Femeile s-au opintit cateva secole sa ajunga egale cu barbatii, iar acum nu mai stiu cum sa scape de acest groaznic privilegiu.

Muncim ca niste tampite, ii multumim patronului ca ne da sansa extraordinara de a lucra si-n weekend, ca sa ne afirmam si sa ne tinem de deadline. Sefii pleaca de vineri la pranz si-i mai vezi luni dupa-masa, cand se desteapta din mahmureli de cinci stele. Timp in care ai deosebita onoare de a le tine locul, ca de-aia ai dat atat din coate si-ai facut ulcer de cand mananci numai kebab in chifla, la serviciu, ca sa ajungi femeie de nadejde. Firma te-a rasplatit cu doua dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tau personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e impicatit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie “urgent”, “campanie”, “scheme”, “rapoarte”. In somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de patratici si te trezesti tipand. Nu pentru ca te innebunesc folderele, ci pentru ca e deja 7,30 si la 8 trebuie sa fii la firma si-ai dormit stramb si-ti sta bretonul ca o bidinea. Scuza-ma, te las putin pe fir, ca ma cere unul de nevasta…

Munca e buna numai cand ti-aduce un franc cinstit in buzunar si mai ales, iti da si ragazul sa-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede ca trebuie sa ametesti muncind cinci zile pe saptamana si sa ametesti in bar doua zile pe saptamana. Asta e raportul minim rezonabil. Carierismul e plasmuirea bolnava a unor filme imbecile de la Hollywood , care insinueaza ca o femeie poate face orice, daca vrea ea: ajunge imediat director executiv, naste trei pui vii pe care ii hraneste cu lapte praf, sotul o iubeste lesinant, desi o vede cam sase ore pe saptamana (sau poate tocmai de-aia), iar el, desi e neurochirurg sef la Memorial Hospital , nu e stresat deloc, face mancare la copii, spala vase si-o asteapta pe ea cu masina la firma, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cand opereaza el pe creier si mai face si lectii cu aia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti sa investeasca.

Femeile care au vazut-o pe Diane Keaton in “Baby Boom” se lasa drogate de gandul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia ca se poate orice. Ca sotul, copilul, ciobanescul german si siameza asteapta oricat; ei latra la unison cu mandrie ca au o directoare in familie. Cand ambii soti muncesc deopotriva, ajungi sa le intelegi masochismul, pana la urma. Pericolul dospeste abia cand femeia de cariera are acasa un inginer care scapa la 4,00 de la uzina, apoi vrea mancare cu sos, maieuri cat de cat curate si putin sex. Muncind ca o disperata ca sa nu cumva sa fie promovata alta in locul ei, la o adica, femeia se inscrie deja la divortul part-time si faciliteaza harjoana extraconjugala a barbatului constrans de hormoni.

Cand constati ca fetita ta ii spune “mama” soacra-tii (care nici nu te-a vrut de nora, fiindca nu pareai gospodina si uite ca stia ea ce stia) si bazaie ca pe bona o iubeste cel mai mult de pe lume, e cam tarziu sa-ti dai demisia. Copilul nu intelege ca tu crapi muncind ca sa aiba el garsoniera-n Bucuresti cand termina liceul (daca l-o termina, ca tu n-ai timp sa-i verifici lectiile). Copilul vrea sa stai langa el, calda, pufoasa, atenta, sa simta dragostea ca pe o perna de plus. Dar tu, care-ai raspuns la celular si-n clipa cand te cerea ala de nevasta si i-ai spus lui “da”, acoperind o secunda telefonul cu palma , apoi te-ai scuzat din gene si ai continuat sa vorbesti cu seful de sectie la telefon, nu prea intelegi cum vine chestia asta cu renuntatul la cariera de dragul familiei.

Mircea, fa-te ca traiesti! Apropo, cand ti-ai inchis ultima data telefonul, ca sa vezi un film fara sa te deranjeze nimeni? Nu e cazul, ca pe vremea cand ai vazut tu ultimul film inca nu se inventasera telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roata si fir carliontat.

Am chiulit si-am sa chiulesc cu voluptate de la munca, intotdeauna..
Chiuleste si tu, salveaza-ti viata, femeie! Atat cat se poate. Ia bunul simt, in doze homeopatice. Sa stii numai tu. Cele mai frumoase petice de viata le-am capatat fugind de raspundere. Cea mai buna bere pe care am baut-o in viata mea n-a fost la Praga, ca lumea buna, ci in Herastrau, cand o taiasem de la sedinta de redactie, lasand vorba ca mi s-a spart teava de calorifer si m-au chemat vecinii sa strang apa. Mi-a ramas in cap (si mie, ca atator altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, cand habar n-aveau ca intrasera deja in direct si cineva i-a zis lui Dinescu: “Mircea, fa-te ca lucrezi!”.. Si Mircea a ascultat. Si a ajuns departe. Pana cand vom pricepe omeneste talcul acestui indemn vital, vom continua sa ne prefacem ca traim.

(Sursa: blogul lui Laurentiu Dumitru)