Un crestin adevarat trebuie sa marturiseasca cu intreaga sa viata valorile autentice : credinta, pacea, dragostea, sa nu se opreasca la aspectul formal, care tine si el de trairea religioasa, dar nu este totul. Cea mai inalta virtute crestina este dragostea. Sa dobindim dragostea este, probabil, scopul pentru care am fost creati. Cind iti incepi si iti sfirsesti ziua cu rugaciunea, ca mod de comunicare cu Dumnezeu si cu semenii, simti ca nu mai poti trai oricum : ca nu mai poti, ca nu mai trebuie sa urasti, sa gindesti urit, sa vezi urit. Cauti frumosul in toate. Il cauti in tine si in ceilalti. Sfintii reusesc sa nu mai vada nimic rau in cei din jur, pentru ca sunt atit de curati sufleteste, incit nu mai pot concepe existenta raului. Trebuie sa ne straduim asemenea lor, sa vedem binele, frumosul, sa luam din existenta  inconjuratoare ceea ce ne umple sufletul de bucurie, de pace. Sa culegem ca o albina numai nectarul.

   Rugaciunea pentru aproapele, pentru cel aflat in dificultate - poate bolnav, poate nefericit, rugaciunea pentru rude, pentru prieteni, dusmani, ne pune in rezonanta cu Dumnezeu si cu ceilalti. Este o forma de comunicare superioara. Cu cit ne vom ruga mai mult pentru ei , de fapt ne vom face bine noua insine. Numai impreuna ne putem mintui.

   Un crestin adevarat cauta pacea. Cearta, conflictul, ura, supararea nu vin de la Dumnezeu, si nici nelinistea, disperarea, invidia. Cind iti consacri viata Lui, se restabileste pacea, armonia in tine si in cei din jur.

   Sunt crestini care ,,alearga" de la o manastire la alta, in cautarea lui Dumnezeu. E o mare bucurie sa te aproprii de un loc sfint, sa respiri pacea lui, e adevarat ca locul este important in trairea religioasa, dar el nu este totul. Este exteriorul, iar ceea ce conteaza mai mult este interiorul. De multe ori ajungem acolo in speranta gasirii unei alinari, a unui refugiu pentru problemele cu care ne confruntam zi de zi, sau din motive de sanatate. Simti ca ai nevoie de cineva care sa-ti redea dragostea de viata, optimismul. Intr-adevar, uneori reusim sa ne gasim acolo pacea interioara, dar trebuie sa o ducem mai departe in familie, la serviciu- toata existenta noastra trebuie sa fie expresia iubirii divine. Sa-L simtim oriunde in exteriorul nostru, in petala fragila de floare, in zimbetul blind al unui copil, tot ce e frumos si pur e Dumnezeu. Dar, dincolo de toate, Dumnezeu e in noi, este sursa iubirii.

   Cind simti ca esti in pace cu tine si cu ceilalti, Dumnezeu e cu tine... cind simti nevoia sa daruiesti, chiar si un zimbet, dumnezeu e cu tine. Cind simti ca nu mai poti uri, cind simti ca nu mai poti lasa nimic urit sa te domine - nici un gind rau, nici o vorba indecenta; cind simti ca totul e -sau ar trebui sa fie- iubire, atunci Dumnezeu e cu tine.

     Intr-o istorioara repovestita de parintele Arsenie Boca aflam despre un pustnic numit Zosima, care pleaca intr-o zi in cautarea pamintului ,,Fericitilor". Ajuns acolo dupa incercariin cara Dumnezeu isi face simtita prezenta, reuseste sa-i intilneasca. Din spusele lor afla ca sunt o populatie desprinsa din semintia evreilor pe vremea prorocului Ieremia, ca traiesc pina la 800 000 de ani, cei mai multi in feciorie, ca maninca o singura data pe zi, la ceasul sase, cind pomii isi apleaca ramurile si ii lasa sa le culeaga roadele, ca ,,nu maninca piine coapta la foc si miere si nu beau vin si sichera", ca se roaga ziua si noaptea, ca nu au ,,vie, nici aratura, nici rucodelie", nu au ,,case, foc, cutit", traiesc sub asternutul pomilor. In Postul Mare pomii inceteaza sa le mai dea fructe, in schimb Dumnezeu le trimite mana din cer. Cind vine Pastele, pomii le ofera din nou roadele lor. Intre ei nu este decit dreptate, pace si liniste.

,,Fericitii" despre care se vorbeste in istorioara par a fi acei ,,blajini" din folclorul nostru, un popor de sfinti. Citind despre modul lor de viata, intelegem cum ar fi trebuit sa fie , de fapt , omenirea, si ce distanta ne desparte pe noi, cei de azi, de acei oameni. Daca fiecare din noi ar fi constient ca este o rotita intr-un ansamblu si ca, schimbindu-si modul de viata, i-ar putea influenta pe ceilalti, poate ca situatia ar putea fi salvata. ,,Daca te vei linisti, o mie de oameni in jurul tau se vor linisti" spunea Sfintul Serafim de Sarov. Sa cautam pacea, iubirea pentru Dumnezeu si pentru semeni. Sa fim pasnici si cumpatati in toate. Nu putem sa ne rupem de societatea in care traim, in schimb putem sa nu ne lasam ,,robotizati" si sa devenim niste fiinte capabile doar de actiune. sa ne dezvoltam cealalta latura a Eului , aspiratia catre divinitate, catre frumosul artistic, sa regasim natura cu linistea, pacea, echilibrul din ea. Sa facemsa patrunda in vietile noastre Lumina lui Hristos. Sa nu lasam nimic urit sau rau sa ne patrunda in suflet. O filosofie de viata care, chiar daca nu ne face in mod obligatoriu sfinti, ne poate apropia totusi de modul lor de viata.

   ,,Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire" ( 1 Ioan 1:9 )

Modul cel mai potrivit pentru a porni pe drumul care duce catre iertare, este a-ti asuma total si personal toata responsabilitatea pentru problemele tale. Spune doar atit : ,, Doamne sunt vinovat si am nevoie de iertare ". Aceasta formula au folosit-o si cei din Iuda pentru a dobindi iertarea lui Dumnezeu. Dupa ce s-au uitat inapoi la actiunile savirsite, ei si-au insusit pacatele si au recunoscut ca pentru ceea ce au facut merita sa fie judecati si sa primeasca pedeapsa, nu sa fie iertati.

