La 29 mai 1453, în plin asediu al Constantinopolului, trădatorii Creştinătăţii [1] au lăsat intenţionat o poartă deschisă (Kerkoporta), aflată zona Vlaherne, şi au dat de ştire lui Mahomed al II-lea Cuceritorul [2] că trădarea fusese săvârşită. Bazileul Constantin al XI-lea Paleologul se avântă în lupta şi moare muceniceşte [3]. Dar el, Constantin, al 138-lea împărat roman şi ultimul, care în Biserica Ortodoxa Greaca este venerat ca sfânt, praznuirea lui căzând pe 29 mai, iar în Biserica Ortodoxă Rusă pe 29 şi 30 mai [4], va reveni cu slavă mare, căci întreg Răsăritul îl aşteaptă [5]. Iată cum va fi:
Va fi uns împărat un creştin de vârstă mijlocie, cu barbă albă, drept, milostiv şi blând la fire, îmbrăcat cu haine simple”, care va face ca cetatea Constantinopolului să redevina capitala Imperiului Roman de Răsărit. Muzeul “Hagia Sofia” [6] va redeveni catedrală creştin – ortodoxă. Va fi emisă cea mai puternică valută mondială: “romano”. Va urma o epoca de aur, când Răsăritul va deveni cea mai prosperă regiune de pe mapamond. Ţările creştin-ortodoxe din Balcani vor cunoaşte şi ele aceeaşi prosperitate. Bunăoară, Grădina Maicii Domnului este România şi Bulgaria. Moneda naţională a ambelor popoare poartă denumirea de “leu” (bg, “leva” = leu). Leul şi leva vor deveni valută, căci “Iată, Leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, El a biruit [...]” (Apocalipsa 5.5). Leul din seminţia Iuda fiind Iisus Hristos. În ţara noastră vor avea loc transformări esenţiale. De pildă, capitala va fi mutată la Alba Iulia, cetate ce a fost, în urma primei unificări a celor trei provincii româneşti (1599) , săvârşite de domnitorul Mihai Viteazul, prima capitala a României Mari, o Românie care se suprapunea peste teritoriul fostei Dacii, şi unde este înmormântat Iancu de Hunedoara, cel care l-a înfrânt pe Mahomed al II-lea Cuceritorul.

Când se va-ntoarce Bazileul

Îngerului Domnului va striga din înalt
către cetate să se-aleagă un bărbat
şi să-l ungă bazileu pe acel bărbat.

Şi vor găsi în cetatea lui Constantin
un om drept şi milostiv şi prablând creştin,
între doi stâlpi sprijinit, un prablând creştin.

Preamâhnit va fi şi sărac în cuvinte,
sudoarea îi va picura pe veşminte,
îşi va şterge sudoarea de pe veşminte.

Va avea semn pe piciorul drept, în mijloc,
cu mir va fi uns, precum Samuel proroc,
îl unsese pe David, Samuel proroc.

Treizeci şi doi de ani va domni acel creştin,
cu dreptate în cetatea lui Constantin,
şi pace fi-va-n cetatea lui Constantin.

Şi acel Bazileu ales fu să hotărească
ca Hagia Sofia să se târnosească,
pentru liturghie să se târnosească.

În altar va pogori-n slava Duhul Sfânt
peste daruri si peste acoperământ
din Hagia Sofia, minunea de pe pământ.

Vor petrece creştinii ca în vremea lui Noe,
cu belşug în toate vor uita de nevoie,
ca odinioară vor uita de nevoie.

Aurul ascuns el îl va descoperi,
cu lopata la poporeni îl va împărţi,
la văduve şi orfani îl va împărţi.

În zilele lui nu vor mai fi nedreptăţi,
oamenii nu vor mai merge la judecăţi,
se vor înţelege-n pricini fără judecăţi.

În seceri, săbiile şi le vor preface,
săgeţile în tăruşi şi le vor întoarce,
şi lăncile în pluguri şi le vor întoarce.

[.......................................]

