Deasupra legilor destinului

 Prin Faca-se Voia Ta nu inseamna sa stai si sa astepti ca altii sa actioneze in locul tau! Inseamna sa fii atent la semnalele pe care le primesti pentru lucrurile pe care le ai de facut! Inseamna sa nu mai fi preocupat de incercarile prin care treci plangandu-ti de mila ci la Scopul tau. Sa constientizezi ca tot ce se intampla tu ai chemat in destinul tau. Nu are sens sa dai vina pe nimeni pentru ca iti este rau, nu te simti bine sau esti neinteles. In acest moment nimeni in afara de tine nu te poate ajuta cu adevarat. Asa ca ai curajul sa iti privesti destinul in fata si sa treci peste tot ridicand experientele in Lumina! Cum ? Privindu-le cu ochii deschisi! 

Tu ai ales in acesta viata o serie de lectii pentru suflet si de aceea Liberul tau Arbitru este limitat. Ca sa poti fi auzit ai nevoie sa reglezi frecventa ta cu cea a Luminii…. pentru a putea cere Alegerea. A venit momentul sa constientizezi viata ta, sa te trezesti, sa te ridici, sa te contii lumina si umbra deopotriva. 

Ceea ce mi-a adus intelepciune nu a fost lumina ci lupta continua cu umbra. Intunericul in care mi-am petrecut prima parte a vietii m-a determinat sa aleg acest drum de a ajuta pe ceilalti sa vada propria Lumina. 

Sun Tzu spunea ”pentru ati intelege dusmanul trebuie sa devii tu insuti una cu el”. In cazul tau ”dusmanul” este impulsul interior pe care nu il intelegi, care te macina si suferi. Atata timp cat vei reprima umbra vei continua sa suferi si nu vei invata nimic. Imaginea ideala pe care ai creat-o despre tine sfarseste prin a te epuiza. Asculta-ti sufletul, deschide-l, umple-l, contine-l cu Fiinta minunata care esti! 

Ca sa te poti contine ai nevoie sa scoti afara tot ceea ce nu iti apartine, Tot! Aleg Acum ca nimic din ceea ce nu este al meu sa ma mai contina! Renunt la teama, renunt la frica, renunt la gandurile si tiparele care nu imi apartin, renunt la tot ceea ce imi face rau, renunt la tot ce ma impiedica sa fiu fericit, renunt la toate obiceiurile care imi creaza suferinta, renunt la toate acestea cu toata fiinta mea! 

Aleg Acum Iubirea in sufletul meu. Aleg Acum sa ma Iert si sa ma Iubesc. Aleg Acum sa ma conectez cu miezul fiintei mele. Sunt demn de a fi iubit si de a darui Iubire. Daca Iubirea nu trece prin mine ea nu poate exista. Aleg Acum sa imi deschid inima, aleg acum sa ma deschid la puterea vindecatoare a Iubirii! Aleg sa fiu eu Matricea divina pe care Dumnezeu a creat-o! 

Iata ce spune maestrul Aivanhov despre asta : ”Destinul nu se lasă înduioşat, dar el nu e niciodată crud; e just. Toate greşelile pe care le-aţi comis se adună pe un platan al balanţei, dar dacă vă decideţi să vă redresaţi viaţa, tot ceea ce faceţi bun va apăsa pe celălalt platan. Deci, când va veni momentul de a plăti pentru greşeli, gândurile, sentimentele, acţiunile voastre bune intervinentru ca plata să fie mai mică. Aceasta înseamnă, de asemenea, că nu trebuie să fim fatalişti spunând: “Pentru că destinul meu e aşa şi aşa, nu e nimic de făcut, trebuie să-l accept.” Nu. Nu uitaţi niciodată aceasta: destinul nu ne cere sufocarea, înăbuşirea spiritului. Din contră, destinul există pentru a ne obliga să ne trezim spiritul şi să lucrăm cu el, pentru a ne crea un nou destin. 

Din cauza greşelilor săvârşite în încarnările precedente, omul trebuie să sufere, conform destinului său; hinduşii spun că e o “Karmă” de plătit. Dar aceasta nu semnifică că e imposibil de a reacţiona la aceasta, pentru că cel ce nu face nimic altceva decât să sufere, o sfârşeşte, într-o zi, strivit. Din contră, trebuie să luptăm cu armele iubirii şi luminii, pentru a triumfa asupra destinului şi pentru a intra în ordinul Providenţei. Din acest moment, nu mai există destin pentru omul ce s-a hotărât să trăiască în lumină. El a schimbat planul, legile nu mai sunt aceleaşi, a ieşit din lumea fatalităţii pentru a intra în cea a graţiei. 

Marea majoritate a oamenilor, care nu au idei prea clare despre acest subiect, folosesc cu indiferenţă cuvântul destin pentru tot ce li se întâmplă în viaţă, bun sau rău. Nu, să numim, dacă vreţi, “destin” consecinţele ignoranţei noastre, greşelilor noastre, şi “Providenţă” consecinţele luminii noastre şi a tot ceea ce am făcut bun. Deci, acum e clar: există Providenţă pentru cei ce trăiesc în lumina şi dragostea divină şi există destin pentru cei ce se încăpăţânează să rămână mărginiţi şi răutăcioşi. Acel care vrea să iasă de sub influenţa destinului trebuie să înceapă prin a vedea clar lucrurile: să discearnă gândurile, sentimentele şi faptele care-i îngreunează karma, şi să se străduie să devină mai înţelegător, mai pur, mai dezinteresat. Astfel el va intra în sfera Providenţei unde îşi crează cu adevărat viitorul. 

Cu căteva excepţii, extrem de rare, nici o fiinţă umană n-a venit pe pământ fără să aibă greşeli de reparat, datorii de plătit. Cîţi Iniţiaţi, cîţi sfinţi şi profeţi au suferit, de asemenea, pentru a-şi repara greşelile pe care le-au făcut în încarnările anterioare! Aceasta nu a înpiedicat sufletul şi spiritul lor să trăiască în splendoarea divină, pentru că munceau fără răgaz, în ciuda karmei lor, şi astfel au devenit sfinţi. 

Orice vi se întâmplă, trebuie să vă păstraţi spiritul vostru într-o regiune inatacabilă. Aici trebuie să vă refugiaţi pentru a munci. Atunci, chiar dacă karma vă asaltează, vă veţi simţi deasupra: karma vrea să vă limiteze, voi vă veţi elibera; karma vrea să vă ţină în întuneric, voi vă veţi ilumina…pentru că în ciuda oricăror încercări voi vă continuaţi eforturile. Da, trebuie să căutaţi să ajungeţi la acel punct în care veţi scăpa sferei de influenţă a karmei. 

Se pune acum problema de a şti dacă puteţi urca până acolo, dacă sunteţi capabili de a vă stabili în această regiune care se găseşte dincolo de vânturi, vârtejuri şi fulgere. Tocmai despre această regiune vorbea Iisus când dădea sfatul de “a construi casa pe stâncă”. Stânca este sfera spiritului în care trebuie să ne plasăm lăcaşul, pentru că este singurul loc ferit de intemperii. Este de asemenea “înaltul refugiu” din Psalmul 91: planul cauzal. Până când nu aţi atins această sferă prin gândire şi meditaţie, veţi stagna în regiunile inferioare ale planului mental şi al planului astral şi veţi fi vulnerabili, veţi rămâne pradă zbuciumărilor. 

Sper că aceste cuvinte vor clarifica mai bine problema. Nu putem scăpa karmei, dar putem să o plătim în diferite feluri. Este ca şi în viaţă, cel mai des se plăteşte cu bani, dar sunt alte mijloace de a-ţi achita datoriile: poţi munci sau face un cadou sau poţi face un serviciu…În plan spiritual cel mai bun mijloc de plată este de a strânge aur, adică a-ţi dezvolta calităţi şi virtuţi. Dar şi rugăciunea e o formă de plată, pentru că şi în rugăciune puneţi aur, tot ce este mai bun din inima voastră, din sufletul şi spiritul vostru. Vă căiţi pentru greşelile voastre, promiteţi să le reparaţi prin fapte bune. Atunci Cerul spune:”De vreme ce se căieşte şi vrea să-şi repare greşeala, înseamnă că a înţeles: să-i uşurăm încercările”. Pentru că, ce doreşte Cerul? Ca noi să fim mai buni. El nu vrea să ne strivească, la ce i-ar servi? Dorinţa sa este ca noi să devenim mai conştienţi, mai înţelepţi; de aceea, dacă noi avem capul tare, el continuă să ne trimită încercări. Dar dacă vede că noi am înţeles fără să trebuiască să trecem prin toate aceste încercări, îi este suficient, el nu ţine să ne nimicească. 

Oricare ar fi încercările, Iniţiaţii continuă să lucreze, continuă în lumină, bine, în dragoste pentru că au înţeles esenţialul. Atunci, bucuraţi-vă pentru cunoştinţele din acest Învăţământ, bucuraţi-vă şi mulţumiţi pentru toate aceste pietre preţioase, aceste posibilităţi ce se dezvăluie în faţa voastră, în faţa spiritului vostru pentru o muncă gigantică. Fără această lumină, ce aţi deveni?” Omraam Aivanhov

O CĂLĂTORIE PÂNĂ LA LUMINĂ ŞI ÎNAPOI

Povestea unei experienţe în preajma morţii, de Mellen-Thomas Benedict

Din cartea sa Journey Through the Light and Back

 Mellen-Thomas Benedict

Mellen-Thomas Benedict spune:

În 1982 am murit de cancer în faza terminală. Boala mea era inoperabilă şi orice fel de chimioterapie pe care mi-ar fi prescris-o nu ar fi făcut altceva decât să mă transforme, din ce în ce mai mult, într-o legumă. Mi se dăduseră între şase şi opt luni de viaţă.

În anii ‘70 eram un consumator ahtiat de informaţii şi mă întristam din ce în ce mai mult din cauza crizei nucleare, a crizei ecologice şi aşa mai departe. Aşa că, în lipsa unei baze spirituale, am început să cred că natura făcuse o greşeală şi că noi eram, de fapt, asemenea unui organism canceros aflat pe planetă. Percepeam oamenii că fiind un soi de cancer şi cu asta m-am ales.

Asta m-a ucis. Aveţi mare grijă cum vedeţi lumea. Acest lucru se răsfrânge asupra voastră, mai ales dacă viziunea voastră este negativă. Acest lucru m-a dus pe mine la moarte. Am încercat diverse metode alternative de vindecare, dar nimic nu mi-a folosit.

Aşa că am stabilit că totul era, de fapt, între mine şi Dumnezeu. Nu mă mai confruntasem niciodată până acum cu Dumnezeu, de fapt nu avusesem niciodată de-a face cu El. Nu aveam niciun fel de preocupări spirituale la vremea respectivă, dar am început o călătorie pentru a afla despre spiritualitate şi despre modurile alternative de vindecare. M-am apucat să citesc tot ce se putea despre subiectul respectiv, pentru că nu voiam să am vreo surpriză dincolo. Aşa că am început să citesc despre diverse religii şi filosofii. Toate erau foarte interesante şi mi-au dat speranţa că exista ceva dincolo. Ajunsesem în grija permanentă a unei infirmiere.

Îmi amintesc că m-am trezit într-o noapte, acasă, pe la 4:30 şi am ştiut că venise timpul.

Asta era ziua în care aveam să mor. Aşa că mi-am chemat câţiva prieteni şi mi-am luat la revedere. Mi-am trezit îngrijitoarea şi i-am spus. Făcusem o înţelegere cu ea că îmi va lăsa cadavrul în pace şase ore, pentru că citisem că se întâmplă tot soiul de lucruri interesante atunci când mori. Am adormit la loc.

Următorul lucru pe care mi-l amintesc este începutul unei experienţe tipice în apropierea morţii. Dintr-o dată, am fost perfect conştient că stăteam în picioare, dar corpul meu era aşezat în pat. În jurul meu era un fel de întuneric. Mă simţeam mai viu în afara corpului decât în viaţa obişnuită. Totul era atât de viu, încât puteam vedea fiecare cameră din casă. Puteam vedea şi acoperişul casei, împrejurimile ei şi chiar dedesubtul casei.

Era o Lumină care strălucea. M-am întors spre Lumina, care era foarte asemănătoare celei descrise de alţi oameni în experienţele lor din apropierea morţii. Era atât de minunată. Este tangibilă, o poţi simţi. Este ademenitoare; vrei să te duci spre ea, aşa cum te-ai arunca în braţele tatălui sau mamei tale ideale.

Pe măsură ce am început să mă mişc către Lumină, am ştiut intuitiv că, dacă merg către Lumina, voi muri. Aşa că mergeam spre Lumină şi spuneam: „Te rog să aştepţi un minut; stai doar o secundă. Vreau să mă gândesc la asta, aş vrea să-ţi vorbesc înainte să plec”. Spre surprinderea mea, în acel punct, întreaga experienţă s-a oprit. Vă puteţi controla experienţa de după moarte. Nu vă aflaţi într-un vârtej incontrolabil.

Aşa că dorinţa mea a fost respectată şi am avut o discuţie cu Lumina. Lumina lua permanent diferite forme, Iisus, Buddha, Krishna, mandale, imagini şi semne arhetipale. Am întrebat-o: Ce se întâmplă aici? Te rog, Lumină, explică-mi. Chiar vreau să ştiu care este realitatea situaţiei. Nu pot pune exact în cuvinte, pentru că era un fel de comunicare telepatică.

Lumina mi-a răspuns. Informaţia care mi-a fost transferată era că, în timpul experienţei tale de după moarte, credinţele tale sunt cele care dau forma feedback-ului pe care îl primeşti în faţa Luminii. Dacă eşti budist sau catolic sau fundamentalist, primeşti feedback legat de ceea ce era credinţa ta. Ai ocazia să o priveşti şi să o examinezi, dar majoritatea oamenilor nu o fac. După cum mi-a revelat mie Lumina, mi-am dat seama că ceea ce vedeam cu adevărat era matricea Sinelui nostru Superior.