Dar cind s-au intors la Dumnezeu cu sinceritate, umilinta si pocainta, Dumnezeu i-a iertat ! Pentru faptele pe care le-am savirsit si noi meritam pedeapsa lui Dumnezeu. Dar cu toate acestea putem beneficia de iertare. Pentru ca Dumnezeu este in acelasi timp atit dreptate cit si dragoste, de aceea si noi putem avea parte de har si iertarea pe care n-o meritam. Acest adevar este subliniat de apostolul Ioan care ne spune ca : ,, Daca ne insusim responsabilitatea pentru savirsirea pacatelor comise si le marturisim inaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu ne iarta si ne curata de orice nelegiuire ".

Dumnezeu ne-apromis pri Cuvintul Sau ca toti cei ce-si vor marturisi pacatele vor fi iertati si curatati de orice nelegiuire. Cind iti insusesti responsabilitatea pentru pacatele savirsite si le marturisesti inaintea lui Dumnezeu, primesti o iertare deplina.

    Astazi omul modern are o parere foarte gresita despre cuvintul umilinta. In sine, umilinta este o stare de libertate prin care doar dispare efortul inutil de a parea altfel, de a crea irealitati. Fiinta umila percepe realitatea la modul cel mai pur. In realitate ,,a fi simplu" inseamna ,,a fi umil". Omul modern asociaza umilinta cu o povara, ca o rusine. El nu intelege sensul corect, nebanuind impacarea cu sine, multumirea si intelegerea lucrurilor in fapt pe care starea de umilinta le degaja. A fii umil inseamna a intelege, a iubi, ate darui a face sacrificii...a fii umil inseamna a fii maret, a fii rar si de calitate.

   O fiinta care iubeste intelege, se sacrifica, este deja mingiiere pentru cel oropsit, lumina pentru cel ratacit, popas pentru cel ostenit. Fiinta umila este simpla si de aceea cunoasterea sa este directa, mintea nu-i joaca farse. Marii intelepti ai lumii au fost umili, ei chiar propovaduiau simplitatea si originalitatea. Acestia invata prin exemplul propriu ca omul sa fie liber, ca a fi fericit incepe din interior si se revarsa in exterior, niciodata invers.

   A fi simplu inseamna sa te bucuri de existenta in orice clipa, sa fii lipsit de ego. Egoul este falsa personalitate. Unde exista ego nu exista nici un mister caci orgoliul prin prostia sa tinde sa se scoata repede in evidenta. Un proverb indian spune : ,, Paiele vin repede la suprafata in timp ce pietrele pretioase se lasa imediat la fund".

Iubirea inlatura suferinta, poate transcende si aduce fericirea.Toate marile religii ale omenirii propovaduiesc iubirea ca fiind cel mai inalt mesaj, cea mai inalta forma a conditiei umane. Acesta este mesajul lui Iisus, al lui Rumi, Budha, Ghandi, Ramakrishma. Toti spun acelasi lucru. In orient se spune ca iubirea arde karma iar in occident ca ea depaseste conditia umana. Dar ce are iubirea de a face cu aceasta? Cind ea apare conditia umana obisnuita ia sfirsit. Toate preocuparile ce ne ghidau pina atunci viata, trec pe un loc secundar, primesc mai putina energie. Chiar daca continua sa existe, iubirea este cea in care acum constiinta se dizolva. Judecata se schimba. Starea interioara se schimba. Apare candoarea.

Daca nu ai facut-o niciodata, acum vei realiza ca arunci miezuri la pasarele, ca mingii un ciine vagabond care dintr-o data iti este drag. Perceptia asupra lumii din jurul tau se schimba, devii un Mare Suflet, iar starea aceasta curge prin tine. Ceva armonios, blind, fascinat, cald, poate fi o opera de arta, un loc minunat in natura sau prezenta unei fiinte umane. Iubirea este expresia armoniei frumusetii si perfectiunii universale, de aceea nu apare in dezordine, in haos. Ceva armonios si deosebit poate trezi iubirea din noi, facind-o sa se reverse in exterior. Cele mai mari sacrificii in istoria umanitatii au fost facute din iubire : Iisus s-a sacrificat din iubire pentru oameni; Orpheu, coborind in infern dupa Euridiche; Rada care a fost gata sa intre in infern pentru Krishna, doar pentru a-l salva de o durere; Divina Comedie nu ar fi fost scrisa fara existenta lui Beatrice care l-a inspirat atit de profund pe Dante. Cind iubirea apare, poetii scriu, cintaretii cinta,pictorii picteaza si toate acestea devin capodopere care scot in evidenta nebanuita si misterioasa iubire. De aceea arta facuta in iubire vindeca. Doar o traire afectiva face trecerea de la stiinta la mistica, de la comunicare la comuniune. Caldura sufleteasca invie, creeaza forme si da viata infinitelor entitati ce alcatuiesc iniversul. Fara acea caldura sufleteasca cunoasterea ar deveni expunere si nu experienta. Cind sufletul se deschide, atunci, se deschide intreg universul. Fara iubire universul poate fi conceput dar nu si experimentat.

Sensul cuvintului latinesc ,, A-mor (fara moarte) este iubirea. El desemneaza tocmai faptul ca iubirea ramine dincolo de moarte, ca ea este cea care transcede iar tot ce este iluzoriu, isi pierde valoarea. A iubi inseamna a renunta la tine, la egoul tau, este un sacrificiu, cuvint din latinescul ,,sacrum-facere" - orice sacrificiu este o fapta sacra.

Acolo, atunci apare iubirea.