Când se vor întâmpla toate acestea?  Când se vor arata semnele. Iată semnele :

Semn 1

Aud glasuri din lemn,
văd şarpele din râu,
curge undelemn
din bobul de grâu
şi văd semn.

Semn 2

Văd ierburi pe stânci
şi fum de polen,
şi urme adânci
lăsate ca semn
de furnici.

Semn 3

Semne-n izvoare,
aud în fântâni
plânsul din floare
şi văd în aluni
semn mare.

Semn 4

Scripturile vorbesc
despre ape rele,
cuvânt dumnezeiesc
despre cer şi stele:
semn ceresc.

Semn 5

Pe cei osândiţi
iadul stă să-i dea,
pe cei înghiţiţi
marea stă şi ea:
semn din sfinţi.

Semn 6

Aud glasul din lemn,
văd şarpele pe drum
şi eu mai văd un semn
în tot ce e acum
semn din semn.

__________________
1. Chiar în timpul asediului cetăţii, cu câteva zile în urmă, murise, în urma exploziei accidentale a unei bombarde, meşterul tunar Orban din Transilvania, cel care a turnat pentru Mahomed al II-lea cele mai mari tunuri din acea vreme. Aceste supertunuri aveau cca 8 metri lungime şi 75 cm diametru, putând să arunce proiectile de piatră de 544 kg la o distanţă de aproximativ doi kilometri, spărgând astfel zidurile cetăţii. Aceasta a fost pedeapsa Providenţei pentru acel trădător. Vezi Gheorghe Şincai, “Istoria Românilor” : “Totuşi rău îmi pare ca bombardariul carele au făcut armele pe sama turcilor, când au luat Ţarigradul, au fost român, precum au fost”. Istoricul şi publicistul Ştefan Zweig (1881-1942) este de părere că Orban a fost ungur din Transilvania.
2. Mahomed al II-lea Cuceritorul (1451-1481), cuceritorul Constantinopolului (1453). A purtat numeroase războaie supunând Serbia (1456-1459), Despotatul de Moreea (1460), Imperiul de Trapezunt (1461), stăpânirile din Asia Mica ale hanului Uzun Hasan, cetaţile genoveze din Crimeea (1475). A luptat împotriva Veneţiei, Albaniei etc. A fost însă înfrânt de Iancu de Hunedoara la Belgrad (1456), de Vlad Ţepes (1462) şi de Ştefan cel Mare la Vaslui (1475).
3. Vezi Cardinalul Isidor : “Sufletul lui Constantin, ultimul dintre împăraţii romani, fusese încununat cu un martiriu neaşteptat şi se înălţase la Ceruri”. Cf. Benvenuto: “Împăratul a fost ucis, iar capul lui retezat, fixat într-o suliţă, a fost înfăţişat suveranului turcilor”. Cf. şi Mehmed Neşri : “Împăratul a fost decapitat”.
4. Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Ruse menţionează pentru 30 mai: “În această zi vom comemora martiriul drept-credinciosului împărat Constantin sub nelegiuitul împărat turc, care el însuşi a devenit domnitor după aceea”.
5. O legendă spune că atunci când agarenii au intrat în cetate, un înger a salvat pe împărat, prefăcându-l în marmură şi l-a adus într-o peşteră aflată sub pământ, lângă “Poarta de Aur”, unde aşteaptă să fie readus la viaţă. Mitul “Împaratul de marmură” este încă viu în tradiţia spirituală elenă. Cf. Odysseas Elytis (1911-1996, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, “Moartea şi învierea lui Constantin Paleologul”.
6. În timp ce agarenii năvăleau în catedrala Sfânta Sofia, se oficia o ultimă Sfântă Liturghie. Legenda spune că, după ectenia catehumenilor: “Cei chemaţi ieşiţi, câţi sunteţi chemaţi ieşiţi, ca nimeni din cei chemaţi să nu rămână câţi suntem credincioşi iar şi iar cu pace Domnului să ne rugăm”, cei doi preoţi care slujeau au dispărut în zidurile altarului, de unde vor reapărea pentru a sluji mai departe Liturghia întreruptă, atunci când sfânta biserică va fi din nou a creştinilor.