Cu toţii avem un Sine Superior, sau o parte suprasufletească a fiinţei noastre. El mi s-a revelat în cea mai adevărată formă energetică a sa. Singurul fel în care o pot descrie cu adevărat este că Fiinţa Sinelui Superior este mai mult un canal. Nu arăta aşa, dar este o conexiune directă la Sursă, pe care o avem fiecare dintre noi. Suntem direct conectaţi la Sursă. Aşa că Lumina îmi arăta matricea Sinelui Superior. Eu nu eram angajat în nicio religie anume. Prin urmare, asupra acestei stări de fapt primeam feedback în timpul experienţei mele după moarte.

Continuând să cer Luminii să mă lămurească, să-mi explice, am înţeles ce este matricea Sinelui Superior. Avem o reţea în jurul planetei, la care sunt conectate toate Individualităţile Superioare.

Este precum o companie grozavă, un nivel următor, subtil de energie care ne înconjoară, nivelul spiritului, ca să spunem aşa. Apoi, după câteva minute, am mai cerut lămuriri. Chiar doream să ştiu despre ce este vorba în Univers şi, de data asta, eram gata să plec. Am spus: Sunt gata, ia-mă.

Atunci, Lumina s-a transformat în cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată: o mandala de suflete umane de pe aceasta planetă. Adusesem aici viziunea mea negativă a ceea ce se întâmplă pe planetă. Aşa că am întrebat Lumina, rugând-o să mă lămurească şi am văzut, în această mandala magnifică, cât de frumoşi suntem cu toţii în esenţa noastră, în nucleul nostru. Suntem cele mai frumoase creaţii.

Sufletul uman, matricea umană pe care o formăm împreună este absolut fantastică, elegantă, exotică, orice. Nu pot spune destul despre felul în care mi s-a schimbat părerea despre Fiinţele umane în acel moment. Am spus: O, Doamne, nu ştiam cât suntem de frumoşi. La orice nivel, sus sau jos, în orice formă v-aţi afla, voi sunteţi cea mai frumoasă creaţie.

Revelaţiile primite de la Lumina continuau fără oprire. Apoi am întrebat Lumina:Asta înseamnă că Omenirea va fi salvată? Atunci, asemenea unei explozii de trâmbiţe cu o ploaie de lumini spiralate, Marea Lumină a vorbit: Ţine minte asta şi nu uita niciodată; voi vă salvaţi, voi vă răscumpăraţi şi voi vă vindecaţi. Aţi făcut-o întotdeauna. O veţi face întotdeauna. Aţi fost creaţi cu puterea de a face asta, încă dinainte de începutul lumii.

În acea clipă am înţeles şi mai mult. Am înţeles că AM FOST DEJA SALVAŢI, şi ne-am salvat pe noi înşine, pentru că am fost proiectaţi să ne autocorectăm, asemenea întregului Univers al lui Dumnezeu. La asta se referă "a doua venire". I-am mulţumit Luminii lui Dumnezeu, din toată inima. Cel mai bun lucru pe care am putut să-I spun au fost următoarele cuvinte simple de mulţumire: O, dragă Dumnezeule, dragă Universule, dragă Sine Superior, Îmi Iubesc Viaţa.

Lumina părea să mă aspire şi mai profund. Era ca şi cum Lumina m-ar fi absorbit complet. Lumina Iubirii este ceva de nedescris. Am intrat într-un alt tărâm, mai profund decât cel precedent, şi am devenit conştient de ceva mai mult, mult mai mult. Era un şuvoi enorm de Lumină, vast şi plin, adânc în Inima Vieţii. Am întrebat ce era.

Lumina mi-a răspuns: Acesta este FLUVIUL VIETII. Bea din această apă bogată, după dorinţa inimii. Aşa am făcut. Am luat înghiţituri, una după alta. Să bei Viaţa însăşi! Eram în extaz.

Atunci Lumina a spus: Ai o dorinţă. Lumina ştia totul despre mine, trecutul, prezentul şi viitorul. Da! am şoptit.

Am cerut să văd restul Universului, dincolo de sistemul nostru solar, dincolo de toate iluziile omeneşti. Lumina mi-a spus atunci că pot să merg odată cu Şuvoiul. Am făcut-o şi am fost purtat prin Lumină, către capătul tunelului. Am simţit şi am auzit o serie de explozii sonice foarte blânde. Ce mai goană!

Dintr-o dată, mi s-a părut că sunt lansat de pe planetă, pe acest şuvoi de Viaţă. Am văzut Pământul dispărând. Sistemul solar, în întreaga lui splendoare, a trecut uşor pe lângă mine şi a dispărut. Cu o viteză mai mare decât cea a luminii am zburat prin centrul Galaxiei, absorbind din ce în ce mai multă cunoaştere, pe măsură ce înaintam. Am aflat că aceasta Galaxie şi întreg Universul sunt pline de diferite forme de VIAŢĂ. Am văzut multe lumi. Vestea bună este că nu suntem singuri în Univers!

Pe măsură ce călătoream pe şuvoiul de conştienţă prin centrul Galaxiei, şuvoiul se desfăcea în extraordinare valuri fractalice de energie. Supraaglomerările Galaxiei, cu toată înţelepciunea lor străveche, zburau pe lângă mine. Primul gând a fost că mergeam undeva, chiar călătoream. Dar apoi mi-am dat seama că, pe măsură ce şuvoiul se mărea, propria mea conştienţă se extindea şi ea, pentru a cuprinde tot ce era în Univers! Toată creaţia trecea pe lângă mine. Era o minune de neimaginat! Eram cu adevărat un Copil Minune; un prunc în Lumea minunilor!

În acel moment, m-am regăsit într-o tăcere profundă, dincolo de limitele liniştii. Puteam vedea sau percepe VECIA, dincolo de Infinit.

Eram în Vid.

Eram în pre-creaţie, înainte de Big Bang (Marea Explozie). Trecusem dincolo de începutul timpului/ Primul Logos/ Prima Vibraţie. Eram în Ochiul Creaţiei. Am simţit că atingeam Faţa lui Dumnezeu. Nu era un sentiment religios. Pur şi simplu, am fost una cu Viaţa şi Conştienţa Absolută.

Când spun că am putut vedea sau percepe veşnicia, spun că am putut experimenta modul în care Creaţia, în întregimea ei, se autogenerează. Era fără început şi fără sfârşit. Acestea e un gând care îţi lărgeşte mintea, nu-i aşa?

Oamenii de ştiinţă percep Big Bang-ul asemenea unui eveniment unic, ce a dat naştere Universului. Am văzut, în timpul experienţei mele de viaţă după moarte, că Big Bang a fost doar unul dintr-un număr infinit de alte Big Bang-uri care creează Universuri, încontinuu şi simultan. Singurele imagini care se pot apropia oarecum de asta, în termeni umani, ar fi acelea create de supercomputerele ce folosesc ecuaţii de geometrie a fractalilor.

Oamenii din antichitate ştiau toate astea. Ei spuneau că Dumnezeu crease periodic noi Universuri, expirând şi recrease alte Universuri, inspirând. Aceste epoci erau numite Yuga. Ştiinţa modernă a numit asta Big Bang. Mă aflam în conştienţa absolută, pură. Puteam vedea sau percepe toate marile explozii Big Bang sau Yuga, cum se creau şi se recreau. Am intrat instantaneu, simultan, în toate. Am văzut că absolut fiecare părticică a creaţiei are, la rândul său, puterea de a crea. Este foarte dificil de explicat. Încă nu am cuvinte să descriu lucrul ăsta.

Mi-au trebuit ani întregi, după ce m-am întors din experienţa mea în preajma morţii, să găsesc cuvinte care să descrie experienţa Vidului. Pot să vă spun acum aşa: Vidul este mai puţin decât nimic şi totuşi, mai mult decât orice există! Vidul este zero absolut, haosul ce dă naştere tuturor posibilităţilor. Este Conştienţa Absolută, cu mult mai mult decât Inteligenţa Universală.

Vidul este golul sau nimicul dintre manifestările fizice. Este SPAŢIUL dintre atomi şi componentele lor. Ştiinţa modernă a început să studieze acest spaţiu. Ea îl numeşte punctul Zero. Ori de câte ori se încearcă să fie măsurat, instrumentele depăşesc scala, sau, cum s-ar spune, tind spre infinit. Până acum nu a fost găsită o modalitate de a măsura, cu precizie, infinitul. În corpul vostru şi în Univers există mai mult spaţiu zero decât orice altceva!

Ceea ce misticii denumesc Vid, nu este un vid. Este atât de plin de energie, un alt fel de energie, care a creat tot ceea ce suntem. Totul, începând de la Big Bang, este vibraţie, de la primul Cuvânt care este prima vibraţie. Biblicul EU SUNT în realitate are un semn de întrebare după el. EU SUNT- Ce sunt eu? Astfel, creaţia este Dumnezeu care explorează Sinele lui Dumnezeu, în orice fel imaginabil, într-o explorare continuă prin fiecare dintre noi. Am început să văd, în timpul experienţei mele în preajma morţii, că tot ceea ce există este Sinele, literalmente Sinele vostru, Sinele meu. Totul este marele Sine. De aceea ştie Dumnezeu chiar şi atunci când cade o frunză. Lucrul acesta este posibil pentru că, oriunde te-ai afla, acolo este centrul Universului. Oriunde se află orice atom, acela este centrul Universului. Există Dumnezeu în acela şi există Dumnezeu în Vid.

Atunci când exploram Vidul, în timpul experienţei mele în preajma morţii, şi toate acele Yuga sau creaţii, mă aflam complet în afara timpului şi spaţiului, aşa cum le cunoaştem noi. În această stare extinsă am descoperit că, de fapt, creaţia înseamnă Conştienţa Absolută Pură, sau Dumnezeu, care intră în Experienţa Vieţii, aşa cum o ştim noi. Vidul însuşi este lipsit de experienţă. Este înaintea vieţii, înainte de prima vibraţie. Dumnezeirea înseamnă mai mult decât Viaţă şi Moarte. Prin urmare, există chiar mai mult de experimentat în univers decât Viaţa şi Moartea!

Când am înţeles acest lucru, încheiasem cu Vidul şi doream să mă întorc la Creaţia sa, sau Yuga. Părea lucrul cel mai normal de făcut. Atunci m-am întors brusc prin cea de-a doua Lumină, sau Big Bang, şi am auzit mai multe explozii de catifea. Am mers pe şuvoiul conştienţei, înapoi prin întreaga Creaţie, şi ce mai călătorie a fost! Supraaglomerările Galaxiilor au trecut prin mine, aducându-mi şi mai multă înţelegere. Am trecut prin centrul Galaxiei noastre, care este o gaură neagră. Găurile negre sunt marile procesoare sau reciclatoare ale Universului.

Ştiţi ce se află de cealaltă parte a unei găuri negre? Suntem noi; Galaxia noastră, care a fost reciclată dintr-un alt Univers. În întreaga ei configuraţie energetică, Galaxia arăta asemenea unui oraş fantastic al luminilor. Toată energia de pe această parte a Big Bang-ului este Lumină. Fiecare subatom, atom, stea, planetă, chiar şi conştienţa însăşi sunt alcătuite din Lumină şi au o frecvenţă şi/sau o particulă. Lumina este vie. Totul este alcătuit din Lumină, chiar şi pietrele. Aşa că totul este viu. Totul este alcătuit din Lumina lui Dumnezeu; totul este foarte inteligent.

Atunci când eram purtat pe şuvoi, am putut vedea, în cele din urmă, că se apropia o Lumină imensă. Am ştiut că era Prima Lumină; Matricea Luminoasă a Sinelui Superior a Sistemului nostru Solar. Apoi, întregul nostru Sistem Solar a apărut în Lumină, însoţit de una dintre exploziile acelea de catifea.

Am putut vedea toată energia pe care o generează acest Sistem Solar şi este un spectacol incredibil de Lumină! Am putut auzi Muzica Sferelor. Sistemul nostru Solar, asemenea tuturor corpurilor cereşti, generează o matrice unică de Lumină, sunet şi energii vibraţionale. Civilizaţiile avansate de pe alte sisteme stelare pot detecta în Univers Viaţa, aşa cum o ştim noi, după amprenta energetică şi vibraţională a matricei. Este o joacă de copii. Copilul minune al Pământului (Fiinţele umane) face chiar acum o grămadă de zgomot, asemenea copiilor care se joacă în curtea Universului.

Lumina mi-a explicat că nu există moarte; suntem Fiinţe nemuritoare. Suntem vii dintotdeauna! Am înţeles că facem parte dintr-un sistem natural viu, care se reciclează permanent. Nu mi s-a spus niciodată că trebuie să mă întorc. Am ştiut că va trebui. Era firesc, după tot ceea ce văzusem în timpul experienţei mele în preajma morţii.

Nu ştiu cât timp am fost cu Lumina, în timp uman. Dar a venit momentul în care am înţeles că toate întrebările mele îşi primiseră răspuns şi că întoarcerea mea era iminentă. Când spun că toate întrebările mele căpătaseră răspuns dincolo, chiar asta vreau să spun. Toate întrebările mele au primit răspuns. Fiecare om are o viaţă diferită şi întrebări diferite, la care caută răspuns. Unele dintre întrebările noastre sunt universale, dar fiecare dintre noi explorează acest lucru pe care îl numim Viaţă în felul său personal unic. Aşa se întâmplă cu orice formă de viaţă, de la munţi, până la orice frunză din vreun copac.

Acest lucru este foarte important pentru noi, cei din acest Univers. Pentru că totul contribuie la Imaginea Generală, la deplinătatea Vieţii. Noi suntem, literalmente, Dumnezeu care explorează Sinele lui Dumnezeu, într-un Dans infinit al Vieţii. Unicitatea noastră sporeşte întreaga Viaţă.

Când am început întoarcerea către ciclul vieţii, nu mi-a trecut nicio clipa prin minte, nici nu mi s-a spus, că mă voi întoarce în acelaşi trup. Am avut încredere deplină în Lumină şi în procesul Vieţii. Atunci când şuvoiul s-a unit cu marea Lumină, am cerut să nu uit niciodată revelaţiile şi sentimentele legate de ceea ce am învăţat dincolo.

