Interviu cu Klaus Kenneth: “Sunt unul dintre cei mai fericiti oameni din Europa”

- D-le Kenneth, ati avut parte de o copilarie cumplita, in urma careia ati inceput sa urati crestinismul si sa va implicati in religiile orientale si ocultism. In zilele noastre, multi oameni cred ca pot gasi raspunsuri la problemele vietii in aceste filosofii. Ce le puteti spune unora ca acestia?

- Toate aceste religii si filosofii sunt o nadejde, plasmuita de om, intr-o lume mai buna, pentru a scapa de suferinta. Este ceva firesc, tot omul cauta asa ceva. Dar din negurile timpului oamenii n-au izbutit sa rezolve problema durerii, a nedreptatii si a suferintei, deoarece acestea sunt doar niste „idei”, pe care inima omului cazut le-a distorsionat. Nu poti schimba inima omului doar cu niste idei, caci ea – dupa cum zice Scriptura – este stricata.

Numai Hristos a rasturnat piramida valorilor omenesti cu susul in jos (cei dintai vor fi cei de pe urma, dragostea pentru vrajmasi, pretuirea durerii etc.). Toate sunt ceva „nebunesc”, care suna inacceptabil unor urechi „firesti”. Nici un om n-ar fi putut avea astfel de idei „ciudate” – ceea ce arata limpede ca Hristos era Dumnezeu. Si lucrul cel mai uimitor este ca aceste idei „merg”. Omul trebuie sa incerce aceste oferte ale Sale, nu sa le dezbata.

- Dupa mai bine de doua decenii dramatice de viata, l-ati intalnit pe Parintele Sofronie de la Essex si v-ati transformat! De atunci, traiti o experienta profunda a crestinismului ortodox. Ce intamplari vi s-au intiparit in amintire fara putinta de uitare, din cele petrecute alaturi de Parintele Sofronie?

- Experienta de capatai avuta cu Parintele Sofronie a fost dragostea sa. Era „dragoste intrupata”! A revarsat asupra mea atat de multa dragoste, incat o mai simt si astazi, dupa 25 de ani. Cand ma duc sa-l „vad”, la mormant, inima imi tresalta de bucurie, pentru ca „dragostea niciodata nu cade” – nu acest fel de dragoste! Toate cuvintele sale nu sunt pe masura dragostei pe care mi-a aratat-o. Am avut o relatie foarte deosebita si, cand venea la manastire in odaia mea, ramanea uneori cu orele… Aceasta nemarginita putere a dragostei este astazi energia care ma adanceste in Ortodoxie (care, in cele din urma, este dragoste!) si care ma indeamna s-o binevestesc acelor ortodocsi care par sa nu priceapa ce comoara au!

- Ati trecut prin multe etape si experiente. Oare nu s-ar putea concluziona, ipotetic, ca situarea dvs. din prezent in cadrul crestinismului ortodox nu-i decat un alt pas, vremelnic, dintr-o cautare fara sfarsit?

- Daca as fi gasit ceva mai bun, de buna seama ca as fi mers iarasi mai departe. Insa am aflat "margaritarul cel de mult pret” (cum spune Scriptura) si ŞTIU aceasta dincolo de orice indoiala, caci experienta de viata mi-a aratat-o foarte limpede. De atunci, sunt unul dintre cei mai fericiti oameni din Europa. Daca ar sti oamenii ce este cu adevarat Ortodoxia! Nu-i un ritual, nu-i o traditie, nu-i o institutie bisericeasca sau altceva: este Hristos facut vazut, este dragoste facuta vazuta, este la fel de unica ca insusi Dumnezeu. Dar, trebuie spus si aceasta, pentru a fi onesti – nu este intotdeauna o cale usoara!

- Scrieti in cartea dvs.: „Fugeam de Dumnezeu, de oameni si de mine insumi. Era o cale prin iad, plina de ura si moarte”. Daca Iisus spune ca suntem liberi sa-L urmam sau sa nu-L urmam, de ce viata fara El nu poate fi o viata de dragoste, bucurie si libertate?

- Dupa cum puteti citi in cartea mea, eu le-am incercat pe toate – tot ce are de oferit lumea fara de Dumnezeu (adica fara dragoste). Acestea duc la un substitut de dragoste, si mi-au lasat mereu inima goala si uscata. Exista „distractii”, mici bucurii si alti inlocuitori, bineinteles, pe care Dumnezeu ii ingaduie (in arta, muzica etc.) pentru a trezi adevarata dragoste si cautare dupa o multumire nepieritoare. Insa fara Dumnezeu toate acestea ajung patimi; iar impatimirea este tocmai opusul libertatii. Acest lucru l-am simtit intotdeauna dureros de limpede.

- Viata dvs. ar putea fi un roman de succes. Este insa o marturie socanta si totodata adevarata. Unii oameni s-ar putea indoi despre cele pe care le spuneti in ce va priveste, ba chiar v-ar putea socoti dezechilibrat – mai ales in privinta trairilor cu Iisus. Ce le puteti spune unor astfel de oameni? Ce raspuns le puteti da acelor crestini care se indoiesc de povestea dvs. si o socotesc o exagerare?

- Un editor din Londra mi-a spus chiar ca povestea mea e mai „stranie decat fictiunea”! V-as putea spune mult mai multe intamplari ciudate cu mine decat cele istorisite in carte, dar acestea reprezinta un nivel psihologic sau social, care este nefolositor duhovniceste. Unii oameni ma acuza ca mint. Ce pot sa fac? As dori doar sa le pot arata dragostea ce le-o port, sa vina si sa traiasca putin alaturi de mine, ca sa vada si sa se incredinteze daca Klaus spune adevarul sau minte. „Iubeste si traieste” e cel mai bun raspuns. Si, credeti-ma, lucruri ca acesta mi se intampla in viata, cu oamenii. Oricine are dreptul sa se indoiasca, atata timp cat are un motiv (povestea vietii mele nu e tocmai una obisnuita). Dar cand cineva se agata de parerile sale fara sa caute adevarul, in cele din urma se va vatama. Pentru aceasta are nevoie de dragoste, de dragostea lui Dumnezeu.

(interviu realizat cu editorul grec al cartii “Doua milioane de kilometri, in cautarea Adevarului”, august 2009; traducerea Radu Hagiu)

Sursa: laurentiudumitru.ro