   Parintele Arsenie Boca si Dreptatea Divina -- ,, Legea nestramutata a dreptatii lui Dumnezeu aduce peste capul tau ce ai adus si tu peste capul aproapelui tau; Ce ai facut ti se va face; ce ai zis ti se va zice; ce incarci pe altul ai sa duci si tu. Cind dreptatea lui Dumnezeu se intoarce asupra noastra a sosit vremea de plata sau ispasire. Ispasirea nu-i o pedeapsa de la Dumnezeu, ci un mijloc de inteleptire, o indreptare mai aspra. Iar fiindca dreptatea lui Dumnezeu mereu tine cumpana intre fapta si rasplata, putem vorbi chiar de legea dreptatii,ca o lege milostiva, prin care ne curatim de petele faptelor rele. In vremea ispasirii, cind vin asupra noastra strimtorile, daca le rabdam de buna voie, neumblind cu ocolire, ne ajuta Dumnezeu; iar de nu vrem sa primim cele ce vin peste noi, ca nu le intelegem, nu ne ajuta Dumnezeu, desi El ar fi vrut. Dumnezeu nu pedepseste toata rautatea tuturor, aici, si numaidecit; precum nici nu slaveste bunatatea tuturor, aici, si numaidecit. Chiar daca ar face asa, atunci si oamenii ar face binele de frica; mintuirea ar fi de sila, iar nu o fapta a libertatii si a dragostei. Apoi, daca repede ar pedepsi tot raul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios, micit la o masura omeneasca sau cel mult ingereasca, si ne-ar da sa intelegem ca se teme de rau si-si apara stapinirea - cum facoamenii. Ci tocmai pe faptul ca ingaduie railor sa-si faca de cap, si-i lasa pe oameni neinfricati de pedeapsa naprasnica, ne dovedeste atotputernicia Sa, vesnic linistita asupra raului - atotputernicie asupra careia, prin virtutea credintei, stam linistiti si noi, primind palmele si scuiparile raului, ca pe niste marturii ale neputintei aceluia, in fata atotputerniciei lui Dumnezeu, care ne intareste cu linistea Sa. Cu aceea ca nu pedepseste rautatea numaidecit, ii intinde ispita puternica, sa se desavirseasca si ea, spre pedeapsa sigura in ziua judecatii. Iar daca, totusi, uneori pedepseste naprasnic vreo faradelege, o face ca sa mai puna friu rautatii intre oameni, si mai ales sa nu acada in credinta incepatorii, ori ca nu rasplateste, fie binele, fie raul, un lucru e sigur: ca vine o rasplata sigura si vesnica si ca biruieste binele asupra rautatii. Apoi, prin rabdarea multor nestiuti de oameni, atotputernicia si dreptatea lui Dumnezeu, sfarima mereu portile iadului, cu puterea Bisericii vazute si nevazute. Cind cineva, cu faptele sale pacatoase, cade din dragostea Tatalui sau, da de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, il va readuce la cale cu sila. Ii da si timp, doar va simti sa vina de buna voie; daca insa nu baga de seama, ii ia si timpul si cade fara de veste urmarit de dreptate "

     ,, A avea o minte luminata de ratiune este virtutea cea mai mare, si intelepciunea este a grai adevarul si a lucra conform naturii ascultind de glasul ei. (Heraclif din Efes)

   Lumea in care traim ia forma starilor si emotiilor pe care noi le exprimam, creind universul nostru launtric. Calitatea destinului nostru, starea sanatatii sau durata fericirii este consecinta caracterului nostru. Caracterul este format din obiceiuri, reflexe, tendinte iar acestea vin din continutul gindurilor noastre. Stresul, agitatia, nelinistea nu sunt decit rezultatul unei gindiri haotice. Propriul destin poate fi schimbat gindind pozitiv. Iata ce spune un mare maestru indian Swuami Shivananda :

Omul seamana un gind si culege o actiune

Omul seamana o actiune si culege un obicei

Omul seamana un obicei si culege un caracter                                         

Semanind un caracter el culege un destin

Cunoscind acest mecanism poti intelege mult mai usor de ce nefericirea este o stare care patrunde in toate actiunile celui care o genereaza sau o intretine prin ginduri. Cind esti pozitiv nu poti fi negativ si nimic din starile negative nu te pot atinge pentru ca tu nu le atragi. Se spune despre unii oameni ca atrag ghinionul orice ar face. E pura intimplare ? Daca privesti mai atent vei putea observa ca acesti oameni au un comportament preponderent negativist. In prezenta unui om care se crede invins nu te poti simti in siguranta. Oricit ar pierde, prin atitudinea de invingator si plin de incredere omul poate oricind sa reuseasca. Mircea Eliade spunea : ,,Nu sunt pierdute decit acele batalii care nu s-au dat niciodata", lasind sa se inteleaga ca in actiune nu exista cistig sau pierdere ci doar experienta, cunoasterea ceea ce inseamna deja un mare cistig.

   Cuvintele nu doar reflecta realitatea, ele o si creeaza; vorbind poti insufla cuiva dorinta de a minca ceva anume, poti crea imaginea muntelui sau a marii, trezind astfel unei persoane dorinta de a face o excursie. Imediat ce a fost rostit un cuvint, el da o comanda creierului si acesta o executa. Creierul este translatorul intentiilor noastre, prelucreaza si inmagazineaza toate informatiile pe care le primeste din exterior : imagine, informatii auditive sau informatii legate de miros, gust de simtul tactil.

Cuvintele au incarcatura energetica, ele vibreaza anumite note, creind sunete, vibratii placute sau neplacute; este bine sa folosim doar cuvintele care ne plac. Cu ajutorul cuvintelor se pot face vindecari miraculoase; repetarea unor cuvinte precum bine, sanatos, vioi, puternic, are un efect benefic asupra sanatatii noastre fizice si psihice, conducind, in multe cazuri la o insanatosire grabnica. Aceste cuvinte creeaza o autosugestie la care creierul raspunde si comanda inceperea luptei pentru refacerea organismului.

--Functia creierului poate fi activata prin cuvintul Soare sau Dumnezeu;

--Dumnezeu-Tatal deschide functia sistemului glandular(boli ale creierului sau ale glandelor au legatura directa cu divinitatea)

--Iisus-Fiul actioneaza pe sistemul nervos central si simturi;

--Cautare deschide functia sistemului limfatic;

--Rugaciune deschide functia sistemului respirator;

--Curatenie actioneaza sistemul osos

--Credinta pune in vibratie tendoanele si ligamentele;

--Puritate reface sistemul circulator;

--Ispita este stomacul; bila este Cel rau; pacatul este sexul; minciuna pancreasul;

--Puterea reface muschii;

--Mintuirea deschide sufletul;

--Adevarul curata canalele energetice.

Sintagma Sfinta-Treime, fiind formata din vibratia cuvintelor rugaciune, credinta si curatenie, va actiona atit asupra tendoanelor, cit si a legaturii dintre sistemul respirator si cel osos.

Sintagma piinea noastra cea de toate zilele nu se refera la mincarea propriu-zisa, ci la cultura spirituala, prin ea se actioneaza asupra zonei creierului in care este plasata memoria.

Toate cuvintele mentionate aduc viata. Trebuie doar sa le folosim, iar rugaciunea in care le regasim ar fi urmatoarea : ,, Dumnezeu Tatal si Iisus Fiul ma ajuta saCaut prin Rugaciune Curatenia, Puritatea, Credinta, Imparatia si Puterea lui, Mintuirea si Mila Lui, Adevarul, Piinea noastra cea de toate zilele, Minunea din mine, Bogatia sufletului, Bucuria de a trai Sanatos, precum in Cer asa si pe Pamint si fereste-ma de Pacat, Ispita, Minciuna si de Cel rau, Binecuvinteaza-ma si Sfinteste aceasta Rugaciune, spre Libertatea divina, asa sa fie (Amin)

Pronuntind cuvinte urite, putem sa ne facem rau singuri, atentie, ele nu trebuie transmise celor din jurul nostru. Cuvintele primesc o forta suplimentara cu cit le constientizam mai mult si cu cit este mai puternica trairea noastra atunci cind le rostim.