A urmat un da. L-am simţit ca şi cum sufletul mi-ar fi fost sărutat.

Apoi am fost dus înapoi prin Lumina în tărâmul vibraţional. Întregul proces s-a repetat, cu şi mai multe informaţii care mi-au fost transmise. M-am întors acasă şi mi s-au dat lecţii din experienţa mea în preajma morţii, legate de mecanismul reîncarnării. Mi s-au dat răspunsuri la toate micile mele întrebări: Cum se face asta? Cum se face ailaltă? Am ştiut că mă voi reîncarna.

Pământul este un mare procesator de energie şi conştiinţa individuală se dezvoltă din asta, în fiecare dintre noi. Mă gândeam la mine ca devenind om pentru prima dată, şi eram fericit să fiu aşa. Din ceea ce am văzut, aş fi fericit să fiu şi un atom în acest Univers. Un atom. Aşa că, să fiu o parte umană a lui Dumnezeu‚ asta este cea mai minunată binecuvântare. Este o binecuvântare dincolo de orice ne închipuim noi că poate fi o binecuvântare. Pentru fiecare dintre noi, să fim partea umană a acestei experienţe este ceva teribil şi magnific. Fiecare dintre noi, oriunde şi oricum ar fi, ratat sau nu, este o binecuvântare pentru planetă, exact în locul în care se află.

Am trecut prin procesul reîncarnării, aşteptându-mă să ajung un bebeluş undeva. Dar mi s-a dat o lecţie despre cum evoluează identitatea şi conştienţa individuală. Am fost atât de surprins când am deschis ochii. Nu ştiu de ce, pentru că o înţelesesem, dar a fost totuşi o surpriză atât de mare să mă întorc în acest corp, înapoi în camera mea, cu cineva care mă privea, plângând în hohote. Era infirmiera mea. Ea renunţase să mai spere după o oră şi jumătate după ce mă găsise mort. Corpul meu era rigid şi inflexibil. S-a dus în cealaltă cameră. Atunci m-am trezit şi am văzut lumina afară. Am încercat să mă ridic şi să mă duc spre ea, dar am căzut din pat. Infirmiera a auzit zgomot, a venit în fugă şi m-a găsit pe podea.

Când mi-am revenit, am fost foarte surprins şi, în acelaşi timp, plin de veneraţie faţă de ceea ce mi se întâmplase în timpul experienţei mele în preajma morţii. La început, toate amintirile călătoriei mele pe care le am acum, încă nu existau. Continuam să alunec din lumea asta şi întrebam într-una: Trăiesc? Lumea asta părea mai ireală decât cealaltă. După trei zile mă simţeam din nou normal, mai clar şi totuşi diferit de felul în care mă mai simţisem vreodată în viaţă. Amintirile experienţei mele au revenit mai târziu. Nu vedeam nimic rău în nicio Fiinţă umană pe care o văzusem vreodată. Înainte, eram cu adevărat plin de prejudecăţi. Credeam că mulţi oameni erau nişte rataţi. De fapt, credeam că toţi, în afară de mine, erau nişte rataţi. Dar acum am scăpat de toate astea.

Cam după 3 luni un prieten mi-a sugerat să fac nişte analize, aşa că m-am dus să mă scaneze şi aşa mai departe. Mă simţeam cu adevărat bine şi mă temeam să nu primesc veşti proaste. Mi-l amintesc pe medicul de la clinică privind scanările dinainte şi cele după, zicând: Ei bine, nu mai este nimic aici. Am spus, Cu adevărat este un miracol. El a răspuns Nu, astfel de lucruri se mai întâmplă, se numesc remisii spontane. Părea destul de neimpresionat. Dar aici era vorba de un miracol şi eu eram impresionat, chiar dacă nimeni altcineva nu era.

În timpul experienţei mele în preajma morţii am coborât în ceea ce s-ar putea numi Iad şi a fost foarte surprinzător. Nu am văzut Satana sau răul. Coborârea mea în Iad a fost o coborâre în mizeria umană, în ignoranţa şi întunericul lipsei de cunoaştere. A părut a fi o eternitate jalnică. Dar fiecare dintre milioanele de suflete din jurul meu avea o mică stea de Lumină, care îi stătea oricând la dispoziţie. Dar nimeni nu părea să-i acorde atenţie. Erau atât de prinşi în propria durere, traumă şi suferinţă. Dar, după ceea ce mi-a părut o eternitate, am început să chem Lumina aceea, asemenea unui copil care îşi strigă părinţii în ajutor.

Atunci, Lumina s-a deschis şi a format un tunel care a venit direct la mine şi m-a izolat de toată frica şi durerea. Asta este, în realitate, Iadul. Aşa că, ceea ce facem este să învăţăm să ne ţinem de mână, să ne apropiem unii de alţii. Porţile Iadului sunt acum deschise. Ne vom uni, ne vom prinde de mâini şi vom păşi împreună afară din Iad. Lumina a venit la mine şi s-a transformat într-un Înger auriu, imens. Am spus: Eşti Îngerul Morţii? Mi-a transmis că era suprasufletul meu, matricea Sinelui meu Superior, o parte foarte veche a noastră. Apoi am fost dus în Lumină.

Curând, ştiinţa noastră va cuantifica spiritul. Va fi minunat, nu-i aşa? Reuşim să facem acum dispozitive care sunt sensibile la energia subtilă, sau la energia spiritului. Fizicienii folosesc acceleratoare de particule pentru a zdrobi atomii şi a vedea din ce sunt formaţi. Au ajuns până la nivelul quarcilor şi aşa mai departe. Ei bine, într-o bună zi vor ajunge până la acel lucru mic ce ţine totul laolaltă şi îl vor numi: Dumnezeu. De abia acum începem să înţelegem că şi noi creăm, pe parcurs ce avansăm. Cum am văzut aievea, în timpul experienţei mele am ajuns pe un tărâm unde există un punct în care ne transmitem întreaga cunoaştere acumulată şi începem să creăm următorul fractal, următorul nivel. Avem puterea de a crea, pe măsură ce explorăm. Acesta este Dumnezeu, care se extinde prin noi.

De la întoarcerea mea, am trăit experienţa Luminii în mod spontan şi am învăţat cum să ajung în acel spaţiu aproape oricând în timpul meditaţiei mele. Fiecare dintre voi poate face asta. Nu este nevoie să muriţi sau să aveţi o experienţă în preajma morţii pentru a face acest lucru. Sunteţi dotaţi pentru asta, aveţi deja tot ce vă trebuie. Corpul este cea mai minunată Făptură de Lumina din câte există. Corpul este un Univers de Lumină incredibilă. Spiritul nu ne forţează să anulăm acest corp. Nu asta se întâmplă. Nu mai încercaţi să deveniţi Dumnezeu; Dumnezeu devine voi. Aici.

L-am întrebat pe Dumnezeu: Care este cea mai bună religie de pe planetă? Care este cea corectă? şi Dumnezeirea a spus, cu multă iubire: Nu-mi pasă. A fost o graţie incredibilă. Când Dumnezeirea a spus nu-mi pasă, am înţeles imediat că e treaba noastră să ne pese. Este important, pentru că noi suntem Fiinţele cărora le pasă. Contează pentru noi, iar în asta rezida importanţa. Aici avem ecuaţia energiei în spiritualitate. Dumnezeului Absolut nu îi pasă dacă eşti protestant, budist sau orice altceva. Toate reprezintă faţetele unui întreg. Mi-aş dori că toate religiile să-şi dea seama de asta şi să se lase unii pe alţii în pace. Nu e vorba de sfârşitul religiilor, ci că vorbim despre acelaşi Dumnezeu. Trăiţi şi lăsaţi-i şi pe alţii să trăiască. Fiecare are o altă viziune. Şi toate fac parte din imaginea globală; toate sunt importante.

Am trecut dincolo, în timpul experienţei mele în preajma morţii, plin de temeri legate de deşeurile toxice, rachetele nucleare, creşterea explozivă a populaţiei şi de distrugerea pădurii amazoniene. M-am întors, iubind fiecare problemă. Iubesc deşeurile nucleare. Iubesc norul uriaş în formă de ciupercă; acesta reprezintă cea mai sfântă mandala pe care am manifestat-o până acum, ca un arhetip. El, mai mult decât orice religie şi filozofie de pe Pământ, ne-a adus împreună, dintr-o dată, la un nou nivel al conştienţei. Ştiind că am putea arunca planeta în aer de 50 de ori, sau de 500 de ori, realizăm în cele din urmă, poate, că ne aflăm cu toţii aici, împreună.

Pentru o perioadă de timp, a fost nevoie să se adune mai multe bombe. Atunci am început să spunem: nu mai vrem aşa ceva. Acum ne aflăm, de fapt, într-o lume mai sigură decât a fost ea vreodată, şi va deveni şi mai sigură. Aşa că m-am întors din experienţa mea în preajma morţii iubind deşeurile toxice, pentru că ne fac să ne apropiem unii de alţii. Aceste lucruri sunt atât de mari. După cum ar spune Peter Russel, aceste probleme sunt acum de dimensiunea sufletului. Avem soluţii de dimensiunea sufletului? DA!

Tăierea pădurii amazoniene va încetini şi, în cincizeci de ani de acum încolo, vor fi mai mulţi copaci pe planetă decât au fost demult. Dacă vă ocupaţi de ecologie, faceţi-o în continuare; sunteţi acea parte din sistem care devine conştientă. Faceţi-o cu toată puterea, dar nu fiţi deprimaţi. E o parte din ceva mult mai mare.

Pământul se află în plin proces de îmblânzire. Nu va mai fi niciodată un loc atât de sălbatic cum era altădată. Vor rămâne locuri sălbatice măreţe, rezervaţii în care natura să prospere. Grădinăritul şi rezervaţiile vor constitui preocupările viitorului. Creşterea populaţiei a ajuns foarte aproape de optimul energetic care să determine o schimbare a conştienţei. Aceasta schimbare în conştienţă va conduce la schimbări în domeniul politicii, banilor şi energiei.

După ce am murit o dată, trecând prin experienţa în preajma morţii şi întorcându-mă, respect cu adevărat viaţa şi moartea. În experienţele noastre cu ADN-ul s-ar putea să fi deschis poarta unui mare secret. În curând, vom putea trăi în acest corp cât de mult vrem.

După ce veţi fi trăit în jur de 150 de ani, veţi simţi intuitiv că vreţi să schimbaţi canalul. Să trăieşti o veşnicie într-un singur trup nu este la fel de creativ ca şi reîncarnarea, că şi transferul energiei în acest vortex fantastic de energie în care ne aflăm. Vom vedea cu adevărat înţelepciunea Vieţii şi morţii şi ne vom bucura de ea. După cum stau lucrurile, suntem vii dintotdeauna.

Acest corp în care vă aflaţi a fost viu dintotdeauna. El vine dintr-un şuvoi de Viaţă care îşi are originea în Marea Explozie (Big Bang) şi chiar dincolo de ea.

Acest corp dă viaţă vieţii următoare, atât ca energie densă, cât şi subtilă.

Acest corp este viu deja de o veşnicie. 

Fiecare din noi am constatat ca ne simtim mai bine, mai usurati, cu sufletul mai curat, dupa ce ne rugam, fie ca o facem acasa, în fata icoanei, fie pe strada, fie în biserica, si indiferent de motivatia rugaciunii: pentru a izbutii ceva anume, pentru a scapa de un necaz sau pentru a multumii ca urmare a unei bucurii, a unei realizari. Va simtiti asadar categoric mai bine. V-ati întrebat însa cum se produce aceasta stare de bine? A te ruga înseamna a sta de vorba cu Dumnezeu! Altfel spus „RUGACIUNEA ESTE PRIMUL PAS CATRE VINDECARE. A citi si a întelege Biblia reprezinta modalitatea prin care îti vorbeste Dumnezeu. IISUS HRISTOS i-a învatat pe oameni cum sa se roage, cum sa-l invoce pe TATAL CERESC. Prin rugaciunea „TATAL NOSTRU”!

VERSETELE ACESTEI RUGACIUNI VINDECA!!!

Oare de ce, când o spunem (cu glas tare sau în gând), ne lacrimeaza ochii, ni se încalzesc palmele, începem chiar sa cascam (si asta nu de plictis!)? Pentru ca fiecare verset actioneaza, elibereaza, reanimeaza, trezeste, repune în miscare glandele endocrine. Starile noastre emotionale – pozitive sau negative – frica, teama, ura, mânia, bucuria, supararea etc. Sunt de fapt energii legate de activitatea glandelor endocrine, producând acolo secretii hormonale care se raspândesc în tot organismul. Sistemul endocrin este influentat de activitatile sufletului. Iata de ce, punctul de plecare, în orice boala, îl reprezinta sufletul-starile sufletesti. Glandele endocrine – pineala, pituitara, timus, tiroida, suprarenale, celulele LEYDIG sau LYDEN, gonadele masculine si feminine orchestreaza activitatile corpului nostru fizic forma sa, manifestarile, perceptiile noastre. Fiecare dintre aceste glande corespunde nu numai unei functii precise, dar si unei vibratii colore si sonore, unui element al Pamântului, unui semn astrologic si influentei unei planete.

Corespondenta dintre versetele rugaciunii

„TATAL NOSTRU”

si principalele glande endocrine

Tatal nostru care esti în ceruri - ----------------deschide PITUITARA

sfinteasca-se numele Tau, ---------------------- deschide PINEALA

vie împaratia Ta , -------------------------------deschide TIROIDA

faca-se voia Ta , ---------------------------------deschide TIMUSUL

precum în cer , asa si pe pamânt ! ---------------deschide TIROIDA

Pâinea noastra cea de toate zilele ------------------ deschide GONADELE  

da-ne-o noua astazi                                            

si ne iarta greselile noastre ----------------------deschide SUPRARENALELE

precum si noi iertam gresitilor nostri                                                          

Si nu ne duce pe noi în ispita --------------------deschide CELULELE LYDEN

si ne izbaveste de cel rau ! -----------------------deschide TIMUSUL

Caci a Ta este împaratia , -----------------------deschide TIROIDA

si puterea , -------------------------------------- deschide PINEALA

si slava , ----------------------------------------- deschide PITUITARA

ÎN NUMELE TATALUI,

AL FIULUI,

SI-AL SFÂNTULUI DUH,

AMIN

Acceptati Trezirea-Treziti-va

 de joyattractsjoy

1. Acceptarea – deschid o usa in inima mea si incep sa misc energia

In loc sa impingeti energia spre una dintre directii sau cealalta (bine – rau, pozitiv – negativ, manie – fericire), in loc sa luati parte la una dintre parti, in loc sa decideti si sa judecati ce este bine sau rau, daca voi ati putea sa va dati la o parte cu un pas si simplu sa observati si sa acceptati ce se intampla, atunci voi o sa incepeti sa intelegeti energia dinamica care va va conduce  la intelegerea creatiei adevarate.

