Pasul meu de pelerin

Pasul meu de pelerin
Este un raspuns divin
La chemarea Ta, Parinte,
Ce m-astepti in Locuri Sfinte

 

Pelerin pe usa vietii
Intru-n pragul diminetii
Si mergand catre apus
Sper la mila Ta de Sus
 
Drumul meu prin asta lume
Pavat cu intentii bune
Este drum de pelerin
Catre Vesnicul Senin
 
Primeste-mi azi smeritul pas
Si spala-al sufletului vas
Si viata mea indreapta-o iar
Caci este cel mai mare Dar
 
Aprind smerita lumanare
Si astept Binecuvantare
Caci ma semnez si ma inchin,
 
Cel mai nevrednic pelerin.
 
Toata viata noatra este un pelerinaj, asa cum Biserica este intr-o continua calatorie catre Mirele Ei. Aceasta este esenta existentei noastre pe pamant. Momentul constientizarii acestei taine este unul decisiv pentru sufletul fiecarui credincios.
 
Din acel moment te cuprinde dorul de Paradisul pierdut, dorul sfant care ne anima pe toti, iar acest dor naste dorinta de a calca pe urmele sfintilor, de a vedea o parte din locurile unde s-au nevoit ori au facut minuni ori, inspirati de Duhul Sfant, au creat opere care te inalta pana la cer.
Si pleci - faci primul pelerinaj - simti, traiesti fiecare pas, te incarci sufleteste, grija cea lumeasca o lepezi - apoi te intorci la casa ta. O perioada ai cu tine pacea si linistea capatata acolo. Dar, odata nascut in tine acest dor, el nu se mai potoleste niciodata. Te-a multumit acel prim pelerinaj, te-a inaltat, dar ... dorul de paradisul pierdut revine si se naste, parca mai aprinsa, dorinta de a pleca si mai departe, de a gusta si mai mult din dulceata vietilor sfintilor si a Mantuitorului. Si pleci intr-un al doilea pelerinaj - alte trairi, alte fioruri ale sufletului - iar te incarci, te rogi, contempli, asculti slujbele, asculti linistea, te inalti si pleci impacat sufleteste  - si iar te intorci in cotidian.
Nu trece mult timp si dorul revine si tot asa, in fiecare zi mai puternic, mai profund, nascand alte si alte doruri latente, alte chemari spre alte locuri sfinte, spre manastiri din ce in ce mai indepartate, chilii din ce in ce mai sus ridicate, mai greu accesibile, apoi te cuprinde chemarea pustiului, caci pustiul este ceea ce am mostenit in locul Edenului in urma caderii.
Si faci si acest pelerinaj, ajungi si la cele mai indepartate manastiri, urci si cele mai inalte si mai abrupte culmi care te duc la cele mai izolate chilii, calci pana si pamantul pustiei - in speranta ca sufletul tau se va imbata de atata frumusete, liniste si curatenie si se va umple din plin de armoniile intalnite si traite cu ocazia acestor pelerinaje.
Dar, preaiubite credincios - sufletul tau nu se va satura, caci rupt a fost din Rai si numai Raiul il umple inapoi cu bucuriile netrecatoare. De aceea, pelerinajele acestea la Locurile Sfinte ne aduc mai aproape de Dumnezeu, sunt o destinatie sau trebuie sa fie o destinatie a fiecarui crestin, dar esle sunt o pregatire pentru destinatia noastra finala.
Aceste pelerinaje ne ajuta sa ne intelegem viata ca o vremelnica petrecere prin lume, ne imbata pentru scurt timp de bucuria Raiului si ne sunt imbold catre o vietuire ca cea a sfintilor pe care ii cinstim pe unde mergem. Caci si ei, ca si noi, tot pelerini au fost in lumea aceasta.
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa sfarsim cu bine pelerinajele noastre pamantesti, la capatul carora sa ne intalnim cu totii la picioarele Mantuitorului Hristos!
 

  < Precedent  

Normal0falsefalsefalseMicrosoftInternetExplorer4/* Style Definitions */table.MsoNormalTable{mso-style-name:"Table Normal";mso-tstyle-rowband-size:0;mso-tstyle-colband-size:0;mso-style-noshow:yes;mso-style-parent:"";mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;mso-para-margin:0in;mso-para-margin-bottom:.0001pt;mso-pagination:widow-orphan;font-size:10.0pt;font-family:"Times New Roman";mso-ansi-language:#0400;mso-fareast-language:#0400;mso-bidi-language:#0400;}

Sentiment

28.04.2001

 

Şi-n noapte poate fi lumină

În dragoste de poţi să crezi.