     Intr-o zi un profesor intzelept puse urmatoarea intrebare discipolilor sai :

  - De ce tipa oamenii cind sunt suparati ?

   - Tzipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.

   - Dar de ce sa tzipi atunci cind cealalta persoana e chiar linga tine? intreba din nou inteleptul.

   -Pai, tzipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol.

Maestrul intreba din nou :

   - Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?

Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multzumi pe intelept . Atunci el ii lamuri :

   Stitzi de ce tzipam unul la altul cind suntem suparatzi? Adevarul e ca, atunci cind doua persoane se cearta, inimile lor se distantzeaza foarte mult . Pentru a acoperi aceasta distantza, ei trebuie sa strige ca sa se poata auzi unul pe celalalt . Cu cit sunt mai suparatzi, cu atit mai tare trebuie sa strige din cauza distantzei si mai mari .

   Pe de alta parte, ce se petrece atunci cind doua fiintze sunt indragostite? Ele nu tzipa deloc . Vorbesc incetishor, suav . De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate . Distantza dintre ele este foarte mica . Uneori, inimile lor sunt atit de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar shoptesc, murmura . Iar atunci cind iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa shopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se intzeleg . Asta se petrece atunci cind doua fiintze care se iubesc, au inimile apropiate .

In final, intzeleptul concluziona, zicind :

   - Cind discutatzi, nu lasatzi ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostitzi cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distantza va fi atit de mare, incit inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere .

      TE  IUBESC = recunosti totul in legatura cu tine si ca esti vrednic de atit de multa iubire de sine, cita poti tu manifesta.

     IMI  PARE  RAU = iti ceri iertare tie insuti, deoarece, ca un creator constiincios al vietii tale, daca ai devenit constient de negativitate, tu esti acela care a creat-o; aceasta cainta nu este o blamare, ci, mai degraba, o recunoastere a opozitiei pe care ai permis-o in existenta ta.

     TE  ROG, IARTA-MA = din nou, te ierti, nu pe oameni sau circumstantele care au adus aceasta negativitate in viata ta. TU, esti si oamenii si circumstantele; toate esti TU.

     MULTUMESC = simpla recunostinta; iti multumesti tie insuti, nu numai ca ai adus, pentru inceput, opozitia in viata ta, dar si pentru ca, acum, ti-aipermis oportunitatea de a curata negativitatea, lasind-o sa plece, stergind-o , efectiv, din viata ta.

...fericiti cei care stiu sa rida de ei insisi : nu vor inceta sa se distreze

...fiintele umane cele mai fericite nu poseda mare lucru, ele sunt

...fericiti cei care stiu sa distinga o pietricica de un munte : vor evita multe neplaceri

...secretul fericirii nu este sa faci ce-ti place, ci sa-ti placa ceea ce trebuie sa faci

...fericiti cei care stiu sa asculte si sa taca : vor invata multe lucruri noi

...fericirea e ceva ce nu se atinge niciodata : dar pentru cautarea ei, merita sa alergi toata viata

...fericiti cei care sunt atenti la cererile celorlalti : vor fi impartitori ai bucuriei

...cind altii te cred fericit si tu crezi ca nu esti, ia-te dupa ei

...fericiti veti fi daca veti sti sa priviti cu atentie la lucrurile mici si cu pace pe cele importante : veti ajunge departe in viata

...alergind dupa fericire, pina departe, fie pe mare, fie pe uscat, dar fericirea e aici, aproape

...fericiti sunteti daca stiti sa apreciati un zimbet si sa uitati o ofensa : drumul vostru va fi mereu insorit

..daca vrei sa ajungi la fericire, atunci pune-ti orice ca tinta, numai un singur lucru nu : Fericirea

...fericiti sunteti daca veti sti sa interpretati cu binevointa atitudinea celorlalti, chiar impotriva aparentelor : veti fi considerati naivi, dar acesta este pretul iubirii

...fericiti cei care gindesc inainte de a actiona si se roaga inainte de a gindi : vor evita multe greseli

...cind o usa se inchide, o alta se deschide, dar deseori ne uitam atit de mult la usa inchisa ca nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi

...fericiti sunteti mai ales voi cei care stiti sa-L recunoasteti pe Domnul in toti cei pe care ii intilniti : ati gasit adevarata lumina si adevarata pace

...fericirea este o calatorie, nu o destinatie ; sa ai parte de o calatorie pe cinste..

   Schingiuit pina dincolo de limitele umane, batut in cuie pe cruce, cu singele siroind din rani, Iisus Hristos a mai avut puterea sa lase testamentul Sau oamenilor, prin viu grai. In cele citeva ore de agonie pe cruce, Mintuitorul a rezumat invatatura si misiunea Sa in lume, in sapte cuvinte :

   ,,Parinte, iarta-le lor, caci nu stiu ce fac" (Luca23,24) = cu ochii umbriti de durere, Hristos priveste lumea pe care venise s-o mintuiasca, aratindu-si si in acest ceas greu grija pentru oameni. El nu ii condamna pe ucigasi. Primul lui cuvint de pe cruce este unul de iertare fata de cei care IL rastigneau, aducind aminte de porunca iubirii, care se extinde si asupra vrajmasilor. Totodata Hristos a subliniat un adevar : ca facatorii de rele nu constientizeaza adevaratele consecinte ale faptelor lor. ,,Omorindu-l pe cel drept, ei se omoara in fapt pe sine, in vreme ce pe drept il proslavesc. Calcind legea lui Dumnezeu, ei nu vad piatra de moara ce se pogoara nevazut asupra lor ca sa ii macine", spune Sf. Nicolae Velimirovici.

   ,,Adevarat zic tie : astazi vei fi cu Mine in Rai " = in acelasi duh al iubirii iertatoare este si a doua rostire a lui Iisus Hristos. El binecuvinteaza pocainta si dreapta marturisire a tilharului, aratind ca Raiul poate fi cistigat si in ceasul al doisprezecelea, de cel care crede cu adevarat. Astfel se implineste profetia ca multi pacatosi(vamesi) vor dobindi Imparatia Cerurilor, inaintea celor care s-au socotit drepti. Cu alte cuvinte, nimeni nu este pierdut in mod irecuperabil pina la sfirsit, iar judecata lui Dumnezeu ramine in sine o taina, pentru ca nu poate fi anticipata. Dumnezeu asteapta de la noi si cea mai mica dovada de credinta, si cea mai firava intentie de mintuire, pentru a ne putea salva.