Accepta-te pe tine. Fii TU! Accepta iubirea neconditionata pentru tine. Respira adanc si accepta-te pe tine asa cum esti acum.

Odata cu acceptarea neconditionata a propriei tale fiinte incepe evolutia. Atunci incepe acceptarea totala a tuturor lucrurilor si fiintelor, asa cum sunt, fara sa schimbi nimic. Accepta TOTUL: razboi, saracie, bogatie, poluare, TOTUL. Aceasta acceptare te schimba.

2. Compasiunea

Ce este compasiunea? Este abilitatea de a-l vedea pe celalalt fara sa-l judecati si fara sa aveti dorinta de a comenta sau sa dati sfaturi, ci doar sa-l vedeti cu iubire si intelegere. Este abilitatea de a recunoaste ca ei au propria cale de viata, la fel ca si voi si sa nu interveniti in aceasta cale de viata si sa aveti iubire pentru ei – totala si neconditionata, fara judecati, frica, sau oricare alta emotie. Este putinta de a fi in prezentul lor fara ca Sinele sa vrea sa fuga deoarece nu-i place ceea ce vede.

3. Respiraţia ….

Respira adanc, profund si constient. Inspira viata acum.

Inspirati adanc in inauntrul fiintei voastre, simtind asta de  la crestetul capului, trecand prin tot corpul, pana la degetele de la picioare.  Inspirati adanc si dati voie la energia divina care locuieste in inauntrul vostru sa vina la suprafata.  Dati voie la energia divina sa fie in fiecare celula.  Dati voie sa fie in fiecare molecula, fiecare parte a corpului.  Acest lucru pe care numiti divinitatea voastra, acest lucru pe care numiti Dumnezeul din Inauntrul vostru a fost tot timpul acolo, prieteni dragi.  A fost tot timpul in sinea voastra, dar a asteptat momentul potrivit ca sa vina la suprafata.  Si asa cum stiti, acum este timpul potrivit.

4. Increderea

Ai incredere totala in TINE! Elibereaza indoiala! Neincrederea in tine te face confuz.

Ai incredere ca drumul pe care esti acum este cel potrivit pentru tine.

5. Traieste in ACUM

Traieste in momentul de ACUM. Trecutul te omoara, te imbatraneste, viitorul te sufoca. Da-le drumul la ambele si traieste-ti viata in ACUM. In ACUM iti echilibrezi energiile. Incearca o saptamana sa nu-ti mai faci griji si planuri, liste… INCEARCA! Si vei vedea ca oricum toate se rezolva singure, de la SINE.

Respirati, simtiti si fiti in ACUM!

6. Simtirea – este diferita de emotii

Mintea noastra nu stie sa citeasca sau sa analizeze ce simtim in inima. Deschideti-va (permiteti) sa simtiti si veti fi mai constienti de cate sunt in jurul vostru.

RESPIRA ADANC, RELAXEAZA-TE SI ACORDATI PERMISIUNEA DE A SIMTI!

(poti simti o senzatie de caldura, presiune, furnicaturi, etc. dupa modul fiecaruia)

7. Expansiunea

Permiteti-va sa va extindeti. Respirati, simtiti, fiti in ACUM, si permiteti ca aura sau energia voastra sa se extinda in camera, in casa, in cartier, in oras, in judet, in tara , pe planeta. Respirati si permiteti ca energia voastra sa se extinda in tot Universul.

Aura voastra isi doreste sa se extinda. Permiteti-va, e un proces natural. Se cheltuie multa energie pentru a tine aura inchisa pe langa tine.

8. Sincronicitatea

Putem trai fara lupta, fara nevoi si totul vine catre noi. Imaginandu-ne ca deja traim in abundenta, sanatate, calauzire si energia tuturor acestora vin spre noi inaintre de a sti ca avem nevoie de ele.

Daca nu esti in ACUM energia a ceea ce iti doresti nu are cum sa te gaseasca.

Fiti pe Pamant sa traiti, sa va bucurati de viata, simtiti viata, radeti si plangeti cand vreti. Renuntati la reguli. Acceptati trezirea, treziti-va!

Oare cine suntem cu adevarat

Cand IUBIREA echivaleaza cu Libertatea

- Osho, Este atat de usor sa te indragostesti. Atunci, de ce este atat de greu sa iesi dintr-o relatie amoroasa? Sunt atat de multe discutii, certuri, lacrimi, angoase… Eu nu doresc sa ranesc persoana cu care am fost intr-o asemenea relatie, caci continui sa am sentimente puternice fata de ea. Sunt atat de incurcat. Ce imi poti spune in legatura cu acest subiect?- Ce mai este de spus? Totul s-a terminat!Sa te indragostesti este atat de usor. Este ca si cum ai cadea intr-o groapa; sa iesi din ea este mult mai greu. Va trebui insa sa iesiti, caci atunci cand iubirea dispare, groapa devine un iad. Din vechea poveste de iubire nu mai raman decat certurile, cicalealea si tot felul de rautati venite din ambele parti. Nimeni nu doreste sa isi raneasca partenerul sau partenera, dar din cauza ca se simte el insusi ranit, il (o) raneste la randul lui, proiectandu- si nefericirea asupra sa.Cel mai bun moment de a ma intreba ce aveti de facut nu este acesta, ci cel in care incepeti sa va indragostiti, cand nu ati cazut in groapa. V-as putea invata atunci sa practicati o cu totul alta poveste de iubire, numita a te ridica intru iubire. In acest caz, nu vor mai exista probleme. Sa te inalti pe aripile iubirii este cat se poate de usor,iar iesirea dintr-o asemenea relatie devine infinit mai usoara, caci te ajuta forta gravitatiei. Sa cazi este usor; de aceea aveti grija ca acesta sa fie pasul doi; pasul unu trebuie sa fie urcusul.Ai ati facut deja pasul cel simplu; acum urmeaza cel dificil. Sunteti nevoit sa suportati toate aceste lacrimi si toate aceste conflicte, dar nimic nu va mai putea readuce inapoi iubirea.Trebuie sa intelegeti un lucru simplu: iubirea aceea de care vorbesti nu poate fi controlata. Ai cazut in ea. Nu ai putut impotrivi la vremea respective acestul proces. Pur si simplu s-a intamplat. Dar iubirea este ca o briza usoara – vine si pleaca. Acesta nu este un lucru rau, caci daca ar ramane pe loc, ar deveni stagnanta.Ar trebui sa faceti amandoi un effort pentru a intelege ca desi iubirea a disparut, nu aveti nici un motiv sa va urati reciproc, caci nici unul dintre voi nu este vinovat de distrugerea iubirii. Nici unul dintre voi doi nu a creat iubirea. Ea a venit si a plecat, la fel ca o briza, iar dumneavoastra v-ati bucurat de aceste momente. Fiti recunoscatori si ajutati-va reciproc sa iesiti din groapa. Atunci cand te afli in groapa, nu ai alta cale. Barbatul ar trebui sa-si dovedeasca buna crestere, oferindu-si umerii pentru a ajuta femeia sa iasa prima din groapa. La sfarsit, se va descurca el cumva, caci este mai puternic.Din pacate, nimeni nu ma intreaba niciodata nimic inainte sa se indragosteasca. Ciudat lucru! Timp de 35 de ani am asteptat ca cineva sa ma intrebe cum trebuie sa se indragosteasca. Nimeni nu a facut-o insa. Daca ar fi facut-o, i-as fi spus: "nu cadea niciodata in dragoste (fall in love); Ridica-te in iubire". Iar ridicarea pe aripile iubirii inseamna sa inveti, sa te transformi, sa te maturizezi. In ultima instanta, ea va ajuta sa cresteti, iar doua persoane adulte nu se cearta niciodata. Ele incearca sa se inteleaga una pe cealalta, sa isi resolve problemele.Cine incearca sa se inalte in iubire nu mai cade, caci inaltarea presupune un efort personal, iar iubirea nascuta din acest effort poate fi controlata. Caderea in iubire nu presupune nici un efort.Cand cazi in iubire, ceva se rupe. De aceea, cu cat aceasta iubire dispare mai repede, cu atat mai bine. In caz contrar, risti sa fii prins in o mie si una de capcane. Din cauza lor este atat de dificil sa te desparti mai tarziu de fostul partener de cuplu.Cand cazi in iubire, nu iti mai pui intrebari. Atunci cand te indragostesti nu par sa existe probleme, dar cand incerci sa te desparti, toate experimentele prin care ai trecut in timpul lunilor si anilor in care ati stat impreuna – si care la vremea respective au reprezentat un mare dar din partea naturii – devin niste obstacole.Voi va faceti tot felul de promisiuni… Nu se pune problema ca ati mintit sau ca ati incearca in mod constient sa va inselati. In momentele de iubire aceste promisiuni par sa vina direct din inima voastra, dar cand aceste momente dispar… si este obligatoriu sa dispara, caci povestea dumneavostra de iubire a fost o cadere, si nimeni nu poate ramane in aceasta stare o vesnicie. Cineva trebuie sa se ridice din nou. In momentul in care despartirea se apropie, toate aceste promisiuni devin niste obstacole.Inaltarea in iubire este un proces spiritual.Caderea in iubire este un process biologic.Biologia este oarba. De aceea se spune ca iubirea este oarba. Iubirea de care vorbesc eu nu este insa oarba si poate fi cu usurinta practicata de oricine. Nu trebuie decat un mic effort…Iubirea trebuie sa se nasca din tacere, din luciditate, din meditatie. Ea nu inlantuie niciodata. Cum ar putea crea iubirea niste catuse pentru persoana iubita? Dimpotriva, ea confera libertate din ce in ce mai mare. Cu cat iubirea devine mai puternica, cu atat mai mare devine aceasta stare de libertate; cu cat mai mult accepti persoana partenerului asa cum este. Nu mai incerci sa schimbi aceasta persoana.Una din cele mai dramatice probleme ale lumii in care traim se datoreaza faptului ca indragostitii incearca sa schimbe persoana pe care o iubesc. Ei nu inteleg ca daca aceasta se va schimba, iubirea lor va disparea, caci ei s-au indragostit de ea asa cum arata acum, nu intr-o alta ipostaza.Inaltarea in iubire iti permite sa intelegi ca fiecare are dreptul la propriul sau teritoriu, pe care tu nu ai dreptul sa-l incalci.Daca iubirea echivaleaza cu libertatea, necesitatea despartirii dispare. Ideea separatiei apare numai atunci cand vezi ca te transformi intr-un sclav, caci nimanui nu-I place sclavia.Dar voi nu ma intrebati ce trebuie sa faceti atunci cand va aflati pe fundul gropii pentru a iesi afara din ea. Un lucru este cer: eu nu am de gand sa intru in groapa alaturi de voi pentru a va ajuta sa iesiti de acolo! Din aceasta perspectiva, va trebui sa va descurcati singuri. Daca as intra sa va ajut, voi doi ati iesi, iar eu as ramane pe fundul gropii! Iar eu nu cunosc pe nimeni pe care sa-l intreb: "bine, dar eu cum ies de aici?"De altfel, eu nu am acceptat niciodata sfaturile pe care nu le-am cerut personal. Sfaturile sunt sigurul lucru pe care toata lumea se grabeste sa-l ofere pe gratis, dar nimenu nu-si da osteneala sa le urmeze. De ce ar face-o? Sfaturile pe care nu le-ai cerut nu pot fi prea intelepte. Un om intelept nu incearca niciodata sa isi impuna ideile in fata altor personae. Daca cineva il intreaba, el isi spune parerea. Nimeni nu este insa obligat sa o urmeze. Nu este ceva care "trebuie" facut.De aceea, tot ce va pot spune este ca v-ati oferit pana acum unul altuia numeroase momente frumoase, de neuitat. Uitati tot ce v-ati promis reciproc. Acele lucruri au fost adevarate la vremea cand au fost rostite, dar timpul le-a schimbat. Dumneavostra insiva v-ati schimbat. Va aflati amandoi la o intersectie, gata sa o apucati in directii diferite. Poate ca nu va veti mai intalni niciodata. De aceea, despartiti-va intr-o maniera cat mai nobila. Daca veti intelege ca despartirea este absolu necesara, indiferent de maniera in care se va produce, atunci de ce san u o faceti cu gratie?Ati putea trai in amintirea celuilalt, la fel cum si el ar putea trai in amintirea dumneavoastra. Intr-un fel, momentele traite impreuna vor continua sa se imbogateasca de-a pururi. Dar pentru asta, va trebui sa va despartiti frumos.Acest lucru nici macar nu este dificil, daca ati inteles ce este iubirea – care este un fenomen intr-adevar dificil. V-ati indragostit fara sa va ganditi, dar ati inteles foarte rapid ca iubirea a disparut. Acceptati acest adevar si nu va invinovatiti reciproc, caci nimeni nu este responsabil. Ajutati-va unul pe celalalt si despartiti-va prieteni.Atunci cand se despart, fostii iubiti devin de multe ori dusmani. Ciudat mod de a-ti arata recunostinta. Cei doi ar trebui sa ramana prieteni. Cand iubirea se transforma in prietenie, sentimentele de vinovatie dispar, la fel ca si senzatia ca ai fost inselat, exploatat. In realitate, nu se pune problema de exploatare. Pur si simplu, ati fost orbit de energia biologica.Eu vorbesc de alt tip de iubire. Aceasta nu se incheia intr-o relatie de prietenie, ci incepe printr-o asemenea relatie. Ea incepe in tacere, in luciditate. Aceasta iubire este propria voastra creatie, deci nu este oarba.O asemenea iubire poate dura de-a pururi, devenind din ce in ce mai profunda.Sensibilitatea ei este imensa. Cel care practica acest tip de iubire simte nevoia partenerului inainte ca acesta sa inceapa sa vorbeasca. Am cunoscut personal cateva cupluri(un nr foarte mic ce-i drept) care nu au cazut in iubire, ci s-au inaltat pe aripile ei. Cel mai miraculous aspect mi s-a parut faptul ca acesti oameni nu mai trebuia sa isi vorbeasca. Daca barbatului ii era sete, iubita ii aducea apa, fara ca el sa ceara acest lucru. Totul se desfasura prin sincronicitate. Daca persoanei iubite ii era sete, la fel trebuie sa-ti fie si tie. Transferul de idei si senzatii se produce instantaneu. Cuvintele nu mai sunt necesare. Jocul energiilor este direct; nu mai are nevoie de limbaj.O asemenea iubire nu asteapta nimic de la celalalt. Ea ii este recunoscatoare ca acesta accept ace are ea de oferit. Nu se simte amenintata, pur si simplu pentru ca nu exista nici o amenintare la adresa ei.Intr-o asemenea iubire, sexul se poate intampla sa apara spontan, dar apoi va disparea cu lunile, iar in final va disparea cu totul. De altfel, chiar si atunci cand se produce, el nu mai are nimic sexual. Este doar o maniera de a fi impreuna, de a fuziona cu celalalt,un effort de a atinge profunzimea celuilalt. Sexualitatea nu mai are nimic de-a face cu reproducerea biologica.Cei doi iubiti inteleg treptat ca in timpul actului amoros nu fuzioneaza decat trupurile lor. De aceea, incetul cu incetul, sexul dispare din viata lor, iar intre ei incepe sa se produca un alt tip de intalnire, la nivelul energiilor. O simpla tinere de maini poate insemna mai mult decat orice orgasm, caci este suficienta pentru ca energiile lor sa fuzioneze.Orgasmul sexual este un act fizic. El se refera la nivelul cel mai de jos. De aceea, gresiti daca il numiti iubire. Iubirea este un cuvant atat de frumos. Atunci cand spuneti: "m-am indragostit (am cazut in iubire)", voi ii dati o conotatie atat de urata. Macar rostiti adevarul. Spuneti: "am cazut in sex". Iubirea nu poate decat sa te ridice. Niciodata nu iti pune piedica.Dar mai intai de toate va trebui sa iesiti din groapa. Ajutati-va unul pe celalalt. Biologia nu va va ajuta prea mult in aceasta directie. Incercati mai degraba sa fiti umani. Intelegeti ca iubirea care v-a unit candva nu mai exista. Ochii vi s-au deschis in sfarsit. Nu incercati sa-l amagiyi pe celalalt ca inc ail mai iubiti,ca mai simtiti ceva pentru el, dar ce puteti face?… Acest comportament impocrit nu foloseste la nimic. Spuneti-i direct: "sentimentele pe care le aveam pentru tine au disparut. Imi par sincer rau. Mi-as fi dorit sa continui sa te iubesc, dar aceste sentimente, au disparut. Stiu foarte bine ca nici tu nu ma mai iubesti". De indata ce ati inteles amandoi acest lucru, ajutati-va unul pe celalalt, ca doi oameni adevarati, sa iesiti afara din groapa.Atat timp cat va veti ajuta reciproc, nu vor fi probleme. Din pacate, in asemenea cazuri fiecare doreste sa iasa el primul din groapa, fara sa-I pese ce va face celalalt. Mai rau, fiecare il trage pe celalalt in jos, incercand sa profite de el. Explicatia este simpla: teama. Vechea iubire a disparut, dar noul nu a aparut inca. Nimic nou nu se poate petrece intr-o groapa. Mai intai de toate trebuie sa iesi afara din ea. De aceea, exista aceasta teama de necunoscut. Trecutul a fost atat de frumos incat ai dori sa-l repeti. Incerci chiar sa fortezi acest lucru; celalalt incearca si el. Dar aceste lucruri nu pot fi controlate.O iubire fortata nu are nimic de-a face cu iubirea. Ce fel de sarut poate fi acela dat sub amenintarea cutitului? Buzele se pot atiinge, dar privirile sunt atintite asupra lamei cutitului… O iubire fortata nu poate fi numita iubire. Si amandoi stiti foarte bine ce este iubirea, caci ati avut parte de ea, fie si numai pentru cateva momente. De aceea, nu va veti putea amagi reciproc. Ajutati-va unul pe celalalt sa iesiti din groapa si despartiti-va frumos. Iar data viitoare incercati sa nu mai cadeti, ci sa va ridicati. Nu va mai lasati dominate de factorul biologic. Ascultati de vocea constiintei.
 