Prin cuib de gânduri rătăceşte luna plină

Şi poţi din nou să cânţi, să râzi, să speri,

Că în noianul nopţii doar lumina poartă

Un sfetnic bun şi sacru,

Preadoritor de-al candelei sfielnic adevăr,

Care sporeşte de-a pururi, peste veac

Simţirile curate în care doar inima se-nchină.

 

Şi-n noapte poate fi lumină,

Dacă voinţa arcuşului de gând,

Îndurerat de dulce cu răsuflarea-ngână

Chemarea dragostei pe strune de cuvânt,

Prin care sună o rază

Şi-o cupă de destin revarsă

În cântecul de lacrimi ce-acoperă o viaţă,

Pas după pas, schimbând

Măsura pâlpâirii de tristeţe

În ani de aprins tain de negrăite şi sfinte binecuvântări.

 

Şi-n noapte poate fi lumină,

Dacă uitării dai vlăstarul de păcat!

Şi-n noapte poate fi lumină,

Dacă pe rogojina vremii ţi-ai vedea bătrânul sânge

În care inimi lăuntric s-au rostit.

Îngăduiţi-mi să vă spun câte ceva despre mine şi vă doresc răbdare în lecturarea celor ce urmează. O experienţă personală a mamei mele cu Domnul Hristos s-a materializat cu 2 zile înainte de naşterea mea, când în vis, i-a apărut un mesager al Domnului, Sfântul Arhanghel Mihail care a înştiinţat-o că pe data de 3 mai 1965 va naşte o fetiţă şi că această fetiţă va trebui să poarte numele de „Mihaela”. În momentele acelea, nu ştiu cât a crezut în visul acela mama mea. Dar în ziua menţionată în vis, m-am născut. A fost surprins tatăl meu de faptul că nu eram băiat. Mama nu a fost. Ea a fost încântată de aşa o veste bună. A fost descumpănită naşa mea „Lucia”. De ce? Prenumele meu fusese hotărât cu 3 ani înainte de naştere şi acela era: „Lucia”. Mama a spus că are o obligaţie morală faţă de Dumnezeu, care I-a acordat aşa un credit de suflet şi un privilegiu spiritual de neegalat. Prin urmare, părinţii mei au hotărât ca primul meu nume să fie „Mihaela” şi al doilea „Lucia”.

Eu am fost o persoană încercată de Dumnezeu, dar în acelaşi timp avertizată la timp şi ajutată să depăşesc căderile prin care am trecut.

Am fost căsătorită timp de 1 an la vârsta de 22 ani, apoi am divorţat. Sunt jurist de profesie, am profesat câţiva ani la Banca Internaţională a Religiilor si apoi la Trustul Montero-Pumac. Actualmente sunt funcţionar public şi sunt necăsătorită.

De când mă ştiu sunt credincioasă; şi nu numai cu vorba, ci şi cu fapta. Am fost şi sunt foarte bolnăvicioasă. Referitor la boala mea de hipertiroidie, guşă polinodulară, aş  avea de relatat emoţia unei întâmplări unice pe care am trăit-o în anul 1999, când avea vârsta de 34 de ani. Fiind în pelerinaj la Mânăstirea Dintr-un Lemn, am intrat în biserica de acolo şi în timp ce mă rugam în faţa sfintelor icoane, o măicuţă, - care parcă ştia suferinţa mea -, m-a rugat să mă îndrept din nou către icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni. Respectiva călugăriţă a luat icoana Fecioarei, una dintre multele garoafe care împrejmuiau icoana şi care se păstraseră proaspete, în ciuda celor câteva săptămâni de când fuseseră puse lângă icoană, fără pic de apă. Atunci, la îndemnul călugăriţei, m-am rugat cu lacrimi Fecioarei şi cu acea floare mi-am atins partea dureroasă a lobilor tiroidieni, iar durerea a dispărut până în ziua de azi. Aşa a vrut Domnul Hristos şi Fecioara Maria să înceteze o durere care persista de 14 ani şi care nu cedase nici unui tratament.

V-aş mai relata o serie de lucruri, de revelaţii trăite şi binecuvântate de Domnul, revelaţii care pot fi confirmate de cei de lângă mine şi nu numai, dar cred că vă pun prea mult răbdarea la încercare şi la urma urmei poate o să mai scriu, căci fiecare din treptele credincioşiei mi-ai lăsat în albumul personal imagini dintre cele mai memorabile, unele întrecându-se pe altele.