“Iar unicornul din emblemă înseamnă nobleţea neamului tău românesc.”
(Diploma de înnobilare a lui Nicolaus Olahus)
Inorogul iar s-a zorit să vină,
s-a strecurat înveşmântat în noapte
cu mândrul corn proptit în luna plină,
păşind pe stele albe şi curate.
Dar ei au tras obloanele la case
şi numai tu, pe prispa dinspre lună,
ţi-ai împletit cosiţele cu raze
şi-ai aşteptat pe mire cu cunună.
Satul adoarme vegheat de luceafăr,
taina fecioarelor s-ascunde în vis,
molia macină zestrea din cufăr,
tu ai trecut peste hotarul nescris.
De şapte ori va trece discul lunii,
din tencuială, sfinţii luminează,
în cădelniţi, smirna şi tăciunii
încă o dată se îmbrăţişează.
___________________________
* Inorogul sau unicornul este un animal fabulos ce simbolizează monoteismul. Aşa cum arată şi numele, monoteismul (gr. monos= unic, singur şi theos= dumnezeu, zeu) este credinţa într-un singur dumnezeu, care credinţă se opune politismului, cuvânt format din secventele "poli"= mulți și "theos"= zeu. În vechime, majoritate religiilor erau politeiste. În cartea Exodului, capitolul 32, versetul 4 se spune : " Şi el (Aaron) i-a luat din mâinile lor, i-a topit în tipar şi a făcut din ei un viţel turnat şi le-a zis: « Iată-i pe dumnezeii tăi, Israele, cei ce te-au scos din ţara Egiptului!» “.
Aaron a ales sa le toarne un viţel, deoarece iudeii erau familiarizaţi cu zeităţiile zoomorfe întâlnite în Egipt (v. Boul Apis). Cele două coarne ale viţelului de aur simbolizau politeismul. Aşadar viţelul era un "diceros" sau "dikeros " (doua coarne), termen care se regăseşte în denumirea ştiintifică a rinocerului negru (Diceros bicornis). Evident, aici este vorba de un pleonasm, căci grecescul diceros ( di= două; ceros= corn) este tot una cu latinescul bicornis (bi= două ; cornis= corn). La toate aceste zeităţi, ale căror imagini provneau din fauna terrei, se opunea unicornul, animal fantastic inexistent în natura vizibilă, aşadar transcedental, numit în greceşte "monoceros" sau "monokeros" (monos = unul ; ceros, keros= corn). Fără îndoială, el simboliză pe Dumnezeu. "Cântarea cântarilor" este o alegorie care vorbeşte despre frumoasa poveste de dragoste între Iahve şi poporul ales sau, respectiv pentru creştini, între Iisus Hristos şi Biserică.