Osho
 

 

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…
 
Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare  

Esti crestin, nu-i asa, fiule?
 
Da, dle, spune studentul
Deci crezi in Dumnezeu?
 
Cu siguranta

Dumnezeu e bun?

Desigur, Dumnezeu e bun.
 
E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?

Da

Tu esti bun sau rau?
 
Biblia spune ca sunt rau.

Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o  problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?

Da, dle. As incerca.


Deci esti bun.

N-as spune asta.

Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
 
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
 
El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.
 
Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?

Pai…, da, spune studentul
 
Satana e bun?

Studentul nu ezita la aceasta intrebare “Nu”

De unde vine Satana?
 
Studentul ezita. De la Dumnezeu.

Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
Da, dle.
 
Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?  

Da

Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.
 
Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?

Studentul se foieste jenat.
 
Da

Deci cine le-a creat?
 
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?
 
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
 
Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?  
Nu, dle. Nu L-am vazut.
Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?
 
Nu, dle, nu l-am auzit.

L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?

Nu, dle, ma tem ca nu.

Si totusi crezi in el?

Da.

Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?

Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.

Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
 
Dle profesor, exista caldura?

Da

Si exista frig?  


Da, fiule, exista si frig.
 
Nu, dle, nu exista.
 
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.
 
Studentul incepe sa explice.
 
'Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corps au obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corps au material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.
 
Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
 
Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
 
Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.
 
Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE  sa fie si ea gresita.
 
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza. Gresite?
 
Poti explica in ce fel?

Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?    
Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.

Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.

Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predate studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
 
Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….

Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?
 
Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.  
La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.  
 
Profesorul s-a asezat.  

Daca ai citit pana aici si zambesti cand ai terminat, trimite asta prietenilor si familiei, cu titlul “Dumnezeu vs. stiinta”
PS: Studentul era Albert Einstein.

Albert Einstein a scris o carte intitulata Dumnezeu vs. stiinta in 1921.

Cele cinci „masti"


„Iubirea / este izvorul vietii care daruieste nemurirea. / Este ceea ce numim / Apa vietii.
Vino în aceasta apa / Mergi pe ea / Sa vezi ca fiecare strop / Este el însusi întregul ocean." - Rumi
Mastile care corespund unui numar de cinci „rani" importante pe care ni le cream de-a lungul vietilor, au fost descrise de Lise Bourbeau în cartea sa „Cele cinci rani care ne împiedica sa fim noi însine". În aceasta lucrare, autoarea afirma: „rana interioara poate fi comparata cu o rana fizica pe care o ai pe mâna de mult timp, pe care o ignori si pe care nu ai îngrijit-o cum trebuia. Ai preferat sa o bandajezi pentru a nu se mai vedea. Acel pansament este echivalentul mastii. Când cineva te ia de mâna cu dragoste, iar tu tipi: „Au! Ma doare!", poti sa îti imaginezi cât de surprins este celalalt. Oare chiar a vrut sa te doara? Nu, deoarece daca tu suferi atunci când cineva te atinge pe mâna, este din cauza faptului ca tu esti cel care a hotarât sa nu îsi îngrijeasca rana. Iar celalalt nu este responsabil de durerea ta. De fiecare data când ne simtim raniti, egoul nostru este cel care vrea sa credem ca celalalt este raspunzator. Practic, încercam sa gasim un vinovat. (pierdere inutila de energie…) Cu cât acuzam mai mult, pe sine sau pe ceilalti, cu atât se repeta mai mult aceeasi experienta. Acuzarea nu serveste decât la producerea de nefericire oamenilor. În timp ce, daca privim cu compasiune partea umana care sufera, evenimentele, situatiile si persoanele vor începe sa se transforme."
În continuare vom reda caracteristicile personalitatilor, mastile corespunzatoare ranilor, precum si ranile de care suferim, asa cum sunt descrise în lucrarea amintita.


Fugarul- rana de respingere
Dependentul – rana de abandon
Masochistul – rana de umilire
Dominatorul – rana de tradare
Rigidul – rana de nedreptate

Fugarul – rana de respingere


„Stii ce esti? /Esti un manuscris al unei scrisori divine, /Esti oglinda care reflecta o fata zeiasca.
Acest univers nu este în afara ta. /Priveste în tine; /Tot ceea ce vrei sa fii /Esti." - Rumi
Respingerea este o rana foarte profunda, deoarece cel care sufera din cauza ei se simte respins în fiinta lui si mai ales în dreptul lui de a exista. Cei care ne resping apar în viata noastra pentru a ne arata cât de mult ne respingem pe noi însine. Aceasta rana apare foarte devreme în viata unei persoane – înca de la nastere sau chiar înainte de a se naste. Un astfel de exemplu este copilul care nu este dorit sau copilul care are alt sex decât doreau parintii. Din momentul în care bebelusul începe sa se simta respins, începe sa îsi creeze o masca de fugar. Corpul fizic este îngust si contractat – ceea ce îl poate face sa dispara mai usor, sau sa nu fie prea prezent sau prea vizibil într-un grup. Este un corp care nu vrea sa ocupe prea mult spatiu. Fugarul este o persoana care se îndoieste de dreptul ei la existenta si aproape ca lasa impresia ca nu s-a încarnat în totalitate.
Fugarul prefera sa nu se ataseze de lucrurile materiale, caci acestea l-ar putea împiedica sa fuga atunci când doreste. Se întreaba ce cauta pe aceasta lume si îi este greu sa creada ca va putea fi fericit aici. În schimb îl atrage tot ceea ce tine de spirit, precum si domeniile intelectuale, dar nu este vorba de o autentica aspiratie, cât de o tendinta de evadare. Caci fugarul are tendinta de a fugi în lumea lui. Lucru care explica de ce acest gen de copil este de obicei cuminte si linistit, nu creeaza probleme si nu face mult zgomot.
Rana de respingere este traita în legatura cu parintele de acelasi sex. Acest parinte a contribuit la activarea ranii deja existente. Parintele de acelasi sex are rolul de a ne învata sa iubim, sa ne iubim si sa daruim iubire. Parintele de sex opus ne învata sa ne lasam iubiti si sa primim iubirea. Daca ai aceasta rana se explica dificultatile pe care le ai în a te accepta si a te iubi.
Fugarul se crede nul, fara valoare si e convins ca ceea ce face el este lipsit de valoare. De aceea este posibil sa încerce prin orice mijloace sa fie perfect, pentru a se valoriza în ochii lui si în ochii celorlalti. Cauta perfectiunea în tot ceea ce face, deoarece crede ca, daca face o greseala, va fi judecat. Iar a fi judecat este echivalent cu a fi respins. Nu poate vedea faptul ca este mai bun decât altii în anumite domenii. Îi este greu sa creada ca cineva îl poate alege ca prieten, ca partener sau ca oamenii pot sa îl iubeasca cu adevarat.
Când i se acorda prea multa atentie, îsi pierde mijloacele, îi este teama ca ocupa prea mult spatiu. Iar daca foloseste prea mult spatiu crede ca deranjeaza. Iar a deranja, înseamna pentru el ca va fi respins de persoana sau persoanele pe care crede ca le incomodeaza, ca le deranjeaza.
Temerile fugarului, care îl împiedica sa comunice clar si sa-si exprime cererile, sunt urmatoarele: teama de a nu fi interesant, de a fi considerat nul sau fara valoare, de a fi neînteles si teama ca celalalt îl asculta din obligatie sau din politete. În acele situatii, ranile sunt cele care preiau controlul actiunilor realizate. Cea mai mare teama a fugarului este panica. Imediat ce crede ca e pe cale sa intre în panica într-o situatie anume, prima lui reactie va fi aceea de a se salva, de a se ascunde sau de a fugi.
Boli sau indipozitii care se pot manifesta la un fugar: diaree, aritmie, cancer, probleme respiratorii, alergii, varsaturi, ameteli, coma, agorafobie, hipoglicemie sau diabet, depresii sau sindrom maniaco-depresiv, psihoze.
Rana de respingere este pe cale de vindecare atunci când persoana respectiva se va afirma tot mai mult si va îndrazni sa ocupe locul care i se cuvine. Mai mult, daca i se pare ca cineva a uitat de existenta ei, se poate simti foarte bine asa cum e. Va trai mult mai putine situatii în care îi va fi frica ca intra în panica.
În spatele mastii de fugar se ascunde o persoana capabila sa faca foarte multe lucruri, cu o buna rezistenta la munca, descurcareata, dotata cu o mare capacitate de a crea, de a inventa, de a imagina; cu aptitudini speciale de a lucra sigura; eficienta, se gândeste la detalii; reactioneaza repede; stie sa faca exact ce trebuie în caz de urgenta; nu are nevoie de ceilalti cu orice pret; poate foarte bine sa se retraga si sa fie fericita singura.