   ,,Femeie, iata fiul tau !... Iata mama ta ! " (Ioan19,26-27) = Hristos le-a vorbit intii pacatosilor, care au mai grabnica nevoie de grija si mila. Apoi celor curati si drepti, Maicii Sale si lui Ioan, ucenicul cel mai iubit, incredintindu-i pe unul altuia, ca temelie a Bisericii Sale, instituite atunci, la picioarele crucii. Maica Domnului este astfel consfintita ca Mama ocrotitoare a intregului neam crestinesc, care la rindu-i este chemat sa vagheze asupra Bisericii materiale, masura vie a dragostei lucratoare si a comuniunii in Duhul Sfint.

   ,,Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit ? (Matei27,46; Marcu15,34) = Este strigatul omului Iisus, care marcheaza cele doua naturi ale Mintuitorului : umana si divina. Iisus, care se rugase cu sudori de singe in Gradina Ghetsimani si ceruse, infricosat, sa se treaca paharul patimirii de la El, dar care, in cele din urma, se incredintase voii Tatalui ceresc, striga acum ca un om doborit de durere. Natura divina nu-L proteja, El suferea ca un om. Si asa trebuia sa se intimple, caci vesnicul Fiu al Lui Dumnezeu S-a intrupat ca om, tocmai pentru a putea sa sufere si sa moara, cu trup si suflet de om, ispasind pentru pacatele omenirii. Atit de mult il iubeste Dumnezeu pe om incit L-a dat pe insusi fiul Sau mortii, pentru ca numai prin singele Lui puteau fi ridicate pacatele omului si deschise portile Raiului.

   ,,Mi-e sete " (Ioan19,28) = Rastignitului i se scursese singele. Moartea ii dadea tircoale cu febra ei. Iar soarele ii apunea pe fata arzator. Sigur ca ii era sete, dar gura de apa care i se da oricui, I-a fost refuzata Lui, fiul lui Dumnezeu. Omul I-a dat otet Celui care avea sa-i daruiasca viata si mintuire. Setea Domnului insa este mai mult decit setea de apa a omului, este setea Fiului lui Dumnezeu, de dragostea omului, si setea Fiului Omului, dupa Dumnezeu.                          Prin acest cuvint, Hristos incearca mila omului, iar soldatul roman care ii intinde  buretele inmuiat in otet dovedeste o picatura de mila, chiar daca acoperita de rautate -dupa cum talmaceste Sf. Nicolae Velimirovici.

   ,, Parinte, in miinile Tale imi dau duhul " (Luca23,46) = Fiul isi incredinteaza sufletul in miinile Tatalui Sau. Sufletul omului se intoarce in sinul lui Dumnezeu, de unde a fost dat, iar Fiul este gata de intoarcerea in slava din care a venit, caci ,,Eu si Tatal una suntem"(Ioan10,30). Fiul vesteste ca de la Tatal a venit, nu cu de la Sine putere, si tot la El se intoarce. Sf. Nicolae Velimirovici crede ca aceste cuvinte au fost rostite ,,si ca sa auda si sa priceapa budistii, pitagoreii, ocultistii si toti acei filosofi care basmuiesc despre salasluirea sufletelor celor morti in alti oameni, sau in animale, sau in plante, sau in stele si minerale.

   ,,Savirsitu-s-a " (Ioan19,30) = Rostind aceasta, Iisus nu spune ca s-a sfirsit viata, ci dimpotriva, ca s-a implinit misiunea rascumpararii si mintuirii neamului omenesc. S-a pecetluit cu singe si moarte pe pamint lucrarea cea dumnezeiasca a lui Mesia. ,,Savirsitu-s-a" nu este vestea mortii, ci a plinatatii care va sa vie si pe care nici diavolul si nici altcineva nu o mai poate impiedica. Omul din El este gata sa se sfirseasca, dar Dumnezeuul din El are con-stiinta biruintei divine de a treia zi, care va straluci, mingiia, marturisi si intari pentru vecie : Invierea !

   Mintuitorul Iisus Hristos este desemnat de Sfinta Scriptura si in Sfinta Traditie cu multe nume si titluri. Numele Sau este IISUS, dar si-a spus si i s-a zis de altii in multe feluri. Titlurile sunt cele care vorbesc despre calitatea Sa de Persoana treimica, intrupata spre jertfa. Fiecare dintre aceste nume si denumiri spune ceva fundamental despre taina si lucrarea Celui intrupat.

--IISUS= ca si Iosua, Iisus reda pe evreiescul Iosua sau Iesua, nume care inseamna "Dumnezeu este mintuirea" sau "Dumnezeu este cel care da mintuirea". Iisus este numele propriu al Domnului, descoperit de inger lui Iosif. Episodul il gasim in Evanghelia dupa Matei : "Ea va naste Fiu si vei chema numele Lui Iisus, caci El va mintui poporul sau de pacatele lor".

--EMANUEL= aceasta numire profetica a Mintuitorului este reamintita de evanghelistul Matei, imediat dupa relatarea vestirii lui Iosif : "Acestea toate s-au facut sa se implineasca ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice : Iata, Fecioara va avea in pintece si va naste Fiu, si vor chema numele lui Emanuel, care se tilcuieste : Cu noi este Dumnezeu".

--MESIA / HRISTOS= hristos este echivalentul grecesc al evreiescului Masiah (Mesia), care inseamna "Unsul lui Dumnezeu". Nu este un nume propriu, ci un titlu de consfintire a alegerii si investirii divine. Simon Petru a recunoscut si a marturisit printre primii mesianitatea lui Iisus : "Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu cel Viu" (Matei 16,16)

--FIUL= Fiul este a doua Persoana a Sfintei Treimi, de o fiinta, egal si nedespartit de Tatal si de Sfintul Duh. Ca Fiu al lui Dumnezeu, este "unul nascut din tatal, mai inainte de toti vecii". Ca Dumnezeu intrupat si fiu al Omului, este nascut in timp de la "Duhul Sfint si din Maria Fecioara". Iisus insusi spune despre Sine, cel mai adesea, ca este Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului. "Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in neamul acesta desfrinat si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el, cind va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri"(Marcu8,38) "Si luind la Sine, iarasi, pe cei doisprezece, a inceput sa le spuna ce aveau sa I se intimple : "Ca, iata, ne suim la Ierusalim si Fiul Omului va fi predat arhiereilor si carturarilor; si-L vor osindi la moarte si-L vor da in mina paginilor"; (Marcu10-32,33)

--CUVINTUL=Fiul este Logos-ul, adica verbul sau Cuvintul lui Dumnezeu, "prin care toate s-au facut", viata si lumina lumii: De aici si denumirea de Dumnezeu-Cuvintul. In limba greaca, logos inseamna mai mult decit intelegem noi prin "cuvint": discurs, definitie, temei, ratiune, rostire, gindire, indreptatire.

