif-facerea-de-minuni/