Dependentul – rana de abandon


„Stii ce esti? / Esti un manuscris al unei scrisori divine, / Esti oglinda care reflecta o fata zeiasca.
Acest univers nu este în afara ta. / Priveste în tine; / Tot ceea ce vrei sa fii / Esti." – Rumi


Rana traita în cazul unui abandon se situeaza de la început la nivelul lui a avea si a face, mai degraba decât la nivelul lui a fi, cum este în cazul fugarului. Rana de abandon este traita în relatie cu parintele de sex opus.
Cei care sufera de abandon nu se simt suficient de hraniti la nivel afectiv. Masca care apare este cea a dependentului. Aceasta masca se caracterizeaza printr-un corp lipsit de tonus, alungit, subtire. Aparatul muscular este subdezvoltat si pare ca nu poate sustine corpul drept, ca si cum acesta ar avea nevoie de un suport. Dependentul crede ca nu poate sa reuseasca nimic singur si ca are nevoie de altcineva pentru a-l ajuta. Alte caracteristici fizice ale unei fiinte cu acest tip de rana sunt: ochii mari, tristi, spatele curbat, ca si când coloana nu l-ar sustine în totalitate, anumite parti ale corpului pot fi moi, lasate (sâni, fese, obraji, burta, scrot). Caracteristica cea mai vizibila este lipsa tonusului muscular – acest aspect ne ajuta sa îl diferentiem de fugar.
Dintre cele cinci tipuri de caractere, dependentul este cel mai apt sa devina victima, la modul ca îsi creeaza tot soiul de dificultati în viata, mai ales probleme de sanatate, pentru a atrage atentia. Acest lucru raspunde nevoilor dependentului care crede ca nu are niciodata destul. Atunci când vrea sa atraga atentia prin diverse mijloace, în realitate încearca sa se simta suficient de important pentru a primi ajutor. Crede ca, daca nu reuseste sa atraga atentia celuilalt, nu va putea conta pe acea persoana. Este o persoana care dramatizeaza mult lucrurile, cel mai mic incident putând lua proportii imense.
Când un dependent face multe lucruri pentru cineva, o va face sperând sa obtina în schimb afectiune sau sa primeasca multumiri, sa se simta important. Aceasta atitudine îi aduce însa, adeseori, dureri de spate, deoarece cara în spate responsabilitati care nu îi apartin. Dependentul are obiceiul de a se agata fizic de persoana pe care o iubeste. Cea mai mare frica a dependentului este frica de singuratate. Este pregatit sa faca orice manevre pentru a fi iubit, pentru a nu fi parasit. În cuplu, chiar si atunci când apar situatii tensionate, dependentul prefera sa creada ca totul merge bine din teama de a nu fi abandonat(a) .
Forma de ajutor de care are cea mai mare nevoie dependentul este sustinerea celorlalti. Emotia negativa cel mai intens traita de dependent este tristetea.
Temerile dependentului, cele care îl împiedica sa comunice clar si sa-si exprime cererile sunt: teama de a plânge sau de a fi considerat drept un copil mic, teama ca celalalt sa nu plece, ca celalalt sa nu fie de acord si sa ignore ceea ce s-a spus sau ce a cerut, teama de a i se spune nu, de a fi refuzat, de a nu fi sustinut asa cum se astepta, de a nu raspunde asteptarilor celorlalti.
Boli de care poate suferi dependentul: astmul, bronsitele, probleme cu pancreasul/supraren alele, miopie, isterie, depresie, migrene, boli incurabile sau rare.
Rana de abandon este pe cale sa se închida când va veti simti bine chiar daca sunteti singuri si veti cauta mai putin atentia celorlalti. Viata va deveni mai putin dramatica. Veti vrea tot mai mult sa începeti proiecte si, chiar daca nu veti avea sprijinul celorlalti, veti continua sa le sustineti.
În spatele mastii dependentului se ascunde de fapt o persoana abila, care stie foarte bine sa îsi exprime cererile; o persoana care stie ce vrea, tenace, perseverenta în cererile ei, care nu renunta când este hotarâta sa obtina ceva, care are talent actoricesc si stie sa atraga atentia celorlalti, vesela, sociabila, care inspira bucuria de a trai, care are capacitatea de a-i ajuta pe ceilalti, deoarece se intereseaza de ei si stie ce simt; are calitatea de a-si folosi talentele psihice cu un scop bun, atunci când îsi controleaza temerile; are adesea talente artistice; desi sociabil, are nevoie de momente de singuratate pentru a se regasi.

Masochistul, rana de umilire


„Stii ce esti? / Esti un manuscris al unei scrisori divine, / Esti oglinda care reflecta o fata zeiasca. Acest univers nu este în afara ta. / Priveste în tine; / Tot ceea ce vrei sa fii / Esti." – Rumi
Aceasta este o rana legata mai ales de lumea fizica, cea a lui a avea si a face. Se activeaza în momentul în care încep sa se dezvolte functiile corpului fizic, perioada în care un copil normal învata sa manânce singur, sa fie curat, sa asculte si sa înteleaga ceea ce îi spun adultii, etc. Rana de umilire este cel mai adesea traita în relatie cu mama, dar se poate sa apara si în relatia cu ambii parinti. Mama are un rol important în viata masochistului, chiar daca într-un mod inconstient si involuntar.
Trezirea ranii se produce în momentul în care copilul simte ca unuia dintre parinti îi este rusine cu el sau îi este teama ca parintelui îi va fi rusine cu el – de exemplu, daca este murdar sau daca face o prostie (mai ales în public sau în fata familiei), când e prost îmbracat, etc. Oricare ar fi situatia care îl face pe copil sa se simta umilit, jignit, comparat, lezat sau sa îi fie rusine, în acel moment rana se activeaza si se amplifica. Chiar foarte mic fiind, bebelusul poate simti dispretul parintilor si se poate simti umilit si rusinat. Aceasta rana poate fi traita pe diferite niveluri, în functie de ce anume s-a petrecut între vârstele de 1 si 3 ani. Copilul se poate simti stânjenit daca are senzatia ca este prea mult controlat de catre un parinte, daca crede ca nu are libertatea de a actiona sau de a se misca cum vrea el la nivel fizic. De exemplu, un parinte îsi
cearta copilul care a iesit sa se joace în noroi, cu hainutele curate, exact înainte de sosirea invitatilor. Daca parintii vor povesti incidentul în fata invitatilor, umilirea copilului va fi si
mai accentuata. Într-o alta situatie, daca un copil cu o astfel de tipologie îl surprinde pe unul dintre parinti gol si simte ca acel parinte se simte stânjenit si vrea sa se ascunda, va învata astfel ca trebuie sa îi fie rusine de corpul lui. Copilul cu o astfel de rana îsi va crea o masca de masochist. Masochismul este comportamentul unei persoane care gaseste placere si
chiar satisfactie în suferinta. Acea persoana cauta durerea si umilirea, de obicei într-un mod inconstent. Una dintre caracteristicile acestei tipologii este aceea ca nu îi place sa se
grabeasca. De asemenea, se îngrasa repede si se rotunjeste când nu reuseste sa îsi controleze alimentatia.
Dat fiind faptul ca masochistul vrea sa para puternic si sa nu mai fie controlat, devine foarte performant si ia multe responsabilitati asupra sa. De aceea are deseori un spate puternic. Masochistul are talentul de a se plasa în situatii în care trebuie sa aiba grija de o alta
persoana. Astfel, uita de sine din ce în ce mai mult. Iar cu cât îsi asuma mai multe responsabilitati, cu atât ia mai mult în greutate. El se îngrasa în functie de locul pe care crede ca trebuie sa-l ocupe în viata lui. Atunci când masochistul va sti, în sinea lui, ca este special si important, nu va mai trebui sa le dovedeasca acest lucru si celorlalti si, automat, nu se va mai
îngrasa.
În timpul cât se ocupa de ceilalti, masochistul crede ca acestora nu le va fi rusine cu el, dar adeseori se simte umilit din cauza faptului ca se abuzeaza de el. De altfel, se simte rar recunoscut pentru tot ceea ce face. Masochistul nu realizeaza faptul ca uneori, prin atitudinea sa, el la rândul lui îi depreciaza pe ceilalti: facând totul pentru ceilalti îi face sa simta ca, fara el, nu pot sa reuseasca nimic.
Masochistului îi este greu sa îsi exprime adevaratele nevoi si ceea ce simte cu adevarat, deoarece înca de la o vârsta foarte frageda, nu îndrazneste sa vorbeasca despre asta din teama de a nu îi fi rusine sau de a face pe altcineva sa se simta jignit.
Masochistul este de obicei hipersensibil, iar cel mai marunt lucru poate sa îl afecteze. La rândul lui, ar face orice ca sa nu îi raneasca pe ceilalti. Dintre cele cinci tipologii, masochistul îsi
asculta cel mai putin nevoile, desi uneori este foarte constient de ceea ce vrea. Îsi provoaca suferinta neascultându- le, alimentându-si rana de suferinta si masca. Face orice pentru a se face util. Îi face pe oameni sa râda, însa cea mai mica critica la adresa lui îl face sa se simta umilit si neînsemnat. Este specialist în a se devaloriza pe sine însusi. Se vede mai putin important decât este în realitate. Nu poate sa conceapa ca ceilalti îl considera o persoana speciala si importanta în ochii lor. Tendinta de a se blama pentru orice si chiar de a lua asupra sa vina celorlalti este foarte mare. Atunci când este învinovatit de ceva, ramâne blocat,
nestiind ce sa spuna pentru a se apara. Poate sa sufere într-atât încât sa plece din locul respectiv. Considerându- se vinovat, crede ca este de datoria lui sa remedieze situatia.
Un lucru foarte important pentru el este libertatea. A fi liber pentru el înseamna sa nu trebuiasca sa dea socoteala nimanui, sa nu fie controlat de nimeni si sa faca ce vrea, atunci când vrea. Copil fiind, masochistul nu s-a simtit liber. Când simte ca nimeni nu îi mai pune bete în roate devine entuziast, îsi traieste viata din plin: nu mai are limite. În astfel de momente, cade în excese: manânca prea mult, cumpara prea multa mâncare, gateste prea mult, face prea multe lucruri, vrea prea mult sa ajute, vorbeste prea mult. Când adopta un astfel de comportament îi este rusine de el însusi. De aceea cea mai mare teama a masochistului este libertatea.
Este convins ca nu ar sti ce sa faca daca ar fi liber. Crede ca facând singur alegerile nu va mai fi controlat de ceilalti dar, adesea, deciziile lui îi aduc rezultatul opus: si mai multe constrângeri si obligatii. Atunci când vrea sa se ocupe de toti cei pe care îi iubeste, crede ca îsi asigura libertatea, deoarece el este cel care controleaza dar, în realitate, se îngradeste
singur. Are darul de a se pedepsi pe el însusi înainte ca altii sa o faca. Are o dificultate în a-si face pe plac încât, atunci când se simte bine într-o anumita activitate, se acuza de obicei ca profita prea mult de acea stare. Masochistul face tot posibilul pentru a nu fi judecat ca fiind un profitor. Exista multa energie blocata în corpul unui masochist. Daca ar reusi sa fie liber asa cum are el nevoie, fara sa se simta vinovat sau sa-i fie rusine, corpul lui s-ar subtia, deoarece ar elibera multa energie. Simtul datoriei este un lucru foarte important la o astfel de persoana.
Se crede responsabil de fericirea celorlalti. Când ia prea multe asupra sa, apar durerile de spate sau umerii devin din ce în ce mai lasati. Aparenta exterioara este un element important pentru masochist. În sinea lor, le plac mult hainele frumoase si vor sa arate bine, dar
cum cred ca e de datoria lor sa sufere, nu îsi permit acest lucru. Temerile masochistului care îl împiedica sa comunice clar si sa îsi exprime cererile sunt: teama de a-l rani pe celalalt, de a fi
considerat egoist daca îsi dezvaluie temerile, de a fi înjosit sau umilit, teama ca celalalt sa-l faca sa se simta un nimic, de a-si spune sau de a simti ca este nedemn. Boli de care poate suferi persoana cu masca de masochist: dureri de spate, senzatii de greutate în umeri, probleme respiratorii, probleme la picioare (varice, entorse, fracturi), probleme cu ficatul, dureri de gât, angina, laringite, probleme cu glanda tiroida, urticarie, functionare proasta a pancreasului, probleme cardiace, interventii chirurgicale. Rana de umilire este pe cale sa se vindece atunci când veti avea timp sa va ascultati mai întâi propriile nevoi înainte de a spune DA celorlalti. Când veti prelua mai putine responsabilitati si va veti simti mai liber. Când veti fi capabili sa va exprimati cererile fara sa vi se mai para ca sunteti enervant si ca îi deranjati pe ceilalti. În spatele acestei masti se afla o fiinta îndrazneata, aventuriera, cu multe talente în diverse domenii, care îsi cunoaste nevoile si le respecta, care este sensibila la nevoile altora;
capabila sa respecte libertatea fiecaruia; mediator bun, conciliant, care reuseste sa aduca la normal situatiile dramatice; careia îi place sa se bucure si îi face pe ceilalti sa se simta în largul
lor; care este de natura generoasa, altruista, joviala; care are talent organizatoric si stie sa recunoasca talentele; senzuala, care stie sa se bucure în iubire; care este foarte demna.