--DOMNUL= ca Fiu al lui Dumnezeu si "Uns" cu Duhul Sfint, Iisus Hristos este peste toate Stapin. "Iisus Hristos este Domnul" (Kyrios-lb.greaca) constituie cel mai vechi crez crestin. Titlul acesta este folosit chiar de Apostoli. "Orice ati face, cu cuvintul sau cu lucrul, toate sa le faceti in numele Domnului Iisus Hristos si prin El sa multumiti lui Dumnezeu-Tatal". (Coloseni3,17)

--GALILEEANUL / NAZARINEANUL= nume care indica locul de obirsie paminteasca a lui Iisus (provincia Galileea, localitatea Nazaret, in nordul Tarii Sfinte). Aceasta specificare, "Galileeanul" sau "Nazarineanul", Il deosebea de alti purtatori ai numelui Iisus, unii pomeniti chiar in Biblie. Din porunca lui Pilat, pe crucea Mintuitorului a fost prinsa o placa pe care scria : "Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor" (prescurtat I.N.R.I.).

--MIRELE= denumirea de Mire aminteste de vestita pilda a celor zece fecioare (Matei25,1-13: "Imparatia cerurilor se va asemana cu zece fecioare, care luind candelele lor, au iesit in intimpinarea mirelui") si de unirea sau "nunta mistica" intre Hristos(Mirele ceresc) si sufletul credincios sau Biserica(Mireasa lui Hristos). Crestinismul dezvolta, in sens mistic vechiul simbolism nuptial din Cintarea Cintarilor.

--MIELUL= astfel este numit Iisus de catre Ioan Botezatorul : "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii"(Ioan1,29). Ca Miel apare Iisus si-n "Apocalipsa dupa Ioan". Analogia este cu mielul de jertfa : blind si nevinovat ca un miel, Hristos se jertfeste pentru mintuirea noastra.

--PASTORUL CEL BUN=inca din vechime, Dumnezeul lui Israel era socotit pastorul poporului sau(turma dreptcredincioasa). "Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi"(Psalmi,22,1) ; "Iar Dumnezeul pacii Cel ce, prin singele unui testament vesnic, a sculat din morti pe Pastorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus..."(Pavel, Evrei13,20). Iisus se numeste pe Sine "pastorul cel bun", care "isi pune sufletul pentru oile sale" (Ioan10,11). "Pastorul lui Herma"(o carte despre penitenta) a fost una dintre cartile de capatii ale crestinismului timpuriu. Termenii : pastor, pastorire, pastoratie, pastoral, pastorala, sunt folositi si azi in limbajul bisericesc.

--NOUL ADAM=parintele Dumitru Staniloae isi intitula una dintre carti- "Iisus Hristos sau REstaurarea omului". Hristos nu-i doar Rascumparatorul, ci si Restauratorul firii omenesti, innoitorul ei in har si in adevar. Cel mai clar o spune Apostolul Pavel : "Asadar, precum prin greseala unuia(vechiul Adam) a venit osinda pentru toti oamenii, asa si prin indreptarea adusa de Unul(Noul Adam) a venit pentru toti oamenii, indreptarea care da viata. Caci precum prin neascultarea unuia s-au facut pacatosi cei multi, tot asa prin ascultarea Unuia se vor face drepti cei multi" (Romani5,18-19). Si mai mult : "Ca de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si invierea mortilor. Caci precum in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia" (I Corinteni15,21-22)

La data de 2 februarie a fiecarui an, la 40 de zile de la Nasterea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria, cinstim ziua ducerii Pruncului dumnezeiesc la templul din Ierusalim, de catre Preasfinta lui Maica si de catre Dreptul Iosif, ascultind de porunca Legii vechi si implinind aceasta porunca. Tot acum cinstim si ziua in care, batrinul Simeon, miscat de Duhul Sfint, a venit si el la templu, unde i s-a implinit inainte de moarte, asteptarea de a-L vedea cu ochii pe Mesia, precum i se fagaduise. Iar in pruncul cel adus la templu el a vazut, cu ochi de prooroc, noua putere de mintuire, pe care Dumnezeu a daruit-o lumii, puterea de mintuire fara margini a credintei in Hristos, puterea mai tare decit toata Legea veche. Bucuros de aceasta descoperire, batrinul Simeon a venit in intimpinarea pruncului Iisus, L-a binecuvintat si luindu-L in brate, plin de recunostinta, si-a cintat minunata lui cintare de preamarire, care ne arata ce a vazut el despre pruncul Iisus : Pentru el, Hristos este puterea cea mare de mintuire a lui Dumnezeu in lume, Hristos este lumina tuturor popoarelor, Hristos este slava lui Israel cel vechi si a lui Israel cel nou. Astfel, prin glasul batrinului Simeon, se intilnesc, in templu, Legea veche a slovei, cu Legea cea noua a Duhului Sfint. Si Mintuitorul implineste porunca Legii vechi, in numele nostru, al tuturor, ca sa ne faca pe toti liberi fata de Legea veche, dar totodata ne cheama si sa primim Legea cea noua, putere de mintuire a credintei in El, mai tare decit Legea veche, puterea de mintuire a tuturor popoarelor lumii. Aceasta veste buna este darul cel mai de pret al intimpinarii Domnului, de catre Dreptul Simeon la templu. E ca si cum fiecare dintre noi ar lua pe pruncul Iisus si ar zice ca si Simeon : "Ochii mei, Stapine, au vazut mintuirea Ta, pe care ai gatit-o pentru toate neamurile".

--UN GLOB VERDE, SUSPENDAT INTRE CER SI PAMINT= agatat prin copaci sub forma de globuri verzi, impodobite cu boabe albe, viscul este o planta fascinanta, care care isi trage viata din viata arborelui pe care traieste. Ciudatenia de-a se afla asa, suspendat intre cer si pamint, tufe rotunde, de care pasarile se feresc sa se atinga, i-a facut pe oameni sa creada ca viscul nu e o planta lumeasca, ca toate plantele, ci pogorita pe pamint din gradinile zeilor. Numele e latinesc: viscum. Dar legenda i-a fost spusa de vechii greci, care credeau planta cea vasnic verde era cheia cu care Persefona, stapina imperiului mortii, impreuna cu Hermes, cel ce calauzea sufletele catre lumea de dincolo, deschideau portile catre infern. Dar cei care au transformatviscul intr-o planta celebra, dedicindu-i un veritabil cult, au fost celtii. Plinius relateaza ca druizii considerau viscul "atoatevindecator", o planta magica, picata din Olimpul zeilor pe ramurile copacilor. Iarna, ei taiau viscul cu seceri de aur, investindu-l ca simbol al renasterii soarelui. Mai ales tufele de visc crescute pe ramurile stejarilor, care reprezinta o raritate, erau considerate sfinte si deosebit de puternice. In a 6-a zi dupa luna noua, viscul era recoltat de preotii celti, care veneau la copacul de pe care taiau viscul, insotiti de multimi mari de oameni. Mai intii se aduceau jertfe, se tineau ospete si libatiuni, apoi se aduceau doi taurasi tineri ale caror coarne erau impodobite cu flori. Imbracat in haine albe, de sarbatoare, preotul se urca in copac si taia cu secera lui de aur viscul, care era prins in cadere pe o pinza noua si imaculata de in. Tufa cea verde si mult venerata nu avea voie sa atinga pamintul, accidentul considerindu-se semn de rau augur. Apoi, vitele erau sacrificate tot cu un cutit de aur, si preotii druizi rosteau rugaciuni, pentru ca zeii sa-i daruiasca viscului putere de vindecare si mintuire. Planta era pusa intr-un ciubar de lemn plin cu apa neinceputa, din care beau atit oamenii atinsi de boli incurabile, care se vindecau, cit si vitele sterpe, care deveneau fertile in primavara urmatoare.

--PROTECTOR CONTRA DUHULUI RAU= In Evul Mediu, tot in tarile nordice ale Europei, din visc se confectionau amulete ce se purtau la git, ca protectie contra farmecelor si a duhurilor rele. Rolul acesta, de paznic impotriva raului nevazut si necunoscut, se mai pastreaza si astazi, dar mai putin in tarile civilizate din Europa, si mult mai mult in satele izolate din Rominia, unde urmele celtice in traditia taraneasca sunt inca vii. In Maramures, dar mai cu seama in zona Muntilor Codru-Moma, taranii atirna ramuri de visc in casa si pe portile surilor, ca sa-si apere familia si animalele de farmece si vrajitorii. In Normandia, in nord-vestul Frantei, se mai pastreaza obiceiul ca de Anul Nou, copiii sa foloseasca viscul in chip de sorcova, ducindu-se din casa in casa. Dar practica cea mai raspindita in Europa, din Marea Britanie si pina in tarile de rasarit, este atirnatul unei tufe de visc de tavan sau de lampa, ca sa aduca in casa noroc. La miezul noptii, cind orologiile din turnurile bisericilor incep sa bata, cind explodeaza petardele si sticlele de sampanie, oamenii isi ureaza "An nou fericit", sub viscul cel verde si purtator de noroc.

    Inca din antichitate, aproape toate religiile importante au folosit tamiia, astfel ca, in timp, religia si tamiia nu au mai putut fi separate. Simbolismul ei tine in acelasi timp de cel al fumului, al parfumului si rasinilor curate folosite pentru prepararea ei; arborii din care se obtine(boswellia) au fost deseori considerati simbolurile lui Hristos.

FOLOSIREA  TAMIII  LA CRESTINI= tamiia avind rolul de a inalta rugaciunea spre ceruri, este in acest sens o emblema pentru cel care indeplineste o functie sacerdotala: asa se explica faptul ca unul dintre Regii Magi ii daruieste pruncului Iisus tamiie. Folosirea ei are peste tot aceeasi valoare simbolica: prin ea se asociaza umanul cu divinitatea, finitul cu infinitul, muritorul cu cel nemuritor; in acest sens, intre fumul pe care il scoate tamiia la crestini si acela produs de copal la triburile maya, sau de tutun la amerindeni: pipa pacii pecetluieste o alianta sau un tratat, iar prin fumul trimis spre ceruri, divinitatea este chemata pentru a conduce sarbatoarea. Prin tamiiere se exprima puterea rugaciunilor cucernice si ale darulu Duhului Sfint. "Sa se indrepteze rugaciunea mea ca tamiia inaintea Ta(psalmul140,2)" spune cel care citeste psalmii, iar preotul spune: " tamiie iti aducem Tie Hristoase Dumnezeule, ca miros de buna mireasma duhovniceasca pe care primind-o altarul Tau cel mai de sus din ceruri, trimite-ne noua darul preasfintului Tau Duh". Pentru ca mirosul sa fie mai placut, tamiia se amesteca cu smirna si acest lucru ne aminteste iarasi de darurile pe care i le aduc magii dumnezeiescului Prunc.

TAMIIA ERA UN MIJLOC DE PURIFICARE SI CATARTIC LA EGIPTENI= vechile sau mai noile credinte egiptene vorbesc despre mirosul minunat al zeilor; in vechile texte se scria ca tamiia este sudoarea zeilor, iar sudoarea este purtatoarea mirosului parfumat al acestora; astazi se explica acest lucru, vorbind de miros de sfintenie, deoarece multi dintre cei canonizati au avut reputatia ca raspindeau o mireasma placuta chiar si dupa moarte. Arderea tamiii, care capatase o insemnatate mare in Egipt inca din imperiul vechi, se face la toate ceremoniile religioase; la marginea altarului unde se aduceau jertfele se gasea o mica adincitura, in care se punea tamiia spre ardere, tamiierile se faceau concomitent cu libatiunile si cu mijloacele de purificare, afumarea cu fum de tamiie fiind si ea o modalitate de purificare, un mijloc catartic, caci fumul de tamiie alunga mirosul rau, asa cum spalarea cu apa indeparta murdaria; insa tamiierea era mai presus de domeniul pur corporal, carnea de pe trup traieste si vasele sanguine sunt tari, scrie intr-un text din imperiul vechi.

TAMIIA ERA O RASINA CELESTA LA MAYASI= in America Centrala, tamiia apartine aceluiasi simbolism ca singele, seva, ploaia; in ritualurile lor, mayasii foloseau tamiie si copal. In Popol Vuh, cartea lor sacra, o eroina htoniana(un fel de titan, venit din interiorul pamintului) scoate din Pomul Vietii seva rosie coagulanta, a copacului pe care le-o ofera barbatilor, ca si cind ar fi propriu ei singe; in cartea Chilam Balam se spune ca tamiia este o rasina celesta iar mirosul ei este atres catre mijlocul cerului.

LEGENDA ARBORELUI DE TAMIIE IN METAMORFOZELE LUI OVIDIU=pentru greci si latini, tamiia nu putea avea decit o origine mitologica; intr-una din legendele cuprinse in Metamorfozele lui Ovidiu, tamiia se nascuse din unirea Soarelui cu Leucothoe, fiica lui Orhamos, regele Persilor si suzeran al tarii aromelor. Descoperind ca Phoebus devenise iubitul fiicei sale, Orhamos a dorit sa distruga aceasta pasiune si a ascuns-o pe nefericita intr-o groapa pe care a acoperit-o cu nisip; dis-de-dimineata, Soarele a cautat-o cu disperare, dar cind a gasit-o si a vrut s-o incalzeasca cu razele lui, era prea tirziu; atunci Phoebus a presarat pe corpul neinsufletit al iubitei sale un nectar divin spunind: in ciuda tuturor, tu te vei inalta la cer. Se spune ca pe locul unde s-a aflat Leucothoe a aparut primul arbore de tamiie; astfel dintr-un corp aflat in descompunere, zeii au creat o aroma, a carei destinatie era sa faca legatura intre cer si pamint.

LA HINDUSI, TAMIIA ESTE LEGATA DE ELEMENTUL AER= in ritualurile hinduse, tamiia(dhupa) este legata de elementul aer, despre care se spune ca ar reprezenta preceptia constiintei; hindusii au fost mari amatori de mirosuri suava, iar India a importat intotdeauna materii turifere, provenind din Arabia; in hinduismul modern, tamiia este folosita in mod frecvent, cultul Shiva recomanda preotilor sa arda periodic tamiie in fata statuii zeului Onissa sau pe o piatra care il reprezinta; tamiia si parfumul ei formeaza una dintre cele cinci ofrande senzoriale, ce constituie o etapa din cele sapte etape de adoratie.

CUM FOLOSESC BUDISTII TAMIIA= la budisti, tamiia nu servea numai la ceremoniile initiatice ale calugarilor, ci si in ritualurile cotidiene ale manastirii si clerului local; oferita pentru a obtine ajutorul spiritelor bune, folosirea ei s-a extins si pe timpul festivalurilor, al botezurilor si a altor ceremonii. Pentru budistii japonezi, folosirea tamiii este curenta, aceasta influentind si cultul Shinto.

      =Aparitia Fecioarei Maria in Zeitoun - 1968-1970=

   Una dintre cele mai faimoase aparitii ale Fecioarei Maria a avut loc in Zeitoun, Cairo. Imaginea a fost vazuta de catre milioane de oameni intr-o perioada de 2-3 ani. Patriarhul Bisericii Copte a confirmat aparitia ca fiind una reala.

        =Therese Neumann - 1896-1962 =

   Therese Neumann a fost o crestina catolica, de nationalitate germana, cunoscuta pentru stigmatele sale. Semnele patimilor lui Hristos(rani pe spate, pe frunte, la miini si picioare) ii apareau in fiecare vineri din Saptamina Patimilor. Acestea nu se vindecau si au putut fi constatate pe corpul sau si dupa moarte. Din anul 1922 pina la moartea sa(1962), Therese Neumann nu a mincat nimic altceva in afara de Sf.Euharistie. Acest fapt a fost confirmat in iulie 1927 de catre un medic si de patru calugarite franciscane care au supravegheat-o timp de doua saptamini.

          =Statuia din Akita - 1973 =

   In anul 1973, sora Agnes Katsuko Sasagawa din Akita, Japonia, a avut o viziune cu Fecioara Maria. Pe 28 iunie, o rana in forma de cruce a aparut in podul palmei stingi a lui Agnes. Citeva zile mai tirziu, maicile au observat cum din palma dreapta a unei statui a Fecioarei Maria, aflata in biserica manastirii, au inceput sa curga picaturi de singe. Acest lucru s-a intimplat pina pe data de 29 septembrie, cind semnele au disparut. Doi ani mai tirziu, aceiasi statuie a inceput sa plinga. Un profesor de la Institutul de Medicina Legala din Akita a confirmat ca lacrimile si singele sunt de natura umana. In anul 1988, cardinalul Ratzinger(papa Benedict al xvi-lea), sef al biroului de investigatii, a declarat minunile autentice.

           =Lourdes - 1858 =

   Aceasta aparitie a Fecioarei Maria a fost semnalata pe 11 februarie 1858, cind Bernadette Soubirous, o tinara in virsta de 14 ani, a povestit mamei sale ca a vazut o "doamna" in pestera Massabielle. Bernadette stringea lemne pentru foc cu sora sa si un prieten. Aparitii asemanatoare au avut loc cu alte 17 ocazii in acel an. Timara a fost indemnata sa sape la baza unei stinci, unde va gasi un izvor. Izvorul a fost descoperit si constituie in prezent un loc de pelerinaj pentru milioane de oameni ce vin la aceasta pestera. Au fost semnalate numeroase vindecari miraculoase, confirmate de oficialitatile medicale din localitate.

            =Iosif de Cupertino -1603-1663=

   Iosif de Cupertino este un sfint italian, cunoscut pentru faptul ca putea sa leviteze. Este considerat ocrotitorul celor care calatoresc cu avionul, al persoanelor cu handicap mental, al elevilor putin inzestrati. A fost canonizat in anul 1967. Unul dintre cele mai faimoase zboruri ale sale este cel care a avut loc in prezenta papei UrbanVIII.

             =Salul Sfintului Juan Diego -1474- 1548 =

   Juan Diego Cuauhtlatoatzin este un sfint de origine mexicana. Aflat in drum spre unchiul sau muribund, sfintul a avut o viziune cu Fecioara Maria care l-a asigurat ca unchiul sau nu va muri. Mai mult, i-a cerut sa urce pe un deal pentru a culege flori(desi era luna decembrie). Juan Diego a ascultat si a gasit pe o colina trandafiri, pe care i-a dus ulterior episcopului. Acesta a putut sa vada pe salul lui Juan imaginea cunoscuta ulterior sub numele de "Doamna de Guadalupe". Impresionat, ierarhul a poruncit construirea unui adapost, astazi loc de pelerinaj, pe colina unde sfintul a avut viziunea.

              =Padre Pio (Sfintul Pio de Pietrelcina 1887-1968)=

   Francesco Forgione, cunoscut mai tirziu drept Padre Pio, este un sfint italian, preot in ordinul monahal Capuchin, renumit pentru stigmatele sale. Desi a pastrat mult timp secrete ranile sale, acestea au fost in cele din urma analizate de numerosi oameni de stiinta. Moastele sale sunt pastrate astazi in biserica San Giovanni.

              =Minunea din Lanciano -700d.Hr. =

   In jurul anului 700d.Hr., un calugar din orasul italian Lanciano a fost desemnat pentru a savirsi liturghia in biserica Sf.Legontian. In timpul slujbei, a vazut cum piinea si vinul devin carene si singe (evidente pastrate pina azi). Cazul a fost invastigat in 1970-1971 de un grup de profesori ai Universitatii din Siena. Acesta a constatat ca atit carnea cit si singele sunt de natura umana, grupa AB.