Dominatorul – rana de tradare


„Stii ce esti? / Esti un manuscris al unei scrisori divine, / Esti oglinda care reflecta o fata zeiasca. Acest univers nu este în afara ta. / Priveste în tine; / Tot ceea ce vrei sa fii / Esti." – Rumi
Aceasta rana este activata la vârsta de 2-4 ani si este traia în relatie cu parintele de sex opus. Genul de control pe care îl exercita o fiinta cu o astfel de tipologie nu este motivat de aceleasi ratiuni precum controlul masochistului. Acesta din urma controleaza pentru a nu îi fi rusine, sau pentru a nu îl jena pe celalalt, în timp ce dominatorul controleaza pentru a fi atent la respectarea propriilor angajamente, pentru a fi fidel si responsabil sau pentru a se asigura ca ceilalti îsi respecta promisiunile. Multe persoane care prezinta rana de tradare au suferit datorita faptului ca parintele de sex opus nu si-a respectat angajamentul conform asteptarilor pe copilul le avea fata de parintele ideal.
Dominatorul îsi creeaza un corp care exhiba forta, puterea si care pare sa spuna: "sunt o persoana responsabila, puteti avea încredere în mine". Un barbat dominator se poate recunoaste dupa umerii largi, mai largi decât soldurile. La o femeie dominatoare aceasta forta se concentreaza mai degraba la nivelul soldurilor, feselor, pântecelui, coapselor. Coapsele puternice reprezinta una dintre caracteristicile fizice ale unei femei cu aceasta rana. Pot exista si femei care au partea superioara mult mai dezvoltata si barbati cu partea inferioara mult mai bine dezvoltata – acestia au rana de tradare traita în legatura cu parintele de acelasi sex – dar aceste persoane sunt rare.
Privirea persoanelor de tip dominator este intensa, seducatoare. Când o astfel de persoana priveste pe cineva, are talentul de a-l face sa se simta special, important. Dominatorul îsi foloseste mult ochii pentru a-l tine pe celalalt la distanta (defensiv) sau pentru a-l fixa si scruta pe celalalt (într-un mod intimidant). El se protejeaza astfel pentru a nu-si arata slabiciunea, vulnerabilitatea sau neputinta.
La nivelul comportamentului si atitudinilor interioare ale dominatorului, forta este o caracteristica comuna tuturor persoanelor care au o rana de tradare. Ele sunt foarte exigente cu ele însele si vor sa le demonstreze celorlalti de ce sunt capabile. Îsi vor reprosa enorm daca renunta la un proiect, daca nu au avut curajul de a merge pâna la capat. Le este foarte greu sa accepte lasitatea celorlalti. Dominatorii fac tot ce le sta în putinta pentru a fi persoane responsabile, puternice, speciale si importante.
A trada este inacceptabil pentru el, astfel ca nu va admite ca el însusi face asa ceva. Daca este constient ca a tradat pe cineva, de exemplu prin nerespectarea unei promisiuni, va gasi tot felul de scuze si poate, adesea, sa recurga la minciuna pentru a iesi din acea situatie.
Dintre cele cinci tipologii, dominatorul este cel care are cele mai multe asteptari, deoarece îi place sa prevada totul si astfel sa controleze. El vrea ca totul sa se petreaca exact asa cum a prevazut si este plin de asteptari fata de viitor. Aceasta atitudine îl împiedica sa traiasca momentul prezent si sa se bucure de surprize.
Asteptarile dominatorului fata de ceilalti au drept scop verificarea felului în care fac ceea ce au de facut, daca o fac bine sau nu, precum si verificarea încrederii pe care o poate avea în ei. Este foarte abil în a ghici asteptarile celorlalti. Deseori, spune sau face ceva în functie de asteptarile celuilalt, fara a avea naparat intentia de a face ceea ce a spus.
Are o personalitate puternica. Îsi afirma convingerile cu forta si se asteapta ca si ceilalti sa adere la credintele lui. Îsi formeaza foarte repede o parere despre cineva sau despre o situatie si este convins ca are dreptate.
Dominatorul face în asa fel încât sa nu se afle în situatii de confruntare în care nu ar detine controlul. Dominatorul este rapid în actiunile sale. Întelege sau vrea sa înteleaga foarte repede si are dificultati atunci când cuiva îi ia prea mult timp pentru a explica sau povesti ceva. Întrerupe adesea si raspunde chiar înainte ca interlocutorul lui sa fi terminat ce avea de spus. În schimb, daca cineva îi face acelasi lucru, îi va spune foarte raspicat: "lasa-ma sa termin, nu am terminat ce aveam de spus!"
Are talent si îsi face treaba repede. Nu are rabdare cu cei care sunt lenti. Nu îi place sa întârzie si nu tolereaza persoanele care întârzie. A termina primul este mai important decât a face bine ceea ce are de facut. Când lucrurile nu se desfasoara conform asteptarilor lui, devine repede agresiv, desi nu se considera o persoana agresiva. Se vede pe sine ca fiind, mai degraba, o persoana care se afirma, puternica, care nu se lasa usor influentata. Dominatorul este, dintre toate cele cinci caractere, cel care are cel mai des oscilatii de dispozitie. Poate fi plin de iubire si de atentie si în secunda urmatoare poate sa se înfurie din cauza unui mic incident. Are mult de lucru în ceea ce priveste rabdarea si toleranta.
Îi este greu sa atribuie cuiva o sarcina si sa aiba încredere în acea persoana. Va încerca sa controleze mereu daca sarcina respectiva se îndeplineste conform asteptarilor lui. Rana de tradare se activeaza în cazul dominatorului de fiecare data când se afla în prezenta cuiva care nu îsi respecta angajamentele. Are o dificultate atunci când trebuie sa arate cuiva cum sa faca ceva si acea persoana învata încet. El nu are timp de pierdut. Este mai exigent cu ceilalti decât cu sine însusi. Are mai multa încredere în persoanele de acelasi sex si le verifica si controleaza mai mult pe cele de sex opus.
În opinia lui, cineva nu are dreptul sa se relaxeze decât dupa ce si-a îndeplinit sarcinile de care este responsabila. A vedea pe cineva care nu face nimic, mai ales daca este de sex opus, îl enerveaza foarte tare. O va considera pe acea persoana lenesa si îi va fi greu sa aiba încredere în ea.
Mai mult, face în asa fel încât toata lumea sa stie ce a facut el, cum anume a procedat si cât a lucrat, astfel încât ceilalti vor vedea cât de responsabil este el si ca este o persoana de încredere. Dominatorul detesta momentele în care ceilalti nu au încredere în el, dar nu vede cât de greu îi este lui sa aiba încredere în ceilalti. Dominatorului îi place sa aibe ultimul cuvânt, de aceea gaseste ceva de adaugat la orice, sau aproape orice. Crede ca trebuie sa-i ajute pe ceilalti sa îsi organizeze viata. Nu îsi da seama ca actioneaza astfel pentru a avea controlul. Când un dominator se ocupa de problemele celorlalti, aceasta este o modalitate deghizata de a-si arata forta: el are sentimentul ca acestia sunt mai slabi decât el..
Dependentul se ocupa de ceilalti pentru a-si asigura suportul si sprijinul acestora, masochistul actioneaza astfel pentru a fi o persoana buna si pentru a nu le da motive celorlalti de a se rusina cu el. Dominatorul se ocupa de problemele celorlalti pentru a nu suferi de tradare, pentru a se asigura ca ceilalti raspund asteptarilor lui.
Îsi recunoaste cu dificultate temerile si nu vrea sa vorbeasca despre slabiciunile lui. Îi place sa se arate ca fiind curajos si puternic, cât mai des posibil. În general face doar ce si cum vrea el. Le spune celorlalti ceea ce vor sa auda, dar nu tine cont de parerea lor si pâna la urma face cum vrea el. Vrea sa stie tot ce se petrece si îsi spune parerea fara sa îi fi cerut cineva aceasta.
Cel mai greu pentru el este sa fie luat prin surprindere – nu are timp sa se pregateasca. Nefiind pregatit, risca sa nu aiba controlul. Prima reactie la o surpriza este sa se retraga si sa ramâna în stare de alerta. Trebuie sa fie pregatiti pentru orice eventualitate si îi place sa se gândeasca dinainte la toate posibilitatile.
Dominatorul îi considera foarte repede pe ceilalti ipocriti, datorita lipsei lui de încredere. Dominatorul nu suporta sa fie mintit. El însusi minte foarte des, dar, pentru el, acelea nu sunt minciuni. Gaseste motivatii serioase pentru a deforma adevarul.
Parintii de tip dominator actioneaza mai degraba pentru a-si pastra reputatia decât pentru fericirea copiilor lor.
Cea mai mare teama a dominatorului este disocierea – traieste foarte greu o despartire. Daca el ia decizia de a se separa, îi e teama ca îl va trada pe celalalt si va fi considerat un tradator. Daca celalalt ia hotarârea, îl va acuza el ca este tradator.
Bolile de care poate suferi o persoana din tipologia dominator sunt: agorafobia, dureri articulare (mai ales la nivelul genunchilor) , boli care semnifica pierderea controlului asupra anumitor parti ale corpului – hemoragii, impotenta, diaree, etc., paralizie (daca ajunge într-o situatie de neputinta totala), probleme la nivel digestiv (stomac, ficat), diverse tipuri de inflamatii, herpes.
Rana de tradare este pe cale sa se vindece când nu veti mai trai atâtea emotii în momentul în care cineva sau ceva va va modifica planurile. Veti înceta sa mai fiti atasati de rezultate, veti înceta sa vreti ca totul sa se petreaca conform planurilor dvs. Nu veti mai cauta sa fiti în centrul atentiei. Când va veti bucura în urma unei reusite, va va fi foarte bine chiar si daca ceilalti nu va recunosc meritele.
În spatele acestei masti, se ascunde o fiinta cu reale calitati de lider – prin forta sa stie sa fie protectoare si calma, foarte talentata, sociabila, cu talent actoricesc, cu talent de a vorbi în public, aptitudini în a capta si a valoriza talentul fiecaruia ajuntându-i pe ceilalti sa dobândeasca mai multa încredere în ei, are capacitatea de a delega sarcini, ceea ce îi ajuta pe ceilalti sa se autovalorizeze, stie imediat cum se simt ceilalti si relaxeaza atmosfera facându-i sa râda, capabila sa treaca foarte repede de la un aspect la altul si sa administreze mai multe lucruri în acelasi timp, ia foarte repede decizii. Gaseste imediat solutii si are în jurul ei oameni de care are nevoie pentru a trece la actiune, capabila de performante mari în multe domenii, are încredere în univers si în forta ei interioara, capacitatea de a se lasa liber în totalitate.

Rigidul-rana de nedreptate

„Ştii ce eşti? / Eşti un manuscris al unei scrisori divine, / Eşti oglinda care reflectă o faţă zeiască. Acest univers nu este în afara ta. / Priveşte în tine; / Tot ceea ce vrei să fii / Eşti.” – Rumi

O persoană care suferă de „rana de nedreptate” este o persoană care nu se simte apreciată la justa ei valoare, nu se simte respectată sau crede că nu primeşte ceea ce merită. Cineva poate, de asemenea, să sufere de rana de nedreptate şi când primeşte mai mult decât consideră că merită. 

Copilul foarte mic, care s-a simţit respins dintr-un motiv sau altul, va încerca să nu mai fie respins, fiind cât mai aproape de perfecţiune. Copilul trăieşte această rană mai ales în relaţia cu părintele de acelaşi sex. După câţiva ani, în ciuda eforturilor lui de a fi perfect, nu se simte iubit şi consideră acest lucru ca fiind nedrept. În consecinţă, ia hotărârea de a se controla începând din acel moment şi de a deveni perfect, astfel încât nimeni să nu îl mai respingă vreodată. Astfel îşi blochează sentimentele, lucru care îl ajută să nu se mai simtă respins.
Copilul suferă din cauza răcelii părintelui respectiv, a autoritarismului, a criticilor frecvente, severităţii, intoleranţei sau conformismului. În majoritatea cazurilor, acel părinte suferă de aceeaşi rană, iar copilul o simte. Apare astfel o relaţie superficială între copil şi părinte, la modul că niciunul dintre ei nu vorbeşte despre ceea ce simte. Reacţia în faţa nedreptăţii constă în blocarea sentimentelor crezând că astfel se evită rana, iar masca care apare este rigiditatea. Chiar dacă cineva îşi blochează sentimentele, aceasta nu înseamnă că acea persoană nu mai simte nimic. Din contră, persoanele rigide sunt foarte sensibile, dar îşi dezvoltă capacitatea de a nu reacţiona la acea sensibilitate şi de a nu o arăta celorlalţi.
Dintre cele cinci caractere, rigidul are cel mai des tendinţa de a-şi încrucişa braţele şi astfel îşi blochează energetic regiunea plexului solar. Când un rigid devine emoţionat, nu vrea să arate acest lucru, dar ne putem da seama după tonul vocii, care devine sec şi inflexibil. Când este întrebat ce mai face, va răspunde invariabil: „foarte bine!”
Rigidul caută dreptatea şi justeţea cu orice preţ. Devenind un perfecţionist, caută mereu să fie corect. Pentru el este foarte greu să înţeleagă că, acţionând într-un mod perfect, conform propriilor criterii, poate fi în acelaşi timp nedrept.
Cel care suferă de nedreptate este mai înclinat să simtă invidie pentru cei care au mai mult decât el şi care, în opinia lui, nu merită. De asemenea, poate fi convins că ceilalţi îl invidiază când el are mai mult decât ei. Vrea să se asigure că este demn de ceea ce primeşte. Gelozia este trăită mai mult de către fiinţele din tipologia dependent sau dominator. Dependentul este gelos deoarece îi este teamă că va fi abandonat, în timp ce dominatorul este gelos din teama de a nu fi trădat.
Trupul rigidului este drept, rigid şi „cât mai perfect posibil”. Corpul este bine proporţionat, cu umerii drepţi, de aceeaşi lăţime ca şi şoldurile. Rigidul se poate îngrăşa în timpul vieţii, dar corpul lui rămâne bine proporţionat. Totuşi îi este teamă să nu se îngraşe şi va face totul pentru a nu se petrece aceasta. Nu acceptă să facă burtă. Celor din această tipologie le place să poartă haine strânse pe talie sau o curea în jurul taliei.
Încă din copilărie, rigidul îşi dă seama că este apreciat mai mult pentru ceea ce face decât pentru ceea ce este. Chiar dacă nu întotdeauna aceasta este realitatea, el aşa crede. De aceea devine foarte performant şi începe foarte curând să se descurce singur. Face totul pentru a nu avea probleme, şi chiar când le are preferă să spună că nu le are, pentru a evita să simtă suferinţa legată de ele. Este foarte optimist, uneori prea optimist.
Dacă are nevoie, nu cere ajutorul decât în ultimul moment. Când i se întâmplă să trăiască o decepţie sau un eveniment neprevăzut, va continua să spună: „nu este nicio problemă!” Astfel, ajunge să ascundă faţă de el şi faţă de ceilalţi ceea ce simte şi are o aparenţă de imperturbabil.
Rigidul, la fel ca şi dominatorul, are adesea o problemă legată de lipsa de timp, dar din motive diferite. Rigidul nu are timp deoarece vrea ca totul să fie perfect, iar dominatorul nu are timp deoarece e foarte preocupat să se amestece în treburile altora. Când rigidul este convins că are dreptate în faţa autorităţii sau a cuiva care se consideră autoritate în materie, se va justifica până când i se va da dreptate. Când ceilalţi par a nu avea încredere în el şi pun multe întrebări referitoare la o situaţie, în timp ce el ştie că a fost cinstit şi corect, va trăi acest lucru ca pe un interogatoriu şi îl va resimţi ca pe o nedreptate.
Religia poate avea un efect mai mare asupra unui rigid decât asupra celor care prezintă celelalte răni. Binele şi răul, corect-incorect, sunt noţiuni importante pentru el. Aceste sunt şi principiile după care îşi ghidează viaţa.
Persoanele din tipologia rigid sunt foarte exigente cu ele însele, în majoritatea aspectelor vieţii. Nu îşi acordă timp pentru a simţi ce se petrece, pentru a-şi acorda dreptul de a fi uman şi de a avea în continuare lucruri de rezolvat. Rigidul îşi permite foarte rar să se destindă fără să se simtă vinovat. Se simte foarte vinovat dacă el nu face nimic în timp ce altul lucrează.
Îi place ca cei din jurul lui să fie la curent cu tot ceea ce face şi ce are de făcut. Speră ca ceilalţi să considere corect faptul că şi-a acordat o recompensă. Nu îi place să i se spună că este norocos, pentru că a fi norocos pentru el nu este un lucru corect. Vrea să merite tot ceea ce i se petrece. I se pare adesea mai nedrept să fie favorizat, decât să fie defavorizat. O astfel de persoană are o dificultate în a primi cadouri, deoarece se va simţi datoare. Decât să se simtă obligată să îi ofere celuilalt ceva având aceeaşi valoare, preferă să nu primească nimic.
Au o mare capacitate de a-şi impune un anumit comportament si anumite sarcini. Partea rigidă a unei persoane este cea care impune un regim. Dar nu este neapărat necesar ca acel regim să corespundă nevoilor ei. O persoană rigidă nici măcar nu verifică dacă ceea ce doreşte răspunde într-adevăr uneia dintre nevoile ei. Nu îşi alocă timp pentru a se întreba: „cum mă simt cu această dorinţă şi cu modalitatea pe care am ales-o pentru a o îndeplini?”. Rigidul are o mare dificultate în a face diferenţa între rigiditate şi disciplină. O persoană rigidă îşi uită nevoia de la care a plecat, pentru a se agăţa mai degrabă de mijlocul prin care ajunge să-şi îndeplinească acea nevoie. O persoană disciplinată nu abandonează un proiect deoarece au apărut mici modificări pe parcurs. Pentru o persoană rigidă modificările care apar sunt considerate foarte grave.
Rigidul poate părea dominator, dar dacă intervine pe lângă ceilalţi nu o face pentru a controla şi a atrage atenţia asupra sa, ci intervine doar dacă ceea ce s-a spus e nedrept pentru cineva sau lui nu i se pare corect. Rigidul rectifică ceea ce s-a spus, în timp ce dominatorul adaugă ceva la ceea ce s-a spus.
Rigidul poate critica o persoană dacă crede că acea persoană, cu talentul şi calităţile sale, ar fi putut îndeplini mai bine o sarcină. Dominatorul va critica pe cineva dacă sarcina pe care o avea de îndeplinit nu a fost făcută aşa cum vroia el, în funcţie de gusturile şi aşteptările sale.
Persoana din tipologia rigid preferă să facă totul singură ca să se asigure că e perfect. De aceea e foarte posibil să sufere de epuizare fizică. De asemenea, se autoacuză foarte uşor. Persoanei rigide îi place ca totul să fie bine ordonat.
Un alt mijloc de a fi nedrept faţă de el însuşi pe care îl foloseşte rigidul este comparaţia. Are tendinţa de a se compara cu cei care sunt mai buni decât el şi mai ales „mai perfecţi” decât el. Este atras de tot ceea ce este nobil. Respectul şi onoarea sunt noţiuni foarte importante pentru el. Este impresionat de persoanele cu funcţii importante. Dacă ştie că poate obţine un anumit titlu, devine şi mai important.
Emoţia cea mai frecventă trăită de către rigid este furia, îndreptată mai ales asupra sa. Prima lui reacţie când este furios este de a ataca pe altcineva, chiar dacă furia este resimţită împotriva lui însuşi. Este furios pe el însuşi deoarece nu a văzut ce era corect sau nu a făcut ce trebuia. Rigidul are dificultăţi în a se lăsa iubit şi a-şi arăta iubirea. De aceea este considerat o persoană rece, lipsită de afectivitate. Acţionând astfel este nedrept faţă de ceilalţi şi mai ales faţă de el însuşi, deoarece nu poate să exprime ceea ce simte cu adevărat. Rigidul, fiind foarte sensibil, evită să se lase atins, psihologic vorbind, de către alţii.
Cea mai mare teamă a rigidului este răceala, indiferenţa. Nu este conştient că evită să intre în contact cu sensibilitatea lui pentru a nu îşi arăta vulnerabilitatea. Nu poate accepta această indiferenţă deoarece acest lucru ar însemna să fie fără inimă, deci nedrept.
In viaţa sexuală, are dificultăţi în a se abandona şi a simţi plăcerea. Cu cât rana este mai profundă, cu atât acea persoană este mai rigidă şi îi este dificil să ajungă la orgasm. Are probleme în exprimarea tandreţei pe care o simte. Este genul care are înfăţişarea cea mai sexy. Se spune despre o femeie tipologia rigid că este seducătoare, adică îi place să atragă bărbaţii pentru a-i respinge cu răceală dacă crede că lucrurile au mers prea departe. Când o persoană rigidă are dificultăţi în a-şi lua un angajament într-o relaţie, acest lucru provine din teama ei de a nu se înşela în alegerea partenerului. Este diferită de teama dominatorului, căruia îi este frică de despărţire, deoarece îi este teamă că va trebui să renunţe la acel angajament.
Temerile persoanei rigide, care o împiedică să comunice clar şi să-şi exprime cererile sunt: teama de a se înşela, de a nu fi clar, de a nu fi criticat, de a fi ales un moment nepotrivit, de a vorbi prea mult, de a pierde controlul, de a fi judecat ca fiind profitor.
Persoana care poartă masca rigidului este foarte rar bolnavă. Chiar dacă ar durea-o ceva, ar începe să simtă acest lucru doar când starea ei s-ar agrava foarte tare. Bolile de care poate suferi o astfel de persoană sunt: anchilozare, tensiuni musculare, epuizare fizica şi mentală, tendinite, artrite, bursite, torticolis, constipaţie, hemoroizi, crampe, probleme ale circulaţiei sângelui, varice, piele uscată, acnee, psoriazis, probleme hepatice, nervozitate, insomnie, probleme de vedere.
Rana de nedreptate este pe cale să fie vindecată dacă vă permiteţi să fiţi mai puţin perfecţionişti, să faceţi greşeli fără să fiţi furioşi sau critici. Dacă vă acordaţi dreptul de a vă arăta sensibilitatea, de a plânge în faţa celorlalţi fără să vă pierdeţi controlul şi fără să vă fie teamă de judecata celorlalţi.
În spatele rigidului se ascunde o persoană creativă,care are multă energie şi o mare capacitate de muncă. Această persoană este ordonată şi excelentă pentru o muncă ce necesită precizie; este atentă, foarte dotată pentru a se ocupa de detalii; are capacitatea de a simplifica, de a explica foarte clar când predă altora; este foarte sensibilă, ştie ce simt ceilalţi, verificându-şi propriile sentimente. Ştie ce trebuie să cunoască la momentul oportun. Găseşte persoana potrivită pentru o anumită sarcină şi cuvintele potrivite când are de comunicat ceva. Este plină de entuziasm, de viaţă, dinamică. Nu are nevoie de alţii pentru a se simţi bine. La fel ca şi fugarul, în caz de urgenţă ştie ce să facă şi face acel lucru singură. Reuşeşte să facă faţă situaţiilor dificile.

Din lucrarea – „Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înşine”, de Lise Bourbeau

FITI PUR SI SIMPLU VOI INSIVA...EXACT ASA CUM SUNTETI

   Trebuie sa fiti atenti sa nu va lasati manipulati de nici o persoana, indiferent care ar fi intentiile acesteia. Ascultati-va doar inima. Ea este singurul vostru maestru interior.Oamenii din jur v-au judecat mereu, iar voi ati acceptat automat ideile lor. Suferiti din cauza tuturor acestor judecati, pe care le aruncati la rindul vostru asupra altora. Acest lucru este insa cu totul nefiresc, si intreaga omenire sufera din cauza lui. Daca vreti sa nu fiti antrenati in acest joc, prima conditie este de a nu va judeca pe voi insiva. Acceptati-va, plini de umilinta, imperfectiunea, esecurile, greselile, slabiciunile. Nu este nevoie sa pretindeti ca sunteti altfel. Fiti pur si simplu voi insiva; spuneti-va: "Mi-e frica; mi-e teama de noptile intunecate. Mi-e teama sa merg noaptea in padure." Ce este rau in acest lucru? Este ceva omenesc. Odata ce te accepti pe tine insuti asa cum esti, vei putea sa ii accepti si pe ceilalti, caci iti vei da seama ca sufera -la rindul lor - de aceeasi boala. Iar faptul de a-i accepta ii va ajuta sa se accepte la rindul lor. Putem inversa intregul proces: va acceptati pe voi insiva, iar acest lucru va face capabili sa ii acceptati si pe ceilalti. Si pentru ca sunt acceptati de ceilalti, ei cunosc pentru prima data frumusetea acceptarii - ei experimenteaza aceasta stare de pace si incep, la rindul lor, sa ii accepte pe ceilalti. Daca intreaga omenire ajunge in punctul in care fiecare este acceptat exact asa cum este, 90 la suta din intreaga nefericire va disparea pur si simplu de la sine. Aceasta nefericire nu are nici un fundament, iar inimile voastre se vor deschide de la sine, iubirea voastra se va revarsa asupra celorlalti.

Copiii-Inteligenta pura

  "Un copil e inteligenta pura, deoarece copilul e inca necontaminat. Copilul e o tablita curata, nu scrie nimic pe el. Copilul e spatiul gol absolut, tabula rasa. Societatea incepe imediat sa scrie ca esti crestin, catolic, hindus, mahomedan, comunist. Societatea nu poate sa astepte. Societatea se teme foarte tare ca, daca inteligenta copilului e lasata intacta, el n-o sa faca parte din nicio sclavie, din nicio structura de dominare.

El nici nu va domina, nici nu va fi dominat. Nici nu va poseda, nici nu va fi posedat. Va fi un vesnic rebel. Pentru a preveni toate astea, inocenta i se corupe imediat. I se taie aripile, i se dau carje in care sa se sprijine pentru ca sa nu invete sa mearga pe picioarele lui, sa ramana vesnic intr-un fel de dependenta.
La inceput, copiii sunt dependenti de parinti, iar parintilor le place foarte mult acest lucru. Cand copiii sunt dependenti, parintii se simt foarte bine. Viata lor incepe sa aiba sens: ei stiu ca ajuta niste oameni noi sa creasca, ajuta niste oameni frumosi sa creasca. Nu este creativitate autentica, dar macar pot spune ca fac ceva, ca au o ocupatie. Ocupati sa-si creasca copiii, isi uita problemele.
Cu cat sunt copiii mai dependenti de ei, cu atat sunt mai fericiti. Desi la suprafata spun intr-una ca vor ca ai lor copii sa fie independenti, asta e numai la suprafata. Un copil cu adevarat independent ii face sa sufere pe parinti. Lor nu le place copilul independent, deoarece copilul independent nu are nevoie de ei.
Asta e una din marile probleme cu care se confrunta azi generatia mai in varsta: copiii din epoca moderna nu depind de ei, si din cauza ca nu sunt dependenti, nu li se pot impune anumite lucruri. Nu li se poate spune ce sa faca si ce sa nu faca, nu pot fi stapanii lor. Generatia batrana sufera foarte mult.
Pentru prima data in istoria omului, generatia batrana se simte total fara rost, pentru ca nu mai are ocupatie, iar bucuria de a creste copii e spulberata. De fapt, se simte vinovata, se teme ca s-ar putea sa-i distruga pe copii.
Parintii distrug inteligenta copiilor din cauza ca asta e singura cale de a-i inrobi. Apoi vin la rand profesorii, scoala, colegiul, universitatea…Nimeni nu vrea un razvratit, iar inteligenta inseamna razvratire. Nimeni nu vrea ca autoritatea sa fie pusa la indoiala, iar inteligenta pune la indoiala. Inteligenta e indoiala pura. Da, intr-o buna zi, din aceasta indoiala pura rasare adevarul.
Copiii se nasc cu inteligenta pura, iar noi nu suntem in stare sa respectam acest lucru. Copiii sunt clasa cea mai exploatata din lume, sunt chiar mai exploatata decat femeile. Dupa eliberarea femeii, mai devreme sau mai tarziu o sa vina si eliberarea copilului; e mult mai necesara. Barbatii le-au inrobit pe femei, iar barbatii si femeile impreuna i-au inrobit pe copii. Si intrucat copilul este foarte neajutorat, fireste ca depinde de cei mari.
E foarte meschin din partea celor mari ca exploateaza neajutorarea copilului. Dar dintotdeauna parintii au fost meschini. Si nu spun ca au fost meschini in mod deliberat sau constient, ci inconstient, aproape nestiind ce fac. De asta lumea e in suferinta. Inconstient, fara sa stie, fiecare generatie distruge generatia urmatoare.
Asta e prima generatie care incearca sa scape din capcana, si asta e inceputul unei istorii cu totul noi. Dar copiii sunt cu certitudine extrem de inteligenti. Uita-te la copii, uita-te in ochii lor, uita-te la felul in care raspund.
Copiii au multa inteligenta insa, de secole, nu sunt lasati sa si-o manifeste.
Trebuie sa creem un nou tip de educatie, in care copiilor sa nu li se impuna nimic, ci sa fie ajutati sa-si intareasca inteligenta naturala data de Dumnezeu. In sistemul de astazi originalitatea este omorata, iar repetitia pretuita. Iar inteligenta se poate dezvolta numai in acea atmosfera in care originalitatea este pretuita."

Extras din "Inteligenta: reactioneaza creativ la prezent